Documente

Convenţie internaţională din 13.04.2005 privind suprimarea actelor de terorism nuclear

Tipul documentului: Documente
Data adoptării: 13.04.2005

ACT INTERNAŢIONAL

CONVENŢIE INTERNAŢIONALĂ

privind suprimarea actelor de terorism nuclear

New York, 13 aprilie 2005

(în vigoare 18.05.2008)

Tratate internaţionale vol.44 / pag.64, 2015

* * *

Notă: Convenţia ratificată prin Legea nr.20 din 21.02.2008

Vezi varianta engleză a Convenţiei

Statele părţi la prezenta Convenţie,

luînd în considerare scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi promovarea unor relaţii de bună vecinătate, prietenie şi cooperare între state,

amintind Declaraţia făcută cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 24 octombrie 1995,

recunoscînd dreptul tuturor statelor de a dezvolta şi de a folosi energia nucleară în scopuri paşnice şi interesele lor legitime faţă de beneficiile potenţiale care rezultă din folosirea paşnică a energiei nucleare,

în spiritul Convenţiei privind protecţia fizică a materialelor nucleare din 1980,

profund preocupate de escaladarea la nivel mondial a actelor de terorism, în toate formele şi manifestările sale,

reamintind Declaraţia referitoare la măsurile de eliminare a terorismului internaţional, anexată la Rezoluţia 49/60 a Adunării Generale din 9 decembrie 1994, în care inter alia, statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au reafirmat în mod solemn condamnarea necondiţionată a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind acte criminale şi nejustificate, indiferent de cine sînt comise şi de locul unde se produc, inclusiv a celor care pun în pericol relaţiile de prietenie dintre state şi popoare şi ameninţă integritatea teritorială şi securitatea statelor,

observînd că Declaraţia încurajează, în acelaşi timp, statele să examineze urgent domeniul de aplicare a prevederilor legale internaţionale referitoare la prevenirea, combaterea şi eliminarea terorismului în toate formele şi manifestările sale, cu scopul de a asigura existenţa unui cadru legal cuprinzător care să acopere toate aspectele acestei probleme,

amintind Rezoluţia 51/210 a Adunării Generale din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia privind completarea Declaraţiei din 1994 privind măsurile pentru eliminarea terorismului internaţional, anexată la acest document,

amintind, de asemenea, că, în conformitate cu Rezoluţia 51/210 a Adunării Generale, a fost creat un comitet ad-hoc pentru elaborarea, inter alia, a unei convenţii internaţionale pentru combaterea actelor de terorism nuclear, care să completeze instrumentele internaţionale existente în acest domeniu,

observînd că actele de terorism nuclear se pot solda cu consecinţele cele mai grave şi pot ameninţa pacea şi securitatea internaţională,

observînd, de asemenea, că prevederile legale multilaterale existente nu creează un cadru adecvat de abordare a acestor atacuri,

fiind convinse de necesitatea de a întări urgent cooperarea internaţională dintre state în elaborarea şi adoptarea unor măsuri practice şi eficiente de prevenire a unor asemenea acte de terorism şi de urmărire şi pedepsire a persoanelor care le comit,

observînd că activităţile forţelor militare ale statelor sînt guvernate de reglementări ale dreptului internaţional care se situează în afara cadrului prezentei Convenţii şi că excluderea unor anumite acţiuni din aria de aplicare a prezentei Convenţii nu scuză şi nu acordă un caracter licit unor acte care sînt ilegale şi nu împiedică, prin urmare, exercitarea urmăririi în baza altor legi,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Pentru scopurile prezentei Convenţii:

1. Material radioactiv reprezintă materialul nuclear şi alte substanţe radioactive conţinînd nuclizi care suferă dezintegrare spontană (proces însoţit de emisia unuia sau a mai multor tipuri de radiaţii ionizante, cum ar fi particulele alfa, beta, neutroni şi raze gama) şi care, datorită proprietăţilor lor radiologice sau fisionabile, pot cauza moartea, vătămări corporale grave sau daune importante bunurilor ori mediului.

2. Material nuclear reprezintă plutoniul, cu excepţia celui care are concentraţia izotopică mai mare de 80% în plutoniu 238; uraniu 233; uraniul îmbogăţit în izotopii 235 sau 233; uraniul care conţine amestecul de izotopi care apare în natură altfel decît în forma minerală ori a reziduurilor minerale; sau orice alte materiale care conţin una ori mai multe dintre substanţele prezentate anterior;

uraniul îmbogăţit în izotopii 235 sau 233 reprezintă uraniul conţinînd fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încît raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 din uraniul natural.

3. Instalaţie nucleară reprezintă:

a) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe nave, vehicule, aeronave sau obiecte spaţiale pentru a fi folosite ca sursă de energie în scopul propulsiei unor astfel de nave, vehicule, aeronave sau obiecte spaţiale ori pentru orice alte scopuri;

b) orice uzină sau mijloc de transport folosită/folosit pentru producerea, stocarea, procesarea sau transportul materialelor radioactive.

4. Dispozitiv reprezintă:

a) orice dispozitiv exploziv nuclear; sau

b) orice dispozitiv de dispersie a materialelor radioactive sau de emitere a radiaţiilor care, datorită proprietăţilor radiologice, poate cauza moartea, vătămări corporale grave sau daune importante bunurilor ori mediului.

5. Echipamentele statului sau echipamentele guvernamentale includ toate obiectivele permanente sau temporare ori mijloacele de transport care sînt folosite sau ocupate de către reprezentanţii unui stat, membrii unui guvern, ai unui organism legislativ ori judiciar sau de către funcţionari ori angajaţi ai unui stat sau ai altor autorităţi ori entităţi publice sau de către angajaţi ori oficiali ai unei organizaţii interguvernamentale în exercitarea obligaţiilor lor oficiale.

6. Forţele militare ale unui stat reprezintă forţele militare ale unui stat care sînt organizate, antrenate şi echipate, în baza legislaţiei naţionale a acestuia, cu scopul principal de a asigura apărarea sau securitatea naţională, şi persoanele care sprijină aceste forţe militare şi care se află în mod oficial sub comanda, controlul şi responsabilitatea acestora.

Articolul 2

1. Orice persoană comite o infracţiune în sensul prevederilor prezentei Convenţii, dacă acea persoană, în mod ilegal şi intenţionat:

a) deţine material radioactiv sau produce ori deţine un dispozitiv:

(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau

(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor sau mediului;

b) foloseşte în vreun fel un material sau un dispozitiv radioactiv ori foloseşte sau avariază o instalaţie nucleară astfel încît să se elibereze sau să existe riscul eliberării unui material radioactiv:

(i) cu scopul de a provoca moartea ori vătămări corporale grave; sau

(ii) cu scopul de a provoca daune importante bunurilor ori mediului; sau

(iii) cu intenţia de a constrînge o persoană fizică sau juridică, o organizaţie internaţională ori un stat să săvîrşească sau să se abţină de la o acţiune.

