Convenţia nr.81 din 11.07.47 asupra inspecţiei muncii în industrie şi comerţ

Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.593-XIII din 26.09.95 CONVENŢIA ASUPRA INSPECŢIEI MUNCII ÎN INDUSTRIE ŞI COMERŢ Nr.81 din 11.07.47 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 10, pag.9 Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 19 iunie 1947 în cea de-a treizecea sesiune a sa, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la inspecţia muncii în industrie şi comerţ, problemă care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 11 iulie 1947, convenţia următoare, care se va numi convenţie asupra inspecţiei muncii, 1947. Partea I Inspecţia muncii în industrie Articolul 1 Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplică prezenta convenţie trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale. Articolul 2 1. Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale se va aplica tuturor întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă au sarcina să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor. 2. Legislaţia naţională va putea excepta întreprinderile miniere şi de transport sau părţi ale acestor întreprinderi de la aplicarea prezentei convenţii. Articolul 3 1. Sistemul de inspecţie a muncii va avea următoarele sarcini: a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispoziţiile privind durata muncii, salarizarea, securitatea şi igiena muncii, condiţiile de trai, folosirea copiilor şi a tinerilor şi alte dispoziţii conexe, în măsura în care inspectorii de muncă sunt însărcinaţi să asigure supravegherea acestor dispoziţii; b) să furnizeze celor care angajează şi lucrătorilor informaţii şi îndrumări tehnice asupra mijloacelor cele mai eficace de respectare a dispoziţiilor legale; c) să aducă la cunoştinţa autorităţii competente deficienţele sau abuzurile care constituie încălcări ale dispoziţiilor legale în vigoare. 2. Dacă inspectorilor de muncă le sunt încredinţate şi alte funcţii, acestea nu trebuie să stînjenească exercitarea funcţiilor principale şi nici să dăuneze, într-un mod oarecare, autorităţii sau imparţialităţii necesare inspectorilor în raporturile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii. Articolul 4 1. În măsura în care practica administrativă a statului membru permite, inspecţia muncii va fi plasată sub supravegherea şi controlul unei autorităţi centrale. 2. În cazul unui stat federal, expresia autoritate centrală înseamnă fie autoritatea federală, fie o autoritate centrală a unuia dintre membrii federaţiei. Articolul 5 Autoritatea competentă va trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a favoriza: a) o cooperare efectivă între serviciile de inspecţie, pe de o parte, şi alte servicii guvernamentale şi instituţiile publice şi particulare care exercită activităţi asemănătoare, pe de altă parte; b) colaborarea între funcţionarii inspecţiei muncii, pe de o parte, şi cei care angajează şi lucrătorii sau organizaţiile acestora, pe de altă parte. Articolul 6 Personalul inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară. Articolul 7 1. Sub rezerva condiţiilor cerute de legislaţia naţională pentru recrutarea angajaţilor serviciilor publice, inspectorii de muncă vor fi recrutaţi numai pe baza aptitudinii candidatului de a îndeplini sarcinile pe care urmează să şi le asume. 2. Mijloacele de verificare a acestor aptitudini vor fi stabilite de către autoritatea competentă. 3. Inspectorii de muncă trebuie să primească o pregătire corespunzătoare exercitării funcţiilor lor. Articolul 8 Pentru funcţia de inspector în cadrul serviciului de inspecţie pot fi desemnaţi atît bărbaţi, cît şi femei. Dacă este necesar, inspectorilor şi inspectoarelor li se pot atribui sarcini speciale. Articolul 9 În vederea asigurării aplicării dispoziţiilor legale privind igiena şi securitatea lucrătorilor care îşi exercită profesia pentru a se informa despre efectele pe care le au procedeele folosite, materiile utilizate şi metodele de lucru asupra igienei şi securităţii acestora, fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru ca la activitatea inspecţiei să asigure colaborarea unor experţi şi tehnicieni corespunzător calificaţi, inclusiv a unor tehnicieni în domeniul medicinii, mecanicii, electricităţii şi chimiei, potrivit cu metodele corespunzătoare condiţiilor naţionale. Articolul 10 Numărul inspectorilor de muncă va trebui să fie suficient pentru a asigura cu eficacitate realizarea funcţiilor serviciului de inspecţie şi va fi fixat ţinîndu-se seama de: a) importanţa sarcinilor pe care inspectorii le au de îndeplinit şi în special de: i) numărul, natura, importanţa şi situaţia întreprinderilor supuse controlului; ii) numărul şi diversitatea categoriilor de lucrători care muncesc în aceste întreprinderi; iii) numărul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare trebuie asigurată; b) mijloacele materiale de executare a sarcinilor puse la dispoziţia inspectorilor; c) condiţiile practice în care urmează să se efectueze controalele pentru a da rezultatele scontate. Articolul 11 1. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă: a) birouri, locale amenajate corespunzător nevoilor serviciului şi accesibile tuturor celor interesaţi; b) înlesniri de transport necesare exercitării funcţiilor acestora atunci cînd nu există posibilităţi de transport public corespunzător. 2. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a rambursa inspectorilor de muncă toate cheltuielile de deplasare şi cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiilor lor. Articolul 12 1. Inspectorii de muncă, purtînd asupra lor acte justificative ale funcţiilor pe care le îndeplinesc, vor fi autorizaţi: a) să pătrundă liber, fără informare prealabilă, la orice oră de zi şi noapte, în orice întreprindere supusă inspecţiei; b) să pătrundă, ziua, în toate localurile pe care au motive temeinice să le controleze; c) să procedeze la orice cercetări, controale sau anchete considerate necesare pentru a se asigura că dispoziţiile legale sunt efectiv respectate, şi în special: i) să interogheze, singuri sau în prezenţa martorilor, pe cel care angajează sau personalul întreprinderii asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale; ii) să ceară să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi documentele a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase; iii) să pretindă afişarea instrucţiunilor prevăzute de dispoziţiile legale; iv) să ia pentru analiză mostre din materiile şi substanţele utilizate sau manipulate, cu condiţia că cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie informat că materiile sau substanţele respective au fost luate în acest scop. 2. Cu ocazia inspecţiei, inspectorul va informa despre prezenţa sa în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului. Articolul 13 1. Inspectorii de muncă vor fi autorizaţi să determine luarea de măsuri în vederea eliminării defecţiunilor constatate la instalaţii, la amenajări sau în metodele de lucru, pe care le consideră dăunătoare sănătăţii sau securităţii lucrătorilor. 2. Pentru a putea determina luarea acestor măsuri inspectorii vor avea dreptul, sub rezerva contestării măsurilor respective pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legislaţia naţională, de a dispune sau de a face să se dispună: a) să se aducă instalaţiilor, într-un termen fixat, modificările necesare pentru a se asigura aplicarea strictă a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor; b) să fie luate măsuri imediat executorii în cazurile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor. 3. Dacă procedura stabilită la paragraful 2 nu este compatibilă cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii. Articolul 14 Inspecţia muncii va trebui să fie informată despre accidentele de muncă şi cazurile de îmbolnăviri profesionale, în situaţiile şi potrivit procedurii prescrise de legislaţia naţională. Articolul 15 Sub rezerva eventualelor excepţii prevăzute de legislaţia naţională, inspectorii de muncă: a) nu vor avea dreptul să aibă un interes oarecare, direct sau indirect, în întreprinderile aflate sub controlul lor; b) vor fi obligaţi, prin măsuri penale sau disciplinare corespunzătoare, să nu dezvăluie, chiar după părăsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare cunoscute cu ocazia exercitării funcţiilor lor; c) vor considera absolut confidenţială sursa oricărei plîngeri care semnalează defecţiuni de instalaţii sau încălcarea dispoziţiilor legale şi nu vor face cunoscut celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plîngeri. Articolul 16 Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderi vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivă a dispoziţiilor legale respective. Articolul 17 1. Persoanele care vor încălca sau neglija respectarea dispoziţiilor legale, a căror executare incumbă inspectorilor de muncă, vor fi pasibile de urmărire legală imediată, fără avertisment prealabil. Legislaţia naţională va putea să prevadă însă exceptarea cazurilor în care pentru remedierea situaţiei sau pentru luarea de măsuri preventive este necesar un avertisment prealabil. 2. Inspectorii de muncă pot să decidă că, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări. Articolul 18 Pentru încălcarea dispoziţiilor legale, a căror aplicare este supusă controlului inspectorilor de muncă, precum şi pentru împiedicarea inspectorilor de muncă în exercitarea funcţiilor lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare, care vor fi efectiv aplicate. Articolul 19 1. Inspectorii de muncă sau birourile de inspecţie locală, după caz, sunt obligaţi să prezinte autorităţii centrale de inspecţie rapoarte periodice, cu caracter general, asupra rezultatelor activităţii lor. 2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale şi vor trata obiective indicate în timp de către aceasta; ele vor fi prezentate cel puţin la perioadele fixate de autoritatea centrală, însă, în toate cazurile, cel puţin o dată pe an. Articolul 20 1. Autoritatea centrală de inspecţie va publica anual un raport cu caracter general asupra activităţii serviciilor de inspecţie aflate sub controlul său. 2. Aceste rapoarte vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească, însă, 12 luni de la sfîrşitul anului la care ele se referă. 3. Copii de pe rapoartele anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, într-un termen convenabil de la publicarea lor, dar care să nu depăşească 3 luni. Articolul 21 Raportul anual publicat de către autoritatea centrală de inspecţie se va referi la următoarele: a) legi şi reglementări de competenţa inspecţiei muncii; b) personalul de inspecţie a muncii; c) statistici ale întreprinderilor supuse inspecţiei şi numărul de lucrători care muncesc în aceste întreprinderi; d) statistici ale inspecţiilor efectuate; e) statistici ale încălcărilor comise şi ale sancţiunilor aplicate; f) statistici ale accidentelor de muncă; g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale, precum şi referitoare la orice alte probleme din acest domeniu, în măsura în care acestea sunt de competenţa autorităţii centrale. Partea a II-a Inspecţia muncii în comerţ Articolul 22 Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care aplică prezenta parte a convenţiei, trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale. Articolul 22 Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale se aplică întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă sunt însărcinaţi să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor. Articolul 24 Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale va trebui să satisfacă dispoziţiile articolelor 3-21 ale prezentei convenţii, în măsura în care acestea sunt aplicabile. Partea a III-a Diverse măsuri Articolul 25 1. Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta convenţie poate, printr-o declaraţie anexată ratificării sale, să excludă din acceptarea convenţiei partea a II-a a acesteia. 