BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Convenţia din 11.10.85 de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
11.10.1985
Notă: Aderată prin Hot. Parl. nr.1107-XII din 28.07.92 Convenţia de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor din 11.10.1985 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 2, pag. 185 PREAMBUL Statele contractante, ţinînd seama de necesitatea de a întări cooperarea internaţionlă pentru dezvoltare economică şi a întreţine contribuţia la o astfel de dezvoltare a investiţiei străine în general şi a celei particulare în special, recunoscînd că fluxul de investiţie străină către ţările în curs de dezvoltare ar fi facilitat şi încurajat în continuare de preocupările de atenuare a riscurilor necomerciale, dorind să mărească fluxul de capital şi tehnologie pentru scopuri productive către ţările în curs de dezvoltare, în condiţii corespunzătoare cu nevoile de dezvoltare, politicile şi obiectivele lor, pe baza unui mod echitabil şi stabil de tratament al investiţiei străine, convinse că M.I.G.A. poate juca un rol important în încurajarea investiţiei de capital străin, completînd programele naţionale şi regionale de garantare a investiţiilor şi asigurătorilor particulari ai riscului necomercial şi înţlegînd că o astfel de agenţie ar trebui, în măsura posibilului, să-şi îndeplinească obligaţiile fără a recurge la capitalul de rezervă (solicitabil) şi că un asemenea obiectiv ar fi servit de continua îmbunătăţire a condiţiilor investiţiei, au căzut de acord asupra celor ce urmează: CAPITOLUL I Constituire, statut, scopuri, definiţii Articolul 1 Constituirea şi statutul agenţiei a) Prin prezenta se constituie M.I.G.A. (Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor denumită în cele ce urmează Agenţie). b) Agenţia va avea personalitate juridică deplină şi, în special, capacitatea de: (i) a contracta; (ii) a dobîndi şi dispune de proprietate mobilă şi imobilă; şi (iii) a institui procedurile legale. Articolul 2 Obiectiv şi scopuri Obiectivul Agenţiei va fi de a încuraja fluxul de investiţii pentru scopuri productive între ţările membre şi, în special, spre ţările în curs de dezvoltare, suplimentînd astfel activităţile B.I.R.D. - Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare (denumită în cele ce urmează Banca), C.F.I. - Corporaţiei Financiare Internaţionale şi altor instituţii internaţionale de finanţare a dezvoltării. În realizarea obiectvelor sale, Agenţia: a) va emite garanţii, inclusiv coasigurare şi reasigurare, contra riscurilor necomerciale privind investiţiile într-o ţară membră, care vin din alte ţări membre; b) va realiza activităţi complementare adecvate în vederea promovării fluxului de investiţii spre şi între ţările membre, în curs de dezvoltare; şi c) va exercita alte asemenea prerogative, în mod incidental, ce vor fi necesare sau dorite în promovarea obiectivelor sale. Agenţia va fi condusă în toate deciziile ei de prevederile acestui articol. Articolul 3 Definiţii În scopul prezentei Convenţii: a) Stat membru înseamnă un stat cu privire la care această Convenţie a intrat în vigoare în conformitate cu art. 61. b) Ţară gazdă sau guvern gazdă înseamnă un stat membru, guvernul său sau orice autoritate publică a statului membru, în ale cărui teritorii - delimitate conform art. 66 - urmează să fie plasată o investiţie ce a fost garantată sau reasigurată, sau se are în vedere a fi garantată sau reasigurată de Agenţie. c) Ţară membră în curs de dezvoltare înseamnă un stat membru care este menţionat ca atare în lista anexată (anexa A), anexă ce poate fi modificată sau completată din cînd în cînd de către Consiliul guvernatorilor la care se referă art. 30 (în cele ce urmează numit Consiliu). d) O majoritate specială înseamnă un vot afirmativ a nu mai puţin de 2/3 din totalul capacităţii de vot, reprezentînd nu mai puţin de 55 % din acţiunile subscrise la capitalul de bază al Agenţiei. e) O valută liber utilizabilă înseamnă: (i) orice monedă desemnată ca atare de F.M.I. din cînd în cînd şi (ii) orice altă monedă liber disponibilă şi efectiv utilizabilă pe care Consiliul directorilor (la care face referire art. 30), numit mai departe Consiliul de conducere, o poate desemna pentru realizarea scopurilor acestei Convenţii, după consultarea cu F.M.I. şi cu aprobarea ţării căreia îi aparţine. CAPITOLUL II CALITATEA DE MEMBRU ŞI CAPITALUL Articolul 4 Calitatea de membru a) Participarea la Agenţie este deschisă tuturor membrilor, băncii (B.I.R.D.) şi Elveţiei. b) Membrii originari vor fi statele prevăzute în lista anexă A şi care au devenit părţi ale acestei Convenţii pe sau înainte de 30 octombrie 1987. Articolul 5 Capitalul a) Capitalul de bază autorizat al agenţiei va fi de 1 miliard DST. El va fi divizat în 100.000 de acţiuni, fiecare în valoare de 10.000 DST, care vor fi disponibile spre a fi subscrise de membri. Toate obligaţiile de plată ale membrilor cu privire la capital vor fi reglate pe baza valorii medii a DST-ului exprimată în dolari S.U.A., pe perioada 1 ianuarie 1981 - 30 iunie 1985, această valoare fiind 1,082 $ S.U.A. = 1 DST. b) Capitalul de bază va creşte la admiterea unui nou membru, în măsura în care acţiunile autorizate sunt insuficiente pentru a asigura acţiunile ce urmează a fi subscrise de acest nou membru, conform art. 6. c) Consiliul guvernatorilor, cu majoritate specială, poate oricînd să majoreze capitalul de bază al Agenţiei. Articolul 6 Subscriererea acţiunilor Fiecare membru originar al Agenţiei va subscrie la valoarea nominală numărul de acţiuni indicate în anexa nr. 1 vizavi de numele său. Orice alt membru va subscrie acel număr de acţiuni, în acei termeni şi condiţii care pot fi stabilite de Consiliul guvernatorilor, dar în nici un caz la o valoare de emisiune mai mică decît cea nominală. Nici un membru nu va subscrie mai puţin de 50 de acţiuni; Consiliul guvernatorilor poate prevedea reguli prin care membrii pot subscrie la acţiuni suplimentare din capitalul de bază autorizat. Articolul 7 Diviziunea şi modul de mobilizare a capitalului Capitalul iniţial subscris de fiecare membru se va plăti atfel: (i) în termen de 90 de zile de la data la care Convenţia intră în vigoare pentru membrul respectiv, 10 % din valoarea fiecărei acţiuni vor fi plătite în numerar, conform celor stipulate în secţiunea a) a art. 8 şi încă 10 % sub formă de bilete la ordin nenegociabile, nepurtătoare de dobînzi, sau obligaţiuni similare ce urmează a fi încasate conform deciziei Consiliului guvernatorilor, în vederea realizării obligaţiilor Agenţiei; (ii) diferenţa va fi pasibilă de solicitarea Agenţiei, atunci cînd va avea nevoie pentru îndeplinirea obligaţiilor sale. Articolul 8 Plata subscripţiilor la acţiuni a) Plata subscripţiilor va fi efectuată în monede liber utilizabile, cu excepţia ţărilor în curs de dezvoltare, care pot plăti în moneda naţională pînă la 25% din partea prevăzută a fi plătită în numerar la art. 7. (i) b) Solicitările pentru orice cotă-parte din subscripţie neplătită vor fi uniforme pe toate acţiunile. c) Dacă suma primită de Agenţie la o solicitare va fi insuficientă pentru a-şi realliza obligaţiile care au necesitat solicitare, Agenţia poate face în continuare cereri succesive din subscripţiile neplătite, pînă ce suma totală primită va fi suficientă pentru îndeplinirea obligaţiilor ei. d) Datoria în acţiuni va fi limitată la partea neplătită din valoarea nominală. Articolul 9 Evaluarea monedelor Ori de cîte ori va fi necesar, pentru scopurile acestei Convenţii, să se determine valoarea unei monede în funcţie de alta, această valoare va fi determinată în mod rezonabil de către Agenţie, după consultarea cu F.M.I. Articolul 10 Restituirea (rambursarea) a) Agenţia va restitui cît de curînd posibil, membrilor săi, sumele plătite ca solicitări din capitalul subscris, dacă şi în măsura în care: (i) solicitarea va fi fost făcută pentru a plăti o despăgubire rezultată dintr-o garanţie sau contract de reasigurare şi, ulterior, Agenţia să-şi fi recuperat plata în totalitate sau în parte, într-o monedă liber utilizabilă; sau (ii) solicitarea va fi fost făcută din cauza unei neîndepliniri a obligaţiunii de plată a unui membru şi, ulterior, aceasta să fi fost onorată total sau parţial; sau (iii) Consiliul guvernatorilor, prin majoritate specială, stabileşte că situaţia financiară a Agenţiei permite ca toate sau o parte din aceste sume să fie restituite din veniturile Agenţiei. b) Orice restituire efectuată, în virtutea acestui articol, unui membru, va fi făcută în monedă liber utilizabilă, în proporţie sau proporţional cu ponderea plăţilor efectuate de acel membru în sumă totală plătită ca urmare a solicitărilor făcute anterior unei astfel de restituiri. c) Echivalentul sumelor restituite conform articolului prezent, unui membru, va deveni parte a obligaţiilor membrului privind capitalul solicitabil conform art. 7 (ii). CAPITOLUL III OPERAŢIUNI Articolul 11 Riscurile acoperite a) Sub rezerva prevederilor secţiunilor b) şi c) de mai jos, Agenţia poate garanta investiţiile eligibile, împotriva unor prejudicii rezultînd din unul sau mai multe din următoarele tipuri de riscuri: (i) Risc din transfer valutar. Orice introducere - atribuibilă guvernului gazdă - de restricţii asupra transferului, în afara ţării gazdă, a monedei proprii într-o monedă liber utilizabilă sau o altă monedă convenabilă deţinătorilor garanţiei, inclusiv lipsa unei acţiuni din partea guvernului ţării gazdă, într-o perioadă rezonabilă de timp, privind cererea unui astfel de investitor pentru un astfel de transfer. (ii) Exproprierea şi măsurile similare. Orice acţiune legislativă sau administrativă sau orice omisiune atribuibilă guvernului gazdă, care are ca efect deposedarea deţinătorului garanţiei de proprietatea sau