2. De asemenea, o persoană comite o infracţiune dacă:

a) ameninţă, în împrejurări care indică faptul că ameninţarea este credibilă, că va comite una dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) lit.b); sau

b) solicită în mod ilegal şi intenţionat material radioactiv, un dispozitiv sau o instalaţie nucleară, prin ameninţare, în împrejurări care indică faptul că ameninţarea este credibilă, sau prin folosirea forţei.

3. De asemenea, o persoană săvîrşeşte o infracţiune dacă aceasta comite o tentativă la una dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1).

4. De asemenea, orice persoană săvîrşeşte o infracţiune dacă:

a) participă în calitate de complice la infracţiunile prevăzute la alin.(1), (2) ori (3); sau

b) organizează comiterea sau coordonează alte persoane în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1), (2) ori (3); sau

c) contribuie într-un alt mod la comiterea uneia sau a mai multor infracţiuni prevăzute la alin.(1), (2) ori (3) de către un grup de persoane care acţionează pentru un scop comun, dacă această contribuţie este intenţionată şi făcută fie cu scopul facilitării activităţii infracţionale generale a grupului sau pentru a servi scopurilor acestuia, fie cunoscînd intenţia grupului de a comite infracţiunea sau infracţiunile respective.

Articolul 3

Prezenta Convenţie nu se aplică în cazul în care infracţiunea este comisă în interiorul unui singur stat, cînd presupusul făptuitor şi victimele infracţiunii sînt cetăţeni ai acestui stat, cînd presupusul făptuitor al infracţiunii se găseşte pe teritoriul acestui stat şi nici un alt stat nu are motive să stabilească propria competenţă, conform art.9 alin.(1) sau (2), fiind înţeles că în aceste cazuri se vor aplica prevederile art.7, 12, 14, 15, 16 şi 17, după caz.

Articolul 4

1. Nicio prevedere a prezentei Convenţii nu afectează alte drepturi, obligaţii şi responsabilităţi ale statelor şi persoanelor prevăzute în dreptul internaţional, în special scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional umanitar.

2. Activităţile desfăşurate de forţele militare în cursul unui conflict armat în înţelesul dreptului internaţional umanitar, care sînt guvernate de acest drept, precum şi activităţile desfăşurate de forţele militare ale unui stat în exercitarea sarcinilor oficiale, în măsura în care acestea sînt guvernate de alte reguli ale dreptului internaţional, nu intră sub incidenţa prezentei Convenţii.

3. Dispoziţiile alin.(2) nu pot fi interpretate în sensul aprobării sau acordării unui caracter legal unor fapte ilegale ori în scopul efectuării urmăririi penale în baza altor legi.

4. Prezenta Convenţie nu se referă şi nici nu poate fi considerată ca referindu-se în vreun mod la problematica legalităţii folosirii sau a ameninţării cu folosirea armelor nucleare de către un stat.

Articolul 5

Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru:

a) a prevedea ca infracţiuni în dreptul său intern faptele prevăzute la art.2;

b) a stabili pentru infracţiunile respective unele pedepse corespunzătoare, care să ţină seama de gravitatea acestor infracţiuni.

Articolul 6

Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, inclusiv legislaţie internă, dacă este cazul, pentru a se asigura că actele criminale prevăzute de prezenta Convenţie, mai ales cele concepute sau calculate pentru a provoca teroare în rîndul populaţiei, al unui grup de persoane ori al unor indivizi, nu vor putea fi justificate în nicio împrejurare prin considerente de natură politică, filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau prin alte motive similare şi că sînt sancţionate cu pedepse proporţionale cu gravitatea lor.

Articolul 7

1. Statele părţi trebuie să coopereze prin:

a) adoptarea tuturor măsurilor posibile, inclusiv, dacă este necesar, prin adaptarea legislaţiilor lor naţionale, pentru a preveni şi a contracara pregătirea pe teritoriul lor a comiterii, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, a infracţiunilor prevăzute la art.2, inclusiv a măsurilor de interzicere pe teritoriul lor naţional a activităţilor persoanelor, grupurilor ori organizaţiilor care încurajează, instigă, organizează, finanţează în cunoştinţă de cauză sau asigură cu bună-ştiinţă asistenţă tehnică ori informaţii sau participă la săvîrşirea acestor infracţiuni;

b) efectuarea unui schimb de informaţii precise şi verificate, în conformitate cu prevederile legislaţiilor lor naţionale, prin modalităţile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute în acestea, şi coordonarea măsurilor administrative sau de altă natură adoptate, după caz, pentru depistarea, prevenirea, combaterea şi cercetarea infracţiunilor prevăzute la art.2 şi pentru instituirea procedurilor penale împotriva persoanelor suspectate de comiterea unor asemenea infracţiuni. În mod special, un stat parte trebuie să adopte măsurile adecvate pentru a informa fără întîrziere celelalte state la care se face referire la art.9 cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute la art.2, precum şi cu privire la pregătirile vizînd comiterea unor asemenea infracţiuni despre care a luat cunoştinţă şi să informeze, atunci cînd este cazul, organizaţiile internaţionale.

2. Statele părţi trebuie să adopte măsurile adecvate, în conformitate cu legislaţiile lor naţionale, pentru a proteja confidenţialitatea oricărei informaţii primite în mod confidenţial în virtutea prezentei Convenţii de la un alt stat parte sau prin participarea la o activitate desfăşurată pentru implementarea acestei Convenţii. Dacă statele părţi furnizează informaţii în mod confidenţial unor organizaţii internaţionale, trebuie adoptate măsuri pentru a se asigura protejarea confidenţialităţii acelor informaţii.

3. Prevederile prezentei Convenţii nu impun statelor părţi obligaţia de a comunica informaţii pe care nu le este permis să le transmită în baza legislaţiilor lor naţionale sau a căror comunicare ar pune în pericol securitatea statului ori protecţia fizică a materialului nuclear.

4. Statele părţi vor informa Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la autorităţile lor competente şi punctele de legătură însărcinate cu transmiterea şi primirea informaţiilor la care se face referire în prezentul articol. Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite va comunica, la rîndul său, informaţiile referitoare la autorităţile competente şi punctele de legătură tuturor statelor părţi şi Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. Accesul la aceste autorităţi şi puncte de legătură trebuie să fie posibil în permanenţă.

Articolul 8

În scopul prevenirii infracţiunilor care intră sub incidenţa prezentei Convenţii, statele părţi trebuie să depună toate eforturile pentru a adopta măsurile adecvate de asigurare a protecţiei materialelor radioactive, avînd în vedere recomandările şi funcţiile relevante ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică.

Articolul 9

1. Fiecare stat parte trebuie să adopte toate măsurile care sînt necesare pentru a-şi stabili competenţa asupra infracţiunilor prevăzute la art.2, atunci cînd:

a) infracţiunea este comisă pe teritoriul acelui stat; sau

b) infracţiunea este comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul acelui stat ori al unei aeronave care este înregistrată în baza legislaţiei acelui stat la momentul comiterii infracţiunii; sau

c) infracţiunea este comisă de către un cetăţean al acelui stat.

