Convenţie din 14.06.74 asupra prescripţiei extensive în materie de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri

Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.1214-XIII din 25.06.97 Convenţie asupra prescripţiei extensive în materie de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri* din 14.06.74 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 13, pag.118 ---------------------------------- * Încheiată la New York la 14 iunie 1974 şi modificată la Viena 11 aprilie 1980 * În vigoare pentru Republica Moldova din 1 martie 1998 PREAMBUL Statele-părţi la prezenta convenţie, considerînd comerţul internaţional ca un factor important pentru promovarea de relaţii amicale între state, apreciind că adoptarea unor reguli uniforme reglementînd termenul de prescripţie în materie de vînzare internaţională de bunuri mobile corporale ar înlesni dezvoltarea comerţului mondial, luînd, deasemenea, în considerare că o modificare a Convenţiei asupra prescripţiei în materie de vînzare internaţională de mărfuri, încheiată la New York la 14 iunie 1974 (Convenţia din 1974 asupra prescripţiei), în scopul de a-i armoniza dispoziţiile cu cele ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri, încheiată la Viena la 11 aprilie 1980 (Convenţia din 1980 asupra vînzării), ar înlesni adoptarea de reguli uniforme aplicabile termenului de prescripţie prevăzut în convenţia asupra prescripţiei; au convenit să modifice Convenţia din 1974 asupra prescripţiei, precum urmează: TITLUL I DISPOZIŢII GENERALE Sfera de aplicare Articolul 1 1. Prezenta convenţie determină condiţiile în care drepturile şi acţiunile reciproce ale unui cumpărător şi ale unui vînzător, născute dintr-un contract de vînzare internaţională de bunuri mobile corporale, sau referitoare la o contravenţie la acest contract, rezilierea ori nulitatea sa, nu mai pot fi exercitate urmare expirării unui anumit interval de timp. Acest interval de timp este desemnat în această convenţie prin expresia termen de prescripţie. 2. Prezenta convenţie nu afectează un termen în cursul căruia o parte trebuie să notifice celeilalte sau să îndeplinească orice act, altul decît deschiderea unei proceduri, sub sancţiunea de a nu putea exercita dreptul său. 3. În prezenta convenţie: a) termenii cumpărător, vînzător şi parte desemnează persoanele care cumpără sau vînd sau care s-au angajat să cumpere sau să vîndă bunuri mobile corporale şi persoanele care sunt succesorii lor sau avînzi cauză privind drepturile şi obligaţiile decurgînd din contractul de vînzare; b) termenul creditor desemnează oricare parte care valorifică un drept, fie că acesta are sau nu are ca obiect plata unei sume de bani; c) termenul debitor desemnează oricare parte împotriva căreia un creditor valorifică un drept; d) prin exepresia contravenţie la contract se înţelege orice neexecutare de către o parte a obligaţiilor sale sau orice executare care nu este conformă cu contractul; e) prin termenul procedură se înţelege orice procedură judiciară, arbitrală sau administrativă; f) prin termenul persoană trebuie să se înţeleagă deopotrivă orice societate, asociaţie sau entitate, fie publică, fie privată, capabilă de a acţiona în justiţie; g) prin termenul înscris trebuie să se înţeleagă, deopotrivă, comunicările adresate prin telegramă sau prin telex; h) termenul an desemnează un an socotit după calendarul gregorian. Articolul 2 În înţelesul prezentei convenţii: a) un contract de vînzare de bunuri mobile corporale este considerat ca avînd un caracter internaţional dacă, în momentul încheierii contractului, cumpărătorul şi vînzătorul îşi au sediul în state diferite; b) împrejurarea că părţile au sediul în state diferite nu poate fi luată în considerare decît dacă aceasta reiese din contract sau din negocierile între părţi sau din informaţiile date de ele înainte de încheierea contractului sau în acest moment; c) dacă o parte într-un contract de vînzare de bunuri mobile corporale are sedii în mai mult decît un stat, sediul este