controlul ori un beneficiu substanţial din investiţia sa, cu excepţia măsurilor nediscriminatorii cu aplicabilitate generală, pe care guvernele le iau în mod normal în scopul reglementării activităţii economice în teritoriile lor; (iii) Încălcarea contractului Orice suspendare sau încălcare de către guvernul gazdă a contractului cu deţinătorul garanţiei, cînd: a) deţinătorul nu a recurs la un for judiciar sau arbitral pentru a formula reclamaţia de suspendare sau încălcare a contractului; sau b) o decizie a unui astfel de for nu este transmisă în acest termen rezonabil ce va fi stipulat în contractele de garanţie în conformitate cu regulamentul agenţiei; ori c) o astfel de hotărîre nu poate fi pusă în aplicare; şi (iv) Război şi tulburări civile Orice acţiune militară sau tulburare civilă în teritoriul ţării gazdă, căreia această Convenţie nu îi va fi aplicabilă conform prevederilor din art. 66. b) La cererea comună a investitorului şi ţării gazdă, Consiliul de conducere, prin majoritate specială, poate aproba extinderea sferei riscurilor acoperite, prevăzute la acest articol, la riscuri necomerciale specifice, altele decît cele la care s-a făcut referire în secţiunea a) de mai sus, dar în nici un caz la riscul de devalorizare sau depreciere a monedei. c) Prejudiciile rezultînd din următoarele nu vor fi acoperite: (i) orice acţiune sau omisiune a guvernului gazdă, cu care deţinătorul garanţiei a fost de acord sau pentru care a fost răspunzător; şi (ii) orice acţiune sau omisiune a guvernului gazdă sau orice alt eveniment, petrecute înainte de încheierea contractului de garanţie. Articolul 12 Investiţii eligibile a) Investiţiile eligibile includ dobînzile la titlurile de participare la capital, inclusiv împrumuturi pe termen mediu sau lung făcute sau garantate de deţinătorii titlului de participare la capital în întreprinderea respectivă, şi acele forme de investiţii directe ce pot fi stabilite de Consiliul de conducere. b) Consiliul de conducere, prin majoritate specială, poate extinde eligibilitatea la orice altă formă de investiţii pe termen mediu sau lung, cu excepţia împrumuturilor, altele decît cele menţionate în secţiunea a) de mai sus, care pot fi eligibile numai dacă se referă la o investiţie specifică acoperită sau care trebuie să fie acoperită de Agenţie. c) Garanţiile vor fi restrînse la investiţiile a căror realizare începe ulterior înregistrării cererii de garanţie de către Agenţie. Astfel de investiţii pot include: (i) orice transfer de valută făcut pentru a moderniza, extinde sau dezvolta o investiţie existentă; şi (ii) utilizarea cîştigurilor din investiţiile existente, care ar putea altfel să fie transferate în afara ţării gazdă. d) În garantarea unei investiţii, agenţia îşi va îndeplini obiectivele în ceea ce priveşte: (i) soliditatea economică a investiţiei şi contribuţia ei la dezvoltarea ţării gazdă; (ii) conformitatea investiţiei cu legislaţia şi reglementările ţării gazdă; (iii) concordanţa investiţiei cu obiectivele de dezvoltare declarate şi priorităţile ţării gazdă; (iv) condiţiile de investiţie din ţara gazdă, inclusiv disponibilitatea unui tratament echitabil şi corect şi protecţia legală pentru investiţie. Articolul 13 Investitori eligibili a) Orice persoană fizică sau juridică poate fi aleasă să primească garanţia Agenţiei, cu condiţia ca: (i) această persoană fizică să fie cetăţean al altei ţări decît ţara gazdă; (ii) această persoană juridică să facă parte sau să aibă principalul sediu de afaceri într-o ţară membră sau majoritatea capitalului să fie deţinută de un stat membru sau de state membre sau de cetăţeni ai acestora, cu condiţia ca acel stat membru să nu fie ţara gazdă în nici unul din cazurile mai sus arătate: (iii) această persoană juridică, fie că este sau nu particulară, să opereze pe o bază comercială. b) În cazul cînd investitorul are mai multe cetăţenii, din motive arătate la secţiunea a) de mai sus, cetăţenia unui stat membru va prevala asupra cetăţeniei unui stat nemembru şi cetăţenia ţării gazdă va prevala asupra cetăţeniei oricărei alte ţări membre. c) La cererea comună a investitorului şi ţării gazdă, Consiliul de conducere, prin majoritate specială, poate extinde eligibilitatea la o persoană fizică care este cetăţean al ţării gazdă sau la o persoană juridică de pe teritoriul ţării gazdă ori cu majoritatea capitalului deţinută de cetăţenii ţării gazdă, cu condiţia ca activul investit să fie transferat din afara ţării gazdă. Articolul 14 Ţările gazdă eligibile Investiţiile vor fi garantate în conformitate cu acest capitol numai dacă urmează a fi făcute pe teritoriul unei ţări membre în curs de dezvoltare. Articolul 15 Aprobarea ţării gazdă Agenţia nu va încheia nici un contract de garanţie înainte ca guvernul ţării gazdă să aprobe emiterea garanţiei de către Agenţie contra riscurilor mai sus prezentate. Articolul 16 Termen şi condiţii Termenii şi condiţiile fiecărui contract de garanţie vor fi stabilite de agenţie cu respectarea regulilor şi regulamentelor pe care Consiliul de conducere le va elabora, cu condiţia ca Agenţia să nu acopere pierderea totală a investiţiei garantate. Contractele de garanţie vor fi aprobate de preşedinte, sub îndrumarea Consiliului de conducere. Articolul 17 Plata despăgubirilor Preşedintele, sub îndrumarea Consiliului de conducere, decide asupra plăţii despăgubirilor unui deţinător de garanţie în conformitate cu contractul de garanţie şi politica pe care o poate adopta Consiliul de conducere. Contractele de garanţie vor prevedea ca deţinătorii de garanţie să caute, înainte ca Agenţia să facă plata, remedii administrative, corespunzătoare împrejurărilor respective, cu condiţia ca acestea să le fie imediat accesibile conform legislaţiei ţării gazdă. Aceste contracte pot prevedea scurgerea unei anumite perioade de timp rezonabile între întîmplarea evenimentelor ce dau naştere reclamaţiilor şi plata despăgubirilor. Articolul 18 Subrogarea a) La plata sau acceptarea plăţii despăgubirii către deţinătorul unei garanţii, Agenţia îşi va subroga acele drepturi sau creanţe privind investiţia garantată, pe care deţinătorul garanţiei le poate avea împotriva ţării gazdă sau a altor debitori. Contractul de garanţie va cuprinde termenii şi condiţiile unei asemenea subrogări. b) Drepturile Agenţiei conform secţiunii a) de mai sus vor fi recunoscute de toate statele membre. c) Sumelor în moneda ţării gazdă dobîndite de Agenţie ca urmare a subrogării, conform secţiunii a) de mai sus, li se va acorda, în ceea ce priveşte utilizarea şi transferarea, din partea ţării gazdă, un tratament tot atît de favorabil ca şi cel la care ar fi avut dreptul în mîna posesorului garanţiei. În orice caz, aceste sume pot fi folosite de Agenţie pentru plata cheltuielilor sale administrative şi a altor cheltuieli. Agenţia va căuta, de asemenea, să încheie acordri cu ţările gazdă privind alte utilizări ale acestor monede, în măsura în care ele nu sunt liber utilizabile. Articolul 19 Relaţiile cu entităţile naţionale sau regionale Agenţia va coopera cu şi va căuta să completeze operaţiunile entităţilor naţionale ale statelor membre şi entităţilor regionale ale căror capitaluri sunt deţinute în majoritate de state membre care desfăşoară activităţi similare cu cele ale Agenţiei, în vederea maximizării atît a eficienţei serviciilor lor respective, cît şi a contribuţiei lor la creşterea fluxului de investiţie străină. În acest scop, Agenţia poate încheia acorduri cu acele organisme cu privire la detaliile acestei cooperări, incluzînd în special modalităţile de reasigurare şi coasigurare. Articolul 20 Reasigurarea entităţilor naţionale şi regionale a) Agenţia poate reasigura o investiţie specifică contra unui prejudiciu decurgînd din unu sau mai multe riscuri necomerciale asigurate de un stat membru, sau o agenţie a acestuia, sau de o agenţie regională de garantare a investiţiilor, al cărei capital majoritar este deţinut de state membre. Consiliul de conducere, prin majoritate specială, stabileşte periodic sume maxime ale angajamentelor pe care le poate asuma Agenţia în ce priveşte contractele de reasigurare. În ceea ce priveşte investiţiile specifice care au fost realizate cu mai mult de 12 luni înainte de primirea cererii de reasigurare de către Agenţie, suma maximă va fi iniţial fixată la 10 % din eventuala răspundere totală a Agenţiei, menţionată în acest capitol. Condiţiile eligibilităţii specificate în art. 11-14 se vor aplica operaţiunilor de reasigurare, cu excepţia că investiţiile reasigurate nu trebuie să fie realizate ulterior cererii de reasigurare. b) Drepturile şi obligaţiile reciproce ale Agenţiei şi ale unui stat membru reasigurat sau ale unui organism reasigurat vor fi stipulate în contracte de reasigurare supuse reglementărilor şi regulilor emise de Consiliul de conducere. Consiliul de conducere va aproba fiecare contract de reasigurare, acoperind o investiţie făcută anterior cererii de asigurare de către Agenţie, în vederea minimalizării riscului, asigurîndu-se că Agenţia primeşte prime pe măsura riscului ei şi că entitatea reasigurată este angajată în mod corecpunzător spre promovarea de noi investiţii în ţările membre în curs de dezvoltare. c) Agenţia se va asigura, în măsura posibilităţilor, că ea sau entitatea reasigurată vor avea drepturi de subrogare şi arbitraj echivalente cu acelea pe care Agenţia le-ar fi avut dacă era primul garant. Termenele şi condiţiile de reasigurare vor trebui să prevadă că vor fi căutate remedii administrative în conformitate cu art. 17, înainte ca plata să fie făcută de agenţie. Subrogarea va fi efectivă în ce priveşte ţara gazdă respectivă numai după aprobarea, de către aceasta, a reasigurării de către agenţie. Agenţia va include în contractele de reasigurare prevederi cerînd reasiguratului