Documente
Convenţia nr.95 din 01.07.49 asupra protecţiei salariului
Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.593-XIII din 26.09.95
CONVENŢIA ASUPRA PROTECŢIEI SALARIULUI
Nr.95 din 01.07.49
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 10, pag.38
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului
Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 8 iunie 1949 în cea
de-a treizeci şi două sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la
protecţia salariului, problemă care constituie cel de-al şaptelea punct
al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii
internaţionale,
adoptă, la 1 iulie 1949, convenţia următoare, care se va numi
Convenţie asupra protecţiei salariului, 1949.
Articolul 1
În sensul prezentei convenţii, termenul salariu înseamnă, oricare
i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau cîştigurile
susceptibile de a fi evaluate în bani şi stabilite prin acordul părţilor
sau de către legislaţia naţională, pe care cel care angajează le
datorează unui lucrător în baza unui contract de muncă, scris sau
verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie
pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.
Articolul 2
1. Prezenta convenţie se aplică tuturor persoanelor cărora li se
plăteşte sau trebuie să li se plătească un salariu.
2. Autoritatea competentă, după consultarea organizaţiilor celor
care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, acolo unde asemenea
organizaţii există şi sunt direct interesate, va putea excepta de la
aplicarea totalităţii sau a unora dintre dispoziţiile prezentei
convenţii categoriile de persoane care muncesc în astfel de împrejurări
şi condiţii de angajare încît aplicarea totală sau parţială a
amintitelor dispoziţii nu s-ar putea face în mod convenabil şi care nu
sunt folosite la munci manuale sau care sunt folosite la servicii
casnice sau alte ocupaţii asemănătoare.
3. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual
asupra aplicării prezentei convenţii, expediat în virtutea articolului
22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice categorie
de persoane pe care îşi propune să le excepteze de la aplicarea
totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile convenţiei, în conformitate
cu prevederile paragrafului precedent. Drept urmare, nici un stat membru
nu va putea să procedeze la aplicarea de excepţii decît pentru
categoriile de persoane astfel indicate.
4. Orice stat membru care a indicat în primul său raport anual
categoriile de persoane pe care îşi propune să le excepteze de la
aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile prezentei
convenţii va trebui ca în rapoartele ulterioare să indice categoriile de
persoane pentru care renunţă la dreptul de a recurge la dispoziţiile
paragrafului 2 al prezentului articol, precum şi orice progres realizat
în scopul aplicării prezentei convenţii la aceste categorii de persoane.
Articolul 3
1. Salariile platibile în bani vor fi achitate exclusiv în moneda
avînd curs legal, iar plata sub formă de bilete la ordin, bonuri,
cupoane sau sub orice altă formă considerată că prezenta monedă avînd
curs legal va fi interzisă.
2. Autoritatea competentă va putea să permită sau să prevadă plata
salariului prin cec tras asupra unei bănci sau prin cec ori mandat
poştal, atunci cînd acest mod curent sau se face necesar datorită unor
împrejurări speciale, cînd este prevăzut de un contract colectiv ori o
hotărîre arbitrală, sau cînd, în lipsa unor astfel de dispoziţii,
lucrătorul consimte.
Articolul 4
1. Legislaţia naţională, contractele colective sau hotărîrile
arbitrale pot permite plata parţială în natură a salariului în
industriile sau profesiile unde acest mod de plată se practică în mod
curent sau este preferat datorită naturii industriei sau profesiei în
cauză. Plata salariului sub formă de băuturi alcoolice sau de droguri
vătămătoare nu va fi admisă în nici un caz.
2. În cazurile în care este permisă plata parţială în natură a
salariului vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru ca:
a) prestaţiile în natură să folosească personal lucrătorului şi
familiei sale şi să fie conforme cu interesele acestora;
b) valoarea acestor prestaţii să fie justă şi rezonabilă.
Articolul 5
Salariul va fi plătit direct lucrătorului în cauză, cu excepţia
cazurilor cînd legislaţia naţională, un contract colectiv sau o hotărîre
arbitrală dispune altfel, sau cînd lucrătorul în cauză acceptă un alt
procedeu.
Articolul 6
Se interzice celui care angajează să restrîngă în orice fel
libertatea lucrătorului de a dispune după voia sa de propriul salariu.
Articolul 7
1. Atunci cînd în cadrul unei întreprinderi există economate pentru
vînzarea de mărfuri către lucrători sau servicii destinate să furnizeze
acestora diferite prestaţii, asupra lucrătorilor în cauză nu va putea fi
exercitată nici o constrîngere pentru a folosi aceste economate sau
servicii.
