Documente
Convenţie din 10.10.73 între Guvernul Japoniei şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind protecţia păsărilor migratoare, păsărilor care se află sub pericolul dispariţiei şi a mediului lor de viaţă
Convenţie între Guvernul Japoniei şi Guvernul Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste privind protecţia păsărilor
migratoare, păsărilor care se află sub pericolul dispariţiei şi a
mediului lor de viaţă
din 10.10.1973
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 19, pag.192
---------------------------
* Semnată la Moscova, la 10 octombrie 1973.
În vigoare prin succesiune, din 23 iunie 1998.
Guvernul Japoniei şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste,
considerînd că păsările constituie unul din elementele importante
ale mediului înconjurător şi joacă un rol esenţial în îmbogăţirea lui şi
ca acest rol poate fi multiplicat în cazul instituirii unui control
adecvat,
ţinînd cont de faptul că un mare număr de specii de păsări
înfăptuiesc zboruri între ambele ţări şi îşi au habitatul sezonier în
fiecare dintre ţări şi că între aceste păsări există specii ameninţate
cu pericolul dispariţiei,
dorind să colaboreze întru înfăptuirea unor acţiuni de control,
protecţie şi evitare a dispariţiei unor anumite specii de păsări, precum
şi întru controlul şi protecţia mediului care le înconjoară,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
1) În sensul prezentei Convenţii termenul păsări migratoare înseamnă:
a) speciile de păsări faţă de care există dovezi ale migrării lor
între ambele ţări, obţinute în rezultatul inelării sau aplicării altor
metode de marcaj, şi
b) specii de păsări, care au subspecii comune pentru ambele ţări,
iar în lipsa subspeciilor - specii de păsări comune pentru ambele ţări
(cu excepţia acelor păsări, care sunt cunoscute ca păsări nemigratoare).
Identificarea acestor specii şi subspecii se va întemeia pe exemplarele
din colecţii, fotografii şi alte dovezi demne de încredere.
2) a) Listele speciilor de păsări raportate la cele migratoare, în
conformitate cu punctul 1) al prezentului articol, se conţin în Anexa la
prezenta Convenţie.
b) Organele competente ale Părţilor Contractante vor reexamina din
cînd în cînd Anexa şi, în caz de necesitate, vor oferi recomandări
despre operarea unor modificări.
c) Anexa se va considera modificată după scurgerea a trei luni din
momentul cînd Acordul cu numitele recomandări va fi confirmat prin
schimb de note diplomatice.
Articolul 2
1) Se va institui interdicţia asupra extragerii păsărilor migratoare
şi colectării ouălor lor. Va fi interzisă, de asemenea, vînzarea,
cumpărarea şi schimbul acestor păsări sau al ouălor lor, extrase sau
colectate în mod ilegal, vii sau moarte, şi vînzarea, cumpărarea sau
schimbul cu produse sau părţi ale lor. Excepţiile de la interdicţiile de
extragere şi colectare pot fi operate în conformitate cu legile şi
dispoziţiile fiecărei Părţi Contractante în următoarele cazuri:
a) în scopuri ştiinţifice, de popularizare, de înmulţire şi în alte
scopuri specifice, care nu contravin scopurilor prezentei Convenţii;
b) în scopurile ocrotirii vieţii umane şi bunurilor oamenilor;
c) în sezoanele de vînătoare, stabilite în conformitate cu punctul
2) al prezentului articol;
d) în domeniile de vînătoare, unde sunt vînate păsările înmulţite în
mod artificial.
2) Fiecare dintre Părţile Contractante poate determina sezoanele de
vînătoare în ţara sa, ţinînd cont de păstrarea gradului normal de
reproducţie a păsărilor migratoare pe parcursul întregului ciclu anual.
Articolul 3
1) Părţile Contractante sunt de acord că în scopul păstrării
speciilor şi subspeciilor păsărilor ameninţate de pericolul dispariţiei
este de dorit acceptarea unor măsuri speciale de protecţie.