să urmărească cu diligenţa cuvenită drepturile şi creanţele privind investiţia reasigurată. Articolul 21 Cooperarea cu asigurătorii particulari şi cu reasigurătorii a) Agenţia poate încheia acorduri cu asigurători particulari din ţările membre, pentru a-şi spori operaţiunile proprii şi a încuraja pe aceşti reasigurători să prevadă acoperirea riscurilor necomerciale în ţările membre în curs de dezvoltare, în condiţii similare cu acelea aplicate de Agenţie. Astfel de aranjamente pot include prevederea de reasigurare de către Agenţie conform condiţiilor şi prevederilor specificate în art. 20. b) Agenţia poate reasigura pentru orice companie corespunzătoare de reasigurare, în totalitate sau în parte, orice garanţie sau garanţii emise de ea. c) Agenţia va căuta, în mod special, să garanteze investiţiile pentru care nu există acoperiri comparabile, pe termene rezonabile, din partea asigurătorilor particulari şi reasigurătorilor. Articolul 22 Limite de garanţie a) Dacă nu este altfel stabilit de Consiliul guvernatorilor, prin majoritate specială, eventualele angajamente ce pot fi asumate de Agenţie în conformitate cu acest capitol nu vor depăşi 150 % din valoarea reprezentînd întregul capital subscris al Agenţiei şi rezervele ei, plus acea parte din acoperirea reasigurării pe care Consiliul de conducere o va determina. Consiliul de conducere va revizui periodic profilul riscurilor din portofoliul Agenţiei, în lumina experienţei sale în ce priveşte reclamaţiile, gradele de diversificare a riscurilor, acoperirea reasigurării şi alţi factori semnificativi, în vederea stabilirii dacă trebuie recomandate Consiliului guvernatorilor schimbării în ceea ce priveşte valoarea maximă totală a răspunderii eventuale. Valoarea maximă stabilită de Consiliul guvernatorilor nu trebuie, în nici o situaţie, să depăşească de 5 ori valoarea întregului capital subscris al Agenţiei, rezervele ei şi acea proporţie din acoperirea reasigurării ce poate fi considerată corespunzătoare. b) Fără a prejudicia limita generală a garanţiei, la care s-au făcut referiri în secţiunea a) de mai sus, Consiliul de conducere poate prevedea: (i) suma totală maximă a angajamentelor eventuale ce pot fi asumate de Agenţie conform acestui capitol, pentru toate garanţiile furnizate investitorilor fiecărui stat membru; în stabilirea acestei sume maxime, consiliul de conducere va da consideraţia cuvenită ponderii participării respectivului stat membru la capitalul Agenţiei şi nevoii de a aplica limite mai generoase în ceea ce priveşte investiţiile originare din ţările în curs de dezvoltare; (ii) suma totală maximă a angajamentelor ce pot fi asumate de Agenţie cu privire la asemenea factori de diversificare a riscurilor, cum sunt proiectele specifice, ţări gazdă specifice şi tipuri de investiţii sau riscuri. Articolul 23 Promovarea investiţiei a) Agenţia va realiza cercetări şi va întreprinde activităţi de promovare a fluxului de investiţii şi difuzare a informaţiilor privind posibilităţile de investiţii în ţările în curs de dezvoltare, în vederea îmbunătăţirii cadrului pentru fluxul de investiţii străine spre acele ţări. Agenţia poate, la cererea unui stat membru, să furnizeze consultanţă şi asistenţă tehnică pentru a îmbunătăţi condiţiile investiţiei pe teritoriul acelui stat membru. În realizarea acestei activităţi, Agenţia: (i) se va conduce după acordurile dintre ţările membre privitoare la investiţii; (ii) va căuta să depăşească impedimentele atît în ţările dezvoltate, cît şi în cele în curs de dezvoltare, survenite în calea fluxului de investiţii către ţările în curs de dezvoltare; (iii) se va coordona cu alte agenţii care se ocupă de promovarea investiţiilor străine şi, în principal, cu C.F.I. (Corporaţia Financiară Internaţională); b) De asemenea, Agenţia: (i) va încuraja reglementarea pe cale amiabilă a diferendelor dintre investitori şi ţările gazdă; (ii) se va strădui să încheie convenţii cu ţările membre în curs de dezvoltare şi, în special, cu eventualele ţări gazdă, care vor asigura că Agenţia - în ceea ce priveşte investiţia garantată de ea - va beneficia de un tratament cel puţin tot atît de favorabil ca cel acordat de statele membre respective agenţiei de garantare a investiţiilor celei mai favorizate sau statului celui mai favorizat, printr-un acord referitor la investiţii, aceste aranjamente (convenţii) urmînd să fie aprobate de Consiliul de conducere cu majoritate specială; (iii) va promova şi facilita încheierea de acorduri între statele membre pe linia promovării şi protecţiei investiţiilor. c) Agenţia va acorda o atenţie specială, în eforturile sale de promovare, importanţei fluxului de investiţii între ţările membre în curs de dezvoltare. Articolul 24 Garanţiile pentru investiţii finanţate În plus faţă de operaţiunile de garantare întreprinse de Agenţie în conformitate cu acest capitol, aceasta poate garanta investiţiile în cadrul aranjamentelor de finanţare prevăzute în anexa nr. 1 la Convenţie. CAPITOLUL IV PREVEDERI FINANCIARE Articolul 25 Conducerea financiară Agenţia îşi va îndeplini activităţile în conformitate cu principiile practicii comerciale şi ale practicii gestiunii financiare prudente, în vederea menţinerii în toate împrejurările a capacităţii sale de a-şi îndeplini obligaţiile financiare. Articolul 26 Prime şi comisioane Agenţia va stabili şi, periodic, va revizui cuantumul primelor, comisioanelor şi altor speze, dacă există, aplicabile fiecărui tip de risc. Articolul 27 Repartizarea venitului net a) Fără a încălca prevederile secţiunii a) (iii), Agenţia va aloca venitul net la rezerve pînă cînd acestea vor atinge de 5 ori capitalul subscris al Agenţiei. b) După ce rezervele Agenţiei au atins nivelul prevăzut în secţiunea a) de mai sus, Consiliul guvernatorilor va decide dacă şi în ce măsură venitul net al agenţiei va fi alocat la rezerve, va fi distribuit membrilor Agenţiei sau va fi altfel utilizat. Orice distribuire a venitului net membrilor Agenţiei va fi făcută proporţional cu participarea fiecărui stat membru la capitalul Agenţiei, în conformitate cu decizia Consiliului guvernatorilor, cu majoritate specială. Articolul 28 Bugetul Preşedintele va prezenta un buget anual de venituri şi cheltuieli al Agenţiei, pentru aprobarea de către Consiliul de conducere. Articolul 29 Conturile Agenţia va publica un raport anual, care va include situaţia conturilor sale şi a conturilor Fondului de garantare a obligaţiilor la care se face referire în anexa nr. 1 la această Convenţie, aşa cum au fost verificate de experţii contabili independenţi. Agenţia va face cunoscută statelor membre, la intervale adecvate, un raport recapitulativ al situaţiei financiare a Agenţiei şi o situaţie a profitului şi pierderii reflectînd operaţiunile sale. CAPITOLUL V ORGANIZARE ŞI CONDUCERE Articolul 30 Structura agenţiei Agenţia va avea un Consiliu al guvernatorilor, un consiliu de conducere, un preşedinte şi personal care să îndeplinească sarcinile pe care Agenţia le va stabili. Articolul 31 Consiliul guvernatorilor a) Toate prerogativele Agenţiei vor fi exercitate de Consiliul guvernatorilor, exceptînd acele prerogative care prin prevederile Convenţiei sunt conferite în mod special altui organ al Agenţiei. Consiliul guvernatorilor poate delega Consiliul de conducere să exercite unele din prerogativele sale, exceptînd competenţa de a: (i) admite noi membri şi stabili condiţiile admiterii lor; (ii) suspenda un stat membru; (iii) decide asupra oricărei creşteri sau diminuări a capitalului; (iv) majora limita valorii totale a angajamentelor conform secţiunii a) a art. 22; (v) desemna un stat membru ca stat în curs de dezvoltare, conform secţiunii c) a art. 5; (vi) clasifica un nou stat membru ca aparţinînd categoriei 1 sau categortiei 2, pentru raţiuni de votare, conform secţiunii a) a art. 39, sau recalifica un stat membru existent în acelaşi scop; (vii) stabili salariile directorilor şi ale locţiitorilor lor; (viii) înceta operaţiunile Agenţiei şi lichida activele; (ix) distribui active membrilor în cazul lichidării; (x) modifica Convenţia, anexele şi listele anexe. b) Consiliul guvernatorilor va fi compus dintr-un guvernator şi un locţiitor, numiţi de fiecare stat membru după modalităţile sale proprii. Nici un locţiitor nu poate vota decît în absenţa titularului. Consiliul guvernatorilor va alege unul dintre guvernatori în calitatea de Preşedinte. c) Consiliul guvernatorilor va ţine o şedinţă anuală şi alte şedinţe ce pot fi stabilite de Consiliul guvernatorilor sau solicitate de Consiliul de conducere. Consiliul de conducere va solicita o reuniune a Consiliului guvernatorilor ori de cîte ori aceasta este cerută de 5 state membre sau de state membre ce deţin 25 % din totalul capacităţii de vot. Articolul 32 Consiliul de conducere a) Consiliul de conducere va fi răspunzător pentru operaţiunile curente ale Agenţiei şi va iniţia - în vederea îndeplinirii acestei responsabilităţi - orice acţiune cerută sau permisă în cadrul acestei Convenţii. b) Consiliul de conducere va fi alcătuit din minimum 12 directori. Numărul directorilor poate fi modificat de către Consiliul guvernatorilor pentru a reflecta schimbările în numărul de state membre. Fiecare director poate numi un locţiitor cu puteri depline de a acţiona în numele său în cazul absenţei sau indisponibilităţii sale de a acţiona. Preşedintele băncii va fi din oficiu Preşedintele de Onoare al Consiliului de conducere, dar nu va avea nici un vot exceptînd un vot decisiv în caz de egalitate. c) Consiliul guvernatorilor va stabili timpul de lucru al directorilor. Primul Consiliu de conducere se constituie de Consiliul guvernatorilor, la prima sa şedinţă inaugurală. d) Consiliul de conducere se va întruni la solicitarea Preşedintelui său, făcută din proprie iniţiativă sau