BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Convenţia din 10.03.88 pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
10.03.1988

Notă: Aderat prin Legea R.Moldova nr.192-XVI din 28.07.2005

Convenţia*

pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime

 din  10.03.1988

 (în vigoare 10.03.1988) 

  Publicată în ediţia oficială

           "Tratate internaţionale", 2006, volumul 35, pag.83

* * *

Adoptată la Roma la 10 martie 1988

*În vigoare pentru Republica Moldova din 10 martie 1988.

Statele părţi la prezenta Convenţie,

ţinând seama de ţelurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării de relaţii prieteneşti şi cooperării între state,

recunoscând îndeosebi dreptul fiecăruia la viaţă, la libertate şi la siguranţa persoanei sale, astfel cum este prevăzut în Declaraţia universală a drepturilor omului şi în Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice,

profund preocupate de escaladarea, în întreaga lume, a actelor de terorism, sub toate formele, care pun în primejdie sau nimicesc vieţi omeneşti nevinovate, compromit libertăţile fundamentale şi aduc o gravă atingere demnităţii persoanelor,

considerând că actele ilicite îndreptate împotriva siguranţei navigaţiei maritime compromit securitatea persoanelor şi bunurilor, stânjenesc în mod serios exploatarea serviciilor maritime şi subminează încrederea popoarelor lumii în siguranţa navigaţiei maritime,

considerând că asemenea acte preocupă în mod deosebit comunicarea internaţională în ansamblul său,

convinse de urgenta necesitate de a se dezvolta o cooperare internaţională între state în ce priveşte elaborarea de măsuri eficiente şi practice menite să prevină toate actele ilicite îndreptate împotriva siguranţei navigaţiei maritime, să urmărească şi să sancţioneze pe autorii lor,

reamintind Rezoluţia nr.40/61 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 9 decembrie 1985 prin care, între altele, “se cere insistent tuturor statelor ca în mod unilateral, cât şi în colaborare cu celelalte state, precum şi organelor competente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite să contribuie la eliminarea progresivă a cauzelor ascunse ale terorismului internaţional şi de a acorda o deosebită atenţie tuturor situaţiilor - între altele colonialismului, rasismului, situaţiilor care vădesc violări masive şi flagrante ale drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi celor care sunt legate de ocupaţia străină - care ar putea duce la acte de terorism internaţional şi compromite pacea şi securitatea internaţională”,

reamintind între altele că Rezoluţia nr.40/61 “condamnă fără echivoc drept criminale toate actele, metodele şi practicile de terorism oriunde ele se produc şi oricare ar fi autorii, între altele acelea care compromit relaţiile prieteneşti între state şi securitatea acestora”,

reamintind, de asemenea, că prin Rezoluţia nr.40/61 Organizaţia Maritimă Internaţională a fost invitată “să studieze problema terorismului exercitat la bordul navelor sau împotriva navelor, în vederea formulării recomandărilor privind măsurile indicate a se lua”,

ţinând seama de Rezoluţia A.584 (14) din 20 noiembrie 1985 a Adunării Organizaţiei Maritime Internaţionale care cerea precizarea unor măsuri vizând prevenirea actelor ilicite care compromit siguranţa navelor şi a pasagerilor şi echipajelor lor,

menţionând că faptele echipajului legate de disciplina normală la bord nu sunt vizate de prezenta Convenţie,

afirmând că este de dorit să se menţină în studiu regulile şi normele privitoare la prevenirea şi la controlul actelor ilicite îndreptate împotriva navelor şi persoanelor aflate la bordul acestor nave, spre a le ţine la zi în măsura nevoii şi, în această privinţă, luând cu satisfacţie act de măsurile vizând prevenirea faptelor ilicite care compromit siguranţa navelor, a pasagerilor şi echipajelor lor, recomandate de Comitetul pentru siguranţa maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale,

afirmând în plus că problemele care nu sunt reglementate de prezenta Convenţie vor continua să fie guvernate de regulile şi principiile dreptului internaţional general,

recunoscând necesitatea pentru toate statele, în lupta împotriva faptelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime, să respecte cu stricteţe regulile şi principiile dreptului internaţional general,

au convenit precum urmează:

Articolul 1

În înţelesul prezentei Convenţii, prin navă se înţelege o ambarcaţiune de mare de orice tip, neataşată permanent de fundul mării, inclusiv aparatajul cu propulsie, aparatajul submersibil şi orice alte aparataje plutitoare.

