Convenţia din 03.10.85 pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei

Notă: Ratificată prin Legea nr.533-XV din 11.10.2001 Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei din 03.10.1985 * * * -------------- * Traducere Granada, 3 octombrie 1985 Statele membre le Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii, considerînd că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strînsă între membrii săi, îndeosebi pentru a salvgarda şi a promova idealurile şi principiile care sînt patrimoniul lor comun, recunoscînd că patrimoniul arhitectural constituie o expresie de neînlocuit a bogăţiei şi a diversităţii patrimoniului cultural al Europei, o mărturie nepreţuită a trecutului nostru şi un bun comun al tuturor europenilor, avînd în vedere Convenţia culturală europeană, semnată la Paris la 19 decembrie 1954, şi îndeosebi primul articol al acesteia, avînd în vedere Carta europeană a patrimoniului arhitectural adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la 26 septembrie 1975, şi Rezoluţia (76) 28 cu privire la adaptarea sistemelor legislative şi a reglementărilor naţionale la exigenţele conservării integrate a patrimoniului arhitectural, adoptată la 14 aprilie 1970, avînd în vedere Recomandarea nr. 880 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la conservarea patrimoniului arhitectural, ţinînd seama de Recomandarea nr. R (80) 16 a Comitetului Miniştrilor către statele membre privind pregătirea de specialitate arhitecţilor, urbaniştilor, a inginerilor constructori şi a peisagiştilor precum şi Recomandarea nr. R (81) 13 a Comitetului Miniştrilor privind acţiunile ce urmează a fi întreprinse în favoarea unor meserii ameninţate cu dispariţia în cadrul activităţii artizanate, adoptate la 1 iulie 1981, reamintind importanţa transmiterii unui sistem de referinţe culturale generaţiilor viitoare, a ameliorării condiţiilor de viaţă urbană şi rurală şi a favorizării în acelaşi timp a dezvoltării economice, sociale şi culturale a statelor şi a regiunilor, afirmînd importanţa puterii de acord a principalelor orientări a unei politici comune care să garanteze salvgardarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, au convenit asupra celor ce urmează: Definirea patrimoniului arhitectural Articolul 1 În temeiul prezentei convenţii, expresia patrimoniu arhitectural este considerată a cuprinde următoarele bunuri imobile: 1. monumentele: orice realizări deosebit de remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau tehnic, inclusiv instalaţiile sau elementele decorative care fac parte integrantă din aceste realizări; 2. ansamblurile arhitecturale: grupări omogene de construcţii urbane sau rurale remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau tehnic şi îndeajuns de coerente pentru a face obiectul unei delimitări topografice; 3. siturile: opere combinate ale omului şi ale naturii, parţial construite şi care constituie spaţii îndeajuns de caracteristice şi omogene pentru a face obiectul unei delimitări topografice, remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau tehnic. Identificarea bunurilor de protejat Articolul 2 În scopul identităţii cu precizie a monumentelor, ansamblurilor arhitecturale şi a siturilor susceptibile de a fi protejate, fiecare parte se angajează să continue inventarierea acestora, iar în cazul în care bunurile respective ar fi ameninţate, să întocmească, în cel mai scurt termen, o documentaţie corespunzătoare. Proceduri legale de protecţie Articolul 3 Fiecare parte se angajează: 1. să instituie un regim legal de protecţie a patrimoniului arhitectural; 2. să asigure, în cadrul acestui regim şi potrivit modalităţilor specifice fiecărui stat sau fiecărei regiuni, protejarea monumentelor, a ansamblurilor arhitecturale şi a siturilor. Articolul 4 Fiecare parte se angajează: 1. să aplice, în temeiul protecţiei juridice a bunurilor considerate proceduri corespunzătoare de control şi de autorizare; 2. să evite ca bunurile protejate să fie deteriorate, degradate sau demolate. În această perspectivă, fiecare parte se angajează să introducă în legislaţia sa, dacă nu există deja, dispoziţii care să prevadă: a) supunerea spre aprobare către autoritatea competentă a proiectelor de demolare sau de modificare