Convenţie nr.122 din 09.07.64 privind politica de ocuparea forţei de muncă

Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.593-XIII din 26.09.95 CONVENŢIA PRIVIND POLITICA DE OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ Nr.122 din 09.07.64 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 10, pag.68 Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi s-a întrunit aici la 17 iunie 1964 în cea de-a patruzeci şi opta sesiune a sa, avînd în vedere că Declaraţia de la Philadelphia recunoaşte obligaţia solemnă a Organizaţiei Internaţionale a Muncii de a sprijini punerea în aplicare de către diferitele naţiuni ale lumii a programelor capabile să realizeze ocuparea deplină a forţei de muncă şi ridicarea nivelului de trai şi că preambulul constituţiei organizaţiei prevede lupta împotriva şomajului şi garantarea unui salariu care să asigure condiţii de existenţă convenabile, avînd, de asemenea, în vedere că, în sensul Declaraţiei de la Philadelphia, Organizaţiei Internaţionale a Muncii îi revine sarcina să cerceteze şi să aprecieze repercusiunile politicilor economice şi financiare asupra politicii de ocupare a forţei de muncă, în lumina obiectivului fundamental potrivit căruia "toţi oamenii, indiferent de rasă, credinţă sau sexul lor, au dreptul să urmărească realizarea progresului lor material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi demnitate, în condiţii de securitate economică şi cu posibilităţi egale", avînd în vedere că Declaraţia universală a drepturilor omului prevede, că "orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă şi la protecţia împotriva şomajului", luînd notă de termenii convenţiilor şi recomandărilor internaţionale asupra muncii, existente, care sunt în raport direct cu politica de ocupare a forţei de muncă şi în special Convenţia şi Recomandarea asupra activităţii de ocupare a forţei de muncă, 1948, Recomandarea asupra orientării profesionale, 1949, Recomandarea asupra pregătirii profesionale, 1962, precum şi Convenţia şi Recomandarea privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, 1958, considerînd că aceste instrumente ar trebui plasate în contextul mai larg al unui program internaţional urmărind asigurarea expansiunii economice bazate pe ocuparea deplină a forţei de muncă în scop productiv şi în condiţii de liberă alegere a muncii, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la politica de ocupare a forţei de muncă, care sunt cuprinse în cea de-a opta problemă înscrisă pe ordinea de zi a sesiunii, după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale, adoptă, la 9 iulie 1964, convenţia următoare, care se va numi, Convenţie asupra politicii de ocupare a forţei de muncă, 1964. Articolul 1 1. În vederea stimulării creşterii şi dezvoltării economice, a ridicării nivelului de trai, a satisfacerii necesităţilor de forţa de muncă şi a rezolvării problemei şomajului şi subocupării forţei de muncă, orice stat membru va formula şi aplica, drept obiectiv esenţial, o politică activă urmărind promovarea ocupării depline a forţei de muncă în scop productiv şi în condiţii de liberă alegere a muncii. 2. Politica menţionată va trebui să tindă a garanta: a) că va fi de lucru pentru toate persoanele disponibile şi în căutare de muncă; b) că această muncă va fi pe cît posibil productivă; c) că va exista libera alegere a muncii şi că fiecare lucrător a avea toate posibilităţile de a dobîndi calificările necesare pentru a ocupa un serviciu care să-i convină şi de a folosi în această muncă calificările, precum şi aptitudinile sale, fără deosebire de rasă, culoare, sex, religie, opinii politice, ascendenţă naţională sau origine socială. 3. Politica menţionată va trebui să ţină seama de stadiul de dezvoltare economică, precum şi de raporturile care există între obiectivele ocupării forţei de muncă şi celelalte obiective economice şi sociale şi va fi aplicată prin metode adaptate condiţiilor şi uzantelor naţionale. Articolul 2 Orice stat membru va trebui, prin metode adaptate condiţiilor ţării şi în măsura în care acestea permit: a) să determine şi să reexamineze cu regularitate, în cadrul unei politici economice şi sociale coordonate, măsuri care trebuie adoptate în vederea atingerii obiectivelor enunţate în articolul 1; b) să ia hotărîrile necesare de aplicare acestor măsuri, inclusiv elaborarea de programe, dacă este cazul. Articolul 3 În apliarea prezentei convenţii, reprezentanţii grupurilor interesate în măsurile ce trebuie luate şi, în special, reprezentanţii celor care angajează şi reprezentanţii lucrătorilor vor trebui să fie consultaţi cu privire la politica de ocupare a forţei de muncă în scopul de a se ţine pe deplin seama de experienţă şi părerile lor, vor colabora din plin la elaborarea acestei politici şi vor participa la acţiunile de sprijinire a lucrătorilor. Articolul 4 Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra. Articolul 5 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei. 3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru această convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale. Articolul 6 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a acesteia, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinută pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol. Articolul 7 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei. 2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a două ratificări care i-a fost comunicată, directorul general le va atrage atenţia asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. Articolul 8 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente. Articolul 9 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. Articolul 10 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care va revizui total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 6 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia că noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare; b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei. 2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. Articolul 11 Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate. Adoptată la Geneva la 9 iulie 1964