Documente
Convenţie din 18.12.79 asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.87-XIII din 28.04.94
Convenţie asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare faţă de femei*
din 18.12.1979
* * *
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.114
-----------------------
* Adoptată la 18 decembrie 1979 la New York
Adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor
Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979. A intrat în vigoare
la 3 septembrie 1981, cf. dispoziţiilor art.27 (1).
În vigoare pentru Republica Moldova din 31 iulie 1994
Statele părţi la prezenta Convenţie,
Luînd notă că în Carta Naţiunilor Unite se reafirmă încrederea în
drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei
umane, în egalitatea drepturilor bărbatului şi femeii,
Luînd notă că Declaraţia universală a drepturilor omului afirmă
principiul nediscriminării şi proclamă că toate fiinţele umane se nasc
libere şi egale în demnitate şi drepturi şi că fiecare om poate să se
prevaleze de toate drepturile şi libertăţile enunţate în acest document,
fără nici o deosebire, îndeosebi de sex,
Luînd notă că statele părţi la pactele internaţionale ale
drepturilor omului au obligaţia să asigure egalitatea drepturilor
bărbatului şi femeii în exercitarea tuturor drepturilor economice,
sociale, culturale, civile şi politice,
Luînd în considerare convenţiile internaţionale încheiate sub egida
Organizaţiei Naţiunilor Unite şi instituţiilor specializate în vederea
promovării egalităţii drepturilor bărbatului şi femeii,
Luînd notă, de asemenea, de rezoluţiile, declaraţiile şi
recomandările adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi instituţiile
specializate în vederea promovării egalităţii drepturilor bărbatului şi
femeii,
Preocupate în acelaşi timp de constatarea că, în pofida acestor
diverse instrumente, femeile continuă să facă obiectul unor importante
discriminări,
Reamintind că discriminarea faţă de femei violează principiile
egalităţii în drepturi şi respectului demnităţii umane, că ea împiedică
participarea femeilor, în aceleaşi condiţii ca bărbaţii, la viaţa
politică, socială, economică şi culturală din ţara lor, creează
obstacole creşterii bunăstării societăţii şi a familiei şi împiedică
femeile să-şi servească ţara şi omenirea în deplinătatea posibilităţilor
lor,
Preocupate de faptul că, în situaţiile de sărăcie, femeile au un
acces minim la alimentaţie, servicii medicale, educaţie, pregătire
profesională, precum şi la angajarea în muncă şi la satisfacerea altor
necesităţi,
Convinse că instaurarea unei noi ordini economice internaţionale,
bazată pe echitate şi justiţie, va contribui în mod semnificativ la
promovarea egalităţii între bărbat şi femeie,
Subliniind că eliminarea apartheidului, a tuturor formelor de
rasism, a discriminării rasiale, colonialismului, neocolonialismului,
agresiunii, ocupaţiei şi dominaţiei străine, a amestecului în treburile
interne ale statelor este indispensabilă exercitării depline de către
bărbat şi femeie a drepturilor lor,
Afirmînd că întărirea păcii şi securităţii internaţionale,
diminuarea încordării internaţionale, cooperarea dintre toate statele,
indiferent de sistemele lor sociale şi economice, dezarmarea generală şi
completă şi, îndeosebi, dezarmarea nucleară sub control internaţional
strict şi eficace, afirmarea principiilor justiţiei, egalităţii şi
avantajului reciproc în relaţiile dintre ţări şi înfăptuirea dreptului
popoarelor aflate sub dominaţie străină şi colonială şi sub ocupaţie
străină la autodeterminare şi la independenţă, precum şi respectul
suveranităţii naţionale şi al integrităţii teritoriale vor favoriza
progresul social şi dezvoltarea şi vor contribui, în consecinţă, la
realizarea deplinei egalităţi între bărbat şi femeie,
Convinse că dezvoltarea completă a unei ţări, bunăstarea lumii şi
cauza păcii cer participarea deplină a femeilor, în condiţii de
egalitate cu bărbaţii, în toate domeniile,
Avînd în vedere însemnătatea contribuţiei femeilor la bunăstarea
familiei, în progresul societăţii, care pînă în prezent nu a fost pe
deplin recunoscută, ca şi importanţa socială a maternităţii, precum şi
rolul părinţilor în familie şi în educarea copiilor, şi conştiente de
faptul că rolul femeii în procreare nu trebuie să fie o cauză de
discriminare şi că educarea copiilor necesită o împărţire a
responsabilităţilor între bărbaţi, femei şi societate în ansamblul său,
Conştiente că rolul tradiţional al bărbatului în familie şi
societate trebuie să evolueze în aceeaşi măsură cu acela al femeii, dacă
se doreşte să se ajungă la o egalitate reală a bărbatului şi a femeii,
Hotărîte să pună în aplicare principiile enunţate în Declaraţia
asupra eliminării discriminării faţă de femei şi pentru aceasta să
adopte măsurile necesare pentru eliminarea acestei discriminări sub
toate formele şi manifestările ei,
Au convenit asupra celor ce urmează:
PARTEA ÎNTÎI
Articolul 1
În termenii prezentei Convenţii, expresia discriminare faţă de femei
vizează orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care
are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze recunoaşterea,
beneficiul şi exercitarea de către femei, indiferent de starea lor
matrimonială, pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie, a drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale, în domeniile politic, economic,
social, cultural şi civil sau în orice alt domeniu.