Articolul 2

1) Prezenta Convenţie nu se aplică:

a) navelor de război; sau

b) navelor aparţinând unui stat sau exploatate de un stat când sunt folosite ca nave de război auxiliare sau pentru vamă ori poliţie; sau

c) navelor ce au fost retrase din navigaţie sau dezarmate.

2) Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu aduce atingere imunităţilor de care se bucură navele de război şi celelalte nave de stat folosite în scopuri necomerciale.

Articolul 3

1) Săvârşeşte o infracţiune orice persoană care, în mod ilicit şi intenţionat:

a) pune stăpânire pe o navă sau exercită controlul asupra sa prin violenţă sau ameninţare cu violenţă; sau

b) comite un act de violenţă împotriva unei persoane aflate la bordul unei nave, dacă acest act este de natură să compromită siguranţa navei; sau

c) distruge o navă sau cauzează unei nave sau încărcăturii sale daune de natură să compromită siguranţa navigaţiei navei; sau

d) plasează sau face să se plaseze pe o navă, prin orice mijloc, un dispozitiv ori o substanţă aptă să distrugă nava sau care să cauzeze navei sau încărcăturii sale daune ce compromit, sau sunt de natură a compromite siguranţa navigaţiei navei; sau

e) distruge sau avariază în mod grav instalaţii sau servicii de navigaţie maritimă sau le produce grave perturbaţii în funcţionare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să compromită siguranţa navigaţiei unei nave; sau

f) comunică o informaţie cunoscând că este falsă şi, prin aceasta, compromite siguranţa navigaţiei unei nave; sau

g) răneşte sau ucide orice persoană, când aceste fapte prezintă o legătură de conexitate cu una dintre infracţiunile prevăzute la lit.a) - f), deopotrivă în caz de comitere sau tentativă.

2) Săvârşeşte, de asemenea, o infracţiune orice persoană care:

a) încearcă să comită una dintre infracţiunile prevăzute la paragraful 1; sau

b) instigă o altă persoană să comită una dintre infracţiunile prevăzute la paragraful 1, dacă infracţiunea este efectiv comisă sau este în orice alt mod complicele persoanei care comite o asemenea infracţiune; sau

c) ameninţă să comită oricare dintre infracţiunile prevăzute la lit.b), c) şi e) ale paragrafului 1, dacă această ameninţare este de natură să compromită siguranţa navigaţiei navei în cauză, indiferent că ameninţarea respectivă este sau nu legată, potrivit legislaţiei naţionale, de o condiţie vizând să constrângă o persoană fizică sau juridică să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act oarecare.

Articolul 4

1) Prezenta Convenţie se aplică dacă vasul navighează sau dacă, potrivit planului său de deplasare, trebuie să navigheze în ape, traversând ape sau provenind din ape situate dincolo de limita exterioară a mării teritoriale a unui singur stat, sau de limitele laterale ale mării sale teritoriale cu statele vecine.

2) În cazurile în care Convenţia nu este aplicabilă în conformitate cu paragraful 1, dispoziţiile sale sunt totuşi aplicabile dacă autorul sau autorul prezumat al infracţiunii este descoperit pe teritoriul unui stat parte altul decât statul vizat în paragraful 1.

Articolul 5

Orice stat parte reprimă infracţiunile prevăzute în art.3 prin pedepse corespunzătoare care iau în considerare natura gravă a acestor infracţiuni.

Articolul 6

1) Orice stat parte ia măsurile necesare stabilirii competenţei sale urmărind atribuirea jurisdicţiei asupra infracţiunilor prevăzute în art.3 când infracţiunea este săvârşită:

a) împotriva sau la bordul unei nave arborând, în momentul producerii infracţiunii, pavilionul acestui stat; sau

b) pe teritoriul acestui stat, inclusiv marea sa teritorială; sau

c) de către un cetăţean al acestui stat.

2) Un stat parte poate, de asemenea, să-şi stabilească competenţa urmărind atribuirea jurisdicţiei asupra oricăreia dintre aceste infracţiuni:

a) când este comisă de o persoană apatridă cu reşedinţa obişnuită în acest stat; sau

b) când, în cursul săvârşirii sale, un cetăţean al acestui stat este reţinut, ameninţat, rănit sau ucis; sau

c) când ea este comisă în scopul constrângerii acestui stat de a săvârşi un act oarecare sau să se abţină.

3) Oricare stat parte care şi-a stabilit competenţa pentru cazurile vizate la paragraful 2 notifică aceasta Secretarului General al Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumit în continuare secretarul general). Dacă numitul stat, ulterior, abrogă această legislaţie, el notifică faptul secretarului general.

