Documente
Convenţia-cadru din 01.02.95 pentru protecţia minorităţilor naţionale
Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.1001-XIII din 22.10.96
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale*
din 01.02.1995
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 26, pag.93
---------------------
Adoptată la Strasbourg, la 1 februarie 1995
* În vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998.
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte State semnatare
ale prezentei Convenţii-cadru,
considerînd că scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea
unei unităţi mai strînse între membrii săi în vederea salvgardării şi
promovării idealurilor şi principiilor, care reprezintă patrimoniul lor
comun,
considerînd că unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui
obiectiv constă în salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale,
dorind să dea urmare Declaraţiei şefilor de state şi de guverne ai
statelor membre ale Consiliului Europei, adoptată la Viena, la 9
octombrie 1993,
fiind hotărîte ca pe teritoriile lor respective să protejeze
existenţa minorităţilor naţionale,
considerînd că bulversările istoriei europene au arătat că protecţia
minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea, securitatea
democratică şi pacea Continentului,
considerînd că o societate pluralistă şi cu adevărat democratică
trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistică
şi religioasă a fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale,
dar şi, deopotrivă, să creeze condiţii corespunzătoare, care să le
permită să îşi exprime, păstreze şi dezvolte această identitate,
considerînd că realizarea unui climat de toleranţă şi dialog este
necesară pentru a permite diversităţii culturale să reprezinte o sursă,
dar şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogăţire a fiecărei societăţi,
considerînd că realizarea unei Europe tolerante şi prospere nu
depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesită şi cooperarea
transfrontalieră între autorităţi locale şi regionale, cu respectarea
Constituţiei şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat,
ţinînd seama de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi de Protocoalele sale,
ţinînd seama de angajamentele privind protecţia minorităţilor
naţionale conţinute în convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite,
precum şi în documentele Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în
Europa, în special cel de la Copenhaga, din 29 iunie 1990;
fiind hotărîte să definească principiile care trebuie respectate şi
obligaţiile care decurg din acestea pentru a asigura, în statele membre
şi celelalte state care pot deveni părţi la prezentul instrument,
protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor
persoanelor aparţinînd acestora, în cadrul statului de drept, cu
respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale,
fiind hotărîte să aplice principiile enunţate în prezenta Convenţie-
cadru prin legislaţia naţională şi politici guvernamentale
corespunzătoare,
au convenit asupra celor ce urmează:
TITLUL I
Articolul l
Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor
persoanelor aparţinînd acestora face parte integrantă din protecţia
internaţională a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniu de
cooperare internaţională.
Articolul 2
Dispoziţiile prezentei Convenţii-cadru vor fi aplicate cu bună-
credinţă, îritr-un spirit de înţelegere, toleranţă şi cu respectarea
principiilor bunei vecinătăţi, relaţiilor prieteneşti şi cooperării
între state.
Articolul 3
1) Orice persoană aparţinînd unei minorităţi naţionale are dreptul
să aleagă liber dacă să fie tratată sau nu ca atare şi nici un
dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul
drepturilor legate de aceasta.
2) Persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale pot exercita
drepturile şi libertăţile, ce decurg din principiile enunţate în
prezenta Convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii.
TITLUL II
Articolul 4
1) Părţile se angajează să garanteze fiecărei persoane aparţinînd
unei minorităţi naţionale dreptul la egalitate în faţa legii şi la
egala protecţie a legii. În această privinţă, orice discriminare bazată
pe apartenenţa la o minoritate naţională este interzisă.
2) Părţile se angajează să adopte, dacă este cazul, măsuri adecvate
pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale,
politice şi culturale, egalitatea deplină şi efectivă intre persoanele
aparţinînd unei minorităţi naţionale şi cele aparţinînd majorităţii.
Ele vor ţine seama în mod corespunzător, în această privinţă, de
condiţiile specifice în care se află persoanele aparţinînd
minorităţilor naţionale.
3) Măsurile adoptate în conformitate cu paragraful 2) nu vor fi
considerate acte de discriminare.
Articolul 5
1) Părţile se angajează să promoveze condiţiile de natură să
permită persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale să îşi menţină
şi dezvolte cultura, precum şi să îşi păstreze elementele esenţiale ale
identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul
lor cultural.
2) Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor
generale de integrare, Părţile se vor abţine de la orice politică ori
practică avînd drept scop asimilarea persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale împotriva voinţei acestora şi vor proteja
aceste persoane impotriva oricărei acţiuni vizînd o astfel de
asimilare.
Articolul 6
1) Părţile vor încuraja spiritul de toleranţă şi dialogul
intercultural şi vor lua măsuri eficiente pentru promovarea respectului
reciproc, înţelegerii şi cooperării dintre toate persoanele care
trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală,
lingvistică ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile
educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.
2) Părţile se angajează să ia măsuri corespunzătoare pentru a
proteja persoanele care ar putea fi victime ale ameninţărilor sau
actelor de discriminare, ostilitate sau violenţă, datorită identităţii
lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.
Articolul 7
Părţile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane
aparţinînd unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică
şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea
de gîndire, conştiinţă şi religie.
Articolul 8
Părţile se angajează să recunoască fiecărei persoane aparţinînd
unei minorităţi naţionale dreptul de a îşi manifesta religia sau
credinţa sa şi dreptul de a înfiinţa instituţii, organizaţii şi
asociaţii religioase.
Articolul 9
1) Părţile se angajează să recunoască faptul că dreptul la
libertatea de expresie a fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi
naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi
comunica informaţii sau idei în limba minoritară, fără ingerinţe ale
autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile vor veghea
ca, în cadrul sistemelor lor legislative, persoanele aparţinînd unei
minorităţi naţionale să nu fie discriminate în accesul la mijloacele de
informare.
2) Paragraful 1) nu împiedică Părţile să utilizeze un regim de
autorizare, nediscriminatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru
societăţile de radio sonor, televiziune şi cinema.
3) Părţile nu vor crea obstacole în calea înfiinţării şi utilizării
mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparţinînd
minorităţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor
şi televiziune, ele vor veghea ca, în măsura posibilului şi ţinînd
seama de prevederile paragrafului 1), persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale să le fie acordată posibilitatea de
a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.
4) În cadrul sistemului legislaţiei lor, Părţile vor adopta măsuri
adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, pentru promovarea
toleranţei şi pentru a permite pluralismul cultural.
Articolul 10
1) Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinînd
unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă
limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi în scris.
2) În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de
persoane aparţinînd minorităţilor naţionale, dacă aceste persoane
solicită acest lucru şi acolo unde această cerere corespunde unei nevoi
reale, Părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului,
condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile
dintre aceste persoane şi autorităţile administrative.
3) Părţile se angajează să garanteze dreptul oricărei persoane
aparţinînd unei minorităţi naţionale de a fi informată cu
promptitudine, într-o limbă pe care o înţelege, cu privire la motivele
arestării sale, la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa şi să
se apere în această limbă, dacă este necesar, cu asistenţa gratuită a
unui interpret.
Articolul 11
1) Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinînd
unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele şi prenumele
(patronimul) sale în limba minoritară, precum şi dreptul la
recunoaşterea oficială a acestora, în conformitate cu modalităţile
prevăzute în sistemul lor legal.
2) Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane apaiţinînd
unei minorităţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritară
însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile
pentru public.
3) În ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de
persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale Părţile vor depune
eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci cînd este
cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinînd seama
de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale
tradiţionale, a denumirilor străzilor şi a altor indicaţii topografice
destinate publicului, deopotrivă în limba minoritară, acolo
unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii.
Articolul 12
1) Părţile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul educaţiei
şi al cercetării pentru a încuraja cunoaşterea culturii, istoriei,
limbii şi religiei atît ale minorităţilor lor naţionale, cît şi ale
majorităţii.
2) În acest context, Părţile vor asigura, între altele, posibilităţi
corespunzătoare pentru pregătirea profesorilor, accesul la manuale şi
vor facilita contactele dintre elevi şi profesori ai diferitelor
comunităţi.