2) În cazul în care una dintre Părţile Contractante va determina
speciile şi subspeciile păsărilor ameninţate de pericolul dispariţiei şi
va institui măsuri speciale de protecţie a acestor păsări, numita Parte
Contractantă va informa cealaltă Parte Contractantă despre acest act al
său, precum şi despre anularea ulterioară a acestei decizii.
3) Fiecare Parte Contractantă va controla exportul şi importul
speciilor şi subspeciilor păsărilor determinate la punctul 2) al
prezentului articol, precum şi a produselor lor.
Articolul 4
1) Părţile Contractante vor face schimb de date şi publicaţii care
vizează cercetările păsărilor migratoare şi a păsărilor ameninţate de
pericolul dispariţiei.
2) Părţile Contractante vor contribui la elaborarea unor programe de
investigaţii coordonate privind păsările migratoare şi păsările
ameninţate de pericolul dispariţiei, precum şi de protecţie a lor.
Articolul 5
Fiecare dintre Părţile Contractante va depune eforturi pentru
crearea rezervaţiilor şi a altor instituţii în scopurile controlului şi
protecţiei păsărilor migratoare şi a păsărilor ameninţate de pericolul
dispariţiei, precum şi a habitatului lor.
Articolul 6
Fiecare dintre Părţile Contractante va depune eforturi pentru
adoptarea unor măsuri corespunzătoare în scopul protecţiei şi
îmbunătăţirii habitatului păsărilor, care se află sub ocrotire, în
conformitate cu articolele 2 şi 3. În special, fiecare Parte:
a) va identifica metodele de evitare a cauzării daunelor acestor
păsări şi mediului care le înconjoară;
b) va depune eforturi pentru a lua măsurile necesare de control
asupra importului animalelor şi plantelor, recunoscute ca fiind
dăunătoare protecţiei acestor păsări;
c) vor depune eforturi pentru a lua necesarele măsuri de control
asupra aducerii în zonele, inclusiv în insulele, cu mediu natural unical
a unor animale şi plante, care pot destabiliza echilibrul ecologic care
s-a stabilit acolo.
Articolul 7
Fiecare dintre Părţile Contractante este de acord să întreprindă
măsurile necesare întru atingerea scopurilor prezentei Convenţii.
Articolul 8
Ambele Guverne, la rugămintea oricăruia dintre ele, vor oferi
consultaţii referitoare la înfăptuirea prezentei Convenţii.
Articolul 9
1) Prezenta Convenţie urmează a fi ratificată, iar schimbul
instrumentelor de ratificare va avea loc, într-un termen cît mai
restrîns, la Tokio.
Prezenta Convenţie va intra în vigoare în ziua schimbului
instrumentelor de ratificare şi va rămîne în vigoare pe parcursul a
cincisprezece ani.
2) În cazul în care nici una dintre Părţile Contractante, cu un an
înainte de scurgerea numitei perioade de cincisprezece ani, nu va
notifica altei Părţi Contractante intenţia sa de a sista acţiunea ei,
Convenţia va rămîne în vigoare pentru viitor pînă la scurgerea unui an
din ziua, cînd una dintre Părţile Contractante va notifica altei Părţi
Contractante intenţia sa de a înceta valabilitatea ei.
Întru confirmarea cărora, reprezentanţii ambelor Guverne au semnat
prezenta Convenţie.
Făcut la Moscova, la 10 octombrie 1973, în două exemplare, fiecare
în limbile niponă şi rusă, ambele avînd putere juridică egală.