acela care are legătura cea mai strînsă cu contractul şi executarea acestuia, ţinînd seamă de împrejurările cunoscute de părţi sau avute în vedere de ele în momentul încheierii contractului; d) dacă o parte nu are sediu, se va avea în vedere reşedinţa sa obişnuită; e) nici naţionalitatea părţilor, nici calitatea sau caracterul civil sau comercial al părţilor sau ale contractului nu sunt luate în considerare. Articolul 3 1. Prezenta convenţie nu se aplică decît: a) dacă, în momentul încheierii contractului, părţile dintr-un contract de vînzare internaţională de bunuri mobile corporale îşi au sediul în state contractante, sau b) dacă regulile dreptului internaţional privat fac aplicabilă contractului de vînzare legea unui stat contractant. 2. Prezenta convenţie nu se aplică cînd părţile au exclus în mod expres aplicarea sa. Articolul 4 Prezenta convenţie nu reglementează vînzările: a) de obiecte mobile corporale cumpărate pentru folosinţă personală, familială sau casnică, afară dacă vînzătorul, la un moment dat oarecare înainte de încheierea sau chiar la încheierea contractului, nu a ştiut şi nu ar fi fost presupus a cunoaşte că aceste obiecte erau cumpărate pentru o asemenea folosinţă. b) la licitaţii; c) urmare sechestrului sau oricărei alte modalităţi consecutive autorităţii judiciare; d) de valori mobiliare, efecte de comerţ şi monede; e) de nave, vapoare, aeroglisoare şi aeronave; f) de electricitate. Articolul 5 Prezenta convenţie nu se aplică drepturilor întemeiate pe: a) orice prejudiciu corporal sau decesul unei persoane; b) orice prejudiciu nuclear cauzat de către lucrul vîndut; c) orice privilegiu, gaj sau altă măsură asigurătoare; d) orice decizie sau sentinţă pronunţată urmare unei proceduri; e) orice titlu executoriu potrivit legii locului unde se cere executarea; f) orice cambie sau orice cec sau bilet de ordin. Articolul 6 1. Prezenta convenţie nu se aplică contractelor în care partea preponderentă a obligaţiilor vînzătorului constă într-o furnizare de mînă de lucru sau de alte servicii. 2. Sunt asimilate vînzărilor contractele de furnizare de bunuri mobile corporale urmînd a fi fabricate sau produse, afară dacă partea care comandă lucrul nu trebuie să furnizeze o parte esenţială din elementele necesare acestei fabricaţii sau producţii. Articolul 7 La interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii se va ţine cont de caracterul său internaţional şi de necesitatea de a se promova uniformitatea. Durata şi punctul de plecare ale termenului de prescripţie Articolul 8 Termenul de prescripţie este de 4 ani. Articolul 9 1. Sub rezerva dispoziţiilor art. 10, 11 şi 12, termenul de prescripţie curge de la data la care acţiunea poate fi exercitată. 2. Punctul de plecare al termenului de prescripţie nu este întîrziat: a) cînd o parte notifică celeilalte părţi în sensul paragrafului 2 al primului articol, sau b) cînd convenţia de arbitraj prevede că nici un drept nu va lua naştere atît timp cît o sentinţă arbitrală nu va fi fost pronunţată. Articolul 10 1. O acţiune rezultînd dintr-o încălcare a contractului poate fi exercitată începînd cu data la care această încălcare s-a produs. 2. O acţiune sprijinită pe neconformitatea lucrurilor poate fi exercitată începînd cu data la care lucrul a fost în mod efectiv remis cumpărătorului sau oferta de remitere a lucrului refuzată de către cumpărător. 3. O acţiune sprijinită pe o fraudă săvîrşită înaintea încheierii contractului sau în momentul acestei încheieri sau rezultînd din manopere frauduloase ulterioare poate fi exercitată, pentru aplicarea art. 9, începînd cu data la care faptul a fost sau trebuia în mod raţional să fi fost descoperit. Articolul 11 Dacă vînzătorul a dat, privitor la lucrul vîndut, garanţie expresă valabilă pe durata unui anumit termen sau determinat în orice alt fel, termenul de prescripţie al unei acţiuni sprijinite pe garanţie începe să curgă de la data la care cumpărătorul notifică vînzătorului faptul care motivează exercitarea acţiunii sale şi, cel