3) Părţile se angajează să promoveze şanse egale de acces la
educaţia de toate nivelurile pentru persoanele aparţinînd minorităţilor
naţionale.
Articolul 13
1) În cadrul sistemului lor educaţional, Părţile vor recunoaşte
dreptul persoanelor aparţinînd unei minorităţi naţionale de a înfiinţa
şi administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.
2) Exerciţiul acestui drept, nu implică nici o obligaţie financiară
pentru Părţi.
Articolul 14
1) Părţile se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane
aparţinînd unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa minoritară.
2) În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de
persoane aparţinînd minorităţilor naţionale, dacă există o cerere
suficientă, Părţile vor depune eforturi pentru a asigura, în măsura
posibilului şi în cadrul sistemului lor educaţional, ca persoanele
aparţinînd acestor minorităţi să beneficieze de posibilităţi
corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare ori de a primi o
educaţie în această limbă.
3) Paragraful 2) al acestui articol se va aplica fără a se aduce
atingere învăţării limbii oficiale ori predării în această limbă.
Articolul 15
Părţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivă a
persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la viaţa culturală,
socială şi economică şi la treburile publice, în special acelea care le
privesc direct.
Articolul 16
Părţile se vor abţine să ia măsuri care, modificînd proporţiile
populaţiei din arii locuite de persoane aparţinînd minorităţilor
naţionale, sunt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor
decurgînd din principiile înscrise în prezenta Convenţie-cadru.
Articolul 17
1) Părţile se angajează să nu aducă atingere dreptului persoanelor
aparţinînd minorităţilor naţionale de a stabili şi menţine contacte
libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se află în mod legal
în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea
etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, ori patrimoniul cultural.
2) Părţile se angajează să nu aducă atingere dreptului persoanelor
aparţinînd minorităţilor naţionale de a participa la activităţile
organizaţiilor neguvernamentale, atît la nivel naţional, cît şi
internaţional.
Articolul 18
1) Părţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este necesar,
acorduri bilaterale şi multilaterale cu alte state, îndeosebi cu
statele vecine, pentru a asigura protecţia persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale respective.
2) Dacă este cazul, Părţile vor lua măsuri pentru încurajarea
cooperării transfrontaliere.
Articolul 19
Părţile se angajează să respecte şi să aplice principiile înscrise
în prezenta Convenţie-cadru, aducîndu-le, dacă este necesar, numai
acele limitări, restricţii şi derogări care sunt prevăzute în
instrumentele juridice internaţionale, în special în Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura
în care acestea sunt relevante pentru drepturile şi libertăţile
decurgînd din principiile menţionate.
TITLUL III
Articolul 20
În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgînd din principiile
înscrise în prezenta Convenţie-cadru, orice persoană aparţinînd unei
minorităţi naţionale va respecta legislaţia naţională şi drepturile
celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinînd majorităţii sau altor
minorităţi naţionale.
Articolul 21
Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie-cadru nu va fi interpretată
ca implicînd vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun act
contrar principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, în
special celor ale egalităţii suverane, integrităţii teritoriale şi
independenţei politice a statelor.
Articolul 22
Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie-cadru nu va fi
interpretată ca limitînd sau aducînd atingere drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, care pot fi recunoscute în conformitate cu
legile oricărei Părţi Contractante sau cu orice altă convenţie, la care
respectiva Parte Contractantă este parte.
Articolul 23
Drepturile şi libertăţile decurgînd din principiile înscrise în
prezenta Convenţie-cadru, în măsura în care acestea fac obiectul unei
prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale sau din Protocoalele adiţionale
ale acesteia, vor fi înţelese în conformitate cu aceste din
urmă prevederi.
TITLUL IV
Articolul 24
1) Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei este însărcinat să
vegheze la aplicarea prezentei Convenţii-cadru de către Părţile
Contractante.
2) Părţile, care nu sunt membre ale Consiliului Europei, vor
participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit
unor modalităţi care urmează a fi determinate.
Articolul 25
1) Într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a
prezentei Convenţii-cadru cu privire Ia respectiva Parte Contractantă,
aceasta va transmite Secretarului General al Consiliului Europei
informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de altă natură,
adoptate întru aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta Convenţie-
cadru.
