Decizia nr.1/2016 din 18.10.2016 a Subcomitetului pentru Indicaţii Geografice de modificare a anexelor XXX-C şi XXX-D la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte
ACORD BILATERAL
D E C I Z I E nr.1/2016
a Subcomitetului pentru Indicaţii Geografice de modificare a anexelor
XXX-C şi XXX-D la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale
acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte
Brussels, la 18 octombrie 2016
(în vigoare 18.10.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 30-39 art. 95 din 03.02.2017
* * *
Notă: Ordinul MAE şi IE nr.58-T-01 din 23.01.2017
Notă: Vezi varianta engleză a Deciziei
SUBCOMITETUL PENTRU INDICAŢII GEOGRAFICE,
având în vedere Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, în special articolul 306 alineatul (4) litera (b),
întrucât:
(1) Acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare a intrat în vigoare la 1 aprilie 2013.
(2) Acordul respectiv a fost încorporat, ulterior, în Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte (denumit în continuare “acordul”), care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2014.
(3) Articolul 298 din Acord prevede posibilitatea de a adăuga în anexele XXX-C şi XXX-D la Acord noi indicaţii geografice care trebuie să fie protejate, după finalizarea procedurii de opoziţie şi după examinarea unei sinteze a Caietelor de sarcini conform articolului 297 alineatele (3) şi (4), în mod satisfăcător pentru ambele părţi.
(4) Procedura şi examinarea respective au fost finalizate, iar anexa XXX-C şi anexa XXX-D pot fi, prin urmare, modificate,
DECIDE:
Articolul 1
Anexa XXX-C şi anexa XXX-D la Acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte sunt înlocuite de textul din anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării sale.
Adoptată la Brussels, la 18 octombrie 2016.
Pentru Subcomitetul pentru indicaţii geografice
| Preşedintele şi şeful
delegaţiei din UE |
Secretarul subcomitetului |
| Susana Marazuela-Azpiroz | Secretarul UE
Nuno Vicente Secretarul Republicii Moldova Liliana Vieru |
“Anexa XXX-C
Indicaţii geografice ale produselor, menţionate
la articolul 297 alineatele (3) şi (4)
Produsele agricole şi alimentare din Uniunea Europeană,
altele decât vinurile, băuturile spirtoase şi vinurile aromatizate,
care urmează să fie protejate în Republica Moldova
| Stat membru UE |
Denumirea care urmează să fie protejată |
Tip de produs | Echivalent cu caractere latine |
| BE | Jambon d'Ardenne | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| BE | Fromage de Herve | Brânzeturi | |
| BE | Beurre d'Ardenne | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| BE | Brussels grondwitloof | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| BE | Vlaams - Brabantse Tafeldruif | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| BE | Poperingse hopscheuten / Poperingse hoppescheuten |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| BE | Geraardsbergse Mattentaart | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| BE | Liers vlaaike | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| BE | Gentse azalea | Flori şi plante ornamentale | |
| BE | Pâté gaumais | Alte produse din anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumit în continuare “tratatul”) (condimente etc.) | |
| BG | Горнооряховски суджук | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | Gornooryahovski sudzhuk |
| CZ | Jihočeská Niva | Brânzeturi | |
| CZ | Jihočeská Zlatá Niva | Brânzeturi | |
| CZ | Olomoucké tvarůky | Brânzeturi | |
| CZ | Noovické kysané zelí | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| CZ | Vestarská cibule | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| CZ | Chelčicko – Lhenické ovoce | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| CZ | Pohořelický kapr | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| CZ | Třeboňský kapr | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| CZ | Březnický leák | Bere | |
| CZ | Brněnské pivo / Starobrněnské pivo |
Bere | |
| CZ | Budějovické pivo | Bere | |
| CZ | Budějovický měanský var | Bere | |
| CZ | Černá Hora | Bere | |
| CZ | České pivo | Bere | |
| CZ | Českobudějovické pivo | Bere | |
| CZ | Chodské pivo | Bere | |
| CZ | Znojemské pivo | Bere | |
| CZ | Hořické trubičky | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Karlovarský suchar | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Lomnické suchary | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Mariánskolázeňské oplatky | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Pardubický perník | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | tramberské ui | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Karlovarské oplatky | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Karlovarské trojhránky | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Valaský frgál | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| CZ | Český kmín | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| CZ | Chamomilla bohemica | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| CZ | atecký chmel | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| DK | Vadehavslam | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DK | Vadehavsstude | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DK | Danablu | Brânzeturi | |
| DK | Esrom | Brânzeturi | |
| DK | Lammefjordsgulerod | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Diepholzer Moorschnucke | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DE | Lüneburger Heidschnucke | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DE | Schwäbisch-Hällisches Qualitätsschweinefleisch |
Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DE | Bayerisches Rindfleisch / Rindfleisch aus Bayern |
Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DE | Weideochse vom Limpurger Rind | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| DE | Ammerländer Dielenrauchschinken / Ammerländer Katenschinken |
Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Ammerländer Schinken / Ammerländer Knochenschinken |
Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Greußener Salami | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Nürnberger Bratwürste / Nürnberger Rostbratwürste |
Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Schwarzwälder Schinken | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Thüringer Leberwurst | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Thüringer Rostbratwurst | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Thüringer Rotwurst | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Eichsfelder Feldgieker / Eichsfelder Feldkieker |
Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Göttinger Feldkieker | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Göttinger Stracke | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Halberstädter Würstchen | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Hofer Rindfleischwurst | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Holsteiner Katenschinken / Holsteiner Schinken/ Holsteiner Katenrauchchinken/ Holsteiner Knochenschinken |
Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Westfälischer Knochenschinken | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| DE | Allgäuer Bergkäse | Brânzeturi | |
| DE | Allgäuer Emmentaler | Brânzeturi | |
| DE | Altenburger Ziegenkäse | Brânzeturi | |
| DE | Odenwälder Frühstückskäse | Brânzeturi | |
| DE | Hessischer Handkäse sau Hessischer Handkäs | Brânzeturi | |
| DE | Holsteiner Tilsiter | Brânzeturi | |
| DE | Nieheimer Käse | Brânzeturi | |
| DE | Lausitzer Leinöl | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| DE | Bayerischer Meerrettich / Bayerischer Kren |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Feldsalat von der Insel Reichenau | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Gurken von der Insel Reichenau | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Salate von der Insel Reichenau | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Spreewälder Gurken | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Spreewälder Meerrettich | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Tomaten von der Insel Reichenau | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Abensberger Spargel/ Abensberger Qualitätsspargel |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Bamberger Hörnla/ Bamberger Hörnle/ Bamberger Hörnchen |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Filderkraut / Filderspitzkraut |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Lüneburger Heidekartoffeln | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Rheinisches Apfelkraut | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Rheinisches Zuckerrübenkraut / Rheinischer Zuckerrübensirup / Rheinisches Rübenkraut |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Schrobenhausener Spargel/ Spargel aus dem Schrobenhausener Land/ Spargel aus dem Anbaugebiet Schrobenhausen |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Spargel aus Franken/ Fränkischer Spargel/ Franken-Spargel |
Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Stromberger Pflaume | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Walbecker Spargel | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| DE | Holsteiner Karpfen | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| DE | Oberpfälzer Karpfen | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| DE | Schwarzwaldforelle | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| DE | Aischgründer Karpfen | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| DE | Fränkischer Karpfen / Frankenkarpfen / Karpfen aus Franken |
Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| DE | Bayerisches Bier | Bere | |
| DE | Bremer Bier | Bere | |
| DE | Dortmunder Bier | Bere | |
| DE | Hofer Bier | Bere | |
| DE | Kölsch | Bere | |
| DE | Kulmbacher Bier | Bere | |
| DE | Mainfranken Bier | Bere | |
| DE | Münchener Bier | Bere | |
| DE | Reuther Bier | Bere | |
| DE | Aachener Printen | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Lübecker Marzipan | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Meißner Fummel | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Nürnberger Lebkuchen | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Bremer Klaben | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Dresdner Christstollen/ Dresdner Stollen/ Dresdner Weihnachtsstollen |
Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Salzwedeler Baumkuchen | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| DE | Düsseldorfer Mostert/ Düsseldorfer Senf Mostert/ Düsseldorfer Urtyp Mostert/ Aechter Düsseldorfer Mostert |
Pastă de muştar | |
| DE | Schwäbische Maultaschen / Schwäbische Suppenmaultaschen |
Paste făinoase | |
| DE | Schwäbische Spätzle / Schwäbische Knöpfle |
Paste făinoase | |
| DE | Hopfen aus der Hallertau | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| DE | Hessischer Apfelwein | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| DE | Spalt Spalter | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| DE | Tettnanger Hopfen | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IE | Connemara Hill lamb / Uain Sléibhe Chonamara |
Carne şi organe comestibile proaspete | |
| IE | Timoleague Brown Pudding | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IE | Imokilly Regato | Brânzeturi | |
| IE | Clare Island Salmon | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| IE | Waterford Blaa / Blaa | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| EL | Αρνάκι Ελασσόνας | Carne şi organe comestibile proaspete | Arnaki Elassonas |
| EL | Κατσικάκι Ελασσόνας | Carne şi organe comestibile proaspete | Katsikaki Elassonas |
| EL | Ανεβατό | Brânzeturi | Anevato |
| EL | Γαλοτύρι | Brânzeturi | Galotyri |
| EL | Γραβιέρα Αγράφων | Brânzeturi | Graviera Agrafon |
| EL | Γραβιέρα Κρήτης | Brânzeturi | Graviera Kritis |
| EL | Γραβιέρα Νάξου | Brânzeturi | Graviera Naxou |
| EL | Καλαθάκι Λήμνου | Brânzeturi | Kalathaki Limnou |
| EL | Κασέρι | Brânzeturi | Kasseri |
| EL | Κατίκι Δομοκού | Brânzeturi | Katiki Domokou |
| EL | Κεφαλογραβιέρα | Brânzeturi | Kefalograviera |
| EL | Κοπανιστή | Brânzeturi | Kopanisti |
| EL | Λαδοτύρι Μυτιλήνης | Brânzeturi | Ladotyri Mytilinis |
| EL | Μανούρι | Brânzeturi | Manouri |
| EL | Μετσοβόνε | Brânzeturi | Metsovone |
| EL | Μπάτζος | Brânzeturi | Batzos |
| EL | Ξυνομυζήθρα Κρήτης | Brânzeturi | Xynomyzithra Kritis |
| EL | Πηχτόγαλο Χανίων | Brânzeturi | Pichtogalo Chanion |
| EL | Σαν Μιχάλη | Brânzeturi | San Michali |
| EL | Σφέλα | Brânzeturi | Sfela |
| EL | Φέτα | Brânzeturi | Feta |
| EL | Φορμαέλλα Αράχωβας Παρνασσού | Brânzeturi | Formaella Arachovas Parnassou |
| EL | Ξύγαλο Σητείας / Ξίγαλο Σητείας | Brânzeturi | Xygalo Siteias / Xigalo Siteias |
| EL | Μέλι Ελάτης Μαινάλου Βανίλια | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | Meli Elatis Menalou Vanilia |
| EL | Άγιος Ματθαίος Κέρκυρας | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Agios Mattheos Kerkyras |
| EL | Αποκορώνας Χανίων Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Apokoronas Chanion Kritis |
| EL | Αρχάνες Ηρακλείου Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Arxanes Irakliou Kritis |
| EL | Βιάννος Ηρακλείου Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Vianos Irakliou Kritis |
| EL | Βόρειος Μυλοπόταμος Ρεθύμνης Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Vorios Mylopotamos Rethymnis Kritis |
| EL | Εξαιρετικό παρθένο ελαιόλαδο “Τροιζηνία” | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Exeretiko partheno eleolado “Trizinia” |
| EL | Εξαιρετικό παρθένο ελαιόλαδο Θραψανό | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Exeretiko partheno eleolado Thrapsano |
| EL | Ζάκυνθος | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Zakynthos |
| EL | Θάσος | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Thassos |
| EL | Καλαμάτα | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Kalamata |
| EL | Κεφαλονιά | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Kefalonia |
| EL | Κολυμβάρι Χανίων Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Kolymvari Chanion Kritis |
| EL | Κρανίδι Αργολίδας | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Kranidi Argolidas |
| EL | Κροκεές Λακωνίας | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Krokees Lakonias |
| EL | Λακωνία | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Lakonia |
| EL | Λέσβος / Mυτιλήνη | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Lesvos / Mytilini |
| EL | Λυγουριό Ασκληπιείου | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Lygourio Asklipiou |
| EL | Ολυμπία | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Olympia |
| EL | Πεζά Ηρακλείου Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Peza Irakliou Kritis |
| EL | Πέτρινα Λακωνίας | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Petrina Lakonias |
| EL | Πρέβεζα | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Preveza |
| EL | Ρόδος | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Rodos |
| EL | Σάμος | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Samos |
| EL | Σητεία Λασιθίου Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Sitia Lasithiou Kritis |
| EL | Φοινίκι Λακωνίας | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Finiki Lakonias |
| EL | Χανιά Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Chania Kritis |
| EL | Αγουρέλαιο Χαλκιδικής | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Agoureleo Chalkidikis |
| EL | Εξαιρετικό Παρθένο Ελαιόλαδο Σέλινο Κρήτης | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Exeretiko partheno eleolado Selino Kritis |
| EL | Μεσσαρά | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | Messara |
| EL | Ακτινίδιο Πιερίας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Aktinidio Pierias |
| EL | Ακτινίδιο Σπερχειού | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Aktinidio Sperchiou |
| EL | Ελιά Καλαμάτας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Elia Kalamatas |
| EL | Θρούμπα Αμπαδιάς Ρεθύμνης Κρήτης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Throumba Ampadias Rethymnis Kritis |
| EL | Θρούμπα Θάσου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Throumba Thassou |
| EL | Θρούμπα Χίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Throumba Chiou |
| EL | Κελυφωτό φυστίκι Φθιώτιδας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Kelifoto fystiki Fthiotidas |
| EL | Κεράσια τραγανά Ροδοχωρίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Kerassia Tragana Rodochoriou |
| EL | Κονσερβολιά Αμφίσσης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Konservolia Amfissis |
| EL | Κονσερβολιά Άρτας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Konservolia Artas |
| EL | Κονσερβολιά Αταλάντης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Konservolia Atalantis |
| EL | Κονσερβολιά Πηλίου Βόλου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Konservolia Piliou Volou |
| EL | Κονσερβολιά Ροβίων | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Konservolia Rovion |
| EL | Κονσερβολιά Στυλίδας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Konservolia Stylidas |
| EL | Κορινθιακή Σταφίδα Βοστίτσα | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Korinthiaki Stafida Vostitsa |
| EL | Κουμ Κουάτ Κέρκυρας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Koum kouat Kerkyras |
| EL | Μήλα Ζαγοράς Πηλίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Mila Zagoras Piliou |
| EL | Μήλα Ντελίσιους Πιλαφά Τριπόλεως | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Mila Delicious Pilafa Tripoleas |
| EL | Μήλο Καστοριάς | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Milo Kastorias |
| EL | Ξερά σύκα Κύμης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Xera syka Kymis |
| EL | Πατάτα Κάτω Νευροκοπίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Patata Kato Nevrokopiou |
| EL | Πορτοκάλια Μάλεμε Χανίων Κρήτης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Portokalia Maleme Chanion Kritis |
| EL | Ροδάκινα Νάουσας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Rodakina Naoussas |
| EL | Σταφίδα Ζακύνθου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Stafida Zakynthou |
| EL | Σύκα Βραβρώνας Μαρκοπούλου Μεσογείων | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Syka Vavronas Markopoulou Messongion |
| EL | Τσακώνικη μελιτζάνα Λεωνιδίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Tsakoniki Melitzana Leonidiou |
| EL | Φασόλια (Γίγαντες Ελέφαντες) Πρεσπών Φλώρινας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fassolia Gigantes Elefantes Prespon Florinas |
| EL | Φασόλια (πλακέ μεγαλόσπερμα) Πρεσπών Φλώρινας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fassolia (plake megalosperma) Prespon Florinas |
| EL | ΦΑΣΟΛΙΑ ΓΙΓΑΝΤΕΣ – ΕΛΕΦΑΝΤΕΣ ΚΑΣΤΟΡΙΑΣ | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fasolia Gigantes-Elefantes Kastorias |
| EL | Φασόλια γίγαντες ελέφαντες Κάτω Νευροκοπίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fassolia Gigantes Elefantes Kato Nevrokopiou |
| EL | Φασόλια κοινά μεσόσπερμα Κάτω Νευροκοπίοu | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fassolia kina Messosperma Kato Nevrokopiu |
| EL | Φυστίκι Αίγινας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fystiki Aeginas |
| EL | Φυστίκι Μεγάρων | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fystiki Megaron |
| EL | Μανταρίνι Χίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Mandarini Chiou |
| EL | Ξηρά Σύκα Ταξιάρχη | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Xira Syka Taxiarchi |
| EL | Πατάτα Νάξου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Patata Naxou |
| EL | Πράσινες Ελιές Χαλκιδικής | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Prasines Elies Chalkidikis |
| EL | Σταφίδα Ηλείας | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Stafida Ilias |
| EL | Τοματάκι Σαντορίνης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Tomataki Santorinis |
| EL | Φάβα Σαντορίνης | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fava Santorinis |
| EL | Φασόλια Βανίλιες Φενεού | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Fasolia Vanilies Feneou |
| EL | Φιρίκι Πηλίου | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | Firiki Piliou |
| EL | Αυγοτάραχο Μεσολογγίου | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | Avgotarocho Messolongiou |
| EL | Κρητικό παξιμάδι | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | Kritiko paximadi |
| EL | Μαστίχα Χίου | Paste făinoase | Masticha Chiou |
| EL | Τσίχλα Χίου | Paste făinoase | Tsikla Chiou |
| EL | Μαστιχέλαιο Χίου | Uleiuri esenţiale | Mastichelaio Chiou |
| EL | Κρόκος Κοζάνης | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | Krokos Kozanis |
| ES | Carne de Ávila | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Carne de Cantabria | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Carne de la Sierra de Guadarrama | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Carne de Morucha de Salamanca | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Carne de Vacuno del País Vasco / Euskal Okela | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Cordero de Navarra / Nafarroako Arkumea | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Cordero Manchego | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Lechazo de Castilla y León | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Pollo y Capón del Prat | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Ternasco de Aragón | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Ternera Asturiana | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Ternera de Extremadura | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Ternera de Navarra / Nafarroako Aratxea | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Ternera Gallega | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Cordero de Extremadura | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Cordero Segureño | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| ES | Botillo del Bierzo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Cecina de León | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Chorizo Riojano | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Dehesa de Extremadura | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Guijuelo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Jamón de Huelva | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Jamón de Teruel/Paleta de Teruel | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Jamón de Trevélez | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Lacón Gallego | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Salchichón de Vic / Llonganissa de Vic | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Sobrasada de Mallorca | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Chorizo de Cantimpalos | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Chosco de Tineo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Los Pedroches | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| ES | Afuega'l Pitu | Brânzeturi | |
| ES | Arzùa-Ulloa | Brânzeturi | |
| ES | Cabrales | Brânzeturi | |
| ES | Cebreiro | Brânzeturi | |
| ES | Gamoneu / Gamonedo | Brânzeturi | |
| ES | Idiazábal | Brânzeturi | |
| ES | Mahón-Menorca | Brânzeturi | |
| ES | Picón Bejes-Tresviso | Brânzeturi | |
| ES | Queso de La Serena | Brânzeturi | |
| ES | Queso de l'Alt Urgell y la Cerdanya | Brânzeturi | |
| ES | Queso de Murcia | Brânzeturi | |
| ES | Queso de Murcia al vino | Brânzeturi | |
| ES | Queso de Valdeón | Brânzeturi | |
| ES | Queso Ibores | Brânzeturi | |
| ES | Queso Majorero | Brânzeturi | |
| ES | Queso Manchego | Brânzeturi | |
| ES | Queso Nata de Cantabria | Brânzeturi | |
| ES | Queso Palmero / Queso de la Palma | Brânzeturi | |
| ES | Queso Tetilla | Brânzeturi | |
| ES | Queso Zamorano | Brânzeturi | |
| ES | Quesucos de Liébana | Brânzeturi | |
| ES | Roncal | Brânzeturi | |
| ES | San Simón da Costa | Brânzeturi | |
| ES | Torta del Casar | Brânzeturi | |
| ES | Queso Camerano | Brânzeturi | |
| ES | Queso Casín | Brânzeturi | |
| ES | Queso de Flor de Guía/Queso de Media Flor de Guía/Queso de Guía | Brânzeturi | |
| ES | Queso Los Beyos | Brânzeturi | |
| ES | Miel de Galicia / Mel de Galicia | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| ES | Miel de Granada | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| ES | Miel de La Alcarria | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| ES | Aceite de La Alcarria | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite de la Rioja | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite de Mallorca / Aceite mallorquín / Oli de Mallorca / Oli mallorquí | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite de Terra Alta / Oli de Terra Alta | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite del Baix Ebre-Montsià / Oli del Baix Ebre-Montsià | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite del Bajo Aragón | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite Monterrubio | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Antequera | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Baena | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Gata-Hurdes | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Les Garrigues | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Mantequilla de l'Alt Urgell y la Cerdanya / Mantega de l'Alt Urgell i la Cerdanya | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Mantequilla de Soria | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Montes de Granada | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Montes de Toledo | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Poniente de Granada | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Priego de Córdoba | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Sierra de Cádiz | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Sierra de Cazorla | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Sierra de Segura | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Sierra Mágina | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Siurana | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite Campo de Calatrava | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite Campo de Montiel | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite de Lucena | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite de Navarra | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Aceite Sierra del Moncayo | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Estepa | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Montoro-Adamuz | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| ES | Ajo Morado de las Pedroñeras | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Alcachofa de Benicarló / Carxofa de Benicarló | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Alcachofa de Tudela | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Alubia de La Bañeza-León | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Arroz de Valencia / Arròs de València | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Arroz del Delta del Ebro / Arròs del Delta de l'Ebre | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Avellana de Reus | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Berenjena de Almagro | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Calasparra | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Calçot de Valls | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Cereza del Jerte | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Cerezas de la Montaña de Alicante | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Chirimoya de la Costa tropical de Granada-Málaga | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Cítricos Valencianos / Cítrics Valencians | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Clementinas de las Tierras del Ebro / Clementines de les Terres de l'Ebre | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Coliflor de Calahorra | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Espárrago de Huétor-Tájar | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Espárrago de Navarra | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Faba Asturiana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Faba de Lourenzá | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Garbanzo de Fuentesaúco | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Judías de El Barco de Ávila | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Kaki Ribera del Xúquer | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Lenteja de La Armuña | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Lenteja de Tierra de Campos | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Manzana de Girona / Poma de Girona | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Manzana Reineta del Bierzo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Melocotón de Calanda | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Nísperos Callosa d'En Sarriá | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pataca de Galicia / Patata de Galicia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Patatas de Prades / Patates de Prades | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pemento do Couto | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pera de Jumilla | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Peras de Rincón de Soto | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pimiento Asado del Bierzo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pimiento Riojano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pimientos del Piquillo de Lodosa | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Uva de mesa embolsada “Vinalopó“ | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Aceituna Aloreña de Málaga | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Castaña de Galicia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Cebolla Fuentes de Ebro | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Garbanzo de Escacena | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Grelos de Galicia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Melón de La Mancha | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Mongeta del Ganxet | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Papas Antiguas de Canarias | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pasas de Málaga | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pemento da Arnoia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pemento de Herbón | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pemento de Oímbra | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pera de Lleida | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pimiento de Fresno-Benavente | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Pimiento de Gernika sau Gernikako Piperra | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Plátano de Canarias | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Tomate La Cañada | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| ES | Caballa de Andalucia | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| ES | Mejillón de Galicia / Mexillón de Galicia | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| ES | Melva de Andalucia | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| ES | Alfajor de Medina Sidonia | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Ensaimada de Mallorca / Ensaimada mallorquina | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Jijona | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Mantecadas de Astorga | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Mazapán de Toledo | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Pan de Cea | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Pan de Cruz de Ciudad Real | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Tarta de Santiago | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Turrón de Agramunt / Torró d'Agramunt | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Turrón de Alicante | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Mantecados de Estepa | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Pa de Pagès Català | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Pan de Alfacar | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Sobao Pasiego | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| ES | Azafrán de la Mancha | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| ES | Chufa de Valencia | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| ES | Pimentón de la Vera | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| ES | Pimentón de Murcia | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| ES | Sidra de Asturias / Sidra d'Asturies | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| ES | Vinagre de Jerez | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| ES | Vinagre del Condado de Huelva | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Agneau de l'Aveyron | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau de Lozère | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau de Pauillac | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau de Sisteron | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau du Bourbonnais | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau du Limousin | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau du Poitou-Charentes | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau du Quercy | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Barèges-Gavarnie | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Bœuf charolais du Bourbonnais | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Boeuf de Bazas | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Bœuf de Chalosse | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Bœuf du Maine | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Dinde de Bresse | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Pintadeau de la Drôme | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc de la Sarthe | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc de Normandie | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc de Vendée | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc du Limousin | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Taureau de Camargue | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Veau d'Aveyron et du Ségala | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Veau du Limousin | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles d'Alsace | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles d'Ancenis | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles d'Auvergne | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Bourgogne | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Bresse | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Bretagne | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Challans | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Cholet | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Gascogne | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Houdan | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Janzé | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de la Champagne | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de la Drôme | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de l'Ain | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Licques | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de l'Orléanais | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Loué | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Normandie | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles de Vendée | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles des Landes | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Béarn | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Berry | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Charolais | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Forez | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Gatinais | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Gers | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Languedoc | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Lauragais | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Maine | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du plateau de Langres | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Val de Sèvres | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Volailles du Velay | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau de lait des Pyrénées | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Agneau du Périgord | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Boeuf de Vendée | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Fin Gras / Fin Gras du Mézenc | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Génisse Fleur d′Aubrac | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Maine-Anjou | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Oie d'Anjou | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc d'Auvergne | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc de Franche-Comté | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Porc du Sud-Ouest | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Poulet des Cévennes / Chapon des Cévennes | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Prés-salés de la baie de Somme | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Prés-salés du Mont-Saint-Michel | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FR | Boudin blanc de Rethel | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Canard à foie gras du Sud-Ouest (Chalosse, Gascogne, Gers, Landes, Périgord, Quercy) | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Jambon de Bayonne | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Jambon sec des Ardennes/Noix de Jambon sec des Ardennes | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Jambon de l′Ardèche | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Pâté de Campagne Breton | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Rillettes de Tours | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Saucisse de Montbéliard | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Saucisse de Morteau sau Jésus de Morteau | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Saucisson de l′Ardèche | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FR | Abondance | Brânzeturi | |
| FR | Banon | Brânzeturi | |
| FR | Beaufort | Brânzeturi | |
| FR | Bleu d'Auvergne | Brânzeturi | |
| FR | Bleu de Gex Haut-Jura / Bleu de Septmoncel | Brânzeturi | |
| FR | Bleu des Causses | Brânzeturi | |
| FR | Bleu du Vercors-Sassenage | Brânzeturi | |
| FR | Brie de Meaux | Brânzeturi | |
| FR | Brie de Melun | Brânzeturi | |
| FR | Brocciu Corse / Brocciu | Brânzeturi | |
| FR | Camembert de Normandie | Brânzeturi | |
| FR | Cantal / fourme de Cantal / cantalet | Brânzeturi | |
| FR | Chabichou du Poitou | Brânzeturi | |
| FR | Chaource | Brânzeturi | |
| FR | Chevrotin | Brânzeturi | |
| FR | Comté | Brânzeturi | |
| FR | Crottin de Chavignol / chavignol | Brânzeturi | |
| FR | Emmental de Savoie | Brânzeturi | |
| FR | Emmental français est-central | Brânzeturi | |
| FR | Époisses | Brânzeturi | |
| FR | Fourme d′Ambert | Brânzeturi | |
| FR | Laguiole | Brânzeturi | |
| FR | Langres | Brânzeturi | |
| FR | Livarot | Brânzeturi | |
| FR | Maroilles / Marolles | Brânzeturi | |
| FR | Mont d'or / Vacherin du Haut-Doubs | Brânzeturi | |
| FR | Morbier | Brânzeturi | |
| FR | Munster / Munster-Géromé | Brânzeturi | |
| FR | Neufchâtel | Brânzeturi | |
| FR | Ossau-Iraty | Brânzeturi | |
| FR | Pélardon | Brânzeturi | |
| FR | Picodon | Brânzeturi | |
| FR | Pont-l'Évêque | Brânzeturi | |
| FR | Pouligny-Saint-Pierre | Brânzeturi | |
| FR | Reblochon / reblochon de Savoie | Brânzeturi | |
| FR | Rocamadour | Brânzeturi | |
| FR | Roquefort | Brânzeturi | |
| FR | Sainte-Maure de Touraine | Brânzeturi | |
| FR | Saint-Nectaire | Brânzeturi | |
| FR | Salers | Brânzeturi | |
| FR | Selles-sur-Cher | Brânzeturi | |
| FR | Tome des Bauges | Brânzeturi | |
| FR | Tomme de Savoie | Brânzeturi | |
| FR | Tomme des Pyrénées | Brânzeturi | |
| FR | Valençay | Brânzeturi | |
| FR | Fourme de Montbrison | Brânzeturi | |
| FR | Gruyère | Brânzeturi | |
| FR | Mâconnais | Brânzeturi | |
| FR | Rigotte de Condrieu | Brânzeturi | |
| FR | Saint-Marcellin | Brânzeturi | |
| FR | Crème d'Isigny | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Crème fraîche fluide d'Alsace | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Miel d'Alsace | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Miel de Corse / Mele di Corsica | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Miel de Provence | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Miel de sapin des Vosges | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Œufs de Loué | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| FR | Beurre Charentes-Poitou / Beurre des Charentes / Beurre des Deux-Sèvres | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Beurre d'Isigny | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive d'Aix-en-Provence | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Corse / Huile d'olive de Corse-Oliu di Corsica | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Haute-Provence | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive de la Vallée des Baux-de-Provence | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Nice | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Nîmes | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Nyons | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| FR | Ail blanc de Lomagne | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Ail de la Drôme | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Ail rose de Lautrec | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Asperge des sables des Landes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Chasselas de Moissac | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Clémentine de Corse | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Coco de Paimpol | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Farine de Petit Épeautre de Haute Provence | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Fraise du Périgord | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Haricot tarbais | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Kiwi de l'Adour | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Lentille vert du Puy | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Lentilles vertes du Berry | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Lingot du Nord | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Mâche nantaise | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Melon du Haut-Poitou | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Melon du Quercy | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Mirabelles de Lorraine | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Muscat du Ventoux | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Noix de Grenoble | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Noix du Périgord | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Oignon doux des Cévennes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Olive de Nice | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Olives cassées de la Vallée des Baux de Provence | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Olives noires de la Vallée des Baux de Provence | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Olives noires de Nyons | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Petit Épeautre de Haute Provence | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Poireaux de Créances | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Pomme de terre de l'Île de Ré | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Pomme du Limousin | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Pommes de terre de Merville | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Pommes des Alpes de Haute Durance | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Pommes et poires de Savoie | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Pruneaux d'Agen / Pruneaux d'Agen mi-cuits | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Riz de Camargue | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Ail fumé d'Arleux | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Béa du Roussillon | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Farine de blé noir de Bretagne/Farine de blé noir de Bretagne – Gwinizh du Breizh | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Farine de châtaigne corse/Farina castagnina corsa | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Figue de Solliès | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Fraises de Nîmes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Melon de Guadeloupe | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Mogette de Vendée | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Oignon de Roscoff | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Olive de Nîmes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FR | Anchois de Collioure | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| FR | Coquille Saint-Jacques des Côtes d'Armor | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| FR | Huîtres Marennes Oléron | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| FR | Moules de bouchot de la Baie du Mont-Saint-Michel | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| FR | Bergamote(s) de Nancy | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| FR | Brioche vendéenne | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| FR | Gâche Vendéenne | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| FR | Moutarde de Bourgogne | Pastă de muştar | |
| FR | Pâtes d'Alsace | Paste făinoase | |
| FR | Raviole du Dauphiné | Paste făinoase | |
| FR | Foin de Crau | Fân | |
| FR | Huile essentielle de lavande de Haute-Provence | Uleiuri esenţiale | |
| FR | Cidre de Bretagne / Cidre Breton | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Cidre de Normandie / Cidre Normand | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Cornouaille | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Domfront | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Pays d'Auge / Pays d'Auge-Cambremer | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Piment d'Espelette / Piment d'Espelette - Ezpeletako Biperra | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| FR | Sel de Guérande / Fleur de sel de Guérande | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Abbacchio Romano | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| IT | Agnello di Sardegna | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| IT | Vitellone bianco dell'Appennino Centrale | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| IT | Agnello del Centro Italia | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| IT | Cinta Senese | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| IT | Bresaola della Valtellina | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Capocollo di Calabria | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Ciauscolo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Coppa Piacentina | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Cotechino Modena | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Crudo di Cuneo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Culatello di Zibello | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Lardo di Colonnata | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Mortadella Bologna | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Pancetta di Calabria | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Pancetta Piacentina | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto di Carpegna | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto di Modena | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto di Norcia | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto di Parma | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto di San Daniele | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto di Sauris | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto Toscano | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto Veneto Berico-Euganeo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame Brianza | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame Cremona | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame di Varzi | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame d'oca di Mortara | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame Piacentino | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame S. Angelo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salamini italiani alla cacciatora | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salsiccia di Calabria | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Soppressata di Calabria | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Soprèssa Vicentina | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Speck dell'Alto Adige / Südtiroler Markenspeck / Südtiroler Speck | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Valle d'Aosta Jambon de Bosses | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Valle d′Aosta Lard d′Arnad/Vallée d′Aoste Lard d′Arnad | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Zampone Modena | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Coppa di Parma | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Porchetta di Ariccia | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Prosciutto Amatriciano | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Salame Felino | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| IT | Asiago | Brânzeturi | |
| IT | Bitto | Brânzeturi | |
| IT | Bra | Brânzeturi | |
| IT | Caciocavallo Silano | Brânzeturi | |
| IT | Canestrato Pugliese | Brânzeturi | |
| IT | Casatella Trevigiana | Brânzeturi | |
| IT | Casciotta d'Urbino | Brânzeturi | |
| IT | Castelmagno | Brânzeturi | |
| IT | Fiore Sardo | Brânzeturi | |
| IT | Fontina | Brânzeturi | |
| IT | Formai de Mut dell'Alta Valle Brembana | Brânzeturi | |
| IT | Gorgonzola | Brânzeturi | |
| IT | Grana Padano | Brânzeturi | |
| IT | Montasio | Brânzeturi | |
| IT | Monte Veronese | Brânzeturi | |
| IT | Mozzarella di Bufala Campana | Brânzeturi | |
| IT | Murazzano | Brânzeturi | |
| IT | Parmigiano Reggiano | Brânzeturi | |
| IT | Pecorino di Filiano | Brânzeturi | |
| IT | Pecorino Romano | Brânzeturi | |
| IT | Pecorino Sardo | Brânzeturi | |
| IT | Pecorino Siciliano | Brânzeturi | |
| IT | Pecorino Toscano | Brânzeturi | |
| IT | Provolone del Monaco | Brânzeturi | |
| IT | Provolone Valpadana | Brânzeturi | |
| IT | Quartirolo Lombardo | Brânzeturi | |
| IT | Ragusano | Brânzeturi | |
| IT | Raschera | Brânzeturi | |
| IT | Robiola di Roccaverano | Brânzeturi | |
| IT | Spressa delle Giudicarie | Brânzeturi | |
| IT | Stelvio / Stilfser | Brânzeturi | |
| IT | Taleggio | Brânzeturi | |
| IT | Toma Piemontese | Brânzeturi | |
| IT | Valle d'Aosta Fromadzo | Brânzeturi | |
| IT | Valtellina Casera | Brânzeturi | |
| IT | Canestrato di Moliterno | Brânzeturi | |
| IT | Formaggella del Luinese | Brânzeturi | |
| IT | Formaggio di Fossa di Sogliano | Brânzeturi | |
| IT | Nostrano Valtrompia | Brânzeturi | |
| IT | Pecorino di Picinisco | Brânzeturi | |
| IT | Piacentinu Ennese | Brânzeturi | |
| IT | Piave | Brânzeturi | |
| IT | Puzzone di Moena / Spretz Tzaorì | Brânzeturi | |
| IT | Salva Cremasco | Brânzeturi | |
| IT | Squacquerone di Romagna | Brânzeturi | |
| IT | Vastedda della valle del Belìce | Brânzeturi | |
