Convenţia nr.181 din 19.06.97 cu privire la agenţiile private de ocupare

Notă: Ratificată prin Legea nr.482-XV din 28.09.2001

Convenţia* cu privire la agenţiile private de ocupare

Nr.181 din 19.06.1997

 (în vigoare 19.12.2002) 

Publicată în ediţia oficială

"Tratate internaţionale", 2006, volumul 35, pag.165

* * * p> 

Adoptată la Geneva la 19 iunie 1997

*În vigoare pentru Republica Moldova din 19 decembrie 2002.

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii

convocată la Geneva de Consiliul administrativ al Biroului Internaţional al Muncii şi reunită la 3 iunie 1997 în cea de-a 85-a sesiune,

luând în considerare prevederile Convenţiei (revizuită) din anul 1949 cu privire la birourile de muncă contra plată,

ţinând seama de importanţa pe care o are flexibilitatea în funcţionarea pieţelor forţei de muncă,

având în vedere că, Conferinţa internaţională a muncii în cea de-a 81-a sesiune în anul 1994 s-a pronunţat, că OIM trebuie să introducă modificări în Convenţia (revizuită) din anul 1949 cu privire la birourile de muncă contra plată,

ţinând cont de condiţiile, în care activează agenţiile private de ocupare, care s-au schimbat în comparaţie cu condiţiile ce au existat la momentul aprobării Convenţiei sus-menţionate,

recunoscând rolul pe care-l pot juca agenţiile private de ocupare în condiţiile funcţionării normale a pieţei forţei de muncă,

reamintind despre necesitatea protejării lucrătorilor de abuzuri,

recunoscând necesitatea asigurării respectării dreptului la libera asociere şi a dreptului la negocieri colective şi la dialog social, care constituie element integrant al sistemului de relaţii de muncă ce funcţionează normal,

luând în considerare prevederile Convenţiei anului 1948 cu privire la organizarea serviciului de ocupare,

reamintind despre prevederile Convenţiei din anul 1930 cu privire la munca forţată, ale Convenţiei din anul 1948 cu privire la libera asociere şi protecţia dreptului la organizare, ale Convenţiei din anul 1949 cu privire la dreptul la organizare şi la competenţa negocierilor colective, ale Convenţiei din anul 1958 cu privire la discriminare în domeniul muncii şi ocupaţiilor, ale Convenţiei din anul 1964 cu privire la politica în domeniul angajării, ale Convenţiei din anul 1973 cu privire la vârsta minimă, ale Convenţiei din anul 1988 cu privire la contribuirea angajării şi protecţia împotriva şomajului, precum şi condiţiile ce se referă la utilizarea şi plasarea în câmpul muncii, ale Convenţiei (revizuită) din anul 1949 cu privire la lucrătorii-emigranţi şi ale Convenţiei din anul 1975 cu privire la lucrătorii-emigranţi (condiţii suplimentare),

hotărând de a adopta un şir de propuneri, ce se referă la modificarea Convenţiei (revizuită) din anul 1949 cu privire la birourile de muncă contra plată, ceea ce constituie cea de-a 4 chestiune de pe ordinea de zi a sesiunii, şi

hotărând de a conferi acestor propuneri o formă de convenţie internaţională,

adoptă la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute nouăzeci şi şapte convenţia menţionată mai jos care poate fi denumită Convenţia din anul 1997 cu privire la agenţiile private de ocupare.

Articolul 1

1) În înţelesul prezentei Convenţii “agenţie privată de ocupare” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, independentă de autorităţile de stat, care prestează pe piaţa forţei de muncă unul sau mai multe dintre serviciile după cum urmează:

a) servicii, ce contribuie la coordonarea ofertei de locuri de muncă cu cererea, în aşa mod, că agenţia privată de ocupare nu devine parte în relaţiile de muncă, ce pot apărea;

b) serviciile, ce ţin de recrutarea lucrătorilor cu scopul de a-i pune la dispoziţia unei terţe părţi, care poate fi persoană fizică sau juridică (în continuare “întreprindere-terţă utilizator”), stabileşte sarcinile pentru aceştia şi verifică executarea acestor sarcini;

c) alte servicii, legate de căutarea unui loc de muncă, determinate de organele competente în rezultatul consultaţiilor cu organizaţiile reprezentative ale patronilor şi lucrătorilor, cum este punerea la dispoziţie a informaţiei, dar care nu are ca scop coordonarea propunerilor concrete despre locurile de muncă şi a cererilor pentru acestea.

