Documente
Convenţie de la Basel din 22.03.89 privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.1599-XIII din 10.03.98
Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste
frontiere al deşeurilor periculoase şi a eliminării acestora*
din 22.03.1989
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 15, pag.97
-----------------------------
* În vigoare pentru Republica Moldova din 1 octombrie 1998
PREAMBUL
Părţile la prezenta convenţie,
conştiente de pericolul pe care îl prezintă pentru sănătate şi mediu
deşeurile periculoase şi de altă natură, precum şi transportul acestora
în afara frontierelor,
ţinînd seama de ameninţarea crescîndă pentru sănătate şi mediu a
producerii şi complexităţii tot mai mari, precum şi a transportului în
afara frontierelor al deşeurilor periculoase şi de altă natură,
ţinînd seama, deasemenea, că cel mai eficient mod de a proteja
sănătatea şi mediul de pericolul acestor reziduuri este reducerea
generării lor la minimum din punct de vedere al cantităţii şi/sau
potenţialului lor toxic,
convinse că statele trebuie să ia măsuri necesare pentru ca
gospodărirea reziduurilor, inclusiv transportul şi eliminarea lor, să
fie în concordanţă cu protecţia sănătăţii şi mediului indiferent de
locul evacuării lor,
observînd că statele trebuie să ia măsuri ca generatorul
reziduurilor să se achite de obligaţiile privind transportul şi
eliminarea reziduurilor de o manieră care să corespundă protecţiei
mediului,
recunoscînd, fără rezerve, că orice stat are dreptul suveran de a
interzice intrarea sau eliminarea deşeurilor străine pe teritoriul său,
recunoscînd, deasemenea, dorinţa tot mai mare de a interzice
transportul reziduurilor în afara frontierelor şi eliminarea lor pe
teritoriul altor state, în special al statelor în curs de dezvoltare,
convinse că deşeurile, în măsura compatibilităţii cu gospodărirea
raţională şi eficientă a mediulu, trebuie să fie eliminate în statul în
care au fost generate,
conştiente fiind că transportul acestor reziduuri din statul în care
au fost produse pe teritoriul oricărui alt stat va trebui permis numai
cînd este efectuat în condiţii care nu periclitează sănătatea şi mediul
şi se conformează prevederilor prezentei convenţii,
considerînd că un control sporit al transportului reziduurilor în
afara frontierelor va acţiona ca un stimulent pentru gospodărirea lor
ecologică raţională şi pentru reducerea volumului acestui transport,
convinse că statele trebuie să ia măsuri pentru schimbul
corespunzător de informaţii asupra controlului transporturilor acestor
deşeuri,
remarcînd că un număr de acorduri internaţionale şi regionale
abordează problema protecţiei şi conservării mediului în privinţa
transporturilor de mărfuri periculoase,
ţinînd seama de Declaraţia Conferinţei O.N.U. pentru Mediul
Înconjurător (Stockholm, 1972), de liniile directoare şi principiile
pentru gospodărirea ecologică raţională a deşeurilor periculoase
(Cairo), adoptate de către Consiliul de Administraţie P.N.U.E. prin
Decizia nr. 14/30 din 17 iunie 1987, de recomandările Comitetului O.N.U.
al experţilor în problema transportului mărfurilor periculoase (formulat
în 1957 şi aduse la zi bianual), de recomandările, declaraţiile,
instrumentele şi regulamentele pertinente adoptate în cadrul Sistemului
O.N.U. şi de activitatea şi studiile efectuate în cadrul altor
organizaţii internaţionale şi regionale,
însuşindu-şi spiritul, principiile, scopurile şi sarcinile Cartei
Mondiale a Naturii adoptate de către Adunarea generală a O.N.U. la cea
de-a 37-a sesiune a sa (1982) ca regulament etic în problema protecţiei
mediului şi a conservării resurselor naturale,
afirmînd că statele sunt răspunzătoare de îndeplinirea obligaţiilor
lor internaţionale privind protecţia sănătăţii şi conservarea mediului
şi, în consecinţă, răspund în faţa legii,
recunoscînd că, în cazul unei încălcări substanţiale a prevederilor
convenţiei şi a oricărui protocol al acesteia, se vor aplica
dispoziţiile pertinente ale dreptului internaţional al tratatelor,
conştiente de necesitatea continuării şi punerii în aplicare a unor
tehnologii ecologice raţionale şi puţin poluante, a unor măsuri de
reciclare şi a unor sisteme adecvate de întreţinere, de gospodărire
pentru a reduce la minimum producerea reziduurilor periculoase şi a
altor deşeuri,
conştiente, deasemenea, de preocuparea internaţională crescîndă
pentru necesitatea unui control mai strict al transportului reziduurilor
periculoase şi de reducere la minimum a acestui transport,
preocupate de problema traficului ilicit transfrontier cu aceste
reziduuri şi al altor deşeuri,
ţinînd seama de posibilităţile limitate ale statelor în curs de
dezvoltare de a gospodări aceste reziduuri,
recunoscînd necesitatea promovării transferului de tehnologie pentru
gospodărirea raţională a reziduurilor produse local, în special în
ţările în curs de dezvoltare, conform spiritului liniilor directoare de
la Cairo şi Deciziei nr. 14/16 a Consiliului de administraţie al
P.N.U.E. cu privire la promovarea transferului de tehnologii pentru
protecţia mediului înconjurător,
recunoscînd, deasemenea, că reziduurile periculoase trebuie
transportate în conformitate cu convenţiile internaţionale pertinente,
convinse că transportul reziduurilor în afara frontierelor trebuie
permis numai cînd transportul şi eliminarea finală prezintă siguranţă
din punct de vedere ecologic,
hotărîte să protejeze printr-un control strict sănătatea omului şi
mediul înconjurător împotriva efectelor nocive rezultate din producerea
şi gospodărirea reziduurilor periculoase,
au convenit după cum urmează:
Articolul 1
Domeniul de aplicare a convenţiei
1. Următoarele deşeuri transportate în afara frontierelor vor fi
considerate "deşeuri periculoase" pentru scopurile prezentei convenţii:
a) deşeurile din categoriile incluse în anexa I, dacă nu posedă nici
o caracteristică indicată în anexa III; şi
b) deşeurile care nu sunt incluse în paragraful a), dar sunt
considerate periculoase de către legislaţia internă a ţării
importatoare, exportatoare sau de tranzit.
2. Deşeurile aparţinînd categoriilor din anexa II care fac obiectul
transportului peste frontiere vor fi considerate drept alte deşeuri,
conform prezentei convenţii.
3. Deşeurile radioactive care sunt supuse altor sisteme de control
internaţional, inclusiv instrumente internaţionale care se aplică
special substanţelor radioactive, sunt excluse din cîmpul de aplicare a
prezentei convenţii.
4. Deşeurile generate de funcţionarea normală a navelor şi a căror
evacuare formează obiectul altor instrumente internaţionale sunt excluse
din cîmpul de aplicare a prezentei convenţii.
Articolul 2
Definiţii
1. Deşeuri - sunt substanţele sau obiectele care sunt eliminate sau
urmează a fi eliminate sau este necesar să fie eliminate în conformitate
cu legislaţia naţională.
2. Gospodărire - înseamnă colectarea, transportul şi eliminarea
deşeurilor periculoase sau a altor reziduuri, incluzînd şi măsurile de
securitate ce trebuie luate după depozitarea în locurile special
amenajate.
3. Deplasare transfrontieră - este orice mişcare a deşeurilor
periculoase sau a altor reziduuri dintr-o zonă aflată sub jurisdicţia
naţională a unui stat spre/sau printr-o zonă aflată sub jurisdicţia
naţională a altui stat sau spre o zonă ce nu e sub jurisdicţia naţională
a nici unui stat, cu condiţia ca cel puţin două state să fie implicate
în această deplasare.
4. Eliminare - este orice operaţiune specificată în anexa IV a
acestei convenţii.
5. Zonă sau instalaţie aprobată - este o zonă sau o instalaţie
pentru eliminarea deşeurilor periculoase, sau a altor reziduuri, care
are autorizaţia sau permisiunea să opereze în acest scop, autorizaţie
emisă de o autoritate competentă a statului în care se află instalaţia
sau zona respectivă de eliminare.
6. Autoritate competentă - autoritate guvernamentală desemnată de
către o parte ca fiind răspunzătoare, în cadrul unei zone geografice
determinate, pentru a primi notificarea privind deplasarea
transfrontieră a deşeurilor periculoase sau a altor reziduuri, precum şi
orice informaţii referitoare la acestea şi pentru a răspunde la această
notificare, conform art. 6.
7. Punctul focal - este entitatea unei părţi, la care se fac
referiri în art. 5, responsabilă cu primirea şi comunicarea
informaţiilor conform art. 13 şi 16.
8. Gospodărirea ecologică raţională a deşeurilor periculoase şi a
altor reziduuri - înseamnă totalitatea măsurilor practice necesare unei
gospodăriri a acestor deşeuri periculoase sau a altor reziduuri, de
natură să asigure protecţia sănătăţii omului şi a mediului înconjurător
împotriva efectelor nocive ce pot rezulta din aceste reziduuri.
9. Zonă aflată sub jurisdicţia naţională a unui stat - este orice
zonă terestră, maritimă sau aeriană asupra căreia un stat îşi exercită
competenţa administrativă şi legislativă în conformitate cu legile
internaţionale cu privire la protecţia sănătăţii omului şi a mediului
înconjurător.
10. Stat exportator - este partea care planifică iniţierea sau
iniţiază deplasarea transfrontieră a deşeurilor periculoase sau a altor
reziduuri.
11. Stat importator - este partea pentru care se planifică sau se
efectuează deplasarea transfrontieră a deşeurilor periculoase sau a
altor reziduuri, în scopul eliminării lor sau transbordării înainte de a
fi eliminate într-o zonă ce nu se află sub jurisdicţia naţională a nici
unui stat.
12. Stat de tranzit - este orice stat, altul decît statul exportator
sau importator, prin care se planifică sau se efectuează o deplasare
transfrontieră a deşeurilor periculoase sau a altor reziduuri.
