Convenţie internaţională din 02.12.61 pentru protecţia noilor soiuri de plante

Notă: Aderată prin Hot. Parl. nr.1355-XIII din 22.10.97 Convenţia internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante* din 02.12.1961 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 26, pag.114 --------------------- Adoptată la 2 decembrie 1961, revizuită la Geneva, la 10 noiembrie 1972, la 23 octombrie 1978 şi la 19 martie 1991 * În vigoare pentru Republica Moldova din 28 octombrie 1998. CAPITOLUL I Definiţii Articolul 1 Definiţii În sensul prezentului Act: (i) prin prezenta Convenţie se înţelege acest act (1991) al Convenţiei internaţionale pentru protecţia noilor soiuri de plante; (ii) prin Actul din 1961-1972 se înţelege Convenţia internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante, din 2 decembrie 1961, modificată prin Actul adiţional din 10 noiembrie 1972; (iii) prin Actul din 1978 se înţelege Actul din 23 octombrie 1978 al Convenţiei internaţionale pentru protecţia noilor soiuri de plante; (iv) prin ameliorator se înţelege: - persoana care a creat sau a descoperit şi a dezvoltat un soi; - persoana care este angajatorul persoanei sus-menţionate sau care a comandat acesteia din urmă lucrarea, în cazul în care legislaţia Părţii Contractante respective prevede astfel; sau - succesorul în drepturi al primei sau al celei de-a doua persoane sus-menţionate, după caz, (v) prin dreptul amelioratorului se înţelege dreptul amelioratorului prevăzut de prezenta Convenţie; (vi) prin soi se înţelege o grupare de plante în cadrul unui singur taxon botanic de rangul cel mai scăzut, grupare care, indiferent dacă sunt îndeplinite în totalitate sau nu condiţiile pentru acordarea dreptului amelioratorului, poate fi: - definită prin expresia caracterelor ce rezultă de la un anumit genotip sau combinaţie de genotipuri; - deosebită de orice altă grupare de plante prin expresia a cel puţin unuia dintre acele caractere; şi - considerată ca unitate cu privire la capacitatea sa de a fi reprodusă întocmai; (vii) prin Parte Contractantă se înţelege un stat sau o organizaţie interguvernamentală, care este parte la prezenta Convenţie; (viii) prin teritoriu, în raport cu o Parte Contractantă, se înţelege, în cazul în care Partea Contractantă este un stat, teritoriul acelui stat, iar cînd Partea Contractantă este o organizaţie interguvernamentală, teritoriul pe care se aplica tratatul de constituire a acelei organizaţii interguvernamentale; (ix) prin autoritate se înţelege autoritatea la care se face referire în art. 30 (1) (ii); (x) prin Uniune se înţelege Uniunea pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante, fondată prin Actul din 1961 şi menţionată ulterior în Actul din 1972, Actul din 1978 şi în prezenta Convenţie; (xi) prin membru al Uniunii se înţelege un stat, care este parte la Actul din 1961-1972 sau la Actul din 1978 ori o Parte Contractantă. CAPITOLUL II Obligaţii generale ale părţilor contractante Articolul 2 Obligaţia fundamentală a Părţilor Contractante Fiecare Parte Contractantă acordă şi protejează drepturile amelioratorilor. Articolul 3 Genuri şi specii care trebuie protejate (1) State deja membre ale Uniunii. Fiecare Parte Contractantă, care este legată prin Actul din 1961-1972 sau prin Actul din 1978, aplică prevederile prezentei Convenţii: (i) la data la care devine legată prin prezenta Convenţie, pentru toate genurile şi speciile de plante, la care se aplică la acea dată prevederile Actului din 1961-1972 sau ale Actului din 1978; şi (ii) cel mai tîrziu la expirarea unei perioade de 5 ani de la acea dată, pentru toate genurile şi speciile de plante. 2) Noii membri ai Uniunii. Fiecare Parte Contractantă, care nu este legată prin Actul din 1961-1972 sau prin Actul din 1978, aplică prevederile prezentei Convenţii: (i) la data la care devine legată prin prezenta Convenţie, pentru cel puţin 15 genuri sau specii de plante; şi (ii) cel mai tîrziu la expirarea unei perioade de 10 ani de la acea dată, pentru toate genurile şi speciile de plante. Articolul 4 Tratament naţional 1) Tratament. Fără prejudicierea drepturilor prevăzute în prezenta Convenţie, cetăţenii unei Părţi Contractante, precum şi persoanele fizice care îşi au domiciliul pe teritoriul acelei Părţi Contractante şi persoanele juridice care îşi au sediul pe respectivul teritoriu beneficiază pe teritoriul fiecăreia dintre celelalte Părţi Contractante, cu privire la acordarea şi protecţia drepturilor amelioratorilor, de acelaşi tratament care se acordă sau poate să se acorde ulterior conform legislaţiei acestei alte astfel de Părţi Contractante cetăţenilor acesteia, cu condiţia ca aceşti cetăţeni, persoane fizice sau juridice să respecte condiţiile şi formalităţile impuse cetăţenilor respectivei alte Părţi Contractante. 2) Cetăţeni. În sensul paragrafului precedent, prin cetăţeni se înţelege, în cazul în care Partea Contractantă este un stat, cetăţenii acelui stat, iar în cazul în care Partea Contractantă este o organizaţie interguvernamentală, cetăţenii statelor care sunt membre ale acelei organizaţii. CAPITOLUL III Condiţii de acordare a dreptului amelioratorului Articolul 5 Condiţii de protecţie 1) Criterii de îndeplinit. Dreptul amelioratorului se acordă în cazul în care soiul este: (i) nou; (ii) distinct;. (iii) omogen; şi (iv) stabil. 