mai tîrziu, începînd de la data expirării garanţiei. Articolul 12 1. Cînd, în cazurile prevăzute de legea aplicabilă contractului, o parte declară rezilierea contractului înaintea datei fixate pentru executarea sa, termenul de prescripţie curge începînd cu data la care declaraţia este adresată celeilalte părţi. Dacă rezilierea contractului nu este declarată înaintea datei fixate pentru executare, termenul de prescripţie nu curge decît la această dată. 2. Termenul de prescripţie a oricărui drept sprijinit pe neexecutarea de către o parte a unui contract prevăzînd prestaţii sau plăţi eşalonate curge, pentru fiecare dintre obligaţii cu executare succesivă, începînd de la data la care neexecutarea care le afectează s-a produs. Cînd, potrivit legii aplicabile contractului, o parte declară rezilierea contractului următor acestei neexecutări, termenul de prescripţie a tuturor obligaţiilor cu executare succesivă curge de la data la care declaraţia este adresată celeilalte părţi. Încetarea curgerii şi prelungirea termenului iniţial Articolul 13 Termenul de prescripţie încetează să curgă cînd creditorul îndeplineşte orice act care, după legea jurisdicţiei sesizate, este considerat introductiv a unei proceduri judiciare împotriva debitorului. La fel, cînd creditorul formulează în cursul unei proceduri deja angajate o cerere care exprimă voinţa sa de a pune în valoare dreptul său împotriva debitorului. Articolul 14 1. Cînd părţile au convenit să supună diferendul lor arbitrajului, termenul de prescripţie încetează să curgă începînd de la data la care una dintre părţi recurge la procedura de arbitraj în modul prevăzut de convenţia de arbitraj sau prin legea aplicabilă acestei proceduri. 2. În lipsa oricărei dispoziţii în această privinţă, procedura de arbitraj se consideră angajată la data la care cererea de arbitrare este notificată la reşedinţa obişnuită sau la sediul celeilalte părţi sau, în lipsă, la ultima sa reşedinţă sau ultimul său sediu cunoscut. Articolul 15 În orice procedură alta decît acelea prevăzute la art. 13 şi 14 termenul de prescripţie încetează să curgă atunci cînd creditorul îşi valorifică dreptul său spre a-i obţine recunoaşterea sau executarea, sub rezerva dispoziţiilor legii care reglementează această procedură. La fel între altele cu procedurile folosite cu ocazia: a) decesului sau incapacităţii debitorului; b) falimentului sau oricărei situaţii de insolvabilitate privind totalitatea bunurilor debitorului, sau c) dizolvării sau lichidării unei societăţi, asociaţii sau entităţi cînd aceasta este debitorul. Articolul 16 În interesul înfăptuirii a ceea ce cuprind art. 13, 14 şi 15, o cerere reconvenţională este considerată a fi fost introdusă la aceeaşi dată ca şi actul privitor la dreptul căruia este opusă, cu condiţia ca atît cererea principală cît şi cererea reconvenţională să decurgă din acelaşi contract sau din mai multe contracte încheiate în cursul aceleiaşi operaţiuni. Articolul 17 1. Cînd o procedură a fost introdusă porivit art. 13, 14 şi 15 sau 16 înainte de expirarea termenului de prescripţie, acesta este considerat a fi continuat să curgă dacă procedura s-a încheiat fără ca o hotărîre să fi fost pronunţată asupra fondului pricinii. 2. Cînd, la sfîrşitul acestei proceduri, termenul de prescripţie se găsea expirat sau trebuia să expire în mai puţin de un an, creditorul beneficiază de un termen de un an cu începere de la încheierea procedurii. Articolul 18 1. O procedură introdusă împotriva unui debitor face să înceteze cursul prescripţiei faţă de un codebitor solidar dacă creditorul îl informează pe acesta din urmă, în scris, despre introducerea procedurii mai înainte de expirarea termenului de prescripţie prevăzut în prezenta convenţie. 2. Cînd o procedură este introdusă de către un subdobînditor împotriva cumpărătorului, termenul de prescripţie prevăzut în prezenta convenţie încetează să curgă, cît priveşte recursul cumpărătorului împotriva vînzătorului, dacă cumpărătorul a informat, în scris, vînzătorul înaintea expirării zisului termen despre introducerea procedurii. 