2. De asemenea, fiecare stat parte poate să îşi stabilească propria competenţă asupra oricărei infracţiuni de acest fel, atunci cînd:

a) infracţiunea este comisă împotriva unuia dintre cetăţenii săi; sau

b) infracţiunea este comisă împotriva unui echipament public al statului sau unui echipament guvernamental al acelui stat în străinătate, inclusiv împotriva unei ambasade sau altor sedii diplomatice ori consulare ale acelui stat; sau

c) infracţiunea este comisă de către o persoană apatridă care îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelui stat; sau

d) infracţiunea este comisă în încercarea de a constrînge acel stat să facă ori să nu facă un act; sau

e) infracţiunea este comisă la bordul unui avion exploatat de guvernul acelui stat.

3. Cu ocazia ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta Convenţie, fiecare stat parte va notifica Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite competenţa stabilită potrivit legislaţiei naţionale şi în conformitate cu alin.(2). În caz de modificare, statul parte îl informează imediat despre aceasta pe Secretarul General.

4. Fiecare stat parte adoptă totodată măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.2, în cazul în care autorul presupus al infracţiunii se găseşte pe teritoriul său şi acest stat nu îl extrădează către unul dintre statele părţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu alin.(1) şi (2).

5. Prezenta Convenţie nu exclude exercitarea oricărei competenţe în materie penală, stabilită de un stat parte, în conformitate cu legislaţia naţională.

Articolul 10

1. De îndată ce primeşte informaţii că una dintre infracţiunile prevăzute la art.2 a fost comisă sau este comisă pe teritoriul unui stat parte sau potrivit cărora o persoană care a comis ori care se presupune că a comis o astfel de infracţiune este posibil să fie prezentă pe teritoriul său, statul parte în cauză va lua măsurile necesare, potrivit legislaţiei naţionale, pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la cunoştinţă.

2. Dacă apreciază că situaţia o justifică, statul parte pe teritoriul căruia se află autorul sau presupusul autor va lua măsurile adecvate, potrivit legislaţiei naţionale, pentru a asigura prezenţa acelei persoane în vederea urmăririi sau extrădării.

3. Orice persoană faţă de care sînt adoptate măsurile prevăzute la alin.(2) va avea dreptul:

a) să comunice fără întîrziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului al cărui cetăţean este ori al statului care este îndreptăţit să îi protejeze drepturile sau, dacă acea persoană este apatridă, al statului pe teritoriul căruia acea persoană îşi are reşedinţa obişnuită;

b) să fie vizitată de un reprezentant al acelui stat;

c) să fie informată cu privire la drepturile sale prevăzute la lit.a) şi b).

4. Drepturile la care se face referire la alin.(3) vor fi exercitate în conformitate cu legile şi reglementările statului pe teritoriul căruia se află autorul sau presupusul autor, cu condiţia ca aceste legi şi reglementări să permită deplina realizare a scopurilor pentru care au fost prevăzute drepturile menţionate la alin.(3).

5. Prevederile alin.(3) şi (4) nu aduc atingere dreptului fiecărui stat îndreptăţit să îşi exercite competenţa, în conformitate cu art.9 alin.(1) lit.c) sau alin.(2) lit.c), de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să comunice cu presupusul autor şi să îl viziteze pe acesta.

6. Atunci cînd un stat parte a reţinut o persoană, în temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat, în mod direct sau prin intermediul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, statele părţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu art.9 alin.(1) şi (2) şi, în cazul în care consideră că este necesar, orice alt stat parte interesat, cu privire la faptul că acea persoană este reţinută şi la circumstanţele care justifică reţinerea acelei persoane. Statul care efectuează investigaţiile prevăzute la alin.(1) va informa imediat statele părţi asupra rezultatelor cercetărilor şi va indica dacă intenţionează să-şi exercite jurisdicţia.

Articolul 11

1. În cazurile în care sînt aplicabile dispoziţiile art.9, statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul presupus al infracţiunii este obligat, dacă nu extrădează acea persoană, să prezinte cazul, fără întîrziere şi fără nicio excepţie, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu a fost comisă pe teritoriul său, autorităţilor sale competente, pentru a exercita acţiunea penală potrivit procedurii prevăzute de legislaţia sa. Aceste autorităţi hotărăsc în aceleaşi condiţii ca pentru orice altă infracţiune care are caracter grav conform legislaţiei statului respectiv.

2. De fiecare dată cînd legislaţia internă a unui stat parte nu îi permite acestuia să extrădeze sau să predea pe unul dintre cetăţenii săi decît cu condiţia ca acea persoană să fie trimisă înapoi pentru a-şi executa pedeapsa la care a fost condamnată la terminarea procesului sau procedurii pentru care extrădarea ori predarea i-a fost cerută şi cu condiţia ca acest stat şi statul care reclamă extrădarea să accepte această cerere şi celelalte condiţii pe care le apreciază necesare, extrădarea sau predarea condiţionată este suficientă pentru a stinge obligaţia prevăzută la alin.(1).

Articolul 12

Oricărei persoane reţinute sau împotriva căreia au fost luate alte măsuri ori au fost efectuate proceduri, ca urmare a prevederilor prezentei Convenţii, îi vor fi asigurate un tratament echitabil, precum şi toate drepturile şi garanţiile, în conformitate cu legislaţia statului pe teritoriul căruia se află şi cu dispoziţiile aplicabile ale dreptului internaţional, inclusiv prevederile în materia drepturilor omului.

Articolul 13

1. Infracţiunile prevăzute la art.2 sînt considerate de plin drept ca fiind cazuri de extrădare în toate tratatele de extrădare existente între oricare dintre statele părţi anterior intrării în vigoare a prezentei Convenţii. Statele părţi se obligă să includă astfel de infracţiuni care dau loc la extrădare în fiecare tratat de extrădare ce va fi încheiat ulterior între ele.

2. Atunci cînd un stat parte care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la un alt stat parte faţă de care este obligat printr-un tratat privind extrădarea, statul solicitat poate să considere prezenta Convenţie ca fiind baza juridică pentru extrădare în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art.2. Extrădarea se supune celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia statului căruia i s-a cerut extrădarea.

3. Statele părţi care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat recunosc reciproc infracţiunile prevăzute la art.2 drept cazuri de extrădare, în condiţiile prevăzute de legislaţia statului solicitat.

4. Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la art.2 sînt considerate, în scopul extrădării între statele părţi, ca nefiind comise exclusiv în locul în care au fost săvîrşite, ci şi pe teritoriul statelor care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu art.9 alin.(1) şi (2).

5. Prevederile tuturor înţelegerilor şi tratatelor de extrădare dintre statele părţi cu privire la infracţiunile prevăzute la art.2 sînt considerate ca fiind modificate între statele părţi în măsura în care sînt incompatibile cu prezenta Convenţie.

Articolul 14

1. Statele părţi îşi acordă reciproc cea mai extinsă asistenţă în vederea efectuării oricărei anchete, proceduri penale sau proceduri de extrădare ce vizează infracţiunile prevăzute la art.2, inclusiv pentru obţinerea elementelor de probă care sînt necesare scopurilor procedurii.

