Documente
Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30.03.61 şi protocolul de modificare a acestei convenţii din 25.03.72
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.252-XIII din 02.11.94
Convenţia unică asupra stupefiantelor
şi protocolul de modificare a acestei convenţii
din 30.03.61
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 8, pag.128
---------------------------------------------
* Adoptată la New York la 30 martie 1961,
Protocolul de modificare a acestei convenţii,
adoptat la Geneva la 25 martie 1972
PREAMBUL
Părţile,
îngrijorate de sănătatea fizică şi morală a umanităţii,
recunoscînd că întrebuinţarea stupefiantelor, din punct de vedere
medical, este indispensabilă în vederea uşurării durerii şi că măsurile
ce trebuie luate sunt necesare pentru a se asigura ca stupefiantele să
fie disponibile în vederea acestui scop,
recunoscînd că toxicomania este un flagel pentru individ şi
constituie un pericol economic şi social pentru umanitate,
conştiente de răspunderea pe care o au pentru prevenirea şi
combaterea acestui flagel,
considerînd că pentru a fi eficiente măsurile luate împotriva
abuzului de stupefiante, acestea trebuie să fie coordonate şi universale,
socotind că o acţiune universală în această privinţă necesită o
cooperare internaţională, condusă de aceleaşi principii şi avînd în
vedere scopuri comune,
recunoscînd competenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite în privinţa
controlului stupefiantelor şi dorind ca organele internaţionale
interesate să fie grupate în cadrul acestei organizaţii,
dorind să încheie o convenţie internaţională acceptabilă pentru
toţi, înlocuind cea mai mare parte a tratatelor existente privitoare la
stupefiante, limitînd întrebuinţarea stupefiantelor la scopuri medicale
şi ştiinţifice şi stabilind o cooperare internaţională constantă pentru
a realiza aceste principii şi a atinge aceste scopuri,
cad de acord asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Definiţii
1. În afară de alte indicaţii exprese contrare sau în afară de cazul
în care contextul cere o alternativă, definiţiile care urmează se aplică
tuturor dispoziţiilor prezentei Convenţii:
a) Termenul Organul înseamnă Organul internaţional de control al
stupefiantelor.
b) Termenul cannabis înseamnă vîrful florifer sau fructifer al
cannabisului (exceptînd seminţele şi frunzele care nu sunt însoţite de
vîrfurile ramurilor) şi a cărui răşină n-a fost extrasă, oricare ar fi
întrebuinţarea lor.
c) Expresia plantă de cannabis înseamnă toate plantele de genul
cannabis.
d) Expresia răşină de cannabis înseamnă răşina separată, brută sau
purificată, obţinută din planta cannabis.
e) Termenul coca înseamnă toate speciile de arbuşti din genul
erythroxylon.
f) Expresia frunze de coca înseamnă frunzele arbustului coca, cu
excepţia frunzelor din care s-au extras toată ecgonina, cocaina şi toţi
ceilalţi alcaloizi ecgoninici.
g) Termenul comisia înseamnă Comisia de stupefiante a consiliului.
h) Termenul consiliul înseamnă Consiliul economic şi social al
Naţiunilor Unite.
i) Termenul cultura înseamnă cultura de mac opiaceu, de coca şi de
plantă de cannabis.
j) Termenul stupefiant înseamnă toate substanţele din tabelele I şi
II, fie că sunt naturale sau sintetice.
k) Expresia Adunarea generală înseamnă Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite.
l) Expresia trafic ilicit înseamnă cultura sau orice trafic de
stupefiante, care au scopuri contrarii celor prevăzute în prezenta
Convenţie.
m) Termenele import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile
sale, transportul material de stupefiante dintr-un stat în alt stat sau
de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al aceluiaşi stat.
n) Termenul fabricaţie înseamnă toate operaţiunile, altele decît
producţia, care permit obţinerea stupefiantelor şi cuprind purificarea,
precum şi transformarea stupefiantelor în alte stupefiante.
o) Expresia opiu medicinal înseamnă opiul care a suferit
preparaţiile necesare în vederea utilizării sale terapeutice.
p) Termenul opiu înseamnă sucul îngroşat al macului opiaceu.
q) Expresia mac opiaceu înseamnă planta din specia Papaver
somniferum L.
r) Expresia pai de mac înseamnă toate părţile (cu excepţia
seminţelor) ale macului opiaceu, după cosire.
s) Termenul preparat înseamnă un amestec solid sau lichid conţinînd
un stupefiant.
t) Termenul producţie înseamnă operaţiunea care constă din culegerea
opiului, a frunzei de coca, a cannabisului şi a răşinei de cannabis din
plantele care le produc.
u) Expresiile tabelul I, tabelul II, tabelul III şi tabelul IV
înseamnă listele de stupefiante sau de preparate anexate la prezenta
convenţie şi care vor putea fi modificate, din timp în timp, în
conformitate cu articolul 3.
v) Expresia secretar general indică pe secretarul general al
Organizaţiei Naţiunilor Unite.
w) Expresia stocuri speciale înseamnă cantităţile de stupefiante
deţinute într-o ţară sau pe un teritoriu, prin guvernul acestei ţări sau
al acestui teritoriu, în vederea nevoilor sale speciale; în vederea
circumstanţelor excepţionale, expresia nevoi speciale trebuie înţeleasă
în consecinţă.
x) Termenul stocuri înseamnă cantităţile de stupefiante deţinute
într-o ţară sau pe un teritoriu, cu destinaţia:
i) unui consum medical şi ştiinţific în această ţară sau pe acest
teritoriu;
ii) fabricării şi preparării stupefiantelor şi altor substanţe,
într-o ţară sau pe un teritoriu;
iii) exportului;
dar nu cuprind cantităţile de stupefiante deţinute într-o ţară sau
pe un teritoriu de către:
iv) farmacişti sau alţi distribuitori cu amănuntul autorizaţi sau de
către instituţiile în care persoane calificate sunt autorizate în cadrul
exercitării funcţiilor lor terapeutice sau ştiinţifice; sau
v) ca stocuri speciale.
y) Termenul teritoriu înseamnă toată acea parte a unui stat care
este considerată ca o entitate distinctă, în vederea aplicării
sistemului de certificate de import şi de autorizaţii de export
prevăzute în articolul 31. Această definiţie nu se aplică termenului
teritoriu în modul în care este întrebuinţat în articolele 42 şi 46.
2. În conformitate cu scopul acestei convenţii, un stupefiant se
consideră ca fiind consumat atunci cînd a fost livrat oricărei persoane
sau întreprinderi, în vederea distribuirii cu amănuntul, pentru
întrebuinţare medicală sau cercetare ştiinţifică; cuvîntul consumare se
va interpreta în conformitate cu această definiţie.
Articolul 2
Substanţele supuse controlului
1. În afară de ceea ce priveşte măsurile de control limitat al
stupefiantelor, stupefiantele din tabelul I sunt supuse tuturor
măsurilor de control aplicabile stupefiantelor, indicate prin prezenta
convenţie, şi, în particular, măsurilor prevăzute în următoarele
articole: 4 c), 19, 20, 21, 29, 30, 31, 32, 33, 34 şi 37.
2. Stupefiantele din tabelul II sunt supuse aceloraşi măsuri de
control ca şi stupefiantele din tabelul I, cu excepţia măsurilor
prevăzute în paragrafele 2 şi 5 ale articolului 30, în aceea ce priveşte
comerţul cu amănuntul.
3. Preparatele, altele decît cele din tabelul III, sunt supuse
aceloraşi măsuri de control ca şi stupefiantele pe care le conţin, dar
evaluările (articolul 19) şi statisticile (articolul 20), altele decît
cele care se raportează la aceste stupefiante, nu vor fi cerute în cazul
acestor preparate şi dispoziţiile articolului 29 (paragraful 2 c) şi ale
articolului 30 (paragraful 1 b) ii) nu se vor aplica.
4. Preparatele din tabelul III sunt supuse aceloraşi măsuri de
control ca şi preparatele care conţin stupefiantele din tabelul II,
numai că paragrafele 1 b) şi 3-15 ale articolului 31 nu se vor aplica şi
că, în ceea ce priveşte evaluările (articolul 19) şi statisticile
(articolul 20), informaţiile cerute se vor limita la cantităţile de
stupefiante utilizate în fabricarea acestor preparate.
5. Stupefiantele din tabelul IV vor fi deasemenea incluse în tabelul
I şi supuse tuturor măsurilor de control aplicabile stupefiantelor din
acest tabel, şi pe lîngă aceasta.
a) părţile vor trebui să adopte toate măsurile speciale de control
pe care le consideră necesare, pe baza proprietăţilor deosebit de
periculoase ale stupefiantelor respective; şi
b) părţile vor trebui, dacă, după părerea lor, situaţia din ţara lor
determină că acesta este mijlocul cel mai indicat de a proteja sănătatea
publică, să interzică producţia, fabricaţia, exportul şi importul,
comerţul, deţinerea sau utilizarea acestor stupefiante, cu excepţia
cantităţilor care vor putea fi necesare exclusiv pentru cercetarea
medicală şi ştiinţifică, inclusiv încercările clinice care se efectuează
cu aceste stupefiante, care vor trebui să aibă loc sub supravegherea şi
controlul părţii respective sau vor trebui să fie subordonate
supravegherii şi controlului ei.
6. În afară de măsurile de control aplicabile tuturor stupefiantelor
din tabelul I, opiul este supus dispoziţiilor articolelor 23 şi 24,
frunzele de coca- dispoziţiilor articolelor 26-27 şi cannabisul -
dispoziţiilor articolului 28.
7. Macul opiaceu, coca, planta cannabis, paiul de mac şi frunzele de
cannabis sunt supuse măsurilor de control prevăzute, respectiv, în
articolele 22-24; 22, 26 şi 27; 22 şi 28; 25; 28.
8. Părţile vor face tot ce le stă în putinţă în scopul de a lua
măsuri de supraveghere, pe cît posibil, cu privire la substanţele care
nu sunt indicate prin prezenta convenţie, dar care pot fi utilizate în
vederea fabricării ilicite a stupefiantelor.
9. Părţile nu sunt obligate să aplice dispoziţiile prezentei
convenţii stupefiantelor care sunt întrebuinţate în cod curent în
industrie în alte scopuri decît cele medicale sau ştiinţifice, cu
condiţia:
a) să ia măsuri pentru a împiedica, recurgînd la procedeele indicate
de denaturare sau prin orice alt mijloc, ca stupefiantele astfel
întrebuinţate să poată da loc unor abuzuri sau să producă efecte nocive
(articolul 3 3) şi ca în practică substanţa nocivă să poată fi
recuperată; şi
b) să ia măsuri să figureze, în informaţiile statistice (articolul
20) pe care le furnizează, cantitatea fiecărui stupefiant astfel
întrebuinţat.
Articolul 3
Modificările cîmpului de aplicare a controlului
1. Dacă o parte sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii este în posesia
unor informaţii care, după părerea sa, fac necesară modificarea vreunui
tabel, ea se va adresa secretarului general cu o notificare însoţită de
toate informaţiile respective necesare în sprijinul acesteia.
2. Secretarul general va comunica această notificare şi informaţiile
pe care le va socoti necesare părţilor, comisiei şi, dacă, notificarea a
fost adresată de către o parte, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
3. Dacă o notificare se raportează la o substanţă care nu este
înscrisă în tabelul I sau în tabelul II:
i) toate părţile vor examina, ţinînd seama de informaţiile pe care
le au la dispoziţie, posibilitatea aplicării provizorii a tuturor
măsurilor de control, în legătură cu această substanţă, aplicabile
stupefiantelor din tabelul I;
ii) în aşteptarea hotărîrii, care va fi luată în virtutea subparag.
iii) al prezentului paragraf, comisia poate să decidă ca părţile să
aplice, în mod provizoriu, toate măsurile de control aplicabile
stupefiantelor din tabelul I, la substanţa respectivă. Părţile vor
aplica în mod provizoriu aceste măsuri la substanţa respectivă;
iii) dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii constată că această
substanţă poate să dea naştere la abuzuri analoage şi să producă efecte
nocive analoage cu cele ale stupefiantelor din tabelul I sau din tabelul
II, sau că aceasta este transformabilă într-un stupefiant, ea va aviza
comisia şi aceasta va putea să decidă, conform recomandării Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, ca această substanţă să fie înscrisă în tabelul I
sau în tabelul II.
4. Dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii constată că un preparat nu
poate, în baza substanţelor pe care le conţine, să dea naştere la un
abuz şi nici să producă un efect nociv (paragraful 3) şi că stupefiantul
pe care-l conţine nu este uşor recuperabil, comisia, ca urmare a
recomandării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, va putea să înscrie
acest preparat în tabelul III.
5. Dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii constată că un stupefiant
din tabelul I este susceptibil în mod deosebit să dea naştere la abuzuri
şi să producă efecte nocive (paragraful 3) şi că acest pericol nu este
compensat prin avantajele terapeutice apreciabile pe care să nu le
posede alte substanţe decît cele din tabelul IV, comisia poate, în
conformitate cu recomandaţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, să
înscrie acest stupefiant în tabelul IV.
6. Dacă o notificare are legătură cu un stupefiant din tabelul I sau
din tabelul II ori cu un preparat din tabelul III, comisia, în afară de
acţiunea prevăzută în paragraful 5, poate, în urma recomandărilor
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, să modifice unul sau altul dintre
tabele, fie:
a) transferiînd un stupefiant din tabelul I în tabelul II sau din
tabelul II în tabelul I; sau
b) ştergînd un stupefiant sau un preparat, după caz, dintr-unul din
tabele.
7. Toate hotărîrile comisiei, luate în vederea aplicării prezentul
articol, vor fi comunicate de către secretarul general tuturor statelor
membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, statelor nemembre părţi ale
prezentei convenţii, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi organului,
Hotărîrea va intra în vigoare, în privinţa fiecărei părţi, la data
primirii comunicării amintite mai sus şi părţile vor lua atunci toate
măsurile cerute prin prezenta convenţie.
8. a) Toate hotărîrile comisiei, de modificare a unui tabel, vor fi
supuse examinării consiliului dacă o parte o cere, în cele 90 de zile
care urmează după primirea notificării hotărîrii. Această cerere va fi
prezentată secretarului general, cu toate informaţiile necesare în
vederea sprijinirii ei.
b) Secretarul general va comunica o copie de pe această cerere şi de
pe informaţiile necesare comisiei, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi
tuturor părţilor, pe care le va invita să prezinte observaţiile lor în
cele 90 de zile. Toate observaţiile primite vor fi supuse examinării
Consiliului.
e) Consiliul va putea să confirme, să modifice sau să anuleze
hotărîrea comisiei; el va hotărî în calitate de for suprem. Hotărîrea sa
va fi notificată tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor
Unite, statelor nemembre părţi ale prezentei convenţii, comisiei,
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi organului.
d) În aşteptarea examinării de către consiliu, hotărîrea comisiei va
rămîne în vigoare.
9. Hotărîrile comisiei luate în vederea aplicării prezentului
articol nu vor fi supuse examinării prevăzute de articolul 7.
Articolul 4
Obligaţii generale
Părţile vor lua măsurile legislative şi administrative care vor
putea fi necesare:
a) pentru executarea dispoziţiilor prezentei convenţii în cadrul
propriilor lor teritorii;
b) pentru cooperarea cu alte state în vederea executării
dispoziţiilor convenţiei amintite; şi
c) sub rezerva dispoziţiilor prezentei convenţii, pentru a limita în
mod exclusiv la scopuri medicale şi ştiinţifice producţia, fabricarea,
exportul, importul, distribuirea, comerţul, întrebuinţarea şi deţinerea
stupefiantelor.