| IT | Miele della Lunigiana | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| IT | Ricotta Romana | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| IT | Miele delle Dolomiti Bellunesi | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| IT | Ricotta di Bufala Campana | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| IT | Alto Crotonese | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Aprutino Pescarese | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Brisighella | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Bruzio | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Canino | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Cartoceto | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Chianti Classico | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Cilento | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Collina di Brindisi | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Colline di Romagna | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Colline Pontine | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Colline Salernitane | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Colline Teatine | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Dauno | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Garda | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Irpinia - Colline dell′Ufita | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Laghi Lombardi | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Lametia | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Lucca | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Molise | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Monte Etna | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Monti Iblei | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Penisola Sorrentina | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Pretuziano delle Colline Teramane | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Riviera Ligure | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Sabina | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Sardegna | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Tergeste | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Terra di Bari | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Terra d'Otranto | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Terre di Siena | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Terre Tarentine | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Toscano | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Tuscia | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Umbria | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Val di Mazara | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Valdemone | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Valle del Belice | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Valli Trapanesi | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Veneto Valpolicella, Veneto Euganei e Berici, Veneto del Grappa | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Seggiano | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Terre Aurunche | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Vulture | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| IT | Arancia del Gargano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Arancia Rossa di Sicilia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Asparago Bianco di Bassano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Asparago bianco di Cimadolmo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Asparago verde di Altedo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Basilico Genovese | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Cappero di Pantelleria | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Carciofo di Paestum | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Carciofo Romanesco del Lazio | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Carota dell'Altopiano del Fucino | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Castagna Cuneo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Castagna del Monte Amiata | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Castagna di Montella | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Castagna di Vallerano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Ciliegia di Marostica | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Cipolla Rossa di Tropea Calabria | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Cipollotto Nocerino | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Clementine del Golfo di Taranto | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Clementine di Calabria | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fagiolo di Lamon della Vallata Bellunese | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fagiolo di Sarconi | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fagiolo di Sorana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Farina di Neccio della Garfagnana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Farro della Garfagnana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fico Bianco del Cilento | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Ficodindia dell'Etna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fungo di Borgotaro | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Kiwi Latina | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | La Bella della Daunia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Lenticchia di Castelluccio di Norcia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Limone Costa d'Amalfi | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Limone di Sorrento | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Limone Femminello del Gargano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone del Mugello | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone di Caprese Michelangelo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone di Castel del Rio | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone di Roccadaspide | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone di San Zeno | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Mela Alto Adige / Südtiroler Apfel | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Mela di Valtellina | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Mela Val di Non | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Melannurca Campana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Nocciola del Piemonte / Nocciola Piemonte | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Nocciola di Giffoni | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Nocciola Romana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Nocellara del Belice | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Oliva Ascolana del Piceno | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Patata di Bologna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Peperone di Senise | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pera dell'Emilia Romagna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pera mantovana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pesca di Verona | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pesca e nettarina di Romagna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pistacchio Verde di Bronte | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pomodorino del Piennolo del Vesuvio | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pomodoro di Pachino | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pomodoro S. Marzano dell'Agro Sarnese-Nocerino | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Radicchio di Chioggia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Radicchio di Verona | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Radicchio Rosso di Treviso | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Radicchio Variegato di Castelfranco | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Riso di Baraggia Biellese e Vercellese | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Riso Nano Vialone Veronese | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Scalogno di Romagna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Sedano Bianco di Sperlonga | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Uva da tavola di Canicattì | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Uva da tavola di Mazzarrone | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Aglio Bianco Polesano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Aglio di Voghiera | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Amarene Brusche di Modena | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Arancia di Ribera | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Asparago di Badoere | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Brovada | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Carciofo Brindisino | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Carciofo Spinoso di Sardegna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Carota Novella di Ispica | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Ciliegia dell'Etna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Ciliegia di Vignola | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fagioli Bianchi di Rotonda | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fagiolo Cannellino di Atina | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fagiolo Cuneo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Farina di castagne della Lunigiana | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Farro di Monteleone di Spoleto | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Fichi di Cosenza | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Ficodindia di San Cono | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Insalata di Lusia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Limone di Rocca Imperiale | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Limone di Siracusa | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Limone Interdonato Messina | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone della Valle di Susa | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Marrone di Combai | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Mela Rossa Cuneo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Melanzana Rossa di Rotonda | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Melone Mantovano | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Patata della Sila | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Peperone di Pontecorvo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Pesca di Leonforte | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Riso del Delta del Po | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Susina di Dro | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Uva di Puglia | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| IT | Acciughe Sotto Sale del Mar Ligure | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| IT | Tinca Gobba Dorata del Pianalto di Poirino | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| IT | Cozza di Scardovari | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| IT | Salmerino del Trentino | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| IT | Trote del Trentino | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| IT | Coppia Ferrarese | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Pagnotta del Dittaino | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Pane casareccio di Genzano | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Pane di Altamura | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Pane di Matera | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Ricciarelli di Siena | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Marroni del Monfenera | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Panforte di Siena | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| IT | Maccheroncini di Campofilone | Paste făinoase | |
| IT | Pasta di Gragnano | Paste făinoase | |
| IT | Bergamotto di Reggio Calabria - Olio essenziale | Uleiuri esenţiale | |
| IT | Aceto Balsamico di Modena | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Aceto balsamico tradizionale di Modena | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Aceto balsamico tradizionale di Reggio Emilia | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Zafferano dell'Aquila | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Zafferano di San Gimignano | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Zafferano di Sardegna | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Liquirizia di Calabria | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| IT | Sale Marino di Trapani | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| CY | Λουκούμι Γεροσκήπου | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | Loukoumi Geroskipou |
| CY | Κουφέτα Αμυγδάλου Γεροσκήπου | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | Koufeta Amygdalou Geroskipou |
| LT | Lietuvikas varkės sūris | Brânzeturi | |
| LT/PL | Seinų / Lazdijų krato medus / Miód z Sejneńszczyny / Łodziejszczyzny | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| LT | Staklikės | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| LU | Viande de porc, marque nationale grand-duché de Luxembourg | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| LU | Salaisons fumées, marque nationale grand-duché de Luxembourg | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| LU | Miel - Marque nationale du Grand-Duché de Luxembourg | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| LU | Beurre rose - Marque nationale du Grand-Duché de Luxembourg | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| HU | Magyar szürkemarha hús | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| HU | Budapesti téliszalámi | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| HU | Szegedi szalámi / Szegedi téliszalámi | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| HU | Csabai kolbász/Csabai vastagkolbász | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| HU | Gyulai kolbász/Gyulai pároskolbász | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| HU | Hajdúsági torma | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| HU | Gönci kajszibarack | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| HU | Makói vöröshagyma / Makói hagyma | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| HU | Szőregi rózsatő | Flori şi plante ornamentale | |
| HU | Alföldi kamillavirágzat | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| HU | Kalocsai fűszerpaprika-őrlemény | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| HU | Szegedi fűszerpaprika-őrlemény/Szegedi paprika | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| NL | Boeren-Leidse met sleutels | Brânzeturi | |
| NL | Kanterkaas / Kanternagelkaas / Kanterkomijnekaas | Brânzeturi | |
| NL | Noord-Hollandse Edammer | Brânzeturi | |
| NL | Noord-Hollandse Gouda | Brânzeturi | |
| NL | Edam Holland | Brânzeturi | |
| NL | Gouda Holland | Brânzeturi | |
| NL | Opperdoezer Ronde | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| NL | Westlandse druif | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| AT | Gailtaler Speck | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| AT | Tiroler Speck | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| AT | Gailtaler Almkäse | Brânzeturi | |
| AT | Tiroler Almkäse / Tiroler Alpkäse | Brânzeturi | |
| AT | Tiroler Bergkäse | Brânzeturi | |
| AT | Tiroler Graukäse | Brânzeturi | |
| AT | Vorarlberger Alpkäse | Brânzeturi | |
| AT | Vorarlberger Bergkäse | Brânzeturi | |
| AT | Steirisches Kürbiskernöl | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| AT | Marchfeldspargel | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| AT | Steirischer Kren | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| AT | Wachauer Marille | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| AT | Waldviertler Graumohn | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| AT | Mostviertler Birnmost | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| PL | Jagnięcina podhalańska | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PL | Kiełbasa lisiecka | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PL | Bryndza Podhalańska | Brânzeturi | |
| PL | Oscypek | Brânzeturi | |
| PL | Wielkopolski ser smażony | Brânzeturi | |
| PL | Redykołka | Brânzeturi | |
| PL | Ser koryciński swojski | Brânzeturi | |
| PL | Miód wrzosowy z Borów Dolnolšskich | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PL | Miód drahimski | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PL | Miód kurpiowski | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PL | Podkarpacki miód spadziowy | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PL | Winia nadwilanka | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Fasola korczyńska | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Fasola Piękny Ja z Doliny Dunajca/Fasola z Doliny Dunajca | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Fasola Wrzawska | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Jabłka grójeckie | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Jabłka łšckie | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | liwka szydlowska | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Suska sechlońska | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Truskawka kaszubska / kaszëbskô malëna | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PL | Karp zatorski | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| PL | Andruty kaliskie | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PL | Rogal więtomarciński | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PL | Chleb pršdnicki | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PL | Kołocz lšski/kołacz lšski | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PL | Obwarzanek krakowski | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PT | Borrego da Beira | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Borrego de Montemor-o-Novo | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Borrego do Baixo Alentejo | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Borrego do Nordeste Alentejano | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Borrego Serra da Estrela | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Borrego Terrincho | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cabrito da Beira | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cabrito da Gralheira | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cabrito das Terras Altas do Minho | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cabrito de Barroso | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cabrito Transmontano | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carnalentejana | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Arouquesa | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Barrosã | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Cachena da Peneda | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne da Charneca | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne de Bísaro Transmonano / Carne de Porco Transmontano | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne de Bovino Cruzado dos Lameiros do Barroso | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne de Porco Alentejano | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne dos Açores | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Marinhoa | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Maronesa | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Mertolenga | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne Mirandesa | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cordeiro Bragançano | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cordeiro de Barroso / Anho de Barroso / Cordeiro de leite de Barroso | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Vitela de Lafões | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cabrito do Alentejo | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Carne de Bravo do Ribatejo | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Cordeiro mirandês / Canhono mirandês | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| PT | Alheira de Barroso-Montalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Alheira de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Butelo de Vinhais / Bucho de Vinhais / Chouriço de Ossos de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Cacholeira Branca de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriça de Carne de Barroso-Montalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriça de Carne de Vinhais / Linguiça de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriça Doce de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriço Azedo de Vinhais / Azedo de Vinhais / Chouriço de Pão de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriço de Abóbora de Barroso-Montalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriço de Carne de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriço de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriço grosso de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Chouriço Mouro de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Farinheira de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Farinheira de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Linguiça de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Linguíça do Baixo Alentejo / Chouriço de carne do Baixo Alentejo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Lombo Branco de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Lombo Enguitado de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Morcela de Assar de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Morcela de Cozer de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Morcela de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Paia de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Paia de Lombo de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Paia de Toucinho de Estremoz e Borba | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Painho de Portalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Paio de Beja | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Presunto de Barrancos/Paleta de Barrancos | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Presunto de Barroso | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Presunto de Camp Maior e Elvas / Paleta de Campo Maior e Elvas | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Presunto de Santana da Serra / Paleta de Santana da Serra | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Presunto de Vinhais / Presunto Bísaro de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Presunto do Alentejo / Paleta do Alentejo | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Salpicão de Barroso-Montalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Salpicão de Vinhais | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Sangueira de Barroso-Montalegre | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| PT | Queijo de Azeitão | Brânzeturi | |
| PT | Queijo de Cabra Transmontano/Queijo de Cabra Transmontano Velho | Brânzeturi | |
| PT | Queijo de Évora | Brânzeturi | |
| PT | Queijo de Nisa | Brânzeturi | |
| PT | Queijo do Pico | Brânzeturi | |
| PT | Queijo mestiço de Tolosa | Brânzeturi | |
| PT | Queijo Rabaçal | Brânzeturi | |
| PT | Queijo S. Jorge | Brânzeturi | |
| PT | Queijo Serpa | Brânzeturi | |
| PT | Queijo Serra da Estrela | Brânzeturi | |
| PT | Queijo Terrincho | Brânzeturi | |
| PT | Queijos da Beira Baixa (Queijo de Castelo Branco, Queijo Amarelo da Beira Baixa, Queijo Picante da Beira Baixa) | Brânzeturi | |
| PT | Mel da Serra da Lousã | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel da Serra de Monchique | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel da Terra Quente | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel das Terras Altas do Minho | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel de Barroso | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel do Alentejo | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel do Parque de Montezinho | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel do Ribatejo Norte (Serra d'Aire, Albufeira de Castelo de Bode, Bairro, Alto Nabão | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Mel dos Açores | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Requeijão Serra da Estrela | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Travia da Beira Baixa | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| PT | Azeite de Moura | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| PT | Azeite de Trás-os-Montes | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| PT | Azeite do Alentejo Interior | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| PT | Azeites da Beira Interior (Azeite da Beira Alta, Azeite da Beira Baixa) | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| PT | Azeites do Norte Alentejano | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| PT | Azeites do Ribatejo | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| PT | Ameixa d'Elvas | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Amêndoa Douro | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Ananás dos Açores/São Miguel | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Anona da Madeira | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Arroz Carolino das Lezírias Ribatejanas | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Azeitona de conserva Negrinha de Freixo | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Azeitonas de Conserva de Elvas e Campo Maior | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Batata de Trás-os-Montes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Batata doce de Aljezur | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Castanha da Terra Fria | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Castanha da Padrela | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Castanha dos Soutos da Lapa | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Castanha Marvão-Portalegre | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Cereja da Cova da Beira | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Cereja de São Julião-Portalegre | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Citrinos do Algarve | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maçã Bravo de Esmolfe | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maçã da Beira Alta | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maçã da Cova da Beira | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maçã de Alcobaça | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maçã de Portalegre | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maracujá dos Açores/S. Miguel | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Pêra Rocha do Oeste | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Pêssego da Cova da Beira | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Maçã Riscadinha de Palmela | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| PT | Ovos moles de Aveiro | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PT | Pastel deTentúgal | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| PT | Sal de Tavira / Flor de Sal de Tavira | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| RO | Magiun de prune Topoloveni | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| SI | Kraka panceta | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| SI | Kraki prut | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| SI | Kraki zaink | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| SI | Prleka tünka | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| SI | ebreljski elodec | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| SI | Zgornjesavinjski elodec | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| SI | Bovki sir | Brânzeturi | |
| SI | Mohant | Brânzeturi | |
| SI | Nanoki sir | Brânzeturi | |
| SI | Tolminc | Brânzeturi | |
| SI | Kočevski gozdni med | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| SI | Kraki med | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| SI | Slovenski med | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| SI | Ekstra deviko oljčno olje Slovenske Istre | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| SI | tajersko Prekmursko bučno olje | Uleiuri şi grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.) | |
| SI | Ptujski lük | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| SK | Slovenská bryndza | Brânzeturi | |
| SK | Slovenská parenica | Brânzeturi | |
| SK | Slovenský otiepok | Brânzeturi | |
| SK | Oravský korbáčik | Brânzeturi | |
| SK | Tekovský salámový syr | Brânzeturi | |
| SK | Zázrivský korbáčik | Brânzeturi | |
| SK | Skalický trdelník | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| FI | Lapin Poron liha | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| FI | Lapin Poron kuivaliha | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FI | Lapin Poron kylmäsavuliha | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| FI | Lapin Puikula | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| FI | Kitkan viisas | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| FI | Puruveden Muikku | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| FI | Kainuun rönttönen | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| SE | Svecia | Brânzeturi | |
| SE | Bruna bönor från Öland | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| SE | Kalix Löjrom | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| SE | Skånsk spettkaka | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| UK | Isle of Man Manx Loaghtan Lamb | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Orkney beef | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Orkney lamb | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Scotch Beef | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Scotch Lamb | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Shetland Lamb | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Welsh Beef | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Welsh lamb | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Lakeland Herdwick | Carne şi organe comestibile proaspete | |
| UK | Melton Mowbray Pork Pie | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| UK | Newmarket Sausage | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| UK | Stornoway Black Pudding | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| UK | Traditional Cumberland Sausage | Produse din carne (fierte, sărate, afumate etc.) | |
| UK | Beacon Fell traditional Lancashire cheese | Brânzeturi | |
| UK | Bonchester cheese | Brânzeturi | |
| UK | Buxton blue | Brânzeturi | |
| UK | Dorset Blue Cheese | Brânzeturi | |
| UK | Dovedale cheese | Brânzeturi | |
| UK | Exmoor Blue Cheese | Brânzeturi | |
| UK | Single Gloucester | Brânzeturi | |
| UK | Staffordshire Cheese | Brânzeturi | |
| UK | Swaledale cheese | Brânzeturi | |
| UK | Teviotdale Cheese | Brânzeturi | |
| UK | West Country farmhouse Cheddar cheese | Brânzeturi | |
| UK | White Stilton cheese / Blue Stilton cheese | Brânzeturi | |
| UK | Orkney Scottish Island Cheddar | Brânzeturi | |
| UK | Swaledale ewes´ cheese | Brânzeturi | |
| UK | Yorkshire Wensleydale | Brânzeturi | |
| UK | Cornish Clotted Cream | Alte produse de origine animală (ouă, miere, produse lactate cu excepţia untului etc.) | |
| UK | Jersey Royal potatoes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| UK | Yorkshire Forced Rhubarb | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| UK | Armagh Bramley Apples | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| UK | Fenland Celery | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| UK | New Season Comber Potatoes/Comber Earlies | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| UK | Pembrokeshire Earlies / Pembrokeshire Early Potatoes | Fructe, legume şi cereale în stare proaspătă sau prelucrate | |
| UK | Arbroath Smokies | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Scottish Farmed Salmon | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Whitstable oysters | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Cornish Sardines | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Fal Oyster | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Isle of Man Queenies | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Lough Neagh Eel | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Scottish Wild Salmon | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Traditional Grimsby Smoked Fish | Peşti, moluşte, crustacee proaspete şi produse derivate | |
| UK | Kentish ale and Kentish strong ale | Bere | |
| UK | Rutland Bitter | Bere | |
| UK | Cornish Pasty | Produse de panificaţie, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiţi | |
| UK | Native Shetland Wool | Lână | |
| UK | Gloucestershire cider/perry | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| UK | Herefordshire cider/perry | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| UK | Worcestershire cider/perry | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) | |
| UK | East Kent Goldings | Alte produse enumerate în anexa I la tratat (condimente etc.) |
Produsele agricole şi alimentare din Republica Moldova,
altele decât vinurile, băuturile spirtoase şi vinurile aromatizate
care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
________________
Anexa XXX-D
Indicaţii geografice ale produselor, menţionate la articolul 297 alineatele (3) şi (4)
PARTEA A
Vinuri din Uniunea Europeană care urmează să fie protejate în Republica Moldova
| Stat membru UE |
Denumirea care urmează să fie protejată | |
| BE | Côtes de Sambre et Meuse | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Hagelandse wijn | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Haspengouwse Wijn | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Heuvellandse Wijn | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Vlaamse mousserende kwaliteitswijn | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Crémant de Wallonie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Vin mousseux de qualité de Wallonie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BE | Vin de pays des Jardins de Wallonie | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| BE | Vlaamse landwijn | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| BG | Асеновград
Termen echivalent: Asenovgrad |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Болярово
Termen echivalent: Bolyarovo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Брестник
Termen echivalent: Brestnik |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Варна
Termen echivalent: Varna |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Велики Преслав
Termen echivalent: Veliki Preslav |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Видин
Termen echivalent: Vidin |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Враца
Termen echivalent: Vratsa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Върбица
Termen echivalent: Varbitsa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Долината на Струма
Termen echivalent: Struma valley |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Драгоево
Termen echivalent: Dragoevo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Евксиноград
Termen echivalent: Evksinograd |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Ивайловград
Termen echivalent: Ivaylovgrad |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Карлово
Termen echivalent: Karlovo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Карнобат
Termen echivalent: Karnobat |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Ловеч
Termen echivalent: Lovech |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Лозицa
Termen echivalent: Lozitsa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Лом
Termen echivalent: Lom |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Любимец
Termen echivalent: Lyubimets |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Лясковец
Termen echivalent: Lyaskovets |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Мелник
Termen echivalent: Melnik |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Монтана
Termen echivalent: Montana |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Нова Загора
Termen echivalent: Nova Zagora |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Нови Пазар
Termen echivalent: Novi Pazar |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Ново село
Termen echivalent: Novo Selo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Оряховица
Termen echivalent: Oryahovitsa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Павликени
Termen echivalent: Pavlikeni |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Пазарджик
Termen echivalent: Pazardjik |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Перущица
Termen echivalent: Perushtitsa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Плевен
Termen echivalent: Pleven |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Пловдив
Termen echivalent: Plovdiv |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Поморие
Termen echivalent: Pomorie |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Русе
Termen echivalent: Ruse |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Сакар
Termen echivalent: Sakar |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Сандански
Termen echivalent: Sandanski |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Свищов
Termen echivalent: Svishtov |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Септември
Termen echivalent: Septemvri |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Славянци
Termen echivalent: Slavyantsi |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Сливен
Termen echivalent: Sliven |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Стамболово
Termen echivalent: Stambolovo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Стара Загора
Termen echivalent: Stara Zagora |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Сунгурларе
Termen echivalent: Sungurlare |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Сухиндол
Termen echivalent: Suhindol |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Търговище
Termen echivalent: Targovishte |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Хан Крум
Termen echivalent: Han Krum |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Хасково
Termen echivalent: Haskovo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Хисаря
Termen echivalent: Hisarya |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Хърсово
Termen echivalent: Harsovo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Черноморски район, urmată sau nu de numele subregiunii şi/sau al unei unităţi geografice mai mici
Termen echivalent: Northern Black Sea |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Шивачево
Termen echivalent: Shivachevo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Шумен
Termen echivalent: Shumen |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Ямбол
Termen echivalent: Yambol |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Южно Черноморие
Termen echivalent: Southern Black Sea Coast |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| BG | Дунавска равнина
Termen echivalent: Danube Plain |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| BG | Тракийска низина
Termen echivalent: Thracian Lowlands |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| CZ | Čechy | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Litoměřická | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Mělnická | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Mikulovská | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Morava | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Novosedelské Slámové vino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Slovácká | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | obes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | obeské vino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Velkopavlovická | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Znojemská | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | Znojmo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CZ | České | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| CZ | Moravské | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Ahr | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Baden | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Franken | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Hessische Bergstraße | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Mittelrhein | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Moselle | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Nahe | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Pfalz (Palatinat) | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Rheingau | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Rheinhessen (Hesse rhenane) | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Saale-Unstrut | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Sachsen | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Württemberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| DE | Ahrtaler | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Badischer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Bayerischer Bodensee-Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Brandenburger Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Landwein Main | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Landwein der Mosel | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Landwein Neckar | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Landwein Oberrhein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Landwein Ruwer | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Landwein der Saar | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Mecklenburger Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Mitteldeutscher Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Nahegauer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Pfälzer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Regensburger Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Rheinburgen-Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Rheingauer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Rheinischer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Saarländischer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Sächsischer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Schleswig-Holsteinischer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Schwäbischer Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Starkenburger Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Taubertäler Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Rhein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DE | Rhein-Neckar Landwein | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DK | Bornholm | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DK | Fyn | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DK | Jylland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| DK | Sjælland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αγχίαλος
Termen echivalent: Anchialos |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Αμύνταιο
Termen echivalent: Amynteo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Αρχάνες
Termen echivalent: Archanes |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Γουμένισσα
Termen echivalent: Goumenissa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Δαφνές
Termen echivalent: Dafnes |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Ζίτσα
Termen echivalent: Zitsa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Λήμνος
Termen echivalent: Lemnos |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μαντινεία
Termen echivalent: Mantinia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μαυροδάφνη Κεφαλληνίας
Termen echivalent: Mavrodaphne of Cephalonia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μαυροδάφνη Πατρών
Termen echivalent: Mavrodaphne of Patras |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μεσενικόλα
Termen echivalent: Messenikola |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μοσχάτος Κεφαλληνίας
Termen echivalent: Muscat of Kefalonia/Muscat de Cephalonie / Muscat of Cephalonia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μοσχάτος Λήμνου
Termen echivalent: Muscat of Limnos |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μοσχάτο Πατρών
Termen echivalent: Muscat of Patra |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μοσχάτος Ρίου Πάτρας
Termen echivalent: Muscat of Rio Patra |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Μοσχάτος Ρόδου
Termen echivalent: Rhodes Muscatel |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Νάουσα
Termen echivalent: Naoussa |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Νεμέα
Termen echivalent: Nemea |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Πάρος
Termen echivalent: Paros |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Πάρος Malvasia
Termen echivalent: Malvasia Paros |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Πάτρα
Termen echivalent: Patras |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Πεζά
Termen echivalent: Peza |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Πλαγιές Μελίτωνα
Termen echivalent: Cotes de Meliton |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Ραψάνη
Termen echivalent: Rapsani |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Ρόδος
Termen echivalent: Rhodes |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Ρομπόλα Κεφαλληνίας
Termen echivalent: Robola of Cephalonia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Σάμος
Termen echivalent: Samos |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Σαντορίνη
Termen echivalent: Santorini |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Σητεία
Termen echivalent: Sitia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Σητείας Malvasia
Termen echivalent: Malvasia Sitia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Άβδηρα
Termen echivalent: Avdira |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Άγιο Όρος
Termen echivalent: Mount Athos / Holly Mountain |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ήπειρος
Termen echivalent: Epirus |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ίλιον
Termen echivalent: Ilion |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ίσμαρος
Termen echivalent: Ismaros |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αγορά
Termen echivalent: Agora |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αιγαίο Πέλαγος
Termen echivalent: Aegean Sea |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ανάβυσσος
Termen echivalent: Anavyssos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αργολίδα
Termen echivalent: Argolida |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αρκαδία
Termen echivalent: Arkadia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κοιλάδα Αταλάντης
Termen echivalent: Atalanti Valley |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αττική
Termen echivalent: Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Αχαΐα
Termen echivalent: Αchaia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Βελβεντό
Termen echivalent: Velvento |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Βερντέα Ζακύνθου
Termen echivalent: Verdea Onomasia kata paradosi Zakynthou/ Verdea Zakynthos/Verntea Zakynthos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Γεράνεια
Termen echivalent: Gerania |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Γρεβενά
Termen echivalent: Grevena |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Δράμα
Termen echivalent: Drama |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Δωδεκάνησος
Termen echivalent: Dodekanese |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ζάκυνθος
Termen echivalent: Zakynthos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Επανομή
Termen echivalent: Epanomi |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Εύβοια
Termen echivalent: Evia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Έβρος
Termen echivalent: Evros |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ελασσόνα
Termen echivalent: Elassona |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ηλεία
Termen echivalent: Ilia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ημαθία
Termen echivalent: Imathia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ηράκλειο
Termen echivalent: Heraklion |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Θήβα
Termen echivalent: Thebes |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Θαψανά
Termen echivalent: Thapsana |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Θάσος
Termen echivalent: Thasos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Θεσσαλία
Termen echivalent: Thessalia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Θεσσαλονίκη
Termen echivalent: Thessaloniki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Θράκη
Termen echivalent: Thrace |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ικαρία
Termen echivalent: Ikaria |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ιωάννινα
Termen echivalent: Ioannina |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κάρυστος
Termen echivalent: Karystos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Καβάλα
Termen echivalent: Kavala |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κέρκυρα
Termen echivalent: Corfu |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κίσσαμος
Termen echivalent: Kissamos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Καρδίτσα
Termen echivalent: Karditsa |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Καστοριά
Termen echivalent: Kastoria |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Κιθαιρώνα
Termen echivalent: Slopes of Kithaironas |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κλημέντι
Termen echivalent: Klimenti |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Κνημίδας
Termen echivalent: Slopes of Knimida |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κοζάνη
Termen echivalent: Kozani |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Κορωπίου
Termen echivalent: Ρετσίνα Κορωπίου Αττικής/ Retsina of Koropi/Retsina of Koropi Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κρήτη
Termen echivalent: Crete |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κρανιά
Termen echivalent: Krania |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κραννώνα
Termen echivalent: Krannona |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κυκλάδες
Termen echivalent: Cyclades |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Kως
Termen echivalent: Κοs |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Κόρινθος
Termen echivalent: Korinthos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Λακωνία
Termen echivalent: Lakonia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Λασίθι
Termen echivalent: Lasithi |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Λετρίνοι
Termen echivalent: Letrini |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Λευκάδα
Termen echivalent: Lefkada |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Λέσβος
Termen echivalent: Lesvos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ληλάντιο Πεδίο
Termen echivalent: Lilantio Pedio |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μέτσοβο
Termen echivalent: Metsovo |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μαγνησία
Termen echivalent: Magnissia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μακεδονία
Termen echivalent: Macedonia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μαντζαβινάτα
Termen echivalent: Mantzavinata |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μαρκόπουλο
Termen echivalent: Markopoulo |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μαρτίνο
Termen echivalent: Μartino |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μεσσηνία
Termen echivalent: Messinia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μετέωρα
Termen echivalent: Meteora |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μεταξάτων
Termen echivalent: Metaxata |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Μονεμβασία- Malvasia
Termen echivalent: Monemvasia-Malvasia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Νέα Μεσημβρία
Termen echivalent: Nea Mesimvria |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Οπούντια Λοκρίδας
Termen echivalent: Opountia Locris |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πέλλα
Termen echivalent: Pella |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Παγγαίο
Termen echivalent: Pangeon |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Παλλήνη
Termen echivalent: Pallini |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Παρνασσός
Termen echivalent: Parnasos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πελοπόννησος
Termen echivalent: Peloponnese |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πιερία
Termen echivalent: Pieria |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πισάτις
Termen echivalent: Pisatis |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Αιγιαλείας
Termen echivalent: Slopes of Aigialia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Πάικου
Termen echivalent: Slopes of Paiko |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Αμπέλου
Termen echivalent: Slopes of Ambelos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Βερτίσκου
Termen echivalent: Slopes of Vertiskos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Πάρνηθας
Termen echivalent: Slopes of Parnitha |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Πεντελικού
Termen echivalent: Slopes of Pendeliko |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πλαγιές Αίνου
Termen echivalent: Slopes of Ainos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Πυλία
Termen echivalent: Pylia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρέθυμνο
Termen echivalent: Rethimno |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Αττικής
Termen echivalent: Retsina of Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Βοιωτίας
Termen echivalent: Retsina of Viotia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Γιάλτρων
Termen echivalent: Retsina of Gialtra |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Εύβοιας
Termen echivalent: Retsina of Evoia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Θηβών (Βοιωτίας)
Termen echivalent: Retsina of Thebes (Voiotias) |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Καρύστου
Termen echivalent: Retsina of Karystos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Κορωπίου
Termen echivalent: Ρετσίνα Κορωπίου Αττικής/ Retsina of Koropi/Retsina of Koropi Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Μαρκόπουλου (Αττικής)
Termen echivalent: Retsina of Markopoulo (Attiki) |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Μεγάρων
Termen echivalent: Ρετσίνα Μεγάρων Αττικής/ Retsina of Megara (Attiki)/ Retsina of Megara Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Μεσογείων (Αττικής)
Termen echivalent: Retsina of Mesogia (Attiki) |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Παιανίας
Termen echivalent: Ρετσίνα Παιανίας Αττικής/ Retsina of Paiania /Retsina of Paiania Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Λιοπεσίου
Termen echivalent: Ρετσίνα Παιανίας Αττικής/ Retsina of Paiania /Retsina of Paiania Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Παλλήνης
Termen echivalent: Ρετσίνα Παλλήνης Αττικής/ Retsina of Pallini/Retsina of Pallini Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Πικερμίου
Termen echivalent: Ρετσίνα Πικερμίου Αττικής/ Retsina of Pikermi Attiki/Retsina of Pikermi |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Σπάτων
Termen echivalent: Ρετσίνα Σπάτων Αττικής/ Retsina of Spata/Retsina of Spata Attiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ρετσίνα Χαλκίδας (Ευβοίας)
Termen echivalent: Retsina of Halkida (Evoia) |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Ριτσώνα
Termen echivalent: Ritsona |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Σέρρες
Termen echivalent: Serres |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Σιάτιστα
Termen echivalent: Siatista |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Σιθωνία
Termen echivalent: Sithonia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Σπάτα
Termen echivalent: Spata |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Στερεά Ελλάδα
Termen echivalent: Sterea Ellada |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Τεγέα
Termen echivalent: Tegea |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Τριφυλία
Termen echivalent: Trifilia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Τύρναβος
Termen echivalent: Tyrnavos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Φλώρινα
Termen echivalent: Florina |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Φθιώτιδα
Termen echivalent: Fthiotida/Phthiotis |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Χαλικούνα
Termen echivalent: Halikouna |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Χαλκιδική