2) În înţelesul prezentei Convenţii “lucrători” înseamnă şi persoane în căutarea unui loc de muncă.

3) În înţelesul prezentei Convenţii termenul “prelucrarea datelor personale ale lucrătorilor” înseamnă colectarea, păstrarea, selectarea, difuzarea sau orice altă utilizare a informaţiei cu privire la lucrător, identitatea căruia este sau poate fi stabilită.

Articolul 2

1) Prezenta Convenţie se aplică pentru orice agenţie privată de ocupare.

2) Prezenta Convenţie se aplică pentru orice categorie de lucrători şi pentru orice domeniu de activitate economică. Ea nu se aplică pentru recrutarea şi plasarea în câmpul muncii a marinarilor.

3) Unul din obiectivele prezentei Convenţii constă în permiterea funcţionării agenţiilor private de ocupare şi în protejarea, în limitele dispoziţiilor ei, a lucrătorilor ce beneficiază de serviciile acestora.

4) În urma consultaţiilor cu organele reprezentative ale patronilor interesaţi şi ale lucrătorilor statul-membru poate:

a) să interzică, în anumite condiţii, prestarea de către agenţiile private de ocupare a unuia sau a mai multor servicii indicate în paragraful 1 al articolului 1, pentru anumite categorii de lucrători sau în anumite domenii de activitate economică;

b) să excludă, în anumite condiţii lucrătorii ce prestează munci în anumite domenii ale activităţii economice, integral sau parţial, din sfera de aplicare a prezentei Convenţii sau a anumitor dispoziţii din ea, în cazul în care aceşti lucrători sunt asiguraţi cu o protecţie adecvată în alt mod.

5) Statul-membru, care ratifică prezenta Convenţie, indică în rapoartele sale prezentate, în conformitate cu articolul 22 al Regulamentului Organizaţiei Internaţionale a Muncii, toate interdicţiile sau excepţiile de care acesta s-a folosit în conformitate cu paragraful 4 al prezentului articol, precum şi motivele.

Articolul 3

1) Statutul juridic al agenţiilor private de ocupare se determină în conformitate cu legislaţia şi practica naţională şi în urma consultaţiilor cu cele mai reprezentative organizaţii ale patronilor şi lucrătorilor.

2) Statul-membru determină condiţiile ce reglementează activitatea agenţiilor private de ocupare, prin intermediul sistemului de eliberare a licenţelor sau certificatelor, numai dacă aceste condiţii nu se reglementează sau nu se determină în alt mod conform legislaţiei şi practicii naţionale.

Articolul 4

Se iau măsuri ce ar asigura ca lucrătorii, recrutaţi de agenţiile private de ocupare, ce prestează serviciile indicate în articolul 1, să nu fie lipsiţi de dreptul la libera asociere şi de dreptul la negocieri colective.

Articolul 5

1) În scopul susţinerii egalităţii posibilităţilor de acces la ocupare şi la anumite tipuri de ocupaţii, statul-membru asigură ca agenţiile private de ocupare să nu supună lucrătorii discriminării, indiferent de rasă, culoarea pielii, sex, religie, convingeri politice, origine naţională, origine socială sau altă formă de discriminare prevăzută de legislaţia şi practica naţională, cum este discriminarea de vârstă sau de invaliditate.

2) Paragraful 1 al prezentului articol nu trebuie aplicat în cazul în care ar putea lipsi agenţiile private de ocupare de posibilitatea de a presta servicii speciale sau de a executa programe cu destinaţie specială, care au ca obiectiv acordarea de sprijin în căutarea unui loc de muncă, lucrătorilor aflaţi în situaţii defavorizate.

Articolul 6

Prelucrarea datelor personale ale lucrătorilor de către agenţiile private de ocupare trebuie:

a) realizată în aşa mod, ca aceste date să fie protejate, să se asigure respectarea vieţii personale a lucrătorilor în conformitate cu legislaţia şi practica naţională;

b) limitată la întrebări ce ţin strict de calificarea şi experienţa profesională a lucrătorilor cointeresaţi şi de orice informaţie, legată direct de acestea.

Articolul 7

1) Agenţiile private de ocupare nu încasează de la lucrători, direct sau indirect, total sau parţial, nici un fel de onorarii sau alte taxe.

