Documente
Convenţia Naţiunilor Unite din 17.06.94 pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare, în special în Africa
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.257-XIV din 24.12.98
Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării
în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare,
în special în Africa
din 17.06.1994
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 27, pag.7
_______________________________________
În vigoare pentru Republica Moldova din 8 iunie 1999.
Adoptată la Paris, la 17 iunie 1994
Părţile la prezenta Convenţie,
afirmînd că fiinţele umane din zonele afectate sau ameninţate se
află în centrul preocupărilor pentru combaterea deşertificării şi
reducerea efectelor secetei,
făcîndu-se ecoul preocupării stăruitoare a comunităţii
internaţionale, incluzînd state şi organizaţii internaţionale, fată de
efectele negative ale deşertificării şi secetei,
conştiente că zonele aride, semiaride şi uscat-subumede constituie,
împreună, o parte semnificativă din suprafaţa uscatului Pămîntului şi
sunt locul de viaţă şi sursa mijloacelor de existenţă pentru o mare
parte a populaţiei sale,
recunoscînd că deşertificarea şi seceta sunt probleme de dimensiune
globală, prin aceea că ele afectează toate regiunile globului, şi că
este necesară acţiunea unită a comunităţii internaţionale pentru
combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei,
constatînd numărul ridicat al ţărilor în curs de dezvoltare, în
special al ţărilor cel mai puţin dezvoltate, printre cele care sunt grav
afectate de secetă şi/sau de deşertificare şi consecinţele deosebit de
tragice ale acestor fenomene în Africa,
constatînd, de asemenea, că deşertificarea este cauzată de
interacţiunile complexe dintre factorii fizici, biologici, politici,
sociali, culturali şi economici,
luînd în considerare impactul comerţului şi aspectele relevante ale
relaţiilor economice internaţionale asupra capacităţii ţărilor afectate
de a combate deşertificarea în mod corespunzător,
conştiente că o creştere economică durabilă, dezvoltarea socială şi
eradicarea sărăciei constituie priorităţi ale ţărilor în curs de
dezvoltare afectate, în special în Africa, şi sunt esenţiale pentru
satisfacerea obiectivelor durabilităţii,
preocupate de faptul că deşertificarea şi seceta afectează
dezvoltarea durabilă, prin interrelaţiile lor cu probleme sociale
importante, cum sunt: sărăcia, situaţia precară a sănătăţii şi hranei,
lipsa securităţii alimentare şi cele ce decurg din migrarea, strămutarea
persoanelor şi dinamica demografică,
apreciind importanţa eforturilor anterioare şi experienţa statelor
şi a organizaţiilor internaţionale în combaterea deşertificării şi
reducerea efectelor secetei, în special în realizarea Planului de
acţiune pentru combaterea deşertificării, care a fost adoptat de
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra deşertificării în anul 1977,
conştiente că, cu toate eforturile din trecut, progresul în
combaterea deşertificării şi în reducerea efectelor secetei nu a fost pe
măsura aşteptărilor şi că este necesară o abordare nouă şi mai eficientă
la toate nivelurile, în contextul dezvoltării durabile,
recunoscînd valabilitatea şi oportunitatea deciziilor adoptate de
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării, în special
ale prevederilor Agendei 21 şi ale cap. 12 al acesteia, care prevede o
bază pentru combaterea deşertificării,
reafirmînd, în această lumină, angajamentele ţărilor dezvoltate,
care sunt cuprinse în paragraful 13 al cap. 33 din Agenda 21,
reamintind Rezoluţia 47/188 a Adunării Generale, în special
prioritatea stabilită în acest document pentru Africa, şi toate
celelalte rezoluţii, decizii şi programe ale Naţiunilor Unite asupra
deşertificării şi secetei, precum şi declaraţiile relevante ale ţărilor
africane şi ale celor din alte regiuni,
reafirmînd Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării, care
în Principiul 2, statuează că, în concordanţă cu Carta Naţiunilor Unite
şi cu principiile dreptului internaţional, statele au dreptul suveran de
a exploata propriile lor resurse în conformitate cu propriile politici
de mediu şi de dezvoltare, precum şi responsabilitatea de a asigura ca
activităţile aflate sub jurisdicţia sau controlul lor să nu prejudicieze
mediul altor state sau al zonelor aflate dincolo de limitele
jurisdicţiei naţionale,
recunoscînd că guvernele naţionale joacă un rol decisiv în
combaterea deşertificării şi în reducerea efectelor secetei şi că
progresul în această privinţă depinde de aplicarea locală a programelor
de acţiune în zonele afectate,
recunoscînd, de asemenea, importanţa şi necesitatea cooperării
internaţionale şi parteneriatului în combaterea deşertificării şi în
reducerea efectelor secetei,
recunoscînd, în plus, importanţa asigurării pentru ţările în curs de
dezvoltare afectate, în special din Africa, a mijloacelor eficiente,
inter alia a resurselor financiare substanţiale, incluzînd finanţare
nouă şi suplimentară, precum şi a accesului la tehnologie, fără de care
le-ar fi dificil să îşi îndeplinească angajamentele din această
Convenţie,
exprimînd îngrijorarea asupra impactului deşertificării şi al
secetei în ţările afectate din Asia Centrală şi Transcaucazia,
insistînd asupra rolului important jucat de femei în regiunile
afectate de deşertificare şi/sau de secetă, în special în zonele rurale
ale ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi asupra importanţei
asigurării participării depline atît a bărbaţilor, cît şi a femeilor, la
toate nivelurile, la programele pentru combaterea deşertificării şi
pentru reducerea efectelor secetei,
subliniind rolul special al organizaţiilor neguvernamentale şi al
altor grupuri majore în programele pentru combaterea deşertificării şi
reducerea efectelor secetei,
ţinînd seama de relaţia dintre deşertificare şi alte probleme de
mediu de dimensiune globală, cu care se confruntă comunităţile
internaţionale şi naţionale,
ţinînd, de asemenea, seama de contribuţia pe care combaterea
deşertificării o poate avea pentru realizarea obiectivelor
Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, ale
Convenţiei asupra diversităţii biologice şi ale altor convenţii din
domeniul mediului,
apreciind că strategiile pentru combaterea deşertificării şi
reducerea efectelor secetei vor fi de cea mai mare eficienţă, dacă se
bazează pe examinarea sistematică, profundă şi pe cunoaşterea
ştiinţifică, riguroasă, şi dacă sunt reevaluate continuu,
recunoscînd nevoia urgentă de îmbunătăţire a eficienţei şi a
coordonării cooperării internaţionale pentru facilitarea punerii în
aplicare a planurilor şi a priorităţilor naţionale,
hotărîte să acţioneze corespunzător pentru combaterea deşertificării
şi reducerea efectelor secetei, spre binele generaţiilor prezente şi
viitoare,
au convenit după cum urmează:
PARTEA I
INTRODUCERE
Articolul I
Folosirea termenilor
Pentru scopurile prezentei Convenţii:
a) deşertificare înseamnă degradarea terenului în zone aride,
semiaride şi uscat-subumede, cauzată de diverşi factori, incluzînd
variaţiile climatice şi activităţile umane;
b) combaterea deşertificării include activităţi, care sunt parte a
exploatării integrate a teritoriului în zonele aride, semiaride,
uscat-subumede pentru dezvoltarea durabilă şi care au ca scop:
(i) prevenirea şi/sau reducerea degradării terenului;
(ii) reabilitarea terenului parţial degradat; şi
(iii) amenajarea terenului deşertificat;
c) secetă înseamnă fenomenul natural, care apare cînd precipitaţiile
au fost semnificativ inferioare nivelurilor înregistrate normal, cauzînd
serioase dezechilibre hidrologice, care afectează negativ sistemele de
producere a resurselor terestre;
d) reducerea efectelor secetei înseamnă activităţi legate de
prognoza secetei şi care au ca scop atenuarea vulnerabilităţii
societăţii şi a sistemelor naturale faţă de secetă, în cadrul luptei
împotriva deşertificării;
e) teren înseamnă sistemul terestru bioproductiv, care cuprinde
solul, vegetaţia, alte forme de viaţă şi procesele ecologice şi
hidrologice, care au loc în interiorul sistemului;
f) degradarea terenului înseamnă reducerea sau pierderea, în zonele
aride, semiaride şi uscat-subumede, a productivităţii biologice sau
economice şi a complexităţii terenurilor de cultură neirigate, a
terenurilor de cultură irigate ori a pajiştilor, păşunilor, pădurilor şi
terenurilor împădurite, determinată de utilizarea terenurilor sau de un
proces ori de o combinaţie de procese, incluzînd procese generate de
activităţi umane şi de moduri de locuire, ca de exemplu:
(i) eroziunea solului, cauzată de vînt şi/sau de apă;
(ii) deteriorarea proprietăţilor fizice, chimice şi biologice
sau economice ale solului; şi
(iii) dispariţia pe termen lung a vegetaţiei naturale;
g) zone aride, semiaride şi uscat-subumede înseamnă zonele, altele
decît cele din regiunile polare şi subpolare, în care raportul dintre
precipitaţiile anuale şi evapotranspiraţia potenţială se situează între
limitele 0,05- 0,65;
h) zone afectate înseamnă zone aride, semiaride şi/sau
uscat-subumede, afectate sau ameninţate de deşertificare;
i) ţări afectate înseamnă ţările ale căror suprafeţe includ, în
întregime sau parţial, zone afectate;
j) organizaţie de integrare economică regională înseamnă o
organizaţie constituită din state suverane dintr-o regiune dată, care
are competenţă în problemele reglementate de prezenta Convenţie şi care
a fost pe deplin autorizată, în conformitate cu prevederile sale interne
să semneze, să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la prezenta
Convenţie;
k) Părţi-ţări dezvoltate înseamnă Părti-ţări dezvoltate şi
organizaţii de integrare economică regională constituite din ţări
dezvoltate.
Articolul 2
Obiectivul Convenţiei
1) Obiectivul prezentei Convenţii este combaterea deşertificării
reducerea efectelor secetei în ţările, care se confruntă cu secetă gravă
şi/sau cu deşertificare, în special în Africa, prin acţiuni eficiente la
toate nivelurile, sprijinite de înţelegeri de cooperare internaţională
şi parteneriat în cadrul unei abordări integrate, în acord cu
prevederile Agendei 21, în scopul de a contribui la realizarea unei
dezvoltări durabile în zonele afectate.
2) Realizarea acestui obiectiv va implica strategii integrate, pe
termen lung, care să se concentreze simultan, în zonele afectate, pe
ameliorarea productivităţii terenurilor şi pe refacerea, conservarea şi
managementul durabil al resurselor de pămînt şi de apă, conducînd la
condiţii de viaţă ameliorate, în special la nivelul comunităţii.
Articolul 3
Principii
Pentru realizarea obiectivului prezentei Convenţii şi pentru
aplicarea dispoziţiilor sale, Părţile se vor conduce, inter alia, după
următoarele principii:
a) Părţile trebuie să se asigure, că deciziile privind conceperea şi
aplicarea programelor pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea
efectelor secetei sunt luate cu participarea populaţiei şi a
comunităţilor locale şi că, la cele mai înalte niveluri, este creat un
cadru favorabil pentru a facilita acţiunea la nivel naţional şi local;
b) Părţile trebuie, într-un spirit de solidaritate internaţională şi
parteneriat, să îmbunătăţească cooperarea şi coordonarea la nivel
subregional, regional şi internaţional şi să concentreze mai bine
resursele financiare, umane, organizatorice şi tehnice, acolo unde sunt
necesare;
c) Părţile trebuie să dezvolte, într-un spirit de parteneriat,
cooperarea între toate nivelurile guvernamentale, comunităţile,
organizaţiile neguvernamentale şi deţinătorii de terenuri, pentru a
se ajunge la o mai bună înţelegere a naturii şi valorii solului şi a
resurselor de apă sărace în zonele afectate şi pentru a acţiona în
direcţia utilizării lor durabile; şi
d) Părţile trebuie să tină pe deplin seama de nevoile speciale şi
situaţiile Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, în special ale
celor mai puţin dezvoltate dintre acestea.
PARTEA II
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 4
Obligaţii generale
1) Părţile îşi vor îndeplini obligaţiile impuse de prezenta
Convenţie, individual sau împreună, fie prin înţelegerile bilaterale şi
multilaterale existente sau viitoare, fie printr-o combinare a acestora,
după caz, subliniind necesitatea coordonării eforturilor şi a
dezvoltării unei strategii coerente pe termen lung, la toate nivelurile.
2) În îndeplinirea obiectivului prezentei Convenţii, Părţile:
a) vor adopta o concepţie integrată în abordarea aspectelor fizice,
biologice şi socioeconomice ale proceselor deşertificării şi secetei;
b) vor acorda atenţia cuvenită, în cadrul organismelor
internaţionale, regionale şi globale competente, situaţiei Părţilor-ţări
în curs de dezvoltare afectate, în privinţa comerţului internaţional,
înţelegerilor comerciale şi contractării de datorii, în scopul creării
unui mediu economic internaţional favorabil, care să conducă la
promovarea unei dezvoltări durabile;
c) vor integra strategiile pentru eradicarea sărăciei în eforturile
pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
d) vor promova cooperarea între Părţile-ţări afectate, în domeniile
protecţiei mediului şi ale conservării solului şi resurselor de apă, în
măsura în care ele au legătură cu deşertificarea şi seceta;
e) vor consolida cooperarea subregională, regională şi
internaţională;
f) vor coopera în cadrul organizaţiilor interguvernamentale
competente;
g) vor stabili mecanisme instituţionale, după caz, acordînd atenţie
necesităţii evitării paralelismelor; şi
h) vor încuraja utilizarea mecanismelor şi a înţelegerilor
financiare bilaterale şi multilaterale existente, care mobilizează şi
canalizează resurse financiare substanţiale spre Părţile-ţări în curs de
dezvoltare afectate, pentru combaterea deşertificării şi reducerea
efectelor secetei.
3) Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate pot primi asistenţă,
în scopul aplicării prezentei Convenţii.
Articolul 5
Obligaţii ale Părţilor afectate
Pe lîngă obligaţiile ce le revin potrivit art. 4, Părţile-ţări
afectate se angajează:
a) să acorde prioritatea cuvenită combaterii deşertificării şi
reducerii efectelor secetei şi să aloce resursele adecvate potrivit
situaţiilor şi posibilităţilor lor;
b) să stabilească strategii şi priorităţi în cadrul planurilor
şi/sau al politicilor de dezvoltare durabilă pentru combaterea
deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
c) să abordeze cauzele profunde ale deşertificării şi să acorde
atenţie specială factorilor socioeconomici, care contribuie la procesele
de deşertificare;
d) să stimuleze formarea conştiinţei publice şi să faciliteze
participarea populaţiilor locale, mai ales a femeilor şi a tinerilor, cu
sprijinul organizaţiilor neguvernamentale, la eforturile pentru
combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei; şi
e) să creeze un cadru favorabil prin consolidarea, după caz, a
legislaţiei pertinente existente şi, acolo unde această legislaţie nu
există, prin adoptarea de noi legi şi stabilirea politicilor pe termen
lung şi a programelor de acţiune.
Articolul 6
Obligaţii ale Părţilor-ţări dezvoltate
Pe lîngă obligaţiile generale ce le revin potrivit art. 4,
Părţile-ţări dezvoltate se angajează:
a) să sprijine activ, după cum au convenit, individual sau împreună,
eforturile Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, în special ale
celor din Africa şi ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate, pentru
combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
b) să furnizeze resurse financiare substanţiale şi alte forme de
sprijin pentru susţinerea concretă a Părţilor-ţări în curs de dezvoltare
afectate, în special a celor din Africa, în elaborarea şi aplicarea
propriilor lor planuri şi strategii pe termen lung, pentru combaterea
deşertificării şi reducerea efectelor secetei;
c) să favorizeze mobilizarea de fonduri noi şi suplimentare în
conformitate cu art. 20 paragraful 2) b);
d) să încurajeze mobilizarea de fonduri din sectorul privat şi alte
surse neguvernamentale; şi
e) să promoveze şi să faciliteze accesul Părţilor-ţări afectate, în
special al Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, la tehnologiile,
cunoştinţele şi know-how corespunzătoare.
Articolul 7
Priorităţi pentru Africa
În aplicarea prezentei Convenţii, Părţile vor acorda prioritate
Părţilor-ţări africane afectate, avînd în vedere situaţia specială din
această regiune, fără să neglijeze Părţile-ţări în curs de dezvoltare
din alte regiuni.