13. State interesate - părţile care sunt state exportatoare sau
importatoare şi de tranzit, fie că sunt, sau nu părţi la prezenta
convenţie.
14. Persoană - este orice persoană fizică sau juridică.
15. Exportator - orice persoană ce se află sub jurisdicţia unui stat
exportator, care organizează exportul de deşeuri periculoase sau de alte
reziduuri.
16. Importator - este orice persoană ce se află sub jurisdicţia unui
stat importator, care organizează importul de deşeuri periculoase sau de
alte reziduuri.
17. Agent de transport - orice persoană care organizează transportul
deşeurilor periculoase sau al altor reziduuri.
18. Producător - orice persoană a cărei activitate produce deşeuri
periculoase sau alte reziduuri sau, dacă această persoană nu este
cunoscută, persoana care este în posesia şi/sau controlează aceste
deşeuri.
19. Eliminator - orice persoană care primeşte deşeurile periculoase
sau alte reziduuri şi care efectuează operaţiile de eliminare a acestor
deşeuri.
20. Organizaţie de integrare politică şi/sau economică - orice
organizaţie constituită de state suverane, căreia acestea i-au conferit
competenţe în domeniile reglementate prin prezenta convenţie şi care au
fost autorizate, în conformitate cu procedurile interne, să semneze,
ratifice, accepte, aprobe sau să confirme oficial convenţia sau să adere
la ea.
21. Trafic ilicit - orice deplasare transfrontieră a deşeurilor
periculoase sau a altor reziduuri, aşa cum este specificată în art. 9.
Articolul 3
Definiţii naţionale ale deşeurilor periculoase
1. Fiecare parte, în cel mult 6 luni după ce devine parte la această
convenţie, trebuie să informeze secretariatul convenţiei asupra
deşeurilor, altele decît acelea înscrise în anexele I şi II, considerate
sau definite ca periculoase prin legislaţia naţională proprie, precum şi
asupra oricăror dispoziţii privind procedurile referitoare la
transportul peste frontiere, aplicabile unor astfel de deşeuri.
2. Fiecare parte va informa ulterior secretariatul cu privire la
orice schimbare semnificativă a informaţiilor furnizate, în conformitate
cu paragraful 1.
3. Secretariatul va informa imediat toate părţile asupra
informaţiilor primite, în conformitate cu paragrafele 1 şi 2.
4. Părţile trebuie să pună la dispoziţia exportatorilor lor
informaţiile care le sunt comunicate de secretariat, în conformitate cu
paragraful 3.
Articolul 4
Obligaţii generale
1. a) Părţile, exercitîndu-şi drepturile lor de a interzice importul
de deşeuri periculoase dau alte deşeuri, în scopul eliminării lor, vor
informa celelalte părţi despre hotărîrile lor, în conformitate cu art.
13.
b) Părţile vor interzice sau nu vor permite exportul de deşeuri
periculoase sau de alte reziduuri către părţile care au interzis
importul unor astfel de deşeuri, cînd vor fi notificate în conformitate
cu alin. a) de mai sus.
c) Părţile vor interzice sau nu vor permite exportul de deşeuri
periculoase sau de alte reziduuri dacă statul importator nu îşi va da
consimţămîntul în scris pentru importul acestor deşeuri, în cazul în
care statul importator nu a interzis în mod expres importul acestor
deşeuri.
2. Fiecare parte va adopta măsurile necesare pentru a:
a) asigura că producerea de deşeuri periculoase sau de alte
reziduuri este redusă la minimum, luînd în considerare implicaţiile
sociale, tehnologice şi economice;
b) asigura punerea în funcţiune a unor instalaţii adecvate de
eliminare care vor trebui să fie situate, în măsura posibilă, în
interiorul ţării, în scopul eliminării ecologice raţionale a deşeurilor
periculoase sau a altor reziduuri;
c) asigura că persoanele implicate în administrarea deşeurilor
periculoase vor lua măsurile necesare pentru a preveni creşterea
poluării ce ar rezulta dintr-o astfel de gospodărire şi, dacă o astfel
de poluare are loc, să reducă la minimum consecinţele pentru sănătatea
omului şi mediului înconjurător;
d) asigura ca transportul peste frontiere al deşeurilor periculoase
şi altor reziduuri să fie redus la un minimum compatibil cu gestionarea
eficientă şi după metode ecologice raţionale şi ca acesta să fie
efectuat astfel încît sănătatea omului şi mediul înconjurător să fie
protejate împotriva efectelor nocive ce ar putea rezulta;
e) nu admite exportul de deşeuri periculoase sau de alte reziduuri
către state sau grupuri de state care aparţin unor organizaţii de
integrare economică şi/sau politică, care sunt părţi, în special ţări în
curs de dezvoltare, care au interzis prin legislaţia lor orice import,
sau dacă există motive să se creadă că deşeurile în cauză nu vor fi
gospodărite în mod raţional din punct de vedere ecologic, în concordanţă
cu criteriile ce vor fi adoptate de către părţi la prima reuniune;
f) solicita ca informaţiile asupra transporturilor peste frontiere
de deşeuri periculoase sau alte reziduuri preconizate, vor ajunge la
statele interesate, în conformitate cu anexa V A, pentru ca acestea să
poată evalua consecinţele probabile asupra sănătăţii omului şi a
mediului înconjurător a acestor transporturi;
g) preveni importurile de deşeuri periculoase sau de alte reziduuri
dacă există motivul să se creadă că deşeurile în cauză nu vor fi
gospodărite conform unor metode ecologice raţionale;
h) coopera cu celelalte părţi şi organizaţii interesate, direct şi
prin secretariat, în special în difuzarea de informaţii asupra
transportului peste frontiere de deşeuri periculoase sau de alte
reziduuri, pentru a îmbunătăţi gospodărirea ecologică raţională a unor
astfel de deşeuri şi pentru a preveni traficul ilicit.
3. Părţile consideră că traficul ilicit de deşeuri periculoase sau
de alte reziduuri constituie o infracţiune penală.
4. Fiecare parte va adopta cele mai potrivite măsuri juridice,
administrative sau de alt fel, pentru a pune în aplicare şi a asigura
respectarea prevederilor acestei convenţii, inclusiv măsuri de prevenire
şi de pedepsire a actelor de conduită ce ar contraveni acestei convenţii.
5. Părţile nu vor autoriza exportul de deşeuri periculoase sau de
alte reziduuri către un stat care nu este parte la convenţie sau
importul de astfel de deşeuri dintr-un stat care nu este parte.
6. Părţile cad de acord să interzică exportul de deşeuri periculoase
sau de alte reziduuri în vederea eliminării lor, în interiorul zonei
situate la sud de paralela de 60o latitudine sudică, fie că aceste
deşeuri fac sau nu obiectul unui transport peste frontiere.
7. În plus, fiecare parte:
a) va interzice tuturor persoanelor din jurisdicţia sa naţională să
transporte sau să elimine deşeuri periculoase fără autorizaţie sau fără
a fi abilitată pentru o astfel de operaţiune;
b) va cere ca toate deşeurile periculoase care urmează să fie
transportate peste frontieră să fie ambalate, etichetate şi transportate
conform regulilor internaţionale unanim acceptate şi recunoscute în
materie, urmărind ca practicile pertinente pe plan internaţional să fie
respectate în mod corespunzător;
c) va cere ca deşeurile periculoase să fie însoţite de un document
de transport din punctul în care începe transportul peste frontieră pînă
în punctul de eliminare finală.
8. Fiecare parte va cere ca deşeurile periculoase exportate să fie
gospodărite raţional din punct de vedere ecologic în statul importator,
ca şi în orice altă parte. La prima lor reuniune, părţile vor conveni
criteriile tehnice pentru gestiunea ecologică raţională a deşeurilor ce
formează obiectul prezentei convenţii.
9. Părţile vor lua măsuri corespunzătoare pentru ca transportul
peste frontieră să fie autorizat, numai dacă:
a) statul exportator nu are capacitatea tehnică şi instalaţiile
necesare pentru eliminarea deşeurilor respective într-o manieră
eficientă şi raţională din punct de vedere ecologic; sau
b) deşeurile respective sunt solicitate ca materii prime pentru
reciclare sau recuperare în industrie în statele importatoare; sau
c) transportul respectiv se conformează altor criterii convenite de
către părţi, cu condiţia ca aceste criterii să nu contravină
obiectivelor convenţiei.
10. Obligaţia care incumbă, în virtutea prezentei convenţii, asupra
statelor în care sunt produse deşeuri periculoase, ca acestea să fie
gospodărite raţional din punct de vedere ecologic, nu poate fi
transferată în nici un caz statelor importatoare sau de tranzit.
11. Nimic din această convenţie nu va împiedica o parte să impună
cerinţe suplimentare, în conformitate cu prevederile convenţiei şi cu
legislaţia internaţională, în vederea unei mai bune protecţii a
sănătăţii omului şi a mediului înconjurător.
12. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu va aduce nici o
atingere suveranităţii statelor asupra apelor lor teritoriale delimitate
în conformitate cu dreptul internaţional, nici drepturilor suverane şi
jurisdicţiei pe care o exercită statele în zona lor economică exclusivă
şi asupra platoului continental, conform dreptului internaţional, şi
nici exercitării de către navele şi aeronavele tuturor statelor a
drepturilor de liberă navigaţie aşa cum sunt acestea reglementate în
dreptul internaţional şi aşa cum rezultă din instrumentele
internaţionale pertinente.
13. Părţile se angajează să examineze periodic posibilitatea de a
reduce volumul şi/sau potenţialul poluant al deşeurilor periculoase şi a
altor reziduuri care sunt exportate spre alte state, în special către
ţările în curs de dezvoltare.