la cererea a 3 directori. e) Pînă cînd Consiliul guvernatorilor va decide ca directorii sau locţiitorii să funcţioneze permanent la sediul Agenţiei, directorii sau locţiitorii lor vor fi plătiţi numai pentru cheltuielile de participare la şedinţele Consiliului de conducere şi pentru îndeplinirea altor funcţii oficiale în numele Agenţiei. Dacă directorii sau locţiitorii trebuie să funcţioneze permanent la sediul Agenţiei, salariile lor vor fi stabilite de Consiliul guvernatorilor. Articolul 33 Preşedintele şi personalul a) Preşedintele va conduce, sub controlul general al Consiliului de conducere, afacerile curente ale Agenţiei. El va fi răspunzător pentru organziarea, numirea şi demiterea personalului. b) Preşedintele va fi numit de Consiliul de conducere, la propunerea preşedintelui acestuia. Consiliul guvernatorilor va stabili salariul şi condiţiile contractului Preşedintelui. c) În exercitarea funcţiilor lor, Preşedintele şi personalul sunt în serviciul Agenţiei, excluzînd orice altă autoritate. Fiecare stat membru al Agenţiei va respecta caracterul internaţional al acestei obligaţii şi va frîna orice încercări de a influenţa Preşedintele şi personalul în îndeplinirea funcţiilor lor. d) La numirea personalului, Preşedintele va acorda importanţa cuvenită recrutării personalului pe o bază geografică cît mai largă, în virtutea importanţei supreme a asigurării celui mai înalt grad de eficienţă şi competenţă tehnică. e) Preşedintele şi personalul vor menţine tot timpul confidenţialitatea informaţiei obţinute în îndeplinirea obligaţiior Agenţiei. Articolul 34 Activitatea politică interzisă Agenţia, Preşedintele şi personalul nu se vor implica în afacerile politice ale nici unui stat membru. Fără a prejudicia drepturile Agenţiei de a ţine seama de toate împrejurările legate de investiţii, ei nu vor fi influenţaţi în decizia lor de caracterul politic al unui stat membru sau al statelor membre în cauză. Consideraţiile de care se ţine cont în luarea deciziilor vor fi imparţiale, în vederea realizării scopurilor arătate în art. 2. Articolul 35 Relaţiile cu organizaţiile internaţionale Agenţia va coopera, în condiţiile acestei Convenţii, cu Organizaţia Naţiunilor Unite şi cu alte organizaţii interguvernamentale specializate în domenii conexe, incluzînd în special banca (B.I.R.D.) şi C.F.I. (Corporaţia Financiară Internaţională). Articolul 36 Localizarea sediului principal a) Sediul principal al agenţiei va fi localizat la Washington D.C., dacă Consiliul guvernatorilor, prin majoritate specială, nu hotărăşte altfel. b) Agenţia poate înfiinţa şi alte birouri, după cum este necesar pentru activitatea ei. Articolul 37 Depozitarea activelor Fiecare stat membru va desemna banca sa centrală ca depozitar, la care Agenţia poate păstra deţinerile în moneda ţării respective sau alte active ale Agenţiei, ori, dacă nu are bancă centrală, va desemna în acest scop altă asemenea instituţie care poate fi acceptată de Agenţie. Articolul 38 Canale de comunicaţie a) Fiecare stat membru va desemna o autoritate competentă cu care Agenţia poate comunica în legătură cu orice problemă ce apare privind această Convenţie. Agenţia se poate baza pe declaraţiile unei astfel de autorităţi ca fiind declaraţii ale statului membru. Agenţia, la cererea unui stat membru, se va consulta cu acest membru cu privire la problemele tratate în art. 19-21 şi în legătură cu entitatea sau asigurătorul din acel stat membru. b) Ori de cîte ori este necesară aprobarea de către un stat membru pentru o acţiune a Agenţiei, aprobarea se poate considera ca fiind dată, dacă statul membru respectiv nu are vreo observaţie prezentată într-un termen rezonabil, pe care Agenţia îl poate fixa pentru avizarea membrului respectiv cu privire la acţiunea propusă. CAPITOLUL VI VOTAREA, REGLAREA SUBSCRIPŢIILOR ŞI REPREZENTAREA Articolul 39 Votarea şi reglarea subscripţiilor a) În scopul de a prevedea pentru votare aranjamente care să reflecte un interes egal pentru Agenţie al celor două categorii de state din lista anexă A la prezenta Convenţie, ca şi importanţa participării financiare a fiecărui stat membru, fiecare stat membru va avea 177 voturi în calitate de membru, plus un vot de subscripţie pentru fiecare acţiune deţinută de acel membru. b) Dacă vreodată, în perioada de 3 ani după intrarea în vigoare a acestei Convenţii, suma totală a voturilor, în calitate de membru şi subscripţie, ale membrilor ce aparţin uneia din cele două categorii din lista anexă A la această Convenţie este mai mică decît 40 % din capacitatea totală de vot, membrii din această categorie vor avea atîtea voturi suplimentare cîte vor fi necesare pentru capacitatea totală de vot a categoriei respective, pentru a egala acest procentaj în cadrul capacităţii totale de vot. Aceste voturi suplimentare vor fi distribuite între statele membre ale categoriei respective, în proporţia în care voturile de subscripţie ale fiecăruia participă în totalul voturilor de subscripţie ale categoriei respective. Aceste voturi suplimentare vor fi supuse corectării automate, pentru a asigura menţinerea acestui procentaj, şi vor fi anulate la finele acestei perioade de 3 ani. c) În timpul celui de-al treilea an de la intrarea în vigoare a Convenţiei, Consiliul guvernatorilor va revizui alocarea acţiunilor şi se va conduce în decizia sa după următoarele principii: (i) voturile membrilor vor reflecta subscripţia reală la capitalul Agenţiei şi voturile decurgînd din calitatea de membru evidenţiate în secţiunea a) a acestui articol; (ii) acţiunile alocate ţărilor care nu vor fi semnat Convenţia vor fi disponibile pentru realocare acelor membri şi de aşa manieră încît să facă posibilă paritatea de vot dintre categoriile mai sus menţionate; (iii) Consiliul guvernatorilor va lua măsuri care să faciliteze capacitatea membrilor de a subscrie la acţiunile alocate lor. d) În cadrul perioadei de 3 ani prevăzute în secţiunea b) a acestui articol, toate deciziile Consiliului de conducere vor fi luate prin majoritate specială, cu excepţia deciziilor solicitînd o majoritate deplină în cadrul consiliului, care vor fi luate cu o astfel de majoritate. e) În cazul cînd capitalul Agenţiei este majorat conform secţiunii c) aart. 5, fiecare membru care solicită aceasta va fi autorizat să subscrie o proporţie din creşterea echivalentă proporţiei în care stocul său subscris anterior o deţine în capitalul total al Agenţiei, dar nici un membru nu va fi obligat să subscrie vreo parte din capitalul majorat. f) Consiliul guvernatorilor va emite reglementări privind efectuarea subscripţiilor suplimentare în cadrul prevederilor secţiunii e) a acestui articol. Aceste reglementări vor prevedea termene rezonabile pentru transmiterea de către membri a cererilor de a face astfel de subscripţii. Articolul 40 Votarea în Consiliul guvernatorilor Fiecare guvernator va fi îndreptăţit să exprime voturile statelor membre pe care le reprezintă. Dacă nu este altfel specificat în această Convenţie, deciziile Consiliului guvernatorilor vor fi luate cu o majoritate a voturilor exprimate. b) Un cvorum pentru fiecare şedinţă a Consiliului guvernatorilor va fi constituit din majoritatea guvernatorilor exercitînd nu mai puţin de 2/3 din capacitatea totală de vot. c) Consiliul guvernatorilor poate stabili, prin regulament, o procedură prin care Consiliul de conducere - cînd se consideră această acţiune ca fiind de cel mai mare interes pentru Agenţie - poate solicita o decizie a Consiliului guvernatorilor pe o problemă specifică, fără să convoace şedinţa Consiliului guvernatorilor. Articolul 41 Alegerea directorilor a) Directorii vor fi aleşi în conformitate cu anexa B. b) Directorii vor continua să deţină funcţia pînă cînd succesorii lor sunt aleşi. Cînd funcţia unui director devine vacantă, cu mai mult de 90 de zile înaintea sfîrşitului perioadei lui de angajare, un alt director va fi ales pentru restul perioadei de către guvernatorii care l-au ales pe cel dintîi director. O majoritate a voturilor exprimate este cerută pentru alegere. Cît timp funcţia rămîne vacantă, locţiitorul fostului director va exercita prerogativele sale, cu excepţia aceleia de a numi un locţiitor. Articolul 42 Votarea în consiliul de conducere a) Fiecare director va fi îndreptăţit să exprime numărul de voturi ale membrilor luate în calcul la alegerea sa. Toate voturile pe care un director este îndreptăţit să le exprime vor fi exprimate unitar. Dacă nu este altfel specificat în această Convenţie, deciziile Consiliului de conducere vor fi luate cu o majoritate a voturilor exprimate. b) Un cvorum pentru o şedinţă a Consiliului de conducere va fi constituit de o majoritate a directorilor exercitînd nu mai puţin de 1/2 din totalul capacităţii de vot. c) Consiliul de conducere poate, prin regulament, să stabilească o procedură prin care Preşedintele de Onoare - cînd consideră o astfel de acţiune de interes major pentru Agenţie - poate solicita o decizie a Consiliului de conducere pe o perioadă specifică, fără convocarea unei şedinţe a Consiliului de conducere. CAPITOLUL VII PRIVILEGII ŞI IMUNUTĂŢI Articolul 43 Obiectivul capitolului Pentru a da posibilitate Agenţiei să-şi îndeplinească funcţiile, vor fi acordate Agenţiei, în teritoriile fiecărui stat membru, imunităţile şi privilegiile arătate mai departe în acest capitol. Articolul 44 Procedura legală Alte acţiuni decît cele cuprinse în art. 57 şi 58 pot fi aduse împotriva Agenţiei, numai într-o instanţă competentă din teritoriile unui stat membru în care Agenţia are un birou sau a numit un agent pentru a accepta citaţia sau notificarea procesului. Nici o astfel de acţiune împotriva agenţiei nu va fi adusă în instanţă: (i) de statele membre sau de persoane acţionînd pentru acestea sau reclamaţii provenind din statele membre; sau (ii) în ceea ce priveşte chestiuni personale. Proprietatea şi activele Agenţiei, oriunde s-ar afla şi de oricine ar fi deţinute, vor fi imune de orice forme de confiscare, sechestrate, anexare sau executare silită, înainte de emiterea hotărîrii sau sentinţei definitive contra Agenţiei. Articolul 45 Activele a) Proprietatea şi activele Agenţiei, oriunde s-ar afla şi de oricine ar fi deţinute, vor fi imune faţă de percheziţie, rechiziţionare, confiscare, expropriere sau orice altă formă de preluare prin executare silită sau legislativă. b) În măsura în care este necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor sale în conformitate cu prezenta Convenţie, întreaga proprietate şi activele Agenţiei vor fi libere de orice restricţii, reglementări, controale şi moratorii de orice natură, cu condiţia ca proprietatea şi activele achiziţionate de Agenţie ca succesor sau subrogat al unui deţinător de garanţie, al unei entităţi reasigurate sau al unui investitor asigurat de o entitate reasigurată vor fi libere de restricţiile de transfer valutar aplicabile, reglementări şi controale în vigoare în teritoriile ţării membre respective, în măsura în care deţinătorul, entitatea sau investitorul cărora Agenţia s-a subrogat au fost îndreptăţite la un asemenea tratament. c) În intenţia acestui capitol, termenul active include activele Fondului de garanţie a obligaţiilor la care se referă anexa nr. I la această Convenţie şi alte active administrate de Agenţie în promovarea obiectivelor sale. Articolul 46 Arhivele şi comunicările a) Arhivele Agenţiei vor fi inviolabile oriunde ar fi. b) Comunicărilor oficiale ale Agenţiei li se va acorda, de către fiecare stat membru, acelaşi tratament acordat comunicărilor oficiale ale Băncii. Articolul 47 Impozite şi taxe a) Agenţia, activele sale, proprietatea şi venitul, operaţiunile şi tranzacţiile autorizate de Convenţia prezentă vor fi exonerate de toate impozitele şi de taxe vamale. Agenţia va fi, de asemenea, exonerată de orice răspundere pentru achitarea sau plata oricărui impozit sau taxă. b) Exceptînd cazul cetăţenilor autohtoni, nici un impozit nu va fi perceput pentru sau în legătură cu indemnizaţiile plătite de Agenţie guvernatorilor şi locţiitorilor lor sau în ceea ce priveşte salariile, indemnizaţiile sau alte remuneraţii plătite de Agenţie Preşedintelui de Onoare şi Consiliului de conducere, directorilor, locţiitorilor lor, Preşedintelui sau personalului Agenţiei. c) Nici o impozitare, de nici un fel, nu va fi percepută asupra vreunei investiţii garantate sau reasigurate de Agenţie (incluzînd cîştigurile din aceasta) sau asupra unei poliţe de asigurare reasigurate de Agenţie (incluzînd orice prime sau alte venituri din acestea), de oricine ar fi deţinute: (i) discriminatorie faţă de această investiţie sau poliţă de asigurare, numai pentru că este garantată sau reasigurată de Agenţie; sau (ii) dacă singura bază jurisdicţională pentru o asemenea impozitare este sediul vreunui birou sau locul afacerii menţinute de Agenţie. Articolul 48 Oficialităţile (conducerea oficială a Agenţiei) Toţi guvernatorii, directorii, locţiitorii lor, Preşedintele şi personalul Agenţiei: (i) vor fi imuni faţă de procedura legală privind acţiunile făcute de ei în calitatea lor oficială; (ii) nefiind cetăţeni autohtoni, li se vor acorda aceleaşi imunităţi faţă de restricţiile imigraţiei, cerinţele înregistrării străinilor şi obligaţiile serviciului naţional şi aceleaşi facilităţi în ce priveşte restricţiile de schimb care sunt acordate de statul membru respectiv reprezentanţilor, oficialităţilor şi funcţionarilor de rang comparabil ai altor state membre; (iii) li se va acorda acelaşi tratament în ceea ce priveşte facilităţile de călătorie care sunt acordate de statele membre respective reprezentanţilor, oficialităţilor şi funcţionarilor de rang comparabil ai altor state membre. Articolul 49 Aplicarea acestui capitol Fiecare stat membru va lua măsurile necesare pe teritoriile proprii pentru a aduce la îndeplinire, în condiţiile propriei legislaţii, principiile arătate mai sus în acest capitol şi va informa despre acţiunea detaliată pe care a întreprins-o. Articolul 50 Renunţare Imunităţile, scutirile şi privilegiile prevăzute în acest capitol sunt acordate în avantajul Agenţiei şi se poate renunţa la ele în măsura în care şi în condiţiile în care Agenţia le poate stabili, în cazurile în care această renunţare nu-i prejudiciază interesele. Agenţia va renunţa la imunitatea oricăruia din angajaţii săi în cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica cursul justiţiei şi poate fi abandonată fără a prejudicia interesele Agenţiei. CAPITOLUL VIII RETRAGEREA, SUSPENDAREA CALITĂŢII DE MEMBRU ŞI ÎNCETAREA OPERAŢIUNILOR Articolul 51 Retragerea Orice stat membru poate, după expirarea celor 3 ani de la data cînd prezenta Convenţie a intrat în vigoare, în privinţa statului membru respectiv, să se retragă din Agenţie, anunţînd în scris Agenţia la sediul său principal. Orice retragere va deveni efectivă în 90 de zile după data primirii acestei notificări de către Agenţie. Agenţia va notifica Băncii, ca depozitar al convenţiei, primirea acestui anunţ. Un membru poate revoca notificarea, atît timp cît aceasta nu a devenit efectivă. Articolul 52 Suspendarea calităţii de membru a) Dacă un stat membru nu reuşeşte să îndeplinească vreuna din obligaţiile sale stabilite prin prezenta Convenţie, Consiliul guvernatorilor poate, printr-o majoritate a membrilor săi exercitînd o majoritate din puterea totală de vot, să suspende calitatea acestuia de membru. b) În timp ce se află sub suspendare, un stat membru nu va avea nici un drept acordat prin Convenţie, exceptînd dreptul de retragere şi alte drepturi prevăzute în acest capitol şi în cap. IX, dar va rămîne supus tuturor obligaţiilor. c) În scopul stabilirii eligibilităţii pentru o garanţie sau reasigurare ce urmează a fi emisă în conformitate cu cap. III sau cu anexa nr. I la această convenţie, un stat membru suspendat nu va fi tratat ca un membru al Agenţiei. d) Membrul suspendat va înceta în mod automat să mai fie membru al Agenţiei la un an de la data suspendării sale, dacă Consiliul guvernatorilor nu decide extinderea perioadei de suspendare sau repunerea în drepturi a membrului respectiv. Articolul 53 Drepturile şi datoriile statului care încetează să fie membru a) Cînd un stat încetează să fie membru, el va rămîne responsabil pentru toate obligaţiile lui, incluzînd eventualele sale obligaţii decurgînd din prezenta Convenţie, care vor fi fost în vigoare înainte de încetarea calităţii sale de membru. b) Fără a încălca prevederile secţiunii a) de mai sus, Agenţia va încheia un aranjament cu acest stat pentru reglarea reclamaţiilor şi obligaţiilor lor respective. Orice asemenea aranjament va fi aprobat de Consiliul de conducere. Articolul 54 Suspendarea operaţiunilor a) Consiliul de conducere poate suspenda, oricînd consideră justificat, emiterea de noi garanţii pentru perioada specificată. b) Într-o situaţie de necesitate, Consiliul de conducere poate suspenda toate activităţile Agenţiei pentru o perioadă care să nu depăşească durata stării de necesitate, cu condiţia că vor fi făcute aranjamentele necesare pentru protejarea intereselor Agenţiei şi a părţilor terţe. c) Decizia de suspendare a operaţiunilor nu va avea nici un efect asupra obligaţiei statelor membre stabilite prin Convenţie, ori asupra obligaţiilor Agenţiei faţă de deţinătorii de garanţii sau poliţe de asigurare, ori faţă de terţi. Articolul 55 Lichidarea a) Consiliul guvernatorilor, prin majoritate specială, poate decide să înceteze operaţiunile şi să lichideze Agenţia. Imediat Agenţia va înceta toate activităţile, exceptînd pe cele cu incidenţă asupra realizării ordonate a conservării şi păstrării activelor şi reglementării obligaţiilor. Pînă la reglementarea finală şi distribuirea activelor, Agenţia îşi va continua activitatea şi toate drepturile şi obligaţiile membrilor în conformitate cu prezenta Convenţie vor rămîne intacte. b) Nici o distribuire de active nu va fi făcută membrilor, pînă cînd toate răspunderile faţă de deţinătorii de garanţii şi alţi creditori nu vor fi fost îndeplinite sau prevăzute pentru aceasta şi pînă cînd Consiliul guvernatorilor nu va fi decis să se facă această distribuire. c) Condiţionat de cele de mai sus, Agenţia va distribui membrilor activele rămase, proporţional cu partea fiecărui stat membru la capitalul subscris. Agenţia va distribui, de asemenea, orice active rămase de la Fondul de garantare a obligaţiilor, la care se referă anexa nr. I a prezentei Convenţii, membrilor finanţatori, proporţional cu ponderea pe care investiţiile finanţate de fiecare o deţine în totalul investiţiilor finanţate. Nici un membru nu va fi îndreptăţit la partea sa din activele Agenţiei sau Fondului de garantare a obligaţiilor decît dacă acest membru a rezolvat toate reclamaţiile restante ale Agenţiei împotriva sa. Orice distribuire de active va fi făcută în momentul pe care Consiliul guvernatorilor îl va stabili şi în modul în care se va considera corect şi echitabil. CAPITOLUL IX REGLEMENTAREA DIFERENDELOR Articolul 56 Interpretarea şi aplicarea Convenţiei a) Orice chestiune de interpretare sau aplicare a prevederilor acestei Convenţii, apărute între orice stat membru al Agenţiei şi Agenţie, sau între statele membre ale Agenţiei, va fi supusă hotărîrii Consiliului de conducere. Orice stat membru care este afectat în mod special de problemă şi care nu este în alt fel reprezentat de un cetăţean al său în Consiliul de conducere poate trimite un reprezentant să asiste la orice şedinţă a Consiliului de conducere la care această chestiune este dezbătută. b) În orice caz în care Consiliul de conducere a dat o hotărîre conform secţiunii a) de mai