Documente
Convenţia de la Paris din 20.03.1883 pentru protecţia proprietăţii industriale
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.1328-XII din 11.03.93
CONVENŢIA DE LA PARIS PENTRU
PROTECŢIA PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE,
încheiată la 20 martie 1883, revizuită la Bruxelles
la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911,
la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie
1934, la Lisabona la 31 octombrie 1958, la Stockholm
la 14 iulie 1967 (" Actul de la Stockholm")
şi modificată la 2 octombrie 1979
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1998, vol.6, pag.160
Articolul 1
1) Ţările cărora li se aplică prezenta convenţie sunt constituite în
Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale.
2) Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de
invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale,
mărcile de fabrică sau de comerţ, mărcile de serviciu, numele comercial
şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi
reprimarea concurenţei neloiale.
3) Proprietatea industrială se înţelege în sensul cel mai larg şi se
aplică nu numai industriei şi comerţului propriu-zise, ci şi domeniului
industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau
naturale, ca de exemplu: vinuri, grăunţe, foi de tutun, fructe, vite,
minereuri, ape minerale, bere, flori, făină.
4) Printre brevetele de invenţie se numără diferitele feluri de
brevete industriale admise de legislaţiile ţărilor uniunii, ca brevete
de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale
etc.
Articolul 2
1) Cetăţenii fiecărei ţări a uniunii se vor bucura în toate
celelalte ţări ale uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii
industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în
prezent sau le vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fără a se
prejudicia drepturile prevăzute în mod special de prezenta convenţie. În
consecinţă, ei se vor bucura de aceeaşi protecţie ca naţionalii şi de
aceleaşi mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse
drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor
impuse naţionalilor.
2) Totuşi, nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea
în ţara în care este cerută protecţia nu poate fi pretinsă de la
cetăţenii uniunii pentru folosirea vreunui drept de proprietate
industrială.
3) Sunt în mod expres rezervate dispoziţiile legislative ale
fiecărei ţări a uniunii referitoare la procedura judiciară şi
administrativă şi la competenţă, precum şi cele cu privire la alegerea
domiciliului sau la instituirea unui mandatar, care ar fi impuse de
legile privind proprietatea industrială.
Articolul 3
Sunt asimilaţi cetăţenilor ţărilor uniunii cetăţenii ţărilor care nu
fac parte din uniune care sunt domiciliaţi sau care au întreprinderi
industriale sau comerciale reale şi serioase pe teritoriul uneia dintre
ţările uniunii.
Articolul 4
A. - 1) Cel care a depus în condiţii reglementare, într-una dintre
ţările uniunii, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate,
de desen sau model industrial, de marcă de fabrică sau de comerţ, sau
succesorul său în drepturi, va beneficia, pentru a efectua depozitul în
celelalte ţări, de un drept de prioritate în termenele precizate mai jos.
2) Se recunoaşte ca dînd naştere dreptului de prioritate orice
depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar în virtutea
legislaţiei naţionale a fiecărei ţări a uniunii sau a tratatelor
bilaterale sau multilaterale încheiate între ţările uniunii.
3) Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care
este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusă cererea în
ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a acestei cereri.
B. - În consecinţă, depozitul efectuat ulterior într-una din
celelalte ţări ale uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va
putea fi invalidat de fapte săvîrşite între timp, cum ar fi mai ales un
alt depozit, publicarea invenţiei sau exploatarea ei, punerea în vînzare
a unor exemplare ale desenului sau modelului, folosirea mărcii, şi
aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept al terţilor şi la
nici o posesiune personală. Drepturile cîştigate de terţi înainte de
ziua primei cereri care serveşte ca bază dreptului de prioritate sunt
rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecărei ţări a uniunii.
C. - 1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de 12 luni
pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de 6 luni
pentru desenele sau modelele industriale şi pentru mărcile de fabrică
sau de comerţ.
2) Aceste termene încep să curgă de la data depozitului primei
cereri; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen.
3) Dacă ultima zi a termenului este o sărbătoare legală sau o zi în
care biroul nu este deschis pentru primirea depozitelor de cereri în
ţara în care se cere protecţia, termenul va fi prelungit pînă în prima
zi lucrătoare care urmează.
4) Va fi considerată ca primă cerere, a cărei dată de depunere va fi
punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară
avînd acelaşi obiect ca o primă cerere anterioară în sensul alineatului
2 de mai sus, depusă în aceeaşi ţară a uniunii, cu condiţia ca la data
depozitului cererii ulterioare această cerere anterioară să fi fost
retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă examenului
public şi fără a lăsa să subziste drepturi, şi ca ea să nu fi servit
încă de bază pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea
anterioară nu va mai putea servi în acest caz ca bază pentru
revendicarea dreptului de prioritate.
D. - 1) Oricine va voi să se prevaleze de prioritatea unui depozit
anterior va trebui să facă o declaraţie indicînd data şi ţara acestui
depozit. Fiecare ţară va stabili termenul pînă la care va trebui făcută,
cel mai tîrziu, această declaraţie.
2) Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile emise de
administraţia competentă, în special pe brevete şi pe descrierile
acestora.
3) Ţările uniunii vor putea pretinde de la cel care face o
declaraţie de prioritate să prezinte o copie a cererii (descriere,
desene etc.) depuse anterior. Copia, certificată pentru conformitate de
administraţia care a primit această cerere, va fi scutită de orice formă
de legalizare şi va putea fi depusă în orice caz, fără nici o taxă,
oricînd în cadrul termenului de 3 luni de la depozitul cererii
ulterioare. Se va putea pretinde ca această copie să fie însoţită de un
certificat al datei depozitului, eliberat de această administraţie, şi
de o traducere.
4) Alte formalităţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de
prioritate, în momentul depunerii cererii. Fiecare ţară a uniunii va
preciza consecinţele neîndeplinirii formalităţilor prevăzute de
prezentul articol, fără ca aceste consecinţe să poată depăşi pierderea
dreptului de prioritate.
5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificări.
Cel care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va
trebui să indice numărul acestui depozit; această indicaţie va fi
publicată în condiţiile prevăzute la alineatul 2 de mai sus.
E. - 1) Cînd un desen sau model industrial va fi depus într-o ţară
în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model
de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decît cel stabilit pentru
desene sau modele industriale.
2) În afară de aceasta, este îngăduit a se depune într-o ţară un
model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe
depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa.
F. - Nici o ţară a uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o
cerere de brevet pentru motivul că depunătorul revendică priorităţi
multiple, chiar dacă ele provin din ţări diferite, sau pentru motivul că
o cerere care revendică una sau mai multe priorităţi conţine unul sau
mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a
căror prioritate este revendicată, cu condiţia, în ambele cazuri, să
existe o unitate a invenţiei în sensul legii ţării respective.
În ceea ce priveşte elementele care nu sunt cuprinse în cererea sau
în cererile a căror prioritate este revendicată, depozitul cererii
ulterioare dă naştere unui drept de prioritate în condiţiile obişnuite.
G. - 1) Dacă reiese din examinare că o cerere de brevet este
complexă, solicitantul va putea să împartă cererea într-un anumit număr
de cereri divizionare, păstrînd ca dată a fiecăreia dintre ele data
cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate.
2) Solicitantul va putea de asemenea să împartă cererea de brevet
din propria lui iniţiativă, păstrînd ca dată a fiecărei cereri
divizionare data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul
dreptului de prioritate. Fiecare ţară a uniunii va avea facultatea să
precizeze condiţiile în care va fi admisă această divizare.