Articolul 5
Desemnarea autorităţilor competente şi a punctului focal
Pentru uşurarea aplicării acestei convenţii, părţile:
1. vor desemna sau stabili una sau mai multe autorităţi competente
şi un singur punct focal. O singură autoritate competentă va fi
desemnată să primească notificările în cazul unui stat de tranzit;
2. vor informa secretariatul, în cadrul unei perioade de 3 luni de
la data intrării în vigoare a acestei convenţii, asupra organizaţiilor
pe care le-au desemnat drept autorităţi competente şi puncte focale;
3. vor informa secretariatul, într-o perioadă de o lună de la data
adoptării deciziei, asupra oricăror modificări în ceea ce priveşte
desemnarea efectuată conform paragrafului 2 de mai sus.
Articolul 6
Transportul peste frontiere între părţi
1. Statul exportator va informa sau va cere ca producătorul sau
firma exportatoare să informeze în scris, prin intermediul autorităţii
competente a statului exportator, autorităţile competente ale statelor
prin care deşeurile periculoase urmează să fie transportate. Aceste
notificări vor conţine declaraţiile şi informaţiile specificate în anexa
V A, redactate într-o limbă acceptabilă statului importator. Este
necesară trimiterea unei singure notificări fiecărui stat implicat.
2. Statul importator va răspunde, în scris, acceptînd transportul cu
sau fără condiţii, refuzînd permisiunea pentru transport sau cerînd
informaţii suplimentare. O copie a răspunsului final al statului
importator va fi trimisă autorităţilor competente din statele interesate
care sunt părţi la convenţie.
3. Statul exportator nu va autoriza începerea transportului peste
frontiere pînă cînd nu a primit confirmarea scrisă că:
a) exportatorul a primit consimţămîntul scris al statului
importator; şi
b) exportatorul a primit din partea statului importator confirmarea
existenţei unui contract între exportator şi eliminator, specificînd
eliminarea ecologică raţională a deşeurilor.
4. Fiecare stat de tranzit care este parte va confirma prompt
primirea notificării persoanei care a făcut-o. Ulterior, el poate să-şi
facă cunoscută poziţia în scris, în 60 de zile, consimţind la transport
cu sau fără rezerve, refuzînd permisiunea pentru transport sau cerînd
informaţii suplimentare. Statul exportator nu va permite ca transportul
peste frontiere să înceapă pînă cînd nu s-a primit consimţămîntul scris
al statului de tranzit. În orice caz, dacă vreodată o parte decide să nu
ceară un acord scris, în condiţii generale sau specifice, penru
transportul peste frontiere în tranzit al deşeurilor periculoase sau îşi
modifică reglementările în această privinţă va informa imediat celelalte
părţi asupra deciziei lui, conform art. 13. În acest ultim caz, dacă
statul exportator nu primeşte nici un răspuns în 60 de zile de la
trimiterea notificării către statul de tranzit, acesta poate autoriza
efectuarea exportului prin statul de tranzit.
5. În cazul transportului peste hotare al reziduurilor şi dacă
reziduurile respective nu sunt definite din punct de vedere juridic sau
considerare ca deşeuri periculoase decît:
a) de către statul exportator, prevederile paragrafului 9 al acestui
articol care se aplică importatorului sau eliminatorului şi statului
importator se vor aplica mutatis mutandis şi exportatorului şi statului
exportator;
b) de către statul importator sau de către statele importatoare şi
de tranzit care sunt părţi, pevederile paragrafelor 1, 3, 4, 6 ale
acestui articol care se aplică exportatorului şi statului exportator se
vor aplica mutatis mutandis importatorului şi statului importator
respectiv;
c) de către orice stat de tranzit parte, căruia i se vor aplica
prevederile paragrafului 4.
6. Statul exportator poate, condiţionat de acordul scris al statelor
implicate, să permită producătorului sau exportatorului să utilizeze o
notificare generală în cazul în care deşeurile periculoase sau alte
tipuri de deşeuri avînd aceleaşi caracteristici fizice şi chimice sunt
transportate în mod regulat către acelaşi eliminator prin acelaşi punct
vamal al statului exportator, prin acelaşi punct vamal al statului
importator şi, în caz de tranzit, prin aceleaşi puncte vamale de intrare
şi ieşire ale statului sau statelor de tranzit.
7. Statele interesate îşi pot da acordul scris pentru utilizarea
notificării generale la care se face referire în paragraful 6, pentru
comunicarea anumitor informaţii, cum ar fi cantităţile exacte sau liste
periodice de deşeuri periculoase sau alte tipuri de deşeuri care trebuie
transportate.
8. Notificarea generală şi acordul scris la care se face referire în
paragrafele 6 şi 7 sunt valabile pentru mai multe transporturi de
deşeuri periculoase sau alte deşeuri pentru o perioadă maximă de 12 luni.
9. Părţile vor cere ca fiecare persoană care îşi ia răspunderea
pentru transportul peste frontieră al deşeurilor periculoase sau altor
tipuri de deşeuri să semneze documentul de transport la predarea sau
recepţionarea deşeurilor.
Deasemenea, părţile cer ca cel care le evacuează să informeze şi
exportatorul şi autoritatea competentă a statului exportator de recepţia
deşeurilor şi de terminarea eliminării, după metodele specificate în
notificare. Dacă aceste informaţii nu sunt primite de către statul
exportator, autoritatea competentă din statul exportator va înştiinţa
statul importator.
10. Notificarea şi răspunsul cerut de acest articol vor fi transmise
autorităţii competente de statele părţi implicate sau autorităţilor
guvernamentale competente în cazul statelor care nu sunt parte la
această convenţie.
11. Orice deplasare peste frontieră a deşeurilor periculoase va fi
asigurată după cum prevăd regulamentele din statele importatoare sau de
tranzit care sunt părţi.
Articolul 7
Deplasarea peste frontieră dintr-un stat parte
prin state care nu sunt parte la convenţie
Dispoziţiile paragrafului 2 al art. 6 al convenţiei se vor aplica
mutatis mutandis deplasării peste frontieră a deşeurilor periculoase sau
a altor tipuri de deşeuri dintr-un stat parte prin state care nu sunt
parte la convenţie.
Articolul 8
Obligaţia de reimportare
Cînd un transport de deşeuri periculoase sau alte reziduuri, asupra
cărora statele au căzut de acord, subiect al prevederilor prezentei
convenţii, nu se poate realiza în condiţii din contract, statul
exportator va asigura întoarcerea reziduurilor respective în statul
exportator de către exportator, dacă nu se pot găsi soluţii alternative
pentru evacuarea lor într-un mod care să respecte protecţia mediului
înconjurător în 90 de zile de la data cînd statul importator a informat
statul exportator şi secretariatul sau o altă perioadă asupra cărora
statele au căzut de acord. Statul exportator şi orice parte de tranzit
nu se vor opune, nu vor împiedica sau preveni întoarcerea acestor
deşeuri în statul exportator.
Articolul 9
Traficul ilicit
1. În cadrul acestei convenţii, orice deplasare transfrontieră a
unor deşeuri periculoase sau a altor reziduuri este considerată a fi
trafic ilicit, dacă s-a efectuat:
a) fără notificarea expresă a tuturor statelor interesate, conform
prevederilor prezentei convenţii; sau
b) fără consimţămîntul unui anume stat interesat, în conformitate cu
prevederile prezentei convenţii; sau
c) cu consimţămîntul statelor obţinut prin falsificare, declaraţie
falsă sau fraudă; sau
d) fără a se conforma, sub aspect material, cu documentele; sau
e) prin eliminarea deliberată (de exemplu, deversare) a deşeurilor
periculoase sau a altor reziduuri, care contravine acestei convenţii şi
principiilor generale ale dreptului internaţional.
2. În cazul în care transportul peste frontiere de deşeuri
periculoase sau alte reziduuri este considerat drept trafic ilicit ca
urmare a comportamentului exportatorului sau producătorului, statul
exportator va trebui să asigure ca deşeurile periculoase în cauză să fie:
a) reimportate de către exportator sau producător sau, dacă este
necesar, de către el însuşi, în propriul teritoriu, sau, dacă aceasta nu
este posibil,-
b) eliminate, de o manieră conformă prevederilor prezentei
convenţii, într-un termen de 30 de zile din momentul în care statul
exportator a fost informat cu privire la traficul ilicit sau într-un alt
termen ce va fi convenit de către statele interesate. În acest scop,
părţile interesate nu se vor opune reimportului acestor deşeuri în
statul de export, nici nu-l vor preveni şi nici nu-l vor împiedica.
3. În cazul unei deplasări transfrontiere de deşeuri periculoase sau
alte reziduuri, considerată ca trafic ilicit ca rezultat al actelor
comise de importator sau eliminator, statul importator va asigura ca
deşeurile respective să fie eliminate ecologic raţional de către
importator sau eliminator sau, dacă este necesar, de către el însuşi, în
30 de zile de la data cînd traficul ilicit a fost adus la cunoştinţă
statului importator, sau orice altă perioadă convenită de state. În
acest scop, părţile interesate vor coopera, dacă este necesar, la
eliminarea deşeurilor, cu respectarea condiţiilor ecologice raţionale.
4. În cazurile în care responsabilitatea pentru traficul ilicit nu
poate fi atribuită nici exportatorului (producătorului), nici
importatorului (eliminatorului), părţile interesate sau alte părţi, după
caz, vor asigura, în cooperare, eliminarea deşeurilor în cauză în cel
mai scurt timp, cu respectarea metodelor ecologice raţionale, fie în
statul exportator, fie în statul importator sau în altă parte.
5. Fiecare parte va adopta legi naţionale interne pentru a preveni
şi a pedepsi traficul ilicit. Părţile vor coopera în vederea realizării
obiectivelor acestui articol.
Articolul 10
Cooperarea internaţională
1. Părţile vor coopera pentru a îmbunătăţi şi a asigura gospodărirea
în condiţii ecologice raţionale a deşeurilor periculoase şi a altor
reziduuri.