Articolul 5
Organele internaţionale de control
Recunoscînd competenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite în privinţa
controlului internaţional al stupefiantelor, părţile sunt de acord să
încredinţeze Comisiei de stupefiante a Consiliului economic şi social şi
Organului internaţional de control al stupefiantelor funcţiile care le
sunt atribuite acestor organe prin prezenta Convenţie.
Articolul 6
Cheltuielile organelor internaţionale de control
Organizaţia Naţiunilor Unite îşi asumă cheltuielile comisiei şi ale
organului în condiţiile care vor fi determinate de către Adunarea
generală. Părţile care nu sunt membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
vor contribui la cheltuielile organelor internaţionale de control,
Adunarea generală fixînd, în mod periodic, după ce a consultat guvernele
acestor părţi, cuantumul contribuţiei pe care-l va socoti echitabil.
Articolul 7
Revizuirea hotărîrilor şi recomandărilor Comisiei
În afară de ceea ce priveşte hotărîrile prevăzute în articolul 3,
toate hotărîrile sau recomandările adoptate de către comisie în privinţa
executării dispoziţiilor prezentei convenţii vor fi luate sub rezerva
aprobării de către consiliu sau Adunarea generală a tuturor
modificărilor adoptate de unul sau celălalt dintre aceste organe, în
aceeaşi manieră ca celelalte hotărîri sau recomandări ale Comisiei.
Articolul 8
Funcţiile Comisiei
Comisia este împuternicită să examineze toate problemele care sunt
în legătură cu scopurile prezentei convenţii şi, mai ales:
a) să modifice tabelele în conformitate cu articolul 3;
b) să atragă atenţia organului asupra tuturor problemelor care pot
avea legătură cu funcţiile acestuia;
c) să formuleze recomandări în vederea punerii în aplicare a
dispoziţiilor prezentei convenţii sau în vederea atingerii scopurilor pe
care le are în vedere, cuprinzînd, printre acestea, şi programele de
cercetare ştiinţifică şi de schimb de informaţii cu caracter ştiinţific
sau tehnic; şi
d) să atragă atenţia statelor care nu sunt părţi asupra hotărîrilor
şi recomandărilor pe care le adoptă în conformitate cu atribuţiile pe
care i le conferă prezenta convenţie, în aşa fel încît acestea să
examineze măsurile pe care le pot lua în virtutea prezentei convenţii.
Articolul 9
Componenţa Organului
1. Organul este format din unsprezece membri aleşi de către
consiliu, după cum urmează:
a) trei membri avînd experienţă medicală, de farmacologie sau de
farmacie şi aleşi de pe o listă de cel puţin cinci persoane desemnate de
către Organizaţia Mondială a Sănătăţii; şi
b) opt membri aleşi de pe o listă de persoane desemnate de către
membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi de către părţile care nu sunt
membre.
2. Membrii organului trebuie să fie persoane care prin competenţa,
imparţialitatea şi conduita lor inspiră încrederea generală. În timpul
duratei mandatului lor ele nu trebuie să ocupe nici un post şi nici să
se dedice vreunei activităţi care ar fi de natură să le împiedice
exercitarea cu imparţialitate a atribuţiilor lor. Consiliul ia,
consultîndu-se cu organul, toate dispoziţiile necesare în vederea
asigurării întregii independenţe tehnice a acestuia din urmă, în
privinţa exercitării atribuţiilor sale.
3. Consiliul, avînd în vedere principiul unei reprezentări
geografice echitabile, trebuie să ţină cont de interesul pe care-l
reprezintă cuprinderea în organ, într-o proporţie echitabilă, a
persoanelor care sunt la curent cu situaţia din domeniul stupefiantelor,
din ţările producătoare, fabricante şi consumatoare şi care au legătură
cu ţările amintite.
Articolul 10
Durata mandatului şi remunerarea membrilor organului
1. Mandatul de membru al organului este de 3 ani şi poate fi
reînnoit.
2. Mandatul fiecărui membru al organului se termină în ajunul primei
şedinţe a organului, la care are dreptul să ia parte succesorul său.
3. Un membru al organului care a absentat la trei sesiuni
consecutive va fi considerat ca demisionat.
4. Consiliul poate, la recomandarea organului, să revoce un membru
al organului, care nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de paragraful 2
al articolului 9. Această recomandare trebuie să fie formulată printr-un
vot afirmativ a opt membri ai organului.
5. Dacă locul unui membru al organului devine vacant în cursul
mandatului titularului său, consiliul va completa această vacanţă
alegînd un alt membru, cît mai curînd posibil, pentru restul duratei
mandatului, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile ale articolului 9.
6. Membrii organului primesc o remuneraţie potrivită, al cărei
cuantum este fixat de către Adunarea generală.
Articolul 11
Regulamentul interior al organului
1. Organul îşi alege preşedintele şi pe membrii a căror alegere i se
pare necesară, în vederea constituirii biroului său; el îşi adoptă
regulamentul său interior.
2. Organul se reuneşte ori de cîte ori socoteşte necesar, în vederea
îndeplinirii satisfăcătoare a atribuţiilor sale, dar trebuie să ţină cel
puţin două şedinţe în fiecare an calendaristic.
3. Cvorumul necesar pentru reunirile organului este de şapte membri.
Articolul 12
Aplicarea regimului de evaluări
1. Organul va fixa data sau datele la care evaluările vor trebui să
fie predate, în conformitate cu articolul 19, precum şi forma sub care
ele vor trebui să fie prezentate, şi va hotărî asupra formularelor în
vederea acestui scop.
2. În ceea ce priveşte ţările şi teritoriile la care nu se aplică
prezenta convenţie, organul va invita guvernele interesate să predea
evaluări în conformitate cu dispoziţiile convenţiei.
3. În cazul în care un stat nu va preda la data fixată evaluările
relative la unul dintre teritoriile sale, organul le va stabili el
însuşi, în măsura posibilităţii, şi, pe cît posibil, în cooperare cu
guvernul interesat.
4. Organul va examina evaluările, inclusiv evaluările suplimentare,
şi, în afară de ceea ce priveşte nevoile speciale, va putea cere pentru
fiecare ţară sau teritoriu pentru care a fost predată o evaluare
informaţiile pe care le va crede necesare, în scopul completării
evaluărilor sau în vederea elucidării unei indicaţii care se găseşte în
această evaluare.
5. Organul va confirma apoi, în termenul cel mai scurt posibil,
evaluările suplimentare; el va putea, de asemenea, să le modifice cu
consimţămîntul guvernului interesat.
6. În afară de documentaţia prevăzută în articolul 15, organul va
publica, la datele pe care le va fixa, dar cel puţin o dată pe an,
informaţiile relative la evaluările care i se par că vor facilita
aplicarea prezentei convenţii.
Articolul 13
Aplicarea regimului statisticilor
1. Organul va fixa modul şi forma sub care trebuie predate
statisticile, după cum este prevăzut în articolul 20, şi va decide
asupra formularelor în vederea acestui scop.
2. Organul va examina statisticile pentru a constata dacă părţile
sau orice alte state s-au conformat dispoziţiilor prezentei convenţii.
3. Organul va putea cere informaţiile suplimentare pe care le va
crede necesare, în vederea completării acestor statistici sau pentru a
lămuri unele indicaţii care se găsesc în aceste statistici.
4. Organul nu va avea competenţa de a pune întrebări sau de a-şi
exprima o părere în legătură cu statisticile care privesc stupefiantele
necesare pentru nevoi speciale.
Articolul 14
Măsuri care trebuie luate de către organ
în vederea asigurării executării dispoziţiilor convenţiei
1. a) Dacă, după examinarea informaţiilor adresate organului de
către guvern, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, sau a
informaţiilor comunicate prin organele Naţiunilor Unite şi avînd
legătură cu problemele relative la dispoziţiile amintite, organul are
motive să creadă că scopurile prezentei convenţii sunt compromise în mod
serios prin faptul că o parte sau o ţară ori un teritoriu nu execută
dispoziţiile convenţiei, organul are dreptul să ceară explicaţii de la
guvernul ţării sau teritoriului interesat. Sub rezerva dreptului pe care
îl are de a atrage atenţia părţilor, a consiliului şi a comisiei asupra
problemei, după cum este prevăzut în alineatul c) de mai jos, organul va
socoti drept confidenţială o cerere de informaţii sau o explicaţie
predată de către un guvern, în conformitate cu prezentul alineat.
b) După ce a acţionat în conformitate cu alineatul a) de mai sus,
organul poate, dacă socoteşte că este necesar, să ceară guvernului
interesat luarea de măsuri corective care, avînd în vedere
circumstanţele, pot părea necesare în vederea executării dispoziţiilor
prezentei convenţii.
c) Dacă organul constată că guvernul interesat nu a dat explicaţii
satisfăcătoare, în cazul în care a fost invitat să le predea în
conformitate cu alineatul a) de mai sus, sau că neglijează să adopte
toate măsurile corective pe care a fost invitat să le ia în conformitate
cu alineatul b) de mai sus, poate atrage atenţia părţilor, consiliului
şi comisiei asupra acestei probleme.
2. Cînd atrage atenţia părţilor, consiliului şi comisiei asupra unei
probleme, în conformitate cu alineatul c) al paragrafului 1 de mai sus,
organul poate, dacă socoteşte necesară o asemenea măsură, să recomande
părţilor să oprească importul de stupefiante de provenienţa ţării
interesate sau exportul de stupefiante care au ca destinaţie această
ţară sau teritoriu, sau în acelaşi timp importul şi exportul, fie pentru
o perioadă determinată, fie pînă cînd situaţia din această ţară sau
teritoriu va deveni satisfăcătoare. Statul interesat are dreptul de a
prezenta această problemă în faţa Consiliului.
3. Organul are dreptul să publice un raport privind toate problemele
vizate prin dispoziţiile prezentului articol şi să-l comunice
consiliului, care îl va transmite tuturor părţilor. Dacă organul publică
în acest raport o hotărîre luată în virtutea prezentului articol sau o
informaţie privind această hotărîre, este obligat să publice,
deasemenea, avizul guvernului interesat, dacă acesta o cere.
4. În cazul în care o hotărîre a organului publicată în conformitate
cu prezentul articol n-a fost adoptată în unanimitate, opinia
minorităţii trebuie să fie, deasemenea, publicată.
5. Orice stat va fi invitat să fie reprezentat la şedinţele
organului în cursul cărora se examinează o problemă care îl interesează
în mod direct în legătură cu termenii prezentului articol.
6. Hotărîrile organului luate în virtutea prezentului articol
trebuie să fie adoptate de către o majoritate de două treimi a numărului
total al membrilor organului.
Articolul 15
Rapoartele organului
1. Organul întocmeşte un raport anual al lucrărilor sale şi toate
celelalte rapoarte suplimentare pe care le consideră necesare şi în care
figurează, de- asemenea, o analiză a evaluărilor şi a informaţiilor
statistice de care dispune şi, în cazurile indicate, o expunere a
explicaţiilor pe care le-au dat guvernele sau pe care au avut obligaţia
să le predea, precum şi toate observaţiile şi recomandările pe care
organul a crezut de cuviinţă să le formuleze. Aceste rapoarte sunt
prezentate consiliului prin intermediul comisiei, care poate formula
observaţiile pe care le crede indicate.
2. Rapoartele sunt comunicate părţilor şi publicate ulterior de
către secretarul general. Părţile autorizează libera distribuire a
acestor rapoarte.
Articolul 16
Secretariatul
Serviciile de secretariat ale comisiei şi ale organului vor fi puse
la dispoziţie de către secretarul general.
Articolul 17
Administraţia specială
Părţile vor menţine o administraţie specială însărcinată cu
aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii.
Articolul 18
Informaţiile care trebuie transmise de către părţi
secretarului general
1. Părţile vor transmite secretarului general informaţiile pe care
le poate cere comisia ca fiind necesare în vederea exercitării
atribuţiilor sale, şi anume:
a) un raport anual relativ la funcţionarea convenţiei în fiecare
dintre teritoriile lor;
b) din timp în timp, textele tuturor legilor şi ale tuturor
regulamentelor promulgate în vederea punerii în aplicare a prezentei
convenţii;
e) toate precizările pe care le va cere comisia în legătură cu
afacerile de trafic ilicit, şi anume amănuntele fiecărei afaceri de
trafic ilicit descoperite, care ar putea prezenta o importanţă fie din
punct de vedere al resurselor de aprovizionare cu stupefiante a
traficului ilicit, fie din punct de vedere al cantităţilor în cauză sau
metodelor întrebuinţate de către traficanţii iliciţi; şi
d) numele şi adresele autorităţilor administrative în drept să
elibereze autorizaţiile sau certificatele de export şi import.
2. Părţile vor furniza informaţiile prevăzute în paragraful
precedent sub forma şi la datele indicate, întrebuinţînd acele formulare
a căror întrebuinţare o va indica Comisia.
Articolul 19
Evaluarea necesarului de stupefiante
1. Părţile vor trimite organului, în fiecare an şi pentru fiecare
dintre teritoriile lor, conform modului şi sub forma pe care le va
prescrie organul, evaluările care au legătură cu următoarele probleme şi
înregistrate pe formularele furnizate de către organ:
a) cantităţile de stupefiante care vor fi consumate în scopuri
medicale şi ştiinţifice;
b) cantităţile de stupefiante care vor fi utilizate în vederea
fabricării altor stupefiante, pentru preparatele din tabelul III şi
pentru substanţele care nu sunt vizate prin prezenta Convenţie;
c) cantităţile de stupefiante care vor fi în stoc la 31 decembrie al
anului la care se raportează evaluările; şi
d) cantităţile de stupefiante care vor fi necesare să fie adăugate
la stocurile speciale.
2. Sub rezerva scăzămintelor prevăzute în paragraful 3 al
articolului 21, totalul evaluărilor pentru fiecare teritoriu şi pentru
fiecare stupefiant va fi totalul cantităţilor specificate în alineatele
a), b) şi d) ale paragrafului 1 din prezentul articol, mărit cu toată
cantitatea necesară pentru a aduce stocul existent la 31 decembrie al
anului precedent la nivelul evaluat, în conformitate cu dispoziţiile
alineatului c) al paragrafului 1.
3. Fiecare stat va putea furniza în cursul anului evaluări
suplimentare, expunînd circumstanţele care le fac necesare.
4. Părţile vor aduce la cunoştinţa organului metoda întrebuinţată în
vederea determinării cantităţilor indicate în evaluări şi modificările
care ar putea fi aduse acestei metode.
5. Sub rezerva scăzămintelor prevăzute în paragraful 3 al
articolului 21, evaluările nu vor trebui să fie depăşite.
Articolul 20
Statisticile care trebuie transmise organului
1. Părţile vor transmite organului, pentru fiecare dintre
teritoriile lor, în modul şi sub forma pe care le va prescrie organul,
statisticile care au legătură cu următoarele probleme şi stabilite pe
formularele furnizate de către organ:
a) producţia sau fabricarea de stupefiante;
b) utilizarea stupefiantelor în vederea fabricării altor
stupefiante, preparatelor din tabelul III şi a substanţelor care nu sunt
vizate prin prezenta convenţie şi utilizarea paiului de mac în vederea
fabricării stupefiantelor;
c) consumul de stupefiante;
d) importul şi exportul de stupefiante şi al paiului de mac;
e) confiscările de stupefiante şi destinaţia cantităţilor
confiscate; şi
f) stocurile de stupefiante la 31 decembrie al anului la care se
referă statisticile.
