Documente
Convenţia europeană din 26.11.87 pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.1238-XIII din 09.07.97
Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante*
din 26.11.1987
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.331
---------------------
Adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987. Intrată în vigoare la
1 februarie 1989.
În vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998.
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei
Convenţii,
Avînd în vedere dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale,
Reamintind că în înţelesul art. 3 al aceleiaşi Convenţii "nimeni nu
poate fi supus torturii şi nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante",
Constatînd că persoanele care se consideră victime ale încălcării
prevederilor art. 3 se pot prevala de mecanismul prevăzut de această
Convenţie,
Convinse că protecţia persoanelor private de libertate împotriva
torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante ar
putea fi întărită printr-un mecanism extrajudiciar, cu caracter
preventiv, bazat pe vizite,
Au convenit asupra celor ce urmează:
CAPITOLUL I
Articolul 1
Se instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii şi a
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (denumit în
continuare Comitetul). Prin intermediul vizitelor, Comitetul examinează
tratamentul persoanelor private de libertate în vederea întăririi, dacă
este cazul, a protecţiei lor împotriva torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante.
Articolul 2
Fiecare parte autorizează vizitarea, conform prezentei Convenţii, a
oricărui loc, aflat sub jurisdicţia sa, în care persoanele sunt private
de libertate de către o autoritate publică.
Articolul 3
Comitetul şi autoritaţile naţionale competente ale părţii interesate
cooperează în vederea aplicării prezentei Convenţii.
CAPITOLUL II
Articolul 4
1. Comitetul se compune dintr-un număr de membri egal cu cel al
părţilor.
2. Membrii Comitetului sunt aleşi dintre personalităţile cu o înaltă
moralitate, recunoscute pentru competenţa lor în domeniul drepturilor
omului sau care au experienţă profesională în domeniile pe care le
tratează prezenta Convenţie.
3. Comitetul nu poate cuprinde decît un singur cetăţean din partea
aceluiaşi stat.
4. Membrii activează cu titlu individual, sunt independenţi şi
imparţiali în exercitarea mandatelor lor şi sunt disponibili pentru
îndeplinirea funcţiilor lor de o manieră efectivă.
Articolul 5
1. Membrii Comitetului sunt aleşi de către Comitetul Miniştrilor al
Consiliului Europei cu majoritate absolută de voturi de pe o listă de
nume întocmită de către Biroul Adunării Consultative a Consiliului
Europei; delegaţia naţională a fiecărei părţi în Adunarea Consultativă
prezintă trei candidaţi, dintre care cel puţin doi au cetăţenia statului
respectiv.
2. Aceeaşi procedură este urmată pentru ocuparea locurilor devenite
vacante.
3. Membrii Comitetului sunt aleşi pentru o perioadă de 4 ani. Ei nu
pot fi realeşi decît o singură dată. Totuşi, în ceea ce priveşte membrii
desemnaţi la prima alegere, funcţiile a trei dintre ei vor lua sfîrşit
la încheierea unei perioade de 2 ani. Membrii ale căror funcţii iau
sfîrşit la expirarea termenului iniţial de 2 ani sunt desemnaţi prin
tragere la sorţi efectuată de Secretarul general al Consiliului Europei,
imediat după ce se va fi procedat la prima alegere.
Articolul 6
1. Comitetul îşi desfăşoară lucrările cu uşile închise. Cvorumul
este constituit din majoritatea membrilor săi. Deciziile Comitetului
sunt luate cu majoritatea membrilor prezenţi, sub rezerva dispoziţiilor
art. 10 paragraful 2.
2. Comitetul stabileşte regulamentul său interior.
3. Secretariatul Comitetului este asigurat de Secretarul general al
Consiliului Europei.
CAPITOLUL III
Articolul 7
1. Comitetul organizează vizitarea locurilor vizate în art. 2. În
afara vizitelor periodice, Comitetul poate organiza orice altă vizită
care i se pare a fi cerută de circumstanţe.
2. Vizitele sunt efectuate, ca regulă generală, de către cel puţin
doi membri ai Comitetului. Acesta din urmă poate, dacă apreciază ca
necesar, să fie asistat de experţi şi interpreţi.
Articolul 8
1. Comitetul notifică guvernului părţii interesate intenţia sa de a
efectua o vizită. Ca urmare a unei asemenea notificări, Comitetul are
dreptul să viziteze în orice moment locurile vizate la art. 2.
2. Partea trebuie să acorde Comitetului următoarele facilităţi
pentru îndeplinirea sarcinilor sale:
a) accesul în teritoriul său şi dreptul de a se deplasa în
interiorul acestuia fără restricţii;
b) orice informaţie asupra locurilor în care se găsesc persoane
private de libertate;
c) posibilitatea de a se deplasa potrivit voinţei sale spre orice
loc în care se găsesc persoane private de libertate, inclusiv dreptul de
a se deplasa fără piedici în interiorul acestor locuri;
d) orice altă informaţie de care dispune partea şi care este
necesară Comitetului pentru îndeplinirea însărcinării sale. În obţinerea
acestei informaţii, Comitetul va ţine seama de regulile de drept şi
deontologice aplicabile la nivel naţional.