sus, orice stat membru poate cere ca problema respectivă să fie trimisă Consiliului guvernatorilor, a cărui decizie va fi definitivă. În aşteptarea rezultatului de la Consiliul guvernatorilor, Agenţia poate, atît cît se consideră necesar să acţioneze pe baza deciziei Consiliului de conducere. Articolul 57 Dispute între Agenţie şi membri a) Fără a prejudicia prevederile art. 56 şi ale secţiunii a) a acestui articol, orice dispută între Agenţie şi un stat membru sau o Agenţie a acestuia şi orice dispută între agenţie şi o ţară sau o agenţie a acesteia, care a încetat să mai fie stat membru, va fi soluţionată în conformitate cu procedura prezentată în anexa nr. II la prezenta Convenţie. b) Disputele privind reclamaţiile Agenţiei în calitate de subrogat al unui investitor vor fi reglementate în conformitate cu: fie (i) procedura prevăzută în anexa nr. II la această convenţie; fie (ii) o înţelegere ce intervine între Agenţie şi statul membru respectiv, asupra unei metode sau unor metode alternative pentru reglementarea unor asemenea dispute. În ultimul caz, anexa nr. II la Convenţia prezentă va servi ca bază pentru această înţelegere care, în orice caz, va fi aprobată de Consiliul de conducere prin majoritate specială, anterior întreprinderii de către Agenţie de operaţiuni în teritoriile statului membru respectiv. Articolul 58 Diferende implicînd deţinătorii unei garanţii sau reasigurări Orice diferend apărut, în cadrul contractului de garanţie sau reasigurare, între părţile participante va fi supus arbitrajului pentru rezolvare definitivă în conformitate cu regulile prevăzute sau la care se face referire în contractele de garanţie sau reasigurare. CAPITOLUL X MODIFICĂRI Articolul 59 Modificarea de către Consiliul guvernatorilor a) Această Convenţie şi anexele sale pot fi modificate prin votul a 3/5 din guvernatori, exercitînd 4/5 din totalul capacităţii de vot, cu condiţia ca: (i) orice modificare ce afectează dreptul de retragere din Agenţie, prevăzut la art. 51, sau limitarea răspunderii prevăzută în secţiunea d) a art. 8 va impune votul afirmativ al tuturor guvernatorilor; (ii) orice modificare schimbînd aranjamentul de partajare a pagubei, prevăzut în art. 1 şi 3 ale anexei nr. I la prezenta Convenţie, care va conduce la o creştere a răspunderii fiecărui stat membru participant, va impune votul afirmativ al guvernatorului fiecărui stat membru. c) Anexele A şi B la această Convenţie pot fi modificate de Consiliul guvernatorilor prin majoritate specială. d) Dacă vreo modificare afectează vreo prevedere a anexei nr. I la Convenţia prezentă, voturile totale vor include voturile suplimentare acordate, conform art. 7 al acestei anexe, statelor membre care finanţează sau ţărilor care găzduiesc investiţi finanţate. Articolul 60 Procedură Orice propunere de modificare a acestei Convenţii, dacă emană de la un stat membru sau un guvernator sau un director, va fi comunicată Preşedintelui Consiliului de conducere, care va aduce propunerea la cunoştinţa Consiliului de conducere. Dacă modificarea propusă este recomandată de Consiliul de conducere, ea va fi supusă spre aprobare Consiliului guvernatorilor, în conformitate cu art. 59. Cînd o modificare a fost aprobată în regulă de Consiliul guvernatorilor, Agenţia va certifica aceasta printr-o comunicare formală adresată tuturor membrilor săi. Modificările vor intra în vigoare pentru toţi membrii în 90 de zile după data comunicării formale, numai dacă Consiliul guvernatorilor nu va specifica o dată diferită. CAPITOLUL XI PREVEDERI FINALE Articolul 61 Intrarea în vigoare a) Prezenta Convenţie va fi deschisă spre semnare din partea tuturor statelor membre ale Băncii şi Elveţiei şi va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării de către statele semnatare, în conformitate cu prevederile lor constituţionale. b) Prezenta Convenţie va intra în vigoare la data cînd nu mai puţin de 5 instrumente de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse de statele semnatare din categoria I şi nu mai puţin de 15 astfel de instrumente vor fi fost depuse de statele semnatare din categoria 2 cu condiţia ca subscripţiile totale ale acestor membri să însumeze nu mai puţin de 1/3 din capitalul autorizat al Agenţiei, conform celor prevăzute la art. 5. c) Pentru fiecare stat care depune instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare, după ce Convenţia va fi intrat în vigoare, această Convenţie va intra în vigoare la data acestei depuneri. d) Dacă Convenţia nu va fi intrat în vigoare în termen de 2 ani de la deschiderea ei spre semnare, preşedintele Băncii va convoca o conferinţă a statelor interesate, pentru a stabili cursul viitor al acţiunii. Articolul 62 Şedinţa inaugurală La intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, preşedintele Băncii va convoca şedinţa inaugurală a Consiliului guvernatorilor. Această reuniune va fi ţinută la principalul sediu al Agenţiei, în 60 de zile de la data cînd Convenţia a intrat în vigoare ori cît mai curînd posibil. Articolul 63 Depozitarea Instrumentele de ratificare, acceptare şi aprobare a prezentei Convenţii şi modificările la aceasta vor fi depozitate la Bancă, care va acţiona ca depozitar al acestei Convenţii. Depozitarul va transmite copii certificate ale acestei Convenţii statelor membre ale Băncii şi Elveţiei. Articolul 64 Înregistrarea Depozitarul va înregistra această Convenţie la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite şi cu regulamentul adoptat pe baza ei de Adunarea Generală. Articolul 65 Notificarea Depozitarul va aviza toate statele semnatare şi, la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Agenţia, despre următoarele: a) semnarea prezentei Convenţii; b) depunerea de instrumente de ratificare, acceptare şi aprobare, conform art. 63; c) data de la care Convenţia intră în vigoare în conformitate cu art. 61; d) excluderii din aplicarea teritorială conform art. 66; e) retragerea unui membru al Agenţiei conform art. 51. Articolul 66 Aplicarea teritorială Această Convenţie se va aplica în toate teritoriile aflate sub jurisdicţia unui stat membru, incluzînd teritoriile pentru ale căror relaţii internaţionale este răspunzător statul respectiv, exceptînd pe acelea care sunt excluse de acest stat membru prin notificare scrisă la depozitarul Convenţiei, fie în momentul ratificării, acceptării sau aprobării, fie ulterior. Articolul 67 Revizuiri periodice a) Consiliul guvernatorilor va întreprinde revizuiri periodice ample ale activităţii Agenţiei, ca şi ale rezultatelor la care s-a ajuns, în vederea introducerii oricăror schimbări menite să întărească capacitatea Agenţiei de a servi obiectivele sale. b) Prima revizuire va avea loc la 5 ani după intrarea în vigoare a prezentei Convenţii. Datele revizuirilor ulterioare vor fi stabilite de Consiliul guvernatorilor. Adoptată la Seul, într-un singur exemplar, ce va rămîne depozitat în arhivele B.I.R.D., care a confirmat prin semnătura sa acordul său de a îndeplini funcţiile cu care este învestită de prezenta Convenţie. ANEXA I GARANŢII ALE INVESTIŢIILOR FINANŢATE CONFORM ART. 24 Articolul 1 Finanţare a) Orice stat membru poate finanţa garantarea unei investiţii ce urmează a fi făcută de un investitor de orice cetăţenie ori de investitori cu una sau mai multe cetăţenii. b) Sub rezerva prevederilor secţiunilor b) şi c) ale art. 3 din prezenta anexă, fiecare stat membru finanţator va fi părtaş, cu alte state membre finanţatoare, la pagubele din garantarea investiţiilor finanţate, cînd şi în măsura în care aceste pagube nu pot fi acoperite din Fondul de garantare a obligaţiilor la care se referă art. 2 al prezentei anexe, în proporţia pe care valoarea răspunderii maxime posibile în cadrul garanţiilor investiţiilor finanţate de el o deţine în valoarea totală a răspunderii maxime posibile în cadrul garanţiilor investiţiilor finanţate de toate statele membre. c) În deciziile sale privind emiterea de garanţii în conformitate cu această anexă, Agenţia va acorda atenţia cuvenită perspectivelor ca statul membru finanţator să fie în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile din prezenta anexă şi va da prioritate investiţiilor, care sunt cofinanţate de ţările gazdă implicate. d) Agenţia se va consulta periodic cu statele membre finanţatoare în ceea ce priveşte operaţiunile menţionate în prezenta anexă. Articolul 2 Fondul de garantare a obligaţiilor a) Primele şi alte venituri ce revin garanţiilor investiţiilor finanţate, incluzînd restituirea pe investiţii a acestor prime şi venituri, vor fi ţinute într-un cont separat care se va numi Fondul de garantare a obligaţiilor. b) Toate cheltuielile administrative şi plăţile de reclamaţii, ce revin garanţiilor emise în conformitate cu prezenta anexă, vor fi plătite din Fondul de garantare a obligaţiilor. c) Activele Fondului de garantare a obligaţiilor vor fi ţinute şi administrate pentru contul comun al statelor membre finanţatoare, separat şi distinct de activele Agenţiei. Articolul 3 Solicitări asupra membrilor finanţatori a) În măsura în care vreo sumă este plătibilă de Agenţie în contul unei pagube legate de o garanţie finanţată şi acea sumă nu poate fi plătită din activele Fondului de garantare a obligaţiilor, Agenţia va solicita fiecărui stat membru finanţator să plătească la acest fond partea sa din această sumă, aşa cum va fi determinată în concordanţă cu secţiunea b) a art. 1 din această anexă. b) Nici un stat membru nu va fi responsabil pentru plata vreunei sume la o solicitare ca urmare a prevederilor acestui articol, dacă, ca o consecinţă, plăţile totale făcute de acel stat membru vor depăşi valoarea totală a garanţiilor acoperind investiţiile finanţate de el. c) La expirarea unei garanţii acoperind o investiţie finanţată de un stat membru, răspunderea acelui stat membru va fi diminuată cu o valoare echivalentă cu valoarea acelei garanţii. Această răspundere va fi, de asemenea, redusă pe o bază "pro rata" la plata de către Agenţie a oricărei despăgubiri legate de o investiţie finanţată şi va continua astfel efectiv până la expirarea tuturor garanţiilor investiţiilor finanţate restante la data acelei plăţi. d) Dacă vreun stat membru finanţator nu va fi răspunzător pentru o sumă a unei solicitări urmînd prevederile acestui articol, din cauza limitării conţinute în secţiunile b) şi c) de mai sus, sau dacă vreun stat membru finanţator nu va efectua plata vreunei sume datorate ca răspuns la o asemenea solicitare, răspunderea pentru plata acelei sume va fi partajată "pro rata" de alţi membri finanţatori. Răspunderea membrilor conform acestei secţiuni va fi sub rezerva limitării arătate anterior în secţiunile b) şi c) de mai sus. e) Orice plată de către un stat membru finanţator ca urmare a solicitării conform acestui articol va fi făcută prompt şi într-o monedă liber utilizabilă. Articolul 4 Evaluarea monedelor şi rambursările Prevederile privind evaluarea monedelor şi rambursările conţinute de această convenţie cu privire la subscripţiile de capital vor fi aplicate "mutatis mutandis" fondurilor plătite de statele membre la contul investiţiilor finanţate. Articolul 5 Reasigurarea a) Agenţia poate efectua, în condiţiile arătate anterior în art. 1 al acestei anexe, reasigurarea unui stat membru, a unei agenţii de acolo, a unei agenţii regionale, conform precizărilor din secţiunea a) a art. 20 al prezentei Convenţii, sau a unui asigurător particular dintr-o ţară membră. Prevederile acestui articol privind garanţiile şi ale art. 20 şi 21 ale acestei Convenţii vor fi aplicate "mutatis mutandis" reasigurărilor prevăzute în cadrul acestei secţiuni. b) Agenţia poate obţine reasigurarea pentru investiţiile garantate de ea în conformitate cu prezenta anexă şi va realiza cheltuielile acestor reasigurări din Fondul de garantare a obligaţiilor. Consiliul de conducere poate hotărî dacă şi în ce măsură obligaţia de partajare a pagubei statelor membre finanţatoare, la care se referă secţiunea b) a art. 1 al acestei anexe, poate fi redusă pe seama acoperirii reasigurării obţinute. Articolul 6 Principii operaţionale Fără a prejudicia dispoziţiile acestei anexe, prevederile privind operaţiunile de garantare conform cap. III al acestei Convenţii şi conducerea financiară conform prevederilor cap. IV al acestei Convenţii vor fi aplicate "mutatis mutandis" garanţiilor investiţiilor finanţate, cu excepţia că: (i) aceste investiţii se vor califica pentru finanţare, dacă sunt făcute pe teritoriile unei ţări membre şi în special în ţări în curs de dezvoltare, de un investitor sau investitori eligibili, în conformitate cu secţiunea a) a art. 1 din această anexă; şi (ii) agenţia nu va fi răspunzătoare, în ceea ce priveşte principiile sale active, pentru nici o garanţie sau reasigurare emise în conformitate cu această anexă şi fiecare contract de garanţie sau reasigurare, încheiat conform acestei anexe, va prevedea altfel în mod expres. Articolul 7 Votarea Pentru decizii legate de investiţii finanţate, fiecare stat membru finanţator va avea un vot suplimentar pentru fiecare 10.000 DST echivalent valorii garantate sau reasigurate pe baza finanţării lui şi fiecare stat membru care găzduieşte o investiţie finanţată va avea un vot suplimentar pentru fiecare 10.000 DST echivalent valorii garantate sau reasigurate, privind ori ce investiţie finanţată găzduită de ea. Aceste voturi suplimentare vor fi exprimate numai pentru deciziile legate de investiţiile finanţate şi altminteri vor fi neglijate în stabilirea capacităţii de vot a membrilor. ANEXA II REGLEMENTAREA DISPUTELOR DINTRE UN STAT MEMBRU ŞI AGENŢIE CONFORM ART.57 Articolul 1 Aplicarea anexei Toate disputele din sfera de cuprindere a art. 57 al prezentei Convenţii vor fi reglementate în concordanţă cu procedura cuprinsă în această anexă, exceptînd cazurile în care agenţia a încheiat o înţelegere cu un stat membru, conform secţiunii b) (ii) a art. 57. Articolul 2 Negocierile Părţile aflate într-o dispută în sfera acestei anexe vor încerca să rezolve această dispută prin negocieri, înainte de a căuta concilierea sau arbitrajul. Negocierile vor fi considerate ca fiind epuizate, dacă părţile nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în timp de 120 de zile de la data solicitării de a intra în negocieri. Articolul 3 Concilierea a) Dacă disputa nu este rezolvată prin negociere, oricare parte poate supune disputa spre arbitrare în conformitate cu prevederile art. 4 al acestei anexe, numai dacă părţile, prin consimţămîntul reciproc, nu au decis să recurgă mai întîi la procedura de conciliere prevăzută de acest articol. b) Înţelegerea cu privire la recurgerea la conciliere va specifica chestiunea în dispută, reclamaţiile părţilor în privinţa acesteia şi, dacă este posibil (disponibil), numele conciliatorului asupra căruia părţile au căzut de acord. În lipsa unei înţelegeri asupra conciliatorului, părţile pot, împreună, să ceară fie Secretariatului general al Consiliului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investiţiile (I.C.S.I.D.), fie Preşedintelui Curţii Internaţionale de Justiţie să numească un conciliator. Procedura de conciliere va lua sfîrşit dacă conciliatorul nu a fost numit în termen de 90 de zile după înţelegerea de a recurge la conciliere. c) Dacă nu este altfel prevăzut în această anexă sau convenit de către părţi, conciliatorul va stabili regulile ce vor guverna procedura de conciliere şi se va conduce în această privinţă după regulile de conciliere adoptate conform Convenţiei privind reglementarea diferendelor legate de investiţii dintre state şi cetăţenii altor state. d) Părţile vor coopera de bună-credinţă cu conciliatorul şi îi vor furniza, în mod special, toate informaţiile şi documentaţia, care îi vor ajuta să se achite de funcţiile sale şi vor acorda cea mai mare consideraţie recomandărilor sale. e) Dacă părţile nu au convenit altfel, conciliatorul remite acestora, în termen de 180 de zile de la data numirii lui, un raport înregistrînd rezultatele eforturilor sale şi evidenţiind chestiunile controversate dintre părţi şi propunerile sale privind soluţionarea acestora. f) Fiecare parte, în termen de 60 de zile de la data primirii raportului, îşi va exprima în scris părerea despre raport celeilalte părţi. g) Nici una dintre părţile la procedura de conciliere nu va fi îndreptăţită să recurgă la arbitraj, decît dacă: (i) conciliatorul nu va fi reuşit să remită raportul său în cadrul perioadei stabilite în secţiunea e) de mai sus; sau (ii) părţile nu vor fi reuşit să accepte toate propunerile conţinute în raport, în 60 de zile de la data primirii lui; sau (iii) părţile, după un schimb de vederi privind raportul, nu au reuşit să cadă de acord asupra reglementării tuturor chestiunilor controversate în 60 de zile de la data primirii raportului conciliatorului; sau (iv) una dintre părţi nu va fi reuşit să-şi exprime părerea despre raport, aşa cum este prevăzut în secţiunea f) de mai sus. h) Dacă părţile nu convin altfel, spezele de conciliere vor fi stabilite pe baza tarifului aplicabil la concilierea I.C.S.I.D. Aceste speze şi alte cheltuieli legate de procedura de conciliere vor fi suportate egal de către părţi. Fiecare parte va achita cheltuielile proprii. Articolul 4 Arbitrajul a) Procedura de arbitraj va fi instituită prin intermediul unui aviz, dat de partea care solicită arbitrajul (reclamantul), adresat celeilalte părţi în dispută (pîrîtul). Avizul va specifica natura diferendului, sprijinul dorit şi numele arbitrului numit de reclamant. Pîrîtul va notifica reclamantului, în termen de 30 de zile de la data primirii avizului acestuia, numele arbitrului numit de el. Cele două părţi, în termen de 30 de zile de la data numirii celui de-al doilea arbitru, vor alege un al treilea arbitru, care va acţiona ca Preşedinte al Tribunalului Arbitral. b) Dacă tribunalul nu va fi fost constituit în 60 de zile de la data avizului, arbitrul încă nenumit sau preşedintele încă neales va fi numit, la cererea comună a părţilor, de către Secretariatul general al I.C.S.I.D. Dacă nu există o astfel de cerere comună sau Secretariatul general al I.C.S.I.D. nu va reuşi să facă numirea în 30 de zile de la data solicitării, oricare parte poate cere Preşedintelui Curţii Internaţionale de Justiţie să o facă. c) Nici o parte nu va avea dreptul să schimbe arbitrul numit de ea, odată audierea disputei începută. În cazul în care vreun arbitru (inclusiv preşedintele tribunalului) va demisiona, va deceda sau va deveni inapt, un succesor va fi numit, de o manieră urmînd pe cea a numirii predecesorului, şi acest succesor va avea aceleaşi prerogative şi obligaţii ca şi arbitrul căruia îi succede. d) Tribunalul va fi convocat întîi în acel loc şi timp, ce vor fi stabilite de preşedinte. Apoi, tribunalul va stabili locul şi datele şedinţelor sale. e) Dacă nu este altfel prevăzut în anexe sau convenit de părţi, tribunalul îşi va stabili procedura şi se va conduce în această privinţă după regulile de arbitraj adoptate conform Convenţiei pentru reglementarea diferendelor privind investiţiile dintre state şi cetăţenii aparţinînd altor state. f) Tribunalul va fi judecătorul conform propriei competenţe, cu excepţia că, dacă se ridică o obiecţiune în faţa tribunalului, în sensul că disputa cade sub jurisdicţia Consiliului de conducere, Consiliului guvernatorilor, conform art. 56, ori sub jurisdicţia unui organ judiciar sau arbitrar desemnat într-o înţelegere, conform art. 1 al prezentei anexe, şi tribunalul este convins că obiecţiunea este valabilă, obiecţiunea va fi supusă de tribunal Consiliului de conducere sau