2. Statele părţi îşi vor îndeplini obligaţiile care rezultă din prevederile alin.(1) în conformitate cu tratatele sau cu alte acorduri cu privire la asistenţa judiciară reciprocă, încheiate între ele. În absenţa unor astfel de tratate sau acorduri, statele părţi îşi acordă asistenţă în conformitate cu legislaţia lor naţională.

Articolul 15

Niciuna dintre infracţiunile prevăzute la art.2 nu va fi considerată, în scopul extrădării sau al asistenţei judiciare reciproce, ca infracţiune politică sau infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori infracţiune săvîrşită din motive politice. Prin urmare, o cerere de extrădare sau de asistenţă juridică reciprocă în cazul unei astfel de infracţiuni nu va putea fi refuzată pentru motivul că aceasta priveşte o infracţiune politică, o infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau o infracţiune săvîrşită din motive politice.

Articolul 16

Nicio dispoziţie a prezentei Convenţii nu va fi interpretată ca impunînd o obligaţie de extrădare sau de acordare a asistenţei judiciare reciproce, dacă statul parte solicitat are motive serioase să creadă că cererea de extrădare sau de asistenţă judiciară vizînd infracţiunile prevăzute la art.2 a fost prezentată cu scopul de a urmări şi de a pedepsi o persoană pe motive de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică sau opinii politice ori că soluţionarea acestei cereri ar aduce un prejudiciu situaţiei acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.

Articolul 17

1. O persoană aflată în detenţie sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte şi a cărei prezenţă este necesară într-un alt stat parte în scopul de a depune mărturie, de a identifica sau de a ajuta la stabilirea faptelor în cursul cercetării şi urmăririi penale a infracţiunilor stipulate în prezenta Convenţie poate fi transferată dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii:

a) persoana îşi dă liber şi în cunoştinţă de cauză consimţămîntul; şi

b) autorităţile competente ale ambelor state consimt la acest transfer, în condiţiile pe care acestea le consideră adecvate.

2. Pentru scopurile prezentului articol:

a) statul spre care se face transferul are puterea şi obligaţia de a ţine persoana transferată în detenţie, în afară de cazul în care a primit o cerere sau o autorizaţie contrară din partea statului din care persoana a fost transferată;

b) statul spre care este efectuat transferul îşi îndeplineşte fără întîrziere obligaţia de a returna persoana respectivă în paza statului din care a fost transferată, conform celor convenite în prealabil sau conform celor decise de către autorităţile competente din cele două state;

c) statul spre care se efectuează transferul nu poate pretinde statului din care se face transferul să angajeze o procedură de extrădare pentru ca persoana în cauză să îi fie remisă;

d) se va lua în considerare perioada pe care persoana în cauză a petrecut-o în detenţie în statul în care a fost transferată, în scopul computării pedepsei de executat în statul din care a fost transferată.

3. În afară de cazul în care statul parte din care o persoană urmează să fie transferată în conformitate cu prezentul articol îşi dă acordul în acest sens, persoana respectivă, indiferent de cetăţenia pe care o are, nu va fi urmărită, deţinută sau supusă altor restricţii privind libertatea sa de mişcare pe teritoriul statului spre care acea persoană este transferată, în legătură cu actele sau condamnările anterioare plecării sale de pe teritoriul statului din care acea persoană a fost transferată.

Articolul 18

1. Dacă un stat parte a preluat sau deţine controlul asupra unor materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii nucleare, după comiterea uneia dintre infracţiunile stipulate la art.2, acesta trebuie:

a) să ia măsurile necesare pentru ca materialele radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare să fie neutralizate;

b) să se asigure că materialul nuclear este deţinut în conformitate cu sistemul de garanţii nucleare stabilit de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică; şi

c) să respecte recomandările de protecţie fizică, precum şi standardele de sănătate şi securitate nucleare publicate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică.

2. În urma finalizării oricăror proceduri privind una dintre infracţiunile la care se referă art.2 sau mai devreme dacă dreptul internaţional o cere, toate materialele radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare vor fi restituite, după consultarea (mai ales în legătură cu modalităţile de restituire şi depozitare) cu statele părţi implicate, statului parte căruia îi aparţin, statului parte al cărui cetăţean sau rezident este persoana fizică ori juridică aflată în posesia unor astfel de materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii ori statului parte de pe teritoriul căruia acestea au fost sustrase sau obţinute în mod ilegal.

3. a) Dacă unui stat parte i se interzice, prin legislaţia naţională sau dreptul internaţional, să restituie sau să primească astfel de materiale radioactive, dispozitive ori instalaţii nucleare sau dacă statele părţi implicate convin astfel, sub rezerva prevederilor lit.b), statul parte care deţine materialele sau dispozitivele radioactive ori instalaţiile nucleare va continua să ia măsurile descrise la alin.(1); astfel de materiale sau dispozitive radioactive ori instalaţii nucleare vor fi folosite doar în scopuri paşnice;

b) Dacă este împotriva legii pentru statul parte aflat în posesia materialelor radioactive sau dispozitivelor ori instalaţiilor nucleare să le deţină, acel stat se va asigura că acestea sînt transferate, cît mai repede posibil, către un stat pentru care deţinerea lor nu este ilegală şi care, dacă este necesar, a oferit asigurări în conformitate cu alin.(1), cu consultarea statului respectiv, cu scopul neutralizării acestora; astfel de materiale radioactive sau dispozitive ori instalaţii nucleare vor fi folosite doar în scopuri paşnice.

4. Dacă materialele radioactive, dispozitivele sau instalaţiile nucleare la care se face referire la alin.(1) şi (2) nu aparţin niciunui dintre statele părţi sau niciunui cetăţean ori rezident al unui stat parte sau nu au fost sustrase ori obţinute ilegal de pe teritoriul unui stat parte ori dacă nici un stat nu doreşte să primească astfel de materiale, dispozitive sau instalaţii, în baza prevederilor alin.(3), va fi luată o decizie separată cu privire la depozitarea acestor materiale, în urma consultării dintre statele implicate şi organizaţiile internaţionale responsabile, conform alin.(3) lit.b).

5. Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1), (2), (3) şi (4) statul parte care deţine materiale radioactive, dispozitive sau instalaţii nucleare poate solicita asistenţa şi cooperarea altor state părţi, în special statelor părţi implicate, şi a organizaţiilor internaţionale responsabile, în special Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. Statele părţi şi organizaţiile internaţionale sînt încurajate să furnizeze tot ajutorul posibil, respectînd prevederile acestui alineat.

6. Statele părţi implicate în depozitarea şi deţinerea materialelor radioactive, dispozitivelor sau instalaţiilor nucleare, respectînd prevederile prezentului articol, le vor informa pe Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică în legătură cu modul în care au fost depozitate aceste materiale. Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică va transmite informaţia statelor părţi.

7. În eventualitatea oricărei dispersii de material radioactiv din cauza uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.2, nicio dispoziţie a prezentului articol nu va afecta în niciun fel regulile de drept internaţional care guvernează răspunderea pentru daune nucleare sau alte reglementări ale dreptului internaţional.

Articolul 19

Statul parte în care a fost începută urmărirea penală împotriva autorului presupus al infracţiunii comunică rezultatul definitiv, în conformitate cu legislaţia sa sau cu procedurile aplicabile naţionale, Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informează celelalte state părţi.