Articolul 8
Relaţii cu alte convenţii
1) Părţile vor încuraja coordonarea activităţilor, care se
realizează în virtutea prezentei Convenţii şi a altor acorduri
internaţionale relevante, în special Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite
privind schimbările climatice şi Convenţia asupra diversităţii biologice,
dacă ele sunt părţi la acestea, pentru a obţine maximum de beneficiu din
activităţile ce se desfăşoară în virtutea fiecărui acord, evitîndu-se,
în acelaşi timp, dublarea eforturilor. Părţile vor încuraja realizarea
de programe comune, în special în domeniile cercetare, învăţămînt,
observare sistematică, strîngerea şi schimbul de informaţii, în măsura
în care astfel de activităţi pot contribui la îndeplinirea obiectivelor
respectivelor acorduri.
2) Dispoziţiile prezentei Convenţii nu vor afecta drepturile şi
obligaţiile unei Părţi, care decurg dintr-un acord bilateral, regional
sau internaţional, încheiat de aceasta înaintea intrării în vigoare a
prezentei Convenţii.
PARTEA III
PROGRAME DE ACŢIUNE, COOPERAREA ŞTIINŢIFICA ŞI
TEHNICĂ SI MASURI DE SUSŢINERE
SECŢIUNEA 1
Programe de acţiune
Articolul 9
Abordare generală
1) Întru îndeplinirea obligaţiilor lor, potrivit art. 5,
Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate şi oricare altă Parte-ţară
afectată, în cadrul anexei sale de implementare regională sau în alt mod
care au notificat, în scris, Secretariatul permanent despre intenţia
lor de a elabora un program naţional de acţiune, vor elabora, vor face
publice şi vor aplica, după caz, programe naţionale de acţiune, care
folosesc şi se structurează, în măsura în care este posibil, pe
planurile şi pe programele relevante existente, care s-au bucurat de
succes, şi pe programele de acţiune subregionale şi regionale, ca
element central al strategiei pentru combaterea deşertificării şi
reducerea efectelor secetei. Astfel de programe vor fi actualizate
printr-un proces participativ permanent, pe baza învăţămintelor din
acţiunile de teren, precum şi pe baza rezultatelor cercetării.
Elaborarea programelor naţionale de acţiune va fi strîns interconectată
cu alte eforturi, în direcţia formulării politicilor naţionale pentru
dezvoltare durabilă.
2) La furnizarea diferitelor forme de asistenţă de către
Părţile-ţări dezvoltate, în virtutea prevederilor art. 6, se va acorda
prioritate sprijinirii, după cum s-a convenit, a programelor de acţiune
naţionale, subregionale şi regionale ale Părţilor-ţări în curs de
dezvoltare afectate, în special celor din Africa, fie direct, fie prin
intermediul organizaţiilor multilaterale competente sau în ambele moduri.
3) Părţile vor încuraja organismele, fondurile şi programele din
sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii
interguvernamentale competente, instituţiile academice, comunitatea
ştiinţifică şi organizaţiile neguvernamentale, dispuse să coopereze,
conform mandatului şi capacităţilor lor, şi să sprijine elaborarea,
aplicarea şi supravegherea programelor de acţiune.
Articolul 10
Programe naţionale de acţiune
1) Scopul programelor naţionale de acţiune este de a identifica
factorii, care contribuie la deşertificare şi măsurile practice necesare
pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei.
2) Programele naţionale de acţiune vor preciza atribuţiile, ce revin
guvernului, comunităţilor locale şi utilizatorilor de teren, precum şi
resursele disponibile şi necesare. Inter alia, programele naţionale:
a) vor încorpora strategiile pe termen lung pentru combaterea
deşertificării şi reducerea efectelor secetei, vor pune accentul pe
aplicarea lor şi vor fi integrate cu politicile naţionale pentru
dezvoltare durabilă;
b) vor permite efectuarea de modificări, ca răspuns la schimbarea
situaţiilor, şi vor fi suficient de flexibile, la nivel local, pentru a
se adapta la diferite condiţii socioeconomice, biologice şi geofizice;
c) vor acorda atenţie specială aplicării măsurilor preventive pentru
terenurile, care nu sunt încă degradate sau care sunt doar uşor
degradate;
d) vor consolida capacităţile naţionale climatologice, meteorologice
şi hidrologice şi mijloacele pentru a asigura avertizarea, din timp,
asupra secetei;
e) vor promova politici şi vor consolida structurile instituţionale,
care dezvoltă cooperarea şi coordonarea, într-un spirit de parteneriat,
între comunitatea donorilor, guverne, la toate nivelurile, populaţii
locale şi grupuri comunitare, şi vor facilita accesul populaţiilor
locale la informaţiile şi tehnologia corespunzătoare;
f) vor prevedea participarea efectivă, la nivel local, naţional şi
regional, a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei locale, atît
femei, cît şi bărbaţi, în special a utilizatorilor de resurse, incluzînd
fermierii, păstorii şi organizaţiile lor reprezentative, la politica de
planificare, la elaborarea deciziilor, precum şi la aplicarea şi analiza
programelor naţionale de acţiune; şi
g) vor cere analiza periodică şi prezentarea de rapoarte asupra
progreselor realizate in aplicarea lor.
3) Pentru prevenirea şi reducerea efectelor secetei, programele
naţionale de acţiune pot include, inter alia, toate sau o parte dintre
următoarele măsuri:
a) instituirea şi/sau consolidarea, după caz, a sistemelor de
avertizare din timp, incluzînd facilităţi locale şi naţionale şi sisteme
comune, la nivel subregional şi regional, precum şi mecanisme pentru
sprijinirea persoanelor, care au migrat din cauza condiţiilor de mediu;
b) consolidarea măsurilor de prevenire şi de gestionare a
situaţiilor de secetă, incluzînd planuri de intervenţie în caz de secetă,
la nivel local, naţional, subregional şi regional, care iau în
considerare prognozele climatice sezoniere şi anuale;
c) crearea şi/sau consolidarea, după caz, a sistemelor de securitate
alimentară, incluzînd facilităţi de stocare şi comercializare, în
special în zonele rurale;
d) stabilirea de proiecte pentru mijloace de existenţă alternative,
care ar putea asigura venituri în zonele vulnerabile la secetă; şi
e) dezvoltarea de programe durabile de irigaţie atît pentru culturi,
cît şi pentru zootehnie.
4) Luînd în considerare condiţiile şi cerinţele specifice pentru
fiecare Parte-ţară afectată, programele naţionale de acţiune includ,
după caz, inter alia, în parte sau în totalitate, măsuri din următoarele
domenii prioritare, dacă au legătură cu combaterea deşertificării şi cu
reducerea efectelor secetei în zonele afectate şi cu populaţiile lor:
promovarea mijloacelor de existentă alternative şi ameliorarea mediilor
economice naţionale, în vederea consolidării programelor, ce vizează
eradicarea sărăciei şi asigurarea securităţii alimentare; dinamica
demografică; managementul durabil al resurselor naturale; practicile
agriculturii durabile; exploatarea şi utilizarea eficientă a diverselor
surse de energie; cadrul juridic şi instituţional; consolidarea
capacităţilor pentru evaluarea şi observarea sistematică, incluzînd
servicii hidrologice şi meteorologice, precum şi construirea capacităţii,
educarea şi sensibilizarea publicului.
Articolul 11
Programe de acţiune subregionale şi regionale
Părţile-ţări afectate se vor consulta şi vor coopera pentru
elaborarea, după caz, în conformitate cu anexele de implementare
regionale pertinente, a programelor de acţiune subregionale şi/sau
regionale pentru a armoniza, a completa şi a mări eficienta programelor
naţionale. Dispoziţiile art. 10 se vor aplica, mutatis mutandis, la
programele subregionale şi regionale. Această cooperare poate include
programe convenite de comun acord pentru managementul durabil al
resurselor naturale transfrontaliere, pentru cooperarea ştiinţifică şi
tehnică şi pentru consolidarea instituţiilor competente.
Articolul 12
Cooperarea internaţională
Părţile-ţări afectate, în colaborare cu alte Părţi şi cu comunitatea
internaţională, vor coopera pentru asigurarea promovării urmi mediu
internaţional, care să permită aplicarea Convenţiei. Această cooperare
va acoperi, de asemenea, domenii ale transferului de tehnologie, precum
şi cercetarea şi dezvoltarea ştiinţifică, colectarea şi diseminarea
informaţiei şi resursele financiare.
Articolul 13
Sprijinul pentru elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune
1) Măsurile pentru sprijinirea programelor de acţiune, potrivit art.
9, includ, inter alia:
a) cooperarea financiară, pentru a asigura programelor de acţiune o
previzibilitate de natură să permită planificarea necesară pe termen
lung;
b) elaborarea şi utilizarea mecanismelor de cooperare, care să
consolideze sprijinul la nivel local, incluzînd acţiuni ale
organizaţiilor neguvernamentale, pentru promovarea transpunerii, acolo
unde este cazul, a activităţilor încununate de succes din
programele-pilot;
c) flexibilitate crescută în conceperea, finanţarea şi aplicarea
proiectelor, în conformitate cu abordarea experimentală, iterativă,
indicată pentru o acţiune participativă la nivelul comunităţilor locale;
şi
d) după caz, proceduri administrative şi financiare, care să
mărească eficienţa cooperării şi a programelor de sprijin.
2) În situaţia în care se prevede un astfel de sprijin pentru
Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate, se va acorda prioritate
Părţilor-ţări africane şi Părţilor-ţări cel mai puţin dezvoltate.
Articolul 14
Coordonarea în procesul de elaborare
şi de aplicare a programelor de acţiune
1) În procesul de elaborare şi de aplicare a programelor de acţiune,
Părţile vor lucra strîns împreună, direct şi prin intermediul
organizaţiilor interguvernamentale competente.
2) Părţile vor dezvolta mecanisme operaţionale, în mod deosebit la
nivel naţional şi regional, pentru a asigura o coordonare cît mai deplin
posibilă între Părţile-ţări dezvoltate, Părţile-ţări în curs de
dezvoltare şi organizaţiile interguvernamentale şi neguvernamentale
competente, în scopul de a evita paralelismele, de a armoniza
intervenţiile şi demersurile şi de a maximiza efectele asistentei. În
cadrul Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate se va acorda
prioritate coordonării activităţilor, care privesc cooperarea
internaţională, în scopul utilizării eficiente, la maximum, a resurselor
asigurării unei asistenţe adecvate şi al facilitării realizării
programelor naţionale de acţiune şi a priorităţilor, conform prezentei
Convenţii.
Articolul 15
Anexe privind aplicarea regională
Elementele, ce vor fi încorporate în programele de acţiune, vor fi
selecţionate şi adaptate în funcţie de factorii socioeconomici,
geografici şi climatici, caracteristici Părţilor-ţări sau regiunilor
afectate, precum şi în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. Liniile
directoare pentru pregătirea programelor de acţiune, precizînd
orientarea şi conţinutul lor pentru diferite regiuni şi subregiuni, sunt
formulate în anexele privind aplicarea regională.
SECŢIUNEA A 2-A
Cooperarea ştiinţifică şi tehnică
Articolul 16
Colectarea, analiza şi schimbul de informaţii
Părţile convin, potrivit capacităţilor lor proprii, să integreze şi
să coordoneze colectarea, analiza şi schimbul de date şi informaţii
relevante, pe termen scurt şi pe termen lung, pentru a asigura ţinerea
sub observaţie sistematică a degradării terenurilor în zonele afectate
şi pentru a înţelege mai bine şi a evalua procesele şi efectele secetei
şi ale deşertificării. Aceasta ar putea ajuta la realizarea, inter alia,
a avertizării timpurii şi planificării prealabile pentru perioadele cu
variaţii climatice adverse, într-o formă corespunzătoare pentru
aplicarea practică de către utilizatori, la toate nivelurile, incluzînd,
în special, populaţiile locale, în acest scop, după caz, părţile:
a) vor facilita şi vor consolida funcţionarea reţelei globale de
instituţii şi înlesniri pentru colectarea, analiza şi schimbul de
informaţii, precum şi pentru observarea sistematică, la toate nivelurile
care, inter alia:
(i) va urmări să utilizeze standarde şi sisteme compatibile;
(ii) va include date şi locuri relevante, inclusiv din zone
izolate;
(iii) va utiliza şi va disemina tehnologia modernă, pentru
colectarea şi transmiterea datelor, ca şi pentru evaluarea
degradării terenurilor; şi
(iv) va lega mai strîns centrele naţionale, subregionale şi
regionale de date şi informaţii cu sursele globale de
informaţii;
b) vor asigura ca strîngerea, analiza şi schimbul de informaţii să
se facă în interesul comunităţilor locale şi al celor care elaborează
deciziile, în scopul soluţionării problemelor specifice, şi ca în aceste
activităţi să fie implicate comunităţile locale;
c) vor sprijini şi vor dezvolta, în continuare, programe şi proiecte
bilaterale şi multilaterale, care vizează definirea, realizarea,
evaluarea şi finanţarea colectării, analizei şi schimbului de date şi
informaţii, incluzînd, inter alia, seturi integrate de indicatori fizici,
biologici, sociali şi economici;
d) vor face uz deplin de capacitatea de expertiză a organizaţiilor
interguvernamentale şi neguvernamentale competente, în special pentru a
disemina informaţiile şi experienţele relevante în cadrul grupurilor
interesate din diferite regiuni;
e) vor acorda deplină importanţă colectării, analizei şi schimbului
de date socioeconomice şi integrării lor cu datele fizice şi biologice;
f) vor schimba şi vor face disponibile, într-o manieră completă,
deschisă şi promptă, informaţiile ce provin din toate sursele publice
disponibile, care sunt relevante pentru combaterea deşertificării şi
pentru reducerea efectelor secetei; şi
g) vor supune legislaţiei şi/sau politicilor lor naţionale
respective schimbul de informaţii cu privire la cunoştinţele locale şi
tradiţionale, asigurînd protecţia lor adecvată şi prevăzînd revenirea
unei părţi corespunzătoare din beneficiile rezultate din acestea
populaţiilor locale interesate, pe baze echitabile şi în condiţiile
convenite de comun acord.
Articolul 17
Cercetare şi dezvoltare
1) Părţile se angajează, în conformitate cu capacităţile lor, să
promoveze cooperarea ştiinţifică şi tehnică în domeniile combaterii
deşertificării şi reducerii efectelor secetei, prin intermediul
instituţiilor corespunzătoare, naţionale, subregionale, regionale şi
internaţionale. În acest scop ele vor sprijini activităţile de cercetare,
care:
a) contribuie la cunoaşterea mai amplă a proceselor ce determină
deşertificarea şi seceta, a impactului şi diferenţierii factorilor
cauzali, atît naturali, cît şi umani, în scopul combaterii
deşertificării, reducerii efectelor secetei şi realizării unei
productivităţi ameliorate, precum şi în scopul unui management şi al
unei utilizări durabile a resurselor;
b) răspund unor obiective bine stabilite, abordează nevoile
specifice ale populaţiilor locale şi conduc la identificarea şi
aplicarea soluţiilor, care îmbunătăţesc standardele de viaţă ale
oamenilor din zonele afectate;
c) ocrotesc, integrează, întăresc şi validează cunoştinţele,
experienţa şi practicile locale şi tradiţionale, asigurînd, în
conformitate cu legislaţia şi/sau cu politicile lor naţionale respective,
că posesorii acestor cunoştinţe vor beneficia direct, pe o bază
echitabilă şi în condiţii convenite de comun acord, ele orice utilizare
comercială a acestor cunoştinţe sau de orice dezvoltare tehnologică
derivată din aceste cunoştinţe;
d) dezvoltă şi consolidează capacităţile de cercetare naţionale,
subregionale şi regionale în cadrul Părţilor-ţări în curs de dezvoltare
afectate, mai ales din Africa, incluzînd dezvoltarea competenţelor
locale şi consolidarea capacităţilor corespunzătoare, în special în
ţările cu o slabă bază de cercetare, acordînd o atenţie deosebită
cercetării socioeconomice multidisciplinare şi participative;
e) iau în considerare, acolo unde este relevant, relaţia dintre
sărăcie şi migraţie, cauzate de factorii de mediu şi deşertificare;
f) promovează realizarea de programe de cercetare în comun, cu
participarea organizaţiilor de cercetare naţionale, subregionale,
regionale şi internaţionale, atît din sectoarele publice, cît şi din
cele private, pentru dezvoltarea tehnologiilor îmbunătăţite,
necostisitoare şi accesibile, în vederea dezvoltării durabile, prin
participarea efectivă a populaţiilor şi a comunităţilor locale; şi
g) măresc disponibilitatea resurselor de apă în zonele afectate,
inter alia, prin mijloace de însămînţare a norilor.