ANEXA
1. Gavia stellata
2. Gavia arctica
3. Gavia adamsii
4. Podiceps ruficollis
5. Podiceps nigricollis
6. Podiceps auritus
7. Podiceps griseigena
8. Podiceps cristatus
9. Diomedea albatrus
10. Diomedea immutabilis
11. Diomedea nigripes
12. Fulmarus glacialis
13. Pterodroma leucoptera
14. Calonectris leucomelas
15. Puffinus griseus
16. Puffinus tenuirostris
17. Oceanodroma furcata
18. Oceanodroma leucorhoa
19. Oceanodroma monorhis
20. Phalacrocorax filamentosus
21. Phalacrocorax pelagicus
22. Phalacrocorax urile
23. Botaurus stellaris
24. Ixobrychus sinensis
25. Ixobrychus eurhythmus
26. Butorides striatus
27. Egretta alba
28. Egretta intermedia
29. Ardea cinerea
30. Ardea purpurea
31. Ciconia ciconia
32. Ciconia nigra
33. Platalea leucorodia
34. Branta canadensis
35. Branta bernicla
36. Anser anser
37. Anser albifrons
38. Anser erythropus
39. Anser fabalis
40. Anser caerulescens
41. Anser canagicus
42. Anser cygnoides
43. Cygnus cygnus
44. Cygnus columbianus - inclusiv C. bewickii
45. Tadorna ferruginea
46. Tadorna tadorna
47. Aix galericulata
48. Anas platyrhynchos
49. Anas poecilorhyncha
50. Anas crecca
51. Anas formosa
52. Anas falcata
53. Anas strepera
54. Anas penelope
55. Anas acuta
56. Anas querquedula
57. Anas clypeata
58. Aythya ferina
59. Aythya baeri
60. Aythya fuligula
61. Aythya marila
62. Polysticta stelleri
63. Melanitta nigra - inclusiv M. americana
64. Melanitta fusca - inclusiv M. deglandi
65. Histrionicus histrionicus
66. Clangula hyemalis
67. Bucephala clangula
68. Mergus albellus
69. Mergus serrator
70. Mergus merganser
71. Pandion haliaetus
72. Milvus migrans
73. Haliaeetus albicilla
74. Haliaeetus pelagicus
75. Accipiter gentilis
76. Accipiter virgatus
77. Accipiter nisus
78. Buteo lagopus
79. Buteo buteo
80. Butastur indicus
81. Aquila clanga
82. Circus cyaneus
83. Circus aeruginosus
84. Falco rusticolus
85. Falco peregrinus
86. Falco subbuteo
87. Falco columbarius
88. Coturnix coturnix
89. Grus grus
90. Grus japonensis
91. Grus monacha
92. Grus canadensis
93. Grus vipio
94. Grus leucogeranus
95. Anthropoides virgo
96. Rallus aquaticus
97. Porzana pusilla
98. Porzana exquisita
99. Gallinula chloropus
100. Fulica atra
101. Otis tarda
102. Rostratula benghalensis
103. Haematopus ostralegus
104. Charadrius hiaticula
105. Charadrius dubius
106. Charadrius alexandrinus
107. Charadrius mongolus
108. Eudromias morinellus
109. Pluvialis dominica
110. Pluvialis squatarola
111. Vanellus vanellus
112. Microsarcops cinereus
113. Arenaria interpres
114. Calidris ruficollis
115. Calidris minutilla - inclusiv C. Subminuta
116. Calidris temminckii
117. Calidris bairdii
118. Calidris melanotos
119. Calidris acuminata
120. Calidris alpina
121. Calidris ferruginea
122. Calidris canutus
123. Calidris tenuirostris
124. Crocethia alba
125. Eurynorhynchus pygmeus
126. Philomachus pugnax
127. Limicola falcinellus
128. Limnodromus scolopaceus
129. Tringa erythropus
130. Tringa totanus
131. Tringa stagnatilis
132. Tringa nebularia
133. Tringa guttifer
134. Tringa ochropus
135. Tringa glareola
136. Tringa incana
137. Tringa brevipes
138. Tringa hypoleucos
139. Xenus cinereus
140. Limosa limosa
141. Limosa lapponica
142. Numenius arquata
143. Numenius madagascariensis
144. Numenius phaeopus
145. Numenius minutus
146. Scolopax rusticola
