Consiliul interinstituţional de supervizare \rDecizie nr.32 din 05.09.2025 privind punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale ale Canadei instituite împotriva activităţilor maligne de interferenţă ale Rusiei în Republica Moldova înaintea următoarelor alegeri parlamentare
CONSILIUL INTERINSTITUŢIONAL DE SUPERVIZARE
D E C I Z I E
privind punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale ale
Canadei instituite împotriva activităţilor maligne de interferenţă ale Rusiei
în Republica Moldova înaintea următoarelor alegeri parlamentare
nr. 32 din 05.09.2025
(în vigoare 06.09.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 471-473 art. 15 din 06.09.2025
* * *
În conformitate cu prevederile art.11 alin.(7) din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.28-31, art.45), cu modificările ulterioare, pentru a asigura punerea în aplicare a deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.31 din 5 septembrie 2025 privind alinierea la unele măsuri restrictive internaţionale ale Canadei instituite împotriva activităţilor maligne de interferenţă ale Rusiei în Republica Moldova înaintea următoarelor alegeri parlamentare, Consiliul interinstituţional de supervizare
DECIDE:
1. Se dispune blocarea fondurilor şi a resurselor economice care aparţin, se află în proprietatea, sunt deţinute sau controlate de către persoanele fizice şi juridice prevăzute în anexă (în continuare – subiecţi ai restricţiilor).
2. Se interzice punerea fondurilor şi a resurselor economice la dispoziţia subiecţilor restricţiilor, precum şi utilizarea fondurilor şi a resurselor economice în beneficiul acestora.
3. În vederea punerii în aplicare a măsurilor de blocare a fondurilor şi a resurselor economice prevăzute la pct.1 şi 2:
3.1. Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu prevederile art.29 din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (în continuare – Legea nr.25/2016):
3.1.1. întreprinde, din oficiu, acţiunile necesare pentru identificarea fondurilor şi a resurselor economice care aparţin, se află în proprietate, sunt deţinute sau sunt controlate de către persoanele fizice, juridice şi entităţile prevăzute în anexă şi emite decizii de blocare în termen de două zile lucrătoare de la identificarea acestora;
3.1.2. emite decizii de blocare a fondurilor şi a resurselor economice ale subiecţilor restricţiilor, identificate şi notificate conform subpct. 3.2 sau conform art.23 şi 28 din Legea nr.25/2016;
3.1.3. informează autorităţile prevăzute la art.29 alin.(3) din Legea nr.25/2016 şi Consiliul interinstituţional de supervizare despre măsurile întreprinse în conformitate cu prevederile subpct. 3.1 şi despre orice modificări operate la deciziile emise;
3.1.4. analizează periodic, dar nu mai rar de o dată pe an, măsura dispusă de blocare a fondurilor sau a resurselor economice şi o revocă, din oficiu sau la cerere, dacă constată că menţinerea acesteia nu se mai justifică, informând neîntârziat despre acest fapt Consiliul interinstituţional de supervizare;
3.2. entităţile raportoare prevăzute la art.4 alin.(1) din Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (în continuare – Legea nr.308/2017):
3.2.1. aplică măsuri de precauţie privind clienţii, similar celor prevăzute de Legea nr.308/2017, la identificarea subiecţilor restricţiilor în scopul blocării fondurilor şi a resurselor economice menţionate la art.28 alin.(1) din Legea nr.25/2016. Totodată, pentru evitarea unor tentative de eludare a măsurilor restrictive internaţionale, entităţile raportoare aplică măsuri de precauţie sporită privind clienţii şi în cazul subiecţilor menţionaţi la art.6 alin (1) din Legea nr.25/2016;
3.2.2. blochează fondurile şi resursele economice care se află în proprietate, sunt deţinute de către subiecţii restricţiilor sau se află sub controlul direct sau indirect al acestora şi informează despre aceasta imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore, Serviciul Fiscal de Stat;
3.2.3. menţin măsurile de blocare până la recepţionarea deciziei Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu art.29 din Legea nr.25/2016;
3.3. Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile, Agenţia Servicii Publice, Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi alte persoane fizice şi juridice învestite cu drept de înregistrare/dispunere a bunurilor şi drepturilor, inclusiv asupra cotelor-părţi în capitalul social al persoanelor juridice, se vor abţine de la executarea oricăror activităţi care ar facilita transferul şi/sau convertirea acestora pentru subiecţii restricţiilor. Informaţia cu privire la acţiunile întreprinse pentru executarea prevederilor prezentului subpunct este transmisă imediat Serviciului Fiscal de Stat, dar nu mai târziu de 24 de ore din momentul identificării şi aplicării măsurii corespunzătoare.