2) Priorităţile de cercetare pentru regiuni şi subregiuni
particulare, care reflectă condiţii locale diferite, trebuie să fie
incluse în programele de acţiune. Conferinţa Părţilor va analiza,
periodic, priorităţile de cercetare, pe baza avizului Comitetului pentru
Ştiinţă şi Tehnologie.
Articolul 18
Transferul, achiziţia, adaptarea şi dezvoltarea tehnologiei
1) Părţile se angajează, în măsura în care convin de comun acord şi
în conformitate cu legislaţia şi/sau cu politicile lor naţionale, să
promoveze, să finanţeze şi/sau să faciliteze finanţarea transferului,
achiziţiei, adaptării şi dezvoltării tehnologiilor sănătoase ecologic,
viabile economic şi acceptabile social, care sunt importante pentru
combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei, în scopul
de a contribui la realizarea dezvoltării durabile în zonele afectate. O
astfel de cooperare se va realiza bilateral sau multilateral, după caz,
făcîndu-se uz deplin de capacitatea de expertiză a organizaţiilor
interguvernamentale şi neguvernamentale, în mod deosebit, Părţile:
a) vor utiliza, din plin, sistemele şi centrele de schimb de
informaţii competente, existente la nivel naţional, subregional,
regional şi internaţional, pentru diseminarea informaţiilor despre
tehnologiile disponibile, sursele lor, riscurile pentru mediul
înconjurător şi despre condiţiile generale, în care ele pot fi
achiziţionate;
b) vor facilita accesul, mai ales al Părţilor-ţări în curs de
dezvoltare afectate, în condiţii favorabile, incluzînd condiţii
concesionale şi preferenţiale, după cum s-a convenit de comun acord,
luînd în considerare nevoia de a proteja drepturile de proprietate
intelectuală, la tehnologiile cele mai potrivite pentru aplicarea lor
practică la cerinţele specifice ale populaţiilor locale, acordînd o
atenţie specială impactului social, cultural, economic şi ecologic al
unor astfel de tehnologii;
c) vor facilita cooperarea tehnologică între Părţile- ţări afectate,
prin asistenţă financiară şi alte mijloace corespunzătoare;
d) vor extinde cooperarea tehnologică cu Părţile-ţări în curs de
dezvoltare afectate, incluzînd, acolo unde este relevant, acţiuni comune,
în special în sectoarele, care oferă mijloace de asistenţă alternative;
şi
e) vor lua măsuri corespunzătoare pentru crearea condiţiilor pieţei
interne şi a instrumentelor stimulative, fiscale şi de altă natură în
măsură să favorizeze dezvoltarea, transferul, achiziţia şi adaptarea
tehnologiei corespunzătoare, a cunoştinţelor, experienţei şi practicilor,
incluzînd măsuri pentru asigurarea protecţiei adecvate şi efective a
drepturilor de proprietate intelectuală.
2) În conformitate cu capacităţile lor proprii, cu legislaţia şi/sau
cu politicile lor naţionale respective, Părţile vor proteja, vor promova
şi vor utiliza, în special, tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici
relevante, tradiţionale sau locale, şi, în acest scop, ele se angajează:
a) să inventarieze astfel de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi
practici şi utilizările lor potenţiale, cu participarea populaţiilor
locale, şi să disemineze astfel de informaţii, după caz, în cooperare cu
organizaţiile interguvernamentale şi neguvernamentale competente;
b) să asigure că astfel de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi
practici sunt protejate adecvat şi că populaţiile locale beneficiază
direct, pe baze echitabile şi după cum au convenit de comun acord, de
orice utilizare comercială a acestora sau de orice dezvoltare
tehnologică derivată din acestea;
c) să încurajeze şi să sprijine activ îmbunătăţirea şi diseminarea
unor asemenea tehnologii, cunoştinţe, know-how şi practici sau
dezvoltarea de noi tehnologii bazate pe acestea; şi
d) să faciliteze, după caz, adaptarea unor asemenea tehnologii,
cunoştinţe, know-how şi practici pentru utilizare largă şi, după caz, să
le integreze cu tehnologia modernă.
SECŢIUNEA A 3-A
Măsuri de susţinere
Articolul 19
Construirea capacităţii, educaţiei şi conştientizarea publicului
1) Părţile recunosc importanţa construirii capacităţii - prin
aceasta înţelegîndu-se formarea instituţiilor, pregătirea şi dezvoltarea
capacităţilor competente, naţionale şi locale - în eforturile pentru
combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei. Ele vor
promova construirea capacităţii, după caz, prin:
a) participarea largă, la toate nivelurile, a populaţiei locale, mai
ales la nivel local, în special a femeilor şi a tinerilor, în cooperare
cu organizaţiile neguvernamentale şi locale;
b) consolidarea pregătirii şi capacităţii de cercetare, la nivel
naţional, în domeniul deşertificării şi secetei;
c) stabilirea şi/sau consolidarea sprijinului şi extinderea
serviciilor menite să disemineze metode tehnologice relevante şi tehnici
mai eficiente şi prin pregătirea agenţilor de teren şi a membrilor
organizaţiilor rurale în abordările participative, pentru conservarea şi
utilizarea durabilă a resurselor naturale;
d) încurajarea utilizării şi diseminării cunoştinţelor, know-how şi
practicilor populaţiilor locale în programele de cooperare tehnică,
oriunde este posibil;
e) adaptarea, acolo unde este necesar, a tehnologiei sănătoase
ecologic, relevantă şi a metodelor tradiţionale de agricultură şi
păstorit la condiţiile socioeconomice moderne;
f) asigurarea unei pregătiri şi tehnologii corespunzătoare în
utilizarea surselor de energie alternativă, mai ales a resurselor
regenerabile de energie, urmărindu-se, în mod deosebit, reducerea
dependenţei faţă de lemnul pentru foc;
g) cooperare, după cum s-a convenit de comun acord, pentru
consolidarea capacităţii Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate,
în vederea elaborării şi aplicării programelor în domeniul colectării,
analizei şi schimbului de informaţii, potrivit art. 16;
h) metode inovative de promovare a mijloacelor de viaţă alternative,
incluzînd pregătirea pentru noi calificări;
i) pregătirea celor care iau deciziile, a managerilor şi a
persoanelor care sunt responsabile cu strîngerea şi analiza datelor,
diseminarea şi utilizarea informaţiilor, avertizarea din timp asupra
condiţiilor de secetă şi cu producţia alimentară;
j) o mai eficientă funcţionare a instituţiilor naţionale existente
şi a sistemelor juridice şi, acolo unde este necesar, crearea unora noi,
concomitent cu consolidarea planificării strategice şi a managementului;
şi
k) prin intermediul programelor de schimb de personal pentru
creşterea capacităţii de educaţie în Părţile-ţări afectate, printr-un
proces interactiv de lungă durată pentru învăţămînt şi studiu.
2) Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate vor realiza, în
cooperare cu alte Părţi şi cu organizaţii interguvernamentale şi
neguvernamentale competente, după caz, o analiză interdisciplinară a
capacităţii disponibile şi a facilităţilor, la nivel local şi naţional,
precum şi a potenţialului pentru consolidarea acestora.
3) Părţile vor coopera reciproc şi prin intermediul organizaţiilor
interguvernamentale competente, precum şi prin intermediul
organizaţiilor neguvernamentale, în realizarea şi sprijinirea
programelor educaţionale şi de conştientizare publică, atît în
Părţile-ţări afectate, cît şi, acolo unde este relevant, în Părţile-ţări
neafectate, pentru facilitarea înţelegerii cauzelor şi a efectelor
deşertificării şi ale secetei şi a importanţei atingerii obiectivelor
prezentei Convenţii, în acest scop, Părţile:
a) vor organiza campanii de conştientizare pentru publicul larg;
b) vor promova, permanent, accesul publicului la informaţiile
relevante şi participarea largă a acestuia la activităţile de educaţie
şi conştientizare;
c) vor încuraja înfiinţarea asociaţiilor, care contribuie la
conştientizarea publică;
d) vor elabora şi vor face schimb de materiale educaţionale şi de
conştientizare publică, unde este posibil în limbile locale, vor face
schimb şi vor detaşa experţi pentru instruirea personalului din
Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate, pentru realizarea
programelor relevante de educaţie şi de conştientizare şi utilizare
deplină a materialelor educaţionale relevante, puse la dispoziţie de
organismele internaţionale competente;
e) vor evalua nevoile educaţionale din zonele afectate, vor elabora
planuri de învăţămînt corespunzătoare şi vor extinde, după necesităţi,
programele educaţionale şi de instruire a adulţilor, precum şi
facilităţile pentru toţi, mai ales pentru fete şi femei, cu privire la
identificarea, conservarea, utilizarea durabilă şi la managementul
resurselor naturale din zonele afectate; şi
f) vor elabora programe interdisciplinare participative, care
integrează conştientizarea asupra deşertificării şi secetei în sisteme
educaţionale şi în programe neoficiale de educare practică, la distanţă,
a adulţilor.
4) Conferinţa Părţilor va înfiinţa şi/sau va consolida reţelele
centrelor regionale de educare şi pregătire pentru combaterea
deşertificării şi reducerea efectelor secetei. Aceste reţele vor fi
coordonate de o instituţie creată sau desemnată în acest scop pentru a
pregăti personalul ştiinţific, tehnic şi administrativ şi pentru a
consolida instituţiile existente, responsabile de educare şi pregătire
în Părţile-ţări afectate şi, după caz, în scopul armonizării programelor
şi al organizării schimburilor de experienţă între acestea. Aceste
reţele vor coopera strîns cu organizaţiile interguvernamentale şi
neguvernamentale competente, pentru evitarea dublării eforturilor.
Articolul 20
Resurse financiare
1. Dată fiind importanţa esenţială a finanţării pentru realizarea
obiectivelor Convenţiei, Părţile, luînd în considerare capacităţile lor,
vor depune orice efort pentru a asigura că resursele financiare adecvate
sunt disponibile pentru programele destinate combaterii deşertificării
şi reducerii efectelor secetei.
2) În această privinţă, Părţile-ţări dezvoltate, acordînd prioritate
Părţilor-ţări africane afectate, fără a neglija Părţile-ţări în curs de
dezvoltare afectate din alte regiuni, în conformitate cu art.7 se
angajează:
a) să mobilizeze resurse financiare substanţiale, incluzînd donaţii
şi împrumuturi concesionale, pentru a sprijini aplicarea programelor de
combatere a deşertificării şi de reducere a efectelor secetei;
b) să promoveze mobilizarea resurselor financiare adecvate, la timp
şi previzibile, incluzînd finanţare nouă şi suplimentară din partea
Fondului pentru Mediul Înconjurător Global, destinată cheltuielilor
suplimentare convenite pentru activităţile, care privesc deşertificarea
şi care se referă la cele patru domenii principale de acţiune, în
conformitate cu dispoziţiile pertinente ale instrumentului de înfiinţare
a Fondului pentru Mediul Înconjurător Global;
c) să faciliteze, prin cooperare internaţională, transferul de
tehnologie, de cunoştinţe şi de know-how; şi
d) să exploreze, în cooperare cu Părţile-ţări în curs de dezvoltare
afectate, metode inovative şi mijloace stimulative pentru mobilizarea şi
canalizarea resurselor, inclusiv pe cele ale fundaţiilor, organizaţiilor
neguvernamentale şi ale altor entităţi din sectorul privat, în special
conversii de datorie şi alte mijloace inovative, care să mărească
capacitatea de finanţare prin reducerea poverii datoriei externe a
Părţilor-ţări în curs de dezvoltare afectate, în special a celor din
Africa.
3) Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate, luînd în considerare
capacităţile lor, se angajează să mobilizeze resurse financiare adecvate
aplicării programelor lor naţionale de acţiune.
4) În mobilizarea resurselor financiare, Părţile vor urmări
utilizarea pe deplin şi continuarea ameliorării calitative a tuturor
surselor şi mecanismelor de finanţare naţionale, bilaterale şi
multilaterale, folosind consorţii, programe comune şi paralele de
finanţare, şi implicarea surselor şi mecanismelor de finanţare din
sectorul privat, inclusiv cele ale organizaţiilor neguvernamentale. În
acest scop Părţile vor utiliza plenar mecanismele operaţionale
dezvoltate, potrivit art.14.
5) Pentru mobilizarea resurselor financiare, Părţile-ţări în curs de
dezvoltare afectate în vederea combaterii deşertificării şi reducerii
efectelor secetei, Părţile:
a) vor raţionaliza şi vor consolida managementul resurselor deja
alocate pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor secetei,
prin utilizarea lor mai eficientă şi, acolo unde este necesar,
reorientarea programelor în lumina abordării integrate pe termen lung,
adoptată potrivit prezentei Convenţii;
b) vor acorda prioritatea şi atenţia cuvenite la nivelul organelor
de administrare ale instituţiilor, dispozitivelor şi fondurilor
financiare multilaterale, inclusiv ale băncilor şi fondurilor regionale
de dezvoltare, pentru sprijinirea Părţilor-ţări în curs de dezvoltare
afectate, mai ales a celor din Africa, în activităţile care promovează
aplicarea Convenţiei, în mod special a programelor de acţiune, pe care
le desfăşoară în cadrul anexelor de implementare regională; şi
c) vor examina modalităţile, în care cooperarea regională şi
subregională poate fi consolidată pentru susţinerea eforturilor angajate
la nivel naţional.
6) Alte Părţi sunt încurajate să furnizeze, pe bază voluntară,
cunoştinţe, know-how şi tehnici, care privesc deşertificarea, şi/sau
resurse financiare pentru Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate.
7) Realizarea deplină de către Părţile-ţări în curs de dezvoltare
afectate, în special de către cele din Africa, a obligaţiilor lor
conform Convenţiei va fi sprijinită, în mare măsură, prin îndeplinirea
de către Părţile-ţări dezvoltate a obligaţiilor lor conform Convenţiei,
incluzînd, mai ales, pe cele referitoare la resursele financiare şi la
transferul de tehnologie. În îndeplinirea obligaţiilor lor, Părţile-ţări
dezvoltate vor lua pe deplin în considerare, că dezvoltarea economică şi
socială şi eradicarea sărăciei sunt primele priorităţi ale Părţilor-ţări
în curs de dezvoltare afectate, mai ales ale celor din Africa.
Articolul 21
Mecanisme financiare
1) Conferinţa Părţilor va promova disponibilizarea mecanismelor
financiare, încurajîndu-le disponibilitatea de a finanţa la maximum
Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate, mai ales cele din Africa,
pentru aplicarea Convenţiei. În acest scop, Conferinţa Părţilor va
acorda atenţie, în vederea adoptării, inter alia, a demersurilor şi
politicilor, care:
a) facilitează asigurarea finanţării necesare, la nivel naţional,
subregional, regional şi global, pentru activităţi conforme
dispoziţiilor pertinente ale Convenţiei;
b) promovează demersurile, mecanismele şi înţelegerile de finanţare
din surse multiple, precum şi evaluarea lor, potrivit art. 20;
c) asigură, cu regularitate, Părţilor interesate şi organizaţiilor
lor interguvernamentale şi neguvernamentale competente informaţii
privind fondurile şi sursele disponibile, precum şi modalităţile de
finanţare, în scopul facilitării coordonării dintre ele;
d) facilitează instituirea, după caz, de mecanisme, cum ar fi
fondurile naţionale pentru combaterea deşertificării, incluzînd pe cele
care implică participarea organizaţiilor neguvenamentale, pentru a
dirija resursele financiare, rapid şi eficient, la nivel local, în
Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate; şi
e) consolidează fondurile şi mecanismele financiare existente, la
nivel subregional şi regional, în special în Africa, pentru susţinerea
mai eficientă a aplicării Convenţiei.
2) Conferinţa Părţilor va încuraja, de asemenea, furnizarea, prin
intermediul diferitelor mecanisme din sistemul Organizaţiei Naţiunilor
Unite şi al instituţiilor financiare multilaterale, a sprijinului
necesar la nivel naţional, subregional şi regional pentru activităţile
care consolidează capacitatea Părţilor-ţări în curs de dezvoltare de
a-şi îndeplini obligaţiile conform Convenţiei.
3) Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate vor utiliza şi, acolo
unde este necesar, vor stabili şi/sau vor consolida mecanismele
naţionale de coordonare, integrate în programele naţionale de dezvoltare,
care vor asigura utilizarea eficientă a tuturor resurselor financiare
disponibile. Ele vor folosi, de asemenea, procesele participative, care
implică organizaţiile neguvernamentale, grupurile locale şi sectorul
privat, în creşterea fondurilor, în elaborarea şi în aplicarea
programelor, precum şi în asigurarea accesului la finanţare a grupurilor
de la nivel local. Aceste acţiuni pot fi consolidate printr-o coordonare
îmbunătăţită şi printr-o planificare flexibilă din partea celor, care
furnizează asistenta.