2. Atunci cînd nu este posibil accesul la alte magazine sau
servicii, autoritatea competentă va lua măsuri corespunzătoare pentru a
obţine ca mărfurile şi serviciile să fie vîndute şi, respectiv,
furnizate la preţuri juste şi rezonabile, sau pentru ca economatele sau
serviciile înfiinţate de către cel care angajează să nu fie exploatate
în scopul obţinerii de beneficii, ci în interesul lucrătorilor
interesaţi.
Articolul 8
1. Reţinerile din salariu nu vor fi autorizate decît în condiţiile
şi limitele prescrise de legislaţia naţională sau stabilite printr-un
contract colectiv ori o hotărîre arbitrală.
2. Lucrătorii vor trebui să fie informaţi, în modul pe care
autoritatea competentă îl va considera cel mai corespunzător, asupra
condiţiilor şi limitelor în care asemenea reţineri vor putea fi
efectuate.
Articolul 9
Este interzisă orice reţinere din salariu al cărei scop este să
asigure o plată directă sau indirectă de un lucrător către cel care
angajează, către reprezentantul acestuia sau către un intermediar (cum
ar fi un agent însărcinat să recruteze forţa de muncă), în vederea
obţinerii sau păstrării unui serviciu.
Articolul 10
1. Salariul nu va putea fi reţinut sau cesionat decît în limitele şi
modalităţile prevăzute de către legislaţia naţională.
2. Salariul trebuie să fie protejat contra reţinerii sau cesiunii,
în măsura considerată necesară pentru asigurarea întreţinerii
lucrătorului şi a familiei sale.
Articolul 11
1. În caz de faliment sau de lichidare judiciară a unei
întreprinderi, lucrătorii folosiţi în cadrul acesteia vor avea rang de
creditori privilegiaţi, fie pentru salariile care le sunt datorate cu
titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare
falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia
naţională, fie pentru salariile care nu depăşesc un nivel stabilit de
către legislaţia naţională.
2. Salariul constituind o creanţă privilegiată va fi plătit integral
mai înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota-parte ce li
se cuvine.
3. Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de
salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie
determinată de către legislaţia naţională.
Articolul 12
1. Salariul va fi plătit la intervale regulate. Dacă nu există alte
angajamente satisfăcătoare care să asigure plata salariului la intervale
regulate, intervalele la care salariul trebuie să fie plătit vor fi
stabilite de către legislaţia naţională sau fixate printr-un contract
colectiv sau o hotărîre arbitrală.
2. La desfacerea contractelor de muncă lichidarea finală a
întregului salariu datorat va fi efectuată în conformitate cu legislaţia
naţională, cu prevederile unui contract colectiv ori cu cele ale unei
hotărîri arbitrale sau, în lipsa acestora, într-un termen rezonabil,
ţinîndu-se seama de dispoziţiile contractului individual de muncă.
Articolul 13
1. Plata salariului, atunci cînd este făcută în bani, va fi
efectuată numai în zilele lucrătoare şi la locul de muncă sau în
apropierea acestuia, afară de cazurile cînd legislaţia naţională, un
contract colectiv ori o hotărîre arbitrală nu dispun altfel sau dacă
alte aranjamente, de care lucrătorii interesaţi au cunoştinţă, par mai
potrivite.
2. Plata salariului este interzisă în localurile în care se consumă
băuturi alcoolice sau în alte localuri asemănătoare şi, dacă prevenirea
abuzurilor o impune, în magazinele de vînzare cu amănuntul sau în
locurile de distracţie, cu excepţia cazurilor în care persoanele, cărora
li se plăteşte salariul, fac serviciul chiar în aceste localuri.
Articolul 14
Dacă este cazul, vor fi luate măsuri eficiente în vederea informării
lucrătorilor într-un mod corespunzător şi uşor de înţeles:
a) asupra condiţiilor de salarizare care li se vor aplica, şi
aceasta înainte de a fi angajaţi sau cu prilejul oricăror modificări ale
condiţiilor de angajare;
b) cu ocazia fiecărei plăţi de salariu, asupra elementelor
componente ale salariului, pe perioada de plată considerată, în măsura
în care aceste elemente sunt susceptibile de modificări.
Articolul 15
Legislaţia care aplică dispoziţiile prezentei convenţii trebuie:
a) să fie adusă la cunoştinţa celor interesaţi;
b) să precizeze persoanele însărcinate cu asigurarea aplicării
acestei legislaţii;
c) să prevadă sancţiuni corespunzătoare în caz de infracţiune;
d) să prevadă, în toate cazurile în care este necesar, ţinerea de
state de salarii într-o formă şi potrivit unei metodici corespunzătoare.