2) Alte condiţii. Acordarea dreptului amelioratorului nu depinde de condiţii suplimentare sau diferite, cu condiţia ca soiul să fie desemnat printr-o denumire în conformitate cu prevederile art.20, ca solicitantul să respecte formalităţile prevăzute de legislaţia Părţii Contractante la a cărei autoritate s-a înregistrat cererea şi cu condiţia să plătească taxele cerute. Articolul 6 Noutate 1) Criterii. Soiul este considerat nou, dacă la data înregistrării cererii pentru acordarea dreptului amelioratorului nu s-a vîndut sau nu s-a pus la dispoziţia terţilor material de înmulţire ori material recoltat din soiul respectiv de către ameliorator sau cu consimţămîntul acestuia, în scopul exploatării soiului: (i) pe teritoriul Părţii Contractante în care s-a înregistrat cererea, mai devreme de un an înaintea acelei date; şi (ii) pe un alt teritoriu, decît cel al Părţii Contractante în care s-a înregistrat cererea, mai devreme de 4 ani, sau, în cazul pomilor ori al viţei-de-vie, mai devreme de 6 ani înainte de data respectivă. 2) Soiuri recent create. În cazul în care o Parte Contractantă aplică prezenta Convenţie la un gen sau la o specie de plantă pentru care nu a aplicat înainte prezenta Convenţie ori un act anterior, se poate considera ca un soi creat recent, existent la data unei astfel de extinderi a protecţiei, îndeplineşte condiţia de noutate definită în paragraful 1), chiar dacă vînzarea sau punerea la dispoziţia terţilor, descrisă în acel paragraf, a avut loc înainte de termenele definite în acel paragraf. 3) Teritoriu, în anumite cazuri. În sensul paragrafului 1), toate Părţile Contractante care sunt state membre ale uneia şi aceleiaşi organizaţii interguvernamentale pot acţiona în comun, în cazul în care reglementările acelei organizaţii o cer, pentru asimilarea actelor săvîrşite pe teritoriile statelor membre ale acelei organizaţii cu actele săvîrşite pe propriile teritorii şi în acest caz ele notifică această asimilare Secretarului general. Articolul 7 Distinctivitate Soiul este considerat distinct, dacă se deosebeşte în mod clar de orice alt soi, a cărui existenţă este de notorietate la data depunerii cererii. În special, se consideră că prin depunerea unei cereri pentru acordarea dreptului amelioratorului sau pentru înscrierea unui alt soi într-un registru oficial pentru soiuri, în orice ţară, acel soi devine de notorietate publică de la data cererii, cu condiţia ca cererea să conducă la acordarea dreptului amelioratorului sau la înscrierea acelui soi în registrul oficial al soiurilor, după cum este cazul. Articolul 8 Omogenitate Soiul este considerat omogen dacă, sub rezerva unei variaţii previzibile, ţinînd seama de caracteristicile particulare de înmulţire a acestuia, este suficient de omogen în expresia caracterelor lui relevante. Articolul 9 Stabilitate Soiul este considerat stabil, dacă caracterele sale relevante se menţin neschimbate după înmulţiri repetate sau, în cazul unui ciclu special de înmulţire, la sfîrşitul unui astfel de ciclu. CAPITOLUL IV Cererea de acordare a dreptului amelioratorului Articolul 10 Depunerea cererilor 1) Locul primei cereri. Amelioratorul poate să aleagă Partea Contractantă, la a cărei autoritate doreşte să depună prima cerere pentru acordarea dreptului amelioratorului. 2) Data cererilor ulterioare. Amelioratorul poate să solicite autorităţilor altor Părţi Contractante acordarea dreptului amelioratorului fără a aştepta să i se acorde dreptul amelioratorului de către autoritatea Părţii Contractante, la care a fost depusă prima cerere. 3) Independenţa protecţiei. Nici o Parte Contractantă nu poate refuza acordarea dreptului amelioratorului şi nici nu poate limita durata acestuia pe motiv că nu s-a solicitat, s-a refuzat sau a expirat protecţia pentru acelaşi soi în orice alt stat sau organizaţie interguvernamentală. Articolul 11 Drept de prioritate 1) Dreptul; durata acestuia. Orice ameliorator, care a depus o cerere pentru protecţia unui soi în una dintre Părţile Contractante (prima cerere), în scopul depunerii unei cereri pentru acordarea dreptului amelioratorului pentru acelaşi soi la autoritatea oricărei alte Părţi Contractante (cererea ulterioară), beneficiază de un drept de prioritate de 12 luni. Această perioadă se calculează de la data depunerii primei cereri. Ziua depunerii nu trebuie inclusă în cea de-a doua perioadă. 2) Invocarea dreptului. Pentru a beneficia de dreptul de prioritate, amelioratorul trebuie să invoce în cererea ulterioară prioritatea primei cereri. Autoritatea la care s-a depus cererea ulterioară poate solicita amelioratorului să furnizeze, într-un termen de minimum 3 luni de la data depunerii cererii ulterioare, o copie de pe documentele care constituie prima cerere, certificată ca autentică de autoritatea la care această cerere a fost depusă, precum şi mostre sau alte dovezi că soiul care face obiectul ambelor cereri este acelaşi. 3) Documente şi material. Amelioratorului i se acordă o perioadă de 2 ani după expirarea perioadei de prioritate sau, în cazul în care prima cerere este respinsă ori retrasă, o perioadă corespunzătoare după o astfel de respingere sau retragere, pentru a furniza autorităţii Părţii Contractante la care a depus cererea ulterioară orice informaţii necesare, documente sau materiale cerute în scopul examinării conform art.12, după cum prevede legislaţia acelei Părţi Contractante. 