Articolul 20

Statele părţi se vor consulta între ele în mod direct sau prin intermediul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, beneficiind, dacă este necesar, şi de asistenţa organizaţiilor internaţionale, pentru a asigura aplicarea eficientă a prezentei Convenţii.

Articolul 21

Statele părţi trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute în prezenta Convenţie într-o manieră aflată în concordanţă cu principiile egalităţii suverane şi integrităţii teritoriale ale statelor, precum şi al neamestecului în treburile interne ale altor state.

Articolul 22

Nicio prevedere a prezentei Convenţii nu abilitează vreun stat parte să exercite, pe teritoriul unui alt stat parte, competenţe sau funcţii care sînt rezervate exclusiv autorităţilor acelui stat parte prin dreptul său intern.

Articolul 23

1. Orice diferend dintre două sau mai multe state părţi privind interpretarea ori aplicarea prezentei Convenţii şi care nu poate fi soluţionat prin negociere într-un interval de timp rezonabil va fi supus arbitrajului la cererea unuia dintre state. Dacă în termen de 6 luni de la data solicitării arbitrajului părţile nu cad de acord în ceea ce priveşte organizarea acestuia, oricare dintre părţi poate supune diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunînd o cerere, în conformitate cu Statutul Curţii.

2. Oricare stat poate declara, la momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta Convenţie, că nu se consideră obligat de prevederile alin.(1). Celelalte state părţi nu sînt ţinute de prevederile alin.(1) faţă de orice stat parte care a formulat o asemenea rezervă.

3. Statul care a formulat o rezervă potrivit dispoziţiilor alin.(2) o poate retrage în orice moment prin notificarea Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 24

1. Prezenta Convenţie va fi deschisă semnării de către toate statele de la 14 septembrie 2005 pînă la 31 decembrie 2006, la sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.

2. Prezenta Convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

3. Prezenta Convenţie va fi deschisă pentru aderare oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 25

1. Prezenta Convenţie intră în vigoare în cea de-a 30-a zi de la data depunerii celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2. Pentru fiecare stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezenta Convenţie după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, aceasta va intra în vigoare în a 30-a zi de la depunerea instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare de către statul în cauză.

Articolul 26

1. Orice stat parte poate propune amendamente la prezenta Convenţie. Amendamentul propus va fi înaintat depozitarului, care îl va comunica imediat tuturor statelor părţi.

2. Dacă majoritatea statelor părţi solicită depozitarului să convoace o conferinţă pentru studierea amendamentelor propuse, depozitarul va invita toate statele părţi să participe la o asemenea conferinţă, care va începe nu mai devreme de 3 luni de la transmiterea invitaţiilor.

3. În cursul conferinţei se vor depune toate eforturile pentru a se asigura că amendamentele sînt adoptate prin consens. Dacă acest lucru nu este posibil, amendamentele pot fi adoptate cu o majoritate de două treimi din numărul total al statelor părţi. Orice amendament adoptat la conferinţă este imediat comunicat tuturor statelor părţi de către depozitar.

4. Amendamentul adoptat în conformitate cu alin.(3) va intra în vigoare pentru fiecare stat parte care a depus instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare a amendamentului ori de aderare la acesta, în cea de-a 30-a zi de la data la care două treimi din numărul statelor părţi au depus respectivele lor instrumente. După aceea, amendamentul va intra în vigoare pentru fiecare stat parte în a 30-a zi de la data la care statul în cauză a depus respectivul instrument.

Articolul 27

1. Orice stat parte poate denunţa prezenta Convenţie printr-o notificare scrisă adresată Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2. Denunţarea va produce efecte după un an de la data primirii notificării de către Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 28

Originalul prezentei Convenţii, ale cărui texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sînt egal autentice, va fi depus la Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite apoi copii certificate tuturor statelor. Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzător în acest scop de guvernele lor, au semnat prezenta Convenţie, care a fost deschisă spre semnare la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, la 14 septembrie 2005.

INTERNATIONAL CONVENTION

FOR THE SUPPRESSION OF ACTS OF NUCLEAR TERRORISM

New York, april 13, 2005

The States Parties to this Convention,

having in mind the purposes and principles of the Charter of the United Nations concerning the maintenance of international peace and security and the promotion of good-neighbourliness and friendly relations and cooperation among States,

recalling the Declaration on the Occasion of the Fiftieth Anniversary of the United Nations of 24 October 1995,

recognizing the right of all States to develop and apply nuclear energy for peaceful purposes and their legitimate interests in the potential benefits to be derived from the peaceful application of nuclear energy,

bearing in mind the Convention on the Physical Protection of Nuclear Material of 1980,

deeply concerned about the worldwide escalation of acts of terrorism in all its forms and manifestations,

recalling the Declaration on Measures to Eliminate International Terrorism annexed to General Assembly resolution 49/60 of 9 December 1994, in which, inter alia, the States Members of the United Nations solemnly reaffirm their unequivocal condemnation of all acts, methods and practices of terrorism as criminal and unjustifiable, wherever and by whomever committed, including those which jeopardize the friendly relations among States and peoples and threaten the territorial integrity and security of States,

noting that the Declaration also encouraged States to review urgently the scope of the existing international legal provisions on the prevention, repression and elimination of terrorism in all its forms and manifestations, with the aim of ensuring that there is a comprehensive legal framework covering all aspects of the matter,

recalling General Assembly resolution 51/210 of 17 December 1996 and the Declaration to Supplement the 1994 Declaration on Measures to Eliminate International Terrorism annexed thereto,

recalling also that, pursuant to General Assembly resolution 51/210, an ad hoc committee was established to elaborate, inter alia, an international convention for the suppression of acts of nuclear terrorism to supplement related existing international instruments,

noting that acts of nuclear terrorism may result in the gravest consequences and may pose a threat to international peace and security,

noting also that existing multilateral legal provisions do not adequately address those attacks,

being convinced of the urgent need to enhance international cooperation between States in devising and adopting effective and practical measures for the prevention of such acts of terrorism and for the prosecution and punishment of their perpetrators,

noting that the activities of military forces of States are governed by rules of international law outside of the framework of this Convention and that the exclusion of certain actions from the coverage of this Convention does not condone or make lawful otherwise unlawful acts, or preclude prosecution under other laws,

have agreed as follows:

Article 1

For the purposes of this Convention:

1. "Radioactive material" means nuclear material and other radioactive substances which contain nuclides which undergo spontaneous disintegration (a process accompanied by emission of one or more types of ionizing radiation, such as alpha-, beta-, neutron particles and gamma rays) and which may, owing to their radiological or fissile properties, cause death, serious bodily injury or substantial damage to property or to the environment.

2. "Nuclear material" means plutonium, except that with isotopic concentration exceeding 80 per cent in plutonium-238; uranium-233; uranium enriched in the isotope 235 or 233; uranium containing the mixture of isotopes as occurring in nature other than in the form of ore or ore residue; or any material containing one or more of the foregoing;

Whereby "uranium enriched in the isotope 235 or 233" means uranium containing the isotope 235 or 233 or both in an amount such that the abundance ratio of the sum of these isotopes to the isotope 238 is greater than the ratio of the isotope 235 to the isotope 238 occurring in nature.