3. Cînd procedura vizată la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol s-a încheiat, termenul de prescripţie al recursului creditorului sau al cumpărătorului împotriva debitorului solidar sau împotriva vînzătorului este considerat a nu fi încetat să curgă în temeiul paragrafelor 1 şi 2 din prezentul articol, creditorul sau cumpărătorul dispune totuşi de un termen suplimentar de un an începînd de la data la care procedura s-a încheiat, dacă în acel moment termenul de prescripţie a ajuns la expirare sau dacă îi mai rămîne să curgă mai puţin de un an. Articolul 19 Cînd creditorul săvîrşeşte, în statul unde debitorul îşi are sediul său şi mai înainte de expirarea termenului de prescripţie, un act altul decît cele prevăzute la art. 13, 14, 15 şi 16 care, după legea acestui stat are drept efect redeschiderea unui termen de prescripţie, un nou termen de 4 ani începe să curgă începînd de la data stabilită prin această lege. Articolul 20 1. Cînd înaintea expirării termenului de prescripţie debitorul recunoaşte în scris obligaţia sa faţă de creditor, un nou termen de prescripţie de 4 ani începe să curgă începînd de la zisa recunoaştere. 2. Plata dobînzilor sau executarea parţială a unei obligaţii de către debitor are acelaşi efect pentru aplicarea paragrafului 1 al prezentului articol ca şi o recunoaştere, dacă raţional se poate deduce din această plată sau din această executare că debitorul îşi recunoaşte obligaţia sa. Articolul 21 Cînd faţă de împrejurări ce nu îi sunt imputabile şi pe care nu le putea nici evita nici învinge, creditorul este în imposibilitatea de a face să înceteze cursul prescripţiei, termenul se prelungeşte cu un an începînd din momentul în care zisele împrejurări au încetat să existe. Modificarea termenului prescripţiei de către părţi Articolul 22 1. Termenul de prescripţie nu poate fi modificat, nici cursul său schimbat, printr-o declaraţie a părţilor sau pe calea unui acord între ele, cu excepţia cazurilor prevăzute la paragraful 2. 2. Debitorul poate oricînd, în cursul termenului de prescripţie, să prelungească acest termen printr-o declaraţie scrisă adresată creditorului. Această declaraţie poate fi reînnoită. 3. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează validitatea oricărei clauze a contractului de vînzare stipulînd că procedura de arbitraj poate fi angajată într-un termen de prescripţie mai scurt decît cel care este prevăzut prin prezenta convenţie, cu condiţia ca numita clauză să fie valabilă în raport cu legea aplicabilă contractului de vînzare. Limitarea generală a termenului de prescripţie Articolul 23 Fără a se ţine seamă de dispoziţiile prezentei convenţii, orice termen de prescripţie expiră cel mai tîrziu 10 ani după data la care a început să curgă în conformitate cu art. 9, 10, 11 şi 12 ale prezentei convenţii. Efectele expirării termenului de prescripţie Articolul 24 Expirarea termenului de prescripţie nu este luată în considerare în orice procedură decît dacă ea este invocată de către partea interesată. Articolul 25 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 al prezentului articol şi ale art. 24, nici un drept nu este recunoscut nici nu devine executoriu în nici o procedură începută după expirarea termenului de prescripţie. 2. Fără a se ţine seamă de expirarea termenului de prescripţie, o parte poate invoca un drept şi să-l opună celeilalte părţi ca mijloc de apărare sau de compensaţie, cu condiţia în acest din urmă caz: a) ca cele două creanţe să fie născute din acelaşi contract sau din mai multe contracte încheiate în cursul aceleiaşi tranzacţii, sau b) ca creanţele să fi putut face obiectul unei compensaţii la un moment oarecare mai înainte de expirarea termenului de prescripţie. Articolul 26 Dacă debitorul execută obligaţia sa după expirarea termenului de prescripţie, ei nu au dreptul să ceară restituirea, chiar dacă ignorează în momentul executării obligaţiei sale că termenul de prescripţie era expirat. Articolul 27 Expirarea termenului de prescripţie cu privire la partea principală a datoriei are acelaşi efect privitor la dobînzile acesteia. Calcularea termenului de prescripţie Articolul 28 1. Termenul de prescripţie este calculat astfel încît să expire la miezul nopţii al zilei a cărei dată corespunde celei care termenul a început să curgă. În lipsa unei date corespunzătoare, termenul de prescripţie expiră la miezul nopţii al ultimei zile, a ultimei luni a termenului. 