4) Evenimente care se produc pe durata termenului de prioritate. Evenimentele care se produc pe durata perioadei prevăzute în paragraful 1), cum ar fi depunerea unei alte cereri sau publicarea ori utilizarea soiului care face obiectul primei cereri, nu constituie un motiv pentru respingerea cererii ulterioare. Astfel de evenimente nu dau naştere nici unui drept pentru terţi. Articolul 12 Examinarea cererii Orice decizie de acordare a dreptului amelioratorului impune o examinare, care să stabilească conformitatea cu condiţiile art.5-9. În cadrul examinării autoritatea poate cultiva soiul sau poate efectua toate testările necesare, ori poate solicita cultivarea soiului sau efectuarea altor testări necesare, ori poate lua în considerare rezultatele testărilor de creştere sau alte încercări deja efectuate. În scopul examinării autoritatea poate solicita amelioratorului să furnizeze toate informaţiile, documentele sau materialele necesare. Articolul 13 Protecţie provizorie Fiecare Parte Contractantă ia măsuri pentru protejarea intereselor amelioratorului în perioada dintre depunerea sau publicarea cererii de acordare a dreptului amelioratorului şi acordarea dreptului. Astfel de măsuri au ca efect faptul că titularul dreptului amelioratorului este cel puţin îndreptăţit la o remuneraţie echitabilă din partea oricărei persoane care în decursul acelei perioade a săvîrşit acte care, prin acordarea dreptului, necesită autorizarea amelioratorului, conform prevederilor art. 14. O Parte Contractantă poate să prevadă ca acele masuri să aibă efect numai în privinţa persoanelor, cărora amelioratorul le-a notificat depunerea cererii. CAPITOLUL V Drepturile amelioratorului Articolul 14 Sfera de întindere a dreptului amelioratorului 1) Acte privitoare la materialul de înmulţire. a) Sub rezerva art.15 şi 16, următoarele acte cu privire la materialul de înmulţire din soiul protejat necesită autorizarea amelioratorului: (i) producerea sau reproducerea (multiplicarea); (ii) condiţionarea în scopul înmulţirii (propagării); (iii) oferirea spre vînzare; (iv) vînzarea sau altă formă de comercializare; (v) exportul; (vi) importul; (vii) depozitarea pentru oricare dintre scopurile menţionate la pct.(i)-(vi) de mai sus. b) Amelioratorul poate să îşi dea autorizarea în anumite condiţii şi limite. 2) Acte cu privire la materialul recoltat. Sub rezerva art.15 şi 16, actele la care se referă pct.(i)-(vii) din paragraful 1) a) privitor la materialul recoltat, incluzînd plante întregi şi părţi de plante, obţinute prin utilizarea neautorizată a materialului de înmulţire din soiul protejat, necesită autorizarea amelioratorului, cu excepţia cazului în care amelioratorul a avut posibilitatea să îşi exercite dreptul cu pivire la respectivul material de înmulţire. 3) Acte cu privire la anumite produse. Fiecare Parte Contractantă poate institui prevederi conform cărora, sub rezerva art.15 şi 16, actele menţionate la pct.(i)-(vii) din paragraful 1) a) în legătură cu produse realizate direct din materialul recoltat al soiului protejat aflat sub incidenţa prevederilor paragrafului 2) prin utilizarea neautorizată a respectivului material recoltat necesită autorizarea amelioratorului, cu excepţia cazului în care amelioratorul a avut posibilitatea să îşi exercite dreptul cu privire la respectivul material recoltat. 4) Eventuale acte adiţionale. Fiecare Parte Contractantă poate institui prevederi conform cărora, sub rezerva art.15 şi 16, şi alte acte în afara celor menţionate la pct.(i)-(vii) din paragraful 1) a), să necesite autorizarea amelioratorului. 5) Soiuri esenţial derivate şi anumite alte soiuri. a) Prevederile paragrafelor 1)-4) se aplică, de asemenea, referitor la: (i) soiurile care sunt esenţial derivate din soiul protejat, în cazul în care soiul protejat nu este el însuşi un soi esenţial derivat; (ii) soiurile care nu se disting în mod clar, în conformitate cu art.7, de soiul protejat; şi (iii) soiurile a căror producere necesită utilizarea repetată a soiului protejat. b) În sensul subparagrafului a) (i), un soi este considerat esenţial derivat dintr-un alt soi (soiul iniţial) în cazul în care: (i) este predominant derivat din soiul iniţial sau dintr-un soi care este el însuşi derivat în mod predominant din soiul iniţial, menţinîndu-şi totodată expresia caracterelor esenţiale, care rezultă din genotipul sau combinaţia de genotipuri ale soiului iniţial; (ii) se distinge în mod clar de soiul iniţial; şi (iii) cu excepţia diferenţelor, care rezultă din actul de derivare, este în conformitate cu soiul iniţial în expresia caracterelor esenţiale, care rezultă din genotipul sau combinaţia de genotipuri ale soiului iniţial. c) Soiurile esenţial derivate pot fi obţinute, de exemplu, prin selecţia unui mutant natural sau indus ori a unei variante somaclonale, selecţia unei variante individuale din plantele soiului iniţial, rertroîncrucişări sau transformarea prin inginerie genetică. Articolul 15 Excepţii de la dreptul amelioratorului 1) Excepţii obligatorii. Dreptul amelioratorului nu se extinde asupra: (i) actelor săvîrşite în mod particular şi pentru scopuri necomerciale; (ii) actelor săvîrşite pentru scopuri experimentale; şi (iii) actelor săvîrşite în scopul creării altor soiuri şi, exceptînd cazurile în care se aplică prevederile art.14 5), actelor la care se referă art.14 1)-4) cu privire la astfel de alte soiuri. 