4) Pentru creşterea eficienţei mecanismelor financiare existente,
prin prezenta Convenţie se înfiinţează un Mecanism Global, menit să
promoveze acţiunile care conduc la mobilizarea şi canalizarea de resurse
financiare substanţiale, inclusiv pentru transferul de tehnologie, sub
formă de donaţii şi/sau în condiţii concesionale sau în alte condiţii,
pentru Părţile-ţări în curs de dezvoltare afectate. Acest Mecanism
Global va funcţiona sub autoritatea şi conducerea Conferinţei Părţilor
şi va fi răspunzător în faţa acesteia.
5) Conferinţa Părţilor va identifica, la prima sa sesiune ordinară,
o organizaţie pentru găzduirea Mecanismului Global. Conferinţa Părţilor
şi organizaţia, pe care a identificat-o, vor conveni asupra
modalităţilor prin care acest Mecanism Global să asigure, inter alia, că:
a) identifică şi elaborează un inventar al programelor de cooperare
bilaterale şi multilaterale relevante, care sunt disponibile pentru
aplicarea Convenţiei;
b) asigură Părţilor, la cerere, consultaţii cu privire la metodele
inovative de finanţare şi la sursele de asistenţă financiară, precum şi
cu privire la îmbunătăţirea coordonării activităţilor de cooperare la
nivel naţional;
c) asigură Părţilor interesate şi organizaţiilor interguvernamentale
şi neguvernamentale informaţii asupra surselor şi fondurilor disponibile
precum şi asupra modalităţilor de finanţare pentru a facilita
coordonarea dintre ele; şi
d) raportează Conferinţei Părţilor despre activităţile sale,
începînd cu a doua sesiune ordinară a acesteia.
6) Conferinţa Părţilor, la prima ei sesiune, va conveni, împreună cu
organizaţia pe care a identificat-o pentru găzduirea Mecanismului Global,
reglementările corespunzătoare pentru operaţiunile administrative ale
unui astfel de mecanism, apelîndu-se, în măsura în care este posibil, la
resursele bugetare şi umane existente.
7) Conferinţa Părţilor, la cea de-a treia sa sesiune ordinară, va
analiza politicile, modalităţile de funcţionare şi activităţile
Mecanismului Global, care este răspunzător în faţa acesteia potrivit
paragrafului 4), luînd în considerare dispoziţiile art. 7. În baza
acestei analize, acesta va examina şi va întreprinde acţiunile
corespunzătoare.
PARTEA IV
INSTITUŢII
Articolul 22
Conferinţa Părţilor
1) Prin prezenta Convenţie se instituie o Conferinţă a Părţilor.
2) Conferinţa Părţilor este organul suprem al Convenţiei, în
limitele mandatului ei, aceasta va adopta deciziile necesare pentru
promovarea aplicării eficiente a Convenţiei. În special, Conferinţa
Părţilor:
a) va analiza, periodic, aplicarea Convenţiei şi funcţionarea
structurilor sale instituţionale, în lumina experienţei dobîndite la
nivel naţional, subregional, regional şi internaţional şi pe baza
evoluţiei cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice;
b) va promova şi va facilita schimbul de informaţii asupra măsurilor
adoptate de Părţi şi va stabili modul şi calendarul pentru transmiterea
informaţiilor, ce urmează a fi comunicate potrivit art. 26; va analiza
rapoartele şi va face recomandări asupra acestora;
c) va stabili organele subsidiare, în măsura în care acestea sunt
considerate necesare pentru aplicarea Convenţiei;
d) va analiza rapoartele transmise de organele sale subsidiare şi va
asigura coordonarea acestora;
e) va conveni şi va adopta, prin consens, reguli de procedură şi
reguli financiare pentru sine şi pentru oricare dintre organele sale
subsidiare;
f) va adopta amendamente la Convenţie, potrivit articolelor 30 şi 31;
g) va aproba programul şi bugetul pentru activităţile sale,
incluzînd pe cele ale organelor sale subsidiare, şi va întreprinde
măsurile necesare pentru finanţarea lor;
h) va solicita, după caz, cooperarea cu organismele şi agenţiile
competente, naţionale sau internaţionale, interguvernamentale sau
neguvernamentale, şi va utiliza serviciile şi informaţiile furnizate de
acestea;
i) va promova şi va consolida relaţiile cu alte convenţii relevante
pentru evitarea dublării eforturilor; şi
j) va exercita alte asemenea funcţii, după cum ar putea fi necesar,
pentru atingerea obiectivului Convenţiei.
3) La prima sa sesiune, Conferinţa Părţilor va adopta, prin consens,
propriile reguli de procedură, care vor include procedurile de luare a
deciziilor în problemele ce nu sunt deja acoperite de procedurile de
luare a deciziilor, stipulate în Convenţie. Asemenea proceduri pot
include precizarea majorităţii necesare pentru adoptarea deciziilor
speciale.
4) Prima sesiune a Conferinţei Părţilor va fi convocată de către
secretariatul interimar, prevăzut la art. 35, şi va avea loc nu mai
tîrziu de un an de la data intrării în vigoare a Convenţiei. Dacă nu se
decide altfel de către Conferinţa Părţilor, a doua, a treia şi a patra
sesiune ordinară vor fi ţinute anual, iar după acestea, sesiunile
ordinare vor fi ţinute la fiecare 2 ani.
5) Sesiunile extraordinare ale Conferinţei Părţilor vor fi ţinute la
oricare alte date, după cum ar putea să se decidă fie de Conferinţa
Părţilor, în sesiune ordinară, fie la cererea scrisă a oricărei Părţi,
cu condiţia ca această cerere să fie susţinută de cel puţin o treime din
numărul Părţilor în intervalul a 3 luni din momentul în care cererea a
fost comunicată Părţilor de către Secretariatul permanent.
6) La fiecare sesiune ordinară, Conferinţa Părţilor va alege un
Birou. Structura şi funcţiile Biroului vor fi stabilite în regulile de
procedură. La desemnarea Biroului se va acorda atenţia cuvenită
necesităţii de a asigura distribuţia geografică echitabilă şi
reprezentarea corespunzătoare a Părţilor-ţări afectate, în special a
celor din Africa.
7) Naţiunile Unite, instituţiile sale specializate şi oricare stat
membru al acestora sau observator la acestea, care nu sunt parte la
Convenţie, pot să fie reprezentaţi, în calitate de observatori, la
sesiunile Conferinţei Părţilor. Oricare organ sau agenţie, naţională sau
internaţională, guvernamentală sau neguvernamentală, care este
competentă în problemele vizate de Convenţie şi care a informat
Secretariatul permanent despre dorinţa ei de a fi reprezentată la o
sesiune a Conferinţei Părţilor, în calitate de observator, poate fi
admisă în această calitate, în afară de cazul în care cel puţin o treime
din numărul Părţilor prezente se opune. Admiterea şi participarea
observatorilor vor fi supuse regulilor de procedură adoptate de
Conferinţa Părţilor.
8) Conferinţa Părţilor poate solicita organizaţiilor competente
naţionale şi internaţionale, care au o experienţă importantă, să-i
furnizeze informaţii în legătură cu art. 16 paragraful g), art. 17
paragraful 1) c) şi art. 18 paragraful 2) b).
Articolul 23
Secretariatul permanent
1) Prin prezenta Convenţie este instituit un Secretariat permanent.
2) Funcţiile Secretariatului permanent vor fi următoarele:
a) să pregătească sesiunile Conferinţei Părţilor şi ale organelor
sale subsidiare, instituite în temeiul Convenţiei, şi să le asigure
serviciile necesare;
b) să facă sinteza rapoartelor ce i-au fost prezentate şi să le
transmită;
c) să faciliteze, la cerere, asistenţa pentru Părţile-ţări în curs
de dezvoltare afectate, în special a celor din Africa, prin sintetizarea
şi comunicarea informaţiilor cerute în temeiul Convenţiei;
d) să coordoneze activităţile sale cu cele ale secretariatelor altor
organisme şi convenţii internaţionale pertinente;
e) să încheie, în conformitate cu directivele Conferinţei Părţilor,
înţelegeri administrative şi contractuale, care pot fi necesare pentru
îndeplinirea eficientă a funcţiilor sale;
f) să pregătească rapoarte asupra îndeplinirii funcţiilor sale, în
virtutea prezentei Convenţii, şi să le prezinte Conferinţei Părţilor; şi
g) să exercite alte asemenea funcţii de secretariat, după cum va fi
stabilit de Conferinţa Părţilor.
3) La prima sa sesiune, Conferinţa Părţilor va desemna un
Secretariat permanent şi va reglementa funcţionarea sa.
Articolul 24
Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie
1) Prin prezenta Convenţie se înfiinţează un Comitet pentru Ştiinţă
şi Tehnologie, ca organ subsidiar al Conferinţei Părţilor, pentru a-i
furniza informaţii şi asistenţă ştiinţifică cu privire la problemele
ştiinţifice şi tehnologice, care au legătură cu combaterea
deşertificării şi cu reducerea efectelor secetei. Comitetul se va
întruni concomitent cu sesiunile ordinare ale Conferinţei Părţilor şi va
fi multidisciplinar şi deschis participării tuturor Părţilor. Comitetul
se va compune din reprezentanţi guvernamentali competenţi în domenii
relevante de expertiză. Conferinţa Părţilor va decide, la prima sa
sesiune, asupra mandatului Comitetului.
2) Conferinţa Părţilor va stabili şi va ţine la zi o listă de
experţi independenţi, care au pregătire de specialitate şi experienţă în
domenii ce prezintă interes. Lista va fi bazată pe nominalizările
primite, în scris, de la Părţi, ţinîndu-se seama de necesitatea
abordării multidisciplinare şi a reprezentării geografice largi.
3) Conferinţa Părţilor poate, cînd este necesar, să desemneze
grupuri speciale "ad-hoc" pentru a-i furniza, prin intermediul
Comitetului, informaţii şi asistenţă ştiinţifică asupra unor probleme
specifice privind stadiul cunoaşterii în domenii ale ştiinţei şi
tehnologiei, relevante pentru combaterea deşertificării şi reducerea
efectelor secetei. Aceste grupuri de lucru vor fi compuse din experţi,
ale căror nume sunt luate din listă, ţinîndu-se seama de necesitatea
unei abordări multidisciplinare şi a unei largi reprezentări geografice.
Aceşti experţi trebuie să aibă pregătire ştiinţifică temeinică şi
experienţă practică şi vor fi numiţi de Conferinţa Părţilor, la
recomandarea Comitetului. Conferinţa Părţilor va decide asupra
mandatului şi modalităţilor de funcţionare a acestor grupe de lucru.
Articolul 25
Constituirea unei reţele de lucru din instituţii,
agenţii şi organisme existente
1) Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie, sub coordonarea
Conferinţei Părţilor, va lua măsuri pentru întreprinderea unui studiu şi
a unei evaluări asupra reţelelor de lucru, instituţiilor, agenţiilor şi
organismelor competente existente, care vor să devină unităţi componente
ale unei reţele de lucru. O astfel de reţea de lucru va sprijini
aplicarea Convenţiei.
2) Pe baza rezultatelor studiului şi ale evaluării, la care se face
referire în paragraful 1, Comitetul pentru Ştiinţă şi Tehnologie va face
recomandări Conferinţei Părţilor cu privire la căile şi mijloacele
pentru facilitarea şi consolidarea asocierii unităţilor în reţeaua de
lucru la nivel local, naţional şi la alte niveluri, în scopul de a
asigura, că necesităţile tematice prevăzute la art. 16-19 sunt abordate.
3) Luînd în considerare aceste recomandări, Conferinţa Părţilor:
a) va identifica unităţile naţionale, subregionale, regionale şi
internaţionale, care se pretează cel mai bine la o asociere într-o reţea
de lucru, şi va recomanda procedurile operaţionale şi in interval de
timp pentru aceasta; şi
b) va identifica unităţile cele mai potrivite pentru facilitarea
constituirii şi consolidarea unei astfel de reţele de lucru la toate
nivelurile.
PARTEA V
PROCEDURI
Articolul 26
Comunicarea informaţiilor
1) Fiecare Parte va comunica Conferinţei Părţilor, prin intermediul
Secretariatului permanent, pentru examinare în sesiunile ordinare,
rapoarte asupra măsurilor, care au fost luate pentru aplicarea
Convenţiei. Conferinţa Părţilor va stabili calendarul transmiterii şi
modul de prezentare a acestor rapoarte.
2) Părţile-ţări afectate vor prezenta o descriere a strategiilor
stabilite potrivit art. 5 şi a oricărei informaţii relevante cu privire
la aplicarea lor.
3) Părţile-ţări afectate, care aplică programe de acţiune în
conformitate cu art. 9-15, vor prezenta o descriere detaliată a
programelor şi a aplicării lor.
4) Orice grup de Părţi-ţări afectate poate face a comunicare comună
asupra măsurilor luate la nivel subregional şi/sau regional în cadrul
programelor de acţiune.
5) Părţile-ţări dezvoltate vor raporta asupra măsurilor luate pentru
a sprijini pregătirea şi aplicarea programelor de acţiune, incluzînd
informaţii cu privire la resursele financiare, pe care le-au furnizat
sau care sunt furnizate în temeiul Convenţiei.
6) Informaţiile comunicate potrivit paragrafelor 1-4 vor fi
transmise prin Secretariatul permanent, cît mai curînd posibil,
Conferinţei Părţilor şi oricărui organ sibsidiar competent.
7) Conferinţa Părţilor va facilita, la cerere, furnizarea către
ţările în curs de dezvoltare afectate, în special către cele din Africa,
a ajutorului tehnic şi financiar pentru sintetizarea şi comunicarea
informaţiilor, în conformitate cu acest articol, precum şi identificarea
nevoilor tehnice şi financiare legate de programele de acţiune.
Articolul 27
Măsuri pentru soluţionarea problemelor
care privesc aplicarea Convenţiei
Conferinţa Părţilor va examina şi va adopta procedurile şi
mecanismele instituţionale pentru soluţionarea problemelor, care pot
apărea în legătură cu aplicarea Convenţiei.
Articolul 28
Aplanarea diferendelor
1) Părţile vor aplana orice diferend dintre ele referitor la
interpretarea sau la aplicarea Convenţiei, prin negociere sau prin alte
mijloace paşnice, la propria lor alegere.
2) Cînd ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la Convenţie ori în
orice moment după aceea, o Parte, care nu este o organizaţie de
integrare economică regională, poate declara printr-un instrument scris,
transmis depozitarului, că, în privinţa oricărui diferend referitor la
interpretarea sau la aplicarea Convenţiei, ea recunoaşte unul sau ambele
dintre următoarele mijloace de aplanare a diferendului ca fiind
obligatorii în raport cu orice Parte care acceptă aceeaşi obligaţie:
a) arbitrajul, în conformitate cu procedurile adoptate, cît mai
curînd posibil, printr-o anexă, de către Conferinţa Părţilor;
b) supunerea diferendului Curţii Internaţionale de Justiţie.
3) O parte, care este o organizaţie de integrare economică regională,
poate face o declaraţie analoagă referitoare la arbitraj, în
conformitate cu procedura, la care se face referire în paragraful 2) a).
4) O declaraţie făcută în conformitate cu paragraful 2) va rămîne în
vigoare pînă la expirare, în conformitate cu clauzele ei sau timp de cel
mult 3 luni după ce notificarea scrisă a revocării ei a fost depusă la
depozitar.
5) Expirarea unei declaraţii, o notificare de revocare sau o nouă
declaraţie nu va afecta în nici un fel procesele aflate în curs în faţa
unui tribunal de arbitraj sau a Curţii Internaţionale de Justiţie, în
afară de cazul în care Părţile în diferend convin altfel.
6. Dacă Părţile în diferend nu au acceptat aceeaşi procedură sau
nici o procedură în conformitate cu paragraful 2) şi dacă ele nu au
putut să aplaneze diferendul într-un interval de 12 luni de la
notificarea de către o Parte celeilalte a faptului că între ele există
un diferend, diferendul va fi supus concilierii, la cererea oricărei
Părţi aflate în diferend, în conformitate cu procedurile adoptate cît
mai curînd posibil, printr-o anexă, de către Conferinţa Părţilor.
