Decizia protocolară nr.16.25 din 14.05.2025 \rAviz la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (iniţiativa legislativă nr.70 din 6 martie 2025)

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative

(iniţiativa legislativă nr.70 din 6 martie 2025)

nr. 16.25  din  14.05.2025

 (în vigoare 15.05.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-232 art. 33 din 15.05.2025

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 14 mai 2025

Decizia protocolară nr.16.25/2025

PRIM-MINISTRU  Dorin RECEAN

Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.70 din 6 martie 2025) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.

Iniţiativa legislativă este înaintată în conformitate cu art.73 din Constituţia Republicii Moldova şi cu art.47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996.

Sub aspectul intenţiei de reglementare, potrivit notei de fundamentare, scopul elaborării proiectului rezidă în necesitatea îmbunătăţirii cadrului legal naţional aferent prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Astfel, proiectul de lege înaintat reprezintă o continuitate a procesului de implementare a angajamentelor Republicii Moldova, ca urmare a ratificării Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul) şi, respectiv, a aplicării legislaţiei prin adoptarea Legii nr.111/2022 pentru modificarea unor acte normative.

Totodată, necesitatea elaborării proiectului de act normativ se relevă în contextul analizei, sugestiilor şi propunerilor cuprinse în Raportul de evaluare al grupului de experţi privind acţiunea împotriva violenţei faţă de femei şi a violenţei domestice (GREVIO), adoptat la 26 octombrie 2023. Astfel, ca urmare a evaluării măsurilor luate de către autorităţile Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Istanbul, GREVIO a propus o serie de măsuri şi îmbunătăţiri pentru consolidarea implementării acesteia. În mod special, în Raportul GREVIO, se evidenţiază următoarele aspecte:

- necesitatea unui răspuns ferm al justiţiei penale la toate formele de violenţă împotriva femeilor, inclusiv la violenţa domestică;

- importanţa adoptării unor măsuri integrate pentru a aborda alte forme, uneori mai puţin vizibile, de violenţă împotriva femeilor – "stalking", mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, sterilizarea forţată şi avortul forţat;

- necesitatea îmbunătăţirii numărului şi disponibilităţii programelor pentru agresori în întreaga ţară;

- importanţa promovării campaniilor de sensibilizare şi a efectuării cercetărilor cu privire la toate formele de violenţă împotriva femeilor, inclusiv cele care sunt în prezent mai puţin explorate;

- facilitarea accesului victimelor la compensaţii în cadrul procedurilor civile şi penale;

- necesitatea creşterii nivelurilor de finanţare şi ale alocării surselor de finanţare durabile pentru organizaţiile care apără drepturile femeilor.

Mai jos este prezentată analiza generalizată şi multiaspectuală bazată pe avizele recepţionate de la autorităţi, care vizează anumite prevederi din proiectul de lege, ce urmează a fi revizuite conform comentariilor şi observaţiilor de ordin conceptual şi tehnico-legislativ:

La art.I (Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie)

La pct.1, în preambulul la Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie (în continuare – Legea nr.45/2007), după textul "violenţei asupra femeilor, faptul" se propune introducerea textului "că actele de violenţă comise prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice sunt de o gravitate sporită şi generează un grad înalt de pericol social, ". Se consideră inoportună modificarea prevăzută la pct.1, căci, potrivit art.43 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, în preambulul actului normativ sunt prevăzute scopul şi raţiunea adoptării, aprobării sau emiterii actului normativ, motivaţia social-politică, economică sau de altă natură, precum şi direcţiile principale care sunt reflectate în actul normativ. Astfel, în preambulul Legii nr.45/2007 urmează a fi consfinţit scopul general de prevenire şi combatere a oricăror forme de violenţă, fără a evidenţia unele manifestări particulare ale violenţei împotriva femeilor şi ale violenţei în familie.

Cu referire la noţiunea "echipă multidisciplinară teritorială", pentru clarificarea normei, se consideră necesară substituirea cuvântului "justiţiei" cu cuvântul "poliţiei". Totodată, în scopul respectării utilizării unei terminologii uniforme în Legea nr.45/2007, cuvântul "profesionişti" se va substitui cu cuvântul "specialişti".