2) Excepţii opţionale. În pofida prevederilor art.14, fiecare Parte Contractantă poate, în anumite limite rezonabile şi sub rezerva salvgardării intereselor legitime ale amelioratorului, să restrîngă dreptul amelioratorului asupra oricărui soi, pentru a permite fermierilor să folosească pentru înmulţire, pe proprietăţile lor, produsul recoltat obţinut prin plantarea pe proprietăţile lor a soiului protejat sau a unui soi prevăzut în art.14 5) a) (i) sau (ii). Articolul 16 Epuizarea dreptului amelioratorului 1) Epuizarea dreptului. Dreptul amelioratorului nu se extinde la acte referitoare la orice material din soiul protejat sau dintr-un soi la care se referă prevederile art.14 5), care a fost vîndut sau comercializat în alt mod de către arneliorator ori cu consimţămîntul acestuia pe teritoriul Părţii Contractante în discuţie, sau la orice material derivat din respectivul material, cu excepţia cazurilor în care astfel de acte: (i) presupun înmulţirea în continuare a soiului în discuţie; sau (ii) presupun un export de material al soiului, care să permită înmulţirea soiului într-o ţară care nu protejează soiurile genului sau specii de plante din care face parte soiul, exceptînd cazurile în care materialul exportat este destinat consumului. 2) Semnificaţia termenului "material". În sensul paragrafului 1), material înseamnă, în legătură cu un soi: (i) material de înmulţire de orice fel; (ii) material recoltat, inclusiv plante întregi sau părţi din plante; şi (iii) orice produs făcut direct din materialul recoltat. 3) Teritoriu, în anumite cazuri. În sensul paragrafului 1), toate Părţile Contractante care sunt state membre ale uneia şi aceleiaşi organizaţii interguvernamentale pot acţiona în comun, în căzul în care reglementările acelei organizaţii o cer, pentru asimilarea actelor săvîrşite pe teritoriile statelor membre ale acelei organizaţii cu actele săvîrşite pe propriile lor teritorii şi, în acest caz, notifică în consecinţă Secretarului general. Articolul 17 Restricţii în exercitarea dreptului amelioratorului 1) Interesul public. Exceptînd cazurile în care se prevede în mod expres în prezenta Convenţie, nici o Parte Contractantă nu poate limita exercitarea liberă a dreptului amelioratorului pentru alte motive decît cele de interes public. 2) Remuneraţie echitabilă. Cînd orice astfel de restricţie are efectul de a autoriza un terţ să îndeplinească orice act pentru care se solicită autorizaţia amelioratorului, Partea Contractantă în cauză ia toate măsurile necesare pentru ca amelioratorul să primească o remuneraţie echitabilă. Articolul 18 Măsuri de reglementare comercială Dreptul amelioratorului este independent de orice măsuri luate de o Parte Contractantă pentru a reglementa pe teritoriul ei producerea, omologarea şi comercializarea de material al soiurilor sau importul ori exportul unui astfel de material. În orice caz, astfel de măsuri nu afectează aplicarea prevederilor prezentei Convenţii. Articolul 19 Durata dreptului amelioratorului 1) Perioada de protecţie. Dreptul amelioratorului este acordat pentru o perioadă fixă. 2) Perioada minimă. Respectiva perioadă nu va fi mai scurtă de 20 de ani de la data acordării dreptului amelioratorului. Pentru pomi şi viţa-de-vie respectiva perioadă nu va fi mai scurtă de 25 de ani de la data respectivă. CAPITOLUL VI Denumirea soiului Articolul 20 Denumirea soiului 1) Desemnarea soiurilor prin denumire; utilizarea denumirii. a) Soiul este desemnat printr-o denumire, care va fi propria sa desemnare generică. b) Fiecare Parte Contractantă va lua măsurile necesare, sub rezerva paragrafului 4), pentru ca nici un drept asupra desemnării înregistrate ca denumire a soiului să nu împiedice utilizarea liberă a denumirii soiului, chiar după expirarea dreptului amelioratorului. 2) Caracteristicile denumirii. Denumirea trebuie să permită identificarea soiului. Denumirea nu trebuie să conţină doar cifre, exceptînd cazurile în care acest lucru este o practică stabilită pentru identificarea soiurilor. Denumirea nu trebuie să fie susceptibilă de a induce în eroare sau de a crea confuzii în legătură cu caracteristicile, valoarea ori identitatea soiului sau identitatea amelioratorului. În special, trebuie să fie diferită de orice denumire care desemnează, pe teritoriul oricărei Părţi Contractante, un soi existent din aceeaşi specie de plante sau dintr-o specie foarte înrudită. 3) Înregistrarea denumirii. Denumirea soiului este înaintată de către ameliorator autorităţii competente. Dacă se constată că denumirea nu satisface cerinţele paragrafului 2), autoritatea refuză să o înregistreze şi îi cere amelioratorului să propună o altă denumire în cadrul unei perioade prescrise. Denumirea este înregistrată de autoritate în momentul în care se acordă dreptul amelioratorului. 4) Drepturi anterioare ale terţilor. Drepturile anterioare ale terţilor nu sunt afectate. Dacă datorită unui drept anterior utilizarea denumirii unui soi este interzisă unei persoane care, în conformitate cu prevederile paragrafului 7), este obligată să o utilizeze, autoritatea solicită amelioratorului să prezinte o altă denumire pentru soi. 5) Aceeaşi denumire în toate Părţile Contractante. Un soi trebuie prezentat tuturor Părţilor Contractante sub aceeaşi denumire. Autoritatea fiecărei Părţi Contractante înregistrează denumirea astfel prezentată, exceptînd cazul în care consideră că denumirea este necorespunzătoare pe cuprinsul teritoriului ei. În cel de-al doilea caz ea va cere amelioratorului să prezinte o altă denumire. 