2) Ulterior, fiecare Parte Contractantă va transmite Secretarului
General, periodic şi oricînd Comitetul Miniştrilor solicită, orice
informaţii suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei
Convenţii-cadru.
3) Secretarul General va înainta Comitetului Miniştrilor
informaţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului
articol.
Articolul 26
1) În evaluarea adecvării măsurilor adoptate de Părţi pentru
punerea în aplicare a principiilor enunţate în prezenta Convenţie-
cadru, Comitetul Miniştrilor va fi asistat de un Comitet consultativ,
ai cărui membri vor avea experienţă recunoscută în domeniul protecţiei
minorităţilor naţionale.
2) Compunerea Comitetului consultativ şi procedura acestuia vor fi
fixate de către Comitetul Miniştrilor într-un interval de un an de la
data intrării în vigoare a prezentei Convenţii-cadru.
TITLUL V
Articolul 27
Prezenta Convenţie-cadru va fi deschisă spre semnare statelor
membre ale Consiliului Europei. Pînă la data intrării sale în vigoare,
ea va fi, de asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat invitat
în acest sens de Comitetul Miniştrilor. Ea va fi supusă ratificării,
acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau
aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.
Articolul 28
1) Prezenta Convenţie-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii
care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data la care
douăsprezece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat
consimţămîntul de a fi legate de Convenţia-cadru, conform dispoziţiilor
articolului 27.
2) Pentru oricare stat membru care îşi exprimă ulterior
consimţămîntul de a fi legat de Convenţia-cadru, aceasta va intra în
vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de
trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare
sau aprobare.
Articolul 29
1) După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii-cadru şi după
consultarea statelor contractante, Comitetul Miniştrilor al Consiliului
Europei va putea invita să adere la Convenţie, priritr-o decizie luată
cu majoritatea prevăzută de articolul 20 d) din Statutul Consiliului
Europei, orice state, care nu sunt membre ale Consiliului Europei care,
fiind invitate să semneze conform dispoziţiilor articolului 27, nu au
făcut-o încă, sau orice alt stat care nu este membru.
2) Pentru orice stat care aderă, Convenţia-cadru va intra în
vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de
trei luni de la data depunerii instrumentului de aderare la Secretarul
General al Consiliului Europei.
Articolul 30
1) Orice stat poate, în momentul semnării sau al depunerii
instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să
specifice teritoriul sau teritoriile, pentru care acesta asigură
relaţiile internaţionale, căruia sau cărora i se va sau li se va aplica
prezenta Convenţie-cadru.
2) Orice stat poate, la oricare dată ulterioară, printr-o declaraţie
adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să extindă
aplicarea prezentei Convenţii-cadru la oricare alt teritoriu specificat
în declaraţie. Cu privire la acest teritoriu, Convenţia-cadru va intra
în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de
trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.
3) Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe
precedente va putea fi retrasă, în ce priveşte oricare teritoriu
specificat printr-o astfel de declaraţie, prin notificare adresată
Secretarului General. Retragerea devine efectivă în prima zi a lunii
care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data
primirii notificării de către Secretarul General.
Articolul 31
1) Orice Parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta
Convenţie-cadru, printr-o notificare adresată Secretarului General al
Consiliului Europei.
2) Denunţarea devine efectivă în prima zi a lunii, care urmează
expirării unei perioade de şase luni de la data primirii notificării de
către Secretarul General.
Articolul 32
Secretarul General al Consiliului Europei va notifica statelor
membre ale Consiliului, celorlalte state semnatare şi oricărui stat
care a aderat la prezenta Convenţie-cadru:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare
sau aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei Convenţii-cadru,
în conformitate cu articolele 28, 29 şi 30;
d) orice alt act, notificare sau comunicare legate de prezenta
Convenţie-cadru.
Drept pentru care, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest sens,
au semnat prezenta Convenţie-cadru.
Încheiată la Strasbourg, la 1 februarie 1995, în limbile franceză
şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar,
care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General
al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia
dintre statele membre ale Consiliului Europei şi fiecărui stat invitat
să semneze sau să adere la prezenta Convenţie-cadru.