Articolul 29
Statutul anexelor
1) Anexele sunt parte integrantă a Convenţiei şi, în afară de cazul
în care este prevăzut expres altfel, o referire la Convenţie constituie,
în egală măsură, o referire la anexele sale.
2) Părţile vor interpreta dispoziţiile anexelor într-o manieră, care
este în conformitate cu drepturile şi obligaţiile lor, în virtutea
articolelor din această Convenţie.
Articolul 30
Amendamente la Convenţie
1) Orice Parte poate propune amendamente la Convenţie.
2) Amendamentele la Convenţie vor fi adoptate la o sesiune ordinară
a Conferinţei Părţilor. Textul oricărui amendament propus va fi
comunicat Părţilor de către Secretariatul permanent, cu cel puţin 6 luni
înaintea reuniunii, la care acest amendament este propus pentru
adoptare. De asemenea, Secretariatul permanent va comunica amendamentele
propuse şi semnatarilor Convenţiei.
3) Părţile vor depune toate eforturile pentru a realiza, prin
consens, acordul asupra oricărui amendament propus la Convenţie. Dacă
toate eforturile pentru consens au fost epuizate şi nu s-a realizat
acordul, amendamentul va fi adoptat, ca un ultim recurs, printr-un vot
majoritar de două treimi din numărul Părţilor prezente la reuniune şi
care votează. Amendamentul adoptat va fi comunicat de Secretariatul
permanent depozitarului, care il va transmite tuturor Părţilor pentru
ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
4) Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de
aderare, în privinţa unui amendament, vor fi depuse la depozitar. Un
amendament adoptat în conformitate cu paragraful 3) va intra în vigoare
pentru acele Părţi care l-au acceptat, în a 90-a zi de la data primirii
de către depozitar a unui instrument de ratificare, de acceptare, de
aprobare sau de aderare de la cel puţin două treimi din numărul Părţilor
la Convenţie, care erau Părţi la data adoptării amendamentului.
5) Pentru orice altă Parte amendamentul va intra în vigoare în a
90-a zi de la data, la care acea Parte depune la depozitar instrumentul
său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la
respectivul amendament.
6) Pentru scopurile acestui articol şi ale art. 31, Părţi prezente
şi care votează, înseamnă Părţile prezente şi care dau un vot afirmativ
sau negativ.
Articolul 31
Adoptarea şi amendarea anexelor
1) Orice anexă adiţională la Convenţie şi orice amendament la o
anexă vor fi propuse şi adoptate în conformitate cu procedura de
amendare a Convenţiei, prezentată la art. 30, cu condiţia ca, la
adoptarea unei anexe adiţionale de aplicare regională sau a unui
amendament la orice anexă de aplicare regională, majoritatea stipulată
în acel articol va include o majoritate de două treimi din voturile
Părţilor prezente şi care votează din regiunea respectivă.
2) O anexă, alta decît o anexă adiţională de aplicare regională, sau
un amendament la o anexă, altul decît un amendament la orice anexă de
aplicare regională, care au fost adoptate în conformitate cu paragraful
1), va intra în vigoare, pentru toate Părţile la Convenţie, la 6 luni de
la data înştiinţării acestor Părţi, de către depozitar, asupra adoptării
unei asemenea anexe sau a unui asemenea amendament, cu excepţia acelor
Părţi care au notificat, în scris, depozitarului, în limitele acestei
perioade, asupra neacceptării de către ele a unei astfel de anexe sau
amendament. Pentru Părţile care îşi retrag notificarea de neacceptare, o
astfel de anexă sau amendament va intra în vigoare în a 90-a zi de la
data la care retragerea unei asemenea notificări a fost primită de către
depozitar.
3) O anexă adiţională de aplicare regională sau un amendament la
orice anexă de aplicare regională, care au fost adoptate în conformitate
cu paragraful 1), va intra în vigoare, pentru toate Părţile la Convenţie
la 6 luni de la data înştiinţării acestor Părţi, de către depozitar,
asupra adoptării unei astfel de anexe sau amendament, cu excepţia:
a) oricărei Părţi care a notificat în scris depozitarului, în
limitele acestei perioade de 6 luni, despre neacceptarea de către ea a
acelei anexe adiţionale de aplicare regională sau a amendamentului la
anexa de aplicare regională, în care caz o astfel de anexă sau un astfel
de amendament va intra în vigoare, pentru Părţile care îşi retrag
notificarea de neacceptate, în a 90-a zi de la data la care depozitarul
a primit o astfel de notificare; şi
b) oricărei Părţi care a făcut o declaraţie cu privire la anexele
adiţionale de aplicare regională sau la amendamentele la anexele de
aplicare regională, în conformitate cu art. 34 paragraful 4), în care
caz oricare asemenea anexă sau amendament va intra în vigoare, pentru o
astfel de parte, în a 90-a zi de la data depunerii la depozitar a
instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare
la o astfel de anexă sau la un astfel de amendament.
4) Dacă adoptarea unei anexe sau a unui amendament la o anexă
implică un amendament la Convenţie, acea anexă sau acel amendament la o
anexă nu va intra în vigoare pînă la data, la care amendamentul la
Convenţie intră în vigoare.
Articolul 32
Dreptul la vot
1) Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2), fiecare Parte la
Convenţie va avea un vot.
2) în problemele care sunt de competenţa lor, organizaţiile de
integrare economică regională îşi vor exercita dreptul la vot cu un
număr de voturi egal cu numărul statelor lor membre, care sunt Părţi la
Convenţie. O asemenea organizaţie nu îşi va exercita dreptul la vot,
dacă oricare dintre statele ei membre îşi exercită dreptul şi viceversa.
PARTEA VI
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 33
Semnare
Prezenta Convenţie va fi deschisă pentru semnare la Paris, la 14-15
octombrie 1994, de către statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor
Unite sau ale oricărei instituţii specializate a Naţiunilor Unite ori de
cele care sunt Părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi la
organizaţii de integrare economică regională. După această dată,
Convenţia va rămîne deschisă pentru semnare, la sediul Organizaţiei
Naţiunilor Unite din New York, pînă la data de 13 octombrie 1995.
Articolul 34
Ratificare, acceptare, aprobare şi aderare
1) Convenţia va fi supusă procedurilor de ratificare, de acceptare,
de aprobare sau de aderare de către state sau de către organizaţii de
integrare economică regională. Ea va fi deschisă pentru aderare începînd
cu ziua următoare datei la care Convenţia este închisă pentru semnare.
Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare
vor fi depuse la depozitar.
2) Orice organizaţie de integrare economică regională, care devine
Parte la Convenţie, fără ca vreunul dintre statele ei membre să fie
Parte la Convenţie, va fi legată prin toate obligaţiile care decurg din
Convenţie. Dacă unul sau mai multe state membre ale unei astfel de
organizaţii sunt şi Parte la Convenţie, organizaţia şi statele ei membre
vor decide asupra responsabilităţilor, ce le revin pentru îndeplinirea
obligaţiilor lor, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei. În astfel
de cazuri, organizaţia şi statele ei membre nu voi avea dreptul să-şi
exercite concomitent drepturile care decurg din Convenţie.
3) În instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau
de aderare, organizaţiile de integrare economică regională îşi vor
declara gradul de competenţă în privinţa problemelor reglementate de
Convenţie. De asemenea, ele vor informa cu promptitudine depozitarul,
care, la rîndul său, va informa Părţile asupra oricărei modificări
importante a gradului lor de competenţa.
4) În instrumentul său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau
de aderare, orice Parte poate declara că, în ceea ce o priveşte, orice
anexă adiţională de aplicare regională sau orice amendament la orice
anexă de aplicare regională va intra în vigoare numai la depunerea
instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de
aderare cu privire la acestea.
Articolul 35
Dispoziţii provizorii
Funcţiile Secretariatului permanent, la care se face referire la
art. 23, vor fi îndeplinite, cu titlu provizoriu, de către secretariatul
stabilit de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia nr.
47/188 din 22 decembrie 1992, pînă la încheierea primei sesiuni a
Conferinţei Părţilor.
Articolul 36
Intrarea in vigoare
1) Convenţia va intra în vigoare în a 90-a zi de la data depunerii
celui de al 50-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare
sau de aderare.
2) Pentru fiecare stat sau organizaţie de integrare economică
regională, care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la Convenţie după
depunerea celui de-al 50-lea instrument de ratificare, de acceptare, de
aprobare sau de aderare, Convenţia va intra în vigoare în cea de-a 90-a
zi de la data depunerii de către un astfel de stat sau organizaţie de
integrare economică regională a instrumentului său de ratificare, de
acceptare, de aprobare sau de aderare.
3) Pentru scopurile paragrafelor 1) şi 2), orice instrument depus de
către o organizaţie de integrare economică regională nu va fi considerat
adiţional la cele depuse de către statele membre ale organizaţiei.
Articolul 31
Rezerve
Nici o rezervă nu poate fi făcută la prezenta Convenţie.
Articolul 38
Denunţare
1) În orice moment după expirarea a 3 ani de la data la care
Convenţia a intrat în vigoare pentru o Parte, acea Parte poate denunţa
Convenţia printr-o notificare scrisă, adresată depozitarului.
2) Orice asemenea denunţare va avea efect la expirarea unui an de la
data primirii de către depozitar a notificării de denunţare sau la o
altă dată ulterioară, după cum se poate preciza în notificarea de
denunţare.
Articolul 39
Depozitarul
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi
depozitarul Convenţiei.
Articolul 40
Texte autentice
Originalul prezentei Convenţii, ale cărei texte în limbile arabă,
chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice, va fi
depus la Secretariatul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Pentru conformitate, subsemnatul, fiind pe deplin împuternicit în
acest scop, a semnat prezenta Convenţie.
Anexa 1
ANEXA DE APLICARE REGIONALA PENTRU AFRICA
Articolul 1
Aria de aplicare
Prezenta Anexă se aplică pentru Africa, în raport cu fiecare Parte
şi în conformitate cu Convenţia, în special cu art. 7 al acesteia, în
scopul combaterii deşertificării şi/sau al reducerii efectelor secetei
în zonele sale aride, semiaride şi uscat-subumede.
Articolul 2
Scopul
Scopul prezentei Anexe, aplicabilă la nivel naţional, subregional şi
regional în Africa, şi ţinînd seama de condiţiile specifice acestei
regiuni, este:
a) de a stabili măsurile şi procedurile, incluzînd natura şi
modalităţile de asigurare a sprijinului furnizat de Părţile-ţări
dezvoltate, în conformitate cu dispoziţiile pertinente ale Convenţiei;
b) de a lua măsuri pentru aplicarea eficientă şi practică a
Convenţiei, ţinîndu-se seama de condiţiile specifice Africii; şi
c) de a promova procedeele şi activităţile, care privesc combaterea
deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei în zonele aride,
semiaride şi uscat-subumede din Africa.
Articolul 3
Condiţii specifice regiunii africane
În îndeplinirea obligaţiilor lor, în virtutea Convenţiei, pentru
aplicarea prezentei anexe Părţile vor adopta o abordare de principiu,
care să ia în considerare următoarele condiţii particulare din Africa:
a) proporţia ridicată a zonelor aride, semiaride şi uscat-subumede;
b) numărul mare de ţări şi de populaţii, afectate negativ de
deşertificare şi de revenirea frecventă a secetei grave;
c) numărul mare de ţări afectate, care sunt fără litoral;
d) sărăcia larg răspîndită, predominantă în cele mai afectate ţări,
între acestea aflîndu-se un număr mare de ţări dintre cele mai puţin
dezvoltate, şi nevoia lor pentru sume importante de ajutor extern, sub
formă de donaţii şi împrumuturi, în condiţii avantajoase, în scopul
continuării obiectivelor lor de dezvoltare;
e) condiţiile socioeconomice dificile, agravate de deteriorarea şi
de fluctuaţia condiţiilor comerciale, îndatorarea externă şi
instabilitatea politică, care determină migraţii interne, regionale şi
internaţionale;
f) puternica dependenţă a populaţiilor fată de resursele naturale
pentru a-si asigura subzistenţa, care, combinată cu influenţele
tendinţelor şi ale factorilor demografici, cu o slabă bază tehnologică
şi cu practici de producţie nedurabile, contribuie la degradarea
serioasă a resurselor;
g) sisteme juridice şi instituţionale insuficiente, o slabă bază
infrastructurală şi o capacitate ştiinţifică, tehnică şi educaţională
insuficientă, care conduc la cerinţe substanţiale pentru construirea
capacităţii; şi
h) rolul central al acţiunilor pentru combaterea deşertificării
şi/sau reducerea efectelor secetei printre priorităţile de dezvoltare
naţională a ţărilor africane afectate.
Articolul 4
Angajamente şi obligaţii ale Părţilor-ţări africane
1) În acord cu capacităţile lor proprii, Părţile-ţări africane se
angajează:
a) să facă din lupta pentru combaterea deşertificării şi/sau
reducerea efectelor secetei o strategie esenţială în eforturile lor
pentru eradicarea sărăciei;
b) să promoveze cooperarea şi integrarea regională în programele şi
activităţile pentru combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor
secetei, într-un spirit de solidaritate şi parterieriat, bazat pe
interesul reciproc;
c) să raţionalizeze şi să consolideze instituţiile existente
interesate de deşertificare şi de secetă şi să implice alte instituţii
existente, după caz, pentru a le face mai eficace şi pentru a asigura
utilizarea mai eficientă a resurselor;
d) să promoveze schimbul de informaţii între şi printre ele cu
privire la tehnologiile, cunoştinţele, know-how şi la practicile
corespunzătoare; şi
e) să pună în aplicare planuri de urgentă pentru reducerea efectelor
secetei în zonele degradate prin deşertificare şi/sau secetă.
2) În conformitate cu obligaţiile generale şi specifice, stabilite
la art. 4 şi 5 din Convenţie, Părţile-ţări africane afectate se vor
strădui:
a) să asigure alocaţii financiare corespunzătoare din bugetele lor
naţionale, potrivit condiţiilor şi capacităţilor naţionale, şi care să
reflecte noua prioritate, pe care Africa o acordă fenomenului
deşertificării şi/sau al secetei;
b) să susţină şi să consolideze reformele în curs de desfăşurare în
direcţia unei mai mari descentralizări şi a ameliorării regimului de
exploatate a resurselor, să consolideze participarea populaţiilor şi a
comunităţilor locale; şi
c) să identifice şi să mobilizeze resurse financiare naţionale, noi
şi suplimentare, şi să dezvolte, ca o problemă prioritară, capacităţile
şi facilităţile naţionale existente pentru mobilizarea resurselor
financiare interne.
Articolul 5
Angajamente şi obligaţii ale Părţilor-ţări dezvoltate
1) În îndeplinirea obligaţiilor lor, în virtutea art. 4, 6 şi 7 din
Convenţie, Părţile-ţări dezvoltate vor acorda prioritate Părţilor-tări
africane afectate şi, în acest context:
a) le vor ajuta în lupta pentru combaterea deşertificării şi/sau
reducerea efectelor secetei, inter alia, prin furnizarea şi/sau
facilitarea accesului la resurse financiare şi/sau la alte resurse,
precum şi prin promovarea, finanţarea, şi/sau facilitarea finanţării
transferului, adaptării şi accesului la tehnologii corespunzătoare din
punct de vedere ecologic şi la know-how, după cum s-a convenit de comun
acord şi în conformitate cu politicile naţionale, luînd în considerare
asumarea de către ele a eradicării sărăciei ca o strategie esenţială;
b) vor continua să aloce resurse importante şi/sau resurse sporite
pentru combaterea şi/sau reducerea efectelor secetei; şi
c) le vor ajuta în consolidarea competenţelor pentru a le face apte
să îşi îmbunătăţească structurile instituţionale, precum şi capacităţile
lor ştiinţifice şi tehnice, de colectare şi analiză a informaţiilor, de
cercetare şi dezvoltare, în scopul combaterii deşertificării şi/sau al
reducerii efectelor secetei.
2) Alte Părţi-ţări pot furniza Părţilor-tări africane afectate, cu
titlu voluntar, tehnologie, cunoştinţe şi know- how, în legătură cu
deşertificarea, şi/sau resurse financiare. Transferul unor astfel de
cunoştinţe, know-how şi tehnici este facilitat de cooperarea
internaţională.
Articolul 6
Cadrul de planificare strategică pentru o dezvoltare durabilă
1) Programele naţionale de acţiune vor constitui o parte integrantă
şi esenţială a unui proces mai larg de elaborare a politicilor naţionale
pentru dezvoltarea durabilă a Părţilor-ţări africane afectate.