6) Informarea între autorităţile Părţilor Contractante. Autoritatea unei Părţi Contractante ia măsurile necesare ca autorităţile tututor celorlalte Părţi Contractante să fie informate în problemele privind denumirile soiului, în special prezentarea, înregistrarea şi anularea denumirilor. Orice autoritate îşi poate adresa observaţiile, cînd este cazul, privind înregistrarea unei denumiri, autorităţii care a comunicat acea denumire. 7) Obligaţia de a folosi o denumire. Orice persoană, care în cadrul teritoriului unei Părţi Contractante oferă spre vînzare sau comercializează material de înmulţire dintr-un soi protejat în cadrul acelui teritoriu, este obligată să folosească denumirea acelui soi chiar şi după expirarea dreptului amelioratorului asupra acelui soi, exceptînd cazurile în care, conform prevederilor paragrafului 4), drepturi anterioare nu se opun unei astfel de utilizări. 8) Indicaţii folosite în asociere cu denumirile. Cînd un soi este oferit spre vînzare sau comercializat, este permis să se asocieze denumirii înregistrate a soiului o marcă, un nume comercial sau alte indicaţii similare. În cazul în care se asociază o astfel de indicaţie, denumirea trebuie să fie, totuşi, uşor de recunoscut. CAPITOLUL VII Nulitatea şi decăderea din drepturi a amelioratorului Articolul 21 Nulitatea dreptului amelioratorului 1) Motive de nulitate. Fiecare Parte Contractantă declară nul şi neavenit dreptul amelioratorului acordat de ea, cînd se stabileşte: (i) că nu au fost îndeplinite condiţiile stipulate în art.6 sau 7 la data acordării dreptului amelioratorului; (ii) că nu au fost îndeplinite condiţiile stipulate în art.8 sau 9 la data acordării dreptului amelioratorului, în cazul în care acordarea dreptului amelioratorului s-a bazat în mod esenţial pe informaţii şi documente furnizate de ameliorator; sau (iii) că dreptul amelioratorului a fost acordat unei persoane care nu este îndreptăţită la acesta, exceptînd cazul în care este transmis unei persoane care este îndreptăţită la acesta. 2) Excluderea altor motive. Nici un drept al amelioratorului nu se declară nul şi neavenit din alte motive decît cele la care se face referire în paragraful 1). Articolul 22 Decăderea din drepturi a amelioratorului 1) Motive de anulare. a) Fiecare Parte Contractantă poate să decadă amelioratorul din dreptul acordat de aceasta, dacă se stabileşte că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.8 sau 9. b) În plus, fiecare Parte Contractantă poate să decadă amelioratorul din dreptul acordat de aceasta dacă, după ce i s-a solicitat acest lucru şi într-o perioadă prescrisă: (i) amelioratorul nu furnizează autorităţii competente informaţiile, documentele sau materialul considerat necesar pentru verificarea menţinerii soiului; (ii) amelioratorul nu plăteşte taxele care trebuie plătite pentru menţinerea în vigoare a dreptului său; sau (iii) amelioratorul nu propune o altă denumire corespunzătoare, în căzul în care denumirea soiului este anulată după acordarea dreptului. 2) Excluderea altor motive. Nici un ameliorator nu poate fi decăzut, din dreptul său pentru alte motive decît cele menţionate în paragraful 1). CAPITOLUL VIII Uniunea Articolul 23 Membri Părţile Contractante sunt membri ai Uniunii. Articolul 24 Statut juridic şi sediu 1) Personalitate juridică. Uniunea are personalitate juridică. 2) Capacitate juridică. Uniunea se bucură, pe teritoriul fiecărei Părţi Contractante, în conformitate cu legile aplicabile pe teritoriul respectiv, de capacitatea juridică necesară îndeplinirii obiectivelor Uniunii şi exercitării funcţiilor sale. 3) Sediul. Sediul Uniunii şi al organelor sale permanente este la Geneva. 4) Acord de sediu. Uniunea are un acord de sediu cu Confederaţia Elveţiană. Articolul 25 Organe Organele permanente ale Uniunii sunt Consiliul şi Oficiul Uniunii. Articolul 26 Consiliul 1) Componenţa. Consiliul se compune din reprezentanţi ai membrilor Uniunii. Fiecare membru al Uniunii îşi numeşte un reprezentant în Consiliu şi un supleant. Reprezentanţii sau supleanţii pot fi însoţiţi de asistenţi ori de consilieri. 2) Funcţionari. Consiliul alege un preşedinte şi un prim- vicepreşedinte dintre membrii săi. El poate alege alţi vicepreşedinţi. Prim-vicepreşedintele ia locul preşedintelui în cazul în care acesta din urmă se află în imposibilitate de a-şi îndeplini îndatoririle. Preşedintele deţine funcţia pe o durată de 3 ani. 3) Sesiuni. Consiliul se întruneşte la convocarea preşedintelui. O şedinţă ordinară a Consiliului se ţine anual. În plus, preşedintele poate convoca Consiliul la dorinţa sa; el îl convoacă, în termen de 3 luni, dacă o treime din numărul membrilor Uniunii solicită acest lucru. 4) Observatori. Statele care nu sunt membre ale Uniunii pot fi invitate în calitate de observatori la reuniunile Consiliului. La astfel de reuniuni pot fi invitaţi şi alţi observatori, precum şi experţi. 