a unor monumente deja protejate sau făcînd obiectul unei proceduri de protecţie, precum şi a oricărui proiect care afectează mediul lor înconjurător; b) supunerea spre aprobare către autoritatea competentă a proiectelor care afectează în întregime sau în parte un ansamblu arhitectural sau un sit şi care comportă lucrări: - de demolare a unor clădiri; - de construire de noi clădiri; - de modificări importante, care ar afecta caracterul ansamblului arhitectural sau al sitului; c) posibilitatea autorităţilor publice de a obliga pe proprietarul unui bun protejat să efectueze anumite lucrări sau de a i se substitui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le facă; d) posibilitatea de a expropria un bun protejat. Articolul 5 Fiecare parte se angajează să introducă deplasarea integrală sau a unei părţi a unui monument protejat, în afara cazului în care salvarea materială a acestuia ar necesita în mod imperativ deplasarea lui. În acest caz, autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a garanta demontarea, mutarea şi remontarea lui într-un loc corespunzător. Măsuri complementare Articolul 6 Fiecare parte se angajează: 1. să prevadă, în funcţie de competenţele pe plan naţional, regional sau local şi în limita bugetelor disponibile, un sprijin financiar din partea autorităţilor publice pentru lucrările de întreţinere şi de restaurare a patrimoniului arhitectural situat pe teritoriul său; 2. să recurgă, dacă este necesar, la măsuri fiscale susceptibile de a favoriza conservarea acestui patrimoniu; 3. să încurajeze iniţiativele particulare în materie de întreţinere şi de restaurare a acestui patrimoniu. Articolul 7 Fiecare parte se angajează să promoveze măsuri vizînd ameliorarea calităţii mediului în jurul monumentelor şi în interiorul ansamblurilor arhitecturale şi al siturilor. Articolul 8 În vederea limitării riscurilor de degradare fizică a patrimoniului arhitectural, fiecare parte se angajează: 1. să susţină cercetare ştiinţifică, în vederea identităţii şi analizării efectelor dăunătoare ale poluării şi în vederea definirii mijloacelor de reducere sau de eliminare a acestor efecte; 2. să ia în considerare problemele specifice ale conservării patrimoniului în politicile de combatere a poluării. Sancţiuni Articolul 9 Fiecare parte se angajează, potrivit propriilor sale prerogative, să procedeze astfel încît infracţiunile la legislaţia de protecţie a patrimoniului arhitectural să facă obiectul unor măsuri corespunzătoare şi suficiente din partea autorităţii competente. Aceste măsuri pot antrena, la nevoie, obligaţia pentru autorii infracţiunii de a demola o clădire nouă, ilegal construită, sau de a reda starea anterioară a unui bun protejat. Politici de conservare Articolul 10 Fiecare parte se angajează să adopte politici de conservare integrală, care: 1. să includă protecţia patrimoniului arhitectural printre obiectivele esenţiale ale amenajării teritoriului şi ale urbanismului şi să asigure luarea în considerare a acestui imperativ în diversele stadii de elaborare a planurilor de amenajare şi a procedurilor de autorizare a lucrărilor; 2. să promoveze programe de restaurare şi de întreţinere a patrimoniului arhitectural; 3. să facă din conservarea, animarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural un element major al politicilor în materie de cultură, de mediu şi de amenajare a teritoriului; 4. să favorizeze, atunci cînd este posibil, în cadrul proceselor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, conservarea şi folosirea clădirilor a căror importanţă nu ar justifica o protecţie în sensul prevederilor art.3 paragraful 1 al prezentei convenţii, dar care ar prezenta o valoare din punct de vedere al integrării în mediul urban sau moral ori al cadrului de viaţă; 5. să favorizeze aplicarea şi dezvoltarea tehnicilor şi materialelor tradiţionale, indispensabile pentru viitorul patrimoniului. Articolul 11 Fiecare parte se angajează să favorizeze, în condiţiile respectării caracterului arhitectural şi istoric al patrimoniului: - folosirea bunurilor protejate, în funcţie de cerinţele vieţii contemporane; - adaptarea, atunci cînd aceasta se dovedeşte oportună, a unor clădiri vechi pentru utilizări noi. Articolul 12 Recunoscînd interesul de a