2. Orice stat membru care a făcut o asemenea declaraţie poate să o anuleze oricînd, printr-o declaraţie ulterioară. 3. Orice stat membru care aplică o declaraţie făcută conform paragrafului 1 al prezentului articol va indica în fiecare an, în raportul său anual asupra aplicării prezentei convenţii, starea legislaţiei sale şi a practicii referitoare la dispoziţiile părţii a doua a prezentei convenţii, precizînd în ce măsură s-a dat urmare sau s-a propus să se dea urmare acelor dispoziţii. Articolul 26 În cazurile în care nu reiese în mod sigur că o întreprindere sau o parte ori un serviciu dintr-o întreprindere sunt supuse prezentei convenţii, sarcina rezolvării acestei probleme revine autorităţii competente. Articolul 27 Termenul dispoziţiei legale folosite în prezenta convenţie cuprinde, pe lîngă legislaţie, şi hotărîrile arbitrale şi contractele colective cu putere de lege a căror aplicare inspectorii de muncă au sarcina de a o efectua. Articolul 28 Informaţii amănunţite privind întreaga legislaţie naţională care corespunde dispoziţiilor prezentei convenţii vor fi incluse în rapoartele anuale care se prezintă în conformitate cu articolul 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Articolul 29 1. Cînd teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau cînd, datorită caracterului răzleţ al populaţiei sau stadiului de dezvoltare al acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate excepta acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră corespunzătoare anumitor întreprinderi sau anumitor lucrări. 2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, expediat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decît pentru regiunile pe care le va indica în mod expres. 3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice în rapoartele sale anuale ulterioare regiunile pentru care renunţă la dreptul de a recurge la aceste dispoziţii. Articolul 30 1. În ceea ce priveşte teritoriile menţionate de articolul 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, astfel cum ea a fost modificată prin instrumentul de amendament la Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 1946, cu excepţia teritoriilor prevăzute de paragrafele 4 şi 5 ale citatului articol 35 astfel modificat, orice stat membru al organizaţiei care ratifică prezenta convenţie trebuie să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în termenul cel mai scurt posibil după ratificarea sa, o declaraţie prin care să facă cunoscut: a) teritoriile pentru care se angajează să aplice fără. b) teritoriile pentru care se angajează să aplice dispoziţiile convenţiei cu modificări şi în ce constau acele modificări; c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi, în aceste cazuri, motivele neaplicării acesteia; d) teritoriile asupra cărora îşi rezervă dreptul de a hotărî. 2. Angajamentele menţionate în alineatele a) şi b) ale primului paragraf al prezentului articol vor fi considerate parte integrantă a ratificării şi vor avea efecte identice. 3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe, în întregime sau în parte, la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară, în virtutea alineatelor b), c), şi d) ale paragrafului 1 din prezentul articol. 4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată potrivit dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate. Articolul 31 1. Atunci cînd problemele tratate în prezenta convenţie intră în competenţa proprie a autorităţilor unui teritoriu nemetropolitan, statul membru responsabil cu relaţiile internaţionale ale acelui teritoriu, de comun acord cu guvernul acelui teritoriu, va putea să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii în numele acelui teritoriu. 2. O declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii poate fi comunicată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii: a) de către două sau mai multe state membre ale organizaţiei, pentru un teritoriu sub autoritatea lor comună; b) de către orice autoritate internaţională care răspunde de administrarea unui teritoriu în virtutea dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite sau a oricăror alte dispoziţii în vigoare referitoare la acest teritoriu. 3. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor precedente ale prezentului articol, trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate pe teritoriu cu sau fără modificări, dacă declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări. 4. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioară. 5. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauză vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii. Partea a IV-a Dispoziţii finale Articolul 32 Ratificările convenţiei nu vor obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care le va înregistra. Articolul 33 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre. 3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru această convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale. Articolul 34 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de 10 ani şi, prin urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol. Articolul 35 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei. 2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, Directorul general va atrage atenţia acestora asupra datei la care prezenta convenţie urmează să intre în vigoare. Articolul 36 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, toate declaraţiile şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente. Articolul 37 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. Articolul 38 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 34 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare; b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei. 2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. Articolul 39 Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate. Adoptată la Geneva la 11 iulie 1947