Articolul 2
Statele părţi condamnă discriminarea faţă de femei sub toate formele
sale, convin să ducă prin toate mijloacele adecvate şi fără întîrziere o
politică vizînd să elimine discriminarea faţă de femei şi, în acest
scop, se angajează:
a) să înscrie în constituţia lor naţională sau în alte dispoziţii
legislative corespunzătoare principiul egalităţii bărbaţilor şi
femeilor, în măsura în care acest lucru nu a fost deja efectuat, şi să
asigure, pe cale legislativă sau pe alte căi adecvate, aplicarea
efectivă a acestui principiu;
b) să adopte măsuri legislative şi alte măsuri corespunzătoare,
inclusiv sancţiuni în caz de nevoie, care să interzică orice
discriminare faţă de femei;
c) să instituie o protecţie pe cale jurisdicţională a drepturilor
femeilor pe bază de egalitate cu bărbaţii şi să garanteze prin
intermediul tribunalelor naţionale competente şi al altor instituţii
publice protecţia efectivă a femeilor împotriva oricărui act
discriminatoriu;
d) să se abţină de la orice act sau practică discriminatorie faţă de
femeie şi să asigure ca autorităţile şi instituţiile publice să se
conformeze acestei obligaţii;
e) să ia toate măsurile corespunzătoare pentru eliminarea
discriminării faţă de femei de către o persoană, o organizaţie sau o
întreprindere oricare ar fi aceasta;
f) să ia toate măsurile corespunzătoare, inclusiv prin dispoziţiile
legislative, pentru modificarea sau abrogarea oricărei legi, dispoziţii,
cutume sau practici care constituie o discriminare faţă de femei;
g) să abroge toate dispoziţiile penale care constituie o
discriminare faţă de femei.
Articolul 3
Statele părţi iau în toate domeniile - politic, social, economic şi
cultural - toate măsurile corespunzătoare, inclusiv prin dispoziţii
legislative, pentru a asigura deplina dezvoltare şi progresul femeilor,
în scopul de a le garanta exercitarea şi beneficiul drepturilor omului
şi libertăţilor fundamentale, pe baza egalităţii cu bărbaţii.
Articolul 4
1. Adoptarea de către statele părţi a unor măsuri temporare
speciale, menite să accelereze instaurarea egalităţii în fapt între
bărbaţi şi femei, nu este considerată cu un act de discriminare în
sensul definiţiei din prezenta Convenţie, dar nu trebuie ca aceasta să
aibă drept consecinţă menţinerea unor norme inegale sau diferenţiate;
aceste măsuri trebuie să fie abrogate de îndată ce au fost realizate
obiectivele în materie de egalitate de şanse şi tratament.
2. Adoptarea de către statele părţi a unor măsuri speciale, inclusiv
cele prevăzute în prezenta Convenţie, care au drept scop ocrotirea
maternităţii, nu este considerată ca un act discriminatoriu.
Articolul 5
Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru:
a) a modifica schemele şi metodele de comportament social şi
cultural al bărbatului şi femeii, pentru a se ajunge la eliminarea
prejudecăţilor şi practicilor cutumiare sau de altă natură care sunt
bazate pe ideea de inferioritate sau superioritate a unui sex, sau pe
imaginea şablon privind rolul bărbatului sau al femeii;
b) a asigura ca educaţia în familie să contribuie la o înţelegere
clară a faptului că maternitatea este o funcţie socială şi recunoaşterea
responsabilităţii comune a bărbatului şi femeii în creşterea şi educarea
copiilor şi în asigurarea dezvoltării lor, ţinînd seama că interesul
copilului este condiţia primordială în toate cazurile.