H. - Prioritatea nu poate fi refuzată pentru motivul că anumite
elemente ale invenţiei pentru care se revendică prioritatea nu figurează
printre revendicările formulate în cererea depusă în ţara de origine, cu
condiţia ca din ansamblul documentaţiei depuse odată cu cererea să
reiasă în mod precis elementele respective.
I. - 1) Cererile de certificate de autor de invenţie depuse într-o
ţară în care depunătorii au dreptul să ceară la alegere fie un brevet de
invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, vor da naştere
dreptului de prioritate instituit de prezentul articol, în aceleaşi
condiţii şi cu aceleaşi efecte ca cererile de brevete de invenţie.
2) Într-o ţară în care depunătorii au dreptul să ceară la alegere
fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, cel
care cere un certificat de autor de invenţie va beneficia, în
conformitate cu dispoziţiile prezentului articol aplicabile cererilor de
brevete, de dreptul de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de
brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de autor de
invenţie.
Articolul 4 bis
1) Brevetele cerute în diferitele ţări ale uniunii de cetăţeni ai
uniunii vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi
invenţie în celelalte ţări, membre sau nu ale uniunii.
2) Această dispoziţie trebuie înţeleasă în mod absolut, în special
în sensul că brevetele cerute în cursul termenului de prioritate sunt
independente atît din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de
decădere, cît şi din punct de vedere al duratei lor normale.
3) Ea se aplică tuturor brevetelor care există la data intrării sale
în vigoare.
4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderării unor ţări noi,
brevetelor care vor exista de o parte şi de alta la data aderării.
5) Brevetele obţinute cu beneficiul priorităţii se vor bucura, în
diferitele ţări ale uniunii, de o durată egală aceleia de care ele s-ar
bucura dacă ar fi cerute sau eliberate fără beneficiul priorităţii.
Articolul 4 ter
Inventatorul are dreptul să fie menţionat ca atare în brevet.
Articolul 4 quater
Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzată şi un brevet nu va
putea fi invalidat pentru motivul că vînzarea produsului brevetat sau
obţinut printr-un procedeu brevetat este supusă unor restricţii sau
îngrădiri care rezultă din legislaţia naţională.
Articolul 5
A. - 1) Introducerea de către brevetat, în ţara în care a fost
acordat brevetul, de obiecte fabricate în orice altă ţară a uniunii, nu
va avea ca urmare decăderea din drepturile conferite de brevet.
2) Fiecare ţară a uniunii va putea lua măsuri legislative care să
prevadă concesiunea de licenţe obligatorii, pentru a preveni abuzurile
care ar putea să rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de
brevet, ca de exemplu în caz de neexploatare.
3) Decăderea din drepturile conferite de brevet nu va putea fi
prevăzută decît pentru cazul în care concesiunea de licenţe obligatorii
s-ar fi dovedit insuficientă pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o
acţiune în decădere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi
introdusă înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei
licenţe obligatorii.
4) O licenţă obligatorie nu va putea fi cerută din cauză de
neexploatare sau de insuficientă exploatare înainte de expirarea unui
termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet, sau de trei ani
de la acordarea brevetului, termenul care expiră cel mai tîrziu fiind
cel care se aplică; ea va fi refuzată dacă brevetatul îşi justifică
lipsa de acţiune cu motive valabile. O astfel de licenţă obligatorie va
fi neexclusivă şi ea nu va putea fi transmisă, nici chiar sub forma de
concesiune de sub-licenţă, decît împreună cu partea din întreprindere
sau din fondul de comerţ care exploatează licenţa respectivă.
5) Dispoziţiile de mai sus vor fi aplicabile modelelor de utilitate
sub rezerva modificărilor necesare.
B. - Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu poate fi atinsă
de decădere în nici un fel, nici din cauza lipsei de exploatare, nici
pentru introducerea de obiecte la fel cu cele care sunt protejate.
C. - 1) Dacă, într-o ţară, folosirea mărcii înregistrate este
obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulată decît după un termen
echitabil şi numai dacă cel interesat nu justifică motivele lipsei sale
de acţiune.
2) Folosirea unei mărci de fabrică sau de comerţ de către
proprietarul ei, sub formă care diferă prin anumite elemente care nu
modifică caracterul distinctiv al mărcii în forma sub care ea a fost
înregistrată într-una dintre ţările uniunii, nu va avea ca urmare
invalidarea înregistrării şi nu va restrînge protecţia acordată mărcii.
3) Folosirea simultană a aceleiaşi mărci pe produse identice sau
similare, de către întreprinderi industriale sau comerciale considerate
coproprietare ale mărcii în baza dispoziţiilor legii naţionale a ţării
în care este cerută protecţia, nu va împiedica înregistrarea şi nu va
reduce nicicum protecţia acordată acestei mărci în oricare altă ţară a
uniunii, cu condiţia ca această folosire să nu aibă ca efect inducerea
în eroare a publicului şi să nu fie contrară interesului public.
D. - Pentru recunoaşterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici
un fel de semn sau de menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a
înregistrării mărcii de fabrică sau de comerţ, sau a depozitului
desenului sau modelului industrial.
Articolul 5 bis
1) Un termen de graţie, care va trebui să fie de cel puţin 6 luni,
va fi acordat pentru plata taxelor prevăzute pentru menţinerea
drepturilor de proprietate industrială, în schimbul achitării unei taxe
suplimentare, dacă aceasta este impusă de legislaţia naţională.
2) Ţările uniunii au dreptul să prevadă revalidarea brevetelor de
invenţie decăzute ca urmare a neplăţii taxelor.
Articolul 5 ter
În nici una dintre ţările uniunii nu se va considera că se aduce
vreo atingere drepturilor brevetatului prin:
1. folosirea, la bordul navelor celorlalte ţări ale uniunii, a
mijloacelor care formează obiectul brevetului său, şi anume în corpul
navei, în maşini, aparate de manevră, echipament de navigaţie şi alte
accesorii, atunci cînd aceste nave vor pătrunde în mod temporar sau
accidental în apele ţării, cu condiţia ca această folosire să fie făcută
exclusiv pentru trebuinţele navei;
2. folosirea mijloacelor care formează obiectul brevetului său în
construcţia sau funcţionarea vehiculelor aeriene sau terestre aparţinînd
celorlalte ţări ale uniunii sau a accesoriilor acestor vehicule, atunci
cînd acestea vor pătrunde în mod temporar sau accidental în ţara
respectivă.
Articolul 5 quater
Atunci cînd un produs este introdus într-o ţară a uniunii în care
există un brevet care protejează un procedeu de fabricaţie a acestui
produs, brevetatul va avea, faţă de produsul introdus, toate drepturile
pe care legislaţia ţării de import i le acordă, pe baza brevetului de
procedeu, asupra produselor fabricate însăşi în ţară.
Articolul 5 quinquies
Desenele şi modelele industriale vor fi protejate în toate ţările
uniunii.
Articolul 6
1) Condiţiile de depunere şi de înregistrare a mărcilor de fabrică
sau de comerţ vor fi stabilite în fiecare ţară a uniunii de legislaţia
naţională.
2) Totuşi, o marcă depusă de un cetăţean al unei ţări a uniunii
într-o altă ţară a uniunii nu va putea fi refuzată sau invalidată pentru
motivul că ea nu ar fi fost depusă, înregistrată sau reînnoită în ţara
de origine.
3) O marcă înregistrată reglementar într-una dintre ţările uniunii
va fi considerată ca independentă de mărcile înregistrate în celelalte
ţări ale uniunii, inclusiv ţara de origine.
Articolul 6 bis
1) Ţările uniunii se obligă, fie din oficiu dacă legislaţia ţării o
îngăduie, fie la cererea celui interesat, să refuze sau să invalideze
înregistrarea şi să interzică folosirea unei mărci de fabrică sau de
comerţ care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere putînd crea
confuzie, a unei mărci pe care autoritatea competentă a ţării de
înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută ca
fiind deja marca unei persoane admise să beneficieze de prezenta
convenţie şi ca fiind folosită pentru produse identice sau similare. Se
va proceda la fel atunci cînd partea esenţială a mărcii constituie o
reproducere a unei astfel de mărci notoriu cunoscute, sau o imitaţie
putînd fi confundată cu aceasta.
2) Un termen de cel puţin 5 ani de la data înregistrării va trebui
acordat pentru a se cere radierea unei astfel de mărci. Ţările uniunii
vor putea să prevadă un termen în care să fie cerută interzicerea
folosirii.
3) Nici un termen nu va fi stabilit pentru depunerea cererilor de
radiere sau de interzicere a folosirii mărcilor înregistrate sau
folosite cu rea-credinţă.
Articolul 6 ter
1) a) Ţările uniunii convin să refuze sau să invalideze
înregistrarea şi să interzică prin măsuri corespunzătoare folosirea,
fără autorizaţia organelor competente, fie ca mărci de fabrică sau de
comerţ, fie ca elemente ale acestor mărci, a stemelor, drapelelor şi
altor embleme de stat ale ţărilor uniunii, a semnelor şi sigiliilor
oficiale de control şi de garanţie adoptate de către ele, precum şi a
oricăror imitaţii de blazoane.
b) Dispoziţiile de sub litera (a) de mai sus se aplică de asemenea
stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţialelor sau denumirilor
organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una
sau mai multe ţări ale uniunii, cu excepţia stemelor, drapelelor şi
altor embleme, iniţiale sau denumiri care au format deja obiectul unor
acorduri internaţionale în vigoare, menite să asigure protecţia lor.
c) Nici o ţară a uniunii nu este obligată să aplice dispoziţiile de
sub litera (b) de mai sus în dauna titularilor de drepturi cîştigate cu
bună-credinţă înainte de intrarea în vigoare, în ţara respectivă, a
prezentei convenţii. Ţările uniunii nu sunt obligate să aplice aceste
dispoziţii atunci cînd folosirea sau înregistrarea prevăzută sub litera
(a) de mai sus nu este de natură să sugereze publicului existenţa unei
legături între organizaţia în cauză şi stemele, drapelele, emblemele,
iniţialele sau denumirile respective, sau dacă această folosire sau
înregistrare nu este în mod vădit de natură a înşela publicul cu privire
la existenţa unei legături între cel care le foloseşte şi organizaţie.
2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de
garanţie se va aplica numai în cazurile cînd mărcile în care ele vor fi
cuprinse vor fi destinate să fie folosite pentru mărfuri de acelaşi fel
sau de fel asemănător.
3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţările uniunii convin
să-şi comunice reciproc, prin intermediul biroului internaţional, lista
emblemelor de stat, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de
garanţie pe care doresc sau vor dori să le pună, în măsură absolută sau
în anumite limite, sub protecţia prezentului articol, precum şi orice
modificări ulterioare ale acestei liste. Fiecare ţară a uniunii va pune
în timp util la dispoziţia publicului listele care i-au fost notificate.
Totuşi, în ceea ce priveşte drapelele statelor, această notificare
nu este obligatorie.
b) Dispoziţiile de sub litera (b) a alineatului 1 al prezentului
articol nu sunt aplicabile decît stemelor, drapelelor şi altor embleme,
iniţialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale inter-
guvernamentale pe care acestea le-au comunicat ţărilor uniunii prin
intermediul biroului internaţional.
4) Orice ţară a uniunii va putea, în termen de 12 luni de la
primirea notificării, să transmită ţării sau organizaţiei internaţionale
interguvernamentale interesate eventualele sale obiecţii, prin
intermediul biroului internaţional.
5) Pentru drapelele statelor, măsurile prevăzute la alineatul 1 de
mai sus se vor aplica numai mărcilor înregistrate după 6 noiembrie 1925.
6) Pentru emblemele de stat altele decît drapelele, pentru semnele
şi sigiliile oficiale ale ţărilor uniunii şi pentru stemele, drapelele
şi alte embleme, iniţialele sau denumirile organizaţiilor internaţionale
interguvernamentale, aceste dispoziţii nu se vor putea aplica decît
mărcilor înregistrate după mai mult de 2 luni de la primirea notificării
prevăzute la alineatul 3 de mai sus.
7) În caz de rea-credinţă, ţările vor putea să radieze chiar şi
mărcile înregistrate înainte de 6 noiembrie 1925 şi care comportă
embleme de stat, semne şi sigilii.
8) Cetăţenii fiecărei ţări care vor fi autorizaţi să folosească
emblemele de stat, semnele şi sigiliile ţării lor vor putea să le
folosească chiar atunci cînd există o similitudine cu cele aparţinînd
altei ţări.
9) Ţările uniunii se obligă să interzică folosirea neautorizată, în
comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte ţări ale uniunii, atunci cînd
această folosire ar fi de natură să inducă în eroare cu privire la
originea produselor.
10) Dispoziţiile precedente nu constituie un obstacol pentru
exercitarea dreptului pe care îl au ţările de a refuza sau de a
invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera B a articolului 6
quinquies, mărcile care conţin, fără autorizaţie, steme, drapele şi alte
embleme de stat, sau semne şi sigilii oficiale adoptate de o ţară a
uniunii, precum şi semne distinctive ale organizaţiilor internaţionale
interguvernamentale menţionate la alineatul 1 de mai sus.
Articolul 6 quater
1) Atunci cînd, în conformitate cu legislaţia unei ţări a uniunii,
cesiunea unei mărci nu este valabilă decît dacă este efectuată în
acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ
căruia îi aparţine marca, va fi suficient pentru a se admite
valabilitatea cesiunii, ca partea din întreprindere sau din fondul de
comerţ situată în acea ţară să fie transmisă cesionarului, cu dreptul
exclusiv de a fabrica sau de a vinde în ţara respectivă produsele
însemnate cu marca cedată.
2) Această dispoziţie nu impune ţărilor uniunii obligaţia de a
considera ca valabil transferul unei mărci a cărei folosire de către
cesionar ar fi, de fapt, de natură să inducă publicul în eroare, mai
ales cu privire la provenienţa, la natura sau la calităţile esenţiale
ale produselor pe care se aplică marca.
Articolul 6 quinquies
A. - 1) Orice marcă de fabrică sau de comerţ înregistrată
reglementar în ţara de origine va fi admisă la depunere şi va fi
protejată, întocmai aşa cum este ea, în celelalte ţări ale uniunii, sub
rezerva celor indicate în prezentul articol. Aceste ţări vor putea să
ceară, înainte de a proceda la înregistrarea definitivă, să fie
prezentat certificatul de înregistrare a mărcii în ţara de origine,
eliberat de autoritatea competentă. Pentru acest certificat nu se va
cere nici o formă de legalizare.
2) Va fi considerată ca ţară de origine acea ţară a uniunii în care
depunătorul are o întreprindere industrială sau comercială reală şi
serioasă şi, dacă el nu are o astfel de întreprindere în uniune, acea
ţară a uniunii în care se află domiciliul său şi, dacă el nu are un
domiciliu în cadrul uniunii, ţara naţionalităţii sale, în cazul cînd el
este cetăţean al unei ţări a uniunii.
B. - Mărcile de fabrică sau de comerţ la care se referă prezentul
articol nu vor putea fi refuzate de la înregistrare sau invalidate decît
în următoarele cazuri:
1. cînd ele sunt de natură să aducă atingere anumitor drepturi
cîştigate de terţi în ţara în care se cere protecţia;
2. cînd ele sunt lipsite de orice caracter distinctiv sau cînd sunt
compuse exclusiv din semne sau indicaţii putînd să servească, în comerţ,
pentru a indica felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea,
locul de origine al produselor sau data producţiei, sau cînd ele au
devenit uzuale în vorbirea curentă sau în practica comercială cinstită
şi constantă din ţara în care se cere protecţia;
3. cînd ele sunt contrare moralei sau ordinii publice şi, mai ales,
cînd sunt de natură să înşele publicul. O marcă nu va putea fi
considerată ca fiind contrară ordinii publice pentru singurul motiv că
ea nu este conformă cu o oarecare dispoziţie a legislaţiei cu privire la
mărci, cu excepţia cazului cînd această dispoziţie se referă ea însăşi
la ordinea publică.
Aceasta nu modifică totuşi aplicarea articolului 10 bis.
C. - 1) Pentru a se aprecia dacă marca este susceptibilă de
protecţie, va trebui să se ţină seama de toate circumstanţele de fapt,
mai ales de durata folosirii mărcii.
2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte ţări ale uniunii mărcile de
fabrică sau de comerţ pentru singurul motiv că ele se deosebesc de
mărcile protejate în ţara de origine numai prin unele elemente, care nu
alterează caracterul distinctiv şi nu modifică identitatea mărcilor, în
forma sub care acestea au fost înregistrate în ţara de origine.
D. - Nimeni nu va putea beneficia de dispoziţiile prezentului
articol dacă marca pentru care se revendică protecţia nu este
înregistrată în ţara de origine.
E. - Totuşi, în nici un caz reînnoirea înregistrării unei mărci în
ţara de origine nu va atrage obligaţia de reînnoire a înregistrării în
celelalte ţări ale uniunii în care a fost înregistrată marca.
F. - Beneficiul priorităţii rămîne cîştigat pentru depozitele de
mărci efectuate în termenul prevăzut la articolul 4, chiar atunci cînd
înregistrarea în ţara de origine nu are loc decît după expirarea acestui
termen.
Articolul 6 sexies
Ţările uniunii se obligă să protejeze mărcile de serviciu. Ele nu
sunt obligate să prevadă înregistrarea acestor mărci.
Articolul 6 septies
1) Dacă agentul sau reprezentantul celui care este titularul unei
mărci într-una dintre ţările uniunii va cere, fără autorizaţia acestui
titular, înregistrarea pe propriul său nume a mărcii respective în una
sau mai multe din aceste ţări, titularul va avea dreptul să se opună
înregistrării cerute sau să reclame radierea ei sau, dacă legea ţării
îngăduie aceasta, să ceară transferul înregistrării în favoarea sa,
afară de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o justificare
faptelor sale.
2) Titularul mărcii va avea dreptul, sub rezerva alineatului 1 de
mai sus, să se opună folosirii mărcii de către agentul sau
reprezentantul său, dacă el nu a autorizat această folosire.
3) Legislaţiile naţionale pot să prevadă un termen echitabil în care
titularul unei mărci va trebui să valorifice drepturile prevăzute de
prezentul articol.
Articolul 7
Natura produsului pe care trebuie să fie aplicată marca de fabrică
sau de comerţ nu poate, în nici un caz, să constituie un obstacol pentru
înregistrarea mărcii.
Articolul 7 bis
1) Ţările uniunii se obligă să admită la depunere şi să protejeze
mărcile colective aparţinînd unor grupări colective a căror existenţă nu
este contrară legii ţării de origine, chiar dacă aceste grupări
colective nu posedă o întreprindere industrială sau comercială.
2) Fiecare ţară va stabili condiţiile speciale în care va fi
protejată o marcă colectivă şi va putea să refuze protecţia, dacă
această marcă este contrară interesului public.
3) Totuşi, protecţia acestor mărci nu va putea fi refuzată unei
grupări colective a cărei existenţă nu este contrară legii ţării de
origine, pentru motivul că această grupare colectivă nu este stabilită
în ţara în care este cerută protecţia, sau că nu este constituită în
conformitate cu legislaţia acestei ţări.
Articolul 8
Numele comercial va fi protejat în toate ţările uniunii, fără
obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el
face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.
Articolul 9
1) Orice produs care poartă în mod ilicit o marcă de fabrică sau de
comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la importul său în acele
ţări ale uniunii în care această marcă sau acest nume comercial are
dreptul la protecţia legală.
2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuată în ţara în care a avut
loc aplicarea ilicită, sau în ţările în care a fost importat produsul.
3) Sechestrarea va fi efectuată la cererea fie a procuraturii, fie a
oricărei alte autorităţi competente, fie a unei părţi interesate,
persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legislaţia internă a
fiecărei ţări.
4) Autorităţile nu vor fi obligate să efectueze sechestrarea în caz
de tranzit.
5) Dacă legislaţia unei ţări nu admite sechestrarea la import,
aceasta va fi înlocuită cu prohibirea importului sau cu sechestrarea în
interior.
6) Dacă legislaţia unei ţări nu admite nici sechestrarea la import,
nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste măsuri
vor fi înlocuite pînă la modificarea corespunzătoare a legislaţiei, cu
acţiunile şi mijloacele pe care legea ţării respective le-ar asigura, în
astfel de cazuri, cetăţenilor săi.
Articolul 10
1) Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile în cazul
folosirii directe sau indirecte a unei indicaţii false cu privire la
provenienţa produsului sau la identitatea producătorului, a
fabricantului sau a comerciantului.
2) Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesată, fie că este o
persoană fizică sau juridică, oricare producător, fabricant sau
comerciant angajat în producerea, fabricarea sau comerţul acestui produs
şi care este stabilit fie în localitatea fals indicată ca loc de
provenienţă, fie în regiunea în care este situată această localitate,
fie în ţara fals indicată, fie în ţara în care este folosită falsa
indicaţie de provenienţă.
Articolul 10 bis
1) Ţările uniunii sunt obligate să asigure cetăţenilor uniunii o
protecţie efectivă împotriva concurenţei neloiale.
2) Constituie un act de concurenţă neloială orice act de concurenţă
contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială.
3) Vor trebui să fie interzise mai ales:
a) orice fapte care sunt de natură să creeze, prin oricare mijloc, o
confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau
comercială a unui concurent;
b) afirmaţiile false, în exercitarea comerţului, care sunt de natură
a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau
comercială a unui concurent;
c) indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea
comerţului, este susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la
natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la
întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.
Articolul 10 ter
1) Ţările uniunii se obligă să asigure cetăţenilor celorlalte ţări
ale uniunii mijloace legale corespunzătoare pentru reprimarea eficace a
tuturor faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis.
2) În afară de aceasta, ele se obligă să prevadă măsuri care să
permită sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintă pe industriaşii,
producătorii sau comercianţii interesaţi şi a căror existenţă nu este
contrară legilor ţărilor lor, să acţioneze în justiţie sau în faţa
autorităţilor administrative, în vederea reprimării faptelor prevăzute
la articolele 9, 10 şi 10 bis, în măsura în care legea ţării în care
este cerută protecţia îngăduie aceasta sindicatelor şi asociaţiilor din
ţara respectivă.
Articolul 11
1) Ţările uniunii vor acorda, în conformitate cu legislaţia lor
internă, protecţia temporară invenţiilor brevetabile, modelelor de
utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum şi mărcilor de
fabrică sau de comerţ, pentru produsele care vor figura la expoziţiile
internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe
teritoriul uneia dintre ele.
2) Această protecţie temporară nu va prelungi termenele prevăzute la
articolul 4. Dacă, mai tîrziu, este invocat dreptul de prioritate,
administraţia fiecărei ţări va putea stabili ca termenul să curgă de la
data introducerii produsului în expoziţie.
3) Fiecare ţară va putea să ceară, ca dovadă a identităţii
obiectului expus şi a datei de introducere, documentele justificative pe
care le va considera necesare.
Articolul 12
1) Fiecare dintre ţările uniunii se obligă să stabilească un
serviciu special al proprietăţii industriale şi un birou central de
primire a depozitelor, pentru comunicarea către public, a brevetelor de
invenţie, a modelelor de utilitate, a desenelor sau modelelor
industriale şi a mărcilor de fabrică sau de comerţ.
2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodică oficială. El va
publica în mod regulat:
a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurtă descriere a
invenţiilor brevetate;
b) reproducerea mărcilor înregistrate.
Articolul 13
1) a) Uniunea are o adunare constituită din ţările uniunii care sunt
legate de articolele 13 pînă la 17.
b) Guvernul fiecărei ţări este reprezentat de un delegat, care poate
fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi.
c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sunt suportate de guvernul care a
desemnat-o.
2) a) Adunarea:
i) se ocupă de toate problemele care se referă la menţinerea şi la
dezvoltarea uniunii şi la aplicarea prezentei convenţii;
ii) dă directive Biroului internaţional al proprietăţii intelectuale
(denumit în cele ce urmează "biroul internaţional"), prevăzut de
convenţia care instituie Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (denumită în cele ce urmează "organizaţia"), cu privire la
pregătirea conferinţelor de revizuire, acordând cuvenita consideraţie
observaţiilor acelor ţări ale uniunii care nu sunt legate de articolele
13 până la 17;
iii) examinează şi aprobă rapoartele şi activitatea directorului
general al organizaţiei referitoare la uniune şi dă acestuia toate
directivele utile în problemele care sunt de competenţa uniunii;
iv) alege membrii comitetului executiv al adunării;
v) examinează şi aprobă rapoartele şi activitatea comitetului său
executiv şi dă directive acestuia;
vi) stabileşte programul, adoptă bugetul bienal al uniunii şi aprobă
bilanţul ei;
vii) adoptă regulamentul financiar al uniunii;
viii) creează comitetele de experţi şi grupurile de lucru pe care ea
le consideră utile pentru realizarea obiectivelor uniunii;
ix) hotărăşte care sunt ţările nemembre ale uniunii şi care sunt
organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale
care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori;
x) adoptă modificările articolelor 13 pînă la 17;
xi) întreprinde orice altă acţiune potrivită pentru realizarea
obiectivelor uniunii;
xii) îndeplineşte orice alte sarcini pe care le implică prezenta
convenţie;
xiii) exercită drepturile pe care i le conferă convenţia care
instituie organizaţia, sub rezerva ca ea să le fi acceptat.
b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni
administrate de organizaţie, adunarea statuează avînd cunoştinţă de
avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
3) a) Sub rezerva dispoziţiilor subalineatului (b) un delegat nu
poate să reprezinte decît o singură ţară.
b) Acele ţări ale uniunii grupate în virtutea unui aranjament
special în cadrul unui oficiu comun avînd, pentru fiecare dintre ele,
caracterul serviciului naţional de proprietate industrială prevăzut la
articolul 12, pot fi reprezentate în ansamblul lor, în cursul
discuţiilor, de către una dintre ele.
4) a) fiecare ţară membră a adunării dispune de un vot.
b) Jumătate din ţările membre ale adunării constituie cvorumul.
c) Cu toate dispoziţiile subalineatului (b), dacă, în timpul unei
sesiuni, numărul ţărilor reprezentate este mai mic de jumătate dar este
egal sau mai mare de o treime a ţărilor membre ale adunării, aceasta
poate lua hotărîri; totuşi, hotărîrile adunării, cu excepţia celor care
se referă la procedura sa, nu devin executorii decît atunci cînd sunt
îndeplinite condiţiile care urmează. Biroul internaţional comunică
aceste hotărîri ţărilor membre ale adunării care nu au fost
reprezentate, invitîndu-le ca, în termen de 3 luni de la data
comunicării, ele să exprime în scris votul sau abţinerea lor. Dacă, la
expirarea acestui termen, numărul de ţări care şi-au exprimat astfel
votul sau abţinerea este cel puţin egal cu numărul de ţări care a lipsit
pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărîrile respective
devin executorii cu condiţia ca, totodată, să fie întrunită majoritatea
necesară.
d) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 17 (2), hotărîrile adunării
se iau cu o majoritate de două treimi a voturilor exprimate.
e) Abţinerea nu este considerată ca vot.
5) a) Sub rezerva subalineatului (b), un delegat nu poate să voteze
decît în numele unei singure ţări.
b) Ţările uniunii prevăzute la alineatul 3 (b) se străduiesc, ca
regulă generală, să fie reprezentate la sesiunile adunării de propriile
lor delegaţii. Totuşi, dacă din motive excepţionale una dintre aceste
ţări nu poate să fie reprezentată de propria sa delegaţie, ea poate să
dea delegaţiei alteia dintre aceste ţări împuternicirea de a vota în
numele său, convenindu-se că o delegaţie nu poate să voteze prin mandat
decît pentru o singură ţară. Orice împuternicire dată în acest scop
trebuie să constituie obiectul unui act semnat de conducătorul statului
sau de ministrul competent.
6) Ţările uniunii care nu sunt membre ale adunării sunt admise la
întrunirile ei în calitate de observatori.
7) a) Adunarea se întruneşte o dată la fiecare 2 ani în sesiune
ordinară în baza convocării directorului general şi, în afara cazurilor
excepţionale, în cursul aceleiaşi perioade şi în acelaşi loc cu adunarea
generală a organizaţiei.
b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinară în baza
convocării făcute de directorul general, la cererea comitetului executiv
sau la aceea a unui sfert din ţările membre ale adunării.
8) Adunarea adoptă regulamentul său intern.
Articolul 14
1) Adunarea are un comitet executiv.
2) a) Comitetul executiv este constituit din ţările alese de adunare
dintre ţările membre ale acesteia. În afară de aceasta, ţara pe al cărei
teritoriu se află sediul organizaţiei dispune, din oficiu, de un loc în
comitet, sub rezerva dispoziţiilor articolului 16 (7), (b).
b) Guvernul fiecărei ţări membre a comitetului executiv este
reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de
consilieri şi de experţi.
c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sunt suportate de guvernul care a
desemnat-o.
3) Numărul de ţări membre ale comitetului executiv corespunde cu
sfertul numărului de ţări membre ale adunării. La calcularea numărului
de locuri care vor trebui completate, restul care rămîne după împărţirea
la patru nu este luat în consideraţie.
4) La alegerea membrilor comitetului executiv, adunarea ţine seama
de o repartiţie geografică echitabilă şi de necesitatea tuturor ţărilor
participante la aranjamentele instituite în legătură cu uniunea, de a
face parte din ţările care alcătuiesc comitetul executiv.
5) a) Membrii comitetului executiv rămîn în funcţiune de la
închiderea sesiunii adunării în cursul căreia ei au fost aleşi, pînă la
sfîrşitul următoarei sesiuni ordinare a adunării.
b) Membrii comitetului executiv pot fi realeşi în limita a maximum
două treimi dintre ei.
c) Adunarea reglementează modurile de alegere şi eventuală realegere
a membrilor comitetului executiv.
6) a) Comitetul executiv:
i) pregăteşte proiectul de ordine de zi a adunării;
ii) supune adunării propuneri cu privire la proiectele de program şi
buget bienal al uniunii, pregătite de directorul general;
iii) (exclus);
iv) supune adunării, cu comentarii corespunzătoare, rapoartele
periodice ale directorului general şi rapoartele anuale de verificare a
gestiunii;
v) ia toate măsurile utile în vederea executării de către directorul
general a programului uniunii, în conformitate cu hotărîrile adunării şi
ţinînd seama de situaţiile care survin între două sesiuni ordinare ale
adunării;
vi) îndeplineşte orice alte sarcini care îi sunt atribuite prin
prezenta convenţie.
b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni
administrate de organizaţie, comitetul executiv statuează avînd
cunoştinţă de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
7) a) Comitetul executiv se întruneşte o dată pe an în sesiune
ordinară în baza convocării directorului general, pe cît posibil în
aceeaşi perioadă şi în acelaşi loc cu comitetul de coordonare al
organizaţiei.
b) Comitetul executiv se întruneşte în sesiune extraordinară în baza
convocării făcute de directorul general, fie din iniţiativa lui, fie la
cererea preşedintelui sau a unui sfert din membrii comitetului executiv.
8) a) Fiecare membru al comitetului executiv dispune de un vot.
b) Jumătate din ţările membre ale comitetului executiv constituie
cvorumul.
c) Hotărîrile se iau cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.
d) Abţinerea nu este considerată ca vot.
e) Un delegat nu poate să reprezinte decît o singură ţară şi nu
poate să voteze decît în numele acesteia.
9) Ţările uniunii care nu sunt membre ale comitetului executiv sunt
admise la întrunirile acestuia în calitate de observatori.
10) Comitetul executiv adoptă regulamentul său intern.
Articolul 15
1) a) Sarcinile administrative care revin uniunii sunt asigurate de
biroul internaţional, care succedă biroului uniunii reunit cu biroul
uniunii instituit de Convenţia internaţională pentru protecţia operelor
literare şi artistice.
b) Biroul internaţional asigură în special secretariatul diferitelor
organe ale uniunii.
c) Directorul general al organizaţiei este cel mai înalt funcţionar
al uniunii, pe care o reprezintă.
2) Biroul internaţional adună şi publică informaţiile cu privire la
protecţia proprietăţii industriale. Fiecare ţară a uniunii comunică cît
se poate de curînd biroului internaţional textul oricărei legi noi,
precum şi orice texte oficiale referitoare la protecţia proprietăţii
industriale. În afară de aceasta, fiecare ţară pune la dispoziţia
biroului internaţional toate publicaţiile emise de serviciile sale
competente în materie de proprietate industrială şi care se referă
direct la protecţia proprietăţii industriale, considerate de biroul
internaţional ca prezentînd interes pentru activitatea lui.
3) Biroul internaţional publică un periodic lunar.
4) Biroul internaţional procură oricărei ţări a uniunii, la cererea
ei, informaţii cu privire la problemele care se referă la protecţia
proprietăţii industriale.
5) Biroul internaţional efectuează studii şi asigură servicii menite
să faciliteze protecţia proprietăţii industriale.
6) Directorul general şi oricare dintre membrii personalului
desemnat de el participă, fără drept de vot, la toate întrunirile
adunării, ale comitetului executiv şi ale oricărui alt comitet de
experţi sau grup de lucru. Directorul general sau un membru al
personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe.
7) a) Biroul internaţional pregăteşte, în baza directivelor adunării
şi în cooperare cu comitetul executiv, conferinţele de revizuire a
dispoziţiilor convenţiei, altele decît cele prevăzute de articolele 13
pînă la 17.
b) Biroul internaţional poate să consulte organizaţii
interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale pentru pregătirea
conferinţelor de revizuire.
c) Directorul general şi persoanele desemnate de el participă la
discuţii la aceste conferinţe fără drept de vot.
8) Biroul internaţional execută orice alte sarcini care îi sunt
atribuite.
Articolul 16
1) a) Uniunea are un buget.
b) Bugetul uniunii cuprinde încasările şi cheltuielile proprii ale
uniunii, contribuţia acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale
uniunilor, precum şi, dacă este cazul, suma pusă la dispoziţia bugetului
conferinţei organizaţiei.
c) Sunt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor,
cheltuielile care nu sunt atribuite exclusiv uniunii, ci de asemenea
unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizaţie. Partea
uniunii la aceste cheltuieli comune este proporţională cu interesul pe
care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli.
2) Bugetul uniunii este stabilit ţinînd seama de cerinţele de
coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizaţie.
3) Mijloacele de finanţare ale bugetului uniunii sunt următoarele:
i) contribuţiile ţărilor uniunii;
ii) taxele şi sumele datorate pentru serviciile pe care le face
biroul internaţional în numele uniunii;
iii) produsul vînzării publicaţiilor biroului internaţional
referitoare la uniune şi drepturile aferente acestor publicaţii;
iv) donaţiile, legatele şi subvenţiile;
v) chiriile, dobînzile şi alte diverse venituri.
4) a) Pentru a determina partea de contribuţie la buget a unei ţări,
fiecare ţară a uniunii este încadrată într-o clasă şi ea plăteşte
contribuţiile sale anuale în baza unui număr de unităţi stabilit după
cum urmează:
Clasa I 25
Clasa II 20
Clasa III 15
Clasa IV 10
Clasa V 5
Clasa VI 3
Clasa VII 1
b) Dacă nu a făcut-o în prealabil, fiecare ţară indică, în momentul
depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, clasa în care
doreşte să fie încadrată. Ea va putea să schimbe clasa. Dacă ţara îşi va
alege o clasă inferioară, ea va trebui să informeze adunarea despre
aceasta, în cursul uneia dintre sesiunile ordinare. O astfel de
schimbare îşi produce efectul la începutul anului calendaristic care
urmează sesiunii respective.
c) Contribuţia anuală a fiecărei ţări este constituită dintr-o sumă
al cărei raport faţă de suma globală a contribuţiilor anuale ale tuturor
ţărilor la bugetul uniunii este la fel cu raportul dintre numărul de
unităţi al clasei în care este încadrată ţara respectivă şi numărul
total al unităţilor pe ansamblul acestor ţări.
d) Contribuţiile se datorează la 1 ianuarie al fiecărui an.
e) O ţară care este în întîrziere cu plata contribuţiilor sale nu
poate să exercite dreptul său de vot în nici unul din organele uniunii
în care este membră, dacă totalul restanţelor sale este egal sau
superior sumei contribuţiilor pe care ea le datorează pentru ultimii 2
ani întregi expiraţi. Totuşi, o astfel de ţară poate fi autorizată să-şi
păstreze exerciţiul dreptului de vot în cadrul acestui organ, atît timp
cît acesta apreciază că întîrzierea se datorează unor împrejurări
excepţionale şi inevitabile.
f) În cazul cînd bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui
nou exerciţiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în
condiţiile stabilite de regulamentul financiar.
5) Cuantumul taxelor şi al sumelor datorate pentru serviciile făcute
de biroul internaţional în numele uniunii este fixat de directorul
general, care raportează despre aceasta în faţa adunării şi comitetului
executiv.