2. a) Statisticile avînd legătură cu problemele menţionate la
paragraful 1, cu excepţia alineatului d), vor fi stabilite anual şi vor
fi predate organului cel mai tîrziu la 30 iunie al anului următor celui
la care se raportează.
b) Statisticile avînd legătură cu problemele menţionate în cadrul
alineatului d) al paragrafului 1 vor fi întocmite trimestrial şi vor fi
predate organului în timp de o lună de la sfîrştitul trimestrului la
care se referă.
3. În afară de informaţiile vizate de paragraful 1 al prezentului
articol, părţile pot adresa organului, în măsura posibilităţilor, pentru
oricare dintre teritoriile lor, informaţiile privind suprafeţele (în
hectare) cultivate în vederea producţiei de opiu.
4. Părţile nu sunt obligate să furnizeze statistici care au legătură
cu stocurile speciale, dar ele vor furniza separat statistici care au
legătură cu stupefiantele importate sau procurate în ţară sau teritoriu
pentru nevoile speciale, cît şi despre cantităţile de stupefiante luate
din stocurile speciale, în vederea satisfacerii nevoilor populaţiei
civile.
Articolul 21
Limitarea fabricării şi a importului
1. Cantitatea totală din fiecare stupefiant care se va fabrica şi
importa de către o ţară sau un teritoriu oarecare în cursul unui an nu
va trebui să fie mai mare decît suma următoarelor elemente:
a) cantitatea consumată, în limita evaluării corespunzătoare, în
scopuri medicale şi ştiinţifice;
b) cantitatea utilizată, în limita evaluării corespunzătoare, în
vederea fabricării altor stupefiante, a preparatelor din tabelul III şi
a substanţelor care nu sunt vizate prin prezenta convenţie;
c) cantitatea exportată;
d) cantitatea vărsată la stoc, în scopul de a aduce stocul la
nivelul specificat în evaluarea corespunzătoare; şi
e) cantitatea procurată, în limita evaluării corespunzătoare, pentru
nevoile speciale.
2. Din totalul elementelor enumerate în paragraful 1 se vor scădea
toate cantităţile care au fost sechestrate şi puse pe piaţa licită, de
asemenea şi toată cantitatea luată din stocurile speciale, în vederea
satisfacerii nevoilor populaţiei civile.
3. Dacă organul constată că cantitatea fabricată şi importată în
cursul unui an întrece totalul cantităţilor enumerate în paragraful 1,
ţinînd seama de scăzămintele prevăzute în paragraful 2 al prezentului
articol, excedentul astfel constatat care va exista la sfîrşitul anului
va fi scăzut, anul următor, din cantităţile care trebuie fabricate sau
importate, de asemenea şi din totalul evaluărilor definite în paragraful
2 al articolului 19.
4. a) Dacă reiese din statisticile importurilor sau ale exporturilor
(articolul 20) că cantitatea exportată, cu destinaţia unei ţări sau a
unui teritoriu oarecare, depăşeşte totalul evaluărilor relative la
această ţară sau teritoriu, după cum este definit în paragraful 2 al
articolului 19, mărită cu cantitatea declarată ca exportată şi
făcîndu-se scăderea întregului excedent constatat conform paragrafului 3
al prezentului articol, organul poate face o notificare statelor care,
după părerea sa, ar trebui să fie informate.
b) Imediat ce primesc o astfel de notificare părţile nu vor mai
autoriza, în timpul anului în curs, un nou export de stupefiante, care
să aibă ca destinaţie ţara sau teritoriul în cauză, în afară de:
i) cazul în care s-ar fi furnizat o evaluare suplimentară pentru
această ţară sau teritoriu, în ceea ce priveşte toate cantităţile
importate în excedent şi cantităţile suplimentare cuvenite; sau
ii) cazurile excepţionale în care exportul este, după părerea
guvernului ţării exportatoare, indispensabil tratamentului bolnavilor.
Articolul 22
Dispoziţii speciale aplicabile culturii
Dacă situaţia într-o ţară sau un teritoriu al unei părţi este de aşa
natură încît interzicerea culturii macului opiaceu, de coca sau a
plantei de cannabis este, după părerea sa, măsura cea mai indicată în
vederea protejării sănătăţii publice, şi pentru a împiedica ca
stupefiantele să nu fie deturnate spre traficul ilicit, partea
interesată va interzice cultura.
Articolul 23
Organe naţionale ale opiului
1. Orice parte care autorizează cultura macului opiaceu în vederea
producţiei de opiu va stabili, dacă nu a făcut-o încă, şi va menţine unu
sau mai multe organe de stat (denumite, în cele ce urmează în prezentul
articol, prin termenul organul) însărcinate cu exercitarea funcţiilor
prevăzute în prezentul articol.
2. Orice parte prevăzută în paragraful precedent va aplica
dispoziţiile care urmează la culturile de mac opiaceu, în vederea
producţiei de opiu, şi la opiu:
a) organul va delimita regiunile şi va desemna parcelele de teren pe
care va fi autorizată cultura macului opiaceu, în vederea producţiei de
opiu;
b) cultivatorii titulari ai unei licenţe eliberate de către organ
vor fi singurii autorizaţi de a face aceste culturi;
c) fiecare licenţă va specifica suprafaţa de teren pe care este
autorizată această cultură;
d) orice cultivator de mac opiaceu va fi obligat să livreze
organului întreaga sa recoltă de opiu; organul va cumpăra această
recoltă şi o va lua în posesia lui materială, cît mai curînd posibil,
dar cel mai tîrziu într-un interval de 4 luni socotite de la sfîrşitul
recoltei; şi
e) organul singur va avea dreptul, în ceea ce priveşte opiul, de a
importa, de a exporta, de a face comerţ cu ridicata (en gros) şi de a
conserva stocuri, cu excepţia stocurilor deţinute de către fabricanţii
de alcaloizi din opiu, de opiu medicinal sau de preparate pe bază de
opiu. Părţile nu sunt obligate să extindă această clauză asupra opiului
medicinal şi a preparatelor pe bază de opiu.
3. Atribuţiile administrative prevăzute în paragraful 2 vor fi
exercitate de către un singur organ de stat, dacă constituţia părţii
interesate permite aceasta.
Articolul 24
Restricţii în legătură cu producţia de opiu
destinat comerţului internaţional
1. a) Dacă una dintre părţi are intenţia de a începe producţia de
opiu sau de a mări producţia sa de opiu, va ţine cont de cererea
mondială de opiu existentă, în conformitate cu evaluările publicate de
organ, cu scopul ca producţia sa de opiu să nu antreneze o
supraproducţie de opiu în ansamblul mondial.
b) Nici o parte nu va autoriza producţia de opiu sau nu va mări
producţia sa de opiu dacă, după părerea ei, o astfel de producţie sau
mărirea producţiei de pe teritoriul ei riscă alimentarea traficului
ilicit de opiu.
2. a) Sub rezerva dispoziţiilor din paragraful 1, dacă o parte care
la 1 ianuarie 1961 nu producea opiu în vederea exportului, doreşte să
exporte opiul pe care-l produce, în cantităţi care nu depăşesc cinci
tone pe an, se va notifica organului, anexînd la această notificare
informaţiile care privesc:
i) controalele în vigoare cerute prin prezenta convenţie în ceea ce
priveşte producţia pentru exportul de opiu; şi
ii) numele ţării sau ţărilor cărora intenţionează să le exporte
opiu;
şi Organul va putea, fie să aprobe această notificare, fie să
recomande părţii interesate să nu producă opiu pentru export.
b) Dacă o parte, alta decît o parte menţionată la paragraful 3,
doreşte să producă mai mult de cinci tone de opiu destinate exportului
pe an, ea va notifica Consiliului, anexînd la această notificare
informaţiile indicate, cuprinzînd şi:
i) evaluarea cantităţilor care trebuie produse în vederea exportului;
ii) controalele existente sau propuse, în ce priveşte opiul care
trebuie produs;
iii) numele ţării sau al ţărilor cărora socoteşte că le va exporta
acest opiu;
şi Consiliul va putea, fie să aprobe notificarea, fie să recomande
părţii interesate să nu producă opiu pentru export.
3. Contrar dispoziţiilor alineatelor a) şi b) ale paragrafului 2, o
parte care, în timpul celor 10 ani care au precedat imediat data de 1
ianuarie 1961, a exportat opiu produs de ea, va putea continua să
exporte opiul pe care-l produce.
4. a) O parte nu va importa opiu din nici o ţară sau teritoriu, în
afară de cazul cînd opiul este produs pe teritoriul:
i) unei părţi menţionate în paragraful 3;
ii) unei părţi care a adresat o notificare organului în conformitate
cu dispoziţiile alineatului a) din paragraful 2; sau
iii) unei părţi care a primit aprobarea consiliului în conformitate
cu dispoziţiile alineatului b) din paragraful 2.
b) Contrar dispoziţiilor din alineatul a) al prezentului paragraf, o
parte poate să importe opiu produs de către orice ţară care a produs şi
exportat opiu în timpul celor 10 ani care au precedat 1 ianuarie 1961,
dacă un organ sau o agenţie de control naţional a fost stabilit şi
funcţionează, în scopurile definite în articolul 23, în ţara interesată
şi dacă aceasta posedă mijloace eficiente de a face ca opiul pe care-l
produce să nu alimenteze traficul ilicit.
5. Dispoziţiile prezentului articol nu vor împiedica o parte:
a) să producă opiu în cantitate suficientă pentru nevoile sale; sau
b) să exporte opiu sechestrat din traficul ilicit unei alte părţi,
în conformitate cu exigenţele prezentei Convenţii.
Articolul 25
Controlul paiului de mac
1. O parte care permite cultura macului opiaceu, în alte scopuri
decît producerea de opiu, va lua toate măsurile necesare în vederea
asigurării:
a) că opiul nu este produs dintr-un asemenea mac opiaceu; şi
b) că fabricarea de stupefiante pe baza paiului de mac este
controlată de o manieră satisfăcătoare.
2. Părţile vor aplica paiului de mac sistemul de certificate de
import şi autorizaţii de export prevăzut în paragrafele 4-15 din
articolul 31.
3. Părţile vor furniza aceleaşi statistici în legătură cu importul
şi exportul paiului de mac cum sunt cele prevăzute pentru stupefiante în
paragrafele 1 d) şi 2 b) ale articolului 20.
Articolul 26
Coca şi frunzele de coca
1. Dacă o parte autorizează cultura de coca, ea îi va aplica, la fel
ca şi frunzelor de coca, regimul de control prevăzut în articolul 23
pentru macul opiaceu; în ceea ce priveşte alineatul d) din paragraful 2
al acestui articol, obligaţia impusă organismului menţionat va fi numai
de a intra în mod material în posesia recoltei, cît mai curînd posibil
după ce s-a făcut această recoltă.
2. În măsura posibilului, părţile vor proceda la smulgerea tuturor
plantelor de coca existente în stare satisfăcătoare. Ele vor distruge
plantele de coca cultivate în mod ilegal.
Articolul 27
Dispoziţii suplimentare relative la frunzele de coca
1. Părţile vor putea permite utilizarea frunzelor de coca în vederea
preparării unui produs aromatic, care nu va trebui să conţină nici un
alcaloid, şi ele pot, în măsura necesarului, să permită, în vederea
acestei utilizări, producţia, importul, exportul, comerţul şi deţinerea
acestor frunze.
2. Părţile vor furniza în mod separat evaluările (articolul 19) şi
statisticile (articolul 20) în ceea ce priveşte foile de coca destinate
preparării unui astfel de produs aromatic; totuşi, acest lucru nu se va
face dacă aceleaşi foi de coca sunt utilizate pentru extracţia de
alcaloizi, precum şi pentru producerea de produse aromatice, şi dacă
acest fapt este precizat în evaluări şi în statistici.
Articolul 28
Controlul cannabisului
1. Dacă o parte autorizează cultura plantei de cannabis în vederea
producţiei de cannabis sau de răşină de cannabis, ea îi va aplica
regimul de control, prevăzut în articolul 23, în ceea ce priveşte
controlul macului opiaceu.
2. Prezenta convenţie nu se aplică culturii plantei de cannabis în
scopuri exclusiv industriale (fibre şi seminţe) sau în scopuri horticole.
3. Părţile vor adopta măsurile care pot fi necesare în vederea
împiedicării abuzului cu frunzele plantei de cannabis sau a traficului
ilicit al acestora.
Articolul 29
Fabricarea
1. Părţile vor pretinde ca fabricarea de stupefiante să se efectueze
pe baza unei licenţe, în afară de cazul în care această fabricaţie este
efectuată printr-una sau mai multe întreprinderi de stat.
2. Părţile:
a) vor exercita o supravehgere asupra tuturor persoanelor şi
întreprinderilor care se ocupă cu fabricarea stupefiantelor sau care
participă la această fabricare;
b) vor supune unui regim de licenţe întreprinderile şi localurile în
care se poate executa fabricarea; şi
c) vor cere ca fabricile de stupefiante titulare ale unei licenţe să
se îngrijească de permise periodice, precizînd categoriile şi
cantităţile de stupefiante pe care vor avea dreptul să le fabrice. În
acelaşi timp, nu va fi necesar un permis periodic în vederea
preparărilor.
3. Părţile vor împiedica acumularea de către fabricanţii de
stupefiante a cantităţilor de stupefiante şi a paiului de mac care
depăşesc cantităţile necesare funcţionării normale a intreprinderii,
ţinînd seama de situaţia pieţei.
Articolul 30
Comerţ şi distribuire
1 a) Părţile vor pretinde ca comerţul şi distribuirea stupefiantelor
să se efectueze pe baza unei licenţe, în afară de cazul în care comerţul
sau această distribuire este efectuată printr-una sau mai multe
întreprinderi de stat.
b) Părţile:
i) vor exercita supravegherea tuturor persoanelor şi
întreprinderilor care se ocupă cu comerţul sau cu distribuirea
stupefiantelor sau participă la acestea; şi
ii) vor supune unui regim de licenţă întreprinderile şi localurile
în care se pot exercita acest comerţ şi această distribuire. În acelaşi
timp, nu se va cere neapărat o licenţă pentru preparări.
c) Dispoziţiile alineatelor a) şi b) privind regimul de licenţă nu
se vor aplica neapărat persoanelor autorizate să exercite funcţii
terapeutice sau ştiinţifice şi care acţionează în exerciţiul acestor
funcţii.
2. În afară de acestea, părţile:
a) vor împiedica, deasemenea, acumularea, de către comercianţi,
distribuitori, întreprinderi de stat sau de către persoanele autorizate
prevăzute mai sus, a cantităţilor de stupefiante şi a paiului de mac
excedînd peste cele care sunt necesare funcţionării normale a
întreprinderii, ţinînd seama de situaţia pieţei;
b) i) vor pretinde ca stupefiantele să nu fie furnizate sau
preparate particularilor decît pe baza unei ordonanţe medicale. Această
dispoziţie nu este neapărat necesar să fie aplicată stupefiantelor pe
care particularii le pot obţine în mod legal, utiliza, prepara sau
administra cu ocazia exercitării autorizate a funcţiilor lor
terapeutice; şi
ii) dacă vor socoti aceste măsuri ca fiind necesare sau de dorit,
ele vor pretinde ca ordonanţele care vor prescrie stupefiante din
tabelul I să fie scrise pe formulare oficiale care vor fi furnizate sub
formă de carnete cu cotor de către autorităţile administrative
competente sau de către asociaţiile profesionale autorizate.