facilita vizitarea de către public a bunurilor protejate, fiecare parte se angajează să procedeze astfel încît consecinţele acestei deschideri pentru public, îndeosebi amenajările de acces, să nu aducă prejudicii caracterului arhitectural şi istoric al acestor bunuri şi al împrejurimilor lor. Articolul 13 În scopul de a facilita aplicarea acestor politici, fiecare parte se angajează să dezvolte, în condiţiile proprii ale organizării sale politce şi administrative, cooperarea electivă, la toate eşaloanele, între serviciile responsabile pentru conservare, activitate culturală, mediu şi amenajarea teritoriului. Participare şi asociaţii Articolul 14 În vederea sprijinirii acţiunii autorităţilor publice, în direcţia cunoaşterii, protecţiei, restaurării, întreţinerii, gestiunii şi promovării patrimoniului arhitectural, fiecare parte se angajează: 1. să instituie, în diversele stadii ale proceselor de decizie, structuri de informare, de consultare şi de colaborare între stat, colectivităţi locale, instituţii şi asociaţii culturale şi public; 2. să favorizeze dezvoltarea mecenatului şi a asociaţiilor fără scop lucrativ care activează în domeniu. Informare şi formare Articolul 15 Fiecare parte se angajează: 1. să pună în valoare, în opinia publică, conservarea patrimoniului arhitectural, atît ca element al identităţii culturale, cît şi ca sursă de inspiraţie şi de creativitate pentru generaţiile prezente şi viitoare; 2. să promoveze în acest scop politici de informare şi de sensibilizare, îndeosebi cu ajutorul tehnicilor moderne de difuzare şi de popularizare, avînd, între altele, drept obiectiv: a) să trezească şi să sporească sensibilitatea publicului, încă de la vîrsta şcolară, faţă de ocrotirea patrimoniului, calitatea mediului construit şi expresia arhitecturală; b) să pună în evidenţă unitatea parimoniului cultural şi a legăturilor dintre arhitectură, arte, tradiţii populare şi moduri de viaţă, la nivel european, naţional sau regional. Articolul 16 Fiecare parte se angajează să favorizeze pregătirea pentru diferite profesii şi meserii implicate în conservarea patrimoniului arhitectural. Coordonarea europeană a politicilor de conservare Articolul 17 Părţile se angajează să facă schimb de informaţii asupra politicilor lor de conservare, în ceea ce priveşte: 1. definirea metodelor în materie de inventariere, protecţie şi conservare a bunurilor, ţinînd seama de evoluţia istorică şi de creşterea progresivă a patrimoniului arhitectural; 2. modalităţile de conciliere optimă a imperativelor ocrotirii patrimoniului arhitectural cu cerinţele actuale ale vieţii economice, sociale şi culturale; 3. posibilităţile oferite de noile tehnologii în privinţa identificării şi înregistrării, combaterii degradării materialelor, cercetării ştiinţifice, a lucrărilor de restaurare şi a modalităţilor de administrare şi de promovare a patrimoniului arhitectural; 4. mijloacele de promovare a creaţiei arhitecturale, care să asigure contribuţia epocii noastre la dezvoltarea patrimoniului Europei. Articolul 18 Părţile se angajează să îşi acorde, ori de cîte ori este necesar, asistenţă tehnică mutuală constînd în schimburi de experienţă şi de specialişti în materie de conservare a patrimoniului arhitectural. Articolul 19 Părţile se angajează să favorizeze, în cadrul legislaţiilor naţionale de profil sau al acordurilor internaţionale prin care sînt legate schimburile europene de specialişti în conservarea patrimoniului arhitectural, inclusiv în domeniul formării permanente. Articolul 20 În scopul aplicării prezentei convenţii, un comitet de experţi, instituit de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei în temeiul art. 17 din Statutul Consiliului Europei, este împuternicit să urmărească aplicarea convenţiei şi, între altele: 1. să prezinte periodic Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei un raport asupra situaţiei politicilor de conservare a patrimoniului arhitecutral în statele părţi la convenţie, aplicării principiilor enunţate de aceasta şi propriilor sale activităţi; 2. să propună Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei orice măsuri vizînd aplicarea prevederilor convenţiei, inclusiv în domeniul activităţii multilaterale în materie de revizuire sau de amendare a