Termen echivalent: Halkidiki |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Χάνδακας - Candia
Termen echivalent: Candia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Χάνδακας Malvasia - Candia
Termen echivalent: Malvasia Χάνδακας-Candia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| EL | Χανιά
Termen echivalent: Chania |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| EL | Χίος
Termen echivalent: Chios |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Ajaccio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Aloxe-Corton | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Altenberg de Bergbieten | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Altenberg de Bergheim | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Altenberg de Wolxheim | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Brand | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Bruderthal | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Eichberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Engelberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Florimont | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Frankstein | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Froehn | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Furstentum | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Geisberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Gloeckelberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Goldert | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Hatschbourg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Hengst | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kanzlerberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kastelberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kaefferkopf | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kessler | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kirchberg de Barr | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kirchberg de Ribeauvillé | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Kitterlé | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Mambourg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Mandelberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Marckrain | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Moenchberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Muenchberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Ollwiller | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Osterberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Pfersigberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Pfingstberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Praelatenberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Rangen | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Saering | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Schlossberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Schoenenbourg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Sommerberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Sonnenglanz | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Spiegel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Sporen | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Steinen | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Steingrubler | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Steinklotz | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Vorbourg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Wiebelsberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Wineck-Schlossberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Winzenberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Zinnkoepflé | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Zotzenberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Alsace Grand cru Rosacker | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Anjou | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Anjou Coteaux de la Loire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Anjou Villages | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Anjou Villages Brissac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Arbois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Auxey-Duresses | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bandol
Termen echivalent: Vin de Bandol |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Banyuls | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Banyuls grand cru | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Barsac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bâtard-Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Béarn | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Beaujolais | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Beaune | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bellet
Termen echivalent: Vin de Bellet |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bergerac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bienvenues-Bâtard-Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Blagny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Blaye | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bonnes-mares | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bonnezeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bordeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bordeaux supérieur | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourg
Termen echivalent: Côtes de Bourg / Bourgeais |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgogne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgogne aligoté | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgogne grand ordinaire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgogne mousseux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgogne ordinaire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgogne passe-tout-grains | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bourgueil | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bouzeron | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Brouilly | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Bugey | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Buzet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cabardès | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cabernet d′Anjou | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cabernet de Saumur | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cadillac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cahors | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cassis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cérons | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chablis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chablis grand cru | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chambertin-Clos de Bèze | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chambolle-Musigny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Champagne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chapelle-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Charlemagne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Charmes-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chassagne-Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Château - Grillet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Château-Chalon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Châteaumeillant | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Châteauneuf-du-Pape | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Châtillon-en-Diois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chénas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chevalier-Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cheverny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chinon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chiroubles | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Chorey-lès-Beaune | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clairette de Bellegarde | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clairette de Die | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clairette de Languedoc | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clos de la Roche | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clos de Tart | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clos de Vougeot | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clos des Lambrays | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Clos Saint-Denis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Collioure | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Condrieu | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Corbières | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Corbières-Boutenac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cornas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Corse | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Corton | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Corton-Charlemagne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Costières de Nîmes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte de Beaune | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte de Beaune-Villages | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte de Brouilly | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte de Nuits-Villages | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte roannaise | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte Rôtie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux champenois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux d'Aix-en-Provence | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux d'Ancenis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux de Die | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux de l′Aubance | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux de Saumur | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Giennois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Languedoc | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Layon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Loir | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Lyonnais | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Quercy | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux du Vendômois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Coteaux Varois en Provence | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes d'Auvergne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Bergerac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Blaye | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Bordeaux-Saint-Macaire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Duras | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Millau | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Montravel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Provence | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes de Toul | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes du Forez | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côte du Jura | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes du Marmandais | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes du Rhône | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes du Roussillon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes du Roussillon Villages | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Côtes du Vivarais | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Cour-Cheverny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant d'Alsace | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant de Bordeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant de Bourgogne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant de Die | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant de Limoux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant de Loire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crémant du Jura | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Criots-Bâtard-Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Crozes-Hermitage
Termen echivalent: Crozes-Ermitage |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Echezeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Entraygues - Le Fel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Entre-Deux-Mers | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Estaing | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Faugères | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Fiefs Vendéens | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Fitou | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Fixin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Fleurie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Floc de Gascogne | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Fronsac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Frontignan | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Fronton | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Gaillac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Gaillac premières côtes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Gevrey-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Gigondas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Givry | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Grand Roussillon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Grand-Echezeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Graves de Vayres | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Graves supérieures | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Griotte-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Gros plant du Pays nantais | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Haut-Médoc | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Haut-Montravel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Haut-Poitou | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Hermitage
Termen echivalent: l'Hermitage / Ermitage / l'Ermitage |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Irancy | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Irouléguy | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Jasnières | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Juliénas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Jurançon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | L'Étoile | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | La Grande Rue | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | La Tâche | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Ladoix | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Languedoc | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Lalande-de-Pomerol | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Latricières-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Lavilledieu | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Les Baux de Provence | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Limoux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Lirac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Listrac-Médoc | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Loupiac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Lussac Saint-Emilion | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Mâcon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Macvin du Jura | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Madiran | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Malepère | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Maranges | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Marcillac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Margaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Marsannay | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Maury | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Mazis-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Mazoyères-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Médoc | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Menetou-Salon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Mercurey | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Meursault | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Minervois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Minervois-La-Livinière | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Monbazillac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Montagne-Saint-Emilion | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Montagny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Monthélie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Montlouis-sur-Loire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Montravel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Morey-Saint-Denis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Morgon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Moselle | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Moulin-à-Vent | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Moulis
Termen echivalent: Moulis-en-Médoc |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscadet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscadet-Coteaux de la Loire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscadet-Côtes de Grandlieu | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscadet-Sèvre et Maine | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscat de Beaumes-de-Venise | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscat de Lunel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscat de Mireval | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscat de Saint-Jean-de-Minervois | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Muscat du Cap Corse | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Musigny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Nuits-Saint-Georges | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Orléans - Cléry | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pacherenc du Vic-Bilh | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Palette | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Patrimonio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pauillac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pécharmant | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pernand-Vergelesses | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pessac-Léognan | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Petit Chablis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pineau des Charentes
Termen echivalent: Pineau Charentais |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pomerol | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pommard | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pouilly-Fuissé | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pouilly-Loché | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pouilly-sur-Loire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Pouilly-Vinzelles | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Premières Côtes de Bordeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Puisseguin Saint-Emilion | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Puligny-Montrachet | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Quarts de Chaume | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Quincy | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rasteau | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Régnié | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Reuilly | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Richebourg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rivesaltes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Romanée- Contie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Romanée- Saint-Vivant | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rosé de Loire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rosé des Riceys | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rosette | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rosé d'Anjou | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Roussette de Savoie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Ruchottes-Chambertin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Rully | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Sardos | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Amour | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Aubin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Bris | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Chinian | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Emilion | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Emilion Grand Cru | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Estèphe | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Georges-Saint-Emilion | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Joseph | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Julien | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Mont | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Nicolas-de-Bourgueil | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Péray | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Pourçain | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Romain | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saint-Véran | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Sainte-Croix-du-Mont | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Sainte-Foy-Bordeaux | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Sancerre | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Santenay | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saumur | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saumur-Champigny | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Saussignac | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Sauternes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Savennières | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Savennières-Coulée de Serrant | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Savennières-Roche-aux-Moines | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Savigny-lès-Beaune
Termen echivalent: Savigny |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Seyssel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Tavel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Touraine | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Touraine Noble Joué | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Tursan | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vacqueyras | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Valençay | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vinsobres | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vin de Corse | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vin de Savoie | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vins Fins de la Côte de Nuits | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Viré-Clessé | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Volnay | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vosne - Romanée | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vougeot | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Vouvray | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| FR | Agenais | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Ain | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Allobrogie | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Alpes–de-Haute-Provence | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Alpes-Maritimes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Alpilles | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Ardèche | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Ariège | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Aude | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Aveyron | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Bouches-du-Rhône | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Calvados | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Cathare | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Cévennes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Charentais | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Cité de Carcassonne | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Collines Rhodaniennes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Comté Tolosan | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Comtés Rhodaniens | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Corrèze | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côte Vermeille | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux Charitois | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de Coiffy | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de Fontcaude | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de Glanes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de l'Auxois | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de Narbonne | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de Peyriac | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux de Tannay | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux des Baronnies | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux du Cher et de l'Arnon | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux du Libron | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux du Pont du Gard | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Coteaux d′Ensérune | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côtes Catalanes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côtes de Gascogne | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côtes de Meuse | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côtes de Thau | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côtes de Thongue | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Côtes du Tarn | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Drôme | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Duché d'Uzès | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Franche-Comté | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Gard | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Gers | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Haute Vallée de l'Orb | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Haute Vallée de l'Aude | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Haute-Marne | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Haute-Vienne | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Hautes-Alpes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Hérault | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Île de Beauté | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Isère | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Landes | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Lot | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Maures | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Méditerranée | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Mont Caume | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Pays d'Oc | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Périgord | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Puy– de - Dôme | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Sables du Golfe du Lion | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Saint-Guilhem-le-Désert | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Sainte-Marie-la-Blanche | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Saône-et-Loire | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Thézac-Perricard | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Torgan | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Urfé | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Val de Loire | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Vallée du Paradis | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Var | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Vaucluse | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Vicomté d'Aumelas | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| FR | Yonne | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| HR | Dalmatinska zagora | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Dingač | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Hrvatska Istra | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Hrvatsko Podunavlje | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Hrvatsko primőrje | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Istočna kontinentalna Hrvatska | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Moslavina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Pleivica | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Pokuplje | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Prigorje-Bilogora | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Primorska Hrvatska | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Sjevema Dalmacija | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Slavonija | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Srednja i Juna Dalmacija | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Zagorje - Medimurje | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HR | Zapadnš kontinentalna Hrvatska | | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Aglianico del Taburno
Termen echivalent: Taburno |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Aglianico del Vulture | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Albugnano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Alcamo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Aleatico di Gradoli | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Aleatico di Puglia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Alezio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Alghero | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Alta Langa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Alto Adige | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Amelia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ansonica Costa dell'Argentario | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Aprilia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Arborea | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Arcole | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Assisi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Asti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Atina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Aversa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bagnoli di Sopra
Termen echivalent: Bagnoli |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barbaresco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barbera d'Alba | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barbera d′Asti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barbera del Monferrato | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barbera del Monferrato Superiore | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barco Reale di Carmignano
Termen echivalent: Rosato di Carmignano / Vin santo di Carmignano / Vin Santo di Carmignano occhio di pernice |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bardolino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bardolino Superiore | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barletta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Barolo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bianchello del Metauro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bianco Capena | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bianco dell'Empolese | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bianco di Custoza
Termen echivalent: Custoza |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bianco di Pitigliano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Biferno | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bivongi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Boca | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bolgheri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bosco Eliceo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Botticino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Brachetto d'Acqui
Termen echivalent: Acqui |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Bramaterra | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Breganze | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Brindisi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Brunello di Montalcino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cacc′e mmitte di Lucera | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cagliari | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Calosso | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Campi Flegrei | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Campidano di Terralba
Termen echivalent: Terralba |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Canavese | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Candia dei Colli Apuani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cannonau di Sardegna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Capalbio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Capri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Capriano del Colle | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Carema | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Carignano del Sulcis | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Carmignano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Carso | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Casavecchia di Pontelatone | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Casteggio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Castel del Monte | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Castel San Lorenzo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Casteller | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Castelli Romani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cellatica | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cerasuolo di Vittoria | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cerveteri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cesanese del Piglio
Termen echivalent: Piglio |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cesanese di Affile
Termen echivalent: Affile |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cesanese di Olevano Romano
Termen echivalent: Olevano Romano |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Chianti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Chianti Classico | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cilento | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cinque Terre | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cinque Terre Sciacchetrà | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Circeo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cirò | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cisterna d'Asti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colleoni
Termen echivalent: Terre del Colleoni |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Albani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Altotiberini | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Asolani - Prosecco
Termen echivalent: Asolo- Prosecco |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Berici | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Bolognesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Bolognesi Classico - Pignoletto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli d'Imola | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli del Trasimeno
Termen echivalent: Trasimeno |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli dell'Etruria Centrale | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli della Sabina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli di Conegliano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli di Faenza | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli di Luni | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli di Parma | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli di Rimini | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli di Scandiano e di Canossa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Etruschi Viterbesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Euganei | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Lanuvini | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Maceratesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Martani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Orientali del Friuli Picolit | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Perugini | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Pesaresi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Piacentini | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Romagna centrale | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colli Tortonesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Collina Torinese | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colline di Levanto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colline Joniche Tarantine | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colline Lucchesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colline Novaresi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Colline Saluzzesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Collio Goriziano
Termen echivalent: Collio |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Conegliano - Valdobbiadene - Prosecco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cònero | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Contea di Sclafani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Contessa Entellina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Controguerra | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Copertino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cori | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cortese dell'Alto Monferrato | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Corti Benedettine del Padovano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Cortona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Costa d'Amalfi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Coste della Sesia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Curtefranca | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Delia Nivolelli | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | dell'Alto Adige | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dogliani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dolcetto d'Acqui | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dolcetto d'Alba | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dolcetto d'Asti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dolcetto di Diano d'Alba
Termen echivalent: Diano d'Alba |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dolcetto di Ovada
Termen echivalent: Dolcetto d'Ovada |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Dolcetto di Ovada Superiore | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Durello Lessini
Termen echivalent: Lessini Durello |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Elba | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Eloro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Erbaluce di Caluso
Termen echivalent: Caluso |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Erice | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Esino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Est! Est!! Est!!! di Montefiascone | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Etna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Etschtaler | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Falerio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Falerno del Massico | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Fara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Faro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Fiano di Avellino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Franciacorta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Frascati | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Freisa d'Asti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Freisa di Chieri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Friuli Annia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Friuli Aquileia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Friuli Colli Orientali | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Friuli Grave | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Friuli Isonzo
Termen echivalent: Isonzo del Friuli |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Friuli Latisana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Gabiano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Galatina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Galluccio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Gambellara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Garda | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Garda Colli Mantovani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Gattinara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Gavi
Termen echivalent: Cortese di Gavi |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Genazzano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ghemme | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Gioia del Colle | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Girò di Cagliari | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Golfo del Tigullio - Portofino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Grance Senesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Gravina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Greco di Bianco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Greco di Tufo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Grignolino d'Asti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Grignolino del Monferrato Casalese | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | I Terreni di Sanseverino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Irpinia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ischia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lacrima di Morro
Termen echivalent: Lacrima di Morro d'Alba |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lago di Caldaro
Termen echivalent: Caldaro / Kalterer / Kalterersee |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lago di Corbara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lambrusco di Sorbara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lambrusco Grasparossa di Castelvetro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lambrusco Mantovano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lambrusco Salamino di Santa Croce | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lamezia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Langhe | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lessona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Leverano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lison-Pramaggiore | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lizzano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Loazzolo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Locorotondo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Lugana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Malvasia delle Lipari | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Malvasia di Bosa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Malvasia di Casorzo d'Asti
Termen echivalent: Cosorzo / Malvasia di Cosorzo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Malvasia di Castelnuovo Don Bosco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Mamertino di Milazzo
Termen echivalent: Mamertino |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Mandrolisai | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Marino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Marsala | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Martina
Termen echivalent: Martina Franca |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Matera | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Matino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Melissa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Menfi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Merlara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Molise
Termen echivalent: del Molise |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Monferrato | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Monica di Sardegna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Monreale | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montecarlo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montecompatri-Colonna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montecucco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montefalco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montefalco Sagrantino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montello | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montepulciano d'Abruzzo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Monteregio di Massa Marittima | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Montescudaio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Monti Lessini
Termen echivalent: Lessini |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Morellino di Scansano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Moscadello di Montalcino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Moscato di Pantelleria
Termen echivalent: Passito di Pantelleria / Pantelleria |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Moscato di Sardegna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Moscato di Sennori | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Moscato di Trani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Nardò | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Nasco di Cagliari | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Nebbiolo d'Alba | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Negroamaro di Terra d'Otranto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Nettuno | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Noto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Nuragus di Cagliari | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Offida | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Oltrepò Pavese | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Orcia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Orta Nova | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ortona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ortrugo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Orvieto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ostuni | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Parrina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Penisola Sorrentina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Pentro di Isernia
Termen echivalent: Pentro |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Pergola | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Piave | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Piemonte | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Pinerolese | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Pomino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Pornassio
Termen echivalent: Ormeasco di Pornassio |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Primitivo di Manduria | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Prosecco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ramandolo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Recioto di Gambellara | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Recioto di Soave | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Reggiano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Reno | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Riesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Riviera del Brenta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Riviera del Garda Bresciano
Termen echivalent: Garda Bresciano |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Riviera ligure di Ponente | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Roero | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Roma | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Romagna Albana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosazzo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rossese di Dolceacqua
Termen echivalent: Dolceacqua |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosso Conero | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosso di Cerignola | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosso di Montalcino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosso di Montepulciano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosso Orvietano
Termen echivalent: Orvietano Rosso |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rosso Piceno | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Rubino di Cantavenna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Ruchè di Castagnole Monferrato | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Salaparuta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Salice Salentino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sambuca di Sicilia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | San Colombano al Lambro
Termen echivalent: San Colombano |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | San Gimignano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | San Ginesio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | San Martino della Battaglia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | San Severo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | San Torpè | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sannio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | S. Anna di Isola Capo Rizzuto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sant'Antimo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Santa Margherita di Belice | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sardegna Semidano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Savuto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Scanzo
Termen echivalent: Moscato di Scanzo |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Scavigna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sciacca | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Serrapetrona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Serenissima
Termen echivalent: Vigneti della Serenissima |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sforzato di Valtellina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Siracusa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sizzano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Soave | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Soave Superiore | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Sovana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Spoleto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Squinzano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Strevi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Tarquinia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Taurasi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Teroldego Rotaliano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terra d'Otranto | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terracina
Termen echivalent: Moscato di Terracina |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terratico di Bibbona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terre Alfieri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terre dell'Alta Val d'Agri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terre di Casole | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terre di Cosenza | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terre di Pisa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Terre Tollesi
Termen echivalent: Tullum |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Todi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Torgiano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Torgiano rosso riserva | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Trebbiano d'Abruzzo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Trentino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Trento | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Val d'Arbia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Val di Cornia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Val Polcèvera | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valcalepio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valdadige | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valdadige Terradeiforti
Termen echivalent: Terradeiforti Valdadige |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valdichiana toscana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valdinievole | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valle d'Aosta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valli Ossolane | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valpolicella | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valsusa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valtellina Superiore | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Velletri | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Valtènesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Verdicchio dei Castelli di Jesi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Verdicchio di Matelica | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Verduno Pelaverga