Sub alt aspect, se consideră oportună examinarea soluţiei de redare a noţiunii prenotate similar prevederilor Instrucţiunii metodice privind intervenţia poliţiei în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în familie, aprobată prin Ordinul Inspectoratului General al Poliţiei nr.134/2017. Astfel, potrivit Instrucţiunii menţionate, "echipa multidisciplinară" reprezintă un grup de persoane cu funcţii de răspundere, abilitate cu competenţe de prevenire şi de combatere a violenţei în familie, creat în cadrul administraţiei publice locale de nivelul întâi sau doi, constituit din asistent social comunitar, medic de familie, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, poliţist, reprezentant al autorităţii administraţiei publice locale, alte organe şi organizaţii neguvernamentale competente, menit să asigure coordonarea operativă a activităţilor comune şi să intervină prompt în soluţionarea cazurilor de violenţă în familie şi în acordarea serviciilor de asistenţă necesară, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Prin urmare, pe lângă faptul că definiţia din cadrul Instrucţiunii metodice privind intervenţia poliţiei în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în familie se consideră drept comprehensivă şi mai reuşită din punctul de vedere al clarităţii terminologice, urmează a fi luată în considerare şi necesitatea racordării definiţiilor din toate actele normative relevante domeniului.

În raport cu amendamentul ce vizează modificarea noţiunii "violenţă economică", cuvintele "cardurile bancare" se vor substitui cu cuvintele "conturile bancare". Totodată, din punct vedere terminologic, este eronată utilizarea cuvântului "încasarea", deoarece această operaţiune reprezintă primirea unei sume de bani. Respectiv, operaţiunea de "încasare" presupune existenţa prezumtivă a acordului persoanei (plătitor) în scopul transmiterii/virării sumei de bani pe contul altei persoane (beneficiar). Mai mult, este incorectă explicaţia precum că "încasarea" are loc de pe contul bancar pentru că în cazul operaţiunii de "încasare" are loc primirea unei sume de bani pe contul bancar al unei persoane.

Totodată, este necesară detalierea formei de violenţă economică concretizată în "extragerea mijloacelor băneşti de pe conturile bancare ale victimei fără permisiunea acesteia", în scopul diferenţierii de alte fapte penale ilicite cu caracter similar ce atentează la patrimoniul persoanei (ex., art.186 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002 (în continuare – Codul penal) – "Furtul"). Observaţiile indicate supra urmează a fi luate în considerare şi la modificările propuse, în raport cu lit.c) alin.(1) art.201¹ din Codul penal (art.X pct.14 din proiect).

Aferent propunerii de modificare a noţiunii "violenţă împotriva femeilor", se recomandă substituirea textului " , inclusiv, pe dimensiune digitală, " cu textul " , inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau al comunicaţiilor electronice, ".

Având în vedere utilizarea în cadrul proiectului de lege a noţiunii "dimensiune digitală", se consideră necesară definirea distinctă a acesteia. Or, noţiunea "dimensiune digitală" se consideră diferită de noţiunea "dimensiune digitală a violenţei", care a fost definită în cadrul proiectului de lege.

Cu referire la propunerea de modificare a noţiunii "situaţie de criză/situaţie critică", urmează a fi revăzută necesitatea şi oportunitatea completării noţiunii cu textul " , inclusiv pe dimensiune digitală". Potrivit redacţiei actuale a noţiunii prenotate, "situaţie de criză/situaţie critică" reprezintă totalitatea circumstanţelor ce prezintă pericol iminent pentru viaţa şi/sau integritatea fizică şi/sau psihică a persoanei, necesitând intervenţii în regim de urgenţă cu măsuri de protecţie. Astfel, se apreciază drept irelevantă evidenţierea "dimensiunii digitale" în contextul constatării unei situaţii de criză/situaţii critice.

Totodată, se menţionează că redacţia în vigoare a noţiunii nu exclude posibilitatea luării în considerare a tuturor factorilor/circumstanţelor/acţiunilor (inclusiv comise prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau al comunicaţiilor electronice), în contextul constatării existenţei/inexistenţei unei situaţii de criză/situaţii critice.

La pct.4, cu referire la cuprinsul lit.d¹) în redacţia proiectului, acesta se va completa cu cuvintele "violenţei împotriva femeilor şi ale violenţei în familie".

La pct.5, prin care se propune extinderea perioadei de eliberare a ordinului de restricţie conform prevederilor art.12¹ din Legea nr.45/2007, nu este clară necesitatea operării modificărilor în cauză. Iar potrivit alin.(5) art.12¹ din aceeaşi lege, "victima are dreptul, în perioada de acţiune a ordinului de restricţie de urgenţă, să solicite, în condiţiile legii, eliberarea ordonanţei de protecţie. Acţiunea ordinului de restricţie de urgenţă, în acest caz, se prelungeşte de drept şi încetează odată cu punerea în aplicare a măsurilor de protecţie stabilite de judecată". Prin urmare, în contextul existenţei prevederii de la alin.(5), care indică asupra prelungirii de drept a acţiunii ordinului de restricţie în cazul solicitării eliberării ordonanţei de protecţie, urmează a fi reanalizată oportunitatea şi necesitatea operării modificărilor legislative indicate la pct.5.