5) Sarcini. Sarcinile Consiliului sunt: (i) de a studia măsurile corespunzătoare pentru a apăra interesele şi pentru a încuraja dezvoltarea Uniunii; (ii) de a stabili regulile sale de procedură; (iii) de a numi Secretarul general şi, dacă consideră necesar, un vicesecretar general şi de a stabili termenele pentru numirea fiecăruia; (iv) de a examina un raport anual asupra activităţilor Uniunii şi de a stabili programul pentru viitoarea sa activitate; (v) de a da Secretarului general toate instrucţiunile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor Uniunii; (vi) de a stabili regulile administrative şi financiare ale Uniunii; (vii) de a examina şi de a aproba bugetul Uniunii şi de a fixa contribuţia fiecărui membru al Uniunii; (viii) de a examina şi de a aproba conturile prezentate de Secretarul general; (ix) de a fixa data şi locul conferinţelor la care se face referire în art.38 şi de a lua măsurile necesare pentru pregătirea lor; şi (x) în general, de a lua toate deciziile pentru a asigura funcţionarea eficientă a Uniunii. 6) Voturi. a) Fiecare membru al Uniunii, care este un stat, are un vot în Consiliu. b) Orice Parte Contractantă care este o organizaţie interguvernamentală poate să exercite dreptul de vot al statelor sale membre care sunt membre ale Uniunii, în aspecte care ţin de competenţa ei. O astfel de organizaţie interguvernamentală nu exercită drepturile de vot ale statelor sale membre, dacă statele sale membre îşi exercită de sine stătător dreptul lor de vot şi viceversa. 7) Majorităţi. Orice decizie a Consiliului necesită o majoritate simplă de voturi exprimate, cu condiţia ca orice decizie a Consiliului conform paragrafelor 5) (ii), (vi) şi (vii) şi conform art.28 3), 29 5) b) şi 38 1) să necesite trei pătrimi din numărul voturilor exprimate. Abţinerile nu se consideră voturi. Articolul 27 Biroul Uniunii 1) Sarcinile şi conducerea Biroului. Biroul Uniunii îndeplineşte toate îndatoririle şi sarcinile care i-au fost încredinţate de Consiliu. Acesta se află sub conducerea Secretarului general. 2) Îndatoririle Secretarului general. Secretarul general răspunde în faţa Consiliului; el răspunde de îndeplinirea deciziilor Consiliului. El supune bugetul Uniunii spre aprobare Consiliului şi răspunde de aplicarea acestuia. El face rapoarte către Consiliu privind administraţia sa, activităţile şi poziţia financiară a Uniunii. 3) Personal. Sub rezerva prevederilor art. 26 5) (iii), condiţiile de numire şi de angajare a personalului necesar îndeplinirii eficiente a sarcinilor Biroului Uniunii sunt stabilite prin reglementări administrative şi financiare. Articolul 28 Limbi oficiale 1) Limbile Biroului. Biroul Uniunii utilizează în îndeplinirea îndatoririlor sale limbile engleză, franceză, germană şi spaniolă. 2) Limbile oficiale la anumite reuniuni. Reuniunile Consiliului şi conferinţele de revizuire se susţin în cele patru limbi. 3) Alte limbi oficiale. Consiliul poate decide dacă sunt utilizate şi alte limbi. Articolul 29 Finanţe 1) Venituri. Cheltuielile Uniunii sunt acoperite din: (i) contribuţiile anuale ale statelor membre ale Uniunii; (ii) plăţi încasate pentru serviciile prestate; (iii) diferite încasări. 2) Contribuţii: unităţi. a) Cota-parte din totalul contribuţiilor anuale care revine fiecărui stat membru al Uniunii se stabileşte prin raportarea la cheltuielile totale care trebuie acoperite din contribuţiile statelor membre ale Uniunii şi la numărul de unităţi de contribuţie aplicabile acestuia conform paragrafului 3). Cota-parte respectivă se calculează conform paragrafului 4). b) Numărul unităţilor de contribuţie se exprimă în numere întregi sau în fracţii ale acestora, cu condiţia ca nici o fracţie să nu fie mai mică de o cincime. 3) Contribuţii: cota fiecărui membru. a) Numărul unităţilor de contribuţie aplicabil fiecărui membru al Uniunii, care este parte la Actul din 1961-1972 sau la Actul din 1978 la data care devine legat prin prezenta Convenţie, este acelaşi cu numărul aplicabil acestuia imediat înaintea datei respective. b) Orice alt stat membru al Uniunii, în momentul aderării sale la Uniune, indică într-o declaraţie adresată Secretarului general numărul de unităţi de contribuţie care i se aplică. c) Orice stat membru al Uniunii poate în orice moment să indice într-o declaraţie adresată Secretarului general un număr de unităţi de contribuţie diferit de numărul aplicabil acestuia conform subparagrafelor a) sau b). O astfel de declaraţie, dacă este făcută în timpul primelor 6 luni ale anului calendaristic, produce efecte de la începutul următorului an calendaristic; în caz contrar, produce efecte de la începutul celui de-al doilea an calendaristic, care urmează anului în care a fost făcută declaraţia. 4) Contribuţii: calculul cotelor. a) Pentru fiecare perioadă bugetară suma corespunzătoare unei unităţi de contribuţie se obţine prin împărţirea sumei totale a cheltuielilor care trebuie acoperite în perioada respectivă din contribuţiile statelor membre ale Uniunii la numărul total de unităţi aplicabile acelor state membre ale Uniunii. b) Cuantumul contribuţiei fiecărui stat membru al Uniunii se obţine prin înmulţirea cuantumului corespunzător unei unităţi de contribuţie cu numărul unităţilor de contribuţie aplicabile acelui stat membru al Uniunii. 5) Restanţe în plata contribuţiei. a) Un stat membru al Uniunii care este în restanţă cu plata contribuţiei nu poate, sub rezerva subparagrafului b), să îşi exercite dreptul de vot în cadrul Consiliului, dacă cuantumul restanţelor sale este egal cu sau depăşeşte cuantumul contribuţiei datorate de acesta pentru întregul an precedent. Suspendarea dreptului la vot nu scuteşte un astfel de stat membru al Uniunii de obligaţiile sale în baza prezentei Convenţii şi nu îl privează de nici un alt drept care decurge din aceasta. b) Consiliul poate permite numitului stat membru al Uniunii să îşi continue exercitarea dreptului de vot, dacă şi atîta timp cît Consiliul are cunoştinţă de faptul că întîrzierea de plată se datorează unor condiţii excepţionale şi inevitabile. 