3. "Nuclear facility" means:

(a) Any nuclear reactor, including reactors installed on vessels, vehicles, aircraft or space objects for use as an energy source in order to propel such vessels, vehicles, aircraft or space objects or for any other purpose;

(b) Any plant or conveyance being used for the production, storage, processing or transport of radioactive material.

4. "Device" means:

(a) Any nuclear explosive device; or

(b) Any radioactive material dispersal or radiation-emitting device which may, owing to its radiological properties, cause death, serious bodily injury or substantial damage to property or to the environment.

5. "State or government facility" includes any permanent or temporary facility or conveyance that is used or occupied by representatives of a State, members of a Government, the legislature or the judiciary or by officials or employees of a State or any other public authority or entity or by employees or officials of an intergovernmental organization in connection with their official duties.

6. "Military forces of a State" means the armed forces of a State which are organized, trained and equipped under its internal law for the primary purpose of national defence or security and persons acting in support of those armed forces who are under their formal command, control and responsibility.

Article 2

1. Any person commits an offence within the meaning of this Convention if that person unlawfully and intentionally:

(a) Possesses radioactive material or makes or possesses a device:

(i) With the intent to cause death or serious bodily injury; or

(ii) With the intent to cause substantial damage to property or to the environment;

(b) Uses in any way radioactive material or a device, or uses or damages a nuclear facility in a manner which releases or risks the release of radioactive material:

(i) With the intent to cause death or serious bodily injury; or

(ii) With the intent to cause substantial damage to property or to the environment; or

(iii) With the intent to compel a natural or legal person, an international organization or a State to do or refrain from doing an act.

2. Any person also commits an offence if that person:

(a) Threatens, under circumstances which indicate the credibility of the threat, to commit an offence as set forth in paragraph 1 (b) of the present article; or

(b) Demands unlawfully and intentionally radioactive material, a device or a nuclear facility by threat, under circumstances which indicate the credibility of the threat, or by use of force.

3. Any person also commits an offence if that person attempts to commit an offence as set forth in paragraph 1 of the present article.

4. Any person also commits an offence if that person:

(a) Participates as an accomplice in an offence as set forth in paragraph 1, 2 or 3 of the present article; or

(b) Organizes or directs others to commit an offence as set forth in paragraph 1, 2 or 3 of the present article; or

(c) In any other way contributes to the commission of one or more offences as set forth in paragraph 1, 2 or 3 of the present article by a group of persons acting with a common purpose; such contribution shall be intentional and either be made with the aim of furthering the general criminal activity or purpose of the group or be made in the knowledge of the intention of the group to commit the offence or offences concerned.

Article 3

This Convention shall not apply where the offence is committed within a single State, the alleged offender and the victims are nationals of that State, the alleged offender is found in the territory of that State and no other State has a basis under article 9, paragraph 1 or 2, to exercise jurisdiction, except that the provisions of articles 7, 12, 14, 15, 16 and 17 shall, as appropriate, apply in those cases.

Article 4

1. Nothing in this Convention shall affect other rights, obligations and responsibilities of States and individuals under international law, in particular the purposes and principles of the Charter of the United Nations and international humanitarian law.

2. The activities of armed forces during an armed conflict, as those terms are understood under international humanitarian law, which are governed by that law are not governed by this Convention, and the activities undertaken by military forces of a State in the exercise of their official duties, inasmuch as they are governed by other rules of international law, are not governed by this Convention.

3. The provisions of paragraph 2 of the present article shall not be interpreted as condoning or making lawful otherwise unlawful acts, or precluding prosecution under other laws.

4. This Convention does not address, nor can it be interpreted as addressing, in any way, the issue of the legality of the use or threat of use of nuclear weapons by States.

Article 5

Each State Party shall adopt such measures as may be necessary:

(a) To establish as criminal offences under its national law the offences set forth in article 2;

(b) To make those offences punishable by appropriate penalties which take into account the grave nature of these offences.

Article 6

Each State Party shall adopt such measures as may be necessary, including, where appropriate, domestic legislation, to ensure that criminal acts within the scope of this Convention, in particular where they are intended or calculated to provoke a state of terror in the general public or in a group of persons or particular persons, are under no circumstances justifiable by considerations of a political, philosophical, ideological, racial, ethnic, religious or other similar nature and are punished by penalties consistent with their grave nature.

Article 7

1. States Parties shall cooperate by:

(a) Taking all practicable measures, including, if necessary, adapting their national law, to prevent and counter preparations in their respective territories for the commission within or outside their territories of the offences set forth in article 2, including measures to prohibit in their territories illegal activities of persons, groups and organizations that encourage, instigate, organize, knowingly finance or knowingly provide technical assistance or information or engage in the perpetration of those offences;

(b) Exchanging accurate and verified information in accordance with their national law and in the manner and subject to the conditions specified herein, and coordinating administrative and other measures taken as appropriate to detect, prevent, suppress and investigate the offences set forth in article 2 and also in order to institute criminal proceedings against persons alleged to have committed those crimes. In particular, a State Party shall take appropriate measures in order to inform without delay the other States referred to in article 9 in respect of the commission of the offences set forth in article 2 as well as preparations to commit such offences about which it has learned, and also to inform, where appropriate, international organizations.

2. States Parties shall take appropriate measures consistent with their national law to protect the confidentiality of any information which they receive in confidence by virtue of the provisions of this Convention from another State Party or through participation in an activity carried out for the implementation of this Convention. If States Parties provide information to international organizations in confidence, steps shall be taken to ensure that the confidentiality of such information is protected.

3. States Parties shall not be required by this Convention to provide any information which they are not permitted to communicate pursuant to national law or which would jeopardize the security of the State concerned or the physical protection of nuclear material.

4. States Parties shall inform the Secretary-General of the United Nations of their competent authorities and liaison points responsible for sending and receiving the information referred to in the present article. The Secretary- General of the United Nations shall communicate such information regarding competent authorities and liaison points to all States Parties and the International Atomic Energy Agency. Such authorities and liaison points must be accessible on a continuous basis.

Article 8

For purposes of preventing offences under this Convention, States Parties shall make every effort to adopt appropriate measures to ensure the protection of radioactive material, taking into account relevant recommendations and functions of the International Atomic Energy Agency.

Article 9

1. Each State Party shall take such measures as may be necessary to establish its jurisdiction over the offences set forth in article 2 when:

(a) The offence is committed in the territory of that State; or

(b) The offence is committed on board a vessel flying the flag of that State or an aircraft which is registered under the laws of that State at the time the offence is committed; or

2. A State Party may also establish its jurisdiction over any such offence when:

(a) The offence is committed against a national of that State; or

(b) The offence is committed against a State or government facility of that State abroad, including an embassy or other diplomatic or consular premises of that State; or

(c) The offence is committed by a stateless person who has his or her habitual residence in the territory of that State; or

(d) The offence is committed in an attempt to compel that State to do or abstain from doing any act; or

(e) The offence is committed on board an aircraft which is operated by the Government of that State.