2) În interesul lucrătorilor respectivi şi după consultarea celor mai reprezentative organe ale patronilor şi lucrătorilor, organul competent poate autoriza unele excepţii la paragraful 1 al prezentului articol, ce ţin de anumite categorii de lucrători precum şi de unele tipuri de servicii, prestate de agenţiile private de ocupare.

3) Statul-membru, care autorizează excepţii în conformitate cu paragraful 2 al prezentului articol, prezintă în rapoartele sale, expediate în conformitate cu articolul 22 al Regulamentului Organizaţiei Internaţionale a Muncii, informaţia privind aceste excepţii şi indică motivele lor.

Articolul 8

1) După consultarea celor mai reprezentative organizaţii ale patronilor şi lucrătorilor, statul-membru întreprinde toate măsurile necesare, atât în limitele jurisdicţiei sale, cât şi în funcţie de necesităţi, în colaborare cu alte ţări-membre, pentru asigurarea unei protecţii adecvate şi neadmiterea abuzului faţă de lucrătorii-emigranţi, care au fost recrutaţi sau plasaţi în câmpul muncii pe teritoriul statului de către agenţiile private de ocupare.

2) Dacă recrutarea lucrătorilor se efectuează într-o ţară, pentru a munci în altă ţară, atunci statele-membre respective trebuie să examineze problema privind încheierea acordurilor bilaterale pentru a nu permite abuzul şi practica incorectă în recrutare, plasare în câmpul muncii şi ocupare.

Articolul 9

Statul-membru întreprinde măsuri ce asigură ca agenţiile private de ocupare să nu utilizeze forţa de muncă a copiilor şi să nu se acorde locuri de muncă acestora.

Articolul 10

Organul competent asigură existenţa mecanismelor şi procedurilor corespunzătoare cu antrenarea, în funcţie de circumstanţe, a celor mai reprezentative organizaţii ale patronilor şi lucrătorilor pentru cercetarea plângerilor şi a cererilor privind existenţa aşa-ziselor abuzuri şi practici incorecte, ce fac obiectul activităţii agenţiilor private de ocupare.

Articolul 11

Statul-membru întreprinde măsurile necesare în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, în vederea asigurării unei protecţii adecvate lucrătorilor ocupaţi de agenţiile private de ocupare, specificate în paragraful 1 b) al articolului 1 cu privire la:

a) libertatea asocierii;

b) purtarea negocierilor colective;

c) salariul minim;

d) durata programului de lucru şi alte condiţii de muncă;

e) indemnizaţiile de asistenţă socială stabilite de lege;

f) accesul la pregătirea profesională;

g) securitatea şi igiena muncii;

h) recuperarea pagubei, pricinuite ca rezultat al unui accident de muncă sau a unei afecţiuni profesionale;

i) despăgubirile în caz de faliment şi protecţia cerinţelor lucrătorilor;

j) ocrotirea mamei şi indemnizaţiile pentru concediu de maternitate şi la naştere precum şi cu privire la înlesnirile şi indemnizaţiile cuvenite părinţilor.

Articolul 12

Statul-membru determină şi distribuie între agenţiile private de ocupare, ce prestează serviciile indicate la paragraful 1 b) al articolului 1 şi întreprinderile utilizatoare, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională, responsabilităţile corespunzătoare cu privire la:

a) purtarea negocierilor colective;

b) salariul minim;

c) durata programului de lucru şi a altor condiţii de muncă;

d) indemnizaţiile de asistenţă socială stabilite de lege;

e) accesul la pregătirea profesională;

f) măsurile de protecţie în domeniul securităţii şi igienei muncii;

g) recuperarea pagubei, pricinuită ca rezultat al unui accident de muncă sau a unei afecţiuni profesionale;

h) despăgubirile în caz de faliment şi protecţia cererilor lucrătorilor;

i) ocrotirea mamei şi indemnizaţiile pentru concediu de maternitate şi la naştere precum şi cu privire la înlesnirile şi indemnizaţiile cuvenite părinţilor.

Articolul 13

1) În conformitate cu legislaţia şi practica naţională şi după consultarea celor mai reprezentative organizaţii ale patronilor şi lucrătorilor, statul-membru formulează, stabileşte şi periodic reexaminează condiţiile, ce contribuie la colaborarea serviciului de stat de ocupare cu agenţiile private de ocupare.