Termen echivalent: Verduno |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vermentino di Gallura | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vermentino di Sardegna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vernaccia di Oristano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vernaccia di San Gimignano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vernaccia di Serrapetrona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vesuvio | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vicenza | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vignanello | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Villamagna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vin Santo del Chianti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vin Santo del Chianti Classico | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vin Santo di Montepulciano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vino Nobile di Montepulciano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Vittoria | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Zagarolo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| IT | Allerona | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Alta Valle della Greve | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Alto Livenza | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Alto Mincio | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Anagni | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Arghillà | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Avola | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Barbagia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Basilicata | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Benaco bresciano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Beneventano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Bergamasca | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Bettona | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Bianco del Sillaro
Termen echivalent: Sillaro |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Bianco di Castelfranco Emilia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Calabria | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Camarro | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Campania | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Cannara | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Catalanesca del Monte Somma | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Civitella d'Agliano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli Aprutini | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli Cimini | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli del Limbara | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli del Sangro | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli della Toscana centrale | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli di Salerno | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colli Trevigiani | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Collina del Milanese | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colline del Genovesato | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colline Frentane | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colline Pescaresi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colline Savonesi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Colline Teatine | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Conselvano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Costa Etrusco Romana | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Costa Viola | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Daunia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Del Vastese
Termen echivalent: Histonium |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Delle Venezie | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Dugenta | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Emilia
Termen echivalent: Dell'Emilia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Epomeo | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Fontanarossa di Cerda | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Forlì | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Fortana del Taro | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Frusinate
Termen echivalent: del Frusinate |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Grottino di Roccanova | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Isola dei Nuraghi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Lazio | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Liguria di Levante | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Lipuda | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Locride | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Marca Trevigiana | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Marche | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Maremma Toscana | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Marmilla | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Mitterberg | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Modena
Termen echivalent: Provincia di Modena / di Modena |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Montecastelli | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Montenetto di Brescia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Murgia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Narni | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Nurra | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Ogliastra | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Osco
Termen echivalent: Terre degli Osci |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Paestum | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Palizzi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Parteolla | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Pellaro | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Planargia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Pompeiano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Provincia di Mantova | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Provincia di Nuoro | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Provincia di Pavia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Provincia di Verona
Termen echivalent: Veronese |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Puglia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Quistello | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Ravenna | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Roccamonfina | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Romangia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Ronchi di Brescia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Ronchi Varesini | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Rotae | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Rubicone | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Sabbioneta | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Salemi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Salento | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Salina | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Scilla | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Sebino | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Sibiola | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Sicilia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Spello | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Tarantino | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terrazze dell'Imperiese | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terrazze Retiche di Sondrio | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terre Aquilane
Termen echivalent: Terre dell'Aquila |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terre del Volturno | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terre di Chieti | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terre di Veleja | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Terre Lariane | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Tharros | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Toscano
Termen echivalent: Toscana |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Trexenta | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Umbria | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Val di Magra | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Val di Neto | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Val Tidone | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Valcamonica | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Valdamato | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Vallagarina | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Valle Belice | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Valle d'Itria | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Valle del Tirso | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Valli di Porto Pino | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Veneto | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Veneto Orientale | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Venezia Giulia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| IT | Vigneti delle Dolomiti
Termen echivalent: Weinberg Dolomiten |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| CY | Βουνί Παναγιάς - Αμπελίτης
Termen echivalent: Vouni Panayia - Ampelitis |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CY | Κουμανδαρία
Termen echivalent: Commandaria |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CY | Κρασοχώρια Λεμεσού - Αφάμης
Termen echivalent: Krasohoria Lemesou - Afames |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CY | Κρασοχώρια Λεμεσού - Λαόνα
Termen echivalent: Krasohoria Lemesou - Laona |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CY | Λαόνα Ακάμα
Termen echivalent: Laona Akama |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CY | Πιτσιλιά
Termen echivalent: Pitsilia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| CY | Λάρνακα
Termen echivalent: Larnaka |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| CY | Λεμεσός
Termen echivalent: Lemesos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| CY | Λευκωσία
Termen echivalent: Lefkosia |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| CY | Πάφος
Termen echivalent: Pafos |
Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| LU | Moselle Luxembourgeoise | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Ászár-Neszmélyi borvidék | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Badacsony | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Badacsonyi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Balaton | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Balaton-felvidék | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Balatonboglár | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Balatonfüred-Csopak | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Balatoni | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Bükk | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Csongrád | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Debrői Hárslevelű | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Duna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Egri Bikavér | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Egri Bikavér Superior | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Eger | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Etyek-Buda | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Hajós-Baja | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Izsáki Arany Sárfehér | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Kunság | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Centrala Mátrai | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Mór | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Nagy-Somló | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Pannonhalma | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Pécs | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Somlói | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Sopron | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Szekszárd | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Tokaj | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Tolna | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Villány | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Villányi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Zala | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Káli | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Neszmély | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Pannon | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Tihany | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| HU | Balatonmelléki | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| HU | Duna-Tisza közi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| HU | Dunántúli | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| HU | Felső-magyarországi | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| HU | Zempléni | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| MT | Gozo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| MT | Malta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| MT | Maltese Islands | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Drenthe | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Flevoland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Friesland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Gelderland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Groningen | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Limburg | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Noord-Brabant | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Noord-Holland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Overijssel | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Utrecht | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Zeeland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| NL | Zuid-Holland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| AT | Burgenland | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Carnuntum | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Kamptal | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Kärnten | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Kremstal | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Leithaberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Mittelburgenland | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Neusiedlersee | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Neusiedlersee-Hügelland | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Niederösterreich | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Oberösterreich | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Salzburg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Steiermark | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Süd-Oststeiermark | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Südburgenland | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Südsteiermark | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Thermenregion | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Tirol | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Traisental | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Vorarlberg | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Wachau | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Wagram | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Weinviertel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Weststeiermark | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Wien | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| AT | Bergland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| AT | Steierland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| AT | Weinland | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Açores | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Alentejano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Alenquer | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Alentejo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Algarve | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Arruda | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Bairrada | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Beira Interior | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Biscoitos | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Bucelas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Carcavelos | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Colares | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Dão | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Douro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Duriense | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Encostas d′Aire | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Graciosa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Lafões | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Lagoa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Lagos | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Lisboa | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Madeirense | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Madeira
Termen echivalent: Madera / Vinho da Madeira / Madeira Weine / Madeira Wine / Vin de Madère / Vino di Madera / Madeira Wijn |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Minho | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Óbidos | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Porto
Termen echivalent: Oporto / Vinho do Porto / Vin de Porto / Port / Port Wine / Portwein / Portvin / Portwijn |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Palmela | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Pico | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Portimăo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Setúbal | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Tavira | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Távora-Varosa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Torres Vedras | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Trás-os-Montes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Vinho Verde | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| PT | Península de Setúbal | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Tejo | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Terras Madeirenses | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| PT | Transmontano | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Aiud | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Alba Iulia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Babadag | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Banat | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Banu Mărăcine | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Bohotin | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Coteşti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Cotnari | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Crişana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Dealu Bujorului | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Dealu Mare | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Drăgăşani | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Huşi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Iana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Iaşi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Lechinţa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Mehedinţi | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Miniş | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Murfatlar | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Nicoreşti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Odobeşti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Oltina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Panciu | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Pietroasa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Recaş | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Sâmbureşti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Sarica Niculiţel | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Sebeş - Apold | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Segarcea | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Ştefăneşti | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Târnave | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| RO | Colinele Dobrogei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Crişanei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Moldovei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Munteniei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Olteniei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Sătmarului | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Transilvaniei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Vrancei | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Dealurile Zarandului | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Terasele Dunării | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Viile Caraşului | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| RO | Viile Timişului | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| SI | Bela krajina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Belokranjec | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Bizeljsko-Sremič | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Bizeljčan | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Cviček | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Dolenjska | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Gorika Brda | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Kras | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Metlika črnina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Prekmurje | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Slovenska Istra | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | tajerska Slovenija | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Teran | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Vipavska dolina | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SI | Podravje | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| SI | Posavje | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| SI | Primorska | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| SK | Junoslovenská/ Junoslovenské/ Junoslovenský | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SK | Malokarpatská/ Malokarpatské/ Malokarpatský | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SK | Nitrianska/ Nitrianske/ Nitriansky | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SK | Stredoslovenská/ Stredoslovenské/ Stredoslovenský | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SK | Vinohradnícka oblas Tokaj | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| SK | Východoslovenská/ Východoslovenské/ Východoslovenský | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Abona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Alella | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Alicante | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Almansa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Arabako Txakolina
Termen echivalent: Txakolí de Álava |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Arlanza | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Arribes | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Bierzo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Binissalem | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Bizkaiko Txakolina
Termen echivalent: Chacolí de Bizkaia |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Bullas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Calatayud | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Calzadilla | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Campo de Borja | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Campo de la Guardia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Cangas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Cariñena | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Casa del Blanco | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Cataluña | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Cava | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Chacolí de Bizkaia
Termen echivalent: Bizkaiko Txakolina |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Chacolí de Getaria
Termen echivalent: Getariako Txakolina |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Cigales | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Conca de Barberà | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Condado de Huelva | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Costers del Segre | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Dehesa del Carrizal | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Dominio de Valdepusa | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | El Hierro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Empordà | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Finca Élez | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Getariako Txakolina
Termen echivalent: Chacolí de Getaria |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Gran Canaria | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Granada | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Guijoso | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Jerez | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Jumilla | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | La Gomera | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | La Mancha | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | La Palma | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Lanzarote | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Lebrija | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Los Balagueses | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Málaga | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Manchuela | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Manzanilla | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Méntrida | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Mondéjar | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Monterrei | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Montilla-Moriles | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Montsant | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Navarra | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Pago Florentino | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Pago de Arínzano
Termen echivalent: Vino de pago de Arinzano |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Pago de Otazu | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Penedès | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Pla de Bages | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Pla i Llevant | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Prado de Irache | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Priorat | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Rías Baixas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Ribeira Sacra | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Ribeiro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Ribera del Duero | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Ribera del Guadiana | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Ribera del Júcar | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Rioja | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Rueda | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Sierra de Salamanca | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Sierras de Málaga | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Somontano | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Tacoronte-Acentejo | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Tarragona | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Terra Alta | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Tierra de León | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Tierra del Vino de Zamora | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Toro | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Txakolí de Álava
Termen echivalent: Arabako Txakolina |
Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Uclés | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Utiel-Requena | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valdeorras | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valdepeñas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valencia | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valtiendas | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valle de Güímar | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valle de la Orotava | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Valles de Benavente | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Vinos de Madrid | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Ycoden-Daute-Isora | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | Yecla | Vinuri cu denumire de origine protejată (DOP) |
| ES | 3 Riberas | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Altiplano de Sierra nevada | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Bajo Aragón | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Ribera del Gállego-Cinco Villas | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Ribera del Jiloca | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Valdejalón | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Valle del Cinca | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Bailén | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Barbanza e Iria | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Betanzos | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Cádiz | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Campo de Cartagena | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Cangas | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Castelló | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Castilla | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Castilla y León | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Córdoba | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Costa de Cantabria | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Cumbres del Guadalfeo | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Desierto de Almería | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | El Terrerazo | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Extremadura | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Formentera | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Ibiza | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Illes Balears | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Isla de Menorca | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Laujar-Alpujarra | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Liébana | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Los Palacios | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Mallorca | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Murcia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Norte de Almería | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Ribera del Andarax | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Ribera del Queiles | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Serra de Tramuntana-Costa Nord | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Sierras de Las Estancias y Los Filabres | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Sierra Norte de Sevilla | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Sierra Sur de Jaén | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Torreperogil | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Valle del Miño-Ourense | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Valles de Sadacia | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| ES | Villaviciosa de Córdoba | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| UK | English | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| UK | English Regional | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| UK | Welsh | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
| UK | Welsh Regional | Vinuri cu indicaţie geografică protejată (IGP) |
Vinuri din Republica Moldova care urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Ciumai/Чумай
Romăneşti
Codru
Ştefan Vodă
Valul lui Traian
PARTEA B
Băuturi spirtoase din Uniunea Europeană care
urmează să fie protejate în Republica Moldova
| Stat membru UE |
Denumirea care urmează să fie protejată | Tipul de produs |
| BE | Balegemse jenever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE, NL, FR | Genièvre / Jenever / Genever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE, NL, FR | Genièvre de grains/ Graanjenever/ Graangenever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE | Hasseltse jenever / Hasselt | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE, NL | Jonge jenever/ jonge genever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE | O´ de Flander-Oost-Vlaamse Graanjenever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE, NL | Oude jenever/ oude genever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE | Peket-Pekêt/Peket-Pékêt de Wallonie | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| BE, NL, FR | Genièvre aux fruits / Vruchtenjenever / Jenever met vruchten / Fruchtgenever | Alte băuturi spirtoase |
| BG | Бургаска Мускатова ракия / Мускатова ракия от Бургас / Bourgaska Muscatova rakya / Muscatova rakya from Bourgas | Rachiu de vin |
| BG | Добруджанска мускатова ракия / Мускатова ракия от Добруджа / Dobrudjanska muscatova rakya / muscatova rakya from Dobrudja | Rachiu de vin |
| BG | Карловска гроздова ракия / Гроздова Ракия от Карлово / Karlovska grozdova rakya / Grozdova Rakya from Karlovo | Rachiu de vin |
| BG | Поморийска гроздова ракия / Гроздова ракия от Поморие / Pomoriyska grozdova rakya / Grozdova rakya from Pomorie | Rachiu de vin |
| BG | Русенска бисерна гроздова ракия / Бисерна гроздова ракия от Русе / Russenska biserna grozdova rakya / Biserna grozdova rakya from Russe | Rachiu de vin |
| BG | Сливенска перла (Сливенска гроздова ракия / Гроздова ракия от Сливен) /Slivenska perla (Slivenska grozdova rakya / Grozdova rakya from Sliven) | Rachiu de vin |
| BG | Стралджанска Мускатова ракия / Мускатова ракия от Стралджа / Straldjanska Muscatova rakya / Muscatova rakya from Straldja | Rachiu de vin |
| BG | Сунгурларска гроздова ракия / Гроздова ракия от Сунгурларе / Sungurlarska grozdova rakya / Grozdova rakya from Sungurlare | Rachiu de vin |
| BG | Сухиндолска гроздова ракия / Гроздова ракия от Сухиндол / Suhindolska grozdova rakya / Grozdova rakya from Suhindol | Rachiu de vin |
| BG | Ловешка сливова ракия / Сливова ракия от Ловеч / Loveshka slivova rakya / Slivova rakya from Lovech | Rachiu de fructe |
| BG | Силистренска кайсиева ракия / Кайсиева ракия от Силистра / Silistrenska kaysieva rakya / Kaysieva rakya from Silistra | Rachiu de fructe |
| BG | Тервелска кайсиева ракия / Кайсиева ракия от Тервел / Tervelska kaysieva rakya / Kaysieva rakya from Tervel | Rachiu de fructe |
| BG | Троянска сливова ракия / Сливова ракия от Троян / Troyanska slivova rakya / Slivova rakya from Troyan | Rachiu de fructe |
| CZ | Karlovarská Hořká | Lichior |
| DK | Dansk Akvavit / Dansk Aquavit | Akvavit/ Aquavit |
| DE | Bergischer Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE | Emsländer Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE | Haselünner Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE | Hasetaler Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE, AT, BE | Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE | Münsterländer Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE | Sendenhorster Korn / Kornbrand | Rachiu de cereale |
| DE | Deutscher Weinbrand | Brandy/Weinbrand |
| DE | Pfälzer Weinbrand | Brandy/Weinbrand |
| DE | Fränkischer Obstler | Rachiu de fructe |
| DE | Fränkisches Kirschwasser | Rachiu de fructe |
| DE | Fränkisches Zwetschgenwasser | Rachiu de fructe |
| DE | Schwarzwälder Kirschwasser | Rachiu de fructe |
| DE | Schwarzwälder Mirabellenwasser | Rachiu de fructe |
| DE | Schwarzwälder Williamsbirne | Rachiu de fructe |
| DE | Schwarzwälder Zwetschgenwasser | Rachiu de fructe |
| DE | Schwarzwälder Himbeergeist | Geist |
| DE | Bayerischer Gebirgsenzian | Genţiană |
| DE | Ostfriesischer Korngenever | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| DE | Steinhäger | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| DE | Rheinberger Kräuter | Băuturi spirtoase cu gust amar / bitter |
| DE | Bayerischer Kräuterlikör | Lichior |
| DE | Benediktbeurer Klosterlikör | Lichior |
| DE | Berliner Kümmel | Lichior |
| DE | Blutwurz | Lichior |
| DE | Chiemseer Klosterlikör | Lichior |
| DE | Ettaler Klosterlikör | Lichior |
| DE | Hamburger Kümmel | Lichior |
| DE | Hüttentee | Lichior |
| DE | Münchener Kümmel | Lichior |
| DE | Bärwurz | Alte băuturi spirtoase |
| DE | Königsberger Bärenfang | Alte băuturi spirtoase |
| DE | Ostpreußischer Bärenfang | Alte băuturi spirtoase |
| EE | Estonian vodka | Votcă |
| IE | Irish Whiskey / Uisce Beatha Eireannach / Irish Whisky | Whiskey/Whisky |
| IE | Irish Cream | Lichior |
| IE | Irish Poteen/Irish Poitín | Alte băuturi spirtoase |
| EL | Brandy Αττικής / Brandy of Attica | Brandy/Weinbrand |
| EL | Brandy Κεντρικής Ελλάδας / Brandy of central Greece | Brandy/Weinbrand |
| EL | Brandy Πελοποννήσου / Brandy of the Peloponnese | Brandy/Weinbrand |
| EL | Τσικουδιά / Tsikoudia | Rachiu de tescovină de struguri |
| EL | Τσικουδιά Κρήτης / Tsikoudia of Crete | Rachiu de tescovină de struguri |
| EL | Τσίπουρο / Tsipouro | Rachiu de tescovină de struguri |
| EL | Τσίπουρο Θεσσαλίας / Tsipouro of Thessaly | Rachiu de tescovină de struguri |
| EL | Τσίπουρο Μακεδονίας/ Tsipouro of Macedonia | Rachiu de tescovină de struguri |
| EL | Τσίπουρο Τυρνάβου / Tsipouro of Tyrnavos | Rachiu de tescovină de struguri |
| EL | Ούζο Θράκης / Ouzo of Thrace | Anason distilat |
| EL | Ούζο Καλαμάτας / Ouzo of Kalamata | Anason distilat |
| EL | Ούζο Μακεδονίας / Ouzo of Macedonia | Anason distilat |
| EL | Ούζο Μυτιλήνης / Ouzo of Mitilene | Anason distilat |
| EL | Ούζο Πλωμαρίου / Ouzo of Plomari | Anason distilat |
| EL | Κίτρο Νάξου / Kitro of Naxos | Lichior |
| EL | Κουμκουάτ Κέρκυρας / Koum Kouat of Corfu | Lichior |
| EL | Μαστίχα Χίου / Masticha of Chios | Lichior |
| EL | Τεντούρα / Tentoura | Lichior |
| ES | Ron de Granada | Rom |
| ES | Ron de Málaga | Rom |
| ES | Whisky español | Whiskey/Whisky |
| ES | Brandy de Jerez | Brandy/Weinbrand |
| ES | Brandy del Penedés | Brandy/Weinbrand |
| ES | Orujo de Galicia | Rachiu de tescovină de struguri |
| ES | Aguardiente de sidra de Asturias | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| ES | Gin de Mahón | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| ES | Anis español | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Anís Paloma Monforte del Cid | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Cazalla | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Chinchón | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Hierbas de Mallorca | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Hierbas Ibicencas | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Ojén | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Rute | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| ES | Cantueso Alicantino | Lichior |
| ES | Licor café de Galicia | Lichior |
| ES | Licor de hierbas de Galicia | Lichior |
| ES | Palo de Mallorca | Lichior |
| ES | Ratafia catalana | Lichior |
| ES | Aguardiente de hierbas de Galicia | Alte băuturi spirtoase |
| ES | Aperitivo Café de Alcoy | Alte băuturi spirtoase |
| ES | Herbero de la Sierra de Mariola | Alte băuturi spirtoase |
| ES | Pacharán navarro | Alte băuturi spirtoase |
| ES | Ronmiel | Alte băuturi spirtoase |
| ES | Ronmiel de Canarias | Alte băuturi spirtoase |
| FR | Rhum de la Guadeloupe | Rom |
| FR | Rhum de la Guyane | Rom |
| FR | Rhum de la Martinique | Rom |
| FR | Rhum de la Réunion | Rom |
| FR | Rhum de sucrerie de la Baie du Galion | Rom |
| FR | Rhum des Antilles françaises | Rom |
| FR | Rhum des départements français d'outre-mer | Rom |
| FR | Whisky alsacien / Whisky d'Alsace | Whiskey/Whisky |
| FR | Whisky breton / Whisky de Bretagne | Whiskey/Whisky |
| FR | Armagnac | Rachiu de vin |
| FR | Armagnac-Ténarèze | Rachiu de vin |
| FR | Bas-Armagnac | Rachiu de vin |
| FR | Blanche Armagnac | Rachiu de vin |
| FR | Cognac | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de Cognac | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de Faugères / Faugères | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de Jura | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin de Bourgogne | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin de la Marne | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin de Savoie | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin des Côtes-du-Rhône | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire d'Aquitaine | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire de Franche-Comté | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire de Provence | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire des Coteaux de la Loire | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire du Bugey | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire du Centre-Est | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire du Languedoc | Rachiu de vin |
| FR | Eau-de-vie des Charentes | Rachiu de vin |
| FR | Fine Bordeaux | Rachiu de vin |
| FR | Fine de Bourgogne | Rachiu de vin |
| FR | Haut-Armagnac | Rachiu de vin |
| FR | Brandy français / Brandy de France | Brandy/Weinbrand |
| FR | Marc d'Alsace Gewürztraminer | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc d'Aquitaine / Eau-de-vie de marc originaire d'Aquitaine | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc d'Auvergne | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc de Bourgogne / Eau-de-vie de marc de Bourgogne | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc de Champagne / Eau-de-vie de marc de Champagne | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc de Franche-Comté /Eau-de-vie de marc originaire de Franche-Comté | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc de Lorraine | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc de Provence / Eau-de-vie de marc originaire de Provence | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc de Savoie / Eau-de-vie de marc originaire de Savoie | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc des Côteaux de la Loire / Eau-de-vie de marc originaire des Coteaux de la Loire | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc des Côtes-du-Rhône / Eau-de-vie de marc des Côtes du Rhône | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc du Bugey / Eau-de-vie de marc originaire de Bugey | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc du Centre-Est / Eau-de-vie de marc originaire du Centre-Est | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc du Jura | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Marc du Languedoc / Eau-de-vie de marc originaire du Languedoc | Rachiu de tescovină de struguri |
| FR | Framboise d'Alsace | Rachiu de fructe |
| FR | Kirsch d'Alsace | Rachiu de fructe |
| FR | Kirsch de Fougerolles | Rachiu de fructe |
| FR | Mirabelle d'Alsace | Rachiu de fructe |
| FR | Mirabelle de Lorraine | Rachiu de fructe |
| FR | Quetsch d'Alsace | Rachiu de fructe |
| FR | Williams d'Orléans | Rachiu de fructe |
| FR | Calvados | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Calvados Domfrontais | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Calvados Pays d'Auge | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Eau-de-vie de cidre de Bretagne | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Eau-de-vie de cidre de Normandie | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Eau-de-vie de cidre du Maine | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Eau-de-vie de poiré de Bretagne | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Eau-de-vie de poiré de Normandie | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Eau-de-vie de poiré du Maine | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| FR | Genièvre Flandres Artois | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| FR, IT | Génépi des Alpes / Genepì degli Alpi | Lichior |
| FR | Ratafia de Champagne | Lichior |
| FR | Cassis de Bourgogne | Crème de cassis / lichior de coacăze |
| FR | Cassis de Dijon | Crème de cassis / lichior de coacăze |
| FR | Cassis de Saintonge | Crème de cassis / lichior de coacăze |
| FR | Cassis du Dauphiné | Crème de cassis / lichior de coacăze |
| FR | Pommeau de Bretagne | Alte băuturi spirtoase |
| FR | Pommeau de Normandie | Alte băuturi spirtoase |
| FR | Pommeau du Maine | Alte băuturi spirtoase |
| HR | Hrvatska loza | Rachiu de fructe |
| HR | Hrvatska stara ljivovica | Rachiu de fructe |
| HR | Slavonska ljivovica | Rachiu de fructe |
| HR | Hrvatski pelinkovac | Lichior |
| HR | Zadarski maraschino | Maraschino/Marrasquino/ Maraskino |
| HR | Hrvatska travarica | Alte băuturi spirtoase |
| IT | Brandy italiano | Brandy/Weinbrand |
| IT | Grappa | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa di Barolo | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa di Marsala | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa friulana / Grappa del Friuli | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa lombarda / Grappa di Lombardia | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa piemontese / Grappa del Piemonte | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa Siciliana / Grappa di Sicilia | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa trentina / Grappa del Trentino | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Grappa veneta / Grappa del Veneto | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Südtiroler Grappa / Grappa dell'Alto Adige | Rachiu de tescovină de struguri |
| IT | Aprikot trentino / Aprikot del Trentino | Rachiu de fructe |
| IT | Distillato di mele trentino / Distillato di mele del Trentino | Rachiu de fructe |
| IT | Kirsch Friulano / Kirschwasser Friulano | Rachiu de fructe |
| IT | Kirsch Trentino / Kirschwasser Trentino | Rachiu de fructe |
| IT | Kirsch Veneto / Kirschwasser Veneto | Rachiu de fructe |
| IT | Sliwovitz del Friuli-Venezia Giulia | Rachiu de fructe |
| IT | Sliwovitz del Trentino-Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Sliwovitz del Veneto | Rachiu de fructe |
| IT | Sliwovitz trentino / Sliwovitz del Trentino | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Aprikot / Aprikot dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Golden Delicious / Golden Delicious dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Gravensteiner / Gravensteiner dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Kirsch / Kirsch dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Marille / Marille dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Obstler / Obstler dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Williams / Williams dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Südtiroler Zwetschgeler / Zwetschgeler dell'Alto Adige | Rachiu de fructe |
| IT | Williams friulano / Williams del Friuli | Rachiu de fructe |
| IT | Williams trentino / Williams del Trentino | Rachiu de fructe |
| IT | Genziana trentina / Genziana del Trentino | Genţiană |
| IT | Südtiroler Enzian / Genziana dell'Alto Adige | Genţiană |
| IT | Genepì del Piemonte | Lichior |
| IT | Genepì della Valle d'Aosta | Lichior |
| IT | Liquore di limone della Costa d'Amalfi | Lichior |
| IT | Liquore di limone di Sorrento | Lichior |
| IT | Mirto di Sardegna | Lichior |
| IT | Nocino di Modena | Nocino |
| CY | Ζιβανία / Τζιβανία /Ζιβάνα / Zivania | Rachiu de tescovină de struguri |
| CY, GR | Ouzo / Oύζο | Anason distilat |
| LV | Latvijas Dzidrais | Votcă |
| LV | Rīgas Degvīns | Votcă |
| LV | Allau Ķimelis | Lichior |
| LT | Samanė | Rachiu de cereale |
| LT | Originali lietuvika degtinė/ Original Lithuanian vodka | Votcă |
| LT | Vilniaus dinas / Vilnius Gin | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| LT | Trejos devynerios | Băuturi spirtoase cu gust amar / bitter |
| LT | Čepkelių | Lichior |
| LT | Trauktinė | Alte băuturi spirtoase |
| LT | Trauktinė “Dainava“ | Alte băuturi spirtoase |
| LT | Trauktinė “Palanga“ | Alte băuturi spirtoase |
| LU | Eau-de-vie de seigle de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de cereale |
| LU | Eau-de-vie de marc de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de tescovină de struguri |
| LU | Eau-de-vie de kirsch de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de fructe |
| LU | Eau-de-vie de mirabelle de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de fructe |
| LU | Eau-de-vie de poires de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de fructe |
| LU | Eau-de-vie de pommes de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de fructe |
| LU | Eau-de-vie de prunelles de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de fructe |
| LU | Eau-de-vie de quetsch de marque nationale luxembourgeoise | Rachiu de fructe |
| LU | Cassis de Beaufort | Crème de cassis / lichior de coacăze |
| HU | Törkölypálinka | Rachiu de tescovină de struguri |
| HU | Békési Szilvapálinka | Rachiu de fructe |
| HU | Gönci Barackpálinka | Rachiu de fructe |
| HU | Kecskeméti Barackpálinka | Rachiu de fructe |
| HU, AT | Pálinka | Rachiu de fructe |
| HU | Szabolcsi Almapálinka | Rachiu de fructe |
| HU | Szatmári Szilvapálinka | Rachiu de fructe |
| AT | Wachauer Weinbrand | Brandy/Weinbrand |
| AT | Weinbrand Dürnstein | Brandy/Weinbrand |
| AT | Wachauer Marillenbrand | Rachiu de fructe |
| AT | Grossglockner Alpenbitter | Lichior |
| AT | Jägertee / Jagertee / Jagatee | Lichior |
| AT | Mariazeller Jagasaftl | Lichior |
| AT | Mariazeller Magenlikör | Lichior |
| AT | Puchheimer Bitter | Lichior |
| AT | Steinfelder Magenbitter | Lichior |
| AT | Wachauer Marillenlikör | Lichior |
| AT | Inländerrum | Alte băuturi spirtoase |
| PL | Herbal vodka from the North Podlasie Lowland aromatised with an extract of bison grass / Wódka ziołowa z Niziny Północnopodlaskiej aromatyzowana ekstraktem z trawy żubrowej | Votcă |
| PL | Polska Wódka / Polish Vodka | Votcă |
| PL | Polish Cherry | Lichior |
| PT | Rum da Madeira | Rom |
| PT | Aguardente de Vinho Alentejo | Rachiu de vin |
| PT | Aguardente de Vinho da Região dos Vinhos Verdes | Rachiu de vin |
| PT | Aguardente de Vinho da Região dos Vinhos Verdes de Alvarinho | Rachiu de vin |
| PT | Aguardente de Vinho Douro | Rachiu de vin |
| PT | Aguardente de Vinho Lourinhã | Rachiu de vin |
| PT | Aguardente de Vinho Ribatejo | Rachiu de vin |
| PT | Aguardente Bagaceira Alentejo | Rachiu de tescovină de struguri |
| PT | Aguardente Bagaceira Bairrada | Rachiu de tescovină de struguri |
| PT | Aguardente Bagaceira da Região dos Vinhos Verdes | Rachiu de tescovină de struguri |
| PT | Aguardente Bagaceira da Região dos Vinhos Verdes de Alvarinho | Rachiu de tescovină de struguri |
| PT | Aguardente de pêra da Lousã | Rachiu de fructe |
| PT | Medronho do Algarve | Rachiu de fructe |
| PT | Medronho do Buçaco | Rachiu de fructe |
| PT | Évora anisada | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| PT | Anis português | Lichior |
| PT | Ginjinha portuguesa | Lichior |
| PT | Licor de Singeverga | Lichior |
| PT | Poncha da Madeira | Lichior |
| RO | Vinars Murfatlar | Rachiu de vin |
| RO | Vinars Segarcea | Rachiu de vin |
| RO | Vinars Târnave | Rachiu de vin |
| RO | Vinars Vaslui | Rachiu de vin |
| RO | Vinars Vrancea | Rachiu de vin |
| RO | Horincă de Cămârzana | Rachiu de fructe |
| RO | Horincă de Chioar | Rachiu de fructe |
| RO | Horincă de Lăpuş | Rachiu de fructe |
| RO | Horincă de Maramureş | Rachiu de fructe |
| RO | Horincă de Seini | Rachiu de fructe |
| RO | Pălincă | Rachiu de fructe |
| RO | Ţuică Ardelenească de Bistriţa | Rachiu de fructe |
| RO | Ţuică de Argeş | Rachiu de fructe |
| RO | Ţuică de Buzău | Rachiu de fructe |
| RO | Ţuică de Valea Milcovului | Rachiu de fructe |
| RO | Ţuică de Zalău | Rachiu de fructe |
| RO | Ţuică Zetea de Medieşu Aurit | Rachiu de fructe |
| RO | Turţ de Maramureş | Rachiu de fructe |
| RO | Turţ de Oaş | Rachiu de fructe |
| SI | Brinjevec | Rachiu de fructe |
| SI | Dolenjski sadjevec | Rachiu de fructe |
| SI | Janeevec | Băuturi spirtoase cu aromă de anason |
| SI | Slovenska travarica | Băuturi spirtoase cu gust amar / bitter |
| SI | Pelinkovec | Lichior |
| SI | Orehovec | Nocino |
| SI | Domači rum | Alte băuturi spirtoase |
| SK | Karpatské brandy peciál | Brandy/Weinbrand |
| SK | Boácka slivovica | Rachiu de fructe |
| SK | Laugarício vodka | Votcă |
| SK | Inovecká borovička | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| SK | Liptovská borovička | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| SK | Slovenská borovička | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| SK | Slovenská borovička Juniperus | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| SK | Spiská borovička | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
| SK | Demänovka bylinná horká | Băuturi spirtoase cu gust amar / bitter |
| SK | Demänovka bylinný likér | Lichior |
| FI | Suomalainen Vodka / Finsk Vodka / Vodka of Finland | Votcă |
| FI | Suomalainen Marjalikööri / Suomalainen Hedelmälikööri / Finsk Bärlikör / Finsk Fruktlikör / Finnish berry liqueur / Finnish fruit liqueur | Lichior |
| SE | Svensk Vodka / Swedish Vodka | Votcă |
| SE | Svensk Aquavit / Svensk Akvavit / Swedish Aquavit | Akvavit/ Aquavit |
| SE | Svensk Punsch / Swedish Punch | Alte băuturi spirtoase |
| UK | Scotch Whisky | Whiskey/Whisky |
| UK | Somerset Cider Brandy | Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere |
| UK | Plymouth Gin | Băuturi spirtoase cu aromă de ienupăr |
Băuturi spirtoase din Republica Moldova care
urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
Divin
PARTEA C
Vinuri aromatizate din Uniunea Europeană care
urmează să fie protejate în Republica Moldova
| Stat membru UE | Denumirea care urmează să fie protejată |
| IT | Vermouth di Torino |
| ES | Vino Naranja del Condado de Huelva |
| HR | Samoborski bermet |
| FR | Vermouth de Chambéry |
| DE | Nürnberger Glühwein |
| DE | Thüringer Glühwein |
Vinuri aromatizate din Republica Moldova care
urmează să fie protejate în Uniunea Europeană
[...]