3. Upon ratifying, accepting, approving or acceding to this Convention, each State Party shall notify the Secretary-General of the United Nations of the jurisdiction it has established under its national law in accordance with paragraph 2 of the present article. Should any change take place, the State Party concerned shall immediately notify the Secretary-General.

4. Each State Party shall likewise take such measures as may be necessary to establish its jurisdiction over the offences set forth in article 2 in cases where the alleged offender is present in its territory and it does not extradite that person to any of the States Parties which have established their jurisdiction in accordance with paragraph 1 or 2 of the present article.

5. This Convention does not exclude the exercise of any criminal jurisdiction established by a State Party in accordance with its national law.

Article 10

1. Upon receiving information that an offence set forth in article 2 has been committed or is being committed in the territory of a State Party or that a person who has committed or who is alleged to have committed such an offence may be present in its territory, the State Party concerned shall take such measures as may be necessary under its national law to investigate the facts contained in the information.

2. Upon being satisfied that the circumstances so warrant, the State Party in whose territory the offender or alleged offender is present shall take the appropriate measures under its national law so as to ensure that person's presence for the purpose of prosecution or extradition.

3. Any person regarding whom the measures referred to in paragraph 2 of the present article are being taken shall be entitled:

(a) To communicate without delay with the nearest appropriate representative of the State of which that person is a national or which is otherwise entitled to protect that person's rights or, if that person is a stateless person, the State in the territory of which that person habitually resides;

(b) To be visited by a representative of that State;

4. The rights referred to in paragraph 3 of the present article shall be exercised in conformity with the laws and regulations of the State in the territory of which the offender or alleged offender is present, subject to the provision that the said laws and regulations must enable full effect to be given to the purposes for which the rights accorded under paragraph 3 are intended.

5. The provisions of paragraphs 3 and 4 of the present article shall be without prejudice to the right of any State Party having a claim to jurisdiction in accordance with article 9, paragraph 1 (c) or 2 (c), to invite the International Committee of the Red Cross to communicate with and visit the alleged offender.

6. When a State Party, pursuant to the present article, has taken a person into custody, it shall immediately notify, directly or through the Secretary- General of the United Nations, the States Parties which have established jurisdiction in accordance with article 9, paragraphs 1 and 2, and, if it considers it advisable, any other interested States Parties, of the fact that that person is in custody and of the circumstances which warrant that person's detention. The State which makes the investigation contemplated in paragraph 1 of the present article shall promptly inform the said States Parties of its findings and shall indicate whether it intends to exercise jurisdiction.

Article 11

1. The State Party in the territory of which the alleged offender is present shall, in cases to which article 9 applies, if it does not extradite that person, be obliged, without exception whatsoever and whether or not the offence was committed in its territory, to submit the case without undue delay to its competent authorities for the purpose of prosecution, through proceedings in accordance with the laws of that State. Those authorities shall take their decision in the same manner as in the case of any other offence of a grave nature under the law of that State.

2. Whenever a State Party is permitted under its national law to extradite or otherwise surrender one of its nationals only upon the condition that the person will be returned to that State to serve the sentence imposed as a result of the trial or proceeding for which the extradition or surrender of the person was sought, and this State and the State seeking the extradition of the person agree with this option and other terms they may deem appropriate, such a conditional extradition or surrender shall be sufficient to discharge the obligation set forth in paragraph 1 of the present article.

Article 12

Any person who is taken into custody or regarding whom any other measures are taken or proceedings are carried out pursuant to this Convention shall be guaranteed fair treatment, including enjoyment of all rights and guarantees in conformity with the law of the State in the territory of which that person is present and applicable provisions of international law, including international law of human rights.

Article 13

1. The offences set forth in article 2 shall be deemed to be included as extraditable offences in any extradition treaty existing between any of the States Parties before the entry into force of this Convention. States Parties undertake to include such offences as extraditable offences in every extradition treaty to be subsequently concluded between them.

2. When a State Party which makes extradition conditional on the existence of a treaty receives a request for extradition from another State Party with which it has no extradition treaty, the requested State Party may, at its option, consider this Convention as a legal basis for extradition in respect of the offences set forth in article 2. Extradition shall be subject to the other conditions provided by the law of the requested State.

3. States Parties which do not make extradition conditional on the existence of a treaty shall recognize the offences set forth in article 2 as extraditable offences between themselves, subject to the conditions provided by the law of the requested State.

4. If necessary, the offences set forth in article 2 shall be treated, for the purposes of extradition between States Parties, as if they had been committed not only in the place in which they occurred but also in the territory of the States that have established jurisdiction in accordance with article 9, paragraphs 1 and 2.

5. The provisions of all extradition treaties and arrangements between States Parties with regard to offences set forth in article 2 shall be deemed to be modified as between States Parties to the extent that they are incompatible with this Convention.

Article 14

1. States Parties shall afford one another the greatest measure of assistance in connection with investigations or criminal or extradition proceedings brought in respect of the offences set forth in article 2, including assistance in obtaining evidence at their disposal necessary for the proceedings.

2. States Parties shall carry out their obligations under paragraph 1 of the present article in conformity with any treaties or other arrangements on mutual legal assistance that may exist between them. In the absence of such treaties or arrangements, States Parties shall afford one another assistance in accordance with their national law.

Article 15

None of the offences set forth in article 2 shall be regarded, for the purposes of extradition or mutual legal assistance, as a political offence or as an offence connected with a political offence or as an offence inspired by political motives. Accordingly, a request for extradition or for mutual legal assistance based on such an offence may not be refused on the sole ground that it concerns a political offence or an offence connected with a political offence or an offence inspired by political motives.

Article 16

Nothing in this Convention shall be interpreted as imposing an obligation to extradite or to afford mutual legal assistance if the requested State Party has substantial grounds for believing that the request for extradition for offences set forth in article 2 or for mutual legal assistance with respect to such offences has been made for the purpose of prosecuting or punishing a person on account of that person's race, religion, nationality, ethnic origin or political opinion or that compliance with the request would cause prejudice to that person's position for any of these reasons.

Article 17

1. A person who is being detained or is serving a sentence in the territory of one State Party whose presence in another State Party is requested for purposes of testimony, identification or otherwise providing assistance in obtaining evidence for the investigation or prosecution of offences under this Convention may be transferred if the following conditions are met:

(a) The person freely gives his or her informed consent; and

(b) The competent authorities of both States agree, subject to such conditions as those States may deem appropriate.

2. For the purposes of the present article:

(a) The State to which the person is transferred shall have the authority and obligation to keep the person transferred in custody, unless otherwise requested or authorized by the State from which the person was transferred;

(b) The State to which the person is transferred shall without delay implement its obligation to return the person to the custody of the State from which the person was transferred as agreed beforehand, or as otherwise agreed, by the competent authorities of both States;

(c) The State to which the person is transferred shall not require the State from which the person was transferred to initiate extradition proceedings for the return of the person;

(d) The person transferred shall receive credit for service of the sentence being served in the State from which he or she was transferred for time spent in the custody of the State to which he or she was transferred.