2. În acest scop, părţile:
a) la cerere, vor oferi informaţii, pe bază bilaterală sau
multilaterală, în vederea promovării metodelor ecologice raţionale
pentru gospodărirea deşeurilor periculoase şi a altor reziduuri,
inclusiv armonizarea standardelor tehnice şi a practicilor pentru
controlul adecvat al deşeurilor periculoase şi altor reziduuri;
b) vor coopera pentru controlul efectelor deşeurilor periculoase
asupra sănătăţii omului şi a mediului înconjurător;
c) vor coopera, conform legilor naţionale, reglementărilor şi
politicilor, în dezvoltarea şi punerea în aplicare a unor noi tehnologii
cu deşeuri cît mai reduse şi optimizarea tehnologiilor existente în
vederea eliminării, în măsura posibilului, a producerii de deşeuri
periculoase şi de reziduuri şi realizarea unor metode mai eficiente
pentru asigurarea gospodăririi deşeurilor periculoase în condiţii
ecologice raţionale, pe baza studiului efectelor economice, sociale şi
ecologice decurgînd din adoptarea acestor tehnologii noi sau
îmbunătăţite;
d) vor coopera activ, conform legilor naţionale, reglementărilor şi
politicilor, în domeniul transferului de tehnologii şi al sistemelor de
gospodărire ecologică raţională a deşeurilor periculoase şi a altor
reziduuri. Ele vor coopera, de-asemenea, în dezvoltarea capacităţii
tehnice în statele părţi, în special acelea care necesită şi solicită
asistenţă tehnică în acest domeniu;
e) vor coopera în dezvoltarea normelor tehnice corespunzătoare
şi/sau codurilor de practici corespunzătoare.
3. Părţile vor utiliza mijloacele adecvate pentru a coopera în
vederea acordării de asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare
privind punerea în aplicare a subparagrafelor a), b), c) şi d) din
paragraful 2 al art. 4.
4. Ţinînd cont de necesităţile ţărilor în curs de dezvoltare,
cooperarea între părţi şi între organizaţii internaţionale competente
este încurajată pentru promovarea, inter alia, a conştientizării opiniei
publice, a realizării unei gospodăriri ecologice raţionale a deşeurilor
periculoase şi a altor reziduuri şi adoptarea unor tehnici noi, mai
puţin poluante.
Articolul 11
Înţelegeri bilaterale, multilaterale şi regionale
1. Fără a încălca prevederile art. 4 paragraful 5, părţile pot
încheia înţelegeri sau acorduri bilaterale, multilaterale şi regionale
privind deplasarea transfrontieră a deşeurilor periculoase şi a altor
reziduuri cu părţile sau cu state care nu sunt părţi în convenţie, în
aşa fel ca astfel de înţelegeri sau acorduri să nu contravină
gospodăririi ecologice raţionale a deşeurilor periculoase şi a altor
reziduuri, conform prevederilor prezentei convenţii. Aceste înţelegeri
sau acorduri vor stipula prevederi care nu vor fi mai puţin raţionale
din punct de vedere ecologic decît cele stipulate în convenţie, ţinînd
seama în special de interesele statelor în curs de dezvoltare.
2. Părţile vor notifica secretariatului încheierea oricărui acord
sau înţelegeri bilaterale, multilaterale sau regionale menţionate în
paragraful 1 şi a celor pe care le-au încheiat înainte de intrarea în
vigoare a prezentei convenţii, în scopul de a controla transportul
deşeurilor periculoase în afara frontierelor între părţile semnatare ale
unor astfel de acorduri. Prevederile convenţiei nu vor afecta
transporturile în afara frontierelor desfăşurate în baza acestor
acorduri, cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu gospodărirea
raţională din punct de vedere ecologic a deşeurilor periculoase, conform
cerinţelor convenţiei.
Articolul 12
Consultări cu privire la problema responsabilităţii
Părţile vor coopera în vederea adoptării cît mai curînd posibil a
unui protocol care să stabilească procedurile adecvate în ceea ce
priveşte răspunderea şi compensaţiile pentru pagubele ce pot rezulta din
transportul peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al altor
reziduuri.
Articolul 13
Transmiterea informaţiilor
1. Părţile trebuie, cînd li se aduce la cunoştinţă, să asigure ca,
în cazul producerii unui accident în timpul unei mişcări transfrontiere
de deşeuri periculoase sau al depozitării lor, şi care prezintă riscuri
pentru sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător din alte state,
aceste state să fie informate imediat cu privire la evenimentul
respectiv.
2. Părţile trebuie să se informeze reciproc, prin secretariat,
asupra:
a) schimbărilor privind desemnarea autorităţilor competente şi/sau
punctelor focale, conform art. 5;
b) schimbărilor în definiţia naţională a reziduurilor periculoase,
în conformitate cu art. 3; şi, cît mai curînd posibil,
c) a deciziilor lor de a nu consimţi, total sau parţial, la importul
de deşeuri periculoase sau alte reziduuri pentru depozitarea în zona
jurisdicţiei lor naţionale;
d) deciziilor lor de a limita sau de a interzice exportul deşeurilor
periculoase sau al altor reziduuri;
e) oricăror alte informaţii necesare, conform paragrafului 4 al
acestui articol.
3. Părţile, în conformitate cu reglementările şi legile naţionale,
vor transmite, prin secretariat, conferinţei părţilor, stabilită în art.
15, înaintea încheierii anului calendaristic, un rapot asupra anului
precedent, conţinînd următoarele informaţii:
a) autorităţile competente şi punctele focale desemnate de ele,
conform art. 5;
b) informaţiile privind transportul în afara frontierelor al
deşeurilor periculoase în care au fost implicate, inclusiv:
i) cantitatea deşeurilor exportate, categoria căreia îi aparţin,
proprietăţile, destinaţia, ţările de tranzit şi metodele de evacuare
enunţate ca răspuns la notificare;
ii) cantitatea şi celelalte date de mai sus privind deşeurile
importate;
iii) eliminări care nu s-au desfăşurat conform planului;
iv) eforturi de a realiza o reducere a cantităţii de deşeuri care se
transportă în afara frontierelor;
c) informaţii privind măsurile adoptate pentru implementarea
convenţiei;
d) informaţii statistice adecvate privind efectul asupra mediului şi
sănătăţii pe care îl au generarea, transportul şi eliminarea deşeurilor
periculoase;
e) informaţii privind acordurile bilaterale, multilaterale şi
regionale, încheiate conform art. 12;
f) informaţii privind accidentele survenite în transportul
deşeurilor şi măsurile luate pentru soluţionarea acestora;
g) informaţii privind metodele de eliminare în zona jurisdicţiei lor
naţionale;
h) informaţii privind măsurile luate pentru elaborarea tehnologiilor
de reducere şi/sau eliminare a deşeurilor;
i) alte probleme pe care conferinţa părţilor le consideră relevante;
4. părţile, conform legilor şi reglementărilor naţionale, vor
asigura trimiterea copiilor fiecărei notificări şi a răspunsului privind
transportul deşeurilor în afara frontierelor la secretariat, atunci cînd
o parte, ce consideră că mediul său poate fi afectat de respectivul
transport, a cerut acest lucru.
Articolul 14
Aspecte financiare
1. Părţile sunt de acord să stabilească, conform nevoilor specifice
ale diferitelor regiuni şi subregiuni, centre regionale sau subregionale
pentru perfecţionare şi transfer de tehnologie privitoare la
gospodărirea deşeurilor periculoase şi a altor tipuri de deşeuri şi la
reducerea producţiei deşeurilor. Părţile vor decide asupra stabilirii
unor mecanisme potrivite de finanţare, cu caracter voluntar.
2. Părţile vor lua în considerare stabilirea unui fond special
pentru a ajuta pe o bază provizorie, în caz de situaţii de urgenţă,
reducerea pagubelor datorate accidentelor în transportul peste frontiere
al deşeurilor periculoase sau altor deşeuri sau în timpul evacuării
acestor deşeuri.
Articolul 15
Conferinţa părţilor
1. Se instituie o conferinţă a părţilor. Prima întrunire a
conferinţei părţilor va fi convocată de directorul executiv al P.N.U.E.
nu mai tîrziu de un an după intrarea în vigoare a acestei convenţii. În
continuare, întrunirile obişnuite ale conferinţei părţilor vor fi ţinute
la intervale regulate, stabilite de conferinţă la prima întrunire.
2. Întrunirile extraordinare ale conferinţei părţilor vor fi ţinute
atunci cînd va fi considerat necesar de către aceasta sau la cererea
scrisă a oricărei ţări semnatare, cu condiţia ca într-o perioadă de şase
luni de la comunicarea ei către secretariat să fie sprijinită de cel
puţin o treime dintre statele semnatare.
3. Conferinţa părţilor va trebui să fie de acord şi să adopte în
unanimitate regulile procedurale pentru conferinţă şi pentru orice alt
organ subsidiar pe care-l stabileşte, precum şi regulamentul financiar
care va stabili participarea financiară a părţilor la convenţia prezentă.
4. La prima întrunire părţile vor examina toate măsurile
suplimentare necesare să ajute la îndeplinirea responsabilităţilor cu
privire la protecţia şi conservarea mediului marin în contextul
prezentei convenţii.
5. Conferinţa părţilor supraveghează permanent punerea în aplicare a
prevederilor prezentei convenţii, şi anume:
a) încurajează armonizarea politicilor, strategiilor şi măsurilor
necesare pentru reducerea la minimum a daunelor aduse sănătăţii omului
şi mediului înconjurător de către deşeurile periculoase şi alte deşeuri;
b) analizează şi adoptă, după cum este necesar, amendamentele la
această convenţie şi la anexele ei, luînd în considerare inter alia,
informaţiile ştiinţifice, tehnice, economice şi ecologice disponibile;
c) examinează şi adoptă orice altă măsură necesară pentru scopurile
acestei convenţii în lumina experienţei cîştigate în funcţionarea şi
exploatarea înţelegerilor şi aranjamentelor prevăzute în art. 11;
d) analizează şi adoptă protocoalele; şi
e) stabileşte organele subsidiare considerate ca necesare pentru
aplicarea prevederilor prezentei convenţii.