3. Este de dorit ca părţile să pretindă ca ofertele scrise sau
imprimate de stupefiante, anunţurile publicitare de orice natură să fie
astfel întocmite încît notiţele descriptive relative la stupefiante şi
utilizate în scopuri comerciale, ambalajele conţinînd stupefiante şi
etichetele cu care sunt puse în vînzare stupefiantele să indice
denumirea comună internaţională, comunicată de către Organizaţia
Mondială a Sănătăţii.
4. Dacă o parte socoteşte că o asemenea măsură este necesară sau de
dorit, ea va pretinde ca toate ambalajele conţinînd un stupefiant să
aibă o linie roşie dublă foarte aparentă. Pachetele în care se expediază
acest preparat nu vor purta această linie dublă roşie.
5. Părţile vor pretinde ca eticheta sub care este pus în vînzare un
drog să indice nominal stupefiantul sau stupefiantele pe care îl (le)
conţine, precum şi greutatea şi procentajul lor. Obligaţia de a furniza
aceste informaţii pe etichetă nu se aplică în mod obligatoriu unui
stupefiant preparat unui particular pe baza unei prescripţii magistrale.
6. Dispoziţiile paragrafelor 2 şi 5 nu se aplică în mod obligatoriu
comerţului cu amănuntul şi nici distribuirii cu amănuntul a
stupefiantelor din tabelul II.
Articolul 31
Dispoziţii speciale relative la comerţul internaţional
1. Părţile nu vor permite exportul de stupefiante cu destinaţia unei
ţări sau unui teritoriu oarecare, dacă acesta nu este:
a) conform cu legile şi regulamentele acestei ţări sau acestui
teritoriu; şi
b) în limitele totalului evaluărilor aferente acestei ţări sau
acestui teritoriu, astfel după cum este definit în paragraful 2 al
articolului 19, adăugîndu-se cantităţile care trebuie să fie reexportate.
2. Părţile vor exercita în toate porturile şi zonele libere aceeaşi
supraveghere şi acelaşi control ca şi în celelalte părţi ale
teritoriului lor, fiind subînţeles, totodată, că ele vor putea aplica un
regim mai sever.
3. a) Părţile vor controla prin intermediul unei licenţe importul şi
exportul stupefiantelor, în afară de cazurile în care acest import sau
acest export se efectuează printr-una sau prin mai multe întreprinderi
de stat.
b) Părţile vor exercita o supraveghere a tuturor persoanelor şi a
întreprinderilor care se ocupă cu un astfel de import sau export sau
participă la acestea.
4. a) Fiecare parte autorizînd importul sau exportul unui stupefiant
va pretinde obţinerea unei autorizaţii de import sau de export, separată
pentru fiecare import sau export, indiferent dacă este vorba de unu sau
de mai multe stupefiante.
b) Această autorizaţie va indica denumirea stupefiantului, denumirea
comună internaţională, dacă aceasta există, cantitatea care se importă
sau se va exporta, numele şi adresele importatorului şi exportatorului
şi va specifica perioada în cuprinsul căreia trebuie efectuat importul
sau exportul.
c) Autorizaţia de export va indica, în afară de aceasta, numărul şi
data certificatului de import (paragraful 5), precum şi autoritatea care
l-a emis.
d) Autorizaţia de import va putea permite importul prin mai multe
transporturi.
5. Înainte de a elibera o autorizaţie de export, părţile vor
pretinde un certificat de import, eliberat de către autorităţile
competente ale ţării sau ale teritoriului importator, care va atesta că
importul de stupefiant sau de stupefiante despre care este vorba este
aprobat şi că acest certificat va fi prezentat de persoana sau
instituţia care cere autorizaţia de export. Părţile se vor conforma
deasemenea, pe cît posibil, modelului de certificat de import aprobat de
către comisie.
6. O copie de pe autorizaţia de export se va anexa la fiecare
transport şi guvernul care eliberează autorizaţia de export va trimite o
copie guvernului ţării sau teritoriului importator.
7. a) Dacă importul a fost efectuat sau dacă a expirat perioada
fixată pentru import, guvernul ţării sau al teritoriului importator va
retrimite guvernului ţării sau teritoriului exportator autorizaţia de
export, cu o menţiune specială în acest scop.
b) Menţiunea citată mai sus va specifica cantitatea importată
efectiv.
c) Dacă cantitatea efectiv exportată este inferioară celei care este
indicată în autorizaţia de export, autorităţile competente vor indica
cantitatea efectiv exportată, pe autorizaţia de export şi pe toate
copiile oficiale de pe aceasta.
8. Exporturile sub formă de transporturi adresate unei bănci în
contul unei persoane diferite de aceea al cărei nume figurează pe
autorizaţia de export sau la o căsuţă poştală vor fi interzise.
9. Exporturile sub formă de transporturi adresate unui antrepozit de
vamă vor fi interzise, în afară de cazul cînd guvernul ţării
importatoare precizează pe certificatul de import prezentat de către
persoana sau instituţia care cere autorizaţia de export că a aprobat
importul transportului, cu menţiunea ca aceasta să fie depusă în
antrepozitul vămii. Într-un asemenea caz, autorizaţia de export va
preciza transportul efectuat în vederea acestui scop. Orice retragere
din antrepozitul vămii va fi condiţionată de prezentarea unui permis
emanînd de la autorităţile de care depinde antrepozitul şi, în cazul
unui transport cu destinaţia în străinătate, acesta va fi asimilat cu un
export nou în sensul prezentei Convenţii.
10. Transporturile de stupefiante care intră în teritoriul unei
părţi sau care ies de pe acest teritoriu, fără a fi însoţite de o
autorizaţie de export, vor fi reţinute de către autorităţile competente.
11. O parte nu va autoriza trecerea în tranzit pe teritoriul său, în
direcţia unei alte ţări, a unui transport oarecare de stupefiante, fie
că acest transport se descarcă fie că nu se descarcă din vehiculul
care-l transportă, în afară de cazul în care copia de pe autorizaţia de
export pentru acest transport este prezentată autorităţilor competente
ale ţării respective.
12. Autorităţile competente ale unei ţări sau ale unui teritoriu
oarecare, prin care este autorizată trecerea unui transport de
stupefiante, vor lua toate măsurile necesare pentru a împiedica
schimbarea rutei transportului amintit spre o altă destinaţie decît cea
care figurează pe copia de pe autorizaţia de export anexată la
transport, în afară de cazul în care guvernul ţării sau teritoriului
prin care se efectuează transportul amintit autorizează această
schimbare de rută. Guvernul acestei ţări sau al acestui teritoriu va
considera toate cererile de schimbare a rutei ca şi cum ar fi vorba de
un export al ţării sau al teritoriului de tranzit spre ţara sau spre
teritoriul noului destinatar. Dacă schimbarea de rută este autorizată,
dispoziţiile alineatelor a) şi b) ale paragrafului 7 se vor aplica
deasemenea între ţara sau teritoriul de tranzit şi ţara sau teritoriul
de unde a fost exportat iniţial transportul.
13. Nici un transport de stupefiante, în tranzit sau depus într-un
antrepozit de vamă, nu poate fi supus nici unei manipulări care ar
modifica natura acestor stupefiante. Ambalajul nu va putea fi modificat
fără autorizaţia autorităţilor competente.
14. Dispoziţiile paragrafelor 11-13, relative la tranzitul
stupefiantelor pe teritoriul unei părţi, nu sunt aplicabile dacă acest
transport se execută pe cale aeriană, cu condiţia ca aeronava să nu
aterizeze în ţara sau teritoriul de tranzit. Dacă aeronava face o
aterizare în această ţară sau pe acest teritoriu, aceste dispoziţii se
vor aplica în măsura în care circumstanţele o cer.
15. Dispoziţiile prezentului articol nu prejudiciază pe acelea ale
oricărui acord internaţional care limitează controlul ce poate fi
exercitat de către orice parte asupra stupefiantelor în tranzit.
16. Nici una dintre dispoziţiile acestui articol, în afară de
paragrafele 1 a) şi 2, nu se vor aplica în mod obligatoriu preparatelor
din tabelul III.
Articolul 32
Dispoziţii speciale privind transportul stupefiantelor
în trusele de prim-ajutor ale navelor sau aeronavelor
efectuînd curse internaţionale
1. Transportul internaţional prin nave sau aeronave al cantităţilor
limitate de stupefiante, susceptibile de a fi necesare în timpul
călătoriei, în vederea acordării primului-ajutor şi pentru cazuri de
urgenţă, nu va fi considerat ca un import sau un export, în sensul
prezentei Convenţii.
2. Precauţiile adecvate vor fi luate de către ţara de înmatriculare
în vederea împiedicării întrebuinţării nepotrivite a stupefiantelor
menţionate în paragraful 1 sau deturnării lor în scopuri ilicite.
Comisia va recomanda aceste precauţii, consultîndu-se cu organizaţiile
internaţionale competente.
3. Stupefiantele transportate prin nave sau aeronave, în
conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1, vor fi supuse legilor,
regulamentelor, permiselor şi licenţelor ţării de înmatriculare, fără
prejudiciul dreptului autorităţilor locale competente de a proceda la
verificări, inspecţii şi alte operaţiuni de control la bordul navelor
sau al aeronavelor. administrarea acestor stupefiante, în caz de
urgenţă, nu va fi considerată ca o contravenţie la dispoziţiile
articolului 30 paragraful 2 b).
Articolul 33
Deţinerea de stupefiante
Părţile nu vor permite deţinerea de stupefiante fără autorizaţie
legală.
Articolul 34
Măsuri de supraveghere şi de inspecţie
Părţile vor pretinde:
a) ca toate persoanele cărora le-au fost eliberate licenţe, prin
aplicarea prezentei convenţii, sau care ocupă posturi de conducere sau
de supraveghere într-o întreprindere de stat înfiinţată în conformitate
cu prezenta convenţie, să reunească calităţile necesare în vederea
aplicării efective şi fidele a dispoziţiilor legilor şi regulamentelor
întocmite în vederea executării prezentei convenţii; şi
b) ca autorităţile administrative, fabricanţii, comercianţii,
oamenii de ştiinţă, instituţiile ştiinţifice şi spitalele să ţină
registre în care să fie consemnate cantităţile privind fiecare
stupefiant fabricat şi fiecare operaţiune în legătură cu achiziţionarea
şi înstrăinarea de stupefiante. Aceste registre vor fi păstrate o
perioadă de timp care nu va fi mai mică de 2 ani. În cazurile în care
sunt utilizate carnetele cu cotor de ordonanţe medicale (articolul 30
paragraful 2 b), aceste carnete cu cotor, cuprinzînd şi cotoarele, vor
fi păstrate deasemenea o perioadă de timp care nu va fi mai mică de 2
ani.
Articolul 35
Lupta împotriva traficului ilicit
Ţinînd cont de regimul lor constituţional, juridic şi administrativ,
părţile:
a) vor asigura, pe plan naţional, o coordonare a acţiunii preventive
şi represive împotriva traficului ilicit; în vederea acestui scop, ele
vor putea să desemneze un serviciu adecvat însărcinat cu această
coordonare;
b) se vor asista, în mod mutual, în lupta împotriva traficului
ilicit;
c) vor coopera, în mod strîns, între ele şi cu organizaţiile
internaţionale competente ale căror membri sunt, în scopul de a duce o
luptă coordonată contra traficului ilicit;
d) vor supraveghea ca această cooperare internaţională a serviciilor
adecvate să fie efectuată prin căi rapide; şi
e) se vor asigura că, atunci cînd documentele juridice sunt
transmise între ţări, în vederea urmăririi unei acţiuni judiciare,
transmiterea să fie efectuată prin căi rapide, pe adresa instanţelor
desemnate de către părţi; această dispoziţie nu atinge dreptul părţilor
de a cere ca documentele jurdice să le fie trimise pe cale diplomatică.
Articolul 36
Dispoziţii penale
1. Sub rezerva dispoziţiilor sale constituţionale, fiecare parte va
adopta măsurile necesare, pentru ca cultura, producţia, fabricaţia,
extracţia, prepararea, deţinerea, oferirea, punerea în vînzare,
distribuirea, procurarea, vînzarea, livrarea, indiferent sub ce formă,
mijlocirea, trimiterea, expedierea prin tranzit, transportul, importul
şi exportul stupefiantelor, care nu sunt conforme cu dispoziţiile
prezentei convenţii, sau orice alt act care, după avizul părţii
amintite, ar fi contrariu dispoziţiilor prezentei Convenţii, să
constituie infracţiuni, pasibile de pedeapsă dacă s-au comis în mod
intenţionat, şi pentru ca infracţiunile grave să fie pasibile de o
pedeapsă adecvată, şi anume de pedepse cu închisoarea sau cu alte
pedepse privative de libertate.
2. Sub rezerva dispoziţiilor constituţionale ale fiecărei părţi, a
sistemului său juridic şi a legislaţiei sale naţionale:
a) i) fiecare dintre infracţiunile enumerate în paragraful 1 va fi
considerată ca o infracţiune distinctă, dacă ele s-au comis în ţări
diferite;
ii) participarea intenţionată la oricare dintre infracţiunile
amintite, asocierea sau intenţia în vederea comiterii sau a tentativei
de comitere, precum şi actele preparatorii şi operaţiunile financiare
îndeplinite în mod intenţionat, realtive la infracţiunile despre care
este vorba în acest articol, vor constitui infracţiuni pasibile de
pedepsele prevăzute în paragraful 1;
iii) condamnările pronunţate în străinătate, pentru aceste
infracţiuni, vor fi luate în consideraţie, în scopul stabilirii
recidivei; şi
iv) infracţiunile grave citate mai sus, fie că sunt comise de către
conaţionali, fie de către străini, vor fi urmărite de partea pe al cărei
teritoriu s-a comis infracţiunea sau de partea pe teritoriul căreia se
va găsi delicventul, dacă extrădarea sa nu este acceptabilă, conform
legislaţiei părţii căreia i s-a adresat cererea de extrădare, şi
delicventul amintit n-a fost încă urmărit şi judecat.
b) Este de dorit ca infracţiunile menţionate în paragraful 1 şi în
subalineatul ii) al alineatului a) din paragraful 2 să fie considerate
drept cazuri de extrădare, în termenii tuturor tratatelor de extrădare
încheiate sau care se vor încheia între părţi, şi să fie recunoscute
drept cazuri de extrădare între ele, de către părţile care nu
condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat sau de reciprocitate,
fiind subînţeles, totodată, că extrădarea va fi acordată în conformitate
cu legislaţia părţii căreia i s-a adresat cererea de extrădare şi că
partea amintită va avea dreptul să refuze de a proceda la arestarea
delicventului sau să refuze să acorde extrădarea sa, dacă autorităţile
competente consideră că infracţiunea nu este suficient de gravă.
3. Nici o dispoziţie a prezentului articol nu va putea aduce
atingere dispoziţiilor dreptului penal al unei părţi în materie de
jurisdicţie.
4. Dispoziţiile prezentului articol vor fi limitate în materie de
competenţă de către legislaţia penală a fiecăreia dintre părţi.
Articolul 37
Sechestrare şi confiscare
Toate stupefiantele, toate substanţele şi tot materialul utilizat în
vederea comiterii oricărei infracţiuni prevăzute de articolul 36 sau
destinate comiterii unei astfel de infracţiuni vor putea fi sechestrate
şi confiscate.
Articolul 38
Tratamentul toxicomanilor
1. Părţile vor lua în considerare, în mod special, măsurile care
trebuie luate în vederea tratării şi îngrijirii toxicomanilor şi în
vederea asigurării readaptării lor.
2. Dacă toxicomania constituie o problemă gravă pentru o parte şi
dacă resursele sale economice o permit, este de dorit ca ea să creeze
servicii adecvate, în vederea tratamentului eficient al toxicomanilor.