DECISION N°1 /2016
OF THE GEOGRAPHICAL INDICATIONS SUB-COMMITTEE
Of 18 October 2016 amending Annexes XXX-C and XXX-D
to the Association Agreement between the European
Union and the European Atomic Energy Community and
their Member States, of the one part, and the
Republic of Moldova, of the other part
THE GEOGRAPHICAL INDICATIONS SUB-COMMITTEE,
Having regard to the Association Agreement between the European Union and the European Atomic Energy Community and their Member States, of the one part, and the Republic of Moldova, of the other part, and in particular article 306(4)(b) thereof,
Whereas:
(1) The Agreement between the European Union and the Republic of Moldova on protection of geographical indications of agricultural products and foodstuffs entered into force on 1 April 2013.
(2) That Agreement was subsequently incorporated into the Association Agreement between the European Union and the European Atomic Energy Community and their Member States, of the one part, and the Republic of Moldova, of the other part (hereinafter the Agreement′), which entered into force on 1 September 2014.
(3) Article 298 of the Agreement provides for the possibility to add new geographical indications to be protected in its Annexes XXX-C and XXX-D after having completed the objection procedure and after having examined a summary of the specifications as referred to in its Article 297(3) and (4) to the satisfaction of both Parties.
(4) That procedure and examination have been completed and Annex XXX-C and XXX-D may therefore be amended.
HAS DECIDED AS FOLLOWS:
Article 1
Annex XXX-C and Annex XXX-D to the Association Agreement between the European Union and the European Atomic Energy Community and their Member States, of the one part, and the Republic of Moldova, of the other part are replaced by the text in the Annex to this Decision.
Article 2
This Decision shall enter into force on the date of its adoption.
Done at Brussels, the 18 December 2016.
For the Geographical Indications Sub-Committee
| The Chair and the Head
of the EU Delegation |
The Sub-Committee Secretaries |
| Susana Marazuela-Azpiroz | EU Secretary
Nuno Vicente Moldova Secretary Liliana Vieru |
'Annex XXX-C
Geographical indications of products as
referred to in Article 297(3) and 297(4)
Agricultural products and foodstuffs others than wines,
spirits and aromatised wines of the European Union to be
protected in the Republic of Moldova
| EU Member State |
Name to be protected | Type of product | Latin equivalent |
| BE | Jambon d'Ardenne | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| BE | Fromage de Herve | Cheeses | |
| BE | Beurre d'Ardenne | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| BE | Brussels grondwitloof | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| BE | Vlaams - Brabantse Tafeldruif | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| BE | Poperingse hopscheuten / Poperingse hoppescheuten |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| BE | Geraardsbergse Mattentaart | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| BE | Liers vlaaike | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| BE | Gentse azalea | Flowers and ornamental plants | |
| BE | Pâté gaumais | Other products of Annex I to the Treaty on the Functioning of the European Union ("Treaty") (spices etc.) | |
| BG | Горнооряховски суджук | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | Gornooryahovski sudzhuk |
| CZ | Jihočeská Niva | Cheeses | |
| CZ | Jihočeská Zlatá Niva | Cheeses | |
| CZ | Olomoucké tvarůky | Cheeses | |
| CZ | Noovické kysané zelí | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| CZ | Vestarská cibule | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| CZ | Chelčicko – Lhenické ovoce | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| CZ | Pohořelický kapr | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| CZ | Třeboňský kapr | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| CZ | Březnický leák | Beers | |
| CZ | Brněnské pivo / Starobrněnské pivo |
Beers | |
| CZ | Budějovické pivo | Beers | |
| CZ | Budějovický měanský var | Beers | |
| CZ | Černá Hora | Beers | |
| CZ | České pivo | Beers | |
| CZ | Českobudějovické pivo | Beers | |
| CZ | Chodské pivo | Beers | |
| CZ | Znojemské pivo | Beers | |
| CZ | Hořické trubičky | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Karlovarský suchar | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Lomnické suchary | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Mariánskolázeňské oplatky | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Pardubický perník | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | tramberské ui | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Karlovarské oplatky | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Karlovarské trojhránky | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Valaský frgál | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| CZ | Český kmín | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| CZ | Chamomilla bohemica | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| CZ | atecký chmel | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| DK | Vadehavslam | Fresh meat (and offal) | |
| DK | Vadehavsstude | Fresh meat (and offal) | |
| DK | Danablu | Cheeses | |
| DK | Esrom | Cheeses | |
| DK | Lammefjordsgulerod | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Diepholzer Moorschnucke | Fresh meat (and offal) | |
| DE | Lüneburger Heidschnucke | Fresh meat (and offal) | |
| DE | Schwäbisch-Hällisches Qualitätsschweinefleisch |
Fresh meat (and offal) | |
| DE | Bayerisches Rindfleisch / Rindfleisch aus Bayern |
Fresh meat (and offal) | |
| DE | Weideochse vom Limpurger Rind | Fresh meat (and offal) | |
| DE | Ammerländer Dielenrauchschinken / Ammerländer Katenschinken |
Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Ammerländer Schinken / Ammerländer Knochenschinken |
Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Greußener Salami | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Nürnberger Bratwürste / Nürnberger Rostbratwürste |
Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Schwarzwälder Schinken | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Thüringer Leberwurst | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Thüringer Rostbratwurst | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Thüringer Rotwurst | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Eichsfelder Feldgieker / Eichsfelder Feldkieker |
Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Göttinger Feldkieker | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Göttinger Stracke | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Halberstädter Würstchen | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Hofer Rindfleischwurst | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Holsteiner Katenschinken / Holsteiner Schinken/ Holsteiner Katenrauchchinken/ Holsteiner Knochenschinken |
Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Westfälischer Knochenschinken | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| DE | Allgäuer Bergkäse | Cheeses | |
| DE | Allgäuer Emmentaler | Cheeses | |
| DE | Altenburger Ziegenkäse | Cheeses | |
| DE | Odenwälder Frühstückskäse | Cheeses | |
| DE | Hessischer Handkäse or Hessischer Handkäs | Cheeses | |
| DE | Holsteiner Tilsiter | Cheeses | |
| DE | Nieheimer Käse | Cheeses | |
| DE | Lausitzer Leinöl | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| DE | Bayerischer Meerrettich / Bayerischer Kren |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Feldsalat von der Insel Reichenau | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Gurken von der Insel Reichenau | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Salate von der Insel Reichenau | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Spreewälder Gurken | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Spreewälder Meerrettich | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Tomaten von der Insel Reichenau | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Abensberger Spargel/ Abensberger Qualitätsspargel |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Bamberger Hörnla/ Bamberger Hörnle/ Bamberger Hörnchen |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Filderkraut / Filderspitzkraut |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Lüneburger Heidekartoffeln | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Rheinisches Apfelkraut | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Rheinisches Zuckerrübenkraut / Rheinischer Zuckerrübensirup / Rheinisches Rübenkraut |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Schrobenhausener Spargel/ Spargel aus dem Schrobenhausener Land/ Spargel aus dem Anbaugebiet Schrobenhausen |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Spargel aus Franken/ Fränkischer Spargel/ Franken-Spargel |
Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Stromberger Pflaume | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Walbecker Spargel | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| DE | Holsteiner Karpfen | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| DE | Oberpfälzer Karpfen | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| DE | Schwarzwaldforelle | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| DE | Aischgründer Karpfen | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| DE | Fränkischer Karpfen / Frankenkarpfen / Karpfen aus Franken |
Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| DE | Bayerisches Bier | Beers | |
| DE | Bremer Bier | Beers | |
| DE | Dortmunder Bier | Beers | |
| DE | Hofer Bier | Beers | |
| DE | Kölsch | Beers | |
| DE | Kulmbacher Bier | Beers | |
| DE | Mainfranken Bier | Beers | |
| DE | Münchener Bier | Beers | |
| DE | Reuther Bier | Beers | |
| DE | Aachener Printen | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Lübecker Marzipan | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Meißner Fummel | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Nürnberger Lebkuchen | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Bremer Klaben | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Dresdner Christstollen/ Dresdner Stollen/ Dresdner Weihnachtsstollen |
Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Salzwedeler Baumkuchen | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| DE | Düsseldorfer Mostert/ Düsseldorfer Senf Mostert/ Düsseldorfer Urtyp Mostert/ Aechter Düsseldorfer Mostert |
mustard paste | |
| DE | Schwäbische Maultaschen / Schwäbische Suppenmaultaschen |
Pasta | |
| DE | Schwäbische Spätzle / Schwäbische Knöpfle |
Pasta | |
| DE | Hopfen aus der Hallertau | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| DE | Hessischer Apfelwein | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| DE | Spalt Spalter | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| DE | Tettnanger Hopfen | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IE | Connemara Hill lamb / Uain Sléibhe Chonamara |
Fresh meat (and offal) | |
| IE | Timoleague Brown Pudding | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IE | Imokilly Regato | Cheeses | |
| IE | Clare Island Salmon | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| IE | Waterford Blaa / Blaa | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| EL | Αρνάκι Ελασσόνας | Fresh meat (and offal) | Arnaki Elassonas |
| EL | Κατσικάκι Ελασσόνας | Fresh meat (and offal) | Katsikaki Elassonas |
| EL | Ανεβατό | Cheeses | Anevato |
| EL | Γαλοτύρι | Cheeses | Galotyri |
| EL | Γραβιέρα Αγράφων | Cheeses | Graviera Agrafon |
| EL | Γραβιέρα Κρήτης | Cheeses | Graviera Kritis |
| EL | Γραβιέρα Νάξου | Cheeses | Graviera Naxou |
| EL | Καλαθάκι Λήμνου | Cheeses | Kalathaki Limnou |
| EL | Κασέρι | Cheeses | Kasseri |
| EL | Κατίκι Δομοκού | Cheeses | Katiki Domokou |
| EL | Κεφαλογραβιέρα | Cheeses | Kefalograviera |
| EL | Κοπανιστή | Cheeses | Kopanisti |
| EL | Λαδοτύρι Μυτιλήνης | Cheeses | Ladotyri Mytilinis |
| EL | Μανούρι | Cheeses | Manouri |
| EL | Μετσοβόνε | Cheeses | Metsovone |
| EL | Μπάτζος | Cheeses | Batzos |
| EL | Ξυνομυζήθρα Κρήτης | Cheeses | Xynomyzithra Kritis |
| EL | Πηχτόγαλο Χανίων | Cheeses | Pichtogalo Chanion |
| EL | Σαν Μιχάλη | Cheeses | San Michali |
| EL | Σφέλα | Cheeses | Sfela |
| EL | Φέτα | Cheeses | Feta |
| EL | Φορμαέλλα Αράχωβας Παρνασσού | Cheeses | Formaella Arachovas Parnassou |
| EL | Ξύγαλο Σητείας / Ξίγαλο Σητείας | Cheeses | Xygalo Siteias / Xigalo Siteias |
| EL | Μέλι Ελάτης Μαινάλου Βανίλια | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | Meli Elatis Menalou Vanilia |
| EL | Άγιος Ματθαίος Κέρκυρας | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Agios Mattheos Kerkyras |
| EL | Αποκορώνας Χανίων Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Apokoronas Chanion Kritis |
| EL | Αρχάνες Ηρακλείου Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Arxanes Irakliou Kritis |
| EL | Βιάννος Ηρακλείου Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Vianos Irakliou Kritis |
| EL | Βόρειος Μυλοπόταμος Ρεθύμνης Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Vorios Mylopotamos Rethymnis Kritis |
| EL | Εξαιρετικό παρθένο ελαιόλαδο "Τροιζηνία" | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Exeretiko partheno eleolado "Trizinia" |
| EL | Εξαιρετικό παρθένο ελαιόλαδο Θραψανό | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Exeretiko partheno eleolado Thrapsano |
| EL | Ζάκυνθος | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Zakynthos |
| EL | Θάσος | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Thassos |
| EL | Καλαμάτα | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Kalamata |
| EL | Κεφαλονιά | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Kefalonia |
| EL | Κολυμβάρι Χανίων Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Kolymvari Chanion Kritis |
| EL | Κρανίδι Αργολίδας | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Kranidi Argolidas |
| EL | Κροκεές Λακωνίας | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Krokees Lakonias |
| EL | Λακωνία | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Lakonia |
| EL | Λέσβος / Mυτιλήνη | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Lesvos / Mytilini |
| EL | Λυγουριό Ασκληπιείου | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Lygourio Asklipiou |
| EL | Ολυμπία | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Olympia |
| EL | Πεζά Ηρακλείου Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Peza Irakliou Kritis |
| EL | Πέτρινα Λακωνίας | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Petrina Lakonias |
| EL | Πρέβεζα | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Preveza |
| EL | Ρόδος | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Rodos |
| EL | Σάμος | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Samos |
| EL | Σητεία Λασιθίου Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Sitia Lasithiou Kritis |
| EL | Φοινίκι Λακωνίας | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Finiki Lakonias |
| EL | Χανιά Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Chania Kritis |
| EL | Αγουρέλαιο Χαλκιδικής | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Agoureleo Chalkidikis |
| EL | Εξαιρετικό Παρθένο Ελαιόλαδο Σέλινο Κρήτης | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Exeretiko partheno eleolado Selino Kritis |
| EL | Μεσσαρά | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | Messara |
| EL | Ακτινίδιο Πιερίας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Aktinidio Pierias |
| EL | Ακτινίδιο Σπερχειού | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Aktinidio Sperchiou |
| EL | Ελιά Καλαμάτας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Elia Kalamatas |
| EL | Θρούμπα Αμπαδιάς Ρεθύμνης Κρήτης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Throumba Ampadias Rethymnis Kritis |
| EL | Θρούμπα Θάσου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Throumba Thassou |
| EL | Θρούμπα Χίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Throumba Chiou |
| EL | Κελυφωτό φυστίκι Φθιώτιδας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Kelifoto fystiki Fthiotidas |
| EL | Κεράσια τραγανά Ροδοχωρίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Kerassia Tragana Rodochoriou |
| EL | Κονσερβολιά Αμφίσσης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Konservolia Amfissis |
| EL | Κονσερβολιά Άρτας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Konservolia Artas |
| EL | Κονσερβολιά Αταλάντης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Konservolia Atalantis |
| EL | Κονσερβολιά Πηλίου Βόλου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Konservolia Piliou Volou |
| EL | Κονσερβολιά Ροβίων | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Konservolia Rovion |
| EL | Κονσερβολιά Στυλίδας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Konservolia Stylidas |
| EL | Κορινθιακή Σταφίδα Βοστίτσα | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Korinthiaki Stafida Vostitsa |
| EL | Κουμ Κουάτ Κέρκυρας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Koum kouat Kerkyras |
| EL | Μήλα Ζαγοράς Πηλίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Mila Zagoras Piliou |
| EL | Μήλα Ντελίσιους Πιλαφά Τριπόλεως | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Mila Delicious Pilafa Tripoleas |
| EL | Μήλο Καστοριάς | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Milo Kastorias |
| EL | Ξερά σύκα Κύμης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Xera syka Kymis |
| EL | Πατάτα Κάτω Νευροκοπίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Patata Kato Nevrokopiou |
| EL | Πορτοκάλια Μάλεμε Χανίων Κρήτης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Portokalia Maleme Chanion Kritis |
| EL | Ροδάκινα Νάουσας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Rodakina Naoussas |
| EL | Σταφίδα Ζακύνθου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Stafida Zakynthou |
| EL | Σύκα Βραβρώνας Μαρκοπούλου Μεσογείων | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Syka Vavronas Markopoulou Messongion |
| EL | Τσακώνικη μελιτζάνα Λεωνιδίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Tsakoniki Melitzana Leonidiou |
| EL | Φασόλια (Γίγαντες Ελέφαντες) Πρεσπών Φλώρινας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fassolia Gigantes Elefantes Prespon Florinas |
| EL | Φασόλια (πλακέ μεγαλόσπερμα) Πρεσπών Φλώρινας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fassolia (plake megalosperma) Prespon Florinas |
| EL | ΦΑΣΟΛΙΑ ΓΙΓΑΝΤΕΣ – ΕΛΕΦΑΝΤΕΣ ΚΑΣΤΟΡΙΑΣ | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fasolia Gigantes-Elefantes Kastorias |
| EL | Φασόλια γίγαντες ελέφαντες Κάτω Νευροκοπίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fassolia Gigantes Elefantes Kato Nevrokopiou |
| EL | Φασόλια κοινά μεσόσπερμα Κάτω Νευροκοπίοu | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fassolia kina Messosperma Kato Nevrokopiu |
| EL | Φυστίκι Αίγινας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fystiki Aeginas |
| EL | Φυστίκι Μεγάρων | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fystiki Megaron |
| EL | Μανταρίνι Χίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Mandarini Chiou |
| EL | Ξηρά Σύκα Ταξιάρχη | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Xira Syka Taxiarchi |
| EL | Πατάτα Νάξου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Patata Naxou |
| EL | Πράσινες Ελιές Χαλκιδικής | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Prasines Elies Chalkidikis |
| EL | Σταφίδα Ηλείας | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Stafida Ilias |
| EL | Τοματάκι Σαντορίνης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Tomataki Santorinis |
| EL | Φάβα Σαντορίνης | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fava Santorinis |
| EL | Φασόλια Βανίλιες Φενεού | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Fasolia Vanilies Feneou |
| EL | Φιρίκι Πηλίου | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | Firiki Piliou |
| EL | Αυγοτάραχο Μεσολογγίου | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | Avgotarocho Messolongiou |
| EL | Κρητικό παξιμάδι | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | Kritiko paximadi |
| EL | Μαστίχα Χίου | Pasta | Masticha Chiou |
| EL | Τσίχλα Χίου | Pasta | Tsikla Chiou |
| EL | Μαστιχέλαιο Χίου | Essential oils | Mastichelaio Chiou |
| EL | Κρόκος Κοζάνης | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | Krokos Kozanis |
| ES | Carne de Ávila | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Carne de Cantabria | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Carne de la Sierra de Guadarrama | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Carne de Morucha de Salamanca | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Carne de Vacuno del País Vasco / Euskal Okela | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Cordero de Navarra / Nafarroako Arkumea | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Cordero Manchego | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Lechazo de Castilla y León | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Pollo y Capón del Prat | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Ternasco de Aragón | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Ternera Asturiana | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Ternera de Extremadura | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Ternera de Navarra / Nafarroako Aratxea | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Ternera Gallega | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Cordero de Extremadura | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Cordero Segureño | Fresh meat (and offal) | |
| ES | Botillo del Bierzo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Cecina de León | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Chorizo Riojano | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Dehesa de Extremadura | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Guijuelo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Jamón de Huelva | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Jamón de Teruel/Paleta de Teruel | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Jamón de Trevélez | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Lacón Gallego | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Salchichón de Vic / Llonganissa de Vic | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Sobrasada de Mallorca | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Chorizo de Cantimpalos | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Chosco de Tineo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Los Pedroches | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| ES | Afuega'l Pitu | Cheeses | |
| ES | Arzùa-Ulloa | Cheeses | |
| ES | Cabrales | Cheeses | |
| ES | Cebreiro | Cheeses | |
| ES | Gamoneu / Gamonedo | Cheeses | |
| ES | Idiazábal | Cheeses | |
| ES | Mahón-Menorca | Cheeses | |
| ES | Picón Bejes-Tresviso | Cheeses | |
| ES | Queso de La Serena | Cheeses | |
| ES | Queso de l'Alt Urgell y la Cerdanya | Cheeses | |
| ES | Queso de Murcia | Cheeses | |
| ES | Queso de Murcia al vino | Cheeses | |
| ES | Queso de Valdeón | Cheeses | |
| ES | Queso Ibores | Cheeses | |
| ES | Queso Majorero | Cheeses | |
| ES | Queso Manchego | Cheeses | |
| ES | Queso Nata de Cantabria | Cheeses | |
| ES | Queso Palmero / Queso de la Palma | Cheeses | |
| ES | Queso Tetilla | Cheeses | |
| ES | Queso Zamorano | Cheeses | |
| ES | Quesucos de Liébana | Cheeses | |
| ES | Roncal | Cheeses | |
| ES | San Simón da Costa | Cheeses | |
| ES | Torta del Casar | Cheeses | |
| ES | Queso Camerano | Cheeses | |
| ES | Queso Casín | Cheeses | |
| ES | Queso de Flor de Guía/Queso de Media Flor de Guía/Queso de Guía | Cheeses | |
| ES | Queso Los Beyos | Cheeses | |
| ES | Miel de Galicia / Mel de Galicia | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| ES | Miel de Granada | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| ES | Miel de La Alcarria | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| ES | Aceite de La Alcarria | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite de la Rioja | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite de Mallorca / Aceite mallorquín / Oli de Mallorca / Oli mallorquí | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite de Terra Alta / Oli de Terra Alta | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite del Baix Ebre-Montsià / Oli del Baix Ebre-Montsià | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite del Bajo Aragón | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite Monterrubio | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Antequera | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Baena | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Gata-Hurdes | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Les Garrigues | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Mantequilla de l'Alt Urgell y la Cerdanya / Mantega de l'Alt Urgell i la Cerdanya | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Mantequilla de Soria | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Montes de Granada | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Montes de Toledo | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Poniente de Granada | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Priego de Córdoba | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Sierra de Cádiz | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Sierra de Cazorla | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Sierra de Segura | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Sierra Mágina | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Siurana | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite Campo de Calatrava | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite Campo de Montiel | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite de Lucena | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite de Navarra | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Aceite Sierra del Moncayo | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Estepa | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Montoro-Adamuz | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| ES | Ajo Morado de las Pedroñeras | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Alcachofa de Benicarló / Carxofa de Benicarló | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Alcachofa de Tudela | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Alubia de La Bañeza-León | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Arroz de Valencia / Arròs de València | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Arroz del Delta del Ebro / Arròs del Delta de l'Ebre | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Avellana de Reus | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Berenjena de Almagro | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Calasparra | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Calçot de Valls | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Cereza del Jerte | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Cerezas de la Montaña de Alicante | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Chirimoya de la Costa tropical de Granada-Málaga | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Cítricos Valencianos / Cítrics Valencians | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Clementinas de las Tierras del Ebro / Clementines de les Terres de l'Ebre | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Coliflor de Calahorra | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Espárrago de Huétor-Tájar | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Espárrago de Navarra | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Faba Asturiana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Faba de Lourenzá | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Garbanzo de Fuentesaúco | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Judías de El Barco de Ávila | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Kaki Ribera del Xúquer | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Lenteja de La Armuña | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Lenteja de Tierra de Campos | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Manzana de Girona / Poma de Girona | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Manzana Reineta del Bierzo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Melocotón de Calanda | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Nísperos Callosa d'En Sarriá | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pataca de Galicia / Patata de Galicia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Patatas de Prades / Patates de Prades | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pemento do Couto | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pera de Jumilla | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Peras de Rincón de Soto | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pimiento Asado del Bierzo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pimiento Riojano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pimientos del Piquillo de Lodosa | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Uva de mesa embolsada 'Vinalopó' | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Aceituna Aloreña de Málaga | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Castaña de Galicia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Cebolla Fuentes de Ebro | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Garbanzo de Escacena | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Grelos de Galicia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Melón de La Mancha | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Mongeta del Ganxet | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Papas Antiguas de Canarias | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pasas de Málaga | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pemento da Arnoia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pemento de Herbón | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pemento de Oímbra | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pera de Lleida | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pimiento de Fresno-Benavente | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Pimiento de Gernika or Gernikako Piperra | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Plátano de Canarias | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Tomate La Cañada | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| ES | Caballa de Andalucia | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| ES | Mejillón de Galicia / Mexillón de Galicia | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| ES | Melva de Andalucia | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| ES | Alfajor de Medina Sidonia | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Ensaimada de Mallorca / Ensaimada mallorquina | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Jijona | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Mantecadas de Astorga | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Mazapán de Toledo | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Pan de Cea | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Pan de Cruz de Ciudad Real | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Tarta de Santiago | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Turrón de Agramunt / Torró d'Agramunt | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Turrón de Alicante | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Mantecados de Estepa | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Pa de Pagès Català | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Pan de Alfacar | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Sobao Pasiego | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| ES | Azafrán de la Mancha | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| ES | Chufa de Valencia | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| ES | Pimentón de la Vera | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| ES | Pimentón de Murcia | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| ES | Sidra de Asturias / Sidra d'Asturies | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| ES | Vinagre de Jerez | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| ES | Vinagre del Condado de Huelva | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Agneau de l'Aveyron | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau de Lozère | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau de Pauillac | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau de Sisteron | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau du Bourbonnais | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau du Limousin | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau du Poitou-Charentes | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau du Quercy | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Barèges-Gavarnie | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Bœuf charolais du Bourbonnais | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Boeuf de Bazas | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Bœuf de Chalosse | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Bœuf du Maine | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Dinde de Bresse | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Pintadeau de la Drôme | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc de la Sarthe | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc de Normandie | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc de Vendée | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc du Limousin | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Taureau de Camargue | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Veau d'Aveyron et du Ségala | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Veau du Limousin | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles d'Alsace | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles d'Ancenis | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles d'Auvergne | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Bourgogne | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Bresse | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Bretagne | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Challans | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Cholet | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Gascogne | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Houdan | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Janzé | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de la Champagne | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de la Drôme | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de l'Ain | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Licques | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de l'Orléanais | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Loué | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Normandie | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles de Vendée | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles des Landes | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Béarn | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Berry | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Charolais | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Forez | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Gatinais | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Gers | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Languedoc | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Lauragais | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Maine | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du plateau de Langres | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Val de Sèvres | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Volailles du Velay | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau de lait des Pyrénées | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Agneau du Périgord | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Boeuf de Vendée | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Fin Gras / Fin Gras du Mézenc | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Génisse Fleur d′Aubrac | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Maine-Anjou | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Oie d'Anjou | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc d'Auvergne | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc de Franche-Comté | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Porc du Sud-Ouest | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Poulet des Cévennes / Chapon des Cévennes | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Prés-salés de la baie de Somme | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Prés-salés du Mont-Saint-Michel | Fresh meat (and offal) | |
| FR | Boudin blanc de Rethel | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Canard à foie gras du Sud-Ouest (Chalosse, Gascogne, Gers, Landes, Périgord, Quercy) | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Jambon de Bayonne | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Jambon sec des Ardennes/Noix de Jambon sec des Ardennes | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Jambon de l′Ardèche | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Pâté de Campagne Breton | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Rillettes de Tours | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Saucisse de Montbéliard | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Saucisse de Morteau or Jésus de Morteau | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Saucisson de l′Ardèche | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FR | Abondance | Cheeses | |
| FR | Banon | Cheeses | |
| FR | Beaufort | Cheeses | |
| FR | Bleu d'Auvergne | Cheeses | |
| FR | Bleu de Gex Haut-Jura / Bleu de Septmoncel | Cheeses | |
| FR | Bleu des Causses | Cheeses | |
| FR | Bleu du Vercors-Sassenage | Cheeses | |
| FR | Brie de Meaux | Cheeses | |
| FR | Brie de Melun | Cheeses | |
| FR | Brocciu Corse / Brocciu | Cheeses | |
| FR | Camembert de Normandie | Cheeses | |
| FR | Cantal / fourme de Cantal / cantalet | Cheeses | |
| FR | Chabichou du Poitou | Cheeses | |
| FR | Chaource | Cheeses | |
| FR | Chevrotin | Cheeses | |
| FR | Comté | Cheeses | |
| FR | Crottin de Chavignol / chavignol | Cheeses | |
| FR | Emmental de Savoie | Cheeses | |
| FR | Emmental français est-central | Cheeses | |
| FR | Époisses | Cheeses | |
| FR | Fourme d′Ambert | Cheeses | |
| FR | Laguiole | Cheeses | |
| FR | Langres | Cheeses | |
| FR | Livarot | Cheeses | |
| FR | Maroilles / Marolles | Cheeses | |
| FR | Mont d'or / Vacherin du Haut-Doubs | Cheeses | |
| FR | Morbier | Cheeses | |
| FR | Munster / Munster-Géromé | Cheeses | |
| FR | Neufchâtel | Cheeses | |
| FR | Ossau-Iraty | Cheeses | |
| FR | Pélardon | Cheeses | |
| FR | Picodon | Cheeses | |
| FR | Pont-l'Évêque | Cheeses | |
| FR | Pouligny-Saint-Pierre | Cheeses | |
| FR | Reblochon / reblochon de Savoie | Cheeses | |
| FR | Rocamadour | Cheeses | |
| FR | Roquefort | Cheeses | |
| FR | Sainte-Maure de Touraine | Cheeses | |
| FR | Saint-Nectaire | Cheeses | |
| FR | Salers | Cheeses | |
| FR | Selles-sur-Cher | Cheeses | |
| FR | Tome des Bauges | Cheeses | |
| FR | Tomme de Savoie | Cheeses | |
| FR | Tomme des Pyrénées | Cheeses | |
| FR | Valençay | Cheeses | |
| FR | Fourme de Montbrison | Cheeses | |
| FR | Gruyère | Cheeses | |
| FR | Mâconnais | Cheeses | |
| FR | Rigotte de Condrieu | Cheeses | |
| FR | Saint-Marcellin | Cheeses | |
| FR | Crème d'Isigny | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Crème fraîche fluide d'Alsace | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Miel d'Alsace | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Miel de Corse / Mele di Corsica | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Miel de Provence | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Miel de sapin des Vosges | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Œufs de Loué | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| FR | Beurre Charentes-Poitou / Beurre des Charentes / Beurre des Deux-Sèvres | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Beurre d'Isigny | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive d'Aix-en-Provence | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Corse / Huile d'olive de Corse-Oliu di Corsica | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Haute-Provence | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive de la Vallée des Baux-de-Provence | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Nice | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Nîmes | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Huile d'olive de Nyons | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| FR | Ail blanc de Lomagne | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Ail de la Drôme | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Ail rose de Lautrec | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Asperge des sables des Landes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Chasselas de Moissac | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Clémentine de Corse | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Coco de Paimpol | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Farine de Petit Épeautre de Haute Provence | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Fraise du Périgord | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Haricot tarbais | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Kiwi de l'Adour | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Lentille vert du Puy | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Lentilles vertes du Berry | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Lingot du Nord | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Mâche nantaise | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Melon du Haut-Poitou | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Melon du Quercy | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Mirabelles de Lorraine | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Muscat du Ventoux | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Noix de Grenoble | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Noix du Périgord | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Oignon doux des Cévennes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Olive de Nice | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Olives cassées de la Vallée des Baux de Provence | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Olives noires de la Vallée des Baux de Provence | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Olives noires de Nyons | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Petit Épeautre de Haute Provence | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Poireaux de Créances | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Pomme de terre de l'Île de Ré | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Pomme du Limousin | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Pommes de terre de Merville | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Pommes des Alpes de Haute Durance | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Pommes et poires de Savoie | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Pruneaux d'Agen / Pruneaux d'Agen mi-cuits | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Riz de Camargue | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Ail fumé d'Arleux | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Béa du Roussillon | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Farine de blé noir de Bretagne/Farine de blé noir de Bretagne – Gwinizh du Breizh | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Farine de châtaigne corse/Farina castagnina corsa | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Figue de Solliès | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Fraises de Nîmes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Melon de Guadeloupe | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Mogette de Vendée | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Oignon de Roscoff | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Olive de Nîmes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FR | Anchois de Collioure | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| FR | Coquille Saint-Jacques des Côtes d'Armor | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| FR | Huîtres Marennes Oléron | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| FR | Moules de bouchot de la Baie du Mont-Saint-Michel | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| FR | Bergamote(s) de Nancy | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| FR | Brioche vendéenne | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| FR | Gâche Vendéenne | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| FR | Moutarde de Bourgogne | mustard paste | |
| FR | Pâtes d'Alsace | Pasta | |
| FR | Raviole du Dauphiné | Pasta | |
| FR | Foin de Crau | Hay | |
| FR | Huile essentielle de lavande de Haute-Provence | Essential oils | |
| FR | Cidre de Bretagne / Cidre Breton | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Cidre de Normandie / Cidre Normand | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Cornouaille | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Domfront | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Pays d'Auge / Pays d'Auge-Cambremer | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Piment d'Espelette / Piment d'Espelette - Ezpeletako Biperra | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| FR | Sel de Guérande / Fleur de sel de Guérande | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Abbacchio Romano | Fresh meat (and offal) | |
| IT | Agnello di Sardegna | Fresh meat (and offal) | |
| IT | Vitellone bianco dell'Appennino Centrale | Fresh meat (and offal) | |
| IT | Agnello del Centro Italia | Fresh meat (and offal) | |
| IT | Cinta Senese | Fresh meat (and offal) | |
| IT | Bresaola della Valtellina | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Capocollo di Calabria | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Ciauscolo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Coppa Piacentina | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Cotechino Modena | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Crudo di Cuneo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Culatello di Zibello | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Lardo di Colonnata | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Mortadella Bologna | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Pancetta di Calabria | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Pancetta Piacentina | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto di Carpegna | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto di Modena | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto di Norcia | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto di Parma | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto di San Daniele | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto di Sauris | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto Toscano | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto Veneto Berico-Euganeo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame Brianza | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame Cremona | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame di Varzi | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame d'oca di Mortara | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame Piacentino | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame S. Angelo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salamini italiani alla cacciatora | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salsiccia di Calabria | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Soppressata di Calabria | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Soprèssa Vicentina | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Speck dell'Alto Adige / Südtiroler Markenspeck / Südtiroler Speck | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Valle d'Aosta Jambon de Bosses | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Valle d′Aosta Lard d′Arnad/Vallée d′Aoste Lard d′Arnad | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Zampone Modena | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Coppa di Parma | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Porchetta di Ariccia | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Prosciutto Amatriciano | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Salame Felino | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| IT | Asiago | Cheeses | |
| IT | Bitto | Cheeses | |
| IT | Bra | Cheeses | |
| IT | Caciocavallo Silano | Cheeses | |
| IT | Canestrato Pugliese | Cheeses | |
| IT | Casatella Trevigiana | Cheeses | |
| IT | Casciotta d'Urbino | Cheeses | |
| IT | Castelmagno | Cheeses | |
| IT | Fiore Sardo | Cheeses | |
| IT | Fontina | Cheeses | |
| IT | Formai de Mut dell'Alta Valle Brembana | Cheeses | |
| IT | Gorgonzola | Cheeses | |
| IT | Grana Padano | Cheeses | |
| IT | Montasio | Cheeses | |
| IT | Monte Veronese | Cheeses | |
| IT | Mozzarella di Bufala Campana | Cheeses | |
| IT | Murazzano | Cheeses | |
| IT | Parmigiano Reggiano | Cheeses | |
| IT | Pecorino di Filiano | Cheeses | |
| IT | Pecorino Romano | Cheeses | |
| IT | Pecorino Sardo | Cheeses | |
| IT | Pecorino Siciliano | Cheeses | |
| IT | Pecorino Toscano | Cheeses | |
| IT | Provolone del Monaco | Cheeses | |
| IT | Provolone Valpadana | Cheeses | |
| IT | Quartirolo Lombardo | Cheeses | |
| IT | Ragusano | Cheeses | |
| IT | Raschera | Cheeses | |
| IT | Robiola di Roccaverano | Cheeses | |
| IT | Spressa delle Giudicarie | Cheeses | |
| IT | Stelvio / Stilfser | Cheeses | |
| IT | Taleggio | Cheeses | |
| IT | Toma Piemontese | Cheeses | |
| IT | Valle d'Aosta Fromadzo | Cheeses | |
| IT | Valtellina Casera | Cheeses | |
| IT | Canestrato di Moliterno | Cheeses | |
| IT | Formaggella del Luinese | Cheeses | |
| IT | Formaggio di Fossa di Sogliano | Cheeses | |
| IT | Nostrano Valtrompia | Cheeses | |
| IT | Pecorino di Picinisco | Cheeses | |
| IT | Piacentinu Ennese | Cheeses | |
| IT | Piave | Cheeses | |
| IT | Puzzone di Moena / Spretz Tzaorì | Cheeses | |
| IT | Salva Cremasco | Cheeses | |
| IT | Squacquerone di Romagna | Cheeses | |
| IT | Vastedda della valle del Belìce | Cheeses | |