Articolul 16
Rapoartele anuale care trebuie prezentate potrivit articolului 22
din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor conţine
informaţii complete asupra măsurilor luate în vederea aplicării
dispoziţiilor prezentei convenţii.
Articolul 17
1. Atunci cînd teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte
întinse sau cînd, datorită dispersării populaţiei sau gradului de
dezvoltare a acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile
prezentei convenţii nu sunt aplicabile, ea poate, după consultarea
organizaţiilor celor care angajează şi ale lucrătorilor interesaţi,
acolo unde asemenea organizaţii există, să excludă regiunile respective
de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe
care le consideră necesare pentru anumite întreprinderi sau anumite
munci.
2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual
asupra aplicării prezentei convenţii, expediat în virtutea articolului
22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune
pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol,
precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va
putea recurge la dispoziţiile prezentului articol decît pentru regiunile
pe care le va indica în acest mod.
3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului
articol trebuie să reconsidere, la intervalele care nu depăşesc 3 ani şi
consultîndu-se cu organizaţiile celor care angajează şi ale
lucrătorilor, interesate, acolo unde asemenea organizaţii există,
posibilitatea de a extinde aplicarea prezentei convenţii asupra
regiunilor exceptate în virtutea paragrafului 1.
4. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului
articol trebuie să indice, în rapoartele sale anuale, regiunile pentru
care renunţă la aplicarea amintitelor dispoziţii şi progresele pe care
le-a realizat în vederea aplicării treptate a prezentei convenţii în
acele regiuni.
Articolul 18
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate
directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va
înregistra.
Articolul 19
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale
Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost
înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către
directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor
membre.
3. Drept urmare, această convenţie va intra în vigoare pentru
fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării actului
ratificării sale.
Articolul 20
1. Declaraţiile care vor fi comunicate directorului general al
Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu paragraful 2 al
articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, vor
trebui să facă cunoscute:
a) teritoriile pentru care statul membru interesat se angajează ca
dispoziţiile convenţiei să fie aplicate fără modificări;
b) teritoriile pentru care el se angajează ca dispoziţiile să fie
aplicate cu modificări, şi în ce constau acele modificări;
c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi motivele
neaplicării acesteia;
d) teritoriile pentru care el îşi rezervă dreptul de a hotărî în
aşteptarea unei analize mai aprofundate a situaţiei privitoare la acele
teritorii.
2. Angajamentele menţionate la alineatele a) şi b) ale primului
paragraf din prezentul articol vor fi considerate parte integrantă a
ratificării şi vor avea efecte identice.
3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe
în întregime sau în parte la rezervele cuprinse în declaraţia sa
anterioară în virtutea alineatelor b), c), şi d) ale primului paragraf
din prezentul articol.
4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care
prezenta convenţie poate fi denunţată în conformitate cu dispoziţiile
articolului 22, să comunice directorului general o nouă declaraţie care
să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să
facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.
Articolul 21
1. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului
Internaţional al Muncii în conformitate cu paragrafele 4 şi 5 ale
articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii
trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate în
teritoriu cu sau fără modificări; atunci cînd declaraţia menţionează că
dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea
trebuie să specifice în ce constau acele modificări.
2. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională
interesată vor putea să renunţe total sau parţial, printr-o declaraţie
ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o
declaraţie anterioară.
3. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională vor
putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată în
conformitate cu dispoziţiile articolului 22, să comunice directorului
general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii unei
declaraţii şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea
acestei convenţii.
Articolul 22
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o
denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării
iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului
general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta.
Denunţarea nu va avea efect decît după expirarea termenului de un an de
la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care
într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată
la paragraful precedent nu va face uz de facultatea de denunţare
prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10
ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la
expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de
prezentul articol.
Articolul 23
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va
notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi
denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale
organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei
de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va
atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care
prezenta convenţie va intra în vigoare.
Articolul 24
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica
Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea
înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei
Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările,
declaraţiile şi actele de denunţare înregistrate în conformitate cu
articolele precedente.
Articolul 25
Ori de cîte ori se va considera necesar, Consiliul de administraţie
al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un
raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este
cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii
totale sau parţiale a acesteia.
Articolul 26
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să
revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie
nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire
va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile
articolului 22 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii,
sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de
revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării
de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi
conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu
vor ratifica convenţia de revizuire.
Articolul 27
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au
aceeaşi valabilitate.
Adoptată la Geneva la 1 iulie 1949