3. Comitetul se poate întreţine, fără martori cu persoane private de
libertate.
4. Comitetul poate intra în contact în mod liber cu orice persoană
pe care o apreciază ca fiind capabilă să-i furnizeze informaţii utile.
5. Dacă este cazul, Comitetul comunică pe loc observaţiile sale
autorităţilor competente ale părţii interesate.
Articolul 9
1. În circumstanţe excepţionale, autorităţile competente ale părţii
interesate pot face cunoscute Comitetului obiecţiile lor faţă de
momentul avut în vedere de Comitet pentru efectuarea vizitei sau faţă de
locul ales de Comitet cu intenţia de a-l vizita. Asemenea obiecţii nu
pot fi făcute decît din motive de apărare naţională sau de siguranţă
publică, sau datorită unor tulburări grave în locurile în care
persoanele sunt private de libertate, stării de sănătate a unei persoane
sau unui interogatoriu urgent, într-o anchetă în curs, în legătură cu o
infracţiune penală gravă.
2. Ca urmare a unor asemenea obiecţii, Comitetul şi partea se
consultă imediat în scopul de a clarifica situaţia şi pentru a ajunge la
un acord asupra măsurilor care să permită Comitetului să-şi exercite
funcţiile cît mai repede posibil. Aceste măsuri pot cuprinde
transferarea într-un alt loc a oricărei persoane pe care Comitetul
intenţionează să o viziteze. Aşteptînd ca vizita să poată avea loc,
partea furnizează Comitetului informaţii cu privire la orice persoană
vizată.
Articolul 10
1. După fiecare vizită, Comitetul întocmeşte un raport cu privire la
faptele constatate cu ocazia acesteia, ţinînd seama de toate
observaţiile prezentate eventual de către partea interesată. El
transmite părţii raportul său, care conţine recomandările pe care le
apreciază ca necesare.
Comitetul se poate consulta cu partea în intenţia de a-i sugera,
dacă este cazul, ameliorări în ceea ce priveşte protecţia persoanelor
private de libertate.
2. Dacă partea nu cooperează sau refuză să amelioreze situaţia în
sensul recomandărilor Comitetului, acesta poate să decidă, cu
majoritatea de două treimi din membrii săi, după ce partea va fi avut
posibilitatea să se explice, formularea unei declaraţii publice în
această privinţă.
Articolul 11
1. Informaţiile culese de Comitet cu ocazia efectuării unei vizite,
raportul său şi consultările cu partea interesată sunt confidenţiale.
2. Comitetul publică raportul său, ca şi orice comentariu al părţii
interesate, dacă aceasta o solicită.
3. Totuşi, nici o dată cu caracter personal nu poate fi făcută
publică fără consimţămîntul expres al persoanei vizate.
Articolul 12
Anual, Comitetul înaintează Comitetului Miniştrilor, ţinînd seama de
regulile de confidenţialitate prevăzute la art. 11, un raport general
referitor la activităţile sale, care este transmis Adunării Consultative
şi făcut public.
Articolul 13
Membrii Comitetului, experţii şi celelalte persoane care îl asistă
sunt supuşi, pe durata mandatului lor şi după expirarea acestuia,
obligaţiei de a păstra secrete faptele sau informaţiile despre care au
luat cunoştinţă în îndeplinirea funcţiilor lor.
Articolul 14
1. Numele persoanelor care asistă comitetul sunt indicate în
notificarea făcută în temeiul art. 8 paragraful 1.
2. Experţii activează în baza instrucţiunilor şi sub
responsabilitatea Comitetului. Ei trebuie să posede o competenţă şi o
experienţă proprii în domeniile ce ţin de prezenta Convenţie şi au
aceleaşi obligaţii de independenţă, imparţialitate şi disponibilitate ca
şi membrii Comitetului.
3. În mod excepţional, o parte poate declara că un expert sau o altă
persoană care asistă Comitetul nu poate fi admisă să participe la
vizitarea unui loc aflat sub jurisdicţia sa.
CAPITOLUL IV
Articolul 15
Fiecare parte comunică Comitetului numele şi adresa autorităţilor
competente să primească notificările adresate guvernului său, ca şi cele
ale oricărui agent de legătură pe care ea îl poate desemna.
Articolul 16
Comitetul, membrii săi şi experţii menţionaţi la art. 7 paragraful
2, se bucură de privilegiile şi imunităţile prevăzute în anexă la
prezenta Convenţie.
Articolul 17
1. Prezenta Convenţie nu aduce atingere dispoziţiilor de drept
intern sau acordurilor internaţionale care asigură o mai mare protecţie
persoanelor private de libertate.
2. Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu poate fi interpretată
ca o limitare sau ca o derogare de la competenţele organelor Convenţiei
europene a drepturilor omului sau de la obligaţiile asumate de către
părţi în virtutea acestei Convenţii.