3. Unless the State Party from which a person is to be transferred in accordance with the present article so agrees, that person, whatever his or her nationality, shall not be prosecuted or detained or subjected to any other restriction of his or her personal liberty in the territory of the State to which that person is transferred in respect of acts or convictions anterior to his or her departure from the territory of the State from which such person was transferred.

Article 18

1. Upon seizing or otherwise taking control of radioactive material, devices or nuclear facilities, following the commission of an offence set forth in article 2, the State Party in possession of such items shall:

(a) Take steps to render harmless the radioactive material, device or nuclear facility;

(b) Ensure that any nuclear material is held in accordance with applicable International Atomic Energy Agency safeguards; and

(c) Have regard to physical protection recommendations and health and safety standards published by the International Atomic Energy Agency.

2. Upon the completion of any proceedings connected with an offence set forth in article 2, or sooner if required by international law, any radioactive material, device or nuclear facility shall be returned, after consultations (in particular, regarding modalities of return and storage) with the States Parties concerned to the State Party to which it belongs, to the State Party of which the natural or legal person owning such radioactive material, device or facility is a national or resident, or to the State Party from whose territory it was stolen or otherwise unlawfully obtained.

3. (a) Where a State Party is prohibited by national or international law from returning or accepting such radioactive material, device or nuclear facility or where the States Parties concerned so agree, subject to paragraph 3 (b) of the present article, the State Party in possession of the radioactive material, devices or nuclear facilities shall continue to take the steps described in paragraph 1 of the present article; such radioactive material, devices or nuclear facilities shall be used only for peaceful purposes;

(b) Where it is not lawful for the State Party in possession of the radioactive material, devices or nuclear facilities to possess them, that State shall ensure that they are placed as soon as possible in the possession of a State for which such possession is lawful and which, where appropriate, has provided assurances consistent with the requirements of paragraph 1 of the present article in consultation with that State, for the purpose of rendering it harmless; such radioactive material, devices or nuclear facilities shall be used only for peaceful purposes.

4. If the radioactive material, devices or nuclear facilities referred to in paragraphs 1 and 2 of the present article do not belong to any of the States Parties or to a national or resident of a State Party or was not stolen or otherwise unlawfully obtained from the territory of a State Party, or if no State is willing to receive such items pursuant to paragraph 3 of the present article, a separate decision concerning its disposition shall, subject to paragraph 3 (b) of the present article, be taken after consultations between the States concerned and any relevant international organizations.

5. For the purposes of paragraphs 1, 2, 3 and 4 of the present article, the State Party in possession of the radioactive material, device or nuclear facility may request the assistance and cooperation of other States Parties, in particular the States Parties concerned, and any relevant international organizations, in particular the International Atomic Energy Agency. States Parties and the relevant international organizations are encouraged to provide assistance pursuant to this paragraph to the maximum extent possible.

6. The States Parties involved in the disposition or retention of the radioactive material, device or nuclear facility pursuant to the present article shall inform the Director General of the International Atomic Energy Agency of the manner in which such an item was disposed of or retained. The Director General of the International Atomic Energy Agency shall transmit the information to the other States Parties.

7. In the event of any dissemination in connection with an offence set forth in article 2, nothing in the present article shall affect in any way the rules of international law governing liability for nuclear damage, or other rules of international law.

Article 19

The State Party where the alleged offender is prosecuted shall, in accordance with its national law or applicable procedures, communicate the final outcome of the proceedings to the Secretary-General of the United Nations, who shall transmit the information to the other States Parties.

Article 20

States Parties shall conduct consultations with one another directly or through the Secretary-General of the United Nations, with the assistance of international organizations as necessary, to ensure effective implementation of this Convention.

Article 21

The States Parties shall carry out their obligations under this Convention in a manner consistent with the principles of sovereign equality and territorial integrity of States and that of non-intervention in the domestic affairs of other States.

Article 22

Nothing in this Convention entitles a State Party to undertake in the territory of another State Party the exercise of jurisdiction and performance of functions which are exclusively reserved for the authorities of that other State Party by its national law.

Article 23

1. Any dispute between two or more States Parties concerning the interpretation or application of this Convention which cannot be settled through negotiation within a reasonable time shall, at the request of one of them, be submitted to arbitration. If, within six months of the date of the request for arbitration, the parties are unable to agree on the organization of the arbitration, any one of those parties may refer the dispute to the International Court of Justice, by application, in conformity with the Statute of the Court.

2. Each State may, at the time of signature, ratification, acceptance or approval of this Convention or accession thereto, declare that it does not consider itself bound by paragraph 1 of the present article. The other States Parties shall not be bound by paragraph 1 with respect to any State Party which has made such a reservation.

3. Any State which has made a reservation in accordance with paragraph 2 of the present article may at any time withdraw that reservation by notification to the Secretary-General of the United Nations.

Article 24

1. This Convention shall be open for signature by all States from 14 September 2005 until 31 December 2006 at United Nations Headquarters in New York.

2. This Convention is subject to ratification, acceptance or approval. The instruments of ratification, acceptance or approval shall be deposited with the Secretary-General of the United Nations.

3. This Convention shall be open to accession by any State. The instruments of accession shall be deposited with the Secretary-General of the United Nations.

Article 25

1. This Convention shall enter into force on the thirtieth day following the date of the deposit of the twenty-second instrument of ratification, acceptance, approval or accession with the Secretary-General of the United Nations.

2. For each State ratifying, accepting, approving or acceding to the Convention after the deposit of the twenty-second instrument of ratification, acceptance, approval or accession, the Convention shall enter into force on the thirtieth day after deposit by such State of its instrument of ratification, acceptance, approval or accession.

Article 26

1. A State Party may propose an amendment to this Convention. The proposed amendment shall be submitted to the depositary, who circulates it immediately to all States Parties.

2. If the majority of the States Parties request the depositary to convene a conference to consider the proposed amendments, the depositary shall invite all States Parties to attend such a conference to begin no sooner than three months after the invitations are issued.

3. The conference shall make every effort to ensure amendments are adopted by consensus. Should this not be possible, amendments shall be adopted by a two-thirds majority of all States Parties. Any amendment adopted at the conference shall be promptly circulated by the depositary to all States Parties.

4. The amendment adopted pursuant to paragraph 3 of the present article shall enter into force for each State Party that deposits its instrument of ratification, acceptance, accession or approval of the amendment on the thirtieth day after the date on which two thirds of the States Parties have deposited their relevant instrument. Thereafter, the amendment shall enter into force for any State Party on the thirtieth day after the date on which that State deposits its relevant instrument.

Article 27

1. Any State Party may denounce this Convention by written notification to the Secretary-General of the United Nations.

2. Denunciation shall take effect one year following the date on which notification is received by the Secretary-General of the United Nations.

Article 28

The original of this Convention, of which the Arabic, Chinese, English, French, Russian and Spanish texts are equally authentic, shall be deposited with the Secretary-General of the United Nations, who shall send certified copies thereof to all States.

IN WITNESS WHEREOF, the undersigned, being duly authorized thereto by their respective Governments, have signed this Convention, opened for signature at United Nations Headquarters in New York on 14 September 2005.