| IT | Miele della Lunigiana | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| IT | Ricotta Romana | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| IT | Miele delle Dolomiti Bellunesi | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| IT | Ricotta di Bufala Campana | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| IT | Alto Crotonese | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Aprutino Pescarese | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Brisighella | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Bruzio | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Canino | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Cartoceto | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Chianti Classico | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Cilento | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Collina di Brindisi | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Colline di Romagna | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Colline Pontine | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Colline Salernitane | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Colline Teatine | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Dauno | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Garda | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Irpinia - Colline dell′Ufita | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Laghi Lombardi | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Lametia | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Lucca | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Molise | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Monte Etna | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Monti Iblei | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Penisola Sorrentina | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Pretuziano delle Colline Teramane | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Riviera Ligure | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Sabina | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Sardegna | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Tergeste | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Terra di Bari | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Terra d'Otranto | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Terre di Siena | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Terre Tarentine | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Toscano | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Tuscia | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Umbria | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Val di Mazara | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Valdemone | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Valle del Belice | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Valli Trapanesi | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Veneto Valpolicella, Veneto Euganei e Berici, Veneto del Grappa | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Seggiano | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Terre Aurunche | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Vulture | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| IT | Arancia del Gargano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Arancia Rossa di Sicilia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Asparago Bianco di Bassano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Asparago bianco di Cimadolmo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Asparago verde di Altedo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Basilico Genovese | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Cappero di Pantelleria | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Carciofo di Paestum | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Carciofo Romanesco del Lazio | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Carota dell'Altopiano del Fucino | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Castagna Cuneo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Castagna del Monte Amiata | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Castagna di Montella | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Castagna di Vallerano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Ciliegia di Marostica | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Cipolla Rossa di Tropea Calabria | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Cipollotto Nocerino | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Clementine del Golfo di Taranto | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Clementine di Calabria | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fagiolo di Lamon della Vallata Bellunese | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fagiolo di Sarconi | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fagiolo di Sorana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Farina di Neccio della Garfagnana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Farro della Garfagnana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fico Bianco del Cilento | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Ficodindia dell'Etna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fungo di Borgotaro | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Kiwi Latina | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | La Bella della Daunia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Lenticchia di Castelluccio di Norcia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Limone Costa d'Amalfi | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Limone di Sorrento | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Limone Femminello del Gargano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone del Mugello | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone di Caprese Michelangelo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone di Castel del Rio | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone di Roccadaspide | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone di San Zeno | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Mela Alto Adige / Südtiroler Apfel | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Mela di Valtellina | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Mela Val di Non | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Melannurca Campana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Nocciola del Piemonte / Nocciola Piemonte | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Nocciola di Giffoni | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Nocciola Romana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Nocellara del Belice | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Oliva Ascolana del Piceno | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Patata di Bologna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Peperone di Senise | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pera dell'Emilia Romagna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pera mantovana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pesca di Verona | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pesca e nettarina di Romagna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pistacchio Verde di Bronte | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pomodorino del Piennolo del Vesuvio | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pomodoro di Pachino | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pomodoro S. Marzano dell'Agro Sarnese-Nocerino | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Radicchio di Chioggia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Radicchio di Verona | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Radicchio Rosso di Treviso | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Radicchio Variegato di Castelfranco | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Riso di Baraggia Biellese e Vercellese | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Riso Nano Vialone Veronese | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Scalogno di Romagna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Sedano Bianco di Sperlonga | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Uva da tavola di Canicattì | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Uva da tavola di Mazzarrone | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Aglio Bianco Polesano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Aglio di Voghiera | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Amarene Brusche di Modena | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Arancia di Ribera | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Asparago di Badoere | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Brovada | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Carciofo Brindisino | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Carciofo Spinoso di Sardegna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Carota Novella di Ispica | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Ciliegia dell'Etna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Ciliegia di Vignola | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fagioli Bianchi di Rotonda | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fagiolo Cannellino di Atina | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fagiolo Cuneo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Farina di castagne della Lunigiana | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Farro di Monteleone di Spoleto | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Fichi di Cosenza | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Ficodindia di San Cono | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Insalata di Lusia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Limone di Rocca Imperiale | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Limone di Siracusa | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Limone Interdonato Messina | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone della Valle di Susa | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Marrone di Combai | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Mela Rossa Cuneo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Melanzana Rossa di Rotonda | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Melone Mantovano | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Patata della Sila | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Peperone di Pontecorvo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Pesca di Leonforte | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Riso del Delta del Po | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Susina di Dro | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Uva di Puglia | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| IT | Acciughe Sotto Sale del Mar Ligure | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| IT | Tinca Gobba Dorata del Pianalto di Poirino | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| IT | Cozza di Scardovari | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| IT | Salmerino del Trentino | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| IT | Trote del Trentino | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| IT | Coppia Ferrarese | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Pagnotta del Dittaino | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Pane casareccio di Genzano | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Pane di Altamura | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Pane di Matera | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Ricciarelli di Siena | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Marroni del Monfenera | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Panforte di Siena | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| IT | Maccheroncini di Campofilone | Pasta | |
| IT | Pasta di Gragnano | Pasta | |
| IT | Bergamotto di Reggio Calabria - Olio essenziale | Essential oils | |
| IT | Aceto Balsamico di Modena | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Aceto balsamico tradizionale di Modena | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Aceto balsamico tradizionale di Reggio Emilia | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Zafferano dell'Aquila | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Zafferano di San Gimignano | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Zafferano di Sardegna | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Liquirizia di Calabria | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| IT | Sale Marino di Trapani | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| CY | Λουκούμι Γεροσκήπου | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | Loukoumi Geroskipou |
| CY | Κουφέτα Αμυγδάλου Γεροσκήπου | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | Koufeta Amygdalou Geroskipou |
| LT | Lietuvikas varkės sūris | Cheeses | |
| LT/PL | Seinų / Lazdijų krato medus / Miód z Sejneńszczyny / Łodziejszczyzny | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| LT | Staklikės | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| LU | Viande de porc, marque nationale grand-duché de Luxembourg | Fresh meat (and offal) | |
| LU | Salaisons fumées, marque nationale grand-duché de Luxembourg | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| LU | Miel - Marque nationale du Grand-Duché de Luxembourg | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| LU | Beurre rose - Marque nationale du Grand-Duché de Luxembourg | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| HU | Magyar szürkemarha hús | Fresh meat (and offal) | |
| HU | Budapesti téliszalámi | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| HU | Szegedi szalámi / Szegedi téliszalámi | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| HU | Csabai kolbász/Csabai vastagkolbász | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| HU | Gyulai kolbász/Gyulai pároskolbász | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| HU | Hajdúsági torma | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| HU | Gönci kajszibarack | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| HU | Makói vöröshagyma / Makói hagyma | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| HU | Szőregi rózsatő | Flowers and ornamental plants | |
| HU | Alföldi kamillavirágzat | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| HU | Kalocsai fűszerpaprika-őrlemény | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| HU | Szegedi fűszerpaprika-őrlemény/Szegedi paprika | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| NL | Boeren-Leidse met sleutels | Cheeses | |
| NL | Kanterkaas / Kanternagelkaas / Kanterkomijnekaas | Cheeses | |
| NL | Noord-Hollandse Edammer | Cheeses | |
| NL | Noord-Hollandse Gouda | Cheeses | |
| NL | Edam Holland | Cheeses | |
| NL | Gouda Holland | Cheeses | |
| NL | Opperdoezer Ronde | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| NL | Westlandse druif | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| AT | Gailtaler Speck | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| AT | Tiroler Speck | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| AT | Gailtaler Almkäse | Cheeses | |
| AT | Tiroler Almkäse / Tiroler Alpkäse | Cheeses | |
| AT | Tiroler Bergkäse | Cheeses | |
| AT | Tiroler Graukäse | Cheeses | |
| AT | Vorarlberger Alpkäse | Cheeses | |
| AT | Vorarlberger Bergkäse | Cheeses | |
| AT | Steirisches Kürbiskernöl | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| AT | Marchfeldspargel | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| AT | Steirischer Kren | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| AT | Wachauer Marille | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| AT | Waldviertler Graumohn | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| AT | Mostviertler Birnmost | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| PL | Jagnięcina podhalańska | Fresh meat (and offal) | |
| PL | Kiełbasa lisiecka | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PL | Bryndza Podhalańska | Cheeses | |
| PL | Oscypek | Cheeses | |
| PL | Wielkopolski ser smażony | Cheeses | |
| PL | Redykołka | Cheeses | |
| PL | Ser koryciński swojski | Cheeses | |
| PL | Miód wrzosowy z Borów Dolnolšskich | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PL | Miód drahimski | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PL | Miód kurpiowski | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PL | Podkarpacki miód spadziowy | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PL | Winia nadwilanka | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Fasola korczyńska | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Fasola Piękny Ja z Doliny Dunajca/Fasola z Doliny Dunajca | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Fasola Wrzawska | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Jabłka grójeckie | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Jabłka łšckie | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | liwka szydlowska | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Suska sechlońska | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Truskawka kaszubska / kaszëbskô malëna | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PL | Karp zatorski | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| PL | Andruty kaliskie | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PL | Rogal więtomarciński | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PL | Chleb pršdnicki | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PL | Kołocz lšski/kołacz lšski | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PL | Obwarzanek krakowski | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PT | Borrego da Beira | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Borrego de Montemor-o-Novo | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Borrego do Baixo Alentejo | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Borrego do Nordeste Alentejano | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Borrego Serra da Estrela | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Borrego Terrincho | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cabrito da Beira | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cabrito da Gralheira | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cabrito das Terras Altas do Minho | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cabrito de Barroso | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cabrito Transmontano | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carnalentejana | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Arouquesa | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Barrosã | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Cachena da Peneda | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne da Charneca | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne de Bísaro Transmonano / Carne de Porco Transmontano | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne de Bovino Cruzado dos Lameiros do Barroso | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne de Porco Alentejano | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne dos Açores | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Marinhoa | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Maronesa | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Mertolenga | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne Mirandesa | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cordeiro Bragançano | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cordeiro de Barroso / Anho de Barroso / Cordeiro de leite de Barroso | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Vitela de Lafões | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cabrito do Alentejo | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Carne de Bravo do Ribatejo | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Cordeiro mirandês / Canhono mirandês | Fresh meat (and offal) | |
| PT | Alheira de Barroso-Montalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Alheira de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Butelo de Vinhais / Bucho de Vinhais / Chouriço de Ossos de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Cacholeira Branca de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriça de Carne de Barroso-Montalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriça de Carne de Vinhais / Linguiça de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriça Doce de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriço Azedo de Vinhais / Azedo de Vinhais / Chouriço de Pão de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriço de Abóbora de Barroso-Montalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriço de Carne de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriço de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriço grosso de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Chouriço Mouro de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Farinheira de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Farinheira de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Linguiça de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Linguíça do Baixo Alentejo / Chouriço de carne do Baixo Alentejo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Lombo Branco de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Lombo Enguitado de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Morcela de Assar de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Morcela de Cozer de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Morcela de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Paia de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Paia de Lombo de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Paia de Toucinho de Estremoz e Borba | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Painho de Portalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Paio de Beja | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Presunto de Barrancos/Paleta de Barrancos | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Presunto de Barroso | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Presunto de Camp Maior e Elvas / Paleta de Campo Maior e Elvas | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Presunto de Santana da Serra / Paleta de Santana da Serra | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Presunto de Vinhais / Presunto Bísaro de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Presunto do Alentejo / Paleta do Alentejo | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Salpicão de Barroso-Montalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Salpicão de Vinhais | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Sangueira de Barroso-Montalegre | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| PT | Queijo de Azeitão | Cheeses | |
| PT | Queijo de Cabra Transmontano/Queijo de Cabra Transmontano Velho | Cheeses | |
| PT | Queijo de Évora | Cheeses | |
| PT | Queijo de Nisa | Cheeses | |
| PT | Queijo do Pico | Cheeses | |
| PT | Queijo mestiço de Tolosa | Cheeses | |
| PT | Queijo Rabaçal | Cheeses | |
| PT | Queijo S. Jorge | Cheeses | |
| PT | Queijo Serpa | Cheeses | |
| PT | Queijo Serra da Estrela | Cheeses | |
| PT | Queijo Terrincho | Cheeses | |
| PT | Queijos da Beira Baixa (Queijo de Castelo Branco, Queijo Amarelo da Beira Baixa, Queijo Picante da Beira Baixa) | Cheeses | |
| PT | Mel da Serra da Lousã | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel da Serra de Monchique | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel da Terra Quente | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel das Terras Altas do Minho | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel de Barroso | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel do Alentejo | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel do Parque de Montezinho | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel do Ribatejo Norte (Serra d'Aire, Albufeira de Castelo de Bode, Bairro, Alto Nabão | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Mel dos Açores | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Requeijão Serra da Estrela | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Travia da Beira Baixa | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| PT | Azeite de Moura | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| PT | Azeite de Trás-os-Montes | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| PT | Azeite do Alentejo Interior | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| PT | Azeites da Beira Interior (Azeite da Beira Alta, Azeite da Beira Baixa) | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| PT | Azeites do Norte Alentejano | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| PT | Azeites do Ribatejo | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| PT | Ameixa d'Elvas | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Amêndoa Douro | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Ananás dos Açores/São Miguel | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Anona da Madeira | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Arroz Carolino das Lezírias Ribatejanas | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Azeitona de conserva Negrinha de Freixo | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Azeitonas de Conserva de Elvas e Campo Maior | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Batata de Trás-os-Montes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Batata doce de Aljezur | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Castanha da Terra Fria | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Castanha da Padrela | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Castanha dos Soutos da Lapa | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Castanha Marvão-Portalegre | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Cereja da Cova da Beira | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Cereja de São Julião-Portalegre | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Citrinos do Algarve | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maçã Bravo de Esmolfe | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maçã da Beira Alta | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maçã da Cova da Beira | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maçã de Alcobaça | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maçã de Portalegre | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maracujá dos Açores/S. Miguel | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Pêra Rocha do Oeste | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Pêssego da Cova da Beira | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Maçã Riscadinha de Palmela | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| PT | Ovos moles de Aveiro | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PT | Pastel deTentúgal | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| PT | Sal de Tavira / Flor de Sal de Tavira | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| RO | Magiun de prune Topoloveni | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| SI | Kraka panceta | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| SI | Kraki prut | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| SI | Kraki zaink | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| SI | Prleka tünka | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| SI | ebreljski elodec | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| SI | Zgornjesavinjski elodec | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| SI | Bovki sir | Cheeses | |
| SI | Mohant | Cheeses | |
| SI | Nanoki sir | Cheeses | |
| SI | Tolminc | Cheeses | |
| SI | Kočevski gozdni med | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| SI | Kraki med | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| SI | Slovenski med | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| SI | Ekstra deviko oljčno olje Slovenske Istre | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| SI | tajersko Prekmursko bučno olje | Oils and fats (butter, margarine, oil, etc.) | |
| SI | Ptujski lük | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| SK | Slovenská bryndza | Cheeses | |
| SK | Slovenská parenica | Cheeses | |
| SK | Slovenský otiepok | Cheeses | |
| SK | Oravský korbáčik | Cheeses | |
| SK | Tekovský salámový syr | Cheeses | |
| SK | Zázrivský korbáčik | Cheeses | |
| SK | Skalický trdelník | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| FI | Lapin Poron liha | Fresh meat (and offal) | |
| FI | Lapin Poron kuivaliha | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FI | Lapin Poron kylmäsavuliha | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| FI | Lapin Puikula | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| FI | Kitkan viisas | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| FI | Puruveden Muikku | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| FI | Kainuun rönttönen | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| SE | Svecia | Cheeses | |
| SE | Bruna bönor från Öland | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| SE | Kalix Löjrom | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| SE | Skånsk spettkaka | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| UK | Isle of Man Manx Loaghtan Lamb | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Orkney beef | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Orkney lamb | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Scotch Beef | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Scotch Lamb | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Shetland Lamb | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Welsh Beef | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Welsh lamb | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Lakeland Herdwick | Fresh meat (and offal) | |
| UK | Melton Mowbray Pork Pie | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| UK | Newmarket Sausage | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| UK | Stornoway Black Pudding | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| UK | Traditional Cumberland Sausage | Meat products (cooked, salted, smoked, etc.) | |
| UK | Beacon Fell traditional Lancashire cheese | Cheeses | |
| UK | Bonchester cheese | Cheeses | |
| UK | Buxton blue | Cheeses | |
| UK | Dorset Blue Cheese | Cheeses | |
| UK | Dovedale cheese | Cheeses | |
| UK | Exmoor Blue Cheese | Cheeses | |
| UK | Single Gloucester | Cheeses | |
| UK | Staffordshire Cheese | Cheeses | |
| UK | Swaledale cheese | Cheeses | |
| UK | Teviotdale Cheese | Cheeses | |
| UK | West Country farmhouse Cheddar cheese | Cheeses | |
| UK | White Stilton cheese / Blue Stilton cheese | Cheeses | |
| UK | Orkney Scottish Island Cheddar | Cheeses | |
| UK | Swaledale ewes´ cheese | Cheeses | |
| UK | Yorkshire Wensleydale | Cheeses | |
| UK | Cornish Clotted Cream | Other products of animal origin (eggs, honey, various dairy products except butter, etc.) | |
| UK | Jersey Royal potatoes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| UK | Yorkshire Forced Rhubarb | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| UK | Armagh Bramley Apples | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| UK | Fenland Celery | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| UK | New Season Comber Potatoes/Comber Earlies | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| UK | Pembrokeshire Earlies / Pembrokeshire Early Potatoes | Fruit, vegetables and cereals, fresh or processed | |
| UK | Arbroath Smokies | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Scottish Farmed Salmon | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Whitstable oysters | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Cornish Sardines | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Fal Oyster | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Isle of Man Queenies | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Lough Neagh Eel | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Scottish Wild Salmon | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Traditional Grimsby Smoked Fish | Fresh fish, molluscs, and crustaceans and products derived therefrom | |
| UK | Kentish ale and Kentish strong ale | Beers | |
| UK | Rutland Bitter | Beers | |
| UK | Cornish Pasty | Bread, pastry, cakes, confectionery, biscuits and other baker's wares | |
| UK | Native Shetland Wool | Wool | |
| UK | Gloucestershire cider/perry | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| UK | Herefordshire cider/perry | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| UK | Worcestershire cider/perry | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) | |
| UK | East Kent Goldings | Other products of Annex I to the Treaty (spices etc.) |
Agricultural products and foodstuffs other than wines,
spirits and aromatised wines of the Republic of Moldova
to be protected in the European Union
________________
Annex XXX-D
Geographical indications of products as referred to in Article 297(3) and 297(4)
PART A
Wines of the European Union to be protected in the Republic of Moldova
| EU- Member State |
Name to be protected | |
| BE | Côtes de Sambre et Meuse | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Hagelandse wijn | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Haspengouwse Wijn | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Heuvellandse Wijn | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Vlaamse mousserende kwaliteitswijn | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Crémant de Wallonie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Vin mousseux de qualité de Wallonie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BE | Vin de pays des Jardins de Wallonie | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| BE | Vlaamse landwijn | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| BG | Асеновград
Equivalent term: Asenovgrad |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Болярово
Equivalent term: Bolyarovo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Брестник
Equivalent term: Brestnik |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Варна
Equivalent term: Varna |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Велики Преслав
Equivalent term: Veliki Preslav |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Видин
Equivalent term: Vidin |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Враца
Equivalent term: Vratsa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Върбица
Equivalent term: Varbitsa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Долината на Струма
Equivalent term: Struma valley |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Драгоево
Equivalent term: Dragoevo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Евксиноград
Equivalent term: Evksinograd |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Ивайловград
Equivalent term: Ivaylovgrad |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Карлово
Equivalent term: Karlovo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Карнобат
Equivalent term: Karnobat |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Ловеч
Equivalent term: Lovech |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Лозицa
Equivalent term: Lozitsa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Лом
Equivalent term: Lom |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Любимец
Equivalent term: Lyubimets |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Лясковец
Equivalent term: Lyaskovets |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Мелник
Equivalent term: Melnik |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Монтана
Equivalent term: Montana |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Нова Загора
Equivalent term: Nova Zagora |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Нови Пазар
Equivalent term: Novi Pazar |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Ново село
Equivalent term: Novo Selo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Оряховица
Equivalent term: Oryahovitsa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Павликени
Equivalent term: Pavlikeni |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Пазарджик
Equivalent term: Pazardjik |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Перущица
Equivalent term: Perushtitsa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Плевен
Equivalent term: Pleven |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Пловдив
Equivalent term: Plovdiv |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Поморие
Equivalent term: Pomorie |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Русе
Equivalent term: Ruse |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Сакар
Equivalent term: Sakar |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Сандански
Equivalent term: Sandanski |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Свищов
Equivalent term: Svishtov |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Септември
Equivalent term: Septemvri |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Славянци
Equivalent term: Slavyantsi |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Сливен
Equivalent term: Sliven |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Стамболово
Equivalent term: Stambolovo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Стара Загора
Equivalent term: Stara Zagora |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Сунгурларе
Equivalent term: Sungurlare |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Сухиндол
Equivalent term: Suhindol |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Търговище
Equivalent term: Targovishte |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Хан Крум
Equivalent term: Han Krum |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Хасково
Equivalent term: Haskovo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Хисаря
Equivalent term: Hisarya |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Хърсово
Equivalent term: Harsovo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Черноморски район followed or not by sub-region and/or smaller geographical unit
Equivalent term: Northern Black Sea |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Шивачево
Equivalent term: Shivachevo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Шумен
Equivalent term: Shumen |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Ямбол
Equivalent term: Yambol |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Южно Черноморие
Equivalent term: Southern Black Sea Coast |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| BG | Дунавска равнина
Equivalent term: Danube Plain |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| BG | Тракийска низина
Equivalent term: Thracian Lowlands |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| CZ | Čechy | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Litoměřická | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Mělnická | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Mikulovská | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Morava | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Novosedelské Slámové vino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Slovácká | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | obes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | obeské vino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Velkopavlovická | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Znojemská | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | Znojmo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CZ | České | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| CZ | Moravské | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Ahr | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Baden | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Franken | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Hessische Bergstraße | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Mittelrhein | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Mosel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Nahe | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Pfalz | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Rheingau | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Rheinhessen | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Saale-Unstrut | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Sachsen | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Württemberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| DE | Ahrtaler | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Badischer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Bayerischer Bodensee-Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Brandenburger Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Landwein Main | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Landwein der Mosel | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Landwein Neckar | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Landwein Oberrhein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Landwein Ruwer | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Landwein der Saar | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Mecklenburger Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Mitteldeutscher Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Nahegauer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Pfälzer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Regensburger Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Rheinburgen-Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Rheingauer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Rheinischer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Saarländischer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Sächsischer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Schleswig-Holsteinischer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Schwäbischer Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Starkenburger Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Taubertäler Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Rhein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DE | Rhein-Neckar Landwein | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DK | Bornholm | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DK | Fyn | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DK | Jylland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| DK | Sjælland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αγχίαλος
Equivalent term: Anchialos |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Αμύνταιο
Equivalent term: Amynteo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Αρχάνες
Equivalent term: Archanes |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Γουμένισσα
Equivalent term: Goumenissa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Δαφνές
Equivalent term: Dafnes |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Ζίτσα
Equivalent term: Zitsa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Λήμνος
Equivalent term: Lemnos |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μαντινεία
Equivalent term: Mantinia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μαυροδάφνη Κεφαλληνίας
Equivalent term: Mavrodaphneof Cephalonia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μαυροδάφνη Πατρών
Equivalent term: Mavrodaphne of Patras |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μεσενικόλα
Equivalent term: Messenikola |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μοσχάτος Κεφαλληνίας
Equivalent term: Muscat of Kefalonia/Muscat de Cephalonie / Muscat of Cephalonia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μοσχάτος Λήμνου
Equivalent term: Muscat of Limnos |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μοσχάτο Πατρών
Equivalent term: Muscat of Patra |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μοσχάτος Ρίου Πάτρας
Equivalent term: Muscat of Rio Patra |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Μοσχάτος Ρόδου
Equivalent term: Rhodes Muscatel |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Νάουσα
Equivalent term: Naoussa |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Νεμέα
Equivalent term: Nemea |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Πάρος
Equivalent term: Paros |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Πάρος Malvasia
Equivalent term: Malvasia Paros |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Πάτρα
Equivalent term: Patras |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Πεζά
Equivalent term: Peza |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Πλαγιές Μελίτωνα
Equivalent term: Cotes de Meliton |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Ραψάνη
Equivalent term: Rapsani |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Ρόδος
Equivalent term: Rhodes |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Ρομπόλα Κεφαλληνίας
Equivalent term: Robola of Cephalonia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Σάμος
Equivalent term: Samos |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Σαντορίνη
Equivalent term: Santorini |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Σητεία
Equivalent term: Sitia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Σητείας Malvasia
Equivalent term: Malvasia Sitia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Άβδηρα
Equivalent term: Avdira |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Άγιο Όρος
Equivalent term: Mount Athos / Holly Mountain |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ήπειρος
Equivalent term: Epirus |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ίλιον
Equivalent term: Ilion |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ίσμαρος
Equivalent term: Ismaros |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αγορά
Equivalent term: Agora |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αιγαίο Πέλαγος
Equivalent term: Aegean Sea |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ανάβυσσος
Equivalent term: Anavyssos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αργολίδα
Equivalent term: Argolida |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αρκαδία
Equivalent term: Arkadia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κοιλάδα Αταλάντης
Equivalent term: Atalanti Valley |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αττική
Equivalent term: Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Αχαΐα
Equivalent term: Αchaia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Βελβεντό
Equivalent term: Velvento |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Βερντέα Ζακύνθου
Equivalent term: Verdea Onomasia kata paradosi Zakynthou/ Verdea Zakynthos/Verntea Zakynthos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Γεράνεια
Equivalent term: Gerania |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Γρεβενά
Equivalent term: Grevena |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Δράμα
Equivalent term: Drama |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Δωδεκάνησος
Equivalent term: Dodekanese |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ζάκυνθος
Equivalent term: Zakynthos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Επανομή
Equivalent term: Epanomi |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Εύβοια
Equivalent term: Evia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Έβρος
Equivalent term: Evros |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ελασσόνα
Equivalent term: Elassona |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ηλεία
Equivalent term: Ilia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ημαθία
Equivalent term: Imathia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ηράκλειο
Equivalent term: Heraklion |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Θήβα
Equivalent term: Thebes |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Θαψανά
Equivalent term: Thapsana |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Θάσος
Equivalent term: Thasos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Θεσσαλία
Equivalent term: Thessalia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Θεσσαλονίκη
Equivalent term: Thessaloniki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Θράκη
Equivalent term: Thrace |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ικαρία
Equivalent term: Ikaria |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ιωάννινα
Equivalent term: Ioannina |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κάρυστος
Equivalent term: Karystos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Καβάλα
Equivalent term: Kavala |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κέρκυρα
Equivalent term: Corfu |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κίσσαμος
Equivalent term: Kissamos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Καρδίτσα
Equivalent term: Karditsa |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Καστοριά
Equivalent term: Kastoria |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Κιθαιρώνα
Equivalent term: Slopes of Kithaironas |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κλημέντι
Equivalent term: Klimenti |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Κνημίδας
Equivalent term: Slopes of Knimida |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κοζάνη
Equivalent term: Kozani |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Κορωπίου
Equivalent term: Ρετσίνα Κορωπίου Αττικής/Retsina of Koropi/Retsina of Koropi Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κρήτη
Equivalent term: Crete |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κρανιά
Equivalent term: Krania |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κραννώνα
Equivalent term: Krannona |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κυκλάδες
Equivalent term: Cyclades |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Kως
Equivalent term: Κοs |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Κόρινθος
Equivalent term: Korinthos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Λακωνία
Equivalent term: Lakonia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Λασίθι
Equivalent term: Lasithi |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Λετρίνοι
Equivalent term: Letrini |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Λευκάδα
Equivalent term: Lefkada |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Λέσβος
Equivalent term: Lesvos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ληλάντιο Πεδίο
Equivalent term: Lilantio Pedio |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μέτσοβο
Equivalent term: Metsovo |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μαγνησία
Equivalent term: Magnissia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μακεδονία
Equivalent term: Macedonia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μαντζαβινάτα
Equivalent term: Mantzavinata |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μαρκόπουλο
Equivalent term: Markopoulo |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μαρτίνο
Equivalent term: Μartino |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μεσσηνία
Equivalent term: Messinia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μετέωρα
Equivalent term: Meteora |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μεταξάτων
Equivalent term: Metaxata |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Μονεμβασία- Malvasia
Equivalent term: Monemvasia-Malvasia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Νέα Μεσημβρία
Equivalent term: Nea Mesimvria |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Οπούντια Λοκρίδας
Equivalent term: Opountia Locris |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πέλλα
Equivalent term: Pella |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Παγγαίο
Equivalent term: Pangeon |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Παλλήνη
Equivalent term: Pallini |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Παρνασσός
Equivalent term: Parnasos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πελοπόννησος
Equivalent term: Peloponnese |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πιερία
Equivalent term: Pieria |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πισάτις
Equivalent term: Pisatis |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Αιγιαλείας
Equivalent term: Slopes of Aigialia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Πάικου
Equivalent term: Slopes of Paiko |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Αμπέλου
Equivalent term: Slopes of Ambelos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Βερτίσκου
Equivalent term: Slopes of Vertiskos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Πάρνηθας
Equivalent term: Slopes of Parnitha |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Πεντελικού
Equivalent term: Slopes of Pendeliko |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πλαγιές Αίνου Equivalent termSlopes of Ainos | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Πυλία
Equivalent term: Pylia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρέθυμνο
Equivalent term: Rethimno |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Αττικής
Equivalent term: Retsina of Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Βοιωτίας
Equivalent term: Retsina of Viotia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Γιάλτρων
Equivalent term: Retsina of Gialtra |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Εύβοιας
Equivalent term: Retsina of Evoia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Θηβών (Βοιωτίας)
Equivalent term: Retsina of Thebes (Voiotias) |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Καρύστου
Equivalent term: Retsina of Karystos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Κορωπίου
Equivalent term: Ρετσίνα Κορωπίου Αττικής/Retsina of Koropi/Retsina of Koropi Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Μαρκόπουλου (Αττικής)
Equivalent term: Retsina of Markopoulo (Attiki) |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Μεγάρων
Equivalent term: Ρετσίνα Μεγάρων Αττικής/Retsina of Megara (Attiki)/ Retsina of Megara Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Μεσογείων (Αττικής)
Equivalent term: Retsina of Mesogia (Attiki) |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Παιανίας
Equivalent term: Ρετσίνα Παιανίας Αττικής/Retsina of Paiania /Retsina of Paiania Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Λιοπεσίου
Equivalent term: Ρετσίνα Παιανίας Αττικής/Retsina of Paiania /Retsina of Paiania Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Παλλήνης
Equivalent term: Ρετσίνα Παλλήνης Αττικής/Retsina of Pallini/Retsina of Pallini Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Πικερμίου
Equivalent term: Ρετσίνα Πικερμίου Αττικής/Retsina of Pikermi Attiki/Retsina of Pikermi |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Σπάτων
Equivalent term: Ρετσίνα Σπάτων Αττικής/Retsina of Spata/Retsina of Spata Attiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ρετσίνα Χαλκίδας (Ευβοίας)
Equivalent term: Retsina of Halkida (Evoia) |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Ριτσώνα
Equivalent term: Ritsona |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Σέρρες
Equivalent term: Serres |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Σιάτιστα
Equivalent term: Siatista |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Σιθωνία
Equivalent term: Sithonia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Σπάτα
Equivalent term: Spata |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Στερεά Ελλάδα
Equivalent term: Sterea Ellada |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Τεγέα
Equivalent term: Tegea |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Τριφυλία
Equivalent term: Trifilia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Τύρναβος
Equivalent term: Tyrnavos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Φλώρινα
Equivalent term: Florina |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Φθιώτιδα
Equivalent term: Fthiotida/Phthiotis |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Χαλικούνα
Equivalent term: Halikouna |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Χαλκιδική
Equivalent term: Halkidiki |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Χάνδακας - Candia
Equivalent term: Candia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Χάνδακας Malvasia - Candia