147. Gallinago gallinago
148. Gallinago stenura
149. Gallinago megala
150. Gallinago hardwickii
151. Gallinago solitaria
152. Lymnocryptes minima
153. Phalaropus fulicarius
154. Phalaropus lobatus
155. Stercorarius pomarinus
156. Stercorarius parasiticus
157. Stercorarius longicaudus
158. Larus ridibundus
159. Larus argentatus
160. Larus schistisagus
161. Larus glaucescens
162. Larus hyperboreus
163. Larus canus
164. Larus crassirostris
165. Rissa tridactyla
166. Chlidonias leucoptera
167. Chlidonias hybrida
168. Sterna hirundo
169. Sterna albifrons
170. Sterna aleutica
171. Uria aalge
172. Uria lomvia
173. Cepphus columba
174. Cepphus carbo
175. Brachyramphus marmoratus
176. Synthliboramphus antiquus
177. Aethia cristatella
178. Aethia pusilla
179. Aethia psittacula
180. Cerorhinca monocerata
181. Fratercula corniculata
182. Lunda cirrhata
183. Streptopelia orientalis
184. Cuculus fugax
185. Cuculus canorus
186. Cuculus saturatus
187. Cuculus poliocephalus
188. Nyctea scandiaca
189. Ketupa blakistoni
190. Asio otus
191. Asio flammeus
192. Otus bakkamoena
193. Aegolius funereus
194. Ninox scutulata
195. Caprimulgus indicus
196. Chaetura caudacuta
197. Apus pacificus
198. Alcedo atthis
199. Eurystomus orientalis
200. Upupa epops
201. Alauda arvensis
202. Eremophila alpestris
203. Riparia riparia
204. Hirundo rustica
205. Hirundo daurica
206. Delichon urbica
207. Dendronanthus indicus
208. Motacilla flava
209. Motacilla cinerea
210. Motacilla alba
211. Anthus hodgsoni
212. Anthus cervinus
213. Anthus spinoletta
214. Hypsipetes amaurotis
215. Lanius tigrinus
216. Lanius bucephalus
217. Lanius cristatus
218. Lanius excubitor
219. Bombycilla garrulus
220. Bombycilla japonica
221. Prunella collaris
222. Prunella montanella
223. Prunella rubida
224. Erithacus akahige
225. Erithacus sibilans
226. Erithacus calliope
227. Erithacus cyane
228. Erithacus cyanurus
229. Phoenicurus auroreus
230. Saxicola torquata
231. Monticola solitarius
232. Turdus sibiricus
233. Turdus dauma
234. Turdus hortulorum
235. Turdus chrysolaus
236. Turdus pallidus
237. Turdus obscurus
238. Turdus naumanni
239. Cettia squameiceps
240. Cettia diphone
241. Locustella fasciolata
242. Locustella ochotensis
243. Locustella lanceolata
244. Acrocephalus Bistrigiceps
245. Acrocephalus arundinaceus
246. Phylloscopus borealis
247. Phylloscopus tenellipes
248. Phylloscopus occipitalis
249. Regulus regulus
250. Muscicapa narcissina
251. Muscicapa mugimaki
252. Muscicapa sibirica
253. Muscicapa griseisticta
254. Muscicapa latirostris
255. Emberiza leucocephala
256. Emberiza cioides
257. Emberiza fucata
258. Emberiza rustica
259. Emberiza elegans
260. Emberiza aureola
261. Emberiza spodocephala
262. Emberiza variabilis
263. Emberiza schoeniclus
264. Calcarius lapponicus
265. Plectrophenax nivalis
266. Fringilla montifringilla
267. Carduelis sinica
268. Carduelis spinus
269. Carduelis flammea
270. Leucosticte arctoa
271. Carpodacus roseus
272. Pinicola enucleator
273. Loxia curvirostra
274. Loxia leucoptera
275. Uragus sibiricus
276. Pyrrhula
277. Eophona migratoria
278. Coccothraustes
279. Passer rutilans
280. Sturnia sturnina - inclusiv S. philippensis
281. Sturnus cineraceus
282. Oriolus chinensis
283. Corvus monedula
284. Corvus frugilegus
285. Corvus corone
286. Corvus macrorhynchos
287. Corvus corax