6. Naţiunile Unite şi agenţiile specializate ale acesteia, la fel ca
oricare stat ce nu este parte la această convenţie, pot fi reprezentate
în calitate de observator la întrunirile conferinţei părţilor. Oricare
alt organism sau agenţie, naţional sau internaţional, guvernamental sau
neguvernamental, calificate în domenii înrudite cu deşeurile periculoase
sau alte deşeuri, care a informat secretariatul cu privire la dorinţa de
a fi reprezentat în calitate de observator la o întrunire a conferinţei
părţilor, poate fi admis numai dacă cel puţin o treime dintre părţile
prezente nu obiectează. Admiterea şi participarea observatorilor vor fi
supuse regulilor de procedură adoptate de conferinţă.
7. Conferinţa părţilor va întocmi, în termen de trei ani după
intrarea în vigoare a convenţiei şi la cel puţin şase ani după aceea, o
evaluare a eficienţei sale şi, dacă se consideră necesar, adoptarea unei
interdicţii parţiale sau complete de transport al deşeurilor periculoase
şi altor deşeuri în lumina celor mai recente informaţii ştiinţifice,
ecologice, tehnice şi economice.
Articolul 16
Secretariatul
1. Funcţiile secretariatului vor fi:
a) să iniţieze şedinţele prevăzute în art. 15 şi 17;
b) să pregătească şi să transmită rapoartele bazate pe informaţiile
primite în concordanţă cu art. 3, 4, 6, 11 şi 13, ca şi pe informaţiile
venite de la şedinţe ale unor organe subsidiare stabilite în art. 15, ca
şi pe baza informaţiilor potrivite, furnizate de entităţi guvernamentale
şi neguvernamentale pertinente;
c) să pregătească rapoarte asupra activităţilor desfăşurate pentru
exercitarea funcţiilor sale în această convenţie şi să le prezinte
conferinţei părţilor;
d) să asigure coordonarea necesară cu organismele internaţionale
pertinente şi, în particular, să intre în astefel de aranjamente
administrative şi contractuale după cum este necesar pentru îndeplinirea
eficientă a funcţiilor sale;
e) să comunice cu punctele focale şi autorităţile competente
stabilite de părţi în concordanţă cu art. 5 al acestei convenţii;
f) să colecteze informaţii privind zonele autorizate şi facilităţi
ale părţilor adecvate pentru evacuarea deşeurilor lor periculoase şi a
altor deşeuri şi să vehiculeze aceste informaţii între părţi;
g) să primească şi să transmită informaţii de la şi către părţi
despre:
- surse de asistenţă tehnică şi perfecţionare;
- abilităţi tehnice şi ştiinţifice disponibile;
- surse de informare şi expertiză; şi
- disponibilitatea resurselor cu privire la acordarea de asistenţă,
după cerere, în domenii ca:
- manevrarea sistemului de informare al convenţiei;
- gospodărirea deşeurilor periculoase şi a altor deşeuri;
- tehnologii sigure din punct de vedere ecologic în legătură cu
deşeurile periculoase şi alte deşeuri, ca tehnologiile fără deşeuri sau
cu deşeuri puţine;
- evaluarea capacităţilor şi amplasamentelor pentru evacuare;
- controlul deşeurilor periculoase şi al altor deşeuri; şi
- răspunsuri în cazuri de urgenţă;
h) să furnizeze părţilor, după cerere, informaţii asupra
consultanţilor sau a firmelor de consulting ce au competenţa necesară în
domeniu, care pot asista părţile la examinarea unei înştiinţări pentru
un transport peste frontiere, să concorde transportul deşeurilor
periculoase sau al altor deşeuri cu înştiinţarea pertinentă şi/sau
faptul că facilităţile disponibile propuse pentru deşeurile periculoase
sau alte deşeuri sunt sigure din punct de vedere ecologic atunci cînd au
motive să creadă că deşeurile în discuţie nu vor fi gospodărite într-un
mod sigur din punct de vedere ecologic. Orice asemenea examinare nu va
fi în sarcina secretariatului;
i) să sprijine părţile, la cerere, în identificarea cazurilor de
trafic ilicit şi să transmită imediat părţilor orice informaţie primită
privind traficul ilicit;
j) să coopereze cu părţile şi cu organizaţiile pertinente şi
competente, precum şi cu agenţiile pentru asigurarea de experţi şi
echipament pentru asistenţa rapidă acordată statelor în caz de situaţii
de urgenţă; şi
k) să-şi îndeplinească orice alte funcţiuni importante scopurilor
acestei convenţii, după cum vor fi stabilite de conferinţa părţilor.
2. Funcţiile secretariatului vor fi îndeplinite provizoriu de
U.N.E.P. pînă cînd prima întrunire a conferinţei părţilor se va ţine în
conformitate cu art. 15.
3. La prima sa întrunire, conferinţa părţilor va desemna
secretariatul dintre organizaţiile interguvernamentale competente care
îşi arată dorinţa de a îndeplini funcţiile secretariatului acestei
convenţii. La această şedinţă conferinţa părţilor va analiza,
deasemenea, modul în care secretariatul provizoriu îşi exercită
funcţiile ce i-au fost încredinţate în conformitate cu prevederile
paragrafului 1 de mai sus şi va decide asupra structurilor adecvate
pentru exercitarea acestor funcţii.
Articolul 17
Amendamente la convenţie
1. Orice parte poate propune amendamente la această convenţie şi
orice parte la protocol poate propune amendamente la acest protocol.
Astfel de amendamente vor lua în considerare, inter alia, consideraţii
ştiinţifice şi tehnice pertinente.
2. Amendamentele la această convenţie vor fi adoptate la întrunirea
conferinţei părţilor semnatare. Amendamentele la orice protocol vor fi
adoptate la întrunirea părţilor. Textul oricărui amendament propus la
această convenţie sau la orice protocol va fi comunicat părţilor de
către secretariat cu cel puţin 6 luni înainte de întrunirea la care este
propus pentru adoptare. Secretariatul va comunica, deasemenea,
amendamentele propuse semnatarilor convenţiei pentru informare.
3. Părţile vor face eforturi pentru a se ajunge la o înţelegere
unanimă asupra amendamentelor propuse convenţiei. Dacă toate eforturile
de acord unanim au eşuat, în ultimă instanţă, amendamentul va fi aprobat
printr-un vot majoritar de 3/4 al părţilor prezente şi va fi supus
ratificării, aprobării, confirmării sau acceptării.
4. Procedura menţionată în paragraful 3 de mai sus se aplică
amendamentelor la orice protocol şi o majoritate de 2/3 a părţilor, care
votează la şedinţă, va fi suficientă pentru a fi adoptate.
5. Instrumentele de ratificare, aprobare, confirmare oficială sau
acceptare a amendamentelor vor fi păstrate în arhivă. Amendamentele
adoptate conform paragrafelor 3 sau 4 de mai sus vor intra în vigoare
între părţile care le-au acceptat în a 90-a zi după recepţia de către
depozitar a instrumentelor lor de ratificare, aprobare, confirmare
formală sau acceptare de către cel puţin 3/4 dintre părţi care au
acceptat amendamentele la protocolul implicat. Amendamentele vor intra
în vigoare pentru orice altă parte în a 90-a zi după ce partea
depozitează instrumentele ei de ratificare, aprobare, confirmare formală
sau acceptare a amendamentelor.
6. Pentru scopul acestui articol, părţi prezente şi care votează
înseamnă părţile prezente şi care votează pozitiv sau negativ.
Articolul 18
Adoptarea şi amendarea anexelor
1. Anexele convenţiei sau ale protocoalelor vor forma parte
integrantă a convenţiei sau protocolului, după cum este cazul şi, numai
dacă nu este exprimat altfel, în mod expres, o referinţă la această
convenţie sau la protocoalele ei constituie în acelaşi timp o referinţă
la orice anexă din ea. Astfel de anexe trebuie restrînse la chestiuni
ştiinţifice, tehnice şi administrative.
2. Exceptînd ceea ce poate fi prevăzut altfel în orice protocol cu
privire la anexele sale, se va aplica următoarea procedură propunerii,
adoptării şi intrării în vigoare a anexelor auxiliare la această
convenţie sau la anexele la un protocol:
a) anexele la această convenţie şi protocoalele ei vor fi propuse şi
adoptate conform procedurii descrise în art. 17 paragrafele 2, 3 şi 4;
b) orice parte care nu poate accepta o anexă în plus la această
convenţie sau o anexă la orice protocol pe care l-a semnat va notifica
depozitarului în curs despre acest lucru în şase luni de la data
comunicării adoptării. Depozitarul va informa fără întîrziere toate
părţile asupra înştiinţării primite. O parte poate oricînd să
înlocuiască o declaraţie anterioară de neacceptare cu una de acceptare
şi atunci aceste anexe vor intra în vigoare pentru această parte;
c) după şase luni de la data punerii în circulaţie a comunicării,
anexa va deveni valabilă pentru toate părţile la convenţie sau la orice
protocol care nu au supus o înştiinţare conformă cu prevederea
subparagrafului b) de mai sus.
3. Propunerea, adoptarea şi intrarea în vigoare a amendamentelor la
anexele acestei convenţii sau la oricare protocol vor fi supuse
aceleiaşi proceduri ca pentru propunerea, adoptarea şi intrarea în
vigoare a anexelor la convenţie sau a anexelor la protocol. Anexele şi
amendamentele ulterioare vor lua în consideraţie, inter alia,
consideraţii pertinente ştiinţifice şi tehnice.
4. Dacă o anexă auxiliară sau un amendament la o anexă implică un
amendament la această convenţie sau la orice protocol, anexa auxiliară
sau anexa amendată nu va intra în vigoare pînă cînd amendamentul
respectiv nu intră în vigoare.
Articolul 19
Verificare
Orice parte care are motive să creadă că o altă parte îşi încalcă
sau şi-a încălcat obligaţiile asumate prin această convenţie poate
informa secretariatul şi, înr-un asemenea caz, va infoma simultan şi
imediat, direct sau prin secretariat, partea împotriva căreia s-au făcut
acuzaţiile. Toate informaţiile pertinente trebuie supuse de către
secretariat părţilor.