2) Un proces consultativ şi participativ, implicînd autoritatea
guvernamentală la eşaloane corespunzătoare, populaţiile locale,
comunităţile şi organizaţiile neguvernamentale, va fi întreprins pentru
a asigura orientarea spre o strategie cu planificare flexibilă, pentru a
permite maximum de participare din partea populaţiilor şi a
comunităţilor locale. După caz, agenţiile de asistenţă, bilaterale sau
multilaterale, se pot implica în acest proces, la solicitarea unei
Părţi-ţări africane afectate.
Articolul 7
Calendarul pentru elaborarea programelor de acţiune
Pînă la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Părţile-ţări
africane, în cooperare cu alţi membri ai comunităţii internaţionale,
după caz, vor aplica, cu titlu provizoriu, în măsura în care este
posibil, acele dispoziţii ale Convenţiei, care se referă la elaborarea
programelor de acţiune naţionale, subregionale şi regionale.
Articolul 8
Conţinutul programelor de acţiune naţionale
1) Potrivit art. 10 din Convenţie, strategia generală a programelor
naţionale de acţiune pentru zonele afectate va pune accentul pe
programele integrate de dezvoltare locală, bazate pe mecanisme
participative şi pe integrarea strategiilor pentru eradicarea sărăciei
în eforturile pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor
secetei. Programele vor urmări consolidarea capacităţii autorităţilor
locale şi asigurarea implicării active a populaţiilor comunităţilor şi a
grupurilor locale, cu accent pe educaţie şi instruire, mobilizarea
organizaţiilor neguvernamentale cu expertiză atestată şi consolidarea
structurilor guvernamentale descentralizate.
2) Programele naţionale de acţiune vor include, după caz,
următoarele aspecte generale:
a) valorificarea, în elaborarea şi aplicarea programelor naţionale
de acţiune, a experienţei anterioare în combaterea deşertificării şi/sau
în reducerea efectelor secetei, luînd în considerare condiţiile sociale,
economice şi ecologice;
b) identificarea factorilor care contribuie la deşertificarea şi/sau
la secetă, a resurselor şi capacităţilor disponibile şi necesare, precum
şi stabilirea de politici corespunzătoare, de măsuri şi de alte soluţii
instituţionale necesare pentru combaterea acelor fenomene şi/sau
reducerea efectelor lor; şi
c) creşterea participării populaţiilor şi a comunităţilor locale,
incluzînd femei, fermieri şi păstori, şi delegarea unei mai mari
responsabilităţi de management acestora.
3) Programele ele acţiune naţionale vor include, de asemenea, după
caz, următoarele:
a) măsuri pentru ameliorarea mediului economic, în scopul eradicării
sărăciei;
(i) creşterea veniturilor şi a posibilităţilor de angajare, în
special pentru cei mai săraci membri ai comunităţii, prin:
- dezvoltarea pieţelor pentru produsele agricole şi animaliere;
- crearea instrumentelor financiare adaptate nevoilor locale;
- încurajarea diversificării în agricultură şi înfiinţarea de
întreprinderi agricole; şi
- dezvoltarea activităţilor economice de tipul celor
paraagricole sau nonagricole;
(ii) îmbunătăţirea pe termen lung a perspectivelor economiilor
rurale, prin crearea de:
- stimulente pentru investiţii productive şi acces la mijloacele
de producţie; şi
- politici de preţuri şi taxe, precum şi practici comerciale,
care încurajează dezvoltarea;
(iii) stabilirea şi aplicarea unor politici în materie de
populaţie şi migrări, pentru reducerea presiunii populaţiei
asupra terenurilor; şi
(iv) încurajarea cultivării plantelor rezistente la secetă
şi aplicarea, sistemelor integrate de agricultură,
specifice terenurilor uscate, pentru asigurarea securităţii
alimentare;
b) măsuri pentru conservarea resurselor naturale:
(i) asigurarea unui management integrat şi durabil al resurselor
naturale, incluzînd:
- terenurile pentru culturi agricole şi pentru păşuni;
- covorul vegetal şi fauna sălbatică;
- pădurile;
- resursele de apă; şi
- diversitatea biologică;
(ii) instruirea şi intensificarea campaniilor pentru
conştientizarea publicului şi educaţie ecologică, precum şi
diseminarea cunoştinţelor şi a tehnicilor ce privesc
managementul resurselor naturale; şi
(iii) asigurarea dezvoltării şi folosirii eficiente a diverselor
surse de energie, promovarea surselor alternative de
energie, în special de energie solară, energie eoliană şi
biogaz, precum şi înţelegeri specifice pentru transferul,
achiziţia şi adaptarea de tehnologii relevante pentru
atenuarea presiunii asupra resurselor naturale fragile;
c) măsuri pentru îmbunătăţirea organizării instituţionale:
(i) stabilirea atribuţiilor şi a responsabilităţilor
autorităţilor guvernamentale centrale şi ale autorităţilor
locale în cadrul politicii de planificare şi de utilizare a
teritoriului;
(ii) încurajarea unei politici de descentralizare activă,
transferarea responsabilităţii pentru management şi pentru
luarea deciziilor către autorităţile locale, încurajarea
iniţiativelor şi a asumării responsabilităţii de către
comunităţile locale şi constituirea de structuri locale; şi
(iii) ajustarea, după caz, a cadrului instituţional şi
legislativ pentru managementul resurselor naturale, pentru
a garanta dreptul de proprietate al populaţiilor locale
asupra terenurilor;
d) măsuri pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor despre deşertificare:
(i) promovarea cercetării şi colectarea, prelucrarea şi schimbul
de informaţii cu privire la aspectele ştiinţifice, tehnice
şi socioeconomice ale deşertificării;
(ii) ameliorarea capacităţilor naţionale în cercetare şi în
colectarea, prelucrarea, schimbul şi analiza de informaţii,
astfel încît să crească gradul de înţelegere, iar
rezultatele să fie transferate din domeniul analizei în
condiţii operaţionale; şi
(iii) încurajarea studiilor pe termen mediu şi lung, privind:
- tendinţele socialeconomice şi culturale în zonele afectate;
- tendinţele calitative şi cantitative în starea resurselor
naturale; şi
- interacţiunea dintre climă şi deşertificare;
e) măsuri pentru monitorizarea şi evaluarea efectelor secetei:
(i) elaborarea strategiilor pentru evaluarea influenţelor
variaţiilor naturale ale climei asupra secetei şi
deşertificării regionale şi/sau pentru utilizarea
prognozelor privind variaţiile climatice de la scări de
timp sezoniere la cele interanuale, în eforturile de
reducere a efectelor secetei;
(ii) perfecţionarea capacităţii de alertă timpurie şi de
intervenţie, administrarea eficientă a asistenţei de
urgenţă şi a ajutorului alimentar, ameliorarea sistemelor
de stocare şi de distribuire a alimentelor, a sistemelor
de protecţie a vitelor şi a infrastructurilor publice,
precum şi a mijloacelor de existenţă alternative în zonele
predispuse la secetă; şi
(iii) monitorizarea şi evaluarea degradării ecologice, pentru a
furniza, la timp, informaţii exacte asupra procesului şi
dinamicii degradării resurselor, în scopul facilitării unor
politici şi măsuri de intervenţie îmbunătăţite.
Articolul 9
Elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune
naţionale şi indicatori de evaluare
Fiecare Parte-ţară africană afectată va desemna un organ naţional de
coordonare corespunzător, care să acţioneze ca un catalizator în
elaborarea, punerea în aplicare şi evaluarea programului său naţional de
acţiune. În baza art. 3 şi, după caz, acest organ de coordonare:
a) va întreprinde o identificare şi o analiză a acţiunilor, începînd
cu un proces de consultare angajat la nivel local, implicînd populaţii
şi comunităţi locale, în cooperare cu autorităţile administrative locale,
Părţi-ţări dezvoltate şi organizaţii interguvernamentale şi
neguvenamentale, pe baza unor consultări iniţiale, cu cei interesaţi la
nivel naţional;
b) va identifica şi va analiza constrîngerile, nevoile şi lipsurile
care afectează dezvoltarea şi utilizarea durabilă a terenurilor, va
recomanda măsuri practice pentru evitarea paralelismului şi
valorificarea deplină a eforturilor relevante în curs de desfăşurare, şi
va promova punerea în aplicare a rezultatelor;
c) va facilita, va proiecta şi va concepe proiecte de activităţi,
bazate pe abordări flexibile şi interactive, pentru a asigura
participarea activă a populaţiei din zonele afectate, pentru a minimiza
impactul negativ al unor activităţi şi pentru a identifica şi a acorda
prioritate cerinţelor de asistenţă financiară şi de cooperare tehnică;
d) va stabili indicatori potriviţi, măsurabili şi uşor verificabili,
pentru a asigura evaluarea şi aprecierea programelor de acţiune
naţionale, care cuprind acţiuni pe termene scurte, medii şi lungi,
precum şi punerea în aplicare a unor astfel de programe; şi
e) va elabora rapoarte periodice cu privire la punerea în aplicare a
programelor de acţiune naţionale.
Articolul 10
Cadrul organizatoric al programelor de acţiune subregionale
1) În conformitate cu art. 4 din Convenţie, Părţile- ţări africane
vor coopera la elaborarea şi punerea în aplicare a unor programe de
acţiune subregionale pentru Africa Centrală, Africa de Est, Africa de
Nord, Africa de Sud şi Africa de Vest şi, în această privinţă, pot
transfera următoarele responsabilităţi organizaţiilor
interguvernamentale subregionale competente:
a) să acţioneze ca puncte focale pentru activităţi pregătitoare şi
să coordoneze punerea în aplicare a programelor de acţiune subregionale;
b) să sprijine elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de
acţiune naţionale;
c) să faciliteze schimbul de informaţii, experienţă şi know-how şi
să asigure consultanţă în analiza legislaţiei naţionale; şi
d) orice alte responsabilităţi în legătură cu punerea în aplicare a
programelor de acţiune subregionale.
2) Instituţiile subregionale specializate pot furniza sprijin, la
cerere, şi/sau pot primi responsabilităţi de coordonare a activităţilor
din domeniile lor de competenţă.
Articolul 11
Conţinutul şi elaborarea programelor de acţiune subregionale
Programele de acţiune subregionale se vor concentra asupra
problemelor, care sunt mai bine abordate la nivel subregional. Ele vor
stabili, acolo unde este necesar, mecanisme pentru managementul
resurselor naturale în comun. Astfel de mecanisme vor trata efectiv
problemele transfrontaliere, asociate cu deşertificarea şi/sau seceta,
şi vor asigura sprijin pentru aplicarea armonioasă a programelor de
acţiune naţionale. Domeniile prioritare ale programelor de acţiune
subregionale se vor concentra, după caz, pe:
a) programe comune pentru managementul durabil al resurselor
naturale transfrontaliere, prin mecanisme bilaterale şi multilaterale,
după caz;
b) coordonarea programelor pentru dezvoltarea surselor alternative
de energie;
c) cooperarea în managementul şi controlul dăunătorilor, precum şi
al bolilor la plante şi animale;
d) activităţi de construire a capacităţii, de educaţie şi
conştientizare a publicului, care sunt mai bine realizate sau sprijinite
la nivel subregional;
e) cooperarea ştiinţifică şi tehnică, în special în domeniile
climatologiei, meteorologiei şi hidrologiei, incluzînd reţeaua pentru
colectarea şi evaluarea datelor, diseminarea informaţiilor şi
monitorizarea proiectelor, coordonarea şi acordarea priorităţii
activităţilor de cercetare şi dezvoltare;
f) sisteme de alertare timpurie şi planificare comună pentru
reducerea efectelor secetei, incluzînd măsuri pentru abordarea
problemelor care rezultă din migrările determinate de starea mediului;
g) explorarea modalităţilor de împărtăşire a experienţei, în special
cu privire la participarea populaţiilor şi a comunităţilor locale, şi
crearea mediului favorabil unui management îmbunătăţit de utilizare a
teritoriului şi utilizării tehnologiilor corespunzătoare;
h) consolidarea capacităţii organizaţiilor subregionale pentru
coordonarea şi furnizarea de servicii tehnice, precum şi înfiinţarea,
neorientarea şi întărirea centrelor şi instituţiilor subregionale; şi
i) dezvoltarea de politici in domenii, ca de exemplu comerţul, care
au impact asupra zonelor şi populaţiilor afectate, incluzînd măsuri
pentru coordonarea regimurilor de piaţă regionale şi pentru
infrastructură comună.
Articolul 12
Cadrul organizatoric al programului de acţiune regional
1) În conformitate cu art. 11 din Convenţie, Părţile- ţări africane
vor stabili împreună procedurile pentru elaborarea şi punerea în
aplicare a programului de acţiune regional.
2) Părţile pot furniza sprijin corespunzător instituţiilor şi
organizaţiilor regionale africane competente să ajute Părţile-ţări
africane în îndeplinirea responsabilităţilor ce le revin în virtutea
Convenţiei.
Articolul 13
Conţinutul programului de acţiune regional
Programul de acţiune regional include măsuri care privesc combaterea
deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei din următoarele
domenii prioritare, după caz:
a) dezvoltarea cooperării regionale şi coordonarea programelor de
acţiune subregionale pentru realizarea consensului regional asupra
principalelor domenii de acţiune, inclusiv prin consultări periodice cu
organizaţiile subregionale;
b) promovarea construirii capacităţii pentru activităţi, care sunt
mai bine puse în aplicare la nivel regional;
c) căutarea de soluţii, împreună cu comunitatea internaţională,
pentru probleme economice şi sociale globale, care au impact asupra
zonelor afectate, luînd în considerare art. 4 paragraful 2) b) din
Convenţie;
d) promovarea între Părţile-ţări afectate din Africa şi subregiunile
sale, precum şi cu alte regiuni afectate, a schimbului de informaţii şi
tehnici corespunzătoare, de know- how tehnic şi experienţă relevantă;
promovarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice, în special în
domeniile climatologiei, meteorologiei, hidrologiei, dezvoltării
resurselor de apă şi a surselor alternative de energie; coordonarea
activităţilor de cercetare subregionale şi regionale şi identificarea
priorităţilor regionale pentru cercetare şi dezvoltare;
e) coordonarea reţelei de supraveghere, evaluare sistematică şi
schimb de informaţii, precum şi integrarea acesteia în reţeaua mondială;
şi
f) coordonarea şi consolidarea sistemelor regionale şi subregionale
de alertă timpurie şi a planurilor de urgenţă în caz de secetă.
Articolul 14
Resurse financiare
1) În conformitate cu art. 4 paragraful 2) şi cu art. 20 din
Convenţie, Părţile-ţări africane afectate se vor strădui să asigure un
cadru macroeconomic, care să contribuie la mobilizarea de resurse
financiare, vor elabora politici şi vor stabili proceduri pentru
canalizarea mai eficientă a resurselor spre programe locale de
dezvoltare, inclusiv prin organizaţii neguvernamentale, după caz.
2) În conformitate cu art. 21 paragrafele 4) şi 5) din Convenţie,
Părţile convin să stabilească un inventar al surselor de finanţare la
nivel naţional, subregional, regional şi internaţional, pentru a asigura
folosirea raţională a resurselor existente şi pentru a identifica
lipsurile în alocarea resurselor, în scopul facilitării punerii în
aplicare a programelor de acţiune. Acest inventar va fi revăzut şi
actualizat periodic.
3) Potrivit art. 7 din Convenţie, Părţile-ţări dezvoltate vor
continua să aloce resurse importante şi/sau resurse sporite, precum şi
alte forme de asistenţă pentru Părţile-ţări africane afectate, pe bază
de acorduri şi înţelegeri de parteneriat, prevăzute la art.18, acordînd
atenţia cuvenită, inter alia, problemelor referitoare la credite, comerţ
internaţional şi la înţelegerile comerciale, în conformitate cu art. 4
paragraful 2) b) din Convenţie.
Articolul 15
Mecanisme financiare
1) Potrivit art. 7 din Convenţie, care subliniază prioritatea pentru
Părţile-ţări africane afectate şi ia în considerare situaţia deosebită,
care domină în această regiune, Părţile vor acorda atenţie specială
punerii în aplicare, în Africa, a dispoziţiilor art. 21 paragraful 1) d)
şi e) din Convenţie, mai ales prin:
a) facilitarea stabilirii de mecanisme, ca, de exemplu, fonduri
naţionale pentru combaterea deşertificării, în scopul canalizării
resurselor financiare la nivel local, şi
b) consolidarea fondurilor şi a mecanismelor financiare existente la
niveluri subregionale şi regionale.