3. Comitetul nu va vizita locurile pe care reprezentanţii sau
delegaţii puterilor protectoare sau ai Comitetului internaţional al
Crucii Roşii le vizitează efectiv şi regulat în baza Convenţiilor de la
Geneva din 12 august 1949 şi a Protocoalelor lor adiţionale din 8 iunie
1977.
CAPITOLUL V
Articolul 18
Prezenta Convenţie este deschisă semnării statelor membre ale
Consiliului Europei. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau
aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor
fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 19
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii ce
urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data la care şapte
state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul
la Convenţie potrivit dispoziţiilor art. 18.
2. Pentru fiecare stat membru care îşi exprimă ulterior
consimţămîntul la Convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a
lunii ce urmează după expirarea unei perioade de 3 luni de la data
depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 20
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii
instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să
desemneze teritoriul sau teritoriile în care se va aplica prezenta
Convenţie.
2. Orice stat poate, în orice moment ulterior, să extindă, printr-o
declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei,
aplicarea prezentei Convenţii la orice alt teritoriu desemnat în
declaraţie. Convenţia va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest
teritoriu, în prima zi a lunii ce urmează după expirarea unei perioade
de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în baza celor două paragrafe precedente
poate fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în
această declaraţie, printr-o notificare adresată Secretarului general.
Retragerea va produce efect în prima zi a lunii ce urmează după
expirarea unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de
către Secretarul general.
Articolul 21
Nu este admisă nici o rezervă la dispoziţiile prezentei Convenţii.
Articolul 22
1. Orice parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta Convenţie
adresînd o notificare Secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunţarea va produce efecte în prima zi a lunii ce urmează după
expirarea unei perioade de 12 luni de la data primirii notificării de
către Secretarul general.
Articolul 23
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor
membre ale Consiliului Europei:
a) orice semnare;
b) depunerea fiecărui instrument de ratificare, de acceptare sau de
aprobare;
c) fiecare dată de intrare în vigoare a prezentei Convenţii în
conformitate cu art. 10 şi 20;
d) orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezenta
Convenţie, cu excepţia măsurilor prevăzute la art. 8 şi 10.
În constatarea celor de mai sus, subsemnaţii, avînd depline
împuterniciri în acest scop, au semnat prezenta Convenţie.
Încheiată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, în limbile franceză şi
engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care
va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al
Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecărui stat membru
al Consiliului Europei.
ANEXĂ
Privilegii şi imunităţi
(Articolul 16)
1. În înţelesul prezentei anexe, referirile la membrii Comitetului
includ experţii menţionaţi la art. 7 paragraful 2.
2. Membrii Comitetului beneficiază, în timpul exercitării funcţiilor
lor, ca şi în timpul călătoriilor întreprinse în exercitarea funcţiilor
lor, de următoarele privilegii şi imunităţi:
a) imunitatea de arestare sau de detenţie şi de reţinere a bagajelor
lor personale şi imunitatea de orice jurisdicţie în ceea ce priveşte
actele îndeplinite de ei în calitatea lor oficială, inclusiv cuvîntul şi
înscrisurile lor;
b) exceptarea de la orice măsuri restrictive referitoare la
libertatea lor de mişcare: ieşirea din şi reîntoarcerea în ţara lor de
rezidenţă şi intrarea în şi ieşirea din ţara în care îşi exercită
funcţiile, ca şi de la orice formalităţi de înregistrare a străinilor în
ţările vizitate sau traversate în exercitarea funcţiilor lor.
3. În cursul călătoriilor efectuate în exercitarea funcţiilor lor,
membrilor Comitetului le sunt acordate, în materie vamală şi de control
al schimburilor valutare:
a) de către guvernul propriu, aceleaşi înlesniri ca acelea
recunoscute înalţilor funcţionari care se deplasează în străinătate în
misiune oficială temporară;
b) de către guvernele celorlalte părţi, aceleaşi înlesniri ca acelea
recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială
temporară.
4. Documentele şi actele Comitetului sunt inviolabile, în măsura în
care privesc activitatea Comitetului.
Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale Comitetului
nu pot fi reţinute sau cenzurate.
5. Pentru a asigura membrilor Comitetului o libertate completă a
cuvîntului şi o deplină independenţă în îndeplinirea funcţiilor lor,
imunitatea de jurisdicţie in ceea ce priveşte cuvîntul sau înscrisurile
sau actele emanînd de la ei în îndeplinirea funcţiilor lor va continua
să le fie acordată chiar după ce mandatul acestor persoane va lua
sfîrşit.
6. Privilegiile şi imunităţile sunt acordate membrilor Comitetului
nu în beneficiul lor personal, ci în scopul de a asigura exercitarea
funcţiilor lor în deplină independenţă. Comitetul este singurul care are
calitatea de a pronunţa ridicarea imunităţilor; el are nu numai dreptul,
dar şi îndatorirea de a ridica imunitatea unuia dintre membrii săi, în
toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica
realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără a
prejudicia scopul pentru care este acordată.