convenţiei, precum şi de informare a publicului cu privire la obiectivele convenţiei; 3. să facă recomandări Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei cu privire la invitarea unor state nemembre ale Consiliului Europei de a adera la convenţie. Articolul 21 Prevederile prezentei convenţii nu prejudiciază aplicarea prevederilor corespunzătoare mai favorabile protecţiei bunurilor enumerate la art.1, conţinute în: - Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural din 16 noiembrie 1972; - Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic din 6 mai 1969. Clauze finale Articolul 22 1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare de către statele membre ale Consiliului Europei. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. 2. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care trei state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a fi legate prin convenţie, conform prevederilor paragrafului precedent. 3. Ea va intra în vigoare, în orice stat membru care îşi va exprima consimţămîntul de a fi legat prin convenţie, în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare. Articolul 23 1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei, precum şi Comunitatea Economică Europeană să adere la prezenta convenţie, printr-o hotărîre luată cu majoritatea prevăzută la art. 20 lit. d) din Statutul Consiliului Europei şi cu unanimitatea reprezentanţilor statelor contractante care au drept de reprezentare în comitet. 2. Pentru orice stat aderent sau pentru Comunitatea Economică Europeană în caz de aderare, convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de adreare la secretarul general al Consiliului Europei. Articolul 24 1. Orice stat poate menţiona, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, teritoriul (teritoriile) la care se va aplica prezenta convenţie. 2. Orice stat poate extinde, în orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu menţionat în declaraţie. Convenţia va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu, în prima zi a lunii care urmează, expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general. 3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe precedente poate fi retrasă în privinţa oricărui teritoriu menţionat în această declaraţie, ptrintr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va deveni efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general. Articolul 25 1. Orice stat poate declara, în momentul semnării sau la depunerea instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, că îşi rezervă dreptul de a nu se conforma integral sau parţial prevederilor art.4 lit. c şi d). Nici o altă rezervă nu este admisă. 2. Orice stat contractant care a formulat o rezervă în temeiul paragrafului precedent o poate retrage, total sau parţial, adresînd o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va deveni efectivă la data primirii notificării de către secretarul general. 3. Partea care a formulat rezerva în privinţa prevederii menţionate la primul paragraf de mai sus nu poate pretinde aplicarea acestei prevederi de către o altă parte; ea poate totuşi, dacă rezerva este parţială sau condiţionată, să pretindă aplicarea prevederii în măsura în care ea a acceptat-o. Articolul 26 1. Orice parte poate denunţa în orice moment prezenta convenţie, adresînd o notificare secretarului general al Consiliului Europei. 2. Denunţarea devine electivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei. Articolul 27 Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, oricărui stat care a aderat la prezenta convenţie şi Comunităţii Economice Europene, în caz de aderare: a) orice semnare; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii, conform art. 22, 23 şi 24 din aceasta; d) orice alt act, notificare sau comunicare avînd legătură cu prezenta convenţie. Drept pentru care subsemnaţii, legal împuterniciţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie. Întocmită la Granada la 3 octombrie 1985, în limbile franceză şi engleză, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii autentificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, precum şi oricărui stat sau Comunităţii Economice Europene, care sînt invitate să adere la prezenta convenţie.