Subsidiar, cu referire la acelaşi aspect, deşi se consideră judicioasă propunerea indicată la pct.5, urmează a fi luate în calcul capacităţile statului (resurse financiare şi umane) ce vor fi necesare în scopul implementării propunerilor nominalizate.

La pct.6, se propune completarea alin.(1) art.15 din Legea nr.45/2007 cu lit.k)-m) cu următorul cuprins:

"k) obligarea agresorului de a elimina din dispozitivul digital datele informatice cu conţinut abuziv;

l) restricţionarea accesului agresorului la reţelele de comunicaţii electronice;

m) interzicerea contractării serviciilor de comunicaţii electronice, inclusiv a serviciilor preplătite anonime".

Cu referire la măsurile noi propuse a fi aplicate în contextul emiterii ordonanţei de protecţie, se atenţionează asupra a două aspecte:

În primul rând, analizând, prima facie, măsurile indicate la lit.l) şi m) par a pune probleme de constituţionalitate din perspectiva respectării dreptului la viaţa privată. În acest sens, sunt relevante prevederile art.54 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova – "Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei."

Mai mult, potrivit alin.(4) din cadrul aceluiaşi articol, "restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii".

În speţă, nu se desconsideră sau se subestimează riscurile aferente fenomenului de violenţă în familie sau de violenţă împotriva femeilor, precum şi importanţa creării unor măsuri/mecanisme de protecţie a victimelor. Totuşi, măsurile propuse lit.l) – "restricţionarea accesului agresorului la reţelele de comunicaţii electronice" şi, respectiv, lit.m) – "interzicerea contractării serviciilor de comunicaţii electronice, inclusiv a serviciilor preplătite anonime", par a fi mult prea drastice, cu repercusiuni disproporţionate şi în raport cu drepturile şi libertăţile fundamentele ale persoanei.

Complementar, se menţionează că, în contextul intenţiei de aplicare a unor măsuri restrictive/coercitive ce comportă anumite ingerinţe în raport cu drepturile şi libertăţile persoanei, se impune respectarea testului proporţionalităţii. Cu alte cuvinte, urmează a fi apreciat dacă realizarea acestor măsuri este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin urmare, se consideră necesar de a fi revăzută oportunitatea completării alin.(1) art.15 din Legea nr.45/2007 cu lit.l) şi m) în redacţia proiectului. Totodată, în ipoteza excluderii literelor prenotate din cadrul proiectul, drept consecinţă, urmează a fi revizuite/excluse şi amendamentele ce vizează completarea art.15 cu alin.(1³), precum şi modificările aferent alin.(5) din acelaşi articol.

Cu referire la măsura indicată la lit.k) – "obligarea agresorului de a elimina din dispozitivul digital datele informatice cu conţinut abuziv", se menţionează asupra problematicii de aplicabilitate a măsurii date. Astfel, nu este clar cum şi de către cine urmează a fi supravegheată îndeplinirea acestei măsuri. Mai mult, este incertă asigurarea respectării măsurii date în ipoteza existenţei unor copii ascunse pe alte dispozitive (ex., carduri de memorie) a datelor informatice cu caracter abuziv.

Suplimentar, se consideră necesară detalierea datelor informatice ce urmează a fi eliminate din dispozitivul digital, deoarece noţiunea "date informatice cu conţinut abuziv" este prea largă.

Potrivit pct.6, se propune completarea alin.(2) art.15 cu următorul enunţ: "În cazul emiterii ordonanţei de protecţie pentru acte de violenţă comise prin utilizarea tehnologiei informaţionale sau a comunicaţiilor electronice, instanţa de judecată informează imediat furnizorul de servicii care gestionează reţele utilizate de agresor". În raport cu această modificare, nu este clar raţionamentul şi scopul ce justifică obligaţia instanţei de judecată de a informa imediat furnizorul de servicii care gestionează reţele utilizate de agresor, în situaţia emiterii ordonanţei de protecţie pentru acte de violenţă comise prin utilizarea tehnologiei informaţionale sau a comunicaţiilor electronice. La fel, nu este clar ce acţiuni urmează să întreprindă furnizorul de servicii care gestionează reţele utilizate de agresor, în ipoteza informării acestuia despre emiterea ordonanţei de protecţie pentru acte de violenţă comise prin utilizarea tehnologiei informaţionale sau a comunicaţiilor electronice.

Mai mult, se constată anumite dificultăţi cu care s-ar putea confrunta instanţa de judecată în procesul de aplicare a prevederilor în cauză, în special în situaţia când:

- victima depune cererea de emitere a ordonanţei de protecţie, fără a indica furnizorul care gestionează reţelele utilizate de agresor;

- agresorul nu se prezintă la şedinţa de judecată pentru a prezenