Documente
Convenţia din 03.10.85 pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei
Notă: Ratificată prin Legea nr.533-XV din 11.10.2001
Convenţia pentru protecţia patrimoniului
arhitectural al Europei
din 03.10.1985
* * *
--------------
* Traducere
Granada, 3 octombrie 1985
Statele membre le Consiliului Europei, semnatare ale prezentei
convenţii,
considerînd că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o
uniune mai strînsă între membrii săi, îndeosebi pentru a salvgarda şi a
promova idealurile şi principiile care sînt patrimoniul lor comun,
recunoscînd că patrimoniul arhitectural constituie o expresie de
neînlocuit a bogăţiei şi a diversităţii patrimoniului cultural al
Europei, o mărturie nepreţuită a trecutului nostru şi un bun comun al
tuturor europenilor,
avînd în vedere Convenţia culturală europeană, semnată la Paris la
19 decembrie 1954, şi îndeosebi primul articol al acesteia,
avînd în vedere Carta europeană a patrimoniului arhitectural
adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 26
septembrie 1975, şi Rezoluţia (76) 28 cu privire la adaptarea sistemelor
legislative şi a reglementărilor naţionale la exigenţele conservării
integrate a patrimoniului arhitectural, adoptată la 14 aprilie 1970,
avînd în vedere Recomandarea nr. 880 (1979) a Adunării Parlamentare
a Consiliului Europei cu privire la conservarea patrimoniului
arhitectural,
ţinînd seama de Recomandarea nr. R (80) 16 a Comitetului Miniştrilor
către statele membre privind pregătirea de specialitate arhitecţilor,
urbaniştilor, a inginerilor constructori şi a peisagiştilor precum şi
Recomandarea nr. R (81) 13 a Comitetului Miniştrilor privind acţiunile
ce urmează a fi întreprinse în favoarea unor meserii ameninţate cu
dispariţia în cadrul activităţii artizanate, adoptate la 1 iulie 1981,
reamintind importanţa transmiterii unui sistem de referinţe
culturale generaţiilor viitoare, a ameliorării condiţiilor de viaţă
urbană şi rurală şi a favorizării în acelaşi timp a dezvoltării
economice, sociale şi culturale a statelor şi a regiunilor,
afirmînd importanţa puterii de acord a principalelor orientări a
unei politici comune care să garanteze salvgardarea şi punerea în
valoare a patrimoniului arhitectural,
au convenit asupra celor ce urmează:
Definirea patrimoniului arhitectural
Articolul 1
În temeiul prezentei convenţii, expresia patrimoniu arhitectural
este considerată a cuprinde următoarele bunuri imobile:
1. monumentele: orice realizări deosebit de remarcabile prin
interesul lor istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau
tehnic, inclusiv instalaţiile sau elementele decorative care fac parte
integrantă din aceste realizări;
2. ansamblurile arhitecturale: grupări omogene de construcţii urbane
sau rurale remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic,
ştiinţific, social sau tehnic şi îndeajuns de coerente pentru a face
obiectul unei delimitări topografice;
3. siturile: opere combinate ale omului şi ale naturii, parţial
construite şi care constituie spaţii îndeajuns de caracteristice şi
omogene pentru a face obiectul unei delimitări topografice, remarcabile
prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau
tehnic.
Identificarea bunurilor de protejat
Articolul 2
În scopul identităţii cu precizie a monumentelor, ansamblurilor
arhitecturale şi a siturilor susceptibile de a fi protejate, fiecare
parte se angajează să continue inventarierea acestora, iar în cazul în
care bunurile respective ar fi ameninţate, să întocmească, în cel mai
scurt termen, o documentaţie corespunzătoare.
Proceduri legale de protecţie
Articolul 3
Fiecare parte se angajează:
1. să instituie un regim legal de protecţie a patrimoniului
arhitectural;
2. să asigure, în cadrul acestui regim şi potrivit modalităţilor
specifice fiecărui stat sau fiecărei regiuni, protejarea monumentelor, a
ansamblurilor arhitecturale şi a siturilor.
Articolul 4
Fiecare parte se angajează:
1. să aplice, în temeiul protecţiei juridice a bunurilor considerate
proceduri corespunzătoare de control şi de autorizare;
2. să evite ca bunurile protejate să fie deteriorate, degradate sau
demolate. În această perspectivă, fiecare parte se angajează să
introducă în legislaţia sa, dacă nu există deja, dispoziţii care să
prevadă:
a) supunerea spre aprobare către autoritatea competentă a
proiectelor de demolare sau de modificare a unor monumente deja
protejate sau făcînd obiectul unei proceduri de protecţie, precum şi a
oricărui proiect care afectează mediul lor înconjurător;
b) supunerea spre aprobare către autoritatea competentă a
proiectelor care afectează în întregime sau în parte un ansamblu
arhitectural sau un sit şi care comportă lucrări:
- de demolare a unor clădiri;
- de construire de noi clădiri;
- de modificări importante, care ar afecta caracterul ansamblului
arhitectural sau al sitului;
c) posibilitatea autorităţilor publice de a obliga pe proprietarul
unui bun protejat să efectueze anumite lucrări sau de a i se substitui,
în cazul în care acesta nu este în măsură să le facă;
d) posibilitatea de a expropria un bun protejat.
Articolul 5
Fiecare parte se angajează să introducă deplasarea integrală sau a
unei părţi a unui monument protejat, în afara cazului în care salvarea
materială a acestuia ar necesita în mod imperativ deplasarea lui. În
acest caz, autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a
garanta demontarea, mutarea şi remontarea lui într-un loc corespunzător.
Măsuri complementare
Articolul 6
Fiecare parte se angajează:
1. să prevadă, în funcţie de competenţele pe plan naţional, regional
sau local şi în limita bugetelor disponibile, un sprijin financiar din
partea autorităţilor publice pentru lucrările de întreţinere şi de
restaurare a patrimoniului arhitectural situat pe teritoriul său;
2. să recurgă, dacă este necesar, la măsuri fiscale susceptibile de
a favoriza conservarea acestui patrimoniu;
3. să încurajeze iniţiativele particulare în materie de întreţinere
şi de restaurare a acestui patrimoniu.
Articolul 7
Fiecare parte se angajează să promoveze măsuri vizînd ameliorarea
calităţii mediului în jurul monumentelor şi în interiorul ansamblurilor
arhitecturale şi al siturilor.
Articolul 8
În vederea limitării riscurilor de degradare fizică a patrimoniului
arhitectural, fiecare parte se angajează:
1. să susţină cercetare ştiinţifică, în vederea identităţii şi
analizării efectelor dăunătoare ale poluării şi în vederea definirii
mijloacelor de reducere sau de eliminare a acestor efecte;
2. să ia în considerare problemele specifice ale conservării
patrimoniului în politicile de combatere a poluării.
Sancţiuni
Articolul 9
Fiecare parte se angajează, potrivit propriilor sale prerogative, să
procedeze astfel încît infracţiunile la legislaţia de protecţie a
patrimoniului arhitectural să facă obiectul unor măsuri corespunzătoare
şi suficiente din partea autorităţii competente. Aceste măsuri pot
antrena, la nevoie, obligaţia pentru autorii infracţiunii de a demola o
clădire nouă, ilegal construită, sau de a reda starea anterioară a unui
bun protejat.
Politici de conservare
Articolul 10
Fiecare parte se angajează să adopte politici de conservare
integrală, care:
1. să includă protecţia patrimoniului arhitectural printre
obiectivele esenţiale ale amenajării teritoriului şi ale urbanismului şi
să asigure luarea în considerare a acestui imperativ în diversele stadii
de elaborare a planurilor de amenajare şi a procedurilor de autorizare a
lucrărilor;
2. să promoveze programe de restaurare şi de întreţinere a
patrimoniului arhitectural;
3. să facă din conservarea, animarea şi punerea în valoare a
patrimoniului arhitectural un element major al politicilor în materie de
cultură, de mediu şi de amenajare a teritoriului;
4. să favorizeze, atunci cînd este posibil, în cadrul proceselor de
amenajare a teritoriului şi de urbanism, conservarea şi folosirea
clădirilor a căror importanţă nu ar justifica o protecţie în sensul
prevederilor art.3 paragraful 1 al prezentei convenţii, dar care ar
prezenta o valoare din punct de vedere al integrării în mediul urban sau
moral ori al cadrului de viaţă;
5. să favorizeze aplicarea şi dezvoltarea tehnicilor şi materialelor
tradiţionale, indispensabile pentru viitorul patrimoniului.
Articolul 11
Fiecare parte se angajează să favorizeze, în condiţiile respectării
caracterului arhitectural şi istoric al patrimoniului:
- folosirea bunurilor protejate, în funcţie de cerinţele vieţii
contemporane;
- adaptarea, atunci cînd aceasta se dovedeşte oportună, a unor
clădiri vechi pentru utilizări noi.
Articolul 12
Recunoscînd interesul de a facilita vizitarea de către public a
bunurilor protejate, fiecare parte se angajează să procedeze astfel
încît consecinţele acestei deschideri pentru public, îndeosebi
amenajările de acces, să nu aducă prejudicii caracterului arhitectural
şi istoric al acestor bunuri şi al împrejurimilor lor.
Articolul 13
În scopul de a facilita aplicarea acestor politici, fiecare parte se
angajează să dezvolte, în condiţiile proprii ale organizării sale
politce şi administrative, cooperarea electivă, la toate eşaloanele,
între serviciile responsabile pentru conservare, activitate culturală,
mediu şi amenajarea teritoriului.
Participare şi asociaţii
Articolul 14
În vederea sprijinirii acţiunii autorităţilor publice, în direcţia
cunoaşterii, protecţiei, restaurării, întreţinerii, gestiunii şi
promovării patrimoniului arhitectural, fiecare parte se angajează:
1. să instituie, în diversele stadii ale proceselor de decizie,
structuri de informare, de consultare şi de colaborare între stat,
colectivităţi locale, instituţii şi asociaţii culturale şi public;
2. să favorizeze dezvoltarea mecenatului şi a asociaţiilor fără scop
lucrativ care activează în domeniu.
Informare şi formare
Articolul 15
Fiecare parte se angajează:
1. să pună în valoare, în opinia publică, conservarea patrimoniului
arhitectural, atît ca element al identităţii culturale, cît şi ca sursă
de inspiraţie şi de creativitate pentru generaţiile prezente şi viitoare;
2. să promoveze în acest scop politici de informare şi de
sensibilizare, îndeosebi cu ajutorul tehnicilor moderne de difuzare şi
de popularizare, avînd, între altele, drept obiectiv:
a) să trezească şi să sporească sensibilitatea publicului, încă de
la vîrsta şcolară, faţă de ocrotirea patrimoniului, calitatea mediului
construit şi expresia arhitecturală;
b) să pună în evidenţă unitatea parimoniului cultural şi a
legăturilor dintre arhitectură, arte, tradiţii populare şi moduri de
viaţă, la nivel european, naţional sau regional.
Articolul 16
Fiecare parte se angajează să favorizeze pregătirea pentru diferite
profesii şi meserii implicate în conservarea patrimoniului arhitectural.
Coordonarea europeană a politicilor de conservare
Articolul 17
Părţile se angajează să facă schimb de informaţii asupra politicilor
lor de conservare, în ceea ce priveşte:
1. definirea metodelor în materie de inventariere, protecţie şi
conservare a bunurilor, ţinînd seama de evoluţia istorică şi de
creşterea progresivă a patrimoniului arhitectural;
2. modalităţile de conciliere optimă a imperativelor ocrotirii
patrimoniului arhitectural cu cerinţele actuale ale vieţii economice,
sociale şi culturale;
3. posibilităţile oferite de noile tehnologii în privinţa
identificării şi înregistrării, combaterii degradării materialelor,
cercetării ştiinţifice, a lucrărilor de restaurare şi a modalităţilor de
administrare şi de promovare a patrimoniului arhitectural;
4. mijloacele de promovare a creaţiei arhitecturale, care să asigure
contribuţia epocii noastre la dezvoltarea patrimoniului Europei.
Articolul 18
Părţile se angajează să îşi acorde, ori de cîte ori este necesar,
asistenţă tehnică mutuală constînd în schimburi de experienţă şi de
specialişti în materie de conservare a patrimoniului arhitectural.
Articolul 19
Părţile se angajează să favorizeze, în cadrul legislaţiilor
naţionale de profil sau al acordurilor internaţionale prin care sînt
legate schimburile europene de specialişti în conservarea patrimoniului
arhitectural, inclusiv în domeniul formării permanente.