4. Supravegherea punerii în aplicare de către entităţile raportoare prevăzute la art.4 alin.(1) din Legea nr.308/2017 a măsurilor stabilite la pct.1 şi 2 se realizează de către organele cu funcţii de supraveghere a entităţilor raportoare, prevăzute la art.15 alin.(1) din Legea nr.308/2017 şi, respectiv, de către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru entităţile din aria sa de competenţă, conform legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.
Supravegherea punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale de blocare a fondurilor de către persoanele fizice şi juridice care nu intră în sfera de competenţă a autorităţilor şi a instituţiilor prevăzute la pct.4, precum şi controlul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale de blocare a resurselor economice se fac de către Serviciul Fiscal de Stat.
5. În exercitarea atribuţiilor sale în domeniul măsurilor restrictive internaţionale Serviciul de Informaţii şi Securitate:
5.1. informează Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Banca Naţională a Moldovei, în cazul obţinerii unor informaţii, despre pregătirea şi/sau aplicarea unor mecanisme de eludare a măsurilor prevăzute de prezenta decizie, care ar implica riscuri de derulare a unor tranzacţii prevăzute la subpct. 3.1, 3.2 şi 3.3; şi
5.2. elaborează şi aprobă, în termen proxim şi în funcţie de informaţiile de care dispune, lista persoanelor juridice în a căror privinţă există informaţii documentate că acestea se află sub controlul unui subiect al restricţiilor prevăzut în anexă şi o va comunica Serviciului Fiscal de Stat pentru a examina oportunitatea adoptării deciziei de blocare a fondurilor sau a resurselor economice, în corespundere cu prevederile art.29 din Legea nr.25/2016.
6. Excepţiile privind blocarea fondurilor şi a resurselor economice:
6.1. Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice ori punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce a constatat că fondurile sau resursele economice în cauză:
6.1.1. sunt necesare pentru a satisface nevoile de bază ale subiecţilor restricţiilor şi ale membrilor de familie aflaţi la întreţinerea lor, incluzând cheltuielile pentru alimente, chirie sau ipotecă, pentru medicamente şi tratamente medicale, impozite, prime de asigurare şi pentru plata serviciilor de utilităţi publice;
6.1.2. sunt destinate exclusiv plăţii unor onorarii rezonabile şi rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice;
6.1.3. sunt destinate exclusiv plăţii unor comisioane sau taxe aferente serviciilor de păstrare ori de gestionare curentă a unor fonduri sau resurse economice indisponibilizate;
6.1.4. sunt necesare pentru acoperirea unor cheltuieli extraordinare, cu condiţia ca Serviciul Fiscal de Stat să informeze Consiliul interinstituţional de supervizare despre motivele în baza cărora consideră că ar trebui să fie acordată o autorizaţie specifică, cu cel puţin două săptămâni înainte de acordarea autorizaţiei;
6.1.5. se plătesc într-un cont sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare ori al unei organizaţii internaţionale care beneficiază de imunităţi în conformitate cu dreptul internaţional, în măsura în care astfel de plăţi sunt destinate a fi utilizate în scopurile oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare ori ale organizaţiei internaţionale;
6.2. Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice şi în situaţia în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
6.2.1. fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunţate înainte de data la care au fost aplicate măsurile restrictive faţă de subiecţii restricţiilor prevăzuţi în anexă sau al unei hotărâri judecătoreşti ori al unei decizii administrative executorii pe teritoriul Republicii Moldova înainte sau după această dată;
6.2.2. fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface cererile garantate printr-o hotărâre sau decizie menţionată la subpct. 6.2.1 ori a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre sau decizie, în limitele stabilite de normele legale ce reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de cereri;
6.2.3. hotărârea sau decizia menţionată la subpct. 6.2.1 nu este în beneficiul unui subiect al restricţiilor prevăzut în anexă;
6.3. pentru obţinerea excepţiilor menţionate la subpct. 6.1 şi 6.2, orice subiect al restricţiilor din anexă poate adresa, în scris, o cerere către Serviciul Fiscal de Stat, care va fi însoţită de toate documentele relevante ce demonstrează întrunirea condiţiilor specificate la subpct. 6.1 sau 6.2;
6.4. Serviciul Fiscal de Stat decide asupra acordării excepţiei solicitate după obţinerea avizului Ministerului Afacerilor Externe. Avizul Ministerului Afacerilor Externe se transmite în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării din partea Serviciului Fiscal de Stat;
6.5. răspunsul la cererea adresată, potrivit subpct. 6.3, se comunică solicitantului de către Serviciul Fiscal de Stat în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia. În cazul în care se solicită o excepţie pentru satisfacerea unor nevoi esenţiale sau pentru motive umanitare, răspunsul se comunică în termen de zece zile lucrătoare de la primirea cererii;
6.6. în cazul în care Serviciul Fiscal de Stat autorizează deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice, autorizaţia este strict limitată la scopul pentru care a fost acordată şi exclusiv la subiecţii restricţiilor vizaţi în mod direct de aceasta;
6.7. restricţiile menţionate la pct.1 şi 2 nu se aplică în cazul:
6.7.1. transferului unui drept real către o autoritate publică, o instituţie publică sau o întreprindere cu capital majoritar de stat, precum şi în cazul înregistrării unui asemenea transfer de drepturi;
6.7.2. administrării şi valorificării bunurilor infracţionale în scopul recuperării prejudiciului cauzat statului, unei autorităţi publice, instituţii publice, întreprinderi cu capital majoritar de stat printr-o infracţiune a unei organizaţii internaţionale;
6.8. nu se satisface nicio cerere legată de orice contract sau tranzacţie a căror executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, în totalitate sau parţial, de măsurile impuse în temeiul prezentei decizii, inclusiv cereri de despăgubire sau orice alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de compensare sau cele de chemare în garanţie, mai ales cererile de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei indemnizaţii, în special a unei garanţii financiare sau a unei indemnizaţii financiare, indiferent de formă, în cazul în care sunt formulate de către:
6.8.1. subiecţii restricţiilor prevăzuţi în anexă;
6.8.2. orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism care acţionează prin intermediul sau în numele unui subiect al restricţiilor prevăzut în anexă;
6.9. Serviciul Fiscal de Stat informează neîntârziat Consiliul interinstituţional de supervizare despre acordarea excepţiilor prevăzute la pct.6.
7. Serviciul de Informaţii şi Securitate va elabora, în termen proxim şi în funcţie de informaţia de care dispune, lista persoanelor fizice şi juridice în privinţa cărora există probe şi informaţii documentate că sunt asociate subiecţilor restricţiilor prevăzuţi în anexă şi va întreprinde acţiunile subsecvente stabilite la art.6 din Legea nr.25/2016.
8. Pentru identificarea, prevenirea şi evitarea activităţilor sau a tranzacţiilor care urmăresc eludarea măsurilor restrictive internaţionale prevăzute de pct.1 şi 2, instituţiile şi autorităţile publice cu competenţe în domeniul vizat întreprind măsuri necesare, în conformitate cu art.6 din Legea nr.25/2016.
9. Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice informează Consiliul interinstituţional de supervizare cu privire la situaţiile considerate ca fiind o încălcare a măsurilor restrictive internaţionale aplicate prin prezenta decizie.
10. Ca urmare a recepţionării informaţiilor menţionate la pct.9, Consiliul interinstituţional de supervizare va sesiza organele de drept cu privire la cazurile de încălcare a măsurilor restrictive prevăzute de prezenta decizie.
11. Autorităţile şi instituţiile publice pot sesiza direct organele de drept cu privire la cazurile de încălcare a măsurilor restrictive prevăzute de prezenta decizie. În aceste cazuri, copia sesizării se transmite pe adresa Consiliului interinstituţional de supervizare.
12. Autorităţile şi instituţiile publice abilitate prin prezenta decizie informează Consiliul interinstituţional de supervizare semestrial, precum şi la solicitare, despre acţiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a măsurilor restrictive prevăzute în prezenta decizie, precum şi neîntârziat, despre dificultăţile de aplicare identificate.
13. Ţinerea în evidenţă a măsurilor restrictive prevăzute în prezenta decizie se face cu respectarea prevederilor legale privind protecţia şi prelucrarea datelor cu caracter personal. În cazul în care această posibilitate nu este reflectată de prevederile legale speciale ce reglementează atribuţiile lor de serviciu, persoanele responsabile din cadrul Consiliului interinstituţional de supervizare şi al altor autorităţi/instituţii publice competente pot prelucra, dacă este cazul, datele relevante referitoare la infracţiunile comise de către subiecţii restricţiilor prevăzuţi în anexă, la condamnări penale ale acestora sau la măsuri de securitate privind aceştia, numai în măsura în care o astfel de prelucrare este necesară pentru desfăşurarea procedurilor de aplicare a măsurilor restrictive internaţionale şi de întocmire şi completare a listei naţionale cu persoane-subiecţi ai restricţiilor.
În asemenea situaţii, Consiliul interinstituţional de supervizare şi autorităţile/instituţiile publice competente exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr.25/2016, în calitate de operatori de date cu caracter personal, iar persoanele responsabile din cadrul acestora – în calitate de persoane împuternicite de către operator, astfel cum sunt reglementate acestea de legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.
14. Asigurarea publicităţii informaţiilor referitoare la subiecţii restricţiilor prevăzuţi în anexă, cu respectarea condiţiilor stabilite de Legea nr.25/2016, nu reprezintă o încălcare a reglementărilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi nu poate angaja răspunderea persoanelor responsabile.
15. Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se publică inclusiv pe site-ul web oficial al Guvernului, precum şi pe site-urile web ale autorităţilor şi ale instituţiilor publice responsabile de punerea în aplicare a acesteia.
16. Consiliul interinstituţional de supervizare poate modifica prezenta decizie prin adoptarea deciziilor de modificare, emise în baza deciziilor de aliniere la măsurile restrictive instituite prin deciziile unilaterale ale Canadei, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(8) din Legea nr.25/2016.
| PRIM-MINISTRU, | |
| PREŞEDINTE AL CONSILIULUI | |
| INTERINSTITUŢIONAL DE SUPERVIZARE | Dorin RECEAN |
| Nr.32. Chişinău, 5 septembrie 2025. | |
ANEXĂ
LISTA
persoanelor fizice şi juridice în privinţa cărora se aplică
măsuri restrictive internaţionale
A. PERSOANE FIZICE
(Notă: datele de identificare ale persoanelor fizice au fost completate conform informaţiilor prezentate suplimentar de Agenţia Servicii Publice)
1. Evghenia Gutul1 (cunoscută şi sub numele de Evghenya Guţul), născută la data de 05.09.1986 în raionul Vulcăneşti, satul Etulia, IDNP 2002008008309, este titulara următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 08019342 (document cu statut valabil), eliberat la 24.03.2023 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 1637205 (document cu statut valabil), eliberat la 06.01.2022 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0392740 (document cu statut valabil), eliberat la 02.01.2024 de către Agenţia Servicii Publice.
2. Mihail Vlah (cunoscut şi sub numele de Mikhail Vlakh), născut la data de 04.02.1978 în mun. Comrat, IDNP 2000019014568, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 19049702 (document cu statut valabil), eliberat la 17.03.2023 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0004890 (document cu statut valabil), eliberat la 03.04.2023 de către Agenţia Servicii Publice.
3. Irina Vlah (cunoscută şi sub numele de Iryna Vlakh), născută la data de 26.02.1974 în mun. Comrat, IDNP 2003039028146, este titulara următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 19032192 (document cu statut valabil), eliberat la 24.01.2019 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 2281418 (document cu statut valabil), eliberat la 22.03.2023 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0675119 (document cu statut valabil), eliberat la 01.08.2024 de către Agenţia Servicii Publice.
4. Iurii Cuznetov, născut la data de 18.07.1988 în Ucraina, regiunea Odesa, raionul Bolgradski, satul Jovtnevoe, IDNP 2004042080868, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 48114908 (document cu statut valabil), eliberat la 14.12.2022 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 2235574 (document cu statut valabil), eliberat la 16.02.2023 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 2280101 (document cu statut valabil), eliberat la 22.03.2023 de către Agenţia Servicii Publice.
5. Ilia Uzun, născut la data de 16.05.1967 în mun. Comrat, IDNP 0961607975268, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 88004495 (document cu statut valabil), eliberat la 19.09.2016 de către ÎS "CRIS "Registru"; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 2216694 (document cu statut valabil), eliberat la 31.01.2023 de către Agenţia Servicii Publice.
6. Victor Petrov (cunoscut şi sub numele de Viktor Petrov), născut la data de 29.06.1975 în mun. Cahul, IDNP 0973004885136, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 01192712 (document cu statut valabil), eliberat la 17.08.2020 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 2147087 (document cu statut valabil), eliberat la 02.12.2022 de către Agenţia Servicii Publice.
7. Nelli Parutenco (cunoscută şi sub numele de Nelli Alekseyevna Parutenko şi Neli Jardan), născută la data de 21.03.1962 în raionul Anenii Noi, satul Bulboaca, IDNP:0970403899047, este titulara următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 02030334 (document cu statut valabil), eliberat la 25.06.2015 de către ÎS "CRIS "Registru"; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 1799707 (document cu statut valabil), eliberat la 19.04.2022 de către Agenţia Servicii Publice.
8. Natalia Parasca (cunoscută şi sub numele de Natalya Parasca), născută la data de 02.02.1990 în mun. Chişinău, IDNP 2008801389089, este titulara următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 28017764 (document cu statut valabil), eliberat la 02.10.2015 de către ÎS "CRIS "Registru"; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 1833035 (document cu statut valabil), eliberat la 11.05.2022 de către Agenţia Servicii Publice.
9. Dumitru Chitoroagă2 (cunoscut şi sub numele de Dumitru Chitoroaga), născut la data de 23.12.1984 în mun. Chişinău, IDNP 2002003101445, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 01213159 (document cu statut valabil), eliberat la 21.02.2022 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 1187605 (document cu statut valabil), eliberat la 11.12.2020 de către Agenţia Servicii Publice.
10. Dmitri Buimistru3, născut la data de 26.11.1992 în mun. Chişinău, IDNP 2006042016409, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 03058908 (document cu statut valabil), eliberat la 29.06.2018 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0941823 (document cu statut valabil), eliberat la 18.04.2025 de către Agenţia Servicii Publice.
11. Alexei Lungu (cunoscut şi sub numele de Alexey Lungu), născut la data de 19.11.1983 în mun. Chişinău, IDNP 0992112481935 este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 01237763 (document cu statut valabil), eliberat la 15.04.2024 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0511443 (document cu statut valabil), eliberat la 15.04.2024 de către Agenţia Servicii Publice.
12. Veaceslav Valico (cunoscut şi sub numele de Vyacheslav Valico), născut la data de 10.08.1977 în mun. Chişinău, IDNP 0951209890089, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 48111350 (document cu statut valabil), eliberat la 05.11.2022 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 0822161 (document cu statut valabil), eliberat la 19.08.2019 de către Agenţia Servicii Publice.
13. Victoria Furtună (cunoscută şi sub numele de Viktoria Furtuna), născută la data de 20.02.19814 în or. Cotovsc, IDNP 0980601200730, este titulara următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 88009270 (document cu statut valabil), eliberat la 09.08.2021 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0893640 (document cu statut valabil), eliberat la 05.03.2025 de către Agenţia Servicii Publice.
14. Irina Lozovan (cunoscută şi sub numele de Iryna Lozovan), născută la data de 27.12.1983 în raionul Briceni, satul Lipcani, IDNP 2000007044555, este titulara următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 02167569 (document cu statut valabil), eliberat la 20.01.2025 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0867196 (document cu statut valabil), eliberat la 06.02.2025 de către Agenţia Servicii Publice.
15. Alexandr Nesterovschi, născut la data de 11.01.1981 în raionul Făleşti, satul Răuţel, IDNP 0980907370203, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 04080568 (document cu statut valabil), eliberat la 21.02.2019 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AB 0761449 (document cu statut valabil), eliberat la 24.07.2019 de către Agenţia Servicii Publice.
16. Chiril Guzun, născut la data de 27.04.1979 în raionul Criuleni, satul Ratuş, IDNP 0990906215650, este titularul următoarelor acte de identitate: buletinului de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova B 02151172 (document cu statut valabil), eliberat la 22.12.2023 de către Agenţia Servicii Publice; paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova AP 0410144 (document cu statut valabil), eliberat la 16.01.2024 de către Agenţia Servicii Publice.
B. PERSOANE JURIDICE
1. Blocul Politic Pobeda/Victorie (cunoscut şi sub numele de Victory, Pobeda, Victoria şi Victorie);
2. Asociaţia Obştească – Asociaţia Oamenilor cu Epoleţi "Scutul Poporului" (cunoscută şi sub denumirea de Asociaţia Obştească – Asociaţia Oamenilor cu Epoleţi "Scutul Poporului" şi Mişcarea pentru Popor).
_____________________________________
1Precizare necesară în contextul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale.
Conform informaţiei prezentate de Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, în urma verificărilor legate de subiectul restricţiilor menţionat, deţinător al cetăţeniei Republicii Moldova (inclusiv raportat la datele de identificare particulare menţionate în Regulamentul de modificare a Regulamentului privind măsurile economice speciale (Moldova) (SOR/2025-163) - data naşterii subiectului restricţiilor), numele şi prenumele după care figurează în Registrul de Stat al Populaţiei subiectul dat al restricţiilor este GUŢUL EVGHENIA.
2Precizare necesară în contextul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale.
Conform informaţiei prezentate de Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, în urma verificărilor legate de subiectul restricţiilor menţionat, deţinător al cetăţeniei Republicii Moldova (inclusiv raportat la datele de identificare particulare menţionate în Regulamentul de modificare a Regulamentului privind măsurile economice speciale (Moldova) (SOR/2025-163) - data naşterii subiectului restricţiilor), numele după care figurează în Registrul de Stat al Populaţiei subiectul dat al restricţiilor este CHITORAGA.
3Precizare necesară în contextul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale.
Conform informaţiei prezentate de Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, în urma verificărilor legate de subiectul restricţiilor menţionat, deţinător al cetăţeniei Republicii Moldova (inclusiv raportat la datele de identificare particulare menţionate în Regulamentul de modificare a Regulamentului privind măsurile economice speciale (Moldova) (SOR/2025-163) - data naşterii subiectului restricţiilor), prenumele după care figurează în Registrul de Stat al Populaţiei subiectul dat al restricţiilor este DUMITRU.
4Precizare necesară în contextul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale.
Conform informaţiei prezentate de Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, în urma verificărilor legate de subiectul restricţiilor menţionat, deţinător al cetăţeniei Republicii Moldova (inclusiv raportat la datele de identificare particulare menţionate în Regulamentul de modificare a Regulamentului privind măsurile economice speciale (Moldova) (SOR/2025-163) – numele, prenumele, luna şi anul naşterii subiectului restricţiilor), data naşterii după care figurează în Registrul de Stat al Populaţiei Victoria Furtună este 24.02.1981.