Articolul 20
Soluţionarea conflictelor
1. În cazul unui conflict între părţi cu privire la interpretarea,
aplicarea sau respectarea convenţiei sau a protocoalelor, acestea vor
căuta o soluţionare a conflictului prin negocieri sau orice alte
mijloace paşnice.
2. Dacă părţile implicate nu-şi pot soluţiona conflictul prin
mijloacele de mai sus, conflictul, dacă părţile în conflict sunt de
acord, va fi supus Curţii Internaţionale de Justiţie sau arbitrajului,
în condiţiile stabilite în anexa VI. În orice caz, lipsa unei înţelegeri
cu privire la supunerea conflictului Curţii Internaţionale de Justiţie
sau arbitrajului nu va absolvi părţile de responsabilitatea continuării
căutării rezolvării lui prin mijloacele menţionate în paragraful 1.
3. În timpul ratificării, acceptării, aprobării, confirmării
oficiale sau aderării la această convenţie sau oricînd după aceea,
statul sau o organizaţie de integrare politică şi/sau economică poate
declara că recunoaşte, ipso facto, obligatoriu şi fără o înţelegere
specială, faţă de orice parte care acceptă aceeaşi obligaţie:
a) supunerea conflictului Curţii Internaţionale de Justiţie; şi/ sau
b) arbitrajul, în conformitate cu procedurile stabilite în anexa VI.
O asemenea declaraţie trebuie adusă la cunoştinţa secretariatului în
scris, acesta comunicînd-o tuturor părţilor.
Articolul 21
Semnarea
Această convenţie va putea fi semnată de state, organizaţii de
integrare economică şi/sau politică şi de Namibia la Basel, pe data de
22 martie 1989, şi la Berna, la Departamentul Federal al Afacerilor
Externe, în Elveţia, de la 23 martie 1989 pînă la 30 iunie 1989, şi la
sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, de la 1 iulie 1989
pînă la 22 martie 1990.
Articolul 22
Ratificarea, acceptarea, confirmarea oficială sau aprobarea
1. Această convenţie va fi supusă ratificării, acceptării,
confirmării oficiale sau aprobării de către state, de către Namibia,
reprezentată de Consiliul Naţiunilor Unite pentru Namibia, şi
confirmării oficiale sau aprobării de către organizaţiile de integrare
politică şi/sau economică. Instrumentele de ratificare, acceptare,
confirmare oficială sau aprobare vor fi depuse, împreună, la depozitar.
2. Orice organizaţie menţionată în paragraful 1 de mai sus care
devine parte la această convenţie, fără ca nici unul din statele sale
membre să fie parte, va fi supusă obligaţiilor impuse de convenţie.
Dacă unu sau mai multe state membre ale unei astfel de organizaţii
sunt părţi în convenţie, organizaţia şi statele ei membre decid asupra
responsabilităţilor lor respective cu privire la executarea obligaţiilor
lor, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii.
În astfel de cazuri, organizaţia şi statele membre nu sunt abilitate
să-şi exercite simultan drepturile în cadrul convenţiei.
3. În instrumentele lor de confirmare oficială sau aprobare,
organizaţiile menţionate în paragraful 1 de mai sus vor declara aria
competenţei lor referitoare la problemele reglementate prin convenţie.
Deasemenea, aceste organizaţii notifică toate modificările
importante cu privire la aria lor de competenţă, iar depozitarul
informează părţile.
Articolul 23
Aderarea
1. Această convenţie este deschisă aderării statelor, a Namibiei,
reprezentată de către Consiliul Naţiunilor Unite pentru Namibia, şi
organizaţiilor de integrare politică şi/sau economică de la data la care
convenţia nu mai este deschisă semnării. Instrumentele de aderare vor fi
depuse la depozitar.
2. În instrumentele lor de aderare, organizaţiile menţionate în
paragraful 1 de mai sus vor indica aria competenţei lor în domeniile
reglementate prin convenţie. Aceste organizaţii vor mai informa
depozitarul în legătură cu orice modificare substanţială intervenită în
aria lor de competenţă.
3. Prevederile art. 22 paragraful 2 se vor aplica organizaţiilor de
integrare politică şi/sau economică care aderă la prezenta convenţie.
Articolul 24
Dreptul la vot
1. Sub rezerva dispoziţiilor din paragraful 2 de mai jos, fiecare
parte la această convenţie are dreptul la un vot.
2. Organizaţiile de integrare politică şi/sau economică, conform
ariei lor de competenţă, în conformitate cu art. 22 paragraful 3 şi art.
23 paragraful 2, îşi vor exercita dreptul de vot cu un număr de voturi
egal cu numărul statelor lor membre care sunt părţi la convenţie sau la
protocoalele pertinente. Aceste organizaţii nu îşi exercită dreptul lor
de vot dacă statele lor membre şi-l exercită pe al lor, şi invers.
Articolul 25
Întrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie intră în vigoare la 90 de zile după depunerea
celui de-al douăzecilea instrument de ratificare, adoptare, confirmare
oficială, aprobare sau aderare.
2. Pentru fiecare stat sau organizaţie de integrare politică şi/sau
economică care ratifică, acceptă, aprobă sau confirmă oficial prezenta
convenţie sau care aderă la aceasta, după data depunerii celui de-al
douăzecilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare, de
confirmare oficială sau de aderare, convenţia va intra în vigoare la 90
de zile de la data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare,
confirmare oficială sau aderare de către statul respectiv sau
organizaţia de integrare politică sau economică respectivă.
3. În conformitate cu scopurile paragrafelor 1 şi 2 de mai sus, nici
unul din instrumentele depuse de către o organizaţie de integrare
politică şi/sau economică nu trebuie să fie considerat ca un instrument
suplimentar pe lîngă instrumentele deja depuse de către statele membre
ale organizaţiei respective.
Articolul 26
Rezerve şi declaraţii
1. Nici o rezervă sau derogare nu se poate face de la această
convenţie.
2. Paragraful 1 al acestui articol nu împiedică nici un stat sau
organizaţie de integrare politică şi/sau economică, atunci cînd
semnează, ratifică, acceptă, aprobă, confirmă oficial sau aderă la
această convenţie, să facă declaraţii sau precizări de poziţii, scrise
sau orale, oricare ar fi denumirea acestora, referitoare, între altele,
la armonizarea legilor şi reglementărilor sale cu prevederile acestei
convenţii, cu condiţia ca aceste declaraţii sau precizări să nu vizeze
anularea sau modificarea efectelor juridice ale prevederilor convenţiei
în aplicarea lor de către statul respectiv.
Articolul 27
Denunţarea
1. În orice moment, după trei ani de la data la care această
convenţie a intrat în vigoare pentru o parte, acea parte poate denunţa
convenţia prin înaintarea unei notificări scrise în acest sens către
depozitar.
2. Denunţarea va intra în vigoare la un an după primirea notificării
de către depozitar sau la orice dată ulterioară, menţionată în
notificare.
Articolul 28
Depozitarul
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi
depozitarul convenţiei şi al oricărui protocol al acesteia.
Articolul 29
Texte autentice
Textele originale în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă
şi spaniolă ale acestei convenţii sunt autentice în aceeaşi măsură.
Drept pentru care subsemnaţii, avînd depline puteri, au semnat
prezenta convenţie.
Întocmită în cadrul Conferinţei de la Basel, 20-22 martie 1989.
Anexa I
CATEGORII DE DEŞEURI DE URMEAZĂ A FI SUPUSE CONTROLULUI
Fluxuri de deşeuri
Y 1 Deşeuri de natură chimică, provenite din spitale, centre
medicale şi clinici
Y 2 Deşeuri rezultate din producţia şi prepararea produselor
farmaceutice
Y 3 Deşeuri farmaceutice şi ale produselor medicamentoase
Y 4 Deşeuri de la fabricarea şi utilizarea biocidelor şi produselor
fitofarmaceutice l
Y 5 Deşeuri de la fabricarea şi utilizarea produselor chimice de
conservare a lemnului
Y 6 Deşeuri de la producerea, prelucrarea şi utilizarea solvenţilor
organici
Y 7 Deşeuri de la procese de tratatre termică şi alte operaţii de
tratare, conţinînd cianuri
Y 8 Deşeuri de uleiuri minerale, care nu corespund scopului iniţial
de folosire
Y 9 Deşeuri petroliere/ape uzate, hidrocarburi în amestecuri cu apă,
emulsii
Y10 Substanţe uzate şi articole conţinînd sau contaminate cu PCB
(difenilpoliclorinat) şi/sau PCT (terfenile policlorinate) şi/sau PBB
(difenil polibromurate)
Y11 Reziduuri gudronate, provenind de la rafinare, distilare şi
orice tratament pirolitic
Y12 Deşeuri de la producţia şi utilizarea cernelurilor,
coloranţilor, pigmenţilor, lacurilor şi vopselelor
Y13 Deşeuri de la producţia şi utilizarea răşinilor, latexului,
plastifianţilor şi a adezivilor
Y14 Substanţe chimice uzate provenite din cercetare şi dezvoltare
sau activităţi în învăţămînt, care nu sunt identificate şi/sau sunt noi
şi ale căror efecte asupra omului şi/sau mediului înconjurător nu sunt
cunoscute
Y15 Deşeuri de natură explozivă care nu fac obiectul altor legislaţii
Y16 Deşeuri de la producţia, prelucrarea şi utilizarea chimicalelor
fotografice şi materialele de lucru aferente
Y17 Deşeuri rezultate de la procese de tratare a suprafeţei
metalelor şi materialelor plastice
Y18 Reziduuri provenind din operaţii de eliminare a deşeurilor
industriale
DEŞEURI AVÎND CONSTITUENŢI CA:
Y19 Metal carbonili
Y20 Beriliu; compuşi de beriliu
Y21 Compuşi de crom hexavalent
Y22 Compuşi de cupru
Y23 Compuşi de zinc
Y24 Arsen; compuşi de arsen
Y25 Seleniu; compuşi de seleniu
Y26 Cadmiu; compuşi de cadmiu
Y27 Antimoniu; compuşi de antimoniu
Y28 Telur; compuşi de telur
Y29 Mercur; compuşi de mercur
Y30 Taliu; compuşi de taliu
Y31 Plumb; compuşi de plumb
Y32 Compuşi neorganici de fluor, exclusiv fluoruri de calciu
Y33 Cianuri anorganice
Y34 Soluţii acide sau acizi în formă solidă
Y35 Soluţii bazice sau baze în formă solidă
Y36 Azbest (vată şi fibre)
Y37 Compuşi organofosforici
Y38 Cianuri organice
Y39 Fenoli, compuşi fenolici incluzînd clorfenolii
Y40 Eteri
Y41 Solvenţi organo-halogenaţi
Y42 Solvenţi organici, exclusiv solvenţii halogenaţi
Y43 Orice compus de dibenzo-furan policlorinat
Y44 Orice compus de dibenzo-p-dioxin-policlorinat
Y45 Compuşi organohalogenaţi, alţii decît substanţele la
care se referă această anexă (ex.: Y39, Y41, Y42, Y43,
Y44)
Anexa II
CATEGORII DE REZIDUURI
CARE NECESITĂ UN TRATAMENT SPECIAL
Y46 Deşeuri menajere
Y47 Reziduuri provenind de la incinerarea deşeurilor menajere
Anexa III
LISTA CARACTERISTICILOR PERICULOASE
Clasa Cod Caracteristici
O.N.U.