Articolul 6
Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate, inclusiv pe plan
legislativ, pentru reprimarea sub toate formele existente a traficului
de femei şi a exploatării prostituării femeii.
PARTEA A DOUA
Articolul 7
Statele părţi vor lua toate măsurile necesare pentru eliminarea
discriminării faţă de femei în viaţa politică şi publică a ţării şi, în
special, pentru a le asigura, în condiţii de egalitate cu bărbaţii:
a) dreptul de a vota la toate alegerile şi referendumurile publice
şi de a fi alese în toate organismele eligibile în mod public;
b) dreptul de a lua parte la elaborarea politicii statului şi la
punerea acesteia în aplicare, de a ocupa funcţii publice şi a exercita
toate funcţiunile publice la toate eşaloanele de guvernămînt;
c) dreptul de a participa în organizaţiile şi asociaţiile
neguvernamentale care activează în viaţa publică şi politică a ţării.
Articolul 8
Statele părţi vor lua toate măsurile necesare pentru ca femeile să
aibă posibilitatea, în condiţii de egalitate cu bărbaţii şi fără
discriminare, de a reprezenta guvernul lor pe plan internaţional şi de a
participa la activităţile organizaţiilor internaţionale.
Articolul 9
1. Statele părţi vor acorda femeilor drepturi egale cu cele ale
bărbaţilor în ceea ce priveşte dobîndirea, schimbarea sau păstrarea
cetăţeniei. Ele vor garanta îndeosebi că nici căsătoria cu un străin,
nici schimbarea cetăţeniei soţului în timpul căsătoriei nu o vor face
apatridă şi nici nu o vor obliga să-şi ia cetăţenia soţului.
2. Statele părţi vor acorda femeii drepturi egale cu cele ale
bărbatului în ceea ce priveşte cetăţenia copiilor lor.
PARTEA A TREIA
Articolul 10
Statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru eliminarea
discriminării faţă de femei, în scopul de a le asigura drepturi egale cu
cele ale bărbatului în ceea ce priveşte educaţia şi, în special, pentru
a asigura pe baza egalităţii bărbatului cu femeia:
a) aceleaşi condiţii de orientare profesională, de acces la studii
şi la obţinerea de diplome în instituţiile de învăţămînt la toate
categoriile, în zone rurale ca şi în zone urbane, această egalitate
trebuind să fie asigurată în învăţămîntul preşcolar, general, tehnic,
profesional şi în învăţămîntul tehnic superior ca şi în cadrul oricărui
alt mijloc de formare profesională;
b) accesul la aceleaşi programe, la aceleaşi examene, la un corp
didactic posedînd o calificare de acelaşi nivel şi la localuri şi
echipamente şcolare de aceeaşi calitate;
c) eliminarea oricărei concepţii şablon privind rolul bărbatului şi
al femeii la toate nivelurile şi în toate formele de învăţămînt, prin
încurajarea educaţiei mixte şi a altor tipuri de educaţie, care sunt
destinate să contribuie la realizarea acestui obiectiv şi, în special,
prin revizuirea cărţilor şi programelor şcolare şi adaptarea
corespunzătoare a metodelor pedagogice;
d) aceleaşi posibilităţi în ceea ce priveşte acordarea de burse şi
alte subvenţii pentru studii;
e) aceleaşi posibilităţi de acces la programele de educaţie
permanentă, inclusiv la programele de alfabetizare pentru adulţi şi la
programele de alfabetizare speciale, îndeosebi în vederea reducerii cît
mai rapide a oricărei discrepanţe în domeniul instrucţiei publice între
bărbat şi femeie;
f) reducerea procentului femeilor care îşi abandonează studiile şi
organizarea de programe pentru tinerele fete şi pentru femeile care
părăsesc şcoala înainte de terminarea ei;
g) aceleaşi posibilităţi de a participa activ la sport şi educaţie
fizică;
h) accesul la informaţiile specifice de ordin educativ, care au
drept scop asigurarea sănătăţii şi bunăstării familiilor, inclusiv la
informaţiile şi sfaturile referitoare la planificarea familială.