Articolul 39
Aplicarea de măsuri naţionale de control
mai severe decît cele cerute prin prezenta convenţie
Abstracţie făcînd de orice dispoziţie a prezentei convenţii, nici o
parte nu va fi sau nu va putea fi socotită ca împiedicată să adopte
măsuri de control mai stricte sau mai severe decît cele care sunt
prevăzute prin prezenta convenţie, şi anume să ceară ca preparatele din
tabelul III sau stupefiantele din tabelul II să fie supuse măsurilor de
control aplicabile stupefiantelor din tabelul I sau unora dintre ele,
dacă o socoteşte necesar sau oportun pentru protecţia sănătăţii publice.
Articolul 40
Limbile convenţiei şi procedura de semnare,
de ratificare şi de aderare
1. Prezenta Convenţie, ale cărei texte englez, chinez, spaniol,
francez şi rus au valabilitate egală, va fi deschisă pînă la 1 august
1961 în vederea semnării ei de către toate statele membre ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite, de către toate statele nemembre care sunt
părţi ale Statului Curţii Internaţionale de Justiţie sau membre ale unei
instituţii specializate a Naţiunilor Unite şi, deasemenea, oricărui alt
stat pe care Consiliul îl poate invita să devină parte.
2. Prezenta Convenţie este supusă ratificării. Instrumentele de
ratificare vor fi depuse la secretarul general.
3. Prezenta Convenţie va fi deschisă aderării statelor prevăzute în
paragraful 1, după 1 august 1961. Instrumentele de aderare vor fi depuse
la secretarul general.
Articolul 41
Întrarea în vigoare
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare la expirarea celei de-a
treizecea zi care va urma datei depunerii celui de-al patruzecilea
instrument de ratificare sau de aderare, în conformitate cu articolul 40.
2. Pentru orice alt stat care va depune un instrument de ratificare
sau de aderare după data depunerii celui de-al patruzecilea instrument
amintit, prezenta convenţie va intra în vigoare la expirarea celei de-a
treizecea zi care va urma datei depunerii, de către acest stat, a
instrumentului său de ratificare sau de aderare.
Articolul 42
Aplicarea teritorială
Prezenta Convenţie se va aplica tuturor teritoriilor nemetropolitane
pe care o parte le reprezintă pe plan internaţional, în afară de cazul
în care consimţămîntul prealabil al unui astfel de teritoriu este
necesar, fie în virtutea constituţiei părţii sau a teritoriului
interesat, fie prin tradiţie. În acest caz partea va depune eforturi de
a obţine, în cel mai scurt timp, consimţămîntul necesar al teritoriului
şi, dacă acest consimţămînt a fost obţinut, el va notifica aceasta
secretarului general. Prezenta Convenţie se va aplica teritoriului sau
teritoriilor desemnate, prin notificare, de la data primirii acesteia
din urmă de către secretarul general. În cazul în care consimţămîntul
prealabil al teritoriului nemetropolitan nu este necesar, partea
interesată va declara, în momentul semnării, al ratificării sau al
aderării, cărui teritoriu sau teritorii nemetropolitane li se aplică
prezenta Convenţie.
Articolul 43
Teritorii în sensul articolelor 19, 20, 21 şi 31
1. Orice parte poate notifica Secretarului General că, în sensul
articolelor 19, 20, 21 şi 31, unul dintre teritoriile sale este divizat
în două sau mai multe teritorii sau că două sau mai multe teritorii sunt
grupate într-unul singur.
2. Două sau mai multe părţi pot notifica Secretarului General că,
drept urmare a instituirii între ele a unei uniuni vamale, aceste părţi
constituie un singur teritoriu în sensul articolelor 19, 20, 21 şi 31.
3. Toate notificările făcute în virtutea paragrafului 1 sau 2 de mai
sus vor intra în vigoare la 1 ianuarie al anului următor aceluia în care
s-a făcut notificarea amintită.
Articolul 44
Abrogarea tratatelor internaţionale anterioare
1. De la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, dispoziţiile
sale vor abroga şi înlocui, între părţi, dispoziţiile tratatelor care
urmează:
a) Convenţia internaţională a opiului, semnată la Haga la 23
ianuarie 1912;
b) Acordul privind fabricarea, comerţul interior şi întrebuinţarea
opiului preparat, semnat la Geneva la 11 februarie 1925;
c) Convenţia internaţională a opiului, semnată la Geneva la 19
februarie 1925;
d) Convenţia pentru limitarea fabricării şi pentru reglementarea
distribuirii stupefiantelor, semnată la Geneva la 13 iulie 1931;
e) Acordul pentru controlul consumării opiului de fumat în Extremul
Orient, semnat la Bangkok la 27 noiembrie 1931;
f) Protocolul semnat la Lake Success la 11 decembrie 1946, amendînd
acordurile, convenţiile şi protocoalele privind stupefiantele, încheiat
la Haga la 23 ianuarie 1912, la Geneva la 11 februarie 1925, la 19
februarie 1925 şi la 13 iulie 1931, la Bangkok la 27 noiembrie 1931 şi
la Geneva la 26 iunie 1936, în afară de ceea ce priveşte urmările lor
asupra ultimei convenţii;
g) convenţiile şi acordurile prevăzute în alineatele a) - e), după
cum au fost amendate prin protocolul din 1946 prevăzut în alineatul f);
h) Protocolul semnat la Paris la 19 noiembrie 1948, trecînd sub
controlul internaţional anumite droguri care nu sunt prevăzute prin
Convenţia din 13 iulie 1931, în vederea limitării fabricării şi
reglementării distribuirii de stupefiante, amendată prin Protocolul
semnat la Lake Success la 11 decembrie 1946;
i) Protocolul prevăzînd limitarea şi reglementarea culturii de mac,
precum şi producţia, comerţul internaţional, comerţul cu ridicata (en
gros) şi întrebuinţarea opiului, semnat la New York la 23 iunie 1953,
dacă acest protocol intră în vigoare.
2. De la intrarea în vigoare a prezentei convenţii, articolul 9 al
Convenţiei pentru reprimarea traficului ilicit al drogurilor nocive,
semnată la Geneva la 26 iunie 1936, va fi, între părţile convenţiei
amintite, care sunt deasemenea părţi ale prezentei convenţii, abrogat şi
înlocuit prin alineatul b) din paragraful 2 al articolului 36 al
prezentei convenţii; totodată, o parte va putea, după ce a informat
secretarul general, să menţină în vigoare articolul 9 amintit.
Articolul 45
Dispoziţii tranzitorii
1. Funcţiile Organului a cărui creare este prevăzută în articolul 9
vor fi, începînd de la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii
(articolul 41 paragraful 1), exercitate în mod provizoriu, în raport cu
natura lor, de către Comitetul central permanent, creat în vederea
executării dispoziţiilor capitolului VI al convenţiei menţionate în
alineatul c) al articolului 44, aşa cum a fost amendat, şi prin organul
de control, creat drept urmare a execuţiei dispoziţiilor capitolului II
al convenţiei menţionate în alineatul d) al articolului 44, aşa cum a
fost amendat.
2. Consiliul va fixa data la care noul Organ menţionat în articolul
9 îşi va începe activitatea. La această dată Organul amintit îşi va
asuma atribuţiile comitetului central permanent şi pe acelea ale
organului de control, menţionate în paragraful 1, privind statele care
sunt părţi ale tratatelor enumerate în articolul 44 şi care nu sunt
părţi ale prezentei Convenţii.
Articolul 46
Denunţarea
1. La expirarea unei perioade de 2 ani, socotită de la data intrării
în vigoare a prezentei convenţii (articolul 41 paragraful 1), toate
părţile vor putea, în numele lor sau în numele unui teritoriu pe care-l
reprezintă pe plan internaţional şi care a retras consimţămîntul dat în
virtutea articolului 42, să denunţe prezenta Convenţie, depunînd un
instrument, în acest sens, pe lîngă Secretarul General.
2. Dacă Secretarul General primeşte denunţarea înainte de 1 iulie
sau la această dată, ea va intra în vigoare la 1 ianuarie al anului
următor; dacă denunţarea este primită după 1 iulie, ea va intra în
vigoare ca şi cum ar fi fost primită anul următor, înainte de 1 iulie
sau la această dată.
3. Prezenta Convenţie va expira dacă, ca urmare a denunţărilor
notificate în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1, condiţiile
intrării sale în vigoare, prevăzute la paragraful 1 din articolul 41,
încetează de a mai fi îndeplinite.
Articolul 47
Amendamente
1. Toate părţile vor putea propune un amendament la prezenta
Convenţie. Textul amendamentului amintit şi motivele care l-au
determinat vor fi comunicate secretarului general, care le va comunica
părţilor şi Consiliului. Consiliul va putea decide fie:
a) convocarea unei conferinţe, în conformitate cu paragraful 4 din
articolul 62 al Cartei Naţiunilor Unite, în vederea studierii
amendamentului propus; fie
b) să întrebe părţile dacă ele acceptă amendamentul propus şi,
deasemenea, să le roage să prezinte, eventual, Consiliului observaţiile
lor în legătură cu această propunere.
2. Dacă un proiect de amendament, distribuit în conformitate cu
paragraful 1 b) din prezentul articol, n-a fost respins de nici o parte,
în cele 18 luni care urmează comunicării sale, el va intra imediat în
vigoare. Dacă, totuşi, amendamentul este respins de o parte, Consiliul
va putea decide, ţinînd seama de observaţiile părţilor, dacă este cazul
de a convoca o conferinţă însărcinată să studieze amendamentul amintit.
Articolul 48
Diferende
1. Dacă între două sau mai multe părţi se ridică un diferend privind
interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, părţile amintite se vor
consulta în vederea reglementării acestui diferend, pe calea
negocierilor, a anchetelor, a mediaţiilor, a concilierilor, a
arbitrajelor, a recurgerii la organismele regionale, pe cale judiciară
sau printr-un alt mijloc paşnic, la alegerea lor.
2. Orice diferend de acest gen, care nu a fost reglementat prin
mijloacele prevăzute în paragraful 1, va fi supus Curţii Internaţionale
de Justiţie.
Articolul 49
Rezerve tranzitorii
1. O parte poate, în momentul semnării, al ratificării sau al
aderării, să-şi rezerve dreptul de a autoriza temporar, în unul dintre
teritoriile sale:
a) întrebuinţarea opiului în scopuri cvasimedicale;
b) întrebuinţarea opiului pentru fumat;
c) masticarea frunzelor de coca;
d) întrebuinţarea plantei de cannabis, a rădăcinii de cannabis, a
extractelor şi tincturilor de cannabis în scopuri nemedicale; şi
e) producţia, fabricarea şi comerţul stupefiantelor prevăzute în
alineatele a) pînă la d), în scopurile menţionate în alineatele amintite.
2. Rezervele făcute în virtutea paragrafului 1 sunt supuse
următoarelor restricţii:
a) activităţile menţionate în paragraful 1 nu vor putea fi
autorizate decît în măsura în care erau tradiţionale pe teritoriile
pentru care s-a făcut rezerva şi erau autorizate acolo la 1 ianuarie
1961;
b) nici un export de stupefiante, prevăzute de paragraful 1, în
scopurile menţionate în paragraful amintit, nu va putea fi autorizat cu
destinaţia unui stat care nu este parte sau unui teritoriu la care nu se
aplică prezenta convenţie, în termenii articolului 42;
c) vor putea fi autorizate să fumeze opiu numai persoanele
înmatriculate în vederea acestui scop, înainte de 1 ianuarie 1964, de
către autorităţile competente;
d) întrebuinţarea opiului în scopuri cvasimedicale va trebui să fie
interzisă pe o perioadă de 15 ani socotiţi de la intrarea în vigoare a
prezentei convenţii, după cum este prevăzut în paragraful 1 din
articolul 41;
e) masticarea foilor de coca va trebui să fie interzisă pe o
perioadă de 25 de ani socotiţi de la intrarea în vigoare a prezentei
convenţii, după cum este prevăzut în paragraful 1 din articolul 41;
f) întrebuinţarea cannabisului în alte scopuri decît cele medicale
şi ştiinţifice va trebui să înceteze cît mai curînd posibil, dar în
orice caz pe o perioadă de 25 de ani socotiţi de la intrarea în vigoare
a prezentei convenţii, după cum este prevăzut în paragraful 1 din
articolul 41;
g) producţia, fabricarea şi comerţul cu stupefiantele prevăzute în
paragraful 1 pentru întrebuinţările menţionate în paragraful amintit vor
trebui să fie reduse şi, în cele din urmă, suprimate odată cu aceste
întrebuinţări.
3. Orice parte care face o rezervă în virtutea paragrafului 1 va
trebui:
a) să includă în raportul anual pe care-l va adresa secretarului
general, în conformitate cu alineatul a) din paragraful 1 al articolului
18, o expunere a progreselor obţinute în cursul anului precedent, în
vederea eficienţei interzicerii folosirii, producţiei, fabricării sau
comerţului, prevăzute în paragraful 1; şi
b) să furnizeze organului evaluările (articolul 19) şi statisticile
(articolul 20) separat pentru activităţile în legătură cu care se va
face o rezervă, în modul şi sub forma prescrise de către organ.
4. a) Dacă o parte care face o rezervă în virtutea paragrafului 1 nu
predă:
i) raportul menţionat în alineatul a) din paragraful 3, în cele 6
luni care urmează după sfîrşitul anului la care se referă informaţiile
pe care le conţine;
ii) evaluările menţionate în alineatul b) din paragraful 3, în cele
3 luni care urmează datei fixate în această privinţă de către organ, în
conformitate cu paragraful 1 al articolului 12;
iii) statisticile menţionate în alineatul b) din paragraful 3, în
cele 3 luni care urmează datei la care trebuie să fie predate, în
conformitate cu paragraful 2 al articolului 20,
organul sau secretarul general, după caz, va adresa părţii în cauză
o notificare, arătîndu-i întîrzierea sa şi îi va cere să furnizeze
aceste informaţii în timp de 3 luni socotit de la primirea acestei
notificări.
b) Dacă o parte nu se conformează, în perioada de timp indicată mai
sus, cererii Organului sau a Secretarului General, rezerva, făcută
conform paragrafului 1, va înceta de a fi în vigoare.
5. Statul care va face rezerve va putea în orice moment, pe calea
unei notificări scrise, să retragă rezervele sale, în parte sau în
totalitate.
Articolul 50
Alte rezerve
1. Nu este autorizată nici o rezervă, în afară de rezervele făcute
în conformitate cu articolul 49 sau cu paragrafele următoare.
2. Orice stat poate, în momentul semnării, al ratificării sau al
aderării, să facă rezerve asupra dispoziţiilor următoare ale prezentei
convenţii: paragrafele 2 şi 3 ale articolului 12; paragraful 2 al
articolului 13; paragrafele 1 şi 2 al articolului 14; alineatul b) din
paragraful 1 al articolului 31 şi articolul 48.
3. Orice stat care doreşte să devină parte la convenţie, dar care
doreşte să fie autorizat să facă alte rezerve decît cele care sunt
enumerate în paragraful 2 al prezentului articol sau în articolul 49,
poate să informeze secretarul general despre această intenţie. În afară
de cazul că, la expirarea celor 12 luni de la data comunicării rezervei
respective de către secretarul general, o treime din statele care au
ratificat convenţia sau care au aderat la aceasta înaintea sfîrşitului
perioadei amintite n-au ridicat obiecţiuni împotriva ei, ea va fi
considerată ca autorizată, înţelegîndu-se, în acelaşi timp, că toate
statele care vor ridica obiecţiuni împotriva acestei rezerve nu-şi vor
asuma, în privinţa statului care a formulat-o, obligaţia juridică care
decurge din prezenta convenţie, asupra căreia se referă rezerva.