1 H1 Explozive
O substanţă explozivă sau deşeu este o substanţă solidă
sau lichidă (sau amestecuri de substanţe sau deşeuri)
care este ea însăşi capabilă prin reacţie chimică să
producă gaze la o astfel de temperatură şi presiune şi
cu o astfel de viteză, pentru a cauza pagube
împrejurimilor.
3 H3 Lichide inflamabile
Cuvîntul "inflamabil" are acelaşi înţeles ca
"flamabil"; lichidele inflamabile sunt lichide sau
amestecuri de lichide sau lichide conţinînd solide şi
soluţie sau suspensie (de exemplu vopsele, lacuri etc.)
dar nu includ substanţele sau deşeurile altfel
clasificate pe baza caracteristicilor lor periculoase,
care dau o tensiune de vapori inflamabili la
temperaturi nu mai mari de 60,5 grade C, într-o incintă
închisă de testare, sau nu mai mult de 65,6 grade C în
incinte deschise de testare. (Întrucît rezultatele
testelor în incinte deschise şi cele închise nu sunt
strict comparabile şi chiar rezultatele individuale de
la acelaşi test sunt, de multe ori, variabile,
abaterile de la punctele de mai sus, care fac posibile
astfel de variaţii, vor fi considerate conforme acestei
definiţii).
4.1. H4.1 Solide inflamabile
Solide sau deşeuri solide, altele decît cele
clasificate ca explozive, care, în condiţiile întîlnite
la transport, sunt uşor combustibile ori pot cauza sau
contribui la foc prin fricţiune.
4.2 H4.2 Substanţe sau deşeuri labile la combustie spontană
Substanţe sau deşeuri care sunt labile la încălzire
spontană în condiţii normale ce apar la transport sau
la încălzirea în contact cu aerul sau devenind atunci
labile a lua foc.
4.3 H4.3 Substanţe sau deşeuri care, în contact cu apa,emit gaze
inflamabile
Substanţe sau deşeuri care, prin interacţiune cu apa,
sunt labile a deveni instantaneu inflamabile sau a
forma gaze inflamabile în cantităţi periculoase.
5.1 H5.1 Oxidanţi
Substanţe sau deşeuri care, în timp ce ele însele nu
sunt necesar combustibile, pot în general, prin
formarea de oxigen sau contribuirea la aceasta, cauza
combustia altor materiale.
5.2 H5.2 Peroxizi organici
Substanţe organice sau deşeuri care conţin structura
bivalentă -0-0- sunt substanţe termale instabile, care
pot să se descompună exotermic autoaccelerat.
6.1 H6.1 Otrăvuri (acute)
Substanţe sau deşeuri labile, fie pentru a cauza
moartea sau vătămări serioase, fie pentru a afecta
sănătatea umană, dacă sunt inhalate sau în contact cu
pielea.
6.2 H6.2 Substanţe infecţioase
Substanţe sau deşeuri conţinînd microorganisme viabile
sau toxinele acestora, care sunt cunoscute sau
suspectate a cauza infecţii la animale sau oameni.
8 H8 Corosivi
Substanţe sau deşeuri care, prin acţiune chimică, vor
cauza pagube serioase cînd sunt în contact cu ţesuturi
vii sau în caz de scurgere, vor afecta sau chiar
distruge alte bunuri sau mijloace de transport; acestea
pot, deasemenea, cauza alte afecţiuni.
9 H10 Eliberarea gazelor toxice în contact cu aerul sau apa
Substanţe sau deşeuri care, prin interacţiune cu aerul
sau apa, sunt labile a produce gaze toxice în cantităţi
periculoase.
9 H11 Toxice (efecte întîrziate sau cronice)
Substanţe sau deşeuri care, dacă sunt inhalate sau
ingerate sau dacă penetrează pielea, pot conduce la
efecte întîrziate sau cronice, incluzînd şi efecte
cancerigene.
9 H12 Ecotoxice
Substanţe sau deşeuri care, dacă sunt eliberate,
prezintă sau pot prezenta, imediat sau cu întîrziere,
un impact aversiv asupra mediului înconjurător prin
bioacumulare şi/sau efecte toxice asupra sistemelor
biotice.
9 H13 Capabile, prin orice mijloc, după evacuare, să formeze
alte materiale care posedă oricare din caracteristicile
enumerate mai sus.
TESTE
Pericolele potenţiale corespunzătoare cîtorva tipuri de deşeuri nu
sunt în prezent totalmente documentate: testele pentru definirea
cantitativă a acestor pericole nu există. Cercetări ulterioare sunt
necesare pentru a determina mijloacele de caracterizare a proprietăţilor
potenţial vătămătoare asupra omului şi/sau asupra mediului înconjurător
ale acestor deşeuri. Teste standardizate au fost elaborate în cazul
substanţelor pure. Multe ţări şi-au dezvoltat teste naţionale, care pot
fi aplicate la materialele incluse în anexa I, pentru a decide dacă
acestea se încadrează în oricare din caracteristicile redate în această
anexă.
ANEXA IV
OPERAŢIUNI DE ELIMINARE
A. OPERAŢII CARE NU SUNT LEGATE DE POSIBILITATEA DE RECUPERARE
A RESIRSEO, RECICLARE, REFACERE, REUTILIZARE DIRECTĂ
SAU ALTE ALTERNATIVE DE UTILIZARE
Secţiunea A cuprinde toate operaţiile de astfel de eliminări, aşa
cum intervin acestea în practică.
D1 Depozitare pe/sau în pămînt (ex.: acoperiri de teren etc.)
D2 Tratări de pămînt (ex.: biodegradarea lichidelor sau descăr-
cărilor de nămoluri pe pămînt etc.)
D3 Injectare la adîncime (ex.: injectarea evacuărilor pompabile
în subteran, saline etc.)
D4 Evacuări de suprafaţă (ex.: depozitarea lichidelor sau nămo-
lurilor în lagune etc.)
D5 Acoperiri de teren special proiectate (ex.: dispunerea în
celule, cuve izolate una de alta şi de mediu etc.)
D6 Evacuare într-un receptor de apă, exceptînd mările şi ocea-
nele
D7 Evacuare în mări, oceane, incluzînd interfaţă apă - nisip
D8 Tratament biologic, nespecificat nicăieri în această anexă,
din care rezultă, în final, compuşi sau amestecuri care sunt
eliminate prin intermediul oricăror operaţii din secţiunea A
D9 Tratamente fizico-chimice, nespecificate în această anexă,
din care rezultă, în final, compuşi sau amestecuri care sunt
eliminate prin intermediul oricărei operaţii în secţiunea A
(ex.: evaporare, uscare, calcinare, neutralizare, precipi-
tare etc.)
D10 Incinerare pe terenuri
D11 Încinerare pe mare
D12 Depozitări permanente (ex.: depozitări de containere în o
mină etc.)
D13 Regrupare înainte de a se încadra în oricare din operaţiile
din secţiunea A
D14 Reambalarea înaintea operaţiilor din secţiunea A
D15 Recondiţionări prealabile oricărei operaţiuni din secţiunea A
B. OPERAŢII CARE POT CONDUCE LA RECUPERAREA, RECICLAREA,
RECLAMAREA RESURSELOR, DIRECT REUTILIZABILE
SAU UTILIZABILE PE ALTE CĂI
Secţiunea B cuprinde toate acele operaţii privitoare la materialele
legal definite sau considerate a fi deşeuri periculoase şi care, altfel,
ar fi fost destinate pentru operaţiile incluse în secţiunea A.
R 1 Folosite drept combustibili (altfel decît în
incinerarea directă) sau alte mijloace de generare a
energiei
R 2 Refacerea solvenţilor/regenerarea
R 3 Reciclarea/refacerea substanţelor organice care nu sunt
folosite ca solvenţi
R 4 Reciclarea/refacerea (recuperarea) metalelor sau
compuşilor metalici
R 5 Reciclarea/ recuperarea altor materiale anorganice
R 6 Regenerarea acizilor sau bazelor
R 7 Recuperarea componentelor folosite pentru înlăturarea
poluării
R 8 Recuperarea componentelor de la cataliză
R 9 Utilizarea uleiurilor nerafinate sau alte reutilizări
ale uleiurilor anterior folosite
R10 Tratarea solului în folosul agriculturii sau al
îmbunătăţirii condiţiilor ecologice
R11 Utilizarea materialelor reziduale obţinute de la
oricare din operaţiile numerotate R1-R10
R12 Schimbul de reziduuri pentru reutilizarea lor în
oricare din operaţiile numerotate R1-R11
R13 Acumularea de material, cu intenţia de utilizare la una
din operaţiile din secţiunea B.