6) a) Uniunea are un fond de rulment constituit din remiterea unică
a unei sume de către fiecare ţară a uniunii. Dacă fondul devine
insuficient, adunarea hotărăşte majorarea lui.
b) Valoarea remiterii iniţiale a fiecărei ţări la fondul menţionat,
sau aceea a participării sale la majorarea acestuia, este proporţional
cu contribuţia acestei ţări pentru anul în cursul căruia este constituit
fondul sau este hotărîtă majorarea.
c) Proporţia şi condiţiile de remitere sunt hotărîte de adunare la
propunerea făcută de directorul general şi cu avizul comitetului de
coordonare al organizaţiei.
7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu ţara pe al cărei
teritoriu se află sediul organizaţiei, prevede că, dacă fondul de
rulment este insuficient, această ţară acordă avansuri. Cuantumul
acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate formează
obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara
respectivă şi organizaţie. Atît timp cît ea are obligaţia să acorde
avansuri, această ţară dispune, din oficiu, de un loc în comitetul
executiv.
b) Ţara prevăzută la subalineatul (a) şi organizaţia au dreptul,
fiecare, să denunţe printr-o notificare făcută în scris înţelegerea cu
privire la acordarea de avansuri. Denunţarea produce efect la 3 ani după
expirarea anului în cursul căruia a fost făcută notificarea.
8) Verificarea gestiunii este asigurată, în condiţiile stabilite de
regulamentul financiar, de una sau mai multe ţări ale uniunii, sau de
controlori din afară care sunt, cu consimţămîntul lor, desemnaţi de
adunare.
Articolul 17
1) Propuneri de modificare a articolelor 13, 14, 15, 16 şi a
prezentului articol vor putea fi prezentate de orice ţară membră a
adunării, de comitetul executiv sau de directorul general. Aceste
propuneri sunt comunicate de directorul general ţărilor membre ale
adunării cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării.
2) Orice modificare a articolelor prevăzute de alineatul 1 este
adoptată de Adunare, cu o majoritate de trei pătrimi din voturile
exprimate. Totuşi orice modificare a articolului 13 şi a prezentului
alineat va fi efectuată cu o majoritate de patru cincimi din voturile
exprimate.
3) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 intră în
vigoare la o lună după primirea de către directorul general, din partea
a trei pătrimi din ţările care erau membre ale adunării în momentul cînd
a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare,
efectuată în conformitate cu normele constituţionale ale ţărilor
respective. Orice modificare a acestor articole, acceptată în acest fel,
leagă toate ţările care sunt membre ale adunării în momentul cînd
modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o
dată ulterioară; totuşi, orice modificare care măreşte obligaţiile
financiare ale ţărilor uniunii nu leagă decît pe acelea dintre ele care
au notificat acceptarea modificării respective.
Articolul 18
1) Prezenta convenţie va fi supusă unor revizuiri în vederea
introducerii îmbunătăţirilor care sunt de natură să perfecţioneze
sistemul uniunii.
2) În acest scop, conferinţe ale delegaţilor acestor ţări vor avea
loc, succesiv, într-una dintre ţările uniunii.
3) Modificările articolelor 13 pînă la 17 sunt supuse dispoziţiilor
articolului 17.
Articolul 19
S-a convenit ca ţările uniunii să-şi rezerve dreptul de a încheia
între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia
proprietăţii industriale, în măsura în care aceste aranjamente nu ar
contraveni dispoziţiilor prezentei convenţii.
Articolul 20
1) a) Fiecare ţară a uniunii care a semnat prezentul act poate să-l
ratifice şi, dacă nu l-a semnat, poate să adere la el. Instrumentele de
ratificare sau de aderare se depun directorului general.
b) Fiecare ţară a uniunii poate să declare în instrumentul său de
ratificare sau de aderare că ratificarea sau aderarea sa nu se aplică:
i) articolelor 1 pînă la 12, sau
ii) articolelor 13 pînă la 17.
c) Fiecare ţară a uniunii care, în conformitate cu subalineatul (b),
a exclus de la efectele ratificării sau aderării sale unul din cele două
grupuri de articole prevăzute la subalineatul respectiv, poate să
declare oricînd după aceea că ea extinde efectele ratificării sau
aderării sale asupra acestui grup de articole. O astfel de declaraţie se
depune directorului general.
2) a) Articolele 1 pînă la 12 intră în vigoare, faţă de primele zece
ţări ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de
aderare fără a face o declaraţie în sensul îngăduit de alineatul 1 (b)
(i), la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente
de ratificare sau de aderare.
b) Articolele 13 pînă la 17 intră în vigoare faţă de primele zece
ţări ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de
aderare fără a face o declaraţie în sensul îngăduit de alineatul 1 (b)
(ii), la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste
instrumente de ratificare sau de aderare.
c) Sub rezerva intrării în vigoare iniţiale, în conformitate cu
dispoziţiile subalineatelor (a) şi (b) a fiecăruia dintre cele două
grupuri de articole prevăzute la alineatul 1 (b) (i) şi (ii) şi sub
rezerva dispoziţiilor alineatului 1 (b), articolele 1 pînă la 17 intră
în vigoare faţă de orice altă ţară a uniunii, în afară de cele prevăzute
la subalineatele (a) şi (b), care depune un instrument de ratificare sau
de aderare, precum şi faţă de orice ţară a uniunii care depune o
declaraţie în aplicarea alineatului 1 (c), la 3 luni după data
notificării unei astfel de depuneri de către directorul general, în
afara cazului cînd în instrumentul sau în declaraţia depusă s-ar fi
indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în
vigoare faţă de ţara respectivă la data astfel indicată.
3) Faţă de fiecare ţară a uniunii care depune un instrument de
ratificare sau de aderare, articolele 18 pînă la 30 intră în vigoare la
prima dintre datele la care intră în vigoare faţă de această ţară, în
conformitate cu alineatul 2 (a), (b) sau (c), vreunul din grupurile de
articole prevăzute de alineatul 1 (b).
Articolul 21
1) Orice ţară din afara uniunii poate să adere la prezentul act şi
să devină, prin aceasta, membră a uniunii. Instrumentele de aderare se
depun directorului general.
2) a) Faţă de orice ţară din afara uniunii, care a depus
instrumentul său de aderare cu o lună sau mai mult de o lună înainte de
data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului act, acesta intră
în vigoare la data la care aceste dispoziţii au intrat pentru prima oară
în vigoare în aplicarea articolului 20 (2) (a) sau (b), în afara cazului
cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară,
totuşi:
i) dacă articolele 1 pînă la 12 nu au intrat în vigoare la această
dată, o astfel de ţară va fi legată, în timpul perioadei interimare
înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de
articolele 1 pînă la 12 ale Actului de la Lisabona;
ii) dacă articolele 13 pînă la 17 nu au intrat în vigoare la această
dată, o astfel de ţară va fi legată, în timpul perioadei interimare
înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de
articolele 13 şi 14. (3), (4) şi (5) ale Actului de la Lisabona.
Dacă o ţară indică o dată posterioară în instrumentul său de
aderare, prezentul act intră în vigoare pentru această ţară la data
astfel indicată.
b) Pentru orice ţară din afara uniunii, care a depus instrumentul
său de aderare la o dată posterioară intrării în vigoare a numai unuia
din grupurile de articole prevăzute de prezentul act, sau la o dată care
precede cu mai puţin de o lună această intrare în vigoare, prezentul act
intră în vigoare, sub rezerva celor prevăzute la subalineatul (a), la 3
luni după data la care notificarea aderării sale a fost făcută de
directorul general, în afara cazului cînd în instrumentul de aderare
s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act
intră în vigoare pentru această ţară la data astfel indicată.