2. Termenul de prescripţie este calculat prin referire la data locului unde procedura este angajată. Articolul 29 Dacă ultima zi a termenului de prescripţie este zi de sărbătoare sau orice altă zi de vacanţă judiciară, împiedicînd ca procedura să fie începută în jurisdicţia unde creditorul angajează o procedură judiciară sau revendică un drept, precum se prevede la art. 13, 14 sau 15, termenul de prescripţie este prelungit în aşa fel încît să înglobeze prima zi utilă care urmează menţionatei zile de sărbătoare sau zile de vacanţă judiciară. Efect internaţional Articolul 30 În interesul prezentei convenţii, actele şi împrejurările prevăzute la art. 13-19 care au fost îndeplinite ori s-au realizat într-un stat contractant îşi vor produce deplin efect într-un alt stat contractant, cu condiţia ca creditorul să fi făcut toate diligenţele pentru ca debitorul să fie informat despre aceasta în termen scurt. TITLUL II MĂSURI DE APLICARE Articolul 31 1. Orice stat contractant care cuprinde două sau mai multe unităţi teritoriale înlăuntrul cărora, potrivit constituţiei sale, se aplică sisteme de drept diferite în materiile reglementate prin prezenta convenţie, va putea, în momentul semnării, al ratificării sau al aderării, să declare că prezenta convenţie se va aplica tuturor unităţilor sale teritoriale sau numai uneia sau mai multora dintre ele şi va putea în orice moment amenda această declaraţie făcînd o nouă declaraţie. 2. Aceste declaraţii se vor comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi vor indica în mod expres unităţile la care convenţia se aplică. 3. Dacă un stat contractant menţionat la paragraful 1 al prezentului articol nu face vreo declaraţie cu prilejul semnării, ratificării sau aderării convenţia se va aplica la întreg teritoriul acestui stat. 4. Dacă în puterea unei declaraţii făcute în conformitate cu prezentul articol, prezenta convenţie se aplică uneia sau mai multor unităţi teritoriale ale unui stat contractant, însă nu la toate, şi dacă sediul unei părţi la contract este situat în acest stat, acest sediu va fi considerat, în înţelesul prezentei convenţii, ca nefiind situat într-un stat contractant, afară dacă nu este situat într-o unitate teritorială căreia i se aplică convenţia. Articolul 32 Cînd, în prezenta convenţie, se face referire la legea unui stat unde se aplică sisteme juridice diferite, această referire se va interpreta ca făcînd trimitere la legea sistemului juridic care este avut în vedere. Articolul 33 Fiecare stat contractant va aplica dispoziţiile prezentei convenţii contractelor care au fost încheiate cu începere de la intrarea în vigoare a convenţiei. TITLUL III DECLARAŢII ŞI REZERVE Articolul 34 1. Două sau mai multe state contractante care, în materii reglementate prin prezenta convenţie, aplică reguli juridice identice sau apropiate pot, oricînd, să declare că convenţia nu se va aplica contractelor de vînzare internaţională de mărfuri atunci cînd părţile au sediul lor principal în aceste state. Asemenea declaraţii pot fi făcute împreună sau să fie unilaterale şi reciproce. 2. Un stat contractant care, în materii reglementate prin prezenta convenţie, aplică reguli juridice identice sau apropiate cu cele ale unuia sau mai multor state necontractante poate, oricînd, să declare că convenţia nu se va aplica contractelor de vînzare internaţională de mărfuri cînd părţile îşi au sediul în aceste state. 