Articolul 11
1. Statele părţi se angajează să ia toate măsurile corespunzătoare
pentru eliminarea discriminării faţă de femeie în domeniul angajării în
muncă, pentru a se asigura, pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie,
aceleaşi drepturi şi, în special:
a) dreptul la muncă, ca drept inalienabil pentru toate fiinţele
umane;
b) dreptul la aceleaşi posibilităţi de angajare în muncă, inclusiv
în privinţa aplicării aceloraşi criterii de selecţie în materie de
angajare;
c) dreptul la libera alegere a profesiei şi a locului de muncă,
dreptul la promovare, la stabilirea locului de muncă şi la toate
facilităţile şi condiţiile de muncă, dreptul la formare profesională şi
la reciclare, inclusiv ucenicie, perfecţionare profesională şi pregătire
permanentă;
d) dreptul la egalitate de remuneraţie, inclusiv în ceea ce priveşte
şi alte avantaje, la egalitate de tratament pentru o muncă de o valoare
egală şi, de asemenea, la egalitate de tratament în privinţa calităţii
muncii;
e) dreptul la securitate socială, în special la pensie, ajutoare de
şomaj, de boală, de invaliditate, de bătrîneţe sau pentru orice altă
situaţie de pierdere a capacităţii de muncă, ca şi dreptul la concediu
plătit;
f) dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la securitatea condiţiilor de
muncă, inclusiv la salvgardarea funcţiilor de reproducere.
2. Pentru a preveni discriminarea faţă de femei bazată pe căsătorie
sau maternitate şi pentru a le garanta în mod efectiv dreptul la muncă,
statele părţi se angajează să ia măsuri corespunzătoare, avînd drept
obiect:
a) interzicerea, sau pedeapsa sancţiunilor, a concedierii pentru
cauză de graviditate sau concediu de maternitate şi a discriminării în
ceea ce priveşte concedierile bazate pe statutul matrimonial;
b) instituirea acordării concediului de maternitate plătit sau care
ar crea drepturi la prestări sociale similare, cu garantarea menţinerii
locului de muncă avut anterior, a drepturilor de vechime şi a
avantajelor sociale;
c) încurajarea creării de servicii sociale de sprijin, necesare
pentru a permite părinţilor să-şi combine obligaţiile familiale cu
responsabilităţile profesionale şi cu participarea la viaţa publică,
favorizînd îndeosebi crearea şi dezvoltarea unei reţele de grădiniţe de
copii;
d) asigurarea unei protecţii speciale pentru femeile însărcinate,
pentru care s-a dovedit că munca le este nocivă.
3. Legile care au drept scop să ocrotească femeile în domeniile
vizate prin prezentul articol vor fi revăzute periodic, în funcţie de
cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice, vor fi revizuite, abrogate sau
extinse, în funcţie de necesităţi.
Articolul 12
1. Statele părţi vor lua toate măsurile necesare pentru eliminarea
discriminării faţă de femei în domeniul sănătăţii, pentru a le asigura,
pe baza egalităţii între bărbat şi femeie, mijloacele de a avea acces la
serviciile medicale, inclusiv la cele referitoare la planificarea
familială.
2. Independent de prevederile paragrafului 1, statele părţi vor
asigura pentru femei în timpul gravidităţii, la naştere şi după naştere
servicii corespunzătoare şi, la nevoie, gratuite şi, de asemenea, un
regim alimentar corespunzător în timpul gravidităţii şi pe parcursul
alăptării.
Articolul 13
Statele părţi se angajează să ia toate măsurile necesare pentru
eliminarea discriminării faţă de femei în alte domenii ale vieţii
economice, sociale, în scopul de a asigura, pe baza egalităţii
bărbatului cu femeia, aceleaşi drepturi şi, în special:
a) dreptul de prestaţii familiale;
b) dreptul la împrumuturi bancare, împrumuturi ipotecare şi alte
forme de credit financiar;
c) dreptul de a participa la activităţile recreative, sport şi la
toate aspectele vieţii culturale.
Articolul 14
1. Statele părţi vor ţine seama de problemele specifice ale femeilor
din mediul rural şi de rolul important pe care aceste femei îl au în
susţinerea materială a familiilor lor, în special prin munca lor în
sectoarele nefinanciare ale economiei, şi vor lua toate măsurile
corespunzătoare pentru a asigura aplicarea dispoziţiilor prezentei
Convenţii femeilor din zonele rurale.
2. Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a elimina
discriminarea faţă de femei din zonele rurale, cu scopul de a asigura,
pe baza egalităţii între bărbat şi femeie, participarea lor la
dezvoltarea rurală şi la avantajele acestei dezvoltări şi, în special,
le vor asigura dreptul:
a) de a participa din plin la elaborarea şi executarea planurilor de
dezvoltare la toate nivelurile;
b) de a avea acces la serviciile corespunzătoare în domeniul
sănătăţii, inclusiv la informaţii, sfaturi şi servicii în materie de
planificare a familiei;
c) de a beneficia în mod direct de programele de securitate socială;
d) de a beneficia de toate formele de pregătire şi educaţie, şcolare
şi neşcolare, inclusiv în materie de alfabetizare socială, şi de a putea
să beneficieze de toate serviciile publice de informare şi educare, în
special pentru a creşte competenţa lor tehnică;
e) de a organiza grupe de întrajutorare şi cooperative pentru a le
asigura aceleaşi şanse pe plan economic, indiferent că este vorba de
muncă salariată sau de muncă independentă;
f) de a participa la toate activităţile publice;
g) de a avea acces la obţinerea de credite şi împrumuturi agricole,
precum şi la serviciile de comercializare şi la tehnologii
corespunzătoare, şi de a beneficia de un tratament egal cu ocazia
înfăptuirii reformelor agrare şi a proiectelor de amenajări rurale;
h) de a beneficia de condiţii de viaţă convenabile, în special în
ceea ce priveşte locuinţele, condiţiile sanitare, aprovizionare cu
electricitate şi apă, transporturi şi comunicaţii.
PARTEA A PATRA
Articolul 15
1. Statele părţi recunosc egalitatea femeii cu bărbatul în faţa
legii.
2. Statele părţi recunosc femeia, în materie civilă, ca avînd o
capacitate juridică identică cu aceea a bărbatului şi aceleaşi
posibilităţi pentru a o exercita. Ele îi recunosc, în special, drepturi
egale în ceea ce priveşte încheierea de contracte şi administrarea
bunurilor şi îi vor acorda acelaşi tratament în toate fazele procedurii
judiciare.
3. Statele părţi convin că orice contract şi orice act privat, de
orice natură, avînd un efect juridic care vizează limitarea capacităţii
juridice a femeii, trebuie să fie considerat ca nul şi neavenit.
4. Statele părţi vor acorda bărbatului şi femeii aceleaşi drepturi
în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la dreptul persoanelor de a
circula liber şi de a-şi alege reşedinţa şi domiciliul lor.
Articolul 16
1. Statele părţi vor lua toate măsurile necesare pentru a elimina
discriminarea faţă de femei în toate problemele decurgînd din căsătorie
şi în raporturile de familie şi, în special, vor asigura, pe baza
egalităţii bărbatului cu femeia:
a) acelaşi drept de a încheia o căsătorie;
b) acelaşi drept de a-şi alege în mod liber soţul şi de a nu încheia
o căsătorie decît prin consimţămîntul său liber şi deplin;
c) aceleaşi drepturi şi aceleaşi responsabilităţi atît în timpul
căsătoriei, cît şi la desfacerea ei;
d) aceleaşi drepturi şi aceleaşi responsabilităţi în calitate de
părinţi, indiferent de situaţia lor matrimonială, pentru problemele
referitoare la copiii lor; în toate cazurile, interesul copiilor va fi
considerat primordial;
e) aceleaşi drepturi de a decide în mod liber şi în deplină
cunoştinţă de cauză asupra numărului şi planificării naşterilor şi de a
avea acces la informaţii, la educaţie şi la mijloacele necesare pentru
exercitarea acestor drepturi;
f) aceleaşi drepturi şi responsabilităţi în materie de tutelă,
curatelă, de încredinţare şi adopţie a copiilor sau reglementări
juridice similare, cînd aceste instituţii există în legislaţia
naţională; în toate cazurile, interesul copiilor va fi considerat
primordial;
g) aceleaşi drepturi personale soţului şi soţiei, inclusiv în ceea
ce priveşte alegerea numelui de familie, a unei profesii şi a unei
ocupaţii;
h) aceleaşi drepturi pentru fiecare dintre soţi în materie de
proprietate, de dobîndire, de gestiune, de administrare, de beneficiu şi
de dispoziţie asupra bunurilor, atît cu titlu gratuit, cît şi oneros.