6) Verificarea conturilor. Verificarea conturilor Uniunii este efectuată de un stat membru al Uniunii, după cum se prevede în reglementările administrative şi financiare. Un astfel de stat membru al Uniunii este desemnat, de Consiliu, cu acordul acestuia. 7) Contribuţii ale organizaţiilor interguvernamentale. Orice Parte Contractantă care este o organizaţie interguvernamentală nu este obligată să plătească contribuţii. Dacă, cu toate acestea, ea decide să plătească contribuţia, se aplică în consecinţă prevederile paragrafelor 1)-4). CAPITOLUL IX Aplicarea Convenţiei; alte acorduri Articolul 30 Aplicarea Convenţiei 1) Măsuri de aplicare. Fiecare Parte Contractantă adoptă toate măsurile necesare aplicării prezentei Convenţii, în special: (i) prevede măsuri juridice adecvate pentru a asigura respectarea efectivă a drepturilor amelioratorilor; (ii) stabileşte o autoritate, căreia să i se încredinţeze sarcina de a acorda drepturile amelioratorilor sau încredinţează acea sarcină unei autorităţi stabilite de o altă Parte Contractantă; (iii) asigură informarea publicului prin publicarea regulată a informaţiilor referitoare la: - cererile şi acordările drepturilor amelioratorilor; şi - denumiri propuse şi aprobate. 2) Conformitatea legislativă. Se înţelege că la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, după caz, fiecare stat sau organizaţie interguvernamentală trebuie să fie în măsură, conform legislaţiei sale, ca prevederile prezentei Convenţii să producă efecte. Articolul 31 Relaţii între Părţile Contractante şi statele legate prin acte anterioare 1) Relaţiile dintre statele legate prin prezenta Convenţie. Între statele membre ale Uniunii, care sunt legate atît prin prezenta Convenţie, cît şi prin orice act anterior al Convenţiei, se aplică numai prezenta Convenţie. 2) Relaţii posibile cu statele care nu sunt legate prin prezenta Convenţie. Orice stat membru al Uniunii, care nu este legat prin prezenta Convenţie, poate declara printr-o notificare adresată Secretarului general că în relaţiile sale cu fiecare membru al Uniunii legat numai prin prezenta Convenţie va aplica actul cel mai recent prin care este legat. De la expirarea termenului de o lună de la data unei astfel de notificări şi pînă în momentul în care statul membru al Uniunii care face declaraţia devine legat prin prezenta Convenţie respectivul membru al Uniunii aplică actul cel mai recent prin care este legat în relaţiile sale cu fiecare dintre membrii Uniunii legat numai prin prezenta Convenţie, în timp ce acesta din urmă aplică prezenta Convenţie cu privire la cel dintîi. Articolul 32 Acorduri speciale Membrii Uniunii îşi rezervă dreptul de a încheia între ei acorduri speciale privind protecţia soiurilor, în măsura în care aceste acorduri nu contravin prevederilor prezentei Convenţii. CAPITOLUL X Dispoziţii finale Articolul 33 Semnare Prezenta Convenţie este deschisă pentru semnare de către orice stat care este membru al Uniunii la data adoptării sale. Convenţia rămîne deschisă pentru semnare pînă Ia 31 martie 1992. Articolul 34 Ratificare, acceptare sau aprobare; aderare 1) State şi unele organizaţii interguvernamentale. a) Orice stat poate, conform prevederilor prezentului articol, să devină parte la prezenta Convenţie. b) Orice organizaţie interguvernamentală poate, conform prevederilor prezentului articol, să devină parte la prezenta Convenţie dacă: (i) are competenţă cu privire la aspectele reglementate de prezenta Convenţie; (ii) are propria legislaţie, care prevede acordarea şi protecţia drepturilor amelioratorilor care leagă toate statele sale membre; şi (iii) a fost autorizată în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile sale interne, să adere la prezenta Convenţie. 2) Instrument de accesiune. Orice stat care a semnat prezenta Convenţie devine parte la aceasta prin depunerea unui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare a prezentei Convenţii. Orice stat care nu a semnat prezenta Convenţie şi orice organizaţie interguvernamentală devine parte la aceasta prin depunerea unui instrument de aderare la prezenta Convenţie. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare se depun la Secretarul general. 3) Avizul Consiliului. Orice stat care nu este membru al Uniunii şi orice organizaţie interguvernamentală, înainte de a îşi depune instrumentul de aderare, solicită Consiliului să îşi dea avizul cu privire la conformitatea legislaţiei sale cu prevederile prezentei Convenţii. Dacă decizia privind avizul este pozitivă, instrumentul de aderare poate fi depus. Articolul 35 Rezerve 1) Principiu. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2), nu se admit rezerve faţă de prezenta Convenţie. 