Consiliului guvernatorilor sau organului desemnat, iar procedura de arbitraj suspendată pînă la luarea unei decizii în această chestiune, decizie ce va fi obligatorie pentru tribunal. g) Tribunalul, în orice dispută sub incidenţa acestei anexe, va aplica prevederile Convenţiei, orice înţelegere semnificativă între părţile în dispută, reglementările şi legile Agenţiei, regulile aplicabile în legislaţia internaţională, legislaţia internă a ţărilor membre în cauză, ca şi prevederile aplicabile ale contractului de investiţie, dacă există. Fără a încălca prevederile acestei Convenţii, tribunalul poate stabili o dispută "ex aequo et bono", dacă Agenţia şi membrii în cauză acceptă aceasta. Tribunalul nu va putea aduce o soluţie de "non liquet" pe fondul tăcerii sau obscurităţii legii. h) Tribunalul va permite o audiere corectă a tuturor părţilor. Toate hotărîrile tribunalului vor fi luate cu vot majoritar şi vor arăta motivele pe care se bazează. Hotărîrea tribunalului va fi formulată în scris şi va fi semnată de minimum doi arbitri, iar un exemplar din aceasta va fi trimis fiecărei părţi. Hotărîrea va fi definitivă şi obligatorie pentru părţi şi nu va fi supusă apelului anulării sau revizuirii. i) Dacă va apărea vreo dispută între părţi în ceea ce priveşte înţelesul sau sfera de cuprindere a unei hotărîri, oricare dintre părţi, în 60 de zile de la transmiterea hotărîrii judecătoreşti, poate cere interpretarea hotărîrii printr-o cerere adresată în scris preşedintelui tribunalului care a transmis hotărîrea. Preşedintele va trimite, dacă este posibil, solicitarea la tribunalul care a transmis hotărîrea şi-l va convoca în 60 de zile de la primirea cererii. Dacă aceasta nu va fi posibil, un nou tribunal va fi constituit în conformitate cu prevederile secţiunilor a)-d) de mai sus. Tribunalul poate suspenda executarea hotărîrii în aşteptarea deciziei sale asupra interpretării solicitate. j) Fiecare stat membru va recunoaşte o hotărîre dată conform acestui articol ca obligatorie şi executorie în teritoriile sale, ca şi cum ar fi o hotărîre definitivă a unei curţi de justiţie din acel stat membru. Executarea hotărîrii va fi guvernată de legile privind executarea judecătorească în vigoare în statul în ale cărui teritorii această executare este solicitată şi nu va deroga de la legea în vigoare privind imunitatea de executare. k) Dacă părţile nu vor conveni altfel, spezele şi remuneraţia plătibile arbitrilor vor fi stabilite pe baza tarifelor aplicabile arbitrajului (I.C.S.I.D.). Fiecare parte va achita cheltuielile proprii legate de procedura de arbitrare. Cheltuielile tribunalului vor fi suportate de părţi în proporţii egale, numai dacă tribunalul nu decide altfel. Orice problemă privind divizarea cheltuielilor tribunalului sau modul de efectuare a plăţilor acestora va fi hotărîtă de tribunal. Articolul 5 Modalitatea de notificare Transmiterea oricărei avizări sau citaţii în legătură cu orice procedură din cadrul anexei va fi făcută în scris. Ea va fi făcută de Agenţie la autoritatea desemnată de statul membru în cauză conform art. 38 al acestei Convenţii şi de acel membru la sediul principal al Agenţiei. ANEXA A MEMBRI ŞI SUBSCRIPŢII CATEGORIA I ----------------------------------------------------------------------- Ţara | Numărul acţiunilor | Subscripţie (mili- | | oane DST) -------------------------+-----------------------+--------------------- Australia 1.713 17,13 Austria 775 7,75 Belgia 2.030 20,30 Canada 2.965 29,65 Danemarca 718 7,18 Finlanda 600 6,00 Franţa 4.860 48,60 R.F. Germania 5.071 50,71 Islanda 90 0,90 Irlanda 369 3,69 Italia 2.820 28,20 Japonia 5.095 50,95 Luxemburg 116 1,16 Olanda 2.169 21,69 Noua Zeelandă 513 5,13 Norvegia 699 6,99 Africa de Sud 943 9,43 Suedia 1.049 10,49 Elveţia 1.500 15,00 Marea Britanie 4.860 48,60 Statele Unite ale Americii 20.519 205,19 ______ ________ 59,473 594.73 ----------------------------------------------------------------------- MEMBRI ŞI SUBSCRIPŢII CATEGORIA A II-A ----------------------------------------------------------------------- Ţara | Numărul acţiunilor | Subscripţie (mili- | | oane DST) -------------------------+-----------------------+--------------------- Afganistan 118 1,18 Algeria 649 6,49 Antigua şi Barbuda 50 0,50 Argentina 1.254 12,54 Bahamas 100 1,00 Bahrein 77 0,77 Bangladesh 340 3,40 Barbados 68 0,68 Belize 50 0,50 Benin 61 0,61 Bhutan 50 0,50 Bolivia 125 1,25 Botswana 50 0,50 Brazilia 1.479 14,79 Burkina Faso 61 0,61 Burma 178 1,78 Burundi 74 0,74 Camerun 107 1,07 Capul Verde (Republica) 50 0,50 Africa Centrală (Republica) 60 0,60 Ciad 60 0,60 Chile 485 4,85 China 3.138 31,38 Columbia 437 4,37 Comore (Insule) 50 0,50 Congo (Republica Populară) 65 0,65 Costa Rica 117 1,17 Cipru 104 1,04 Djibouti 50 0,50 Dominica 50 0,50 Republica Dominicană 147 1,47 Ecuador 182 1,82 Egipt (Republica Arabă) 459 4,59 El Salvador 122 1,22 Guineea Ecuatorială 50 0,50 Etiopia 70 0,70 Fiji (Insule) 71 0,71 Gabon 96 0,96 Gambia 50 0,50 Ghana 245 2,45 Grecia 280 2,80 Grenada 50 0,50 Guatemala 140 1,40 Guineea 91 0,91 Guineea-Bissau 50 0,50 Guiana 84 0,84 Haiti 75 0,75 Honduras 101 1,01 Ungaria 564 5,64 India 3.048 30,48 Indonezia 1.049 10.49 Iran (Republica Islamică) 1.659 16,59 Irak 350 3,50 Israel 474 4,74 Coasta de Fildeş 176 1,76 Jamaica 181 1,81 Iordania 97 0,97 Kampucia Democrată 93 0,93 Kenia 172 1,72 Coreea (Republica) 449 4,49 Kuwait 930 9,30 Laos (Republica Populară Democrată) 60 0,60 Liban 1 42 1,42 Lesoto 50 0,50 Liberia 84 0,84 Libia (Jamahira Arabă) 549 5,49 Madagascar 100 1,00 Malavi 77 0,77 Malaezia 579 5,79 Maldive (Insule) 50 0,50 Mali 81 0,81 Malta 75 0,75 Mauritania 63 0,63 Mauritius (Insule) 87 0,87 Mexic 1.192 11,92 Maroc 348 3,48 Mozambic 97 0,97 Nepal 69 0,69 Nicaragua 102 1,02 Niger 62 0,62 Nigeria 844 8,44 Oman 94 0,94 Pakistan 660 6,60 Panama 131 1,31 Papua-Noua Guinee 96 0,96 Paraguay 80 0,80 Peru 373 3,73 Filipine 484 4,84 Portugalia 382 3,82 Qatar 137 1,37 România 555 5,55 Ruanda 75 0,75 Sf. Cristofor şi Nevis 50 0,50 Sf. Lucia 50 0,50 Sf. Vincent 50 0,50 Sao Tome şi Principe 50 0,50 Arabia Saudită 3.137 31,37 Senegal 145 1,45 Seychelles (Insule) 50 0,50 Sierra Leone 75 0,75 Singapore 154 1,54 Solomon (Insule) 50 0,50 Somalia 78 0,78 Spania 1.285 12,85 Sri Lanka 271 2,71 Sudan 206 2,06 Surinam 82 0,82 Siria (Republica Arabă) 168 1,68 Swaziland 58 0,58 Tanzania 141 1,41 Thailanda 421 4,21 Togo 77 0,77 Trinidad şi Tobago 203 2,03 Tunisia 156 1,56 Turcia 462 4,62 Emiratele Arabe Unite 372 3,72 Uganda 132 1,32 Uruguay 202 2,02 Vanuatu 50 0,50 Venezuela 1.427 14,27 Vietnam 220 2,20 Samoa de Vest (Insule) 50 0,50 Yemen (Republica Arabă) 67 0,67 Yemen (Republica Populară Democrată) 115 1,15 Iugoslavia 635 6,35 Zair 338 3,38 Zambia 318 3,18 Zimbabwe 236 2,36 ______ ______ 40,527 405.27 _______ ________ Total 100,000 1,000.00 ----------------------------------------------------------------------- ANEXA B ALEGEREA DIRECTORILOR 1. Candidaţii pentru funcţia de director vor fi numiţi de guvernatori, cu condiţia că un guvernator poate numi numai o persoană. 2. Alegerea directorilor se va face prin scrutinul guvernatorilor. 3. La votarea directorilor, fiecare guvernator va exprima pentru un candidat toate voturile pe care un stat membru, reprezentat de el, este îndreptăţit să le exprime conform secţiunii a) a art. 40. 4. 1/4 din numărul directorilor vor fi aleşi separat, cîte unul pentru fiecare dintre guvernatorii statelor membre care deţin cel mai mare număr de acţiuni. Dacă numărul total al directorilor nu e divizibil cu 4, numărul directorilor astfel aleşi va fi 1/4 din numărul următor mai mic divizibil cu 4. 5. Restul directorilor vor fi aleşi de către ceilalţi guvernatori, în concordanţă cu prevederile paragrafelor 6 şi 11 ale acestei anexe. 6. Dacă numărul candidaţilor numiţi egalează numărul acelor directori rămaşi a fi aleşi, toţi candidaţii vor fi aleşi la primul scrutin; cu excepţia faptului că un candidat sau candidaţii care au primit mai puţin decît procentajul minim din voturile totale stabilit de Consiliul guvernatorilor pentru această alegere nu vor fi aleşi, dacă vreun candidat va fi primit mai mult decît procentajul maxim din voturile totale stabilit de Consiliul guvernatorilor. 7. Dacă numărul candidaţilor numiţi depăşeşte numărul acelor directori rămaşi a fi aleşi, vor fi aleşi candidaţii care primesc cel mai mare număr de voturi, cu excepţia oricărui candidat care a primit mai puţin decît procentajul minim din totalul voturilor stabilit de Consiliul guvernatorilor. 8. Dacă toţi aceşti directori rămaşi nu sunt aleşi la primul scrutin, va fi ţinut al doilea scrutin. Candidatul sau candidaţii nealeşi la primul scrutin vor fi fin nou apţi a fi aleşi (eligibili). 9. La al doilea scrutin votarea va fi limitată la: (i) acei guvernatori care au votat în primul scrutin pentru un candidat neales; şi (ii) acei guvernatori care au votat în primul scrutin pentru un candidat ales care a primit deja procentajul maxim din voturile totale, stabilit de Consiliul guvernatorilor, înainte de a se lua în consideraţie voturile lor. 10. În stabilirea cazurilor cînd un candidat a primit mai mult decît procentajul maxim de voturi, voturile guvernatorilor care exprimă cel mai mare număr de voturi pentru acest candidat vor fi numărate întîi, apoi voturile guvernatorilor deţinînd numărul următor celui mai mare şi aşa mai departe, pînă cînd se atinge acel procentaj. 11. Dacă nu toţi directorii rămaşi au fost aleşi după cel de-al doilea scrutin, alte scrutinuri vor fi ţinute în continuare, pe aceleaşi principii, pînă cînd toţi directorii sunt aleşi, cu condiţia că, atunci cînd mai rămîne de ales un singur director, acesta poate fi ales printr-o majoritate simplă a voturilor rămase şi va fi considerat ca fiind ales prin toate acele voturi.