2. Logodnele şi căsătoriile copiilor nu vor avea efecte juridice şi
vor fi luate toate măsurile necesare, inclusiv pe plan legislativ, de a
se fixa o vîrstă minimă pentru căsătorie şi a face obligatorie
înregistrarea căsătoriilor într-un registru oficial.
PARTEA A CINCEA
Articolul 17
1. În scopul examinării progreselor realizate în aplicarea prezentei
Convenţii, se constituie un Comitet pentru eliminarea discriminării faţă
de femei (denumit în continuare Comitet), care să fie compus, în
momentul intrării în vigoare a Convenţiei, din 18 - şi după ratificarea
sau aderarea a 35 de state - din 23 experţi de înaltă autoritate morală
şi competenţă în domeniile de aplicabilitate ale Convenţiei. Experţii
vor fi aleşi de către statele părţi din rîndul cetăţenilor lor şi vor
funcţiona cu titlu personal, ţinînd seama de principiul unei repartiţii
geografice echitabile şi de reprezentarea diferitelor forme de
civilizaţie, precum şi a principalelor sisteme juridice.
2. Membrii Comitetului vor fi aleşi prin vot secret, dintr-o listă
de candidaţi desemnaţi de către statele părţi. Fiecare stat parte poate
să desemneze un candidat ales dintre cetăţenii săi.
3. Prima alegere va avea loc la 6 luni după data intrării în vigoare
a prezentei Convenţii. Cu 3 luni cel puţin înaintea datei fiecărei
alegeri, Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite adresează o
scrisoare statelor părţi pentru a le invita să prezinte candidaţii lor
într-un termen de 2 luni. Secretarul general întocmeşte o listă
alfabetică a tuturor candidaţilor, indicînd din partea cărui stat au
fost desemnaţi, lista pe care o va comunica statelor părţi.
4. Membrii Comitetului sunt aleşi cu ocazia unei reuniuni a statelor
părţi, convocată de către Secretarul general la sediul Organizaţiei
Naţiunilor Unite. La această reuniune, la care cvorumul este constituit
din două treimi ale statelor părţi, sunt aleşi ca membri ai Comitetului
candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi şi majoritatea
absolută de voturi a reprezentanţilor statelor părţi prezenţi şi votanţi.
5. Membrii Comitetului sunt aleşi pentru 4 ani. Totuşi, mandatul a 9
membri aleşi la prima alegere va lua sfîrşit după 2 ani; preşedintele
Comitetului va trage la sorţi numele acestor 9 membri imediat după prima
alegere.
6. Alegerea celorlalţi cinci membri ai Comitetului se va face
conform dispoziţiilor paragrafelor 2, 3 şi 4 din prezentul articol, după
cea de-a 35-a ratificare sau adeziune. Mandatul a doi membri, aleşi cu
această ocazie, va lua sfîrşit după 2 ani; numele acestor doi membri va
fi tras la sorţi de către preşedintele Comitetului.
7. Pentru a ocupa locurile devenite vacante în mod fortuit, statul
parte al cărui expert a încetat de a exercita funcţiile sale de membru
al Comitetului va numi un alt expert dintre cetăţenii săi, sub rezerva
aprobării Comitetului.
8. Membrii Comitetului primesc, cu aprobarea Adunării generale,
retribuţii din resursele Organizaţiei Naţiunilor Unite, în condiţiile
fixate de către Adunare, avînd în vedere importanţa responsabilităţilor
Comitetului.
9. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pune la
dispoziţia Comitetului personalul şi mijloacele materiale care îi sunt
necesare pentru a se achita în mod eficient de funcţiile ce îi sunt
încredinţate în virtutea prezentei Convenţii.
Articolul 18
1. Statele părţi se angajează să prezinte Secretarului general al
Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea examinării de către Comitet,
un raport asupra măsurilor de ordin legislativ adoptat în aplicarea
dispoziţiilor prezentei Convenţii şi asupra progreselor realizate în
această privinţă
a) în anul următor intrării în vigoare a Convenţiei în statul
respectiv;
b) ulterior, la fiecare 4 ani, precum şi la cererea Comitetului.
2. Rapoartele pot să indice factorii şi dificultăţile care
influenţează asupra măsurii în care sunt îndeplinite obligaţiile
prevăzute prin prezenta Convenţie.