2) Excepţia posibilă. a) În pofida prevederilor art.3 1), orice stat care în momentul în care devine parte la prezenta Convenţie este parte la Actul din 1978 şi care în privinţa soiurilor înmulţite asexuat asigură protecţie printr-un alt titlu de proprietate industrială decît dreptul amelioratorului are dreptul să procedeze astfel în continuare fără să aplice prezenta Convenţie la acele soiuri. b) Orice stat care se foloseşte de acel drept, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, după caz, notifică în consecinţă Secretarului general. Acelaşi stat poate să retragă în orice moment acea notificare. Articolul 36 Comunicări privind legislaţia, genurile şi speciile protejate; informaţii pentru publicare 1) Notificarea iniţială. În momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare a prezentei Convenţii ori de aderare la aceasta, după caz, orice stat sau organizaţie interguvernamentală notifică Secretarului general: (i) legislaţia proprie care guvernează drepturile amelioratorilor; şi (ii) lista cuprinzînd genurile şi speciile de plante cărora li se vor aplica prevederile prezentei Convenţii la data la care va deveni legat prin prezenta Convenţie. 2) Notificarea modificărilor. Fiecare Parte Contractantă notifică cu promptitudine Secretarului general: (i) orice modificări ale legislaţiei sale care reglementează drepturile amelioratorilor; şi (ii) orice extindere a aplicării prezentei Convenţii la genuri şi specii de plante suplimentare. 3) Publicarea informaţiei. Secretarul general, pe baza comunicărilor primite de la fiecare Parte Contractantă implicată, publică informaţii privind: (i) legislaţia care guvernează drepturile amelioratorilor şi orice modificări în acea legislaţie; şi (ii) lista cuprinzînd genurile şi speciile de plante, menţionată în paragraful 1) (ii), şi orice extindere menţionată în paragraful 2) (ii). Articolul 37 Intrarea în vigoare; imposibilitatea de aderare la acte anterioare 1) Intrarea în vigoare iniţială. Prezenta Convenţie intră în vigoare la o lună după ce 5 state şi-au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, după caz, cu condiţia ca cel puţin 3 dintre numitele instrumente să fi fost depuse de state care sunt parte la Actul din 1961-1972 sau la Actul din 1978. 2) Intrarea în vigoare ulterioară. Orice stat care nu se încadrează în prevederile paragrafului 1) sau orice organizaţie interguvernamentală devine legată prin prezenta Convenţie la o lună de la data depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, după caz. 3) Imposibilitatea de a adera la Actul din 1978. Nu se poate depune nici un instrument de aderare la Actul din 1978 după intrarea în vigoare a prezentei Convenţii conform paragrafului 1), cu excepţia faptului că orice stat care este considerat ţară în curs de dezvoltare, în conformitate cu practica stabilită a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, poate depune un astfel de instrument pînă la 31 decembrie 1995 şi că orice alt stat poate depune un astfel de instrument pînă la 31 decembrie 1993, chiar dacă prezenta Convenţie intră în vigoare înaintea acelei date. Articolul 38 Revizuirea Convenţiei 1) Conferinţa. Prezenta Convenţie poate fi revizuită de o conferinţă a membrilor Uniunii. Convocarea unei astfel de conferinţe este decisă de Consiliu. 2) Cvorum şi majoritate. Procedurile unei conferinţe produc efecte numai dacă cel puţin jumătate din numărul statelor membre ale Uniunii sunt reprezentate la conferinţă. Este necesar ca o majoritate de trei sferturi din numărul statelor membre ale Uniunii să fie prezente şi să voteze la conferinţă pentru adoptarea oricărei revizuiri. Articolul 39 Denunţare 1) Notificări. Orice Parte Contractantă poate denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare adresată Secretarului general. Secretarul general notifică cu promptitudine tuturor membrilor Uniunii primirea acelei notificări. 2) Acte anterioare. Notificarea denunţării prezentei Convenţii este considerată, de asemenea, ca notificarea denunţării oricărui act anterior prin care este legată Partea Contractantă care denunţă prezenta Convenţie. 3) Data producerii de efecte. Denunţarea produce efecte la sfîrşitul anului calendaristic care urmează anului în care s-a primit notificarea de către Secretarul general. 4) Drepturi dobîndite. Denunţarea nu afectează nici un drept dobîndit în legătură cu un soi în baza prezentei Convenţii sau a altui act anterior, înainte de data la care denunţarea produce efecte. Articolul 40 Menţinerea drepturilor dobîndite Prezenta Convenţie nu limitează drepturile existente ale amelioratorilor în baza legilor Părţilor Contractante ori în baza oricărui act anterior sau a oricărui alt acord, altul decît prezenta Convenţie, încheiat între membrii Uniunii. Articolul 41 Originalul şi textele oficiale ale Convenţiei 1) Originalul. Prezenta Convenţie este semnată într-un singur exemplar original, în limbile engleză, franceză şi germană, textul în limba franceză fiind cel care prevalează în caz de inadvertenţe între diferite texte. Originalul este depus la Secretarul general. 2) Textele oficiale. Secretarul general, după consultarea cu guvernele interesate, stabileşte texte oficiale ale prezentei Convenţii în limbile arabă, italiană, japoneză, olandeză şi spaniolă şi în alte limbi pe care Consiliul le poate desemna. Articolul 42 Funcţiile depozitarului 1) Transmiterea copiilor. Secretarul general transmite copii autentificate de pe prezenta Convenţie tuturor statelor şi organizaţiilor interguvernamentale care au fost reprezentate la Conferinţa diplomatică care a adoptat prezenta Convenţie şi, la cerere, oricărui alt stat sau oricărei organizaţii interguvernamentale. 2) Înregistrare. Secretarul general înregistrează prezenta Convenţie la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.