4. Statul care va face rezerve va putea în orice moment, pe calea
unei notificări scrise, să-şi retragă rezervele, în parte sau în
totalitate.
Articolul 51
Notificări
Secretarul General va notifica, în legătură cu toate statele
menţionate în paragraful 1 al articolului 40:
a) semnăturile, ratificările sau aderările, în conformitate cu
articolul 40;
b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare, în
conformitate cu articolul 41;
c) denunţările, în conformitate cu articolul 46; şi
d) declaraţiile şi notificările, în conformitate cu articolele 42,
43, 47, 49 şi 50.
Drept care subsemnaţii, autorizaţi în mod legal, au semnat prezenta
Convenţie în numele guvernelor lor respective.
Întocmită la New York la treizeci martie una mie nouă sute şaizeci
şi unu, într-un singur exemplar, care va fi păstrat în arhivele
Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale cărui copii certificate vor fi
trimise tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi
celorlalte state prevăzute în paragraful 1 al articolului 40.
Tabele
Lista stupefiantelor cuprinse în tabelul I
- ACETYLMETHADOLUM - 3-acetoxi-6-dimetilamino
acetilmetadol -4,4-difenilheptan
- ALLYLPRODINUM - 3-allil-1-metil-4-fenil
allilprodin -4-propionoxi-piperidin
- ALPHACETYLMETHADOLUM - alfa-3-acetoxi-6-dimeti-
alfacetilmetadol lamino-4,4-difenilheptan
- ALPHAMEPRODINUM - alfa-3-etil-1-metil-4-fenil
alfameprodin -4-propionoxi-piperidin
- ALPHAMETHADOLUM - alfa-6-dimetilamino-4,4
alfametadol -difenil-3-heptanol
- ALPHAPRODINUM - alfa-1,3-dimetil-4-fenil
alfaprodin -4-propionoxi-piperidin
- ANILERIDINUM - esterul etilic al acidiu-
anileridin lui paraaminofenetil-4-fe-
nilpiperi din-4-carboxilic
- BENZETHIDINUM - esterul etilic al acidului
benzetidin (-2-benziloxietil)-4-fenil-
piperidin-4-carboxilic
- BENZYLMORPHINUM - 3-benzilmorfină
benzilmorfină
- BETACETYLMETHADOLUM - beta-3-acetoxi-6-dimetila-
betacetilmetadol mino-4, 4-difenilheptan
- BETAMEPRODINUM - beta-3-etil-1-metil-4-fe-
betameprodin nil-4-propionoxipiperidin
- BETAMETHADOLUM - beta-6-dimetilamino-4,4-
betametadol difenil-3-heptanol
- BETAPRODINUM - beta-1,3-dimetil-4-fenil-
betaprodin 4-propionoxi-piperidin
- CANNABIS (cînepă indiană),
RAŞINA, EXTRACT ŞI
TINCTURA DIN CANNABIS
- CLONITAZENUM - (2-para-clorbenzil)-1-dietil-
clonitazen amino-etil-5-nitrobenzimidazol
- COCAE FOLIUM - COCAE FOLIUM foi de coca
foi de coca
- COCAINUM - esterul metilic al benzoi-
cocaină lecgoninei
- CONCENTRAT DE PAE DE MAC - (materie obţinută cînd paiul
de mac a suferit un tratament
în vederea concentrării alca-
loizilor săi, cînd această
substanţă este pusă în comerţ)
- DESOMORPHINUM - dihidrodesoximorfină
desomorfină
- DEXTROMORAMIDUM - ((+)-4-{2-metil-4-oxo-3,3-
dextromoramid difenil-4-(1-pirrolidinil)
butil} morfolin)
- DIAMPROMIDUM - {N-(2-metilfenetilamino)propil}
diampromid - propionanilid
- DIAETHYLTHIAMBUTENUM - 3-dietilamino-1,1-di-(2`-tienil)
dietiltiambuten -1-buten
- DIHYDROMORPHINUM
dihidromorfină
- DIMENOXADOLUM - 2-dimetilaminoetil-1-etoxi-
dimenoxadol 1,1-difenilacetat
- DIMEPHEPTANOLUM - (6-dimetilamino-4,4-difenil-
dimefeptanol 3-heptanol)
- DIMETHYLTHIAMBUTENUM - 3-dimetilamino-1,1-di-(2`-
dimetiltiambuten tienil)-1-buten
- DIOXAPHETYLUM BUTYRICUM - 4-morfolino-2,2-difenil-etil-
butirat de dioxafetil butirat
- DIPHENOXYLATUM - esterul etilic al acidului
difenoxilat (-3-ciano-3,3-difenilpropil)-
4-fenil-piperidin-4-carboxilic
- DIPIPANONUM - (4,4-difenil-6-piperidin-3-
dipipanon heptanon)
- ECGONINUM - esterii şi derivaţii săi care
ecgonină sunt transformabili în ecgonină
şi cocaină
- ETHYLMETHYLTHIAMBUTENUM - (3-etilmetilamino-1,1-di-(2`-
etilmetiltiambuten tienil)-1-buten)
- ETONITAZENUM - (1-dietilaminoetil-2-para-etox-
etonitazen ibenzil-5-nitrobenzimidazol)
- ETOXERIDINUM - esterul etilic al acidului (1-
etoxeridin {2-(2-hidroxietoxi) etil}-4-
fenilpiperidin-4-carboxilic
- FURETHIDINUM - esterul etilic al acidului-1-
furetidin (2-tetrahidrofurfuriloxietil-
4-fenil-piperidin-4-carboxilic)
- HEROINUM - diacetilmorfină
heroină
- HYDROCODONUM - dihidrocodeinon
hidrocodon
- HYDROMORPHINOLUM - 14-hidroxidihidromorfină
hidromorfinol
- HYDROMORPHONUM - dihidromorfinon
hidromorfon
- HYDROXYPETHIDINUM - esterul etilic al acidului (4-
hidroxipetidin meta-hidroxifenil-1-metilpipe-
ridin-4-carboxilic)
- ISOMETHADONUM - 6-dimetilamino-5-metil-4,4-
isometadon difenil- 3-hexanon
- KETOBEMIDONUM - (4-meta-hidroxifenil-1-metil-
ketobemidon 4-propionilpiperidin)
- LEVOMETHORPHANUM - (-)-3-metoxi-N-metilmorfinan
levometorfan
- LEVOMORAMIDUM - ((-)-4-{2-metil-4-oxo-3,3-
levomoramid difenil-4-(1-pirrolidinil)
butil} morfolin)
- LEVOPHENACYEMORPHANUM - (-)-3-hidroxi-N-fenacilmorfinan
levofenacilmorfan
- LEVORPHANOLUM - (-)-3-hidroxi-N-metilmorfinan
levorfanol
- METAZOCINUM - 2`-hidroxi-2,5,9,-trimetil-6,7-
metazocin benzomorfan
- METHADONUM - 6-dimetilamino-4,4-difenil-3-
metadon heptanon
- METHYLDESORPHINUM - 6-metil-delta-6-deoximorfină
metildesorfin
- METHYLDIHYDROMORPHINUM - 6-metildihidromorfină
metildihidromorfină
- METOPONUM - 5-metildihidromorfinonă
metopon
- MORPHERIDINUM - esterul etilic al acidului
morferidin 1-(2-morfolinoetil)-4-fenilpi-
peridin-4-carboxilic
- MORPHINUM
morfină
- MORPHINUM
METHOBROMIDUM
metobromură de morfină
şi alţi derivaţi morfi-
nici cu azot pentavalent
- MORPHINUM-N-OXIDATUM
morfină-N-oxid
- MYROPHINUM - miristilesterbenzilmorfină
mirofin
- NICOMORPHINUM - 3-6-dinicotinilmorfină
nicomorfină
- NORLEVORPHANOLUM - (-)-3-hidroximorfinan
norlevorfanol
- NORMETHADONUM - 6-dimetilamino-4,4-difenil-
normetadon 3-hexanon
- NORMORPHINUM - dimetilmorfină
normorfină
- OPIUM
- OXYCODONUM - 14-hidroxidihidrocodeinonă
oxicodon
- OXYMORPHONUM - 14-hidroxidihidromorfinonă
oximorfon
- PETHIDINUM - esterul etilic al acidului
petidină 1-metil-4-fenilpiperidin-4-
carboxilic
- PHENADOXONUM - 6-morfolino-4,4-difenil-3-
fenadoxon heptanon
- PHENAMPROMIDUM - N-(1-metil-2-piperidinoetil)-
fenampromid propionanilid
- PHENAZOCINUM - 2-hidroxi-5,9-dimetil-2-fenetil-
fenazocin 6,7-benzomorfan
- PHENOMORPHANUM - 3-hidroxi-N-fenetilmorfinan
fenomorfan
- PHENOPERIDINUM - esterul etilic al acidului
fenoperidin 1-(3-hidroxi-3-fenilpropil)-4-
fenil-piperidin-4-carboxilic
- PIMINODINUM - esterul etilic al acidului 1-(3-
piminodin fenilaminopropil)-4-fenilpiperi-
din-4-carboxilic
- PROHEPTAZINUM - 1,3-dimetil-4-fenil-4-propion-
proheptazin oxiazocicloheptan
- PROPERIDINUM - esterul isopropilic al acidului
properidin 1-metil-4-fenilpiperidin-4-car-
boxilic
- RACEMETHORPHANUM - (+ -)-3-metoxi-N-metilmorfinan
racemetorfan
- RACEMORAMIDUM - ((+ -)-4-{2-metil-4-oxo-3,3-
racemoramid difenil-4-(1-pirroldinil)
butil} morfolin)
- RACEMORPHANUM - (+ -)-3-hidroxi-N-metilmorfinan
racemorfan
- THEBACONUM - acetildihidrocodeinon
tebacon
- THEBAINUM
tebaină
- TRIMEPERIDINUM - 1,2,5-trimetil-4-fenil-4-
trimeperidin propion-oxipiperidin
Izomerii stupefiantelor înscrise în tabel, în afară de excepţii
exprese, în toate cazurile unde aceşti izomeri pot exista, în
conformitate cu desemnarea chimică specificată.
Esterii şi eterii stupefiantelor, înscrise în prezentul tabel, în
afară de cazul că figurează în alt tabel, în toate cazurile în care
aceşti esteri şi eteri pot exista.
Sărurile stupefiantelor înscrise în prezentul tabel, inclusiv
sărurile esterilor, eterilor şi ale izomerilor vizaţi mai sus, în toate
cazurile în care aceste săruri pot exista.
Lista stupefiantelor incluse în tabelul II
ACETILDIHIDROCODEINA
CODEINA (3-metilmorfină)
DEXTROPROPOXIFEN (alfa-(+)-4-dimetilamino-1,2-difenil-3-metil-2-
butanol propionat)
DIHIDROCODEINA
ETILMORFINA (3-etilmorfină)
NORCODEINA (N-dimetilcodeină)
FOLCODINA (morfoliniletilmorfină) şi
Izomerii stupefiantelor înscrise în tabel, în afară de excepţiile
exprese, în toate cazurile în care aceşti izomeri pot exista, în
conformitate cu desemnarea chimică specificată.
Sărurile stupefiantelor înscrise în prezentul tabel, inclusiv
sărurile izomerilor lor, vizate mai sus, în toate cazurile în care
aceste săruri pot exista.
Lista stupefiantelor incluse în tabelul III
1. Preparatele următoarelor stupefiante:
Acetildihidrocodeină
Codeină
Dextropropoxifen,
dihidrocodeină
Etilmorfină
Norcodeină şi
Folcodină
dacă aceste preparate vor conţine unu sau mai mulţi compuşi şi
cantitatea stupefiantelor nu va fi mai mare de 100 miligrame pe unitate
de doză de administrare, iar concentraţia nu va fi mai mare de 2,5 la
100 în preparatele care sunt sub formă nedivizată.
2. Preparatele de cocaină care cuprind maximum 0,1 la 100 cocaină,
calculată în cocaină bază şi preparatele de opiu sau de morfină care
conţin maximum 0,2 la 100 morfină, calculată în morfină bază anhidră şi
conţinînd unu sau mai mulţi alţi compuşi, de aşa natură încît
stupefiantul să nu poată fi recuperat, prin mijloace uşor puse în
aplicare, sau într-o proporţie care ar putea constitui un pericol pentru
sănătatea publică.
3. Preparatele de difenoxilat în unităţi de administrare conţinînd
maximum 2,5 miligrame de difenoxilat, calculat în bază, şi cel puţin 25
micrograme de sulfat de atropină, pe doza de administrare.
4. Pulvis ipecacuanhac et opii compositus
10 la 100 de pulbere de opiu
10 la 100 de pulbere de rădăcină de ipecacuanhae bine amestecate cu
80 la 100 dintr-un alt compus pulvezirat, care nu este stupefiant.
5. Preparatele corespunzînd la oricare dintre formulele enumerate în
prezentul tabel şi amestecuri din aceste preparate cu substanţe care nu
conţin stupefiante.
Lista stupefiantelor incluse în tabelul IV
- CANNABIS ŞI RĂŞINĂ DE CANNABIS
- DEZOMORFINA (dihidrodeoximorfină)
- HEROINA (diacetilmorfină)
- CETOBEMIDONA (4-meta-hidroxifenil-1-metil-4-propionilpiperidin);
Sărurile stupefiantelor înscrise în prezentul tabel, în toate
cazurile în care aceste săruri pot exista.
PROTOCOL
PRIVIND MODIFICAREA CONVENŢIEI UNICE
ASUPRA STUPEFIANTELOR DIN 1961
PREAMBUL
Părţile la prezentul protocol,
avînd în vedere prevederile Convenţiei unice asupra stupefiantelor
din 1961, încheiată la New York la 30 martie 1961 (denumită în
continuare Convenţia unică),
dorind să modifice Convenţia unică,
au căzut de acord asupra următoarelor:
Articolul 1
Amendamente la articolul 2 paragrafele 4, 6 şi 7
din Convenţia unică
Articolul 2 paragrafele 4, 6 şi 7 din convenţia unică vor fi
modificate după cum urmează:
"4. preparatele din tabelul III sunt supuse aceloraşi măsuri de
control ca şi preparatele conţinând stupefiantele din tabelul II.
Totodată, articolul 31 paragrafele 1 b) şi 3-15 şi, în ceea ce priveşte
cumpărarea şi distribuirea lor cu amănuntul, articolul 34 alineatul b)
nu trebuie să se aplice, iar pentru evaluări (articolul 19) şi
statistici (articolul 20) informaţiile necesare vor fi restrânse la
cantităţile de stupefiante folosite la fabricarea unor asemenea
preparate.
6. Pe lîngă măsurile de control aplicabile tuturor stupefiantelor
din tabelul I, opiul este supus prevederilor articolului 19 paragraful 1
alineatul f) şi articolelor 21 bis, 23 şi 24, frunzele de coca
prevederilor articolelor 26 şi 27, iar cannabis prevederilor articolului
28.
7. Macul opiaceu, coca, planta cannabis, paiul de mac şi frunzele de
cannabis sunt supuse măsurilor de control prevăzute, respectiv, în
articolul 19 paragraful 1 alineatul e), articolul 20 paragraful 1
alineatul g), articolul 21 bis şi în articolele 22-24; 22, 26 şi 27; 22
şi 28; 25 şi 28."