Articolul 19
1. Comitetul adoptă propriul său regulament de procedură.
2. Comitetul alege biroul său pentru o perioadă de 2 ani,
Articolul 20
1. Comitetul se reuneşte în mod normal pentru o perioadă de cel mult
2 săptămîni în fiecare an, pentru a examina rapoartele prezentate în
baza art. 18 al prezentei Convenţii.
2. Reuniunile Comitetului vor avea loc de regulă la sediul
Organizaţiei Naţiunilor Unite sau în orice alt loc adecvat, stabilit de
către Comitet.
Articolul 21
1. Comitetul prezintă anual un raport, prin intermediul Consiliului
Economic şi Social, Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite
asupra activităţilor sale şi poate sa formuleze sugestii şi recomandări
generale, bazate pe examinarea rapoartelor şi informaţiilor primite de
la statele părţi. Aceste sugestii şi recomandări sunt incluse în
raportul Comitetului, însoţite, după caz, de observaţiile statelor părţi.
2. Secretarul general transmite raportul Comitetului, spre
informare, Comisiei pentru condiţia femeii.
Articolul 22
Instituţiile specializate au dreptul să fie reprezentate cu prilejul
examinării aplicării tuturor dispoziţiilor prezentei Convenţii care
intră în domeniul lor de activitate. Comitetul poate invita instituţiile
specializate să prezinte rapoarte asupra aplicării Convenţiei în domenii
din sfera lor de activitate.
PARTEA A ŞASEA
Articolul 23
Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu va aduce atingere
prevederilor care sunt mai favorabile pentru realizarea egalităţii între
bărbat şi femeie, conţinute în:
a) legislaţia unui stat parte;
b) în orice altă Convenţie, tratat sau acord internaţional în
vigoare în acel stat.
Articolul 24
Statele părţi se angajează să adopte toate măsurile necesare la
nivel naţional pentru asigurarea exercitării depline a drepturilor
recunoscute prin prezenta Convenţie.
Articolul 25
1. Prezenta Convenţie este deschisă semnării tuturor statelor.
2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este desemnat
ca depozitar al prezentei Convenţii.
3. Prezenta Convenţie este supusă ratificării, iar instrumentele de
ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
4. Prezenta Convenţie va fi deschisă aderării tuturor statelor.
Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 26
1. Oricare dintre statele părţi poate cere în orice moment
revizuirea prezentei Convenţii, adresînd o comunicare scrisă în acest
sens Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite decide asupra
măsurilor care vor fi luate în cazul în speţă, faţă de o cerere de
această natură.
Articolul 27
1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi care va
urma depunerii la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a
celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau aderare.
2. Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta Convenţie sau va
adera după depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare
sau de aderare, Convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi
după data depunerii de către acest stat a instrumentului său de
ratificare sau de aderare.
Articolul 28
1. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va primi şi
va comunica tuturor statelor textul rezervelor care au fost făcute în
momentul ratificării sau aderării.
2. Nici o rezervă incompatibilă cu obiectul şi scopurile prezentei
Convenţii nu va fi acceptată.
3. Rezerva poate fi retrasă în orice moment, pe calea unei
notificări adresate Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor
Unite, care va informa toate statele părţi la Convenţie. Notificarea va
produce efecte de la data primirii ei.
Articolul 29
1. Orice diferend între două sau mai multe state părţi privind
interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, care nu este soluţionat
pe calea negocierilor, este supus arbitrajului, la cererea uneia dintre
părţi. Dacă, în decurs de 6 luni de la data cererii de arbitraj, părţile
nu reuşesc să se pună de acord în ceea ce priveşte organizarea
arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curţii
Internaţionale de Justiţie, depunînd o cerere în acest sens, în
conformitate cu Statutul Curţii.
2. Oricare stat parte va putea declara, în momentul în care va semna
prezenta Convenţie, o va ratifica sau va adera la ea că nu se consideră
legat de dispoziţiile paragrafului 1 din prezentul articol. Celelalte
state părţi nu vor putea să invoce aceste dispoziţii faţă de statul
parte care a formulat astfel de rezerve.
3. Oricare stat parte care a formulat o rezervă conform
dispoziţiilor paragrafului 2 din prezentul articol va putea în orice
moment să ridice această rezervă printr-o notificare adresată
Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 30
Prezenta Convenţie, al cărei text în limbile engleză, arabă,
chineză, spaniolă, franceză şi rusă au aceeaşi valoare, va fi depusă la
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii, avînd împuternicirile corespunzătoare, au
semnat prezenta Convenţie.