3. Cînd un stat faţă de care a fost făcută o declaraţie în puterea paragrafului 2 al prezentului articol devine ulterior stat contractant, menţionata declaraţie va avea, cu începere de la data la care prezenta convenţie va intra în vigoare faţă de acest nou stat contractant, efectele unei declaraţii făcute în puterea paragrafului 1, cu condiţia ca noul stat contractant să se asocieze la aceasta sau să facă o declaraţie unilaterală cu titlu reciproc. Articolul 35 Orice stat contractant poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, că el nu va aplica dispoziţiile prezentei convenţii acţiunilor în anularea contractului. Articolul 36 Orice stat contractant poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, că el nu este obligat a aplica dispoziţiile art. 24 al prezentei convenţii. Articolul 37 Prezenta convenţie nu prevalează asupra unui acord internaţional deja încheiat sau urmînd a fi încheiat care cuprinde dispoziţii privind materiile reglementate prin prezenta convenţie, cu condiţia ca vînzătorul şi cumpărătorul să-şi aibă sediul în state-părţi la acest acord. Articolul 38 1. Orice stat contractant care este parte la o convenţie existentă referitoare la vînzarea internaţională de bunuri mobile corporale poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, că va aplica prezenta convenţie exclusiv contractelor de vînzare internaţională de bunuri mobile corporale definite în această convenţie existentă. 2. Această declaraţie va înceta să aibă efect prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni după ce o nouă convenţie asupra vînzării internaţionale de bunuri mobile corporale, încheiată sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, va fi intrat în vigoare. Articolul 39 Nici o altă rezervă alta decît cele făcute, potrivit art. 34, 35, 36 şi 38 ale prezentei convenţii, nu este autorizată. Articolul 40 1. Declaraţiile făcute în aplicarea prezentei convenţii se vor adresa secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi vor căpăta efect la data intrării în vigoare a prezentei convenţii faţă de statul declarant. Declaraţiile făcute posterior acestei intrări în vigoare vor căpăta efect prima zi a lunii următoare expirării unui termen de 6 luni de la data primirii lor de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Declaraţiile unilaterale şi reciproce făcute în puterea art. 34 vor căpăta efect prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni după data primirii ultimei declaraţii de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Orice stat care a făcut o declaraţie în puterea prezentei convenţii poate oricînd să o retragă printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Această retragere capătă efect prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni după data la care secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi primit notificarea. În cazul unei declaraţii făcute în puterea art. 34, aceasta va atrage deopotrivă caducitatea, începînd de cînd capătă efect orice declaraţie reciprocă făcută de către un alt stat în puterea aceluiaşi articol. TITLUL IV DISPOZIŢII FINALE Articolul 41 Prezenta convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, pînă la 31 decembrie 1975. Articolul 42 Prezenta convenţie este supusă ratificării. Instrumentele de ratificare se vor depune pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 43 Prezenta convenţie va rămîne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 44 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare prima zi a lunii urmînd expirării unei perioade de 6 luni după data depunerii celui de-al şaselea instrument de ratificare sau de aderare. 