Convenţie nr.154 din 19.06.81 privind promovarea negocierilor colective

Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.994-XIII din 15.10.96 CONVENŢIA PRIVIND PROMOVAREA NEGOCIERILOR COLECTIVE Nr.154 din 19.06.81 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 11, pag.260 -------------------------------- Adoptată la Geneva la 19 iunie 1981 Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a reunit la 3 iunie 1981 în cea de-a 67-a sesiune a sa, reafirmînd prevederea din Declaraţia de la Philadelphia, care recunoaşte "obligaţia solemnă pentru Organizaţia Internaţională a Muncii de a susţine realizarea, în cadrul diferitelor naţiuni ale lumii, a unor programe apte să realizeze..., recunoaşterea efectivă a dreptului la negociere colectivă" şi notînd că acest principiu este "pe deplin aplicabil tuturor popoarelor lumii", ţinînd cont de importanţa capitală a normelor internaţionale conţinute în: Convenţia asupra libertăţii sindicale şi protecţia dreptului sindical, 1948; Convenţia asupra dreptului de organizare şi negociere colectivă, 1949; Recomandarea asupra convenţiilor colective, 1951; Recomandarea asupra concilierii şi arbitrajului facultativ, 1951; Convenţia şi Recomandarea asupra relaţiilor de muncă în funcţiunea publică, 1978, precum şi Convenţia şi Recomandarea asupra administraţiei muncii, 1978, considerînd că este de dorit să se facă cele mai mari eforturi pentru a realiza scopurile acestor norme şi, în special, principiile generale conţinute în art. 4 al convenţiei asupra dreptului la organizare şi negociere colectivă, 1949, şi paragraful 1 al Recomandării asupra convenţiilor colective, 1951, considerînd în consecinţă că aceste norme ar trebui să fie completate prin măsuri corespunzătoare bazate pe respectivele norme şi destinate promovării negocierii colective libere şi voluntare. după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la promovarea negocierii colective, problema care constituie cel, de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, după ce a hotărît că aceste propuneri să fie transpuse sub forma unei convenţii internaţionale, adoptă la 1 iunie 1981 următoarea convenţie care va fi denumită Convenţie asupra negocierii colective, 1981. Partea I Domenii de aplicare şi definiţii Articolul 1 1. Prezenta convenţie se aplică tuturor ramurilor de activitate economică. 2. Măsura în care garanţiile prevăzute de către prezenta convenţie se aplică forţelor armate şi poliţiei poate fi stabilită prin legislaţia sau practica naţională. 3. În ce priveşte funcţia publică, prin legislaţie sau practică naţională pot fi fixate modalităţi speciale de aplicare a prezentei convenţii. Articolul 2 În sensul prezentei convenţii, termenul negociere colectivă se aplică tuturor negocierilor care au loc între o persoană care angajează, un grup de persoane care angajează sau una ori mai multe organizaţii ale lucrătorilor, pe de altă parte, în vederea: a) fixării condiţiilor de muncă şi angajării; şi/sau b) reglementării relaţiilor între cei ce angajează lucrători; şi/sau c) reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor. Articolul 3 1. În cazul cînd legea sau practica naţională recunoaşte existenţa reprezentanţilor lucrătorilor, aşa cum ei sunt definiţi în art. 3 alin. b) din convenţia privind reprezentanţii lucrătorilor, 1971, legea sau practica naţională poate stabili în ce măsură termenul negociere colectivă va trebui să includă, de asemenea, în sensul prezentei convenţii, negocierile cu aceşti reprezentanţi. 2. Atunci cînd, în aplicarea paragrafului 1 de mai sus, termenul negociere colectivă include, de asemenea, negocierile cu reprezentanţii lucrătorilor vizaţi în acest paragraf, de fiecare dată cînd este cazul vor trebui luate măsuri corespunzătoare pentru a garanta că prezenţa acestora nu poate servici la slăbirea situaţiei organizaţiilor lucrătorilor interesaţi. Partea a II-a Metode de aplicare Articolul 4 În cazul cînd aplicarea prezentei convenţii nu este asigurată pe calea contractelor colective, a sentinţelor arbitrale sau în orice altă formă conform cu practica naţională, ea va trebui făcută pe calea legislaţiei naţionale. Partea a III-a Promovarea negocierii colective Articolul 5 1. Vor trebui luate măsuri adaptate circumstanţelor naţionale, în vederea promovării negocierii colective. 2. Măsurile vizate la paragraful 1 de mai sus trebuie să aibă următoarele obiective: a) negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei ce angajează şi pentru toate categoriile de lucrători din ramurile de activitate vizate de prezenta convenţie; b) negocierea colectivă să fie progresiv extinsă la toate domeniile acoperite de alin. a), b) şi c) ale art. 2 al prezentei convenţii; c) să se încurajeze dezvoltarea regulilor de procedură convenite între organizaţiile celor ce angajează şi organizaţiile lucrătorilor; d) negocierea colectivă să nu fie împiedicată de inexistenţa unor reguli care să reglementeze desfăşurarea sa sau de insuficienţa sau de caracterul impropriu al acestor reguli; e) organele şi procedurile de reglementare a conflictelor de muncă să fie concepute de o asemenea manieră cît să contribuie la promovarea negocierii colective. Articolul 6 Dispoziţiile acestei convenţii nu constituie un obstacol pentru funcţionarea sistemelor de relaţii profesionale în care are loc negocierea colectivă în cadrul mecanismelor sau instituţiilor de conciliere şi/sau arbitraj, la care părţile participă în mod voluntar la negocierea colectivă. Articolul 7 Măsurile luate de autorităţile publice pentru a încuraja şi promova dezvoltarea negocierii colective vor face obiectul consultărilor prealabile şi, de fiecare dată cînd aceasta este posibil, al acordurilor între puterea publică şi organizaţiile celor ce angajează şi ale lucrătorilor. Articolul 8 Măsurile luate în vederea promovării negocierii colective nu vor putea fi concepute şi aplicate de o manieră care să împiedice libertatea negocierii colective. Partea a IV-a Dispoziţii finale Articolul 9 Prezenta convenţie nu revizuieşte nici una dintre convenţiile sau recomandările existente. Articolul 10 Ratificările oficiale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrate de către acesta. Articolul 11 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări vor fi înregistrate de către directorul general. 2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre. 3. În continuare, pentru fiecare stat membru, această convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale. Articolul 12 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei. 2. Orice stat membru care a calificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de a o denunţa, prevăzută de prezentul articol, va fi obligat pentru o nouă perioadă de 10 ani şi drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol. Articolul 13 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei. 2. Notificînd statele membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a două ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. Articolul 14 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în scopul înregistrării, potrivit art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente. Articolul 15 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina, dacă este cazul, să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. Articolul 16 1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi numai dacă noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va antrena, de plin drept, fără a se ţine seama de art. 12 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă pentru ratificare de către statele membre. 2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o şi care nu vor ratifica convenţia de revizuire. Articolul 17 Textele francez şi englez ale prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.