2) Condiţiile indicate în paragraful 1 al prezentului articol se bazează pe principiul conform căruia autorităţile de stat îşi rezervă dreptul de adoptare a deciziilor definitive cu privire la:

a) elaborarea politicii în domeniul pieţei muncii;

b) folosirea sau efectuarea controlului asupra folosirii fondurilor de stat, destinate pentru realizarea acestei politici.

3) Agenţiile private de ocupare prezintă autorităţilor competente la anumite intervale de timp, determinate de aceste autorităţi, informaţia pe care o solicită, ţinând cont de caracterul confidenţial al acestei informaţii:

a) pentru ca organul competent să beneficieze de dreptul de a lua cunoştinţă de structura şi activitatea agenţiilor private de ocupare în conformitate cu condiţiile şi practica naţională;

b) în scopuri statistice.

4) Organul competent adună informaţia şi la intervale de timp stabilite comunică această informaţie organelor obşteşti.

Articolul 14

1) Prevederile prezentei Convenţii se adoptă prin intermediul legislaţiei sau în alt mod, corespunzător practicii naţionale, de exemplu prin intermediul deciziilor judiciare, hotărârilor de arbitraj sau contractelor colective.

2) Monitorizarea asupra aplicării regulamentelor, care traduc în viaţă prezenta Convenţie, este asigurată de autorităţile inspectoratului muncii sau de alte autorităţi de stat.

3) Referitor la cazurile de încălcare a prezentei Convenţii, trebuie prevăzute şi utilizate în mod efectiv, mijloace adecvate de protecţie a dreptului, inclusiv, în caz de necesitate, sancţiuni.

Articolul 15

Prezenta Convenţie nu poate modifica cele mai favorabile prevederi, care urmează a fi aplicate, în conformitate cu alte convenţii internaţionale a muncii, pentru lucrătorii, recrutarea, plasarea în câmpul muncii şi ocuparea cărora este asigurată de agenţiile private de ocupare.

Articolul 16

Prezenta Convenţie modifică Convenţia (revizuită) din anul 1949 cu privire la birourile de muncă contra plată şi Convenţia din anul 1933 cu privire la birourile de muncă contra plată.

Articolul 17

Instrumentele oficiale cu privire la ratificarea prezentei Convenţii se prezintă Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 18

1) Prezenta Convenţie are efecte obligatorii numai asupra acelor membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ale căror instrumente oficiale de ratificare sunt înregistrate de Directorul general.

2) Aceasta va intra în vigoare la 12 luni de la data înregistrării de către Directorul general a instrumentelor de ratificare a doi membri ai Organizaţiei.

3) În continuare prezenta Convenţie intră în vigoare, pentru fiecare stat-membru al Organizaţiei la 12 luni după data înregistrării ei prin act de ratificare.

Articolul 19

1) Orice membru al Organizaţiei care a ratificat prezenta Convenţie, la expirarea a zece ani din ziua primei intrări în vigoare, poate denunţa Convenţia cu o cerere de denunţare, prezentată Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

2) Pentru orice membru al Organizaţiei, care a ratificat prezenta Convenţie şi în termen de un an de la expirarea a zece ani indicaţi în paragraful anterior, nu şi-a exercitat dreptul de denunţare prevăzut în prezentul articol, Convenţia va rămâne în vigoare pentru următorii zece ani, şi în continuare va putea fi denunţată la expirarea a fiecare zece ani în modul prevăzut de prezentul articol.

Articolul 20

1) Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii informează toţi membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii despre înregistrarea tuturor instrumentelor de ratificare şi a cererilor de denunţare prezentate de către membrii Organizaţiei.

2) Informând membrii Organizaţiei despre înregistrarea celui de-al doilea instrument de ratificare, Directorul general atrage atenţia asupra datei de intrare în vigoare a prezentei Convenţii.

Articolul 21

Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii prezintă Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare, în conformitate cu articolul 102 al Statutului Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii detaliate despre instrumentele oficiale de ratificare şi despre cererile de denunţare, înregistrate în conformitate cu condiţiile articolelor anterioare.

Articolul 22

În cazurile, când Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii consideră necesar, el prezintă Conferinţei generale un raport despre aplicarea prezentei Convenţii şi examinează oportunitatea includerii pe ordinea de zi a Conferinţei a chestiunii cu privire la revizuirea ei totală sau parţială.