Equivalent term: Malvasia Χάνδακας-Candia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| EL | Χανιά
Equivalent term: Chania |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| EL | Χίος
Equivalent term: Chios |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Ajaccio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Aloxe-Corton | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Altenberg de Bergbieten | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Altenberg de Bergheim | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Altenberg de Wolxheim | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Brand | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Bruderthal | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Eichberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Engelberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Florimont | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Frankstein | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Froehn | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Furstentum | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Geisberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Gloeckelberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Goldert | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Hatschbourg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Hengst | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kanzlerberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kastelberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kaefferkopf | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kessler | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kirchberg de Barr | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kirchberg de Ribeauvillé | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Kitterlé | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Mambourg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Mandelberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Marckrain | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Moenchberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Muenchberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Ollwiller | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Osterberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Pfersigberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Pfingstberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Praelatenberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Rangen | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Saering | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Schlossberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Schoenenbourg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Sommerberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Sonnenglanz | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Spiegel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Sporen | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Steinen | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Steingrubler | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Steinklotz | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Vorbourg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Wiebelsberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Wineck-Schlossberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Winzenberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Zinnkoepflé | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Zotzenberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Alsace Grand cru Rosacker | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Anjou | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Anjou Coteaux de la Loire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Anjou Villages | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Anjou Villages Brissac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Arbois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Auxey-Duresses | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bandol
Equivalent term: Vin de Bandol |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Banyuls | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Banyuls grand cru | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Barsac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bâtard-Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Béarn | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Beaujolais | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Beaune | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bellet
Equivalent term: Vin de Bellet |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bergerac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bienvenues-Bâtard-Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Blagny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Blaye | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bonnes-mares | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bonnezeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bordeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bordeaux supérieur | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourg
Equivalent term: Côtes de Bourg / Bourgeais |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgogne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgogne aligoté | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgogne grand ordinaire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgogne mousseux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgogne ordinaire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgogne passe-tout-grains | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bourgueil | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bouzeron | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Brouilly | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Bugey | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Buzet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cabardès | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cabernet d'Anjou | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cabernet de Saumur | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cadillac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cahors | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cassis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cérons | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chablis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chablis grand cru | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chambertin-Clos de Bèze | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chambolle-Musigny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Champagne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chapelle-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Charlemagne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Charmes-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chassagne-Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Château - Grillet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Château-Chalon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Châteaumeillant | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Châteauneuf-du-Pape | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Châtillon-en-Diois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chénas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chevalier-Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cheverny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chinon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chiroubles | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Chorey-lès-Beaune | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clairette de Bellegarde | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clairette de Die | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clairette de Languedoc | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clos de la Roche | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clos de Tart | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clos de Vougeot | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clos des Lambrays | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Clos Saint-Denis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Collioure | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Condrieu | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Corbières | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Corbières-Boutenac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cornas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Corse | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Corton | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Corton-Charlemagne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Costières de Nîmes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côte de Beaune | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côte de Beaune-Villages | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côte de Brouilly | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côte de Nuits-Villages | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côte roannaise | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côte Rôtie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux champenois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux d'Aix-en-Provence | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux d'Ancenis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux de Die | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux de l'Aubance | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux de Saumur | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Giennois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Languedoc | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Layon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Loir | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Lyonnais | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Quercy | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux du Vendômois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Coteaux Varois en Provence | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes d'Auvergne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Bergerac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Blaye | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Bordeaux-Saint-Macaire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Duras | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Millau | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Montravel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Provence | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes de Toul | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Forez | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Jura | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Marmandais | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Rhône | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Roussillon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Roussillon Villages | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Côtes du Vivarais | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Cour-Cheverny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant d'Alsace | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant de Bordeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant de Bourgogne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant de Die | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant de Limoux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant de Loire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crémant du Jura | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Criots-Bâtard-Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Crozes-Hermitage
Equivalent term: Crozes-Ermitage |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Echezeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Entraygues - Le Fel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Entre-Deux-Mers | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Estaing | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Faugères | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Fiefs Vendéens | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Fitou | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Fixin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Fleurie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Floc de Gascogne | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Fronsac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Frontignan | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Fronton | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Gaillac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Gaillac premières côtes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Gevrey-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Gigondas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Givry | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Grand Roussillon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Grand-Echezeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Graves de Vayres | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Graves supérieures | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Griotte-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Gros plant du Pays nantais | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Haut-Médoc | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Haut-Montravel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Haut-Poitou | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Hermitage
Equivalent term: l'Hermitage / Ermitage / l'Ermitage |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Irancy | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Irouléguy | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Jasnières | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Juliénas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Jurançon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | L'Étoile | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | La Grande Rue | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | La Tâche | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Ladoix | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Languedoc | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Lalande-de-Pomerol | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Latricières-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Lavilledieu | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Les Baux de Provence | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Limoux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Lirac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Listrac-Médoc | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Loupiac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Lussac Saint-Emilion | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Mâcon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Macvin du Jura | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Madiran | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Malepère | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Maranges | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Marcillac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Margaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Marsannay | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Maury | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Mazis-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Mazoyères-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Médoc | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Menetou-Salon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Mercurey | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Meursault | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Minervois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Minervois-La-Livinière | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Monbazillac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Montagne-Saint-Emilion | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Montagny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Monthélie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Montlouis-sur-Loire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Montravel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Morey-Saint-Denis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Morgon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Moselle | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Moulin-à-Vent | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Moulis
Equivalent term: Moulis-en-Médoc |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscadet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscadet-Coteaux de la Loire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscadet-Côtes de Grandlieu | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscadet-Sèvre et Maine | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscat de Beaumes-de-Venise | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscat de Lunel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscat de Mireval | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscat de Saint-Jean-de-Minervois | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Muscat du Cap Corse | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Musigny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Nuits-Saint-Georges | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Orléans - Cléry | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pacherenc du Vic-Bilh | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Palette | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Patrimonio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pauillac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pécharmant | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pernand-Vergelesses | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pessac-Léognan | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Petit Chablis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pineau des Charentes
Equivalent term: Pineau Charentais |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pomerol | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pommard | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pouilly-Fuissé | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pouilly-Loché | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pouilly-sur-Loire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Pouilly-Vinzelles | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Premières Côtes de Bordeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Puisseguin Saint-Emilion | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Puligny-Montrachet | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Quarts de Chaume | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Quincy | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rasteau | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Régnié | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Reuilly | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Richebourg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rivesaltes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Romanée- Contie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Romanée- Saint-Vivant | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rosé de Loire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rosé des Riceys | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rosette | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rosé d'Anjou | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Roussette de Savoie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Ruchottes-Chambertin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Rully | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Sardos | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Amour | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Aubin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Bris | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Chinian | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Emilion | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Emilion Grand Cru | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Estèphe | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Georges-Saint-Emilion | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Joseph | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Julien | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Mont | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Nicolas-de-Bourgueil | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Péray | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Pourçain | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Romain | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saint-Véran | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Sainte-Croix-du-Mont | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Sainte-Foy-Bordeaux | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Sancerre | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Santenay | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saumur | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saumur-Champigny | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Saussignac | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Sauternes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Savennières | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Savennières-Coulée de Serrant | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Savennières-Roche-aux-Moines | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Savigny-lès-Beaune
Equivalent term: Savigny |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Seyssel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Tavel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Touraine | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Touraine Noble Joué | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Tursan | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vacqueyras | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Valençay | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vinsobres | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vin de Corse | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vin de Savoie | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vins Fins de la Côte de Nuits | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Viré-Clessé | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Volnay | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vosne - Romanée | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vougeot | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Vouvray | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| FR | Agenais | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Ain | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Allobrogie | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Alpes–de-Haute-Provence | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Alpes-Maritimes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Alpilles | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Ardèche | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Ariège | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Aude | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Aveyron | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Bouches-du-Rhône | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Calvados | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Cathare | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Cévennes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Charentais | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Cité de Carcassonne | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Collines Rhodaniennes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Comté Tolosan | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Comtés Rhodaniens | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Corrèze | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côte Vermeille | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux Charitois | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de Coiffy | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de Fontcaude | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de Glanes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de l'Auxois | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de Narbonne | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de Peyriac | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux de Tannay | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux des Baronnies | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux du Cher et de l'Arnon | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux du Libron | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux du Pont du Gard | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Coteaux d′Ensérune | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côtes Catalanes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côtes de Gascogne | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côtes de Meuse | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côtes de Thau | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côtes de Thongue | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Côtes du Tarn | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Drôme | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Duché d'Uzès | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Franche-Comté | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Gard | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Gers | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Haute Vallée de l'Orb | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Haute Vallée de l'Aude | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Haute-Marne | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Haute-Vienne | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Hautes-Alpes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Hérault | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Île de Beauté | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Isère | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Landes | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Lot | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Maures | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Méditerranée | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | MontCaume | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Pays d'Oc | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Périgord | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Puy– de - Dôme | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Sables du Golfe du Lion | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Saint-Guilhem-le-Désert | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Sainte-Marie-la-Blanche | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Saône-et-Loire | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Thézac-Perricard | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Torgan | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Urfé | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Val de Loire | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Vallée du Paradis | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Var | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Vaucluse | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Vicomté d'Aumelas | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| FR | Yonne | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| HR | Dalmatinska zagora | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Dingač | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Hrvatska Istra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Hrvatsko Podunavlje | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Hrvatsko primőrje | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Istočna kontinentalna Hrvatska | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Moslavina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Pleivica | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Pokuplje | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Prigorje-Bilogora | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Primorska Hrvatska | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Sjevema Dalmacija | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Slavonija | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Srednja i Juna Dalmacija | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Zagorje - Medimurje | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HR | Zapadnš kontinentalna Hrvatska | | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Aglianico del Taburno
Equivalent term: Taburno |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Aglianico del Vulture | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Albugnano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Alcamo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Aleatico di Gradoli | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Aleatico di Puglia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Alezio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Alghero | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Alta Langa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Alto Adige | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Amelia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ansonica Costa dell'Argentario | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Aprilia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Arborea | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Arcole | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Assisi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Asti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Atina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Aversa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bagnoli di Sopra
Equivalent term: Bagnoli |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barbaresco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barbera d'Alba | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barbera d'Asti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barbera del Monferrato | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barbera del Monferrato Superiore | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barco Reale di Carmignano
Equivalent term: Rosato di Carmignano / Vin santo di Carmignano / Vin Santo di Carmignano occhio di pernice |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bardolino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bardolino Superiore | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barletta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Barolo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bianchello del Metauro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bianco Capena | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bianco dell'Empolese | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bianco di Custoza
Equivalent term: Custoza |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bianco di Pitigliano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Biferno | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bivongi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Boca | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bolgheri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bosco Eliceo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Botticino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Brachetto d'Acqui
Equivalent term: Acqui |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Bramaterra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Breganze | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Brindisi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Brunello di Montalcino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cacc'e mmitte di Lucera | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cagliari | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Calosso | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Campi Flegrei | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Campidano di Terralba
Equivalent term: Terralba |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Canavese | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Candia dei Colli Apuani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cannonau di Sardegna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Capalbio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Capri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Capriano del Colle | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Carema | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Carignano del Sulcis | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Carmignano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Carso | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Casavecchia di Pontelatone | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Casteggio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Castel del Monte | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Castel San Lorenzo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Casteller | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Castelli Romani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cellatica | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cerasuolo di Vittoria | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cerveteri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cesanese del Piglio
Equivalent term: Piglio |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cesanese di Affile
Equivalent term: Affile |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cesanese di Olevano Romano
Equivalent term: Olevano Romano |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Chianti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Chianti Classico | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cilento | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cinque Terre | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cinque Terre Sciacchetrà | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Circeo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cirò | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cisterna d'Asti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colleoni
Equivalent term: Terre del Colleoni |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Albani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Altotiberini | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Asolani - Prosecco
Equivalent term: Asolo- Prosecco |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Berici | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Bolognesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Bolognesi Classico - Pignoletto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli d'Imola | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli del Trasimeno
Equivalent term: Trasimeno |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli dell'Etruria Centrale | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli della Sabina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli di Conegliano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli di Faenza | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli di Luni | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli di Parma | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli di Rimini | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli di Scandiano e di Canossa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Etruschi Viterbesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Euganei | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Lanuvini | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Maceratesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Martani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Orientali del Friuli Picolit | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Perugini | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Pesaresi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Piacentini | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Romagna centrale | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colli Tortonesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Collina Torinese | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colline di Levanto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colline Joniche Tarantine | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colline Lucchesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colline Novaresi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Colline Saluzzesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Collio Goriziano
Equivalent term: Collio |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Conegliano - Valdobbiadene - Prosecco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cònero | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Contea di Sclafani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Contessa Entellina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Controguerra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Copertino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cori | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cortese dell'Alto Monferrato | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Corti Benedettine del Padovano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Cortona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Costa d'Amalfi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Coste della Sesia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Curtefranca | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Delia Nivolelli | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | dell'Alto Adige | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dogliani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dolcetto d'Acqui | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dolcetto d'Alba | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dolcetto d'Asti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dolcetto di Diano d'Alba
Equivalent term: Diano d'Alba |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dolcetto di Ovada
Equivalent term: Dolcetto d'Ovada |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Dolcetto di Ovada Superiore | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Durello Lessini
Equivalent term: Lessini Durello |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Elba | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Eloro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Erbaluce di Caluso
Equivalent term: Caluso |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Erice | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Esino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Est! Est!! Est!!! di Montefiascone | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Etna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Etschtaler | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Falerio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Falerno del Massico | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Fara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Faro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Fiano di Avellino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Franciacorta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Frascati | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Freisa d'Asti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Freisa di Chieri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Friuli Annia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Friuli Aquileia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Friuli Colli Orientali | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Friuli Grave | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Friuli Isonzo
Equivalent term: Isonzo del Friuli |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Friuli Latisana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Gabiano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Galatina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Galluccio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Gambellara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Garda | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Garda Colli Mantovani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Gattinara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Gavi
Equivalent term: Cortese di Gavi |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Genazzano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ghemme | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Gioia del Colle | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Girò di Cagliari | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Golfo del Tigullio - Portofino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Grance Senesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Gravina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Greco di Bianco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Greco di Tufo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Grignolino d'Asti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Grignolino del Monferrato Casalese | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | I Terreni di Sanseverino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Irpinia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ischia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lacrima di Morro
Equivalent term: Lacrima di Morro d'Alba |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lago di Caldaro
Equivalent term: Caldaro / Kalterer / Kalterersee |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lago di Corbara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lambrusco di Sorbara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lambrusco Grasparossa di Castelvetro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lambrusco Mantovano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lambrusco Salamino di Santa Croce | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lamezia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Langhe | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lessona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Leverano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lison-Pramaggiore | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lizzano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Loazzolo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Locorotondo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Lugana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Malvasia delle Lipari | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Malvasia di Bosa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Malvasia di Casorzo d'Asti
Equivalent term: Cosorzo / Malvasia di Cosorzo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Malvasia di Castelnuovo Don Bosco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Mamertino di Milazzo
Equivalent term: Mamertino |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Mandrolisai | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Marino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Marsala | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Martina
Equivalent term: Martina Franca |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Matera | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Matino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Melissa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Menfi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Merlara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Molise
Equivalent term: del Molise |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Monferrato | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Monica di Sardegna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Monreale | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montecarlo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montecompatri-Colonna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montecucco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montefalco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montefalco Sagrantino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montello | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montepulciano d'Abruzzo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Monteregio di Massa Marittima | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Montescudaio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Monti Lessini
Equivalent term: Lessini |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Morellino di Scansano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Moscadello di Montalcino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Moscato di Pantelleria
Equivalent term: Passito di Pantelleria / Pantelleria |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Moscato di Sardegna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Moscato di Sennori | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Moscato di Trani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Nardò | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Nasco di Cagliari | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Nebbiolo d'Alba | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Negroamaro di Terra d'Otranto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Nettuno | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Noto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Nuragus di Cagliari | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Offida | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Oltrepò Pavese | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Orcia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Orta Nova | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ortona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ortrugo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Orvieto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ostuni | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Parrina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Penisola Sorrentina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Pentro di Isernia
Equivalent term: Pentro |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Pergola | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Piave | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Piemonte | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Pinerolese | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Pomino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Pornassio
Equivalent term: Ormeasco di Pornassio |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Primitivo di Manduria | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Prosecco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ramandolo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Recioto di Gambellara | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Recioto di Soave | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Reggiano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Reno | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Riesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Riviera del Brenta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Riviera del Garda Bresciano
Equivalent term: Garda Bresciano |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Riviera ligure di Ponente | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Roero | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Roma | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Romagna Albana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosazzo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rossese di Dolceacqua
Equivalent term: Dolceacqua |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosso Conero | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosso di Cerignola | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosso di Montalcino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosso di Montepulciano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosso Orvietano
Equivalent term: Orvietano Rosso |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rosso Piceno | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Rubino di Cantavenna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Ruchè di Castagnole Monferrato | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Salaparuta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Salice Salentino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sambuca di Sicilia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | San Colombano al Lambro
Equivalent term: San Colombano |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | San Gimignano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | San Ginesio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | San Martino della Battaglia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | San Severo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | San Torpè | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sannio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | S. Anna di Isola Capo Rizzuto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sant'Antimo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Santa Margherita di Belice | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sardegna Semidano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Savuto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Scanzo
Equivalent term: Moscato di Scanzo |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Scavigna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sciacca | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Serrapetrona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Serenissima
Equivalent term: Vigneti della Serenissima |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sforzato di Valtellina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Siracusa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sizzano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Soave | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Soave Superiore | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Sovana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Spoleto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Squinzano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Strevi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Tarquinia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Taurasi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Teroldego Rotaliano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terra d'Otranto | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terracina
Equivalent term: Moscato di Terracina |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terratico di Bibbona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terre Alfieri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terre dell'Alta Val d'Agri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terre di Casole | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terre di Cosenza | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terre di Pisa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Terre Tollesi
Equivalent term: Tullum |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Todi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Torgiano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Torgiano rosso riserva | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Trebbiano d'Abruzzo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Trentino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Trento | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Val d'Arbia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Val di Cornia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Val Polcèvera | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valcalepio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valdadige | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valdadige Terradeiforti
Equivalent term: Terradeiforti Valdadige |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valdichiana toscana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valdinievole | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valle d'Aosta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valli Ossolane | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valpolicella | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valsusa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valtellina Superiore | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Velletri | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Valtènesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Verdicchio dei Castelli di Jesi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Verdicchio di Matelica | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Verduno Pelaverga