2) Potrivit art. 20 şi 21 din Convenţie, Părţile, care sunt şi
membre ale organelor de administrare ale instituţiilor financiare
regionale şi subregionale relevante, inclusiv ale Băncii Africane pentru
Dezvoltare şi ale Fondului African pentru Dezvoltare, vor încuraja
eforturile pentru a acorda prioritatea şi atenţia cuvenite activităţilor
acelor instituţii, care fac progrese, în aplicarea prevederilor
prezentei Anexe.
3) Părţile vor raţionaliza, în măsura în care este posibil,
procedurile pentru canalizarea fondurilor spre Părţile-ţări africane
afectate.
Articolul 16
Asistenţă tehnică şi cooperare
Părţile se angajează, potrivit capacităţilor lor, să raţionalizeze
asistenţa tehnică pentru şi în cooperare cu Părţile-ţări africane, în
scopul creşterii eficienţei proiectelor şi programelor, inter alia, prin:
a) limitarea costurilor măsurilor de sprijin şi a celor generale,
mai ales a cheltuielilor de întreţinere; în orice caz, asemenea
cheltuieli vor reprezenta doar un procentaj corespunzător redus din
costul total al proiectului, astfel încît eficienţa proiectului să
crească la maximum;
b) folosirea, de preferinţă, a experţilor naţionali competenţi sau,
acolo unde este necesar, a experţilor competenţi din subregiune şi/sau
regiune, pentru conceperea, elaborarea şi aplicarea proiectelor şi
crearea expertizei locale, acolo unde nu există; şi
c) administrarea şi coordonarea eficiente, precum şi utilizarea
eficientă a asistenţei tehnice, ce urmează a fi furnizată.
Articolul 17
Transferul, achiziţia, adaptarea şi accesul la
tehnologii sănătoase din punct de vedere ecologic
Întru aplicarea prevederilor art. 18 din Convenţie, referitoare la
transferul, achiziţia, adaptarea şi dezvoltarea tehnologiei, Părţile se
angajează să acorde prioritate Părţilor-ţări africane şi, după cum este
necesar, să elaboreze cu acestea noi modele de parteneriat şi cooperare
pentru întărirea formării capacităţii în domeniile cercetării
ştiinţifice şi dezvoltării, colectării şi diseminării informaţiilor,
pentru a le face capabile să aplice strategiile lor de combatere a
deşertificării şi de reducere a efectelor secetei.
Articolul 18
Acorduri de coordonare şi parteneriat
1) Părţile-ţări africane vor coordona elaborarea, negocierea şi
aplicarea programelor de acţiune naţionale, subregionale şi regionale.
În acest proces, ele pot implica, după caz, alte părţi şi organizaţii
interguvernamentale şi neguvernamentale competente.
2) Obiectivele unei asemenea coordonări sunt garantarea cooperării
financiare şi tehnice, în conformitate cu prevederile Convenţiei, şi
asigurarea continuităţii necesare în folosirea şi administrarea
resurselor.
3) Părţile-ţări africane vor organiza procese consultative la nivel
naţional, subregional şi regional. Aceste procese consultative:
a) pot servi ca un forum pentru negocierea şi încheierea acordurilor
de parteneriat, bazate pe programele de acţiune naţionale, subregionale
şi regionale; şi
b) pot preciza contribuţia Părţilor-ţări africane şi a altor membri
ai grupurilor consultative la programe şi pot identifica priorităţi şi
acorduri asupra indicatorilor de aplicare şi evaluare, precum şi
aranjamente de finanţare pentru aplicare.
4) Secretariatul permanent, la cererea Părţilor-ţări africane,
potrivit art. 23 din Convenţie, poate facilita concovarea unor asemenea
procese consultative, prin:
a) oferirea de sugestii pentru organizarea de aranjamente
consultative eficace, rezultate din experienţa organizării altor
asemenea aranjamente;
b) furnizarea de informaţii agenţiilor bilaterale şi multilaterale
competente, referitoare la procesele şi reuniunile consultative şi
încurajarea implicării lor active; şi
c) furnizarea altor informaţii, care pot fi relevante pentru
stabilirea sau îmbunătăţirea aranjamentelor consultative.
5) Organele de coordonare subregională şi regională, inter alia:
a) vor recomanda ajustările corespunzătoare pentru acordurile de
parteneriat;
b) vor monitoriza, vor evalua şi vor raporta asupra aplicării
programelor subregionale şi regionale convenite; şi
c) vor urmări asigurarea comunicării şi cooperării eficiente între
Părţile-ţări africane.
6) Participarea la grupurile consultative va fi deschisă, după caz,
guvernelor, grupurilor şi donatorilor interesaţi, organelor, fondurilor
şi programelor relevante din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite,
organizaţiilor subregionale şi regionale competente, reprezentanţilor
organizaţiilor neguvernamentale relevante. Participanţii la fiecare grup
consultativ vor stabili modalităţile de organizare şi de funcţionare a
acestuia.
7) În conformitate cu art. 14 din Convenţie, Părţile-ţări dezvoltate
sunt încurajate să dezvolte, din proprie iniţiativă, un proces informal
de consultare şi coordonare între ele, la nivel naţional, subregional şi
regional şi, la solicitarea unei Părţi-ţări africane afectate sau a unei
organizaţii subregionale ori regionale competente, să participe la un
proces consultativ la nivel naţional, subregional sau regional, care ar
putea evalua şi răspunde nevoilor de asistenţă pentru facilitarea
aplicării.
Articolul 19
Măsuri de supraveghere
Supravegherea aplicării prezentei Anexe va fi realizată de
Părţile-ţări africane, în acord cu Convenţia, după cum urmează:
a) la nivel naţional, printr-uri mecanism, a cărui structură va fi
stabilită de fiecare Parte-ţară africană afectată şi care va include
reprezentanţi ai comunităţilor locale şi va funcţiona sub supravegherea
organului naţional coordonator prevăzut la art. 9;
b) la nivel subregional, printr-un comitet consultativ
multidisciplinar, ştiinţific şi tehnic, ale cărui componenţă şi
modalităţi de funcţionare vor fi stabilite de Părţile- ţări africane ale
respectivei subregiuni; şi
c) la nivel regional, printr-un mecanism stabilit în acord cu
dispoziţiile pertinente ale Tratatului de Instituire a Comunităţii
Economice Africane şi prin Comitetul Consultativ African Ştiinţific şi
Tehnic.
Anexa II
ANEXĂ DE APLICARE REGIONALĂ PENTRU ASIA
Articolul 1
Scopul
Scopul prezentei Anexe este de a stabili liniile directoare şi
măsurile pentru aplicarea efectivă a Convenţiei în Părţile-ţări afectate
din Asia, luînd-se în considerare condiţiile sale specifice.
Articolul 2
Condiţii specifice regiunii Asia
În realizarea obligaţiilor lor, în virtutea Convenţiei, Părţile vor
lua în considerare, după caz, următoarele condiţii specifice, care se
aplică în diverse grade Părţilor- ţări afectate din această regiune:
a) proporţia ridicată a zonelor afectate de sau vulnerabile la
deşertificare şi secetă, în teritoriile lor, precum şi marea diversitate
a acestor zone în privinţa climei, topografiei, utilizării terenurilor
şi a sistemelor socioeconomice;
b) presiunea puternică asupra resurselor naturale pentru asigurarea
mijloacelor de existenţă;
c) existenţa de sisteme de producţie legate direct de sărăcia larg
răspîndită, care determină degradarea terenurilor şi o presiune asupra
resurselor sărace de apă;
d) consecinţele importante ale condiţiilor din economia mondială şi
problemele sociale, cum sunt: sărăcia, situaţia precară a sănătăţii şi
hranei, lipsa securităţii alimentare şi cele ce decurg din migrarea,
strămutarea persoanelor şi dinamica demografică;
e) capacitate şi structuri instituţionale în extindere, dar încă
insuficiente pentru a face faţă problemelor naţionale de deşertificare
şi de secetă; şi
f) nevoia lor de cooperare internaţională, pentru a se ocupa de
obiectivele dezvoltării durabile, referitoare la combaterea
deşertificării şi la reducerea efectelor secetei.
Articolul 3
Cadrul pentru programe de acţiune naţionale
1) Programele de acţiune naţionale vor constitui parte integrantă a
politicilor naţionale mai largi, pentru dezvoltarea durabilă a
Părţilor-ţări afectate din această regiune.
2) Părţile-ţări afectate vor elabora, după caz, programe de acţiune
naţionale, în conformitate cu art. 9 şi 10 din Convenţie, acordînd
atenţie specială prevederilor art. 10 paragraful 2) f). După caz,
agenţiile de cooperare bilaterală şi multilaterală pot fi implicate în
acest proces, la cererea Părţilor-ţări afectate interesate.
Articolul 4
Programe de acţiune naţionale
1) În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune naţionale,
Părţile-ţări afectate din această regiune pot, inter alia, potrivit
situaţiilor şi politicilor proprii, după caz:
a) să desemneze organe corespunzătoare, responsabile cu elaborarea,
coordonarea şi aplicarea programelor lor de acţiune;
b) să implice populaţiile afectate, inclusiv comunităţile locale, în
elaborarea, coordonarea şi aplicarea programelor lor de acţiune,
printr-un proces consultativ organizat local, cu cooperarea
autorităţilor locale şi a organizaţiilor naţionale relevante şi a celor
neguvernamentale;
c) să supravegheze starea mediului în zonele afectate, pentru
evaluarea cauzelor şi a consecinţelor deşertificării şi pentru a stabili
domeniile prioritare pentru acţiune;
d) să evalueze, cu participarea populaţiilor afectate, programele
anterioare şi în curs pentru combaterea deşertificării şi reducerea
efectelor secetei, în scopul conceperii unei strategii şi precizării
activităţilor din programele lor de acţiune;
e) să elaboreze programe tehnice şi financiare, fundamentate pe
informaţii rezultate din activităţile prevăzute în subparagrafele a)-d);
f) să elaboreze şi să utilizeze proceduri şi criterii pentru
evaluarea aplicării programelor lor de acţiune;
g) să promoveze managementul integrat al bazinelor hidrografice,
conservarea resurselor solului, precum şi intensificarea utilizării
eficiente a resurselor de apă;
h) să consolideze şi/sau să stabilească sisteme de informare,
evaluare, de supraveghere şi de alertare timpurie în regiuni predispuse
la deşertificare şi la secetă, ţinînd seama de factorii climatici,
meteorologici, hidrologici, biologici şi de alţi factori relevanţi; şi
i) acolo unde este angajată cooperarea internaţională, incluzînd
resurse financiare şi tehnice, să conceapă, într- un spirit de
parteneriat, acorduri corespunzătoare care să sprijine programele lor de
acţiune.
2) Potrivit art. 10 din Convenţie, strategia generală a programelor
de acţiune naţionale va acorda importanţă programelor integrate de
dezvoltare locală pentru zonele afectate, bazate pe mecanisme
participative şi pe integrarea strategiilor pentru eradicarea sărăciei,
în eforturile pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor
secetei. În programele de acţiune, măsurile sectoriale vor fi grupate pe
domenii prioritare, care vor ţine seama de marea diversitate a zonelor
afectate din regiune, la care s-a referit art. 2 a).
Articolul 5
Programe de acţiune subregionale şi comune
1) În conformitate cu art. 11 din Convenţie, Părţile- ţări afectate
din Asia pot conveni, mutual, să se consulte şi să coopereze cu alte
Părţi, după caz, pentru a elabora şi a aplica programe de acţiune
subregionale sau comune, după caz, în scopul de a completa programele de
acţiune naţionale şi de a le mări eficacitatea în aplicarea lor. În
fiecare caz, Părţile interesate pot conveni, de comun acord, să
încredinţeze organizaţiilor subregionale, incluzînd pe cele bilaterale
sau naţionale, ori instituţiilor specializate responsabilităţile
referitoare la elaborarea, coordonarea şi la aplicarea programelor.
Asemenea organizaţii ori instituţii pot acţiona, de asemenea, ca puncte
focale pentru promovarea şi coordonarea acţiunilor, în conformitate cu
art. 16 şi 18 din Convenţie.
2) În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune subregionale
sau comune, Părţile-ţări afectate din regiune, inter alia,, după caz:
a) vor identifica, în cooperare cu instituţiile naţionale,
priorităţile în materie de combatere a deşertificării şi de reducere a
efectelor secetei, care pot fi mai bine abordate prin astfel de programe
precum şi activităţile, care ar putea fi realizate efectiv prin acestea;
b) vor evalua capacităţile operaţionale şi activităţile
instituţiilor naţionale, subregionale şi regionale competente;
c) vor analiza programele existente, referitoare la deşertificare şi
secetă, la care participă toate sau cîteva Părţi din regiune sau
subregiune, şi raporturile lor cu programele de acţiune naţionale; şi
d) acolo unde este angajată cooperarea internaţională, incluzînd
resurse financiare şi tehnice, vor concepe, într- un spirit de
parterieriat, acorduri bilaterale şi/sau multilaterale corespunzătoare,
care să sprijine programele.
3) Programele de acţiune subregionale sau comune pot include
programe convenite în comun pentru managementul durabil al resurselor
naturale transfrontaliere, care sunt în legătură cu deşertificarea,
priorităţi pentru coordonare şi alte activităţi din domeniile
construirii capacităţii, cooperării ştiinţifice şi tehnice, sistemelor
speciale de alertare din timp la secetă şi distribuirii informaţiilor,
precum şi mijloace de consolidare a organizaţiilor subregionale
competente şi a altor organizaţii şi instituţii.
Articolul 6
Activităţi regionale
Activităţile regionale vizînd consolidarea programelor de acţiune
subregionale sau comune pot include, inter alia, măsuri pentru
consolidarea instituţiilor şi a mecanismelor de coordonare şi cooperare
la nivel naţional, subregional şi regional şi pentru promovarea
aplicării dispoziţiilor art. 16-19 din Convenţie. Aceste activităţi pot
include, de asemenea:
a) promovarea şi consolidarea reţelelor de cooperare tehnică;
b) elaborarea inventarelor de tehnologii, cunoştinţe, know-how şi
practici, precum şi de tehnologii şi know-how tradiţionale şi locale şi
încurajarea diseminării şi utilizării lor;
c) evaluarea necesităţilor de transfer de tehnologie şi încurajarea
adaptării şi utilizării unor astfel de tehnologii; şi
d) încurajarea programelor de conştientizare a publicului şi
promovarea construirii capacităţii, la toate nivelurile, consolidarea
instruirii, a cercetării şi dezvoltării şi edificarea sistemelor pentru
punerea în valoare a resurselor umane.
Articolul 7
Resurse şi mecanisme financiare
1) Părţile, avînd în vedere importanţa combaterii deşertificării şi
a reducerii efectelor secetei în regiunea Asia, vor încuraja mobilizarea
de resurse financiare substanţiale şi disponibilitatea mecanismelor
financiare, în conformitate cu art. 20 şi 21 din Convenţie.
2) În conformitate cu prevederile Convenţiei şi pe baza mecanismului
de coordonare prevăzut la art. 8 şi în acord cu politicile lor naţionale
de dezvoltare, Părţile-ţări afectate din regiune, individual sau în
comun:
a) vor adopta măsuri pentru raţionalizarea şi consolidarea
mecanismelor de alocare a fondurilor prin investiţii publice şi private,
în scopul obţinerii rezultatelor concrete în acţiunea de combatere a
deşertificării şi de reducere a efectelor secetei;
b) vor identifica necesităţile de cooperare internaţională pentru
sprijinirea eforturilor naţionale, în special financiare, tehnice şi
tehnologice; şi
c) vor incuraja participarea la instituţiile de cooperare financiară
bilaterală şi/sau multilaterală, în scopul de a asigura aplicarea
Convenţiei.
3) Părţile vor raţionaliza, în măsura în care este posibil,
procedurile pentru canalizarea fondurilor spre Părţile-ţări afectate din
această regiune.
Articolul 8
Mecanisme de cooperare şi coordonare
1) Părţile-ţări afectate, prin organele corespunzătoare desemnate în
conformitate cu art. 4 paragraful 1) a), precum şi alte Părţi din
regiune pot, după caz, institui un mecanism pentru, inter alia,
următoarele scopuri:
a) schimb de informaţii, experienţă, cunoştinţe şi know-how;
b) cooperare şi coordonarea acţiunilor, incluzînd acorduri
bilaterale şi multilaterale, la nivel subregional şi regional;
c) încurajarea cooperării ştiinţifice, tehnice, tehnologice şi
financiare, in conformitate cu art. 5-7;
d) identificarea necesităţilor de cooperare externă; şi
e) supravegherea şi evaluarea aplicării programelor de acţiune.