Articolul 23

1) Dacă Conferinţa va adopta o nouă convenţie, care total sau parţial modifică prezenta Convenţie, numai dacă noua convenţie nu dispune altfel:

a) ratificarea de către oricare dintre membrii Organizaţiei a noii Convenţii revizuite, va antrena de plin drept, indiferent de prevederile articolului 19, denunţarea urgentă a prezentei Convenţii cu condiţia, că noua convenţie revizuită a intrat în vigoare;

b) din ziua intrării în vigoare a noii convenţii revizuită, prezenta Convenţie este închisă pentru ratificare pentru membrii Organizaţiei.

2) Prezenta Convenţie rămâne în vigoare în orice caz după formă şi conţinut pentru acei membri ai Organizaţiei, care au ratificat-o, dar care n-au ratificat convenţia revizuită.

Articolul 24

Textele englez şi francez ale prezentei Convenţii au aceeaşi putere juridică.

Recomandări cu privire la agenţiile private de ocupare

Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,

convocată la Geneva de Consiliul Administrativ al Biroului Internaţional al Muncii şi reunită la 3 iunie 1997 în cea de-a 85-ea sesiune,

hotărând de a adopta un şir de propuneri privind modificarea Convenţiei (revizuite) în anul 1949 cu privire la birourile de muncă contra plată, ce constituie chestiunea a patra de pe ordinea de zi a sesiunii, şi

hotărând de a conferi acestor propuneri formă de recomandări, ce completează Convenţia din anul 1997 cu privire la agenţiile de ocupare,

adoptă la nouăsprezece iunie anul una mie nouă sute nouăzeci şi şapte următoarele recomandări, care pot fi denumite Recomandări din anul 1997 cu privire la agenţiile private de ocupare.

I. Dispoziţii generale

1) Prevederile prezentelor Recomandări completează prevederile Convenţiei anului 1997 cu privire la agenţiile de ocupare (în continuare “Convenţie”) şi trebuie să se utilizeze împreună.

2) 1) Organele tripartite sau organizaţiile patronilor şi ale lucrătorilor trebuie să se implice, la maximum posibil, în elaborarea şi aprobarea dispoziţiilor, ce vor traduce în viaţă prezenta Convenţie.

2) În funcţie de necesităţi, legislaţia naţională, aplicată de agenţiile private de ocupare, trebuie să se completeze cu normele tehnice, directivele, codurile de etică, mecanismele de autoreglementare sau alte mijloace conformabile cu practica naţională.

3) Statele-membre trebuie, în funcţie de necesităţi şi de existenţa posibilităţilor practice, să facă schimb de informaţii şi experienţă, ce se referă la aportul agenţiilor private de ocupare în funcţionarea pieţei forţei de muncă şi să comunice aceste informaţii Biroului Internaţional al Muncii.

II. Protecţia lucrătorilor

4) Statele-membre trebuie să întreprindă toate măsurile necesare şi cuvenite pentru interzicerea şi reprimarea practicii neetice în activitatea agenţiilor private de ocupare. Aceste măsuri pot include legi şi acte normative, ce prevăd sancţiuni, inclusiv neautorizarea agenţiilor private de ocupare care desfăşoară activitate neetică.

5) Lucrătorii, angajaţi de agenţiile private de ocupare, care sunt specificaţi în paragraful 1 b) al articolului 1 al Convenţiei, trebuie, în caz de necesitate, să deţină contract de muncă în scris, în care să se indice condiţiile de angajare. Aceşti lucrători trebuie, cel puţin, să fie informaţi despre condiţiile de angajare înainte de a-şi începe exercitarea obligaţiilor.

6) Agenţiile private de ocupare nu trebuie să pună la dispoziţia întreprinderii utilizatoare lucrători pentru a-i înlocui pe lucrătorii acestei întreprinderi aflaţi în grevă.

7) Organul competent trebuie să lupte contra practicii publicitare de rea-credinţă şi a anunţurilor greşite, inclusiv a anunţurilor despre locurile de muncă inexistente.

8) Agenţiile private de angajare:

a) nu trebuie să execute în mod conştient selectarea, recrutarea sau plasarea în câmpul muncii a lucrătorilor pentru munci ce constituie pericole sau riscuri inadmisibile sau pentru munci unde lucrătorii pot fi supuşi abuzurilor sau oricărui tip de discriminări;

b) trebuie să informeze lucrătorii-emigranţi, în măsura posibilităţilor, despre caracterul muncii recomandate şi condiţiile angajării în vigoare în limba lor maternă sau într-o limbă bine cunoscută de aceştia.