Equivalent term: Verduno |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vermentino di Gallura | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vermentino di Sardegna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vernaccia di Oristano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vernaccia di San Gimignano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vernaccia di Serrapetrona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vesuvio | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vicenza | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vignanello | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Villamagna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vin Santo del Chianti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vin Santo del Chianti Classico | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vin Santo di Montepulciano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vino Nobile di Montepulciano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Vittoria | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Zagarolo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| IT | Allerona | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Alta Valle della Greve | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Alto Livenza | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Alto Mincio | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Anagni | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Arghillà | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Avola | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Barbagia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Basilicata | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Benaco bresciano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Beneventano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Bergamasca | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Bettona | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Bianco del Sillaro
Equivalent term: Sillaro |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Bianco di Castelfranco Emilia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Calabria | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Camarro | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Campania | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Cannara | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Catalanesca del Monte Somma | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Civitella d'Agliano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli Aprutini | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli Cimini | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli del Limbara | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli del Sangro | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli della Toscana centrale | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli di Salerno | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colli Trevigiani | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Collina del Milanese | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colline del Genovesato | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colline Frentane | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colline Pescaresi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colline Savonesi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Colline Teatine | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Conselvano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Costa Etrusco Romana | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Costa Viola | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Daunia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Del Vastese
Equivalent term: Histonium |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Delle Venezie | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Dugenta | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Emilia
Equivalent term: Dell'Emilia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Epomeo | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Fontanarossa di Cerda | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Forlì | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Fortana del Taro | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Frusinate
Equivalent term: del Frusinate |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Grottino di Roccanova | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Isola dei Nuraghi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Lazio | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Liguria di Levante | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Lipuda | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Locride | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Marca Trevigiana | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Marche | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Maremma Toscana | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Marmilla | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Mitterberg | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Modena
Equivalent term: Provincia di Modena / di Modena |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Montecastelli | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Montenetto di Brescia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Murgia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Narni | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Nurra | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Ogliastra | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Osco
Equivalent term: Terre degli Osci |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Paestum | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Palizzi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Parteolla | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Pellaro | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Planargia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Pompeiano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Provincia di Mantova | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Provincia di Nuoro | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Provincia di Pavia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Provincia di Verona
Equivalent term: Veronese |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Puglia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Quistello | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Ravenna | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Roccamonfina | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Romangia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Ronchi di Brescia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Ronchi Varesini | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Rotae | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Rubicone | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Sabbioneta | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Salemi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Salento | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Salina | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Scilla | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Sebino | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Sibiola | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Sicilia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Spello | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Tarantino | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terrazze dell'Imperiese | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terrazze Retiche di Sondrio | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terre Aquilane
Equivalent term: Terre dell'Aquila |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terre del Volturno | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terre di Chieti | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terre di Veleja | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Terre Lariane | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Tharros | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Toscano
Equivalent term: Toscana |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Trexenta | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Umbria | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Val di Magra | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Val di Neto | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Val Tidone | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Valcamonica | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Valdamato | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Vallagarina | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Valle Belice | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Valle d'Itria | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Valle del Tirso | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Valli di Porto Pino | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Veneto | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Veneto Orientale | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Venezia Giulia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| IT | Vigneti delle Dolomiti
Equivalent term: Weinberg Dolomiten |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| CY | Βουνί Παναγιάς – Αμπελίτης
Equivalent term: Vouni Panayia - Ampelitis |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CY | Κουμανδαρία
Equivalent term: Commandaria |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CY | Κρασοχώρια Λεμεσού - Αφάμης
Equivalent term: Krasohoria Lemesou - Afames |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CY | Κρασοχώρια Λεμεσού - Λαόνα
Equivalent term: Krasohoria Lemesou - Laona |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CY | Λαόνα Ακάμα
Equivalent term: Laona Akama |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CY | Πιτσιλιά
Equivalent term: Pitsilia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| CY | Λάρνακα
Equivalent term: Larnaka |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| CY | Λεμεσός
Equivalent term: Lemesos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| CY | Λευκωσία
Equivalent term: Lefkosia |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| CY | Πάφος
Equivalent term: Pafos |
Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| LU | Moselle Luxembourgeoise | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Ászár-Neszmélyi borvidék | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Badacsony | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Badacsonyi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Balaton | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Balaton-felvidék | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Balatonboglár | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Balatonfüred-Csopak | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Balatoni | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Bükk | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Csongrád | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Debrői Hárslevelű | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Duna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Egri Bikavér | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Egri Bikavér Superior | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Eger | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Etyek-Buda | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Hajós-Baja | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Izsáki Arany Sárfehér | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Kunság | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Mátra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Mór | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Nagy-Somló | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Pannonhalma | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Pécs | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Somlói | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Sopron | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Szekszárd | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Tokaj | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Tolna | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Villány | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Villányi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Zala | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Káli | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Neszmély | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Pannon | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Tihany | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| HU | Balatonmelléki | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| HU | Duna-Tisza közi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| HU | Dunántúli | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| HU | Felső-magyarországi | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| HU | Zempléni | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| MT | Gozo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| MT | Malta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| MT | Maltese Islands | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Drenthe | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Flevoland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Friesland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Gelderland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Groningen | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Limburg | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Noord-Brabant | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Noord-Holland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Overijssel | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Utrecht | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Zeeland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| NL | Zuid-Holland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| AT | Burgenland | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Carnuntum | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Kamptal | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Kärnten | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Kremstal | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Leithaberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Mittelburgenland | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Neusiedlersee | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Neusiedlersee-Hügelland | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Niederösterreich | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Oberösterreich | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Salzburg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Steiermark | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Süd-Oststeiermark | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Südburgenland | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Südsteiermark | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Thermenregion | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Tirol | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Traisental | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Vorarlberg | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Wachau | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Wagram | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Weinviertel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Weststeiermark | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Wien | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| AT | Bergland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| AT | Steierland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| AT | Weinland | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Açores | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Alentejano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Alenquer | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Alentejo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Algarve | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Arruda | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Bairrada | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Beira Interior | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Biscoitos | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Bucelas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Carcavelos | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Colares | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Dão | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Douro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Duriense | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Encostas d'Aire | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Graciosa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Lafões | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Lagoa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Lagos | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Lisboa | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Madeirense | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Madeira
Equivalent term: Madera / Vinho da Madeira / Madeira Weine / Madeira Wine / Vin de Madère / Vino di Madera / Madeira Wijn |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Minho | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Óbidos | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Porto
Equivalent term: Oporto / Vinho do Porto / Vin de Porto / Port / Port Wine / Portwein / Portvin / Portwijn |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Palmela | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Pico | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Portimão | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Setúbal | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Tavira | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Távora-Varosa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Torres Vedras | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Trás-os-Montes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Vinho Verde | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| PT | Península de Setúbal | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Tejo | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Terras Madeirenses | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| PT | Transmontano | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Aiud | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Alba Iulia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Babadag | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Banat | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Banu Mărăcine | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Bohotin | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Coteşti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Cotnari | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Crişana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Dealu Bujorului | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Dealu Mare | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Drăgăşani | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Huşi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Iana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Iaşi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Lechinţa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Mehedinţi | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Miniş | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Murfatlar | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Nicoreşti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Odobeşti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Oltina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Panciu | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Pietroasa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Recaş | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Sâmbureşti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Sarica Niculiţel | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Sebeş - Apold | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Segarcea | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Ştefăneşti | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Târnave | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| RO | Colinele Dobrogei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Crişanei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Moldovei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Munteniei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Olteniei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Sătmarului | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Transilvaniei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Vrancei | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Dealurile Zarandului | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Terasele Dunării | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Viile Caraşului | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| RO | Viile Timişului | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| SI | Bela krajina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Belokranjec | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Bizeljsko-Sremič | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Bizeljčan | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Cviček | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Dolenjska | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Gorika Brda | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Kras | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Metlika črnina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Prekmurje | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Slovenska Istra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | tajerska Slovenija | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Teran | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Vipavska dolina | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SI | Podravje | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| SI | Posavje | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| SI | Primorska | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| SK | Junoslovenská/ Junoslovenské/ Junoslovenský | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SK | Malokarpatská/ Malokarpatské/ Malokarpatský | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SK | Nitrianska/ Nitrianske/ Nitriansky | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SK | Stredoslovenská/ Stredoslovenské/ Stredoslovenský | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SK | Vinohradnícka oblas Tokaj | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| SK | Východoslovenská/ Východoslovenské/ Východoslovenský | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Abona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Alella | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Alicante | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Almansa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Arabako Txakolina
Equivalent term: Txakolí de Álava |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Arlanza | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Arribes | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Bierzo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Binissalem | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Bizkaiko Txakolina
Equivalent term: Chacolí de Bizkaia |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Bullas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Calatayud | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Calzadilla | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Campo de Borja | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Campo de la Guardia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Cangas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Cariñena | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Casa del Blanco | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Cataluña | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Cava | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Chacolí de Bizkaia
Equivalent term: Bizkaiko Txakolina |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Chacolí de Getaria
Equivalent term: Getariako Txakolina |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Cigales | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Conca de Barberà | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Condado de Huelva | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Costers del Segre | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Dehesa del Carrizal | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Dominio de Valdepusa | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | El Hierro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Empordà | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Finca Élez | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Getariako Txakolina
Equivalent term: Chacolí de Getaria |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Gran Canaria | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Granada | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Guijoso | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Jerez | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Jumilla | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | La Gomera | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | La Mancha | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | La Palma | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Lanzarote | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Lebrija | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Los Balagueses | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Málaga | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Manchuela | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Manzanilla | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Méntrida | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Mondéjar | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Monterrei | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Montilla-Moriles | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Montsant | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Navarra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Pago Florentino | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Pago de Arínzano
Equivalent term: Vino de pago de Arinzano |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Pago de Otazu | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Penedès | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Pla de Bages | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Pla i Llevant | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Prado de Irache | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Priorat | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Rías Baixas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Ribeira Sacra | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Ribeiro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Ribera del Duero | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Ribera del Guadiana | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Ribera del Júcar | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Rioja | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Rueda | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Sierra de Salamanca | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Sierras de Málaga | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Somontano | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Tacoronte-Acentejo | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Tarragona | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Terra Alta | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Tierra de León | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Tierra del Vino de Zamora | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Toro | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Txakolí de Álava
Equivalent term: Arabako Txakolina |
Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Uclés | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Utiel-Requena | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valdeorras | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valdepeñas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valencia | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valtiendas | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valle de Güímar | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valle de la Orotava | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Valles de Benavente | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Vinos de Madrid | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Ycoden-Daute-Isora | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | Yecla | Wine with a protected designation of origin (PDO) |
| ES | 3 Riberas | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Altiplano de Sierra nevada | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Bajo Aragón | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Ribera del Gállego-Cinco Villas | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Ribera del Jiloca | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Valdejalón | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Valle del Cinca | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Bailén | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Barbanza e Iria | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Betanzos | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Cádiz | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Campo de Cartagena | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Cangas | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Castelló | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Castilla | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Castilla y León | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Córdoba | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Costa de Cantabria | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Cumbres del Guadalfeo | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Desierto de Almería | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | El Terrerazo | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Extremadura | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Formentera | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Ibiza | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Illes Balears | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Isla de Menorca | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Laujar-Alpujarra | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Liébana | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Los Palacios | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Mallorca | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Murcia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Norte de Almería | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Ribera del Andarax | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Ribera del Queiles | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Serra de Tramuntana-Costa Nord | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Sierras de Las Estancias y Los Filabres | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Sierra Norte de Sevilla | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Sierra Sur de Jaén | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Torreperogil | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Valle del Miño-Ourense | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Valles de Sadacia | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| ES | Villaviciosa de Córdoba | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| UK | English | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| UK | English Regional | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| UK | Welsh | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
| UK | Welsh Regional | Wine with a protected geographical indication (PGI) |
Wines of the Republic of Moldova to be protected in the European Union
Ciumai/Чумай
Romăneşti
Codru
Ştefan Vodă
Valul lui Traian
PART B
Spirit drinks of the European Union to be protected in the Republic of Moldova
| EU−Member State | Name to be protected | Product Type |
| BE | Balegemse jenever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE, NL, FR | Genièvre / Jenever / Genever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE, NL, FR | Genièvre de grains/Graanjenever/Graangenever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE | Hasseltse jenever / Hasselt | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE, NL | Jonge jenever/ jonge genever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE | O´ de Flander-Oost-Vlaamse Graanjenever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE, NL | Oude jenever/ oude genever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE | Peket-Pekêt/Pèket-Pèkèt de Wallonie | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| BE, NL, FR | Genièvre aux fruits / Vruchtenjenever / Jenever met vruchten / Fruchtgenever | Other Spirit Drinks |
| BG | Бургаска Мускатова ракия / Мускатова ракия от Бургас / Bourgaska Muscatova rakya / Muscatova rakya from Bourgas | Wine Spirit |
| BG | Добруджанска мускатова ракия / Мускатова ракия от Добруджа / Dobrudjanska muscatova rakya / muscatova rakya from Dobrudja | Wine Spirit |
| BG | Карловска гроздова ракия / Гроздова Ракия от Карлово / Karlovska grozdova rakya / Grozdova Rakya from Karlovo | Wine Spirit |
| BG | Поморийска гроздова ракия / Гроздова ракия от Поморие / Pomoriyska grozdova rakya / Grozdova rakya from Pomorie | Wine Spirit |
| BG | Русенска бисерна гроздова ракия / Бисерна гроздова ракия от Русе / Russenska biserna grozdova rakya / Biserna grozdova rakya from Russe | Wine Spirit |
| BG | Сливенска перла (Сливенска гроздова ракия / Гроздова ракия от Сливен) /Slivenska perla (Slivenska grozdova rakya / Grozdova rakya from Sliven) | Wine Spirit |
| BG | Стралджанска Мускатова ракия / Мускатова ракия от Стралджа / Straldjanska Muscatova rakya / Muscatova rakya from Straldja | Wine Spirit |
| BG | Сунгурларска гроздова ракия / Гроздова ракия от Сунгурларе / Sungurlarska grozdova rakya / Grozdova rakya from Sungurlare | Wine Spirit |
| BG | Сухиндолска гроздова ракия / Гроздова ракия от Сухиндол / Suhindolska grozdova rakya / Grozdova rakya from Suhindol | Wine Spirit |
| BG | Ловешка сливова ракия / Сливова ракия от Ловеч / Loveshka slivova rakya / Slivova rakya from Lovech | Fruit Spirit |
| BG | Силистренска кайсиева ракия / Кайсиева ракия от Силистра / Silistrenska kaysieva rakya / Kaysieva rakya from Silistra | Fruit Spirit |
| BG | Тервелска кайсиева ракия / Кайсиева ракия от Тервел / Tervelska kaysieva rakya / Kaysieva rakya from Tervel | Fruit Spirit |
| BG | Троянска сливова ракия / Сливова ракия от Троян / Troyanska slivova rakya / Slivova rakya from Troyan | Fruit Spirit |
| CZ | Karlovarská Hořká | Liqueur |
| DK | Dansk Akvavit / Dansk Aquavit | Akvavit/ Aquavit |
| DE | Bergischer Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE | Emsländer Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE | Haselünner Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE | Hasetaler Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE, AT, BE | Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE | Münsterländer Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE | Sendenhorster Korn / Kornbrand | Grain Spirit |
| DE | Deutscher Weinbrand | Brandy/Weinbrand |
| DE | Pfälzer Weinbrand | Brandy/Weinbrand |
| DE | Fränkischer Obstler | Fruit Spirit |
| DE | Fränkisches Kirschwasser | Fruit Spirit |
| DE | Fränkisches Zwetschgenwasser | Fruit Spirit |
| DE | Schwarzwälder Kirschwasser | Fruit Spirit |
| DE | Schwarzwälder Mirabellenwasser | Fruit Spirit |
| DE | Schwarzwälder Williamsbirne | Fruit Spirit |
| DE | Schwarzwälder Zwetschgenwasser | Fruit Spirit |
| DE | Schwarzwälder Himbeergeist | Geist |
| DE | Bayerischer Gebirgsenzian | Gentian |
| DE | Ostfriesischer Korngenever | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| DE | Steinhäger | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| DE | Rheinberger Kräuter | Bitter tasting Spirit Drinks/ Bitter |
| DE | Bayerischer Kräuterlikör | Liqueur |
| DE | Benediktbeurer Klosterlikör | Liqueur |
| DE | Berliner Kümmel | Liqueur |
| DE | Blutwurz | Liqueur |
| DE | Chiemseer Klosterlikör | Liqueur |
| DE | Ettaler Klosterlikör | Liqueur |
| DE | Hamburger Kümmel | Liqueur |
| DE | Hüttentee | Liqueur |
| DE | Münchener Kümmel | Liqueur |
| DE | Bärwurz | Other Spirit Drinks |
| DE | Königsberger Bärenfang | Other Spirit Drinks |
| DE | Ostpreußischer Bärenfang | Other Spirit Drinks |
| EE | Estonian vodka | Vodka |
| IE | Irish Whiskey / Uisce Beatha Eireannach / Irish Whisky | Whiskey/Whisky |
| IE | Irish Cream | Liqueur |
| IE | Irish Poteen/Irish Poitín | Other Spirit Drinks |
| EL | Brandy Αττικής / Brandy of Attica | Brandy/Weinbrand |
| EL | Brandy Κεντρικής Ελλάδας / Brandy of central Greece | Brandy/Weinbrand |
| EL | Brandy Πελοποννήσου / Brandy of the Peloponnese | Brandy/Weinbrand |
| EL | Τσικουδιά / Tsikoudia | Grape Marc Spirit |
| EL | Τσικουδιά Κρήτης / Tsikoudia of Crete | Grape Marc Spirit |
| EL | Τσίπουρο / Tsipouro | Grape Marc Spirit |
| EL | Τσίπουρο Θεσσαλίας / Tsipouro of Thessaly | Grape Marc Spirit |
| EL | Τσίπουρο Μακεδονίας/ Tsipouro of Macedonia | Grape Marc Spirit |
| EL | Τσίπουρο Τυρνάβου / Tsipouro of Tyrnavos | Grape Marc Spirit |
| EL | Ούζο Θράκης / Ouzo of Thrace | Distilled Anis |
| EL | Ούζο Καλαμάτας / Ouzo of Kalamata | Distilled Anis |
| EL | Ούζο Μακεδονίας / Ouzo of Macedonia | Distilled Anis |
| EL | Ούζο Μυτιλήνης / Ouzo of Mitilene | Distilled Anis |
| EL | Ούζο Πλωμαρίου / Ouzo of Plomari | Distilled Anis |
| EL | Κίτρο Νάξου / Kitro of Naxos | Liqueur |
| EL | Κουμκουάτ Κέρκυρας / Koum Kouat of Corfu | Liqueur |
| EL | Μαστίχα Χίου / Masticha of Chios | Liqueur |
| EL | Τεντούρα / Tentoura | Liqueur |
| ES | Ron de Granada | Rum |
| ES | Ron de Málaga | Rum |
| ES | Whisky español | Whiskey/Whisky |
| ES | Brandy de Jerez | Brandy/Weinbrand |
| ES | Brandy del Penedés | Brandy/Weinbrand |
| ES | Orujo de Galicia | Grape Marc Spirit |
| ES | Aguardiente de sidra de Asturias | Cider Spirits & Perry Spirits |
| ES | Gin de Mahón | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Anis español | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Anís Paloma Monforte del Cid | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Cazalla | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Chinchón | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Hierbas de Mallorca | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Hierbas Ibicencas | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Ojén | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Rute | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| ES | Cantueso Alicantino | Liqueur |
| ES | Licor café de Galicia | Liqueur |
| ES | Licor de hierbas de Galicia | Liqueur |
| ES | Palo de Mallorca | Liqueur |
| ES | Ratafia catalana | Liqueur |
| ES | Aguardiente de hierbas de Galicia | Other Spirit Drinks |
| ES | Aperitivo Café de Alcoy | Other Spirit Drinks |
| ES | Herbero de la Sierra de Mariola | Other Spirit Drinks |
| ES | Pacharán navarro | Other Spirit Drinks |
| ES | Ronmiel | Other Spirit Drinks |
| ES | Ronmiel de Canarias | Other Spirit Drinks |
| FR | Rhum de la Guadeloupe | Rum |
| FR | Rhum de la Guyane | Rum |
| FR | Rhum de la Martinique | Rum |
| FR | Rhum de la Réunion | Rum |
| FR | Rhum de sucrerie de la Baie du Galion | Rum |
| FR | Rhum des Antilles françaises | Rum |
| FR | Rhum des départements français d'outre-mer | Rum |
| FR | Whisky alsacien / Whisky d'Alsace | Whiskey/Whisky |
| FR | Whisky breton / Whisky de Bretagne | Whiskey/Whisky |
| FR | Armagnac | Wine Spirit |
| FR | Armagnac-Ténarèze | Wine Spirit |
| FR | Bas-Armagnac | Wine Spirit |
| FR | Blanche Armagnac | Wine Spirit |
| FR | Cognac | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de Cognac | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de Faugères / Faugères | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de Jura | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin de Bourgogne | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin de la Marne | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin de Savoie | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin des Côtes-du-Rhône | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire d'Aquitaine | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire de Franche-Comté | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire de Provence | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire des Coteaux de la Loire | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire du Bugey | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire du Centre-Est | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie de vin originaire du Languedoc | Wine Spirit |
| FR | Eau-de-vie des Charentes | Wine Spirit |
| FR | Fine Bordeaux | Wine Spirit |
| FR | Fine de Bourgogne | Wine Spirit |
| FR | Haut-Armagnac | Wine Spirit |
| FR | Brandy français / Brandy de France | Brandy/Weinbrand |
| FR | Marc d'Alsace Gewürztraminer | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc d'Aquitaine / Eau-de-vie de marc originaire d'Aquitaine | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc d'Auvergne | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc de Bourgogne / Eau-de-vie de marc de Bourgogne | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc de Champagne / Eau-de-vie de marc de Champagne | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc de Franche-Comté /Eau-de-vie de marc originaire de Franche-Comté | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc de Lorraine | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc de Provence / Eau-de-vie de marc originaire de Provence | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc de Savoie / Eau-de-vie de marc originaire de Savoie | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc des Côteaux de la Loire / Eau-de-vie de marc originaire des Coteaux de la Loire | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc des Côtes-du-Rhône / Eau-de-vie de marc des Côtes du Rhône | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc du Bugey / Eau-de-vie de marc originaire de Bugey | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc du Centre-Est / Eau-de-vie de marc originaire du Centre-Est | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc du Jura | Grape Marc Spirit |
| FR | Marc du Languedoc / Eau-de-vie de marc originaire du Languedoc | Grape Marc Spirit |
| FR | Framboise d'Alsace | Fruit Spirit |
| FR | Kirsch d'Alsace | Fruit Spirit |
| FR | Kirsch de Fougerolles | Fruit Spirit |
| FR | Mirabelle d'Alsace | Fruit Spirit |
| FR | Mirabelle de Lorraine | Fruit Spirit |
| FR | Quetsch d'Alsace | Fruit Spirit |
| FR | Williams d'Orléans | Fruit Spirit |
| FR | Calvados | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Calvados Domfrontais | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Calvados Pays d'Auge | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Eau-de-vie de cidre de Bretagne | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Eau-de-vie de cidre de Normandie | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Eau-de-vie de cidre du Maine | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Eau-de-vie de poiré de Bretagne | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Eau-de-vie de poiré de Normandie | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Eau-de-vie de poiré du Maine | Cider Spirits & Perry Spirits |
| FR | Genièvre Flandres Artois | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| FR, IT | Génépi des Alpes / Genepì degli Alpi | Liqueur |
| FR | Ratafia de Champagne | Liqueur |
| FR | Cassis de Bourgogne | Crème de Cassis |
| FR | Cassis de Dijon | Crème de Cassis |
| FR | Cassis de Saintonge | Crème de Cassis |
| FR | Cassis du Dauphiné | Crème de Cassis |
| FR | Pommeau de Bretagne | Other Spirit Drinks |
| FR | Pommeau de Normandie | Other Spirit Drinks |
| FR | Pommeau du Maine | Other Spirit Drinks |
| HR | Hrvatska loza | Fruit Spirit |
| HR | Hrvatska stara ljivovica | Fruit Spirit |
| HR | Slavonska ljivovica | Fruit Spirit |
| HR | Hrvatski pelinkovac | Liqueur |
| HR | Zadarski maraschino | Maraschino/Marrasquino/ Maraskino |
| HR | Hrvatska travarica | Other Spirit Drinks Other Spirit Drinks |
| IT | Brandy italiano | Brandy/Weinbrand |
| IT | Grappa | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa di Barolo | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa di Marsala | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa friulana / Grappa del Friuli | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa lombarda / Grappa di Lombardia | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa piemontese / Grappa del Piemonte | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa Siciliana / Grappa di Sicilia | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa trentina / Grappa del Trentino | Grape Marc Spirit |
| IT | Grappa veneta / Grappa del Veneto | Grape Marc Spirit |
| IT | Südtiroler Grappa / Grappa dell'Alto Adige | Grape Marc Spirit |
| IT | Aprikot trentino / Aprikot del Trentino | Fruit Spirit |
| IT | Distillato di mele trentino / Distillato di mele del Trentino | Fruit Spirit |
| IT | Kirsch Friulano / Kirschwasser Friulano | Fruit Spirit |
| IT | Kirsch Trentino / Kirschwasser Trentino | Fruit Spirit |
| IT | Kirsch Veneto / Kirschwasser Veneto | Fruit Spirit |
| IT | Sliwovitz del Friuli-Venezia Giulia | Fruit Spirit |
| IT | Sliwovitz del Trentino-Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Sliwovitz del Veneto | Fruit Spirit |
| IT | Sliwovitz trentino / Sliwovitz del Trentino | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Aprikot / Aprikot dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Golden Delicious / Golden Delicious dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Gravensteiner / Gravensteiner dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Kirsch / Kirsch dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Marille / Marille dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Obstler / Obstler dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Williams / Williams dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Südtiroler Zwetschgeler / Zwetschgeler dell'Alto Adige | Fruit Spirit |
| IT | Williams friulano / Williams del Friuli | Fruit Spirit |
| IT | Williams trentino / Williams del Trentino | Fruit Spirit |
| IT | Genziana trentina / Genziana del Trentino | Gentian |
| IT | Südtiroler Enzian / Genziana dell'Alto Adige | Gentian |
| IT | Genepì del Piemonte | Liqueur |
| IT | Genepì della Valle d'Aosta | Liqueur |
| IT | Liquore di limone della Costa d'Amalfi | Liqueur |
| IT | Liquore di limone di Sorrento | Liqueur |
| IT | Mirto di Sardegna | Liqueur |
| IT | Nocino di Modena | Nocino |
| CY | Ζιβανία / Τζιβανία /Ζιβάνα / Zivania | Grape Marc Spirit |
| CY, GR | Ouzo / Oύζο | Distilled Anis |
| LV | Latvijas Dzidrais | Vodka |
| LV | Rīgas Degvīns | Vodka |
| LV | Allau Ķimelis | Liqueur |
| LT | Samanė | Grain Spirit |
| LT | Originali lietuvika degtinė/ Original Lithuanian vodka | Vodka |
| LT | Vilniaus dinas / Vilnius Gin | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| LT | Trejos devynerios | Bitter tasting Spirit Drinks/ Bitter |
| LT | Čepkelių | Liqueur |
| LT | Trauktinė | Other Spirit Drinks |
| LT | Trauktinė "Dainava" | Other Spirit Drinks |
| LT | Trauktinė "Palanga" | Other Spirit Drinks |
| LU | Eau-de-vie de seigle de marque nationale luxembourgeoise | Grain Spirit |
| LU | Eau-de-vie de marc de marque nationale luxembourgeoise | Grape Marc Spirit |
| LU | Eau-de-vie de kirsch de marque nationale luxembourgeoise | Fruit Spirit |
| LU | Eau-de-vie de mirabelle de marque nationale luxembourgeoise | Fruit Spirit |
| LU | Eau-de-vie de poires de marque nationale luxembourgeoise | Fruit Spirit |
| LU | Eau-de-vie de pommes de marque nationale luxembourgeoise | Fruit Spirit |
| LU | Eau-de-vie de prunelles de marque nationale luxembourgeoise | Fruit Spirit |
| LU | Eau-de-vie de quetsch de marque nationale luxembourgeoise | Fruit Spirit |
| LU | Cassis de Beaufort | Crème de Cassis |
| HU | Törkölypálinka | Grape Marc Spirit |
| HU | Békési Szilvapálinka | Fruit Spirit |
| HU | Gönci Barackpálinka | Fruit Spirit |
| HU | Kecskeméti Barackpálinka | Fruit Spirit |
| HU, AT | Pálinka | Fruit Spirit |
| HU | Szabolcsi Almapálinka | Fruit Spirit |
| HU | Szatmári Szilvapálinka | Fruit Spirit |
| AT | Wachauer Weinbrand | Brandy/Weinbrand |
| AT | Weinbrand Dürnstein | Brandy/Weinbrand |
| AT | Wachauer Marillenbrand | Fruit Spirit |
| AT | Grossglockner Alpenbitter | Liqueur |
| AT | Jägertee / Jagertee / Jagatee | Liqueur |
| AT | Mariazeller Jagasaftl | Liqueur |
| AT | Mariazeller Magenlikör | Liqueur |
| AT | Puchheimer Bitter | Liqueur |
| AT | Steinfelder Magenbitter | Liqueur |
| AT | Wachauer Marillenlikör | Liqueur |
| AT | Inländerrum | Other Spirit Drinks |
| PL | Herbal vodka from the North Podlasie Lowland aromatised with an extract of bison grass / Wódka ziołowa z Niziny Północnopodlaskiej aromatyzowana ekstraktem z trawy żubrowej | Vodka |
| PL | Polska Wódka / Polish Vodka | Vodka |
| PL | Polish Cherry | Liqueur |
| PT | Rum da Madeira | Rum |
| PT | Aguardente de Vinho Alentejo | Wine Spirit |
| PT | Aguardente de Vinho da Região dos Vinhos Verdes | Wine Spirit |
| PT | Aguardente de Vinho da Região dos Vinhos Verdes de Alvarinho | Wine Spirit |
| PT | Aguardente de Vinho Douro | Wine Spirit |
| PT | Aguardente de Vinho Lourinhã | Wine Spirit |
| PT | Aguardente de Vinho Ribatejo | Wine Spirit |
| PT | Aguardente Bagaceira Alentejo | Grape Marc Spirit |
| PT | Aguardente Bagaceira Bairrada | Grape Marc Spirit |
| PT | Aguardente Bagaceira da Região dos Vinhos Verdes | Grape Marc Spirit |
| PT | Aguardente Bagaceira da Região dos Vinhos Verdes de Alvarinho | Grape Marc Spirit |
| PT | Aguardente de pêra da Lousã | Fruit Spirit |
| PT | Medronho do Algarve | Fruit Spirit |
| PT | Medronho do Buçaco | Fruit Spirit |
| PT | Évora anisada | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| PT | Anis português | Liqueur |
| PT | Ginjinha portuguesa | Liqueur |
| PT | Licor de Singeverga | Liqueur |
| PT | Poncha da Madeira | Liqueur |
| RO | Vinars Murfatlar | Wine Spirit |
| RO | Vinars Segarcea | Wine Spirit |
| RO | Vinars Târnave | Wine Spirit |
| RO | Vinars Vaslui | Wine Spirit |
| RO | Vinars Vrancea | Wine Spirit |
| RO | Horincă de Cămârzana | Fruit Spirit |
| RO | Horincă de Chioar | Fruit Spirit |
| RO | Horincă de Lăpuş | Fruit Spirit |
| RO | Horincă de Maramureş | Fruit Spirit |
| RO | Horincă de Seini | Fruit Spirit |
| RO | Pălincă | Fruit Spirit |
| RO | Ţuică Ardelenească de Bistriţa | Fruit Spirit |
| RO | Ţuică de Argeş | Fruit Spirit |
| RO | Ţuică de Buzău | Fruit Spirit |
| RO | Ţuică de Valea Milcovului | Fruit Spirit |
| RO | Ţuică de Zalău | Fruit Spirit |
| RO | Ţuică Zetea de Medieşu Aurit | Fruit Spirit |
| RO | Turţ de Maramureş | Fruit Spirit |
| RO | Turţ de Oaş | Fruit Spirit |
| SI | Brinjevec | Fruit Spirit |
| SI | Dolenjski sadjevec | Fruit Spirit |
| SI | Janeevec | Aniseed-Flavoured Spirit Drinks |
| SI | Slovenska travarica | Bitter tasting Spirit Drinks/ Bitter |
| SI | Pelinkovec | Liqueur |
| SI | Orehovec | Nocino |
| SI | Domači rum | Other Spirit Drinks |
| SK | Karpatské brandy peciál | Brandy/Weinbrand |
| SK | Boácka slivovica | Fruit Spirit |
| SK | Laugarício vodka | Vodka |
| SK | Inovecká borovička | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| SK | Liptovská borovička | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| SK | Slovenská borovička | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| SK | Slovenská borovička Juniperus | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| SK | Spiská borovička | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
| SK | Demänovka bylinná horká | Bitter tasting Spirit Drinks/ Bitter |
| SK | Demänovka bylinný likér | Liqueur |
| FI | Suomalainen Vodka / Finsk Vodka / Vodka of Finland | Vodka |
| FI | Suomalainen Marjalikööri / Suomalainen Hedelmälikööri / Finsk Bärlikör / Finsk Fruktlikör / Finnish berry liqueur / Finnish fruit liqueur | Liqueur |
| SE | Svensk Vodka / Swedish Vodka | Vodka |
| SE | Svensk Aquavit / Svensk Akvavit / Swedish Aquavit | Akvavit/ Aquavit |
| SE | Svensk Punsch / Swedish Punch | Other Spirit Drinks |
| UK | Scotch Whisky | Whiskey/Whisky |
| UK | Somerset Cider Brandy | Cider Spirits & Perry Spirits |
| UK | Plymouth Gin | Juniper-Flavoured Spirit Drinks |
Spirits drinks of the Republic of Moldova to be protected in the European Union
Divin
PART C
Aromatised wines of the European Union to
be protected in the Republic of Moldova
| EU-Member State | Name to be protected |
| IT | Vermouth di Torino |
| ES | Vino Naranja del Condado de Huelva |
| HR | Samoborski bermet |
| FR | Vermouth de Chambéry |
| DE | Nürnberger Glühwein |
| DE | Thüringer Glühwein |
Aromatised wines of the Republic of Moldova to be protected in the European Union
[...]