Articolul 2
Amendamente la titlul articolului 9 al convenţiei
unice şi la paragraful 1 şi inserarea unor noi
paragrafe 4 şi 5
Titlul articolului 9 din convenţia unică va fi modificat după cum
urmează:
"Componenţa şi atribuţiile Organului"
Articolul 9 paragraful 1 din Convenţia unică va fi modificat după
cum urmează:
"1. Organul va fi alcătuit din treisprezece membri, care trebuie
aleşi de consiliu după cum urmează:
a) trei membri avînd o experienţă medicală, de farmacologie sau de
farmacie şi aleşi de pe o listă de cel puţin cinci persoane desemnate de
către Organizaţia Mondială a Sănătăţii; şi
b) zece membri aleşi de pe o listă de persoane desemnate de către
membrii organizaţiei Naţiunilor Unite şi de către părţile care nu sunt
membre."
Noile paragrafe 4 şi 5 de mai jos vor fi inserate după paragraful 3
al articolului 9 din Convenţia unică.
"4. Organul, în colaborare cu guvernele şi în funcţie de
stipulaţiile prezentei convenţii, se va strădui să limiteze cultivarea,
producerea, fabricarea şi utilizarea stupefiantelor la o cantitate
adecvată necesară pentru scopuri medicale şi ştiinţifice, să asigure
disponibilitatea lor pentru asemenea scopuri şi să împiedice cultivarea,
producţia şi fabricarea ilicită, precum şi traficul ilicit şi
întrebuinţarea ilicită a stupefiantelor.
5. Măsurile luate de Organ în baza prezentei Convenţii vor
corespunde intenţiei de a promova cooperarea guvernelor cu Organul, de a
face posibil un dialog permanent între guverne şi Organ, astfel încît să
ajute şi să înlesnească acţiuni eficiente ale guvernelor în scopul
atingerii ţelurilor prezentei Convenţii."
Articolul 3
Amendamente la articolul 10 paragrafele 1 şi 4
din Convenţia unică
Articolul 10 paragrafele 1 şi 4 din convenţia unică vor fi
modificate după cum urmează:
"1. Membrii Organului sunt aleşi pe o perioadă de 5 ani şi ei pot fi
realeşi.
4. Consiliul poate, la recomandarea Organului, să revoce un membru
al Organului, care nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de paragraful 2
al articolului 9. Această recomandare trebuie să fie formulată printr-un
vot afirmativ a nouă membri ai Organului."
Articolul 4
Amendament la articolul 11 paragraful 3
din Convenţia unică
Articolul 11 paragraful 3 din Convenţia unică va fi modificat după
cum urmează:
"3. Cvorumul necesar pentru reunirile organului este de opt membri."
Articolul 5
Amendament la articolul 12 paragraful 5 din Convenţia unică
Articolul 12 paragraful 5 din convenţia unică va fi modificat după
cum urmează:
"5. Organul, în dorinţa de a limita utilizarea şi distribuirea
stupefiantelor într-un volum adecvat necesar pentru scopuri medicale şi
ştiinţifice şi de a asigura disponibilitatea lor în asemenea scopuri, va
confirma cât mai grabnic posibil evaluările, inclusiv evaluările
suplimentare, sau, cu consimţământul guvernului interesat, poate
modifica asemenea evaluări. În cazul unui dezacord între guvern şi
organ, acesta din urmă va avea dreptul de a stabili, comunica şi publica
propriile sale evaluări, inclusiv evaluările suplimentare".
Articolul 6
Amendamente la articolul 14 paragrafele 1 şi 2
din Convenţia unică
Articolul 14 paragrafele 1 şi 2 din convenţia unică vor fi
modificate după cum urmează:
"1. a) Dacă după examinarea informaţiilor prezentate de un guvern
organului conform prevederilor prezentei Convenţii sau a informaţiilor
comunicate prin organele Naţiunilor Unite sau prin instituţiile
specializate sau, cu condiţia ca ele să fie aprobate de Comisie la
recomandarea Organului, de oricare alte organizaţii interguvernamentale,
sau de organizaţii internaţionale neguvernamentale care au competenţă
directă în această problemă şi care, în raport cu Consiliul economic şi
social, au statut consultativ în baza articolului 71 din Carta
Naţiunilor Unite sau care se bucură de un statut similar în baza unui
acord special cu Consiliul, Organul are motive obiective să creadă că
scopurile prezentei convenţii sunt serios periclitate din cauza
omisiunii oricăreia dintre părţi sau teritorii de a îndeplini
prevederile prezentei Convenţii, Organul va avea dreptul să propună
guvernului interesat deschiderea de consultări sau să-i ceară
explicaţii. Dacă, fără vreo omisiune în îndeplinirea prevederilor
prezentei Convenţii, o parte sau o ţară ori un teritoriu a devenit sau
există un risc serios că ar putea deveni un centru important de
cultivare, producţie sau prelucrare ilicită, ori de trafic sau consum
ilicit de stupefiante, Organul are dreptul să propună guvernului
interesat deschiderea unor consultaţii, în funcţie de dreptul Organului
de a atrage atenţia părţilor, Consiliului şi Comisiei asupra problemei
amintite în alineatul d) de mai jos, Organul va considera drept
confidenţială o cerere de informare şi o explicaţie furnizată de un
guvern sau o propunere de consultaţii şi consultaţiile avute cu un
guvern în baza acestui alineat.
b) După ce va iniţia actiuni conform alineatului a) de mai sus,
organul, dacă este convins că este necesar să procedeze astfel, se poate
adresa guvernului interesat să adopte asemenea măsuri care, în
împrejurările date, par să fie necesare pentru îndeplinirea prevederilor
prezentei Convenţii.
c) Organul poate, dacă consideră necesară o asemenea acţiune în
scopul elucidării problemei menţionate la alineatul a) din acest
paragraf, să propună guvernului interesat efectuarea unui studiu pe
teritoriul său prin mijloacele pe care guvernul le consideră adecvate.
Dacă guvernul interesat hotărăşte să întreprindă acest studiu, el poate
cere Organului să furnizeze mijloacele tehnice şi serviciile uneia sau
mai multor persoane care au competenţa necesară pentru a ajuta
oficialităţile însărcinate de guvern în efectuarea studiului propus.
Persoanele pe care Organul intenţionează să le pună la dispoziţie vor fi
supuse aprobării guvernului. Modalităţile studiului şi termenul în
cuprinsul căruia acesta trebuie să fie terminat vor fi hotărîte prin
consultaţii între guvern şi Organ. Guvernul va comunica Organului
rezultatele studiului şi va indica măsurile de remediere pe care
consideră că trebuie să le adopte.
d) Dacă Organul constată că guvernul interesat nu a dat explicaţiile
satisfăcătoare atunci cînd i s-a cerut să facă acest lucru în baza
alineatului a) de mai sus sau nu a adoptat vreuna dintre măsurile de
remediere care i s-a cerut să le adopte în baza alineatului b) de mai
sus, sau că ar exista o situaţie serioasă care necesită o acţiune de
colaborare la nivel internaţional în vederea remedierii acestei
situaţii, el poate atrage atenţia părţilor, Consiliului şi Comisiei în
această privinţă. Organul va acţiona dacă scopurile prezentei Convenţii
sunt grav primejduite şi nu a fost posibil să se rezolve problema în mod
satisfăcător în vreun alt mod. Organul va acţiona, în acelaşi mod, dacă
consideră că există o situaţie serioasă care necesită o acţiune de
colaborare la nivel internaţional pentru remedierea ei şi că aducerea
acestei situaţii la cunoştinţa părţilor, Consiliului şi Comisiei
reprezintă metoda cea mai adecvată de facilitare a unei asemenea acţiuni
de colaborare; după examinarea rapoartelor întocmite de Organ şi,
eventual, de Comisie, cu privire la problemă, Consiliul poate atrage
atenţia Adunării Generale asupra acestei probleme.
2. Cînd atrage atenţia părţilor, Consiliului şi Comisiei asupra unei
probleme, în conformitate cu alineatul d) al paragrafului 1 de mai sus,
Organul poate, dacă socoteşte ca necesară o asemenea măsură, să
recomande părţilor să oprească importul de stupefiante de provenienţa
ţării interesate, sau exportul de stupefiante care au ca destinaţie
această ţară sau teritoriu, sau, în acelaşi timp, importul şi exportul,
fie pentru o perioadă determinată, fie pînă cînd situaţia din această
ţară sau teritoriu va deveni satisfăcătoare. Statul interesat are
dreptul de a prezenta această problemă în faţa Consiliului."
Articolul 7
Noul articol 14 bis
Următorul articol nou va fi inserat după articolul 14 din convenţia
unică:
"Articolul 14 bis
Asistenţa tehnică şi financiară
În cazul în care consideră indicat, Organul, cu acordul guvernului
interesat, poate, fie paralel, fie în locul măsurilor prevăzute la
paragrafele 1 şi 2 ale articolului 14, să recomande organelor competente
ale Naţiunilor Unite şi instituţiilor specializate ca asistenţa tehnică
sau financiară, sau şi una şi alta, să fie acordate guvernului în
sprijinul eforturilor acestuia de a îndeplini obligaţiile sale în
virtutea prezentei convenţii, în special acelora care sunt stipulate sau
menţionate în articolele 2, 35, 38 şi 38 bis.
Articolul 8
Amendament la articolul 16 din Convenţia unică
Articolul 16 din Convenţia unică va fi modificat după cum urmează:
"Serviciile de secretariat ale Comisiei şi ale Organului vor fi puse
la dispoziţie de către Secretarul General. În special Secretarul
Organului va fi numit de Secretarul General în consultaţie cu Organul."
Articolul 9
Amendamente la articolul 19 paragrafele 1, 2 şi 5
din Convenţia unică
Articolul 19 paragrafele 1, 2 şi 5 din convenţia unică vor fi
modificate după cum urmează:
"1. Părţile vor trimite Organului, în fiecare an şi pentru fiecare
dintre teritoriile lor, în modul şi forma prescrise de Organ, evaluări
pe formulare ce au fost furnizate de acesta în legătură cu următoarele
probleme:
a) cantităţile de stupefiante care vor fi consumate în scopuri
medicale şi ştiinţifice;
b) cantităţile de stupefiante care vor fi utilizate pentru
fabricarea altor stupefiante, a preparatelor din tabelul III şi a
substanţelor neincluse în prezenta Convenţie;
c) stocurile de stupefiante pe care le vor deţine la 31 decembrie al
anului la care se referă evaluările:
d) cantităţile de stupefiante necesare pentru adăugarea la stocurile
speciale;
e) suprafaţa (în hectare) şi situaţia geografică a terenului care
urmează să fie utilizat pentru cultivarea macului opiaceu;
f) cantitatea aproximativă de opiu care va fi produsă;
g) numărul de întreprinderi industriale care vor fabrica stupefiante
sintetice; şi
h) cantităţile de stupefiante sintetice care vor fi fabricate de
fiecare dintre întreprinderile menţionate la alineatul precedent.
2. a) În funcţie de scăzămintele menţionate în paragraful 3 din
articolul 21, totalul evaluărilor pentru fiecare teritoriu şi fiecare
stupefiant, exceptînd opiul şi stupefiantele sintetice, va consta din
totalul cantităţilor specificate la alineatele a), b) şi d) ale
paragrafului 1 din prezentul articol, cu adăugarea oricărei cantităţi
necesare pentru a aduce stocurile existente la 31 decembrie al anului
precedent la nivelul evaluat conform prevederilor alineatului c) al
paragrafului 1.
b) în funcţie de scăzămintele amintite la paragraful 3 din articolul
21 cu privire la importuri şi la paragraful 2 al articolului 21 bis,
totalul evaluărilor pentru opiu, pentru fiecare teritoriu, va consta fie
din totalul cantităţilor specificate la alineatele a), b) şi d) ale
paragrafului 1 din prezentul articol, cu adăugarea oricăror cantităţi
necesare pentru a aduce stocurile existente la 31 decembrie al anului
precedent la nivelul evaluat conform prevederilor alineatului c) al
paragrafului 1, fie din cantitatea specificată la alineatul f) al
paragrafului 1 din prezentul articol, dacă aceasta este mai mare decît
prima.
c) În funcţie de scăzămintele amintite în paragraful 3 din articolul
21, totalul evaluărilor pentru fiecare teritoriu, pentru fiecare
stupefiant sintetic, va trebui să conste fie din suma cantităţilor
specificate la alineatele a), b) şi d) ale paragrafului 1 din prezentul
articol, cu adăugarea cantităţii necesare pentru a aduce stocurile
existente la 31 decembrie al anului precedent la nivelul evaluat conform
alineatului c) al paragrafului 1, fie din totalul cantităţii specificate
la alineatul h) al paragrafului 1 din prezentul articol, dacă aceasta
este mai mare decît prima.
d) Evaluările furnizate în baza alineatelor precedente ale
prezentului paragraf vor fi modificate în mod adecvat pentru a ţine
seama de orice cantitate care a fost confiscată şi ulterior eliberată
pentru utilizare licită, precum şi de orice cantitate prelevată din
stocurile speciale pentru necesităţile populaţiei civile.
5. În funcţie de scăzămintele amintite la paragraful 3 al
articolului 21 şi ţinîndu-se seama, acolo unde este indicat, de
prevederile articolului 21 bis, evaluările nu trebuie să fie depăşite."
Articolul 10
Amendamente la articolul 20 din convenţia unică
Articolul 20 din Convenţia unică va fi modificat după cum urmează:
"1. Părţile vor transmite Organului, pentru fiecare dintre
teritoriile lor, în modul şi forma prescrise de Organ, date statistice
pe formulare pe care acesta i le-a furnizat, în privinţa următoarelor
probleme:
a) producţia şi fabricarea stupefiantelor:
b) utilizarea stupefiantelor pentru fabricarea altor stupefiante, a
preparatelor din tabelul III şi a substanţelor care nu sunt incluse în
prezenta convenţie şi utilizarea paiului de mac pentru fabricarea
stupefiantelor;
c) consumul de stupefiante;
d) importul şi exportul de stupefiante şi de pai de mac;
e) confiscarea stupefiantelor şi destinaţia ce s-a dat acestora;
f) stocurile de stupefiante existente la 31 decembrie al anului la
care se referă statisticile respective; şi
g) suprafaţa care poate fi determinată pentru cultivarea macului
opiaceu.
2. a) Datele statistice în legătură cu problemele amintite în
paragragful 1, exceptînd alineatul d), vor fi pregătite anual şi vor fi
furnizate organului nu mai tîrziu de 30 iunie al anului următor celui la
care se referă raportările.
b) Datele statistice în legătură cu problemele amintite în alineatul
d) al paragrafului 1 vor fi pregătite trimestrial şi vor fi trimise
organului în interval de o lună după terminarea trimestrului la care ele
se referă.
3. Părţile nu trebuie să furnizeze date statistice referitoare la
stocurile speciale, dar trebuie să furnizeze separat informaţii cu
privire la stupefiantele importate în ţară sau teritoriu ori procurate
în ţară sau teritoriu pentru scopuri speciale, precum şi cantităţile de
stupefiante retrase din stocurile speciale pentru a satisface
necesităţile populaţiei civile."
Articolul 11
Noul articol 21 bis
Noul articol de mai jos va fi inserat după articolul 21 al
convenţiei unice:
"Articolul 21 bis
Limitarea producţiei de opiu
1. Producerea de opiu de către oricare ţară sau teritoriu va fi
organizată şi controlată în aşa fel încît să se asigure că, pe cît este
posibil, cantitatea produsă în cursul unui an dat să nu depăşească pe
cea evaluată, stabilită conform paragrafului 1 f) din articolul 19.