3) Pentru orice ţară din afara uniunii, care a depus instrumentul
său de aderare după data intrării în vigoare a prezentului act în
întregimea lui, sau care l-a depus cu mai puţin de o lună înainte de
această dată, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care
notificarea aderării sale a fost făcută de directorul general, în afara
cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată
posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru
această ţară la data astfel indicată.
Articolul 22
Sub rezerva excepţiilor posibile prevăzute la articolele 20 (1) (b)
şi 28 (2) ratificarea sau aderarea va atrage de plin drept acceptarea
tuturor clauzelor şi asigurarea tuturor avantajelor stipulate de
prezentul act.
Articolul 23
După intrarea în vigoare a prezentului act în întregimea lui, o ţară
nu va putea să adere la actele anterioare ale acestei convenţii.
Articolul 24
1) Orice ţară poate să declare în instrumentul său de ratificare sau
de aderare, sau poate oricînd după aceasta să informeze pe directorul
general că prezenta convenţie se aplică totalităţii sau unei părţi a
teritoriilor sale, desemnate în declaraţie sau notificare, ale căror
relaţii externe sunt puse sub a sa răspundere.
2) Orice ţară care a făcut o astfel de declaraţie sau o astfel de
notificare poate, oricînd, să notifice directorului general că prezenta
convenţie încetează a se mai aplica totalităţii sau unei părţi a acestor
teritorii.
3) a) Orice declaraţie făcută în virtutea alineatului 1 produce
efect la aceeaşi dată la care produce efect ratificarea sau aderarea al
cărei instrument o include, şi orice notificare efectuată în virtutea
acestui alineat produce efect la 3 luni de la comunicarea ei de către
directorul general.
b) Orice notificare făcută în virtutea alineatului 2 produce efect
după 12 luni de la primirea ei de către directorul general.
Articolul 25
1) Orice ţară parte la prezenta convenţie se obligă să adopte, în
conformitate cu constituţia sa, măsurile necesare pentru a asigura
aplicarea prezentei convenţii.
2) S-a convenit că, în momentul cînd o ţară va depune instrumentul
său de ratificare sau de aderare, ea va fi în măsură, în conformitate cu
legislaţia sa internă, să aplice dispoziţiile prezentei convenţii.
Articolul 26
1) Prezenta convenţie rămîne în vigoare fără limită de durată.
2) Orice ţară poate să denunţe prezentul act printr-o notificare
adresată directorului general. Această denunţare atrage şi denunţarea
tuturor actelor anterioare şi ea nu-şi produce efectul decît faţă de
ţara care a făcut-o, convenţia rămînînd în vigoare şi executorie faţă de
celelalte ţări ale uniunii.
3) Denunţarea produce efect la 1 an după ziua în care directorul
general a primit notificarea.
4) Facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol nu poate
fi exercitată de o ţară înainte de expirarea unui termen de 5 ani,
socotind de la data la care ea a devenit membră a uniunii.
Articolul 27
1) Prezentul act înlocuieşte, în relaţiile dintre ţările faţă de
care el se aplică, şi în măsura în care el se aplică, Convenţia de la
Paris din 20 martie 1883 şi actele de revizuire care au urmat.
2) a) Faţă de ţările cărora nu li se aplică prezentul act, sau nu li
se aplică în întregimea lui, dar cărora li se aplică Actul de la
Lisabona din 31 octombrie 1958, acesta din urmă rămîne în vigoare în
întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act
în virtutea alineatului 1.
b) De asemenea, faţă de ţările cărora nu li se aplică nici prezentul
act, nici părţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, Actul de la
Londra din 2 iunie 1934 rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în
măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului
1.
c) De asemenea, faţă de ţările cărora nu li se aplică nici prezentul
act, nici părţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, nici Actul de
la Londra, Actul de la Haga din 6 noiembrie 1925 rămîne în vigoare în
întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act
în virtutea alineatului 1.
3) Ţările din afara uniunii care devin parte la prezentul act îl
aplică faţă de orice ţară a uniunii care nu este parte la acest act sau
care, deşi este parte la el, a făcut declaraţia prevăzută la articolul
20 (1) (b) (i). Aceste ţări admit ca ţara respectivă a uniunii să aplice
faţă de ele dispoziţiile celui mai recent act la care ea este parte.
Articolul 28
1) Orice diferend între două sau mai multe ţări ale uniunii cu
privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii care nu va
fi soluţionat pe calea negocierilor, poate fi adus în faţa Curţii
internaţionale de justiţie de una dintre ţările în cauză, printr-o
cerere făcută în conformitate cu Statutul Curţii, în afara cazului cînd
ţările în cauză vor conveni asupra unui alt mod de soluţionare. Biroul
internaţional va fi informat de ţara care a făcut cererea despre
diferendul adus în faţa Curţii; el va aduce aceasta la cunoştinţa
celorlalte ţări ale uniunii.
2) Orice ţară poate să declare, în momentul cînd semnează prezentul
act sau cînd depune instrumentul său de ratificare sau de aderare, că ea
nu se consideră legată de dispoziţiile alineatului 1. În cazul unor
diferende între o astfel de ţară şi orice altă ţară a uniunii,
dispoziţiile alineatului 1 nu se aplică.
3) Orice ţară care a făcut o declaraţie în conformitate cu
dispoziţiile alineatului 2 poate, oricînd, să o retragă printr-o
notificare adresată directorului general.
Articolul 29
1) a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba
franceză şi este depus pe lîngă guvernul Suediei.
b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va
întocmi texte oficiale în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană,
portugheză şi rusă şi în alte limbi pe care adunarea va putea să le
indice.
c) În caz de contestaţie cu privire la interpretarea diferitelor
texte, textul francez este cel autentic.
2) Prezentul act rămîne deschis semnăturilor, la Stockholm, pînă la
13 ianuarie 1968.
3) Directorul general transmite două copii de pe textul semnat al
prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei,
guvernelor tuturor ţărilor uniunii şi, la cerere, guvernului oricărei
alte ţări.
4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul
Organizaţiei Naţiunilor Unite.
5) Directorul general notifică guvernelor tuturor ţărilor uniunii
semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a
declaraţiilor incluse în aceste instrumente sau făcute în aplicarea
articolului 20 (1) (c), intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor
prezentului act, notificările de denunţare şi notificările făcute în
aplicarea articolului 24.
Articolul 30
1) Pînă la intrarea în funcţie a primului director general,
menţiunile din prezentul act cu privire la biroul internaţional al
organizaţiei sau la directorul general sunt considerate că se referă la
biroul uniunii, respectiv la directorul acestuia.
2) Ţările uniunii care nu sunt legate de articolele 13 pînă la 17
pot să exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenţiei
care instituie organizaţia, dacă vor dori, drepturile prevăzute de
articolele 13 pînă la 17 ale prezentului act, ca şi cînd ele ar fi
legate de aceste articole. Orice ţară care va dori să exercite aceste
drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare
făcută în scris, care produce efect la data primirii ei. Ţările care vor
proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării pînă la
expirarea perioadei respective.
3) Atît timp cît ţările uniunii nu vor fi devenit toate membre ale
organizaţiei, biroul internaţional al organizaţiei funcţionează de
asemenea în calitate de birou al uniunii, iar directorul general în
calitate de director al acestui birou.
4) Atunci cînd toate ţările uniunii vor fi devenit membre ale
organizaţiei, drepturile, obligaţiile şi bunurile biroului uniunii trec
asupra biroului internaţional al organizaţiei.
Drept care subscrişii, avînd cuvenita împuternicire în acest scop,
au semnat prezentul act.
Făcută la Stockholm la 14 iulie 1967, modificată la 2 octombrie 1979.