Articolul 20
În scopul aplicării prezentei convenţii, un comitet de experţi,
instituit de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei în temeiul
art. 17 din Statutul Consiliului Europei, este împuternicit să
urmărească aplicarea convenţiei şi, între altele:
1. să prezinte periodic Comitetului Miniştrilor al Consiliului
Europei un raport asupra situaţiei politicilor de conservare a
patrimoniului arhitecutral în statele părţi la convenţie, aplicării
principiilor enunţate de aceasta şi propriilor sale activităţi;
2. să propună Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei orice
măsuri vizînd aplicarea prevederilor convenţiei, inclusiv în domeniul
activităţii multilaterale în materie de revizuire sau de amendare a
convenţiei, precum şi de informare a publicului cu privire la
obiectivele convenţiei;
3. să facă recomandări Comitetului Miniştrilor al Consiliului
Europei cu privire la invitarea unor state nemembre ale Consiliului
Europei de a adera la convenţie.
Articolul 21
Prevederile prezentei convenţii nu prejudiciază aplicarea
prevederilor corespunzătoare mai favorabile protecţiei bunurilor
enumerate la art.1, conţinute în:
- Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi
natural din 16 noiembrie 1972;
- Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic din
6 mai 1969.
Clauze finale
Articolul 22
1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare de către statele
membre ale Consiliului Europei. Ea va fi supusă ratificării, acceptării
sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare
vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care
urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care trei state
membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a
fi legate prin convenţie, conform prevederilor paragrafului precedent.
3. Ea va intra în vigoare, în orice stat membru care îşi va exprima
consimţămîntul de a fi legat prin convenţie, în prima zi a lunii care
urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii
instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 23
1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul
Miniştrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru
al Consiliului Europei, precum şi Comunitatea Economică Europeană să
adere la prezenta convenţie, printr-o hotărîre luată cu majoritatea
prevăzută la art. 20 lit. d) din Statutul Consiliului Europei şi cu
unanimitatea reprezentanţilor statelor contractante care au drept de
reprezentare în comitet.
2. Pentru orice stat aderent sau pentru Comunitatea Economică
Europeană în caz de aderare, convenţia va intra în vigoare în prima zi a
lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data
depunerii instrumentului de adreare la secretarul general al Consiliului
Europei.
Articolul 24
1. Orice stat poate menţiona, în momentul semnării sau al depunerii
instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de
aderare, teritoriul (teritoriile) la care se va aplica prezenta
convenţie.
2. Orice stat poate extinde, în orice moment ulterior, printr-o
declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei,
aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu menţionat în
declaraţie. Convenţia va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest
teritoriu, în prima zi a lunii care urmează, expirării unei perioade de
3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe
precedente poate fi retrasă în privinţa oricărui teritoriu menţionat în
această declaraţie, ptrintr-o notificare adresată secretarului general
al Consiliului Europei. Retragerea va deveni efectivă în prima zi a
lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii
notificării de către secretarul general.
Articolul 25
1. Orice stat poate declara, în momentul semnării sau la depunerea
instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de
aderare, că îşi rezervă dreptul de a nu se conforma integral sau parţial
prevederilor art.4 lit. c şi d). Nici o altă rezervă nu este admisă.
2. Orice stat contractant care a formulat o rezervă în temeiul
paragrafului precedent o poate retrage, total sau parţial, adresînd o
notificare secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va
deveni efectivă la data primirii notificării de către secretarul general.
3. Partea care a formulat rezerva în privinţa prevederii menţionate
la primul paragraf de mai sus nu poate pretinde aplicarea acestei
prevederi de către o altă parte; ea poate totuşi, dacă rezerva este
parţială sau condiţionată, să pretindă aplicarea prevederii în măsura în
care ea a acceptat-o.
Articolul 26
1. Orice parte poate denunţa în orice moment prezenta convenţie,
adresînd o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunţarea devine electivă în prima zi a lunii care urmează
expirării unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării de
către secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 27
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor
membre ale Consiliului Europei, oricărui stat care a aderat la prezenta
convenţie şi Comunităţii Economice Europene, în caz de aderare:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de
aprobare sau de aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii, conform
art. 22, 23 şi 24 din aceasta;
d) orice alt act, notificare sau comunicare avînd legătură cu
prezenta convenţie.
Drept pentru care subsemnaţii, legal împuterniciţi în acest scop, au
semnat prezenta convenţie.
Întocmită la Granada la 3 octombrie 1985, în limbile franceză şi
engleză, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate, într-un singur
exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul
general al Consiliului Europei va transmite copii autentificate fiecărui
stat membru al Consiliului Europei, precum şi oricărui stat sau
Comunităţii Economice Europene, care sînt invitate să adere la prezenta
convenţie.