4) Orice stat parte ia măsurile necesare stabilirii competenţei sale urmărind atribuirea jurisdicţiei asupra infracţiunilor prevăzute la art.3 în cazurile în care autorul prezumat al infracţiunii se află pe teritoriul său şi nu-l extrădează unuia dintre statele părţi care şi-au stabilit competenţa lor în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol.

5) Prezenta Convenţie nu înlătură nici o competenţă penală exercitată potrivit legislaţiei naţionale.

Articolul 7

1) Dacă consideră că împrejurările îl îndreptăţesc şi potrivit cu legislaţia sa, oricare stat parte pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracţiunii asigură reţinerea acestei persoane sau ia orice alte măsuri necesare pentru a-i asigura prezenţa în intervalul necesar punerii în mişcare a urmăririi penale sau a unei proceduri de extrădare.

2) Statul respectiv procedează, de îndată, la anchetarea cu titlu preliminar în vederea stabilirii faptelor, în conformitate cu propria sa legislaţie.

3) Orice persoană faţă de care sunt luate măsurile vizate la paragraful 1 al prezentului articol este în drept:

a) să ia legătură fără întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului de a cărui naţionalitate se bucură sau care este în alt mod abilitat să stabilească această comunicare ori, dacă este vorba de o persoană apatridă, a statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa sa obişnuită;

b) de a primi vizita reprezentantului acestui stat.

4) Drepturile vizate la paragraful 3 se exercită în cadrul legilor şi regulamentelor statului pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracţiunii, înţelegându-se totuşi că aceste legi şi regulamente trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile se acordă în baza paragrafului 3.

5) Când un stat parte a dispus detenţia unei persoane în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, el avizează imediat despre această detenţie, precum şi despre împrejurările care o justifică, statele ce şi-au stabilit propria competenţă în conformitate cu paragraful 1 al art.6 şi, dacă consideră oportun, orice alte state interesate. Statul care procedează la anchetarea cu titlu preliminar, vizată la paragraful 2 al prezentului articol, comunică neîntârziat acelor state concluziile respective şi le informează dacă înţelege să-şi exercite competenţa sa.

Articolul 8

1) Comandantul navei unui stat parte (statul pavilionului) poate să predea autorităţilor oricărui alt stat parte (statul destinatar) orice persoană despre care are serioase motive să creadă că a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art.3.

2) Statul pavilionului se îngrijeşte în aşa fel încât comandantul navei sale să fie obligat, atunci când este practic cu putinţă şi dacă este posibil mai înainte de a intra în marea teritorială a statului destinatar, având la bord orice persoană pe care îşi propune să o predea, potrivit dispoziţiilor paragrafului 1, să notifice autorităţilor statului destinatar intenţia sa de a preda această persoană şi motivele ce justifică această decizie.

3) Statul destinatar acceptă predarea numitei persoane, dacă are motive să creadă că Convenţia nu se aplică faptelor care motivează predarea şi procedează potrivit dispoziţiilor art.7. Orice refuz de a primi o persoană trebuie să fie motivat.

4) Statul pavilionului se îngrijeşte ca să fie obligat comandantul navei sale să comunice autorităţilor statului destinatar elementele probatorii referitoare la infracţiunea prezumată, aflate în posesia sa.

5) Un stat destinatar, care a acceptat predarea unei persoane în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 3, poate, la rândul său, să ceară statului pavilionului să accepte predarea acestei persoane. Statul de pavilion examinează o asemenea cerere şi, dacă îi dă urmare, acţionează în conformitate cu dispoziţiile art.7. Dacă statul pavilionului respinge o cerere, el comunică statului destinatar motivele pe care se sprijină această decizie.

Articolul 9

Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu afectează în nici un fel regulile dreptului internaţional privind exercitarea competenţei statelor în materie de anchetă sau de executare la bord referitoare la navele care nu arborează pavilionul lor.

Articolul 10

1) Statul parte pe teritoriul căruia autorul sau autorul prezumat al infracţiunii este descoperit este obligat, în cazul în care se aplică art.6, dacă el nu-l extrădează, să supună pricina, fără întârziere şi fără nici o excepţie, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu săvârşită pe teritoriul său, autorităţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale potrivit unei proceduri conforme cu legislaţia acestui stat. Aceste autorităţi pronunţă decizia lor în aceleaşi condiţii ca pentru oricare altă infracţiune cu caracter grav în conformitate cu legile acestui stat.

2) Orice persoană împotriva căreia este pornită o procedură următoare uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.3 se bucură de garanţia unui tratament echitabil în toate fazele procedurii, inclusiv beneficiul tuturor drepturilor şi garanţiilor prevăzute pentru o asemenea procedură în legile statului pe teritoriul căruia se află.