ANEXA V A
INFORMAŢII CE VOR FI FURNIZATE CU OCAZIA NOTIFICĂRII
1. Motivul pentru exportul deşeurilor
2. Exportatorul de deşeuri/1)
3. Producătorul(ii) de deşeuri şi locul de producere/1)
4. Eliminatorul de deşeuri şi actualul loc de eliminare/1)
5. Transportatorii(ul) intenţionaţi a fi folosiţi pentru
transportul deşeurilor sau agenţii acestora, dacă sunt
cunoscuţi/1)
6. Ţara de export al deşeurilor
Autoritatea competentă/2)
7. Ţările prevăzute a fi tranzitate
Autoritatea competentă/2)
8. Ţările de import al deşeurilor
Autoritatea competentă/2)
9. Notificarea generală sau specială
10. Data(e) prevăzute pentru expediere(i) şi perioada de
timp în care deşeurile vor fi exportate şi itinerariul
propus (incluzînd punctele de intrare şi ieşire)/3)
11. Mijlocul de transport planificat (auto, cale ferată,
naval, aer, ape interioare)
12. Informaţii referitoare la asigurare/4)
13. Denumirea şi descrierea fizică a deşeurilor, incluzînd
numărul Y şi numărul ONU şi compoziţia acestora/5) şi
informaţii privitoare la toate măsurile speciale de
manevrare, incluzînd măsurile de urgenţă, prevăzute
pentru cazurile de accidente
14. Tipul de ambalaj (împachetare) prevăzut (ex.: vrac,
rezervor, cisternă)
15. Cantitatea estimată în greutate/volum/6)
16. Procesul din care deşeurile au rezultat/7)
17. Pentru deşeurile enumerate în anexa I, clasificările
din anexa II: caracteristicile periculoase, numărul H
şi clasa ONU
18. Metoda de eliminare, conform anexei III
19. Declaraţiile producătorului de deşeuri şi
exportatorului în vederea certificării exactităţii
informaţiilor
20. Informaţii (inclusiv descrierea tehnică a instalaţiei
de eliminare a deşeurilor) comunicate exportatorului/
producătorului de către eliminatorul deşeurilor şi pe
care acesta din urmă s-a bazat cînd a considerat că
operaţiunea de eliminare prevăzută poate avea loc în
condiţii ecologic raţionale conform legilor şi
regulamentelor ţării importatoare
21. Informaţii privind contractul dintre exportator şi
eliminator.
Note:
/1) Numele şi adresele complete, telefoane, telex sau nume şi număr
de telefax şi/sau numere de telefon, de telex sau de telefax pentru
persoanele ce urmează a fi contactate.
/2) Numele şi adresele complete, telefoanele, numerele de telex sau
telefax.
/3) În cazul de notificări generale acoperind mai multe expedieri,
vor fi necesare a fi menţionate fiecare dată de expediere a fiecărui
transport, dacă acestea sunt cunoscute, sau frecvenţa transporturilor.
/4) Informaţii referitoare la dispoziţiile pertinente în materie de
asigurare şi modul în care exportatorul, transportatorul şi eliminatorul
le respectă.
/5) Natura şi concentraţiile celor mai periculoase componente, în
termeni de toxicitate şi alte pericole prezentate de deşeuri, atît în ce
priveşte manipularea, cît şi în ce priveşte metoda de eliminare propusă.
/6) În cazul unei notificări generale referitoare la mai multe
transporturi, vor fi necesare a fi incluse datele privitoare la
cantitatea totală estimată şi la cantitatea estimată pentru fiecare
transport individual.
/7) Este necesar, cu atît mai mult, a estima pericolul şi a determina
şi propune eliminatorului operaţiile cele mai adecvate.
ANEXA V B
INFORMAŢII NECESARE A FI PREVĂZUTE
PE DOCUMENTUL DE TRANSPORT
1. Exportatorul de deşeuri/1)
2. Producătorul (fabricantul) de deşeuri şi locul de producere/1)
3. Eliminatorul de deşeuri şi locul efectiv de eliminare/1)
4. Transportatorul(ii) de deşeuri/1) sau agentul(ii) acestuia
5. Subiectul notificării generale sau speciale
6. Data de începere a transportului transfrontier şi datele şi
semnăturile pe documentele însoţitoare ale fiecărei persoane care preia
transportul de deşeuri
7. Mijlocul de transport (şosea, cale ferată, cale de navigaţie
internă, maritimă, aer), incluzînd ţările de export, de tranzit şi
import, precum şi punctele de intrare şi ieşire, cînd acestea sunt
cunoscute
8. Descrierea generală a deşeurilor (starea fizică, denumirea şi
clasa de expediţie O.N.U., numărul O.N.U., numărul Y şi numărul H, dacă
este aplicabil)
9. Informaţii privind necesităţile (precauţiile) speciale de
manipulare, incluzînd măsurile de urgenţă în caz de accidente
10. Tipul şi numărul de colete
11. Cantitatea în greutate/volum
12. Declaraţia producătorului de deşeuri sau exportatorului că
informaţiile sunt corecte (adevărate)
13. Declaraţia producătorului sau exportatorului, indicînd că nu
sunt obiecţii din partea nici unui stat participant (autorităţi
competente) pentru operaţiunea de export
14. Certificat de la eliminator cu privire la recepţia la locul
destinat eliminării şi indicarea metodei de eliminare finală şi data
aproximativă a eliminării.
NOTE:
Informaţiile necesare pe documentele de transport vor fi, în toate
cazurile posibile, integrate într-un singur document cu tot ce este
necesar conform reglementărilor de transport. Acolo unde nu este
posibil, informaţiile vor fi completate fără a le respecta pe cele
cerute prin regulile de transport. Documentul de transport va avea şi
instrucţiuni referitoare la persoana împuternicită să furnizeze
informaţii şi să completeze formularele.
/1) Numele şi adresele complete, telefoanele, numerele de telex,
telefon sau telefax, precum şi numele şi numerele de telefon, de telex
sau de telefax ale persoanelor ce vor fi contactate în caz de urgenţă.
ANEXA VI
ARBITRAJUL
Articolul 1
În afara cazului unor dispoziţii contrare acordului prevăzut de art.
20, procedura de arbitraj se va desfăşura în conformitate cu art. 2-10
de mai jos.
Articolul 2
Partea reclamantă va notifica secretariatului că părţile au căzut de
acord să supună diferendul arbitrajului, conform paragrafelor 2 sau 3
din art. 20, şi va include în mod expres articolele din convenţie a
căror interpretare sau aplicare constituie cauza diferendului.
Secretariatul va înainta informaţiile astfel primite tuturor părţilor la
convenţie.
Articolul 3
Tribunalul de arbitraj se compune din 3 membri. Fiecare dintre
părţile în litigiu va desemna un arbitru, iar cei doi arbitri astfel
desemnaţi vor desemna, de comun acord, un al treilea arbitru, care va fi
preşedinte al tribunalului. Acesta nu va fi conaţional al uneia dintre
părţile în litigiu, nici rezident pe teritoriul vreunuia dintre ele,
nici angajat al acestora, nici implicat, în cazul respectiv, în altă
calitate.
Articolul 4
1. Dacă preşedintele tribunalului de arbitraj nu a fost încă
desemnat în interval de două luni de la desemnarea celui de-al doilea
arbitru, secretarul general al O.N.U. - la solicitarea oricăreia dintre
părţi - îl va desemna în următoarele două luni.
2. Dacă una dintre părţile în litigiu nu desemnează un arbitru în
două luni de la primirea solicitării, cealaltă parte îl poate informa pe
secretarul general al O.N.U., care va desemna preşedintele tribunalului
de arbitraj în termen de două luni. După desemnare, preşedintele
tribunalului de arbitraj va cere părţii care nu a desemnat un arbitru să
se conformeze în termen de două luni. La expirarea perioadei respective
îl va informa pe secretarul general al O.N.U., care va rezolva acest
aspect peste alte două luni.
Articolul 5
1. Tribunalul de arbitraj va decide conform legislaţiei
internaţionale şi prevederilor convenţiei.
2. Orice tribunal de arbitraj constituit în baza prevederilor
prezentei anexe va stabili reguli de procedură proprii.
Articolul 6
1. Deciziile tribunalului de arbitraj, atît în chestiuni de
procedură, cît şi în cele de conţinut, vor fi luate prin majoritatea de
voturi a membrilor săi.
2. Tribunalul poate lua toate măsurile necesare în vederea
stabilirii faptelor. El poate, la solicitarea uneia dintre părţi, să
recomande măsurile indispensabile de protecţie.
3. părţile în diferend trebuie să creeze toate facilităţile necesare
pentru buna desfăşurare a procedurii arbitrale.
4. Absenţa sau neprezentarea unei părţi în diferend nu trebuie să
constituie un impediment în procedură.
Articolul 7
Tribunalul are dreptul să cunoască şi să decidă asupra
contrareclamaţiilor ce vizează în mod direct obiectul diferendului.
Articolul 8
Atît timp cît tribunalul de arbitraj nu decide altfel, în baza
circumstanţelor particulare ale cazului, plata cheltuielilor de
judecată, incluzînd remunerarea membrilor săi, va fi împărţită în mod
egal de cele două părţi. Tribunalul va înregistra toate aceste
cheltuieli şi, în final, va prezenta o situaţie definitivă părţilor.
Articolul 9
Orice parte ce are un interes legitim în problema în diferend, care
poate fi afectată prin decizia în caz, poate interveni în procedură, cu
consimţămîntul tribunalului.
Articolul 10
1. Tribunalul trebuie să pronunţe sentinţa în termen de 5 luni de la
data la care a fost constituit, cu condiţia de a nu fi necesar a se
extinde termenul limită pentru o perioadă ce nu depăşeşte 5 luni.
2. Sentinţa tribunalului de arbitraj trebuie să fie motivată.
Aceasta este definitivă şi obligatorie pentru părţile în diferend.
3. Orice diferend ce poate apărea între părţi referitoare la
interpretarea sau executarea deciziei poate fi supus spre soluţionare de
fiecare parte la tribunalul de arbitraj care a dat-o sau, dacă acesta nu
poate fi solicitat, de alt tribunal constituit în acest scop.