9) Agenţiilor private de ocupare trebuie să li se interzică sau să li se pună piedici în elaborarea şi publicarea anunţurilor despre locurile de muncă vacante sau a propunerilor de angajare la lucru, în modul în care, direct sau indirect, antrenează discriminarea de rasă, culoare a pielii, gen, vârstă, religie, convingeri politice, origine naţională, origine socială, origine etnică, de invaliditate, situaţie familială sau statut familial, predispoziţie sexuală sau apartenenţă la careva organizaţii ale lucrătorilor.

10) Trebuie încurajate agenţiile private de ocupare care contribuie la egalitate în domeniul ocupării prin intermediul realizării programelor de combatere a discriminării.

11) Trebuie să li se interzică agenţiilor private de ocupare includerea în dosarul personal sau registrul de evidenţă a datelor personale ce nu sunt necesare pentru stabilirea aptitudinilor pretendenţilor pentru locul de muncă, pentru care este sau poate fi examinat cu titlu de candidat.

12) 1) Agenţiile private de ocupare trebuie să păstreze datele personale ale lucrătorului nu mai mult decât aceasta este justificată de scopuri concrete, pentru care ele au fost colectate sau nu mai mult decât lucrătorul ar fi dorit să rămână în lista candidaţilor potenţiali la locurile de muncă.

2) Trebuie să se întreprindă măsuri ce ar asigura accesul lucrătorilor la toate datele personale prelucrate de sistemele automate sau electronice sau ce se conţin în mape. Aceste măsuri trebuie să includă dreptul lucrătorilor de a primi şi lua cunoştinţă de copia tuturor acestor date, precum şi dreptul de a pretinde la retragerea sau corectarea datelor incorecte sau incomplete.

3) Agenţiile private de ocupare nu trebuie să pretindă la păstrarea sau folosirea informaţiei despre starea sănătăţii lucrătorului sau folosirea acestei informaţii pentru stabilirea aptitudinii lui de muncă, dacă această informaţie nu este legată nemijlocit de cerinţele profesiei concrete şi dacă cu acest fapt nu este de acord lucrătorul.

13) Agenţiile private de ocupare şi organul competent al autorităţii trebuie să întreprindă măsuri ce contribuie la folosirea metodelor corespunzătoare, juste şi efective la selecţia lucrătorilor.

14) Agenţiile private de ocupare trebuie să fie completate cu personal cu o calificare şi pregătire profesională necesară.

15) În mod necesar luând în considerare drepturile şi obligaţiunile, stabilite de legislaţia naţională cu privire la încetarea valabilităţii contractului de muncă, agenţiile private de ocupare, ce prestează servicii în conformitate cu paragraful 1 b) al articolului 1 al Convenţiei, nu trebuie:

a) să împiedice întreprinderii utilizatoare să angajeze lucrătorul transferat la dispoziţia acesteia de agenţie;

b) să limiteze mobilitatea profesională a lucrătorului;

c) să aplice sancţiuni lucrătorului, ce a dat acordul de angajare în altă întreprindere.

III. Relaţiile dintre serviciul de stat de ocupare şi agenţiile private de ocupare

16) Trebuie încurajată colaborarea dintre Serviciul de stat de ocupare şi agenţiile private de ocupare în vederea realizării politicii naţionale de organizare a pieţei forţei de muncă, pentru aceasta pot fi create organe, în componenţa cărora intră reprezentanţi ai Serviciului de stat de ocupare şi ai agenţiilor private de ocupare precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor reprezentative ale patronilor şi lucrătorilor.

17) Măsurile, ce contribuie la colaborarea dintre Serviciul de stat de ocupare şi agenţiile private de ocupare pot include:

a) unificarea informaţiei şi utilizarea terminologiei generale, în scopul ridicării nivelului de publicitate în procesul de funcţionare a pieţei forţei de muncă;

b) schimb de anunţuri cu privire la locurile vacante;

c) realizarea proiectelor comune, de exemplu în domeniul pregătirii profesionale;

d) încheierea acordurilor între Serviciul de stat de ocupare şi agenţiile private de ocupare, privind executarea anumitor măsuri, cum sunt, proiectele de integrare în câmpul muncii a şomerilor de lungă durată;

e) pregătirea profesională a personalului;

f) consultarea regulată, în scopul perfecţionării practicii profesionale.