Articolul 11

1) Infracţiunile prevăzute la art.3 sunt de drept incluse printre motivele de extrădare în toate tratatele de extrădare încheiate între statele părţi. Statele părţi se angajează să cuprindă aceste infracţiuni printre cazurile de extrădare în orice tratat de extrădare ce s-ar încheia între ele.

2) Dacă un stat parte care supune extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, statul parte solicitat are latitudinea să considere că prezenta Convenţie constituie baza juridică a extrădării în ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.3. Extrădarea este subordonată celorlalte condiţii prevăzute în dreptul statului parte solicitat.

3) Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc infracţiunile prevăzute la art.3 drept cazuri de extrădare între ele în condiţiile prevăzute de dreptul statului solicitat.

4) Dacă este necesar, între statele părţi, infracţiunile prevăzute la art.3 sunt considerate, în vederea extrădării, ca fiind comise atât la locul unde s-au produs, cât şi într-un loc pendinte de jurisdicţia statului parte care cere extrădarea.

5) Un stat parte care primeşte mai mult decât o cerere de extrădare emanând de la state care şi-au stabilit competenţa, potrivit dispoziţiilor art.6, şi care hotărăşte să nu treacă la urmărire ţine seama, observând toate formele, atunci când alege statul căruia autorul sau autorul prezumat al infracţiunii trebuie să fie extrădat, de interesele şi răspunderile statului parte al cărui pavilion îl arbora nava în momentul comiterii infracţiunii.

6) Când examinează o cerere de extrădare prezentată în temeiul prezentei Convenţii referitoare la autorul prezumat al unei infracţiuni, statul solicitat ţine seama, observând toate formele, de problema de a şti dacă această persoană îşi poate exercita drepturile sale, astfel cum sunt prevăzute la paragraful 3 al art.7, în statul reclamant.

7) În ceea ce priveşte infracţiunile definite în prezenta Convenţie, dispoziţiile tuturor tratatelor şi acordurilor de extrădare încheiate între statele părţi sunt modificate între statele părţi în măsura în care ele sunt incompatibile cu prezenta Convenţie.

Articolul 12

1) Statele părţi îşi acordă asistenţa juridică cât mai cuprinzătoare cu putinţă în orice procedură penală referitoare la infracţiunile prevăzute la art.3, inclusiv pentru obţinerea elementelor probatorii de care dispun şi care sunt necesare în folosul procedurii.

2) Statele părţi se achită de obligaţiile lor decurgând din paragraful 1 în conformitate cu orice tratat de asistenţă judiciară ce poate exista între ele. În lipsa unui atare tratat, statele părţi îşi acordă această asistenţă în conformitate cu legislaţia lor naţională.

Articolul 13

1) Statele părţi colaborează la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art.3, între altele:

a) luând toate măsurile posibile pentru prevenirea pregătirii, pe teritoriile lor respective, a unor infracţiuni menite a fi comise în interiorul sau în afara teritoriilor lor;

b) făcând schimb de informaţii potrivit dispoziţiilor legislaţiei lor naţionale şi coordonând măsurile administrative şi alte măsuri luate, dacă este cazul, în scopul de a preveni săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.3.

2) Când navigaţia unui vas a fost întârziată sau întreruptă, următor săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art.3, oricare stat parte pe teritoriul căruia se află nava, pasagerii sau echipajul, trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a evita ca nava, pasagerii, echipajul ori încărcătura acesteia să nu fie reţinute sau întârziate nejustificat.

Articolul 14

Orice stat parte îndreptăţit a crede că o infracţiune prevăzută la art.3 va fi săvârşită transmite, în conformitate cu legislaţia sa naţională, cât mai degrabă cu putinţă, toate informaţiile utile aflate în posesia sa statelor care, potrivit vederilor sale, ar fi statele care şi-au stabilit competenţa lor în conformitate cu art.6.

Articolul 15

1) Orice stat parte comunică cât mai degrabă cu putinţă secretarului general, conform legislaţiei sale naţionale, toate informaţiile utile aflate în posesia sa privitoare:

a) la împrejurările infracţiunii;

b) la măsurile luate în aplicarea paragrafului 2 al art.13;

c) la măsurile luate faţă de autorul sau autorul prezumat al infracţiunii şi, îndeosebi, la rezultatul oricărei proceduri de extrădare sau altei proceduri judiciare.

2) Statul parte în care o acţiune penală a fost pornită împotriva autorului prezumat al infracţiunii, comunică, în conformitate cu legislaţia sa naţională, rezultatul definitiv al acesteia secretarului general.