2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau care vor adera la ea după depunerea celui de-al şaselea instrument de ratificare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 6 luni după data depunerii de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare. Articolul 45 1. Fiecare stat contractant va putea denunţa prezenta convenţie prin notificare adresată în acest scop secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Denunţarea va produce efecte în prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 46 Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus sunt deopotrivă autentice, va fi depus pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 47 Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este desemnat ca depozitar al prezentului protocol. Articolul 48 1. Prezentul protocol va fi deschis aderării oricărui stat. 2. Aderarea la prezentul protocol de către un stat, care nu este parte contractantă la Convenţia din 1974 asupra prescripţiei, va avea efectul unei aderări la convenţia astfel modificată prin prezentul protocol, sub rezerva dispoziţiilor art. 51. 3. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 49 1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a celei de-a şasea luni următoare depunerii celui de-al doilea instrument de aderare, cu condiţia: a) ca Convenţia din 1974 asupra prescripţiei să fie ea însăşi în vigoare la această dată, şi b) ca Convenţia din 1980 asupra vînzării să fie, deasemenea, în vigoare la această dată. Dacă aceste convenţii nu sunt ambele în vigoare la această dată, prezentul protocol va intra în vigoare în chiar ziua în care ambele vor fi în vigoare. 2. Pentru fiecare dintre statele care vor adera la prezentul protocol după ce cel de-al doilea instrument de aderare va fi fost depus, prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a celei de a şasea luni următoare depunerii instrumentului său de aderare, dacă la această dată protocolul este el însuşi în vigoare. Dacă la această dată protocolul nu este el însuşi în vigoare, va intra în vigoare cu privire la acest stat la data intrării sale în vigoare. Articolul 50 Dacă un stat ratifică Convenţia din 1974 asupra prescripţiei sau aderă la aceasta după intrarea în vigoare a prezentului protocol, această ratificare sau aderare va constitui, deasemenea, o aderare la prezentul protocol, cu condiţia ca statul să adreseze depozitarului o notificare în acest scop. Articolul 51 Orice stat care devine parte contractantă la Convenţia din 1974 asupra prescripţiei, astfel cum se modifică prin prezentul protocol în puterea art. 48, a art. 49 sau a art. 50 ale prezentului protocol, şi care nu adresează o notificare în sens contrar depozitarului, va fi considerat ca fiind, deasemenea, parte contractantă la Convenţia din 1974 asupra prescripţiei nemodificată în raporturile sale cu oricare parte contractantă la prezentul protocol. Articolul 52 Orice stat poate să declare, în momentul depunerii instrumentului său de aderare sau notificare în puterea art. 50, că nu va fi legat prin art. 41 al protocolului. O declaraţie în puterea prezentului articol va trebui făcută în scris şi notificată în mod formal depozitarului. Articolul 53 1. Orice stat contractant va putea denunţa prezentul protocol prin notificare adresată în acest scop depozitarului. 2. Denunţarea va produce efecte prima zi a lunii următoare expirării unei perioade de 12 luni socotite de la data primirii notificării de către depozitar. 3. Orice stat contractant cu privire la care prezentul protocol va înceta să aibă efect în aplicarea paragrafelor 1 şi 2 ale prezentului articol va rămîne parte contractantă la Convenţia din 1974 asupra prescripţiei, nemodificată, în afară de denunţarea la această convenţie, efectuată în conformitate cu art. 45. Articolul 54 1. Depozitarul va transmite tuturor statelor un exemplar certificat pentru conformitate al prezentului protocol. 2. Cînd prezentul protocol va intra în vigoare în conformitate cu art. 49, depozitarul va stabili textul Convenţiei din 1974 asupra prescripţiei astfel cum a fost modificat prin prezentul protocol şi va adresa un exemplar al acesteia certificat pentru conformitate tuturor statelor-părţi la numita convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol. Întocmit la Viena, la unsprezece aprilie una mie nouă sute optzeci, într-un singur exemplar original, ale cărui texte englez, arab, chinez, spaniol, francez şi rus sunt deopotrivă autentice.