2) Părţile-ţări afectate, prin organele corespunzătoare desemnate în
conformitate cu art. 4 paragraful 1) a), precum şi alte Părţi din
regiune se pot, de asemenea, consulta şi îşi pot coordona programele de
acţiune naţionale, subregionale şi comune, după caz. Ele pot antrena în
acest proces, după caz, alte Părţi şi organizaţii interguvernamentale şi
neguvernamentale competente. O astfel de coordonare va urmări să asigure
inter alia, acordul asupra oportunităţilor pentru cooperare
internaţională, în conformitate cu art. 20 şi 21 din Convenţie,
consolidarea cooperării tehnice şi canalizarea resurselor, astfel încît
să fie utilizate în mod eficient.
3) Părţile-ţări afectate din regiune vor organiza, periodic,
reuniuni de coordonare, iar Secretariatul permanent poate, la
solicitarea lor, în conformitate cu art. 23 din Convenţie, să faciliteze
convocarea unor astfel de reuniuni de coordonare, prin:
a) oferirea de sugestii asupra organizării aranjamentelor eficiente
de coordonare, rezultate din experienţa organizării altor asemenea
aranjamente;
b) furnizarea de informaţii agenţiilor bilaterale şi multilaterale
competente cu privire la reuniunile de coordonare şi încurajarea
implicării lor active; şi
c) furnizarea altor informaţii, care pot fi relevante pentru
stabilirea sau îmbunătăţirea proceselor de coordonare.
Anexa III
ANEXĂ DE APLICARE REGIONALĂ PENTRU
AMERICA LATINĂ ŞI CARAIBE
Articolul 1
Scopul
Scopul prezentei Anexe este de a stabili liniile generale directoare
pentru aplicarea Convenţiei în regiunea Americii Latine şi Caraibelor,
luînd în considerare condiţiile sale specifice.
Articolul 2
Condiţii specifice regiunii America Latină şi Caraibelor
În acord cu dispoziţiile Convenţiei, Părţile vor lua în considerare
următoarele condiţii specifice regiunii:
a) existenţa de mari întinderi de pămînt, care sunt vulnerabile şi
care au fost grav afectate de deşertificare şi/sau de secetă şi în care
pot fi observate diverse caracteristici, în funcţie de zona în care
apar; acest proces cumulativ şi în curs de intensificare are efecte
sociale, culturale, economice şi ecologice negative, care sunt cu atît
mai grave prin aceea, că regiunea include una dintre cele mai mari
resurse de diversitate biologică din lume;
b) utilizarea frecventă de practici de dezvoltare nedurabilă în
zonele afectate, ca rezultat al interacţiunilor complexe dintre factorii
fizici, biologici, politici, sociali, culturali şi economici, incluzînd
factori economici internaţionali, de exemplu, datoria externă,
deteriorarea condiţiilor pieţei şi practici comerciale, care afectează
pieţele pentru produsele agricole, piscicole şi forestiere; şi
c) scăderea bruscă a productivităţii ecosistemelor, care este
principala consecinţă a deşertificării şi secetei, constînd într-un
declin al producţiilor agricole, animaliere şi forestiere şi într-o
pierdere de diversitate biologică; din punct de vedere social,
rezultatele sunt sărăcirea, migrarea, deplasări interne ale populaţiei
şi deteriorarea calităţii vieţii; în consecinţă, regiunea va trebui să
adopte o abordare integrată a problemelor deşertificării şi secetei,
prin promovarea modelelor de dezvoltare durabilă, care sunt în
concordanţă cu situaţia mediului, cu situaţia economică şi socială din
fiecare ţară.
Articolul 3
Programe de acţiune
1) În conformitate cu Convenţia, în special cu art. 9- 11, şi în
acord cu politicile lor de dezvoltare naţionala, Părţile-ţări afectate
din regiune vor elabora şi vor aplica, după caz, programe de acţiune
naţionale pentru combaterea deşertificării şi reducerea efectelor
secetei, ca parte integrantă a politicilor lor naţionale pentru
dezvoltare durabilă. Programe subregionale şi regionale pot fi elaborate
şi aplicate în acord cu necesităţile regiunii.
2) În elaborarea programelor lor de acţiune naţionale, Părţile-ţări
afectate din regiune vor acorda atenţie specială prevederilor art. 10
paragraful 2) f) din Convenţie.
Articolul 4
Conţinutul programelor de acţiune naţionale
La elaborarea strategiilor lor naţionale de acţiune pentru
combaterea deşertificării şi/sau reducerea efectelor secetei, în
conformitate cu art. 5 din Convenţie, Părţile-ţări afectate din regiune,
corespunzător situaţiilor lor proprii, pot lua în considerare, inter
alia, următoarele probleme tematice:
a) creşterea capacităţilor, educaţia şi conştientizarea publicului,
cooperarea tehnică, ştiinţifică şi tehnologică, resursele şi mecanismele
financiare;
b) eradicarea sărăciei şi ameliorarea calităţii vieţii umane;
c) realizarea securităţii alimentare, dezvoltarea durabilă şi
managementul activităţilor agricole, de creştere a animalelor,
forestiere şi intersectoriale;
d) managementul durabil al resurselor naturale, în special
managementul raţional al bazinelor hidrografice;
e) managementul durabil al resurselor naturale din zone de înaltă
altitudine;
f) managementul raţional şi conservarea resurselor solului,
exploatarea şi utilizarea eficientă a resurselor de apă;
g) conceperea şi aplicarea de planuri de urgenţă pentru reducerea
efectelor secetei;
h) consolidarea şi/sau instituirea sistemelor de informare, evaluare
supraveghere şi alertare timpurie in zonele predispuse la deşertificare
şi la secetă, luînd în considerare factorii climatici, meteorologici,
hidrologici, biologici, de sol, economici şi sociali;
i) dezvoltarea, administrarea şi utilizarea eficientă a diverselor
surse de energie, incluzînd promovarea surselor alternative;
j) conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice, în
acord cu dispoziţiile Convenţiei asupra diversităţii biologice;
k) luarea în considerare a aspectelor demografice, care au legătură
cu deşertificarea şi cu seceta; şi
l) stabilirea sau consolidarea cadrului legislativ şi instituţional,
care să permită aplicarea Convenţiei şi să vizeze, inter alia,
descentralizarea structurilor şi funcţiilor administrative, care au
legătură cu combaterea deşertificării şi a secetei, cu participarea
comunităţilor afectate şi a societăţii, în general.
Articolul 5
Cooperarea tehnică, ştiinţifică şi tehnologică
În conformitate cu prevederile Convenţiei, în special cu art.16-18,
şi pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art.7, Părţile-ţări
afectate din regiune pot, individual sau in comun:
a) să promoveze consolidarea reţelelor de cooperare tehnică şi a
sistemelor de informare naţionale, subregionale şi regionale, precum şi,
după caz, integrarea lor, în sursele internaţionale de informaţii;
b) să elaboreze un inventar de tehnologii disponibile şi know-how şi
să promoveze diseminarea şi utilizarea lor;
c) să încurajeze utilizarea tehnologiei, cunoştinţelor, know-how şi
practicilor tradiţionale, în conformitate cu art. 18 paragraful 2) b)
din Convenţie;
d) să identifice necesităţile de transfer de tehnologie; şi
e) să promoveze dezvoltarea, adaptarea, adoptarea şi transferul de
tehnologii relevante, existente şi noi, sănătoase din punct de vedere
ecologic.
Articolul 6
Resurse şi mecanisme financiare
În conformitate cu prevederile Convenţiei, în special cu art. 20 şi
21, pe baza mecanismului de coordonare prevăzut la art. 7 şi în acord
cu politicile lor naţionale de dezvoltare, Părţile-ţări afectate din
regiune, individual sau în comun:
a) vor adopta măsuri pentru raţionalizarea şi consolidarea
mecanismelor de asigurare a fondurilor, prin investiţii publice şi
private, în scopul obţinerii de rezultate concrete în acţiunea de
combatere a deşertificării şi de reducere a efectelor secetei;
b) vor identifica necesităţile de cooperare internaţională pentru
sprijinirea eforturilor naţionale; şi
c) vor încuraja participarea la instituţii de cooperare financiară
bilaterală şi/sau multilaterală, în scopul asigurării aplicării
Convenţiei.
Articolul 7
Cadrul instituţional
1) Pentru a aduce la îndeplinire prevederile prezentei Anexe,
Părţile-ţări afectate din regiune:
a) vor stabili şi/sau vor consolida punctele focale naţionale pentru
a coordona acţiunile de combatere a deşertificării şi/sau de reducere a
efectelor secetei; şi
b) vor institui un mecanism pentru coordonarea punctelor focale
naţionale, în următoarele scopuri:
(i) schimburi de informaţii şi de experienţă;
(ii) coordonarea activităţilor la nivel subregional şi regional;
(iii) incurajarea cooperării tehnice, ştiinţifice, tehnologice
şi financiare;
(iv) identificarea necesităţilor de cooperare externă; şi
(v) supravegherea şi evaluarea aplicării programelor de acţiune.
2) Părţile-ţări afectate din regiune vor organiza reuniuni periodice
de coordonare, iar Secretariatul permanent poate, la solicitarea lor, în
conformitate cu art. 23 din Convenţie, să faciliteze convocarea unor
astfel de reuniuni de coordonare, prin:
a) oferirea de sugestii privind organizarea aranjamentelor eficiente
de coordonare, rezultate din experienţa organizării altor asemenea
aranjamente;
b) furnizarea de informaţii agenţiilor bilaterale sau multilaterale
competente, cu privire la reuniunile de coordonare, şi încurajarea
implicării lor active; şi
c) furnizarea altor informaţii, care pot fi relevante pentru
instituirea sau îmbunătăţirea proceselor de coordonare.
Anexa IV
ANEXA DE APLICARE PENTRU REGIUNEA NORD-MEDITERANEANĂ
Articolul 1
Scopul
Scopul prezentei Anexe este de a stabili liniile directoare şi
măsurile necesare pentru aplicarea eficace a Convenţiei în cadrul
Părţilor-ţări afectate din regiunea nord-mediteraneană, ţinînd seama de
particularităţile sale.
Articolul 2
Particularităţile regiunii nord-mediteraneene
Particularităţile regiunii nord-mediteraneene, la care se referă
art.1, sunt, în principal, următoarele:
a) condiţii climatice semiaride, care afectează zone largi; secete
sezoniere; variaţia foarte mare a regimului pluviometric; averse de mare
intensitate;
b) soluri sărace şi foarte vulnerabile la eroziune, predispuse la
formarea crustei de suprafaţă;
c) relief accidentat, cu pante abrupte şi peisaje foarte
diversificate;
d) pierderi importante de vegetaţie forestieră, datorate incendiilor
violente frecvente;
e) criza agriculturii tradiţionale, asociată cu abandonarea
terenurilor şi deteriorarea structurilor de conservare a solului şi a
apei;
f) exploatarea nedurabilă a resurselor de apă, cauzînd grave
prejudicii ecologice, inclusiv poluarea chimică, salinizarea şi
epuizarea apelor subterane; şi
g) concentrarea activităţii economice în zone de ţărm, ca rezultat
al dezvoltării urbane, activităţilor industriale, turismului şi
agriculturii în condiţii de irigaţie.
Articolul 3
Cadrul de planificare strategică pentru dezvoltarea durabilă
1) Programele de acţiune naţionale vor constitui o componentă
integrantă şi centrală a cadrului de planificare strategică pentru
dezvoltarea durabilă a Părţilor-ţări afectate din regiunea
nord-mediteraneană.
2) Un proces consultativ şi participativ, antrenînd autoritatea
guvernamentală la niveluri corespunzătoare, comunităţi locale şi
organizaţii neguvernamentale, va fi întreprins pentru a asigura
îndrumarea în conceperea unei strategii cu planificare flexibilă, care
să permită o participare locală maximă, în conformitate cu art. 10
paragraful 2) f) din Convenţie.
Articolul 4
Obligaţia elaborării programelor de acţiune
naţionale şi calendarul
Părţile-ţări afectate din regiunea nord-mediteraneană vor elabora
programe de acţiune naţionale şi, după caz, programe de acţiune
subregionale, regionale sau comune. Elaborarea unor astfel de programe
va fi finalizată cît mai curînd posibil.
Articolul 5
Elaborarea şi aplicarea programelor naţionale de acţiune
În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune naţionale, în
conformitate cu art. 9 şi 10 din Convenţie, fiecare Parte-ţară afectată
din regiune, după caz:
a) va desemna organele competente responsabile de elaborarea,
coordonarea şi aplicarea programului său;
b) va antrena populaţiile afectate, incluzînd comunităţile locale,
la elaborarea, coordonarea şi aplicarea programului, printr-un proces
consultativ organizat local, cu cooperarea autorităţilor locale şi a
organizaţiilor neguvernamentale relevante;
c) va supraveghea starea mediului din zonele afectate, în scopul
analizării cauzelor şi a consecinţelor deşertificării şi pentru a
stabili domeniile prioritare de acţiune;
d) va evalua, cu participarea populaţiilor afectate, programele
anterioare şi pe cele în curs de desfăşurare, în scopul de a concepe o
strategie şi de a pregăti activităţile pentru programul de acţiune;
e) va pregăti programe tehnice şi financiare, bazate pe informaţiile
obţinute din activităţile prevăzute în subparagrafele a)-d); şi
f) va elabora şi va utiliza proceduri şi indicatori pentru
monitorizarea şi evaluarea aplicării programului.
Articolul 6
Conţinutul programelor de acţiune naţionale
Părţile-ţări afectate din regiune pot include în programele lor
naţionale de acţiune măsuri privind:
a) domeniile legislative, instituţionale şi administrative;
b) modurile de utilizare a terenurilor, managementul resurselor de
apă, conservarea solurilor, silvicultura, activităţile agricole,
păstoritul şi amenajarea teritoriului;
c) managementul şi conservarea vieţii sălbatice şi a altor forme de
diversitate biologică;
d) protecţia pădurilor împotriva incendiilor;
e) promovarea mijloacelor de existenţă alternative;
f) cercetarea, instruirea şi conştientizarea publicului.
Articolul 7
Programe subregionale, regionale şi comune de acţiune
1) Părţile-ţări afectate din regiune pot elabora şi pot aplica
programe de acţiune subregionale şi/sau regionale, în acord cu art. 11
din Convenţie, pentru a completa şi a creşte eficienţa programelor de
acţiune naţionale. Două sau mai multe Părţi-ţări afectate din regiune
pot conveni, într- un mod similar, elaborarea programelor de acţiune
comune.
2) Dispoziţiile art. 5 şi 6 se vor aplica mutatis mutandis şi la
elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune subregionale, regionale
şi comune. În plus, astfel de programe pot include realizarea de
activităţi de cercetare şi dezvoltare, care privesc anumite ecosisteme
din zonele afectate.
3) În elaborarea şi aplicarea programelor de acţiune subregionale,
regionale sau comune, Părţile-ţări afectate din regiune, după caz:
a) vor identifica, în cooperare cu instituţiile naţionale,
obiectivele naţionale în materie de combatere a deşertificării, care pot
fi mai bine abordate prin astfel de programe, precum şi activităţile
relevante, care ar putea fi realizate eficient prin aceste programe;
b) vor evalua capacităţile operaţionale şi activităţile
instituţiilor regionale, subregionale şi naţionale competente; şi
c) vor analiza programele existente între Părţile din regiune, în
materie de combatere a deşertificării, şi raporturile dintre acestea şi
programele de acţiune naţionale.
Articolul 8
Coordonarea programelor de acţiune subregionale,
regionale şi comune
Părţile-ţări afectate, care elaborează un program de acţiune
subregional, regional sau comun, pot înfiinţa un comitet de coordonare,
compus din reprezentanţi din fiecare Parte-ţară afectată, însărcinat să
analizeze progresele în combaterea deşertificării, să armonizeze
programele de acţiune naţionale, să facă recomandări în diverse etape de
elaborare şi de aplicare a programelor de acţiune subregionale,
regionale sau comune şi să acţioneze ca un punct focal pentru promovarea
şi coordonarea cooperării tehnice, în conformitate cu art. 16-19 din
Convenţie.
Articolul 9
Noneligibilitate pentru asistenţă financiară
În aplicarea programelor de acţiune naţionale, subregionale,
regionale şi comune, Părţile-ţări dezvoltate afectate din regiune nu pot
primi asistenţă financiară în virtutea prezentei Convenţii.
Articolul 10
Coordonarea cu alte subregiuni şi regiuni
Programele de acţiune subregionale, regionale şi comune din
nord-mediteraneană pot fi elaborate şi aplicate în corelare cu cele ale
subregiuni şi regiuni, în special cu cele din subregiunea nord-africană.