3) Informaţiile comunicate potrivit paragrafelor 1 şi 2 sunt transmise de către secretarul general tuturor statelor părţi, membrilor Organizaţiei Maritime Internaţionale (denumită în continuare organizaţia), celorlalte state interesate şi organizaţiilor interguvernamentale internaţionale corespunzătoare.

Articolul 16

1) Orice diferend între statele părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, care nu poate fi soluţionat pe calea negocierii într-un termen rezonabil este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre ele. Dacă, în următoarele şase luni de la data cererii de arbitraj, părţile nu izbutesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunând o cerere potrivit cu Statutul Curţii.

2) Orice stat poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei Convenţii sau aderării la ea, să declare că nu se consideră legat prin una sau prin toate dispoziţiile paragrafului 1. Celelalte state părţi nu sunt legate prin dispoziţiile arătate faţă de orice stat parte care a formulat o asemenea rezervă.

3) Orice stat care a formulat o rezervă potrivit cu dispoziţiile paragrafului 2 poate oricând să renunţe la această rezervă printr-o notificare adresată secretarului general.

Articolul 17

1) Prezenta Convenţie este deschisă la 10 martie 1988, la Roma, semnării de către statele participante la Conferinţa Internaţională asupra reprimării actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime şi din 14 martie 1988 pînă la 8 martie 1989, la sediul organizaţiei, semnării de către toate statele. Ea rămâne apoi deschisă aderării.

2) Statele îşi pot exprima consimţământul de a fi legate de prezenta Convenţie prin:

a) semnarea fără rezerve în ceea ce priveşte ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau

b) semnarea sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, de acceptare sau aprobare; sau

c) aderare.

3) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument, în acest scop, la secretarul general.

Articolul 18

1) Prezenta Convenţie intră în vigoare nouăzeci de zile de la data la care cincisprezece state, fie că au semnat Convenţia fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie că au depus un instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

2) Pentru un stat care depune un instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a prezentei Convenţii sau de aderare la aceasta după ce condiţiile guvernând intrarea sa în vigoare au fost îndeplinite, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea produce efect nouăzeci de zile după data depunerii.

Articolul 19

1) Prezenta Convenţie poate fi denunţată de către oricare dintre statele părţi în orice moment după expirarea unei perioade de un an, socotită de la data la care prezenta Convenţie intră în vigoare faţă de acel stat.

2) Denunţarea se efectuează prin mijlocirea depunerii unui instrument de denunţare la secretarul general.

3) Denunţarea produce efect la un an după data la care secretarul general a primit instrumentul de denunţare sau la expirarea oricărui termen mai lung enunţat în acest instrument.

Articolul 20

1) O conferinţă poate fi convocată de către organizaţie în vederea revizuirii sau modificării prezentei Convenţii.

2) Secretarul general convoacă o conferinţă a statelor părţi la prezenta Convenţie pentru revizuirea sau modificarea Convenţiei, la cererea unei treimi din statele părţi sau a zece state părţi, dacă această ultimă cifră este mai ridicată.

3) Orice instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare depus după data intrării în vigoare a unui amendament la prezenta Convenţie este considerat aplicabil Convenţiei astfel cum a fost modificată.

Articolul 21

1) Prezenta Convenţie este depusă la secretarul general.

2) Secretarul general:

a) informează toate statele care au semnat prezenta Convenţie sau au aderat, precum şi pe toţi membrii organizaţiei despre:

- orice nouă semnătură sau orice depunere a unui nou instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, precum şi despre data lor;

- data intrării în vigoare a prezentei Convenţii;

- depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentei Convenţii, precum şi despre data la care a fost primit şi data la care denunţarea produce efect;

- primirea oricărei declaraţii sau notificări făcute în puterea prezentei Convenţii;

- transmite copii certificate pentru conformitate ale prezentei Convenţii tuturor statelor care au semnat-o sau care au aderat.

3) Imediat după intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, o copie certificată pentru conformitate a acesteia se transmite de către depozitar secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a fi înregistrată şi publicată în conformitate cu art.102 al Cartei Naţiunilor Unite.

Articolul 22

Prezenta Convenţie este întocmită într-un singur exemplar original în limbile engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă, fiecare text fiind deopotrivă autentic.

Drept pentru care, subsemnaţii, autorizaţi în modul cuvenit de guvernele lor respective, au semnat prezenta Convenţie.

Întocmită la Roma, astăzi zece martie una mie nouă sute optzeci şi opt.