2. Dacă organul constată, pe baza informaţiilor de care dispune în
conformitate cu prevederile prezentei convenţii, că una dintre părţi
care a trimis o evaluare conform paragrafului 1 f) din articolul 19 nu a
limitat opiul produs în cuprinsul graniţelor sale la scopuri licite în
conformitate cu evaluările respective şi că o cantitate importantă de
opiu produs, fie licit, fie ilicit, în cuprinsul graniţelor acestei
părţi, a fost introdusă în traficul ilicit, el poate, după studierea
explicaţiilor părţii interesate care îi vor fi expuse în interval de o
lună după notificarea constatării amintite mai sus, să hotărască să
scadă în întregime sau în parte o asemenea cantitate din cantitatea ce
trebuie produsă şi din totalul evaluărilor aşa cum au fost definite în
paragraful 2 b) din articolul 19, pentru anul următor în care o asemenea
diminuare poate fi realizată din punct de vedere tehnic, ţinînd seama de
anotimp şi de angajamentele contractuale privind exportul de opiu.
Această hotărîre va intra în vigoare la 90 de zile după ce s-au
notificat cele de mai sus părţii interesate.
3. După ce a notificat părţii interesate hotărîrea pe care a
adoptat-o în conformitate cu paragraful 2 de mai sus referitor la o
diminuare, organul se va consulta cu acea parte spre a rezolva
satisfăcător situaţia.
4. Dacă situaţia nu este rezolvată satisfăcător, organul poate
utiliza prevederile articolului 14 acolo unde este indicat.
5. Adoptînd hotărîrea sa cu privire la micşorarea prevăzută în
paragraful 2 de mai sus, organul va ţine seama nu numai de împrejurările
respective, inclusiv cele care dau naştere problemei traficului ilicit
amintită în paragraful 2 de mai sus, dar şi de orice măsuri noi de
control pe care partea respectivă le-ar putea adopta."
Articolul 12
Amendament la articolul 22 din Convenţia unică
Articolul 22 din Convenţia unică va fi modificat după cum urmează:
"1. Ori de câte ori situaţia într-o ţară sau într-un teritoriu al
unei părţi este de aşa natură încât interzicerea culturii macului
opiaceu, de coca sau plantei cannabis este, după părerea sa, măsura cea
mai adecvată pentru ocrotirea sănătăţii publice şi pentru
preîntâmpinarea deturnării stupefiantelor spre trafic ilicit, partea
interesată va interzice cultivarea.
2. Partea care interzice cultivarea macului opiaceu sau plantei
cannabis va adopta măsuri adecvate de confiscare a oricăror plante
cultivate ilicit şi de distrugere a lor, exceptînd micile cantităţi
necesare părţii în scopuri ştiinţifice sau de cercetare."
Articolul 13
Amendament la articolul 35 din Convenţia unică
Articolul 35 din Convenţia unică se modifică după cum urmează:
"Ţinând cont de regimul lor constituţional, juridic şi
administrativ, părţile:
a) vor asigura, pe plan naţional, o coordonare a acţiunii preventive
şi represive împotriva traficului ilicit; în vederea acestui scop, ele
vor putea să desemneze un serviciu adecvat însărcinat cu această
coordonare;
b) se vor asista, în mod mutual, în lupta împotriva traficului
ilicit;
c) vor coopera, în mod strîns, între ele şi cu organizaţiile
internaţionale competente ale căror membri sunt în scopul de a duce o
luptă coordonată contra traficului ilicit;
d) vor supraveghea ca această cooperare internaţională a serviciilor
adecvate să fie efectuată prin căi rapide;
e) se vor asigura că, atunci cînd documente juridice sunt transmise
între ţări, în vederea urmăririi unei acţiuni judiciare, transmiterea să
fie efectuată prin căi rapide, pe adresa instanţelor desemnate de către
părţi; această dispoziţie nu atinge dreptul părţilor de a cere ca
documentele juridice să le fie trimise pe cale diplomatică;
f) vor furniza, dacă ele consideră oportun, organului şi comisiei,
prin intermediul secretarului general, pe lîngă informaţiile cerute de
articolul 18, informaţii referitoare la activităţile ilicite din
cuprinsul graniţelor, privind cultivarea, producţia, fabricarea,
utilizarea şi traficul ilicit de stupefiante; şi
g) vor furniza informaţii referitoare la paragraful precedent, pe
cît posibil, într-un astfel de mod şi pînă la datele pe care le va fixa
organul; la cererea unei părţi, organul va putea să o ajute să furnizeze
informaţiile cerute şi să-i sprijine eforturile în vederea reducerii
activităţilor ilicite cu stupefiante în cuprinsul graniţelor acesteia.".
Articolul 14
Amendamente la articolul 36 paragrafele 1 şi 2
din Convenţia unică
Articolul 36 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia unică vor fi
modificate după cum urmează:
"1. a) Sub rezerva dispoziţiilor sale constituţionale, fiecare parte
va adopta măsurile necesare, pentru ca cultura şi producţia, fabricaţia,
extracţia, prepararea, deţinerea, oferirea, punerea în vânzare,
distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea, indiferent sub ce formă,
mijlocirea, trimiterea, expedierea prin tranzit, transportul, importul
şi exportul stupefiantelor, care nu sunt conforme cu dispoziţiile
prezentei Convenţii, sau orice alt act care, după avizul părţii
amintite, ar fi contrariu dispoziţiilor prezentei convenţii, să
constituie infracţiuni, pasibile de pedeapsă dacă s-au comis în mod
intenţionat, şi pentru ca infracţiunile grave să fie pasibile de o
pedeapsă adecvată, şi anume de pedepse cu înschisoarea sau cu alte
pedepse privative de libertate.
b) În pofida prevederilor enunţate la alineatul precedent, dacă cei
ce utilizează abuziv stupefiante au comis asemenea delicte, părţile vor
putea, în loc de a le condamna sau de a pronunţa o sancţiune penală
împotriva lor sau ca o alternativă la condamnare sau pedeapsă, să supună
aceste persoane unor măsuri de tratament, de educare, de postcură, de
readaptare şi de reintegrare socială, în conformitate cu paragraful 1 al
articolului 38.
2. Sub rezerva dispoziţiilor constituţionale ale fiecărei părţi, a
sistemului său juridic şi a legislaţiei sale naţionale:
a) i) fiecare dintre infracţiunile enumerate în paragraful 1 va fi
considerată ca o infracţiune distinctă, dacă ele s-au comis în ţări
diferite;
ii) participarea intenţionată la oricare dintre infracţiunile
amintite, asocierea sau intenţia în vederea comiterii sau a tentativei
de comitere, precum şi actele preparatorii şi operaţiunile financiare
îndeplinite în mod intenţionat, relative la infracţiunile despre care
este vorba în acest articol, vor constitui infracţiuni pasibile de
pedepsele prevăzute în paragraful 1;
iii) condamnările pronunţate în străinătate, pentru aceste
infracţiuni, vor fi luate în consideraţie, cu scopul stabilirii
recidivei; şi
iv) infracţiunile grave, citate mai sus, fie că sunt comise de
conaţionali fie de străini, vor fi urmărite de partea pe al cărei
teritoriu s-a comis infracţiunea sau de partea pe teritoriul căreia se
va găsi delicventul, dacă extrădarea sa nu este acceptabilă, conform
legislaţiei părţii căreia i s-a adresat cererea de extrădare, şi
delicventul amintit n-a fost încă urmărit şi judecat;
b) i) fiecare dintre infracţiunile enumerate la paragrafele 1 şi 2
a) ii) din prezentul articol va fi considerată ca fiind infracţiune
pasibilă de extrădare în oricare tratat de extrădare existent între
părţi. Părţile se obligă să includă aceste infracţiuni ca infracţiuni
care dau loc la extrădare în fiecare tratat de extrădare ce va fi
încheiat între ele;
ii) dacă o parte care condiţionează extrădarea de existenţa unui
tratat primeşte o cerere de extrădare de la o altă parte de care nu este
legată printr-un tratat de extrădare, ea poate, dacă vrea, să considere
prezenta convenţie drept bază legală pentru extrădare în legătură cu
infracţiunile enumerate la paragrafele 1 şi 2 a) ii) din prezentul
articol. Extrădarea este supusă celorlalte condiţii prevăzute de legea
părţii căreia i se adresează;
iii) părţile care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui
tratat vor recunoaşte infracţiunile enumerate la paragrafele 1 şi 2 a)
ii) din prezentul articol drept infracţiuni pasibile de extrădare între
ele, în funcţie de condiţiile prevăzute de legea părţii căreia i se
adresează cererea;
iv) extrădarea va fi acordată în conformitate cu legea părţii căreia
i se adresează cererea şi, în pofida alineatelor b) i), ii) şi iii) din
prezentul paragraf, partea va avea dreptul să refuze acordarea
extrădării în cazurile în care autorităţile competente consideră că
infracţiunea nu este destul de gravă."
Articolul 15
Amendament la articolul 38 din Convenţia unică
şi la titlul său
Articolul 38 din Convenţia unică şi titlul său vor fi modificate
după cum urmează:
"Măsuri împotriva abuzului de stupefiante
1. Părţile vor acorda o atenţie specială şi vor lua toate măsurile
practice pentru prevenirea abuzului de stupefiante şi pentru asigurarea
cît mai urgentă a depistării, tratamentului, educaţiei, postcurei,
readaptării şi reintegrării în societate a persoanelor implicate şi vor
coordona eforturile lor în aceste scopuri.
2. Părţile vor trebui să promoveze, pe cît este posibil, formarea
personalului în domeniul tratamentului, postcurei, readaptării şi
reintegrării sociale a persoanelor care abuzează de stupefiante.
3. Părţile vor adopta toate măsurile practice posibile pentru a
ajuta persoanele care au nevoie în exercitarea profesiunii lor de
cunoaşterea problemelor ridicate de abuzul de stupefiante şi de
prevenire a acestuia şi le vor face cunoscute marelui public, dacă nu
există un risc ca abuzul de stupefiante să se extindă foarte mult."
Articolul 16
Noul articol 38 bis
Noul articol de mai jos va fi inserat după articolul 38 al
convenţiei unice:
"Articolul 38 bis
Acordurile prevăzând crearea centrelor regionale
Dacă o parte consideră oportun, în cadrul acţiunii sale împotriva
traficului ilicit de stupefiante, ţinînd seama de regimul său
constituţional, juridic şi administrativ, ea se va strădui - solicitînd,
dacă doreşte, avizele tehnice ale organului sau ale instituţiilor
specializate - să stabilească, prin consultaţii cu alte părţi interesate
din acea regiune, acorduri care să prevadă crearea de centre regionale
pentru cercetări ştiinţifice şi educaţie menite să rezolve problemele
rezultate din utilizarea ilicită şi din traficul ilicit de stupefiante".
Articolul 17
Limbile protocolului şi procedura pentru semnare,
ratificare şi aderare
1. Prezentul protocol, ale cărui texte englez, chinez, spaniol,
francez şi rus au putere egală, va fi deschis pentru semnare pînă la 31
decembrie 1972 tuturor părţilor la Convenţia unică sau tuturor
semnatarilor ei.
2. Prezentul protocol este supus ratificării statelor care l-au
semnat şi care au ratificat sau aderat la convenţia unică. Instrumentele
de ratificare vor fi depuse la Secretarul General.
3. Prezentul protocol va fi deschis după 31 decembrie 1972, pentru
aderare, părţilor la convenţia unică, care nu au semnat protocolul.
Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul General.
Articolul 18
Intrarea în vigoare
1. Prezentul protocol şi amendamentele pe care le conţine vor intra
în vigoare în a treizecea zi după data la care cel de-al patruzecilea
instrument de ratificare sau de aderare va fi depus în conformitate cu
articolul 17.
2. Pentru oricare alt stat care depune instrumentul de ratificare
sau de aderare după data depunerii celui de-al patruzecilea instrument
amintit, prezentul protocol va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi
după depunerea de către acel stat a instrumentului de ratificare sau de
aderare.
Articolul 19
Efectul intrării în vigoare
Oricare stat care devine parte la convenţia unică după intrarea în
vigoare a prezentului protocol conform paragrafului 1 din articolul 18
de mai sus va trebui, dacă nu există exprimarea unei intenţii diferite
din partea acestui stat:
a) să fie considerat drept parte la convenţia unică astfel cum a
fost amendată; şi
b) să fie considerat drept parte la convenţia unică neamendată în
raport cu oricare parte la această convenţie, care nu este legată de
prezentul protocol.
Articolul 20
Dispoziţii tranzitorii
1. Funcţiile Organului internaţional pentru controlul stupefiantelor
prevăzute în amendamentele cuprinse în prezentul protocol vor trebui,
începînd de la data intrării în vigoare a prezentului protocol
(articolul 18 paragraful 1), să fie îndeplinite de Organ aşa cum a fost
el constituit prin Convenţia unică neamendată.
2. Consiliul economic şi social va fixa data la care Organul care va
fi constituit în baza amendamentelor conţinute în prezentul protocol îşi
va începe funcţiile. De la acea dată organul astfel constituit va
trebui, faţă de părţile la Convenţia unică neamendată şi faţă de părţile
la tratatele enumerate în articolul 44 al Convenţiei, care nu sunt părţi
la prezentul protocol, să îndeplinească funcţiile organului aşa cum a
fost el constituit în baza Convenţiei unice neamendate.
3. Cu privire la membrii aleşi la primele alegeri după majorarea
numărului membrilor Organului de la unsprezece la treisprezece, termenul
pentru şase membri va expira după 3 ani, iar termenul pentru ceilalţi
şapte membri va expira după 5 ani.
4. Membrii Organului, al căror termen urmează să expire după
perioada iniţială mai sus menţionată de 3 ani, vor fi desemnaţi prin
tragere la sorţi de către Secretarul General imediat după ce s-a
procedat la prima alegere.
Articolul 21
Rezerve
1. Oricare stat are dreptul, în momentul semnării, ratificării sau
aderării la prezentul protocol, să facă rezerve în legătură cu oricare
amendament conţinut în el altul decît amendamentele la articolul 2
paragrafele 6 şi 7 (articolul 1 din prezentul protocol), articolul 9
paragrafele 1, 4 şi 5 (articolul 2 din prezentul protocol), articolul 10
paragrafele 1 şi 4 (articolul 3 din prezentul protocol), articolul 11
(articolul 4 din prezentul protocol), articolul 14 bis (articolul 7 din
prezentul protocol), articolul 16 (articolul 8 din prezentul protocol),
articolul 22 (articolul 12 din prezentul protocol), articolul 35
(articolul 13 din prezentul protocol), articolul 36 paragraful 1
alineatul b) (articolul 14 din prezentul protocol), articolul 38
(articolul 15 din prezentul protocol) şi articolul 38 bis (articolul 16
din prezentul protocol).
2. Un stat care a formulat rezerve poate în orice moment, prin
notificare în scris, să retragă toate sau o parte din rezervele sale.
Articolul 22
Secretarul General va transmite copii certificate de pe prezentul
protocol tuturor părţilor şi semnatarilor Convenţiei unice. Atunci cînd
prezentul protocol va intra în vigoare conform paragrafului 1 din
articolul 18 de mai sus, secretarul general va pregăti textul convenţiei
unice aşa cum a fost amendată prin prezentul protocol şi va transmite
copii certificate tuturor statelor părţi sau care au dreptul să devină
părţi la Convenţie în forma sa modificată.
Întocmit la Geneva în a 25-a zi a lunii martie una mie nouă sute
şaptezeci şi doi într-un singur exemplar, care va fi depus la arhivele
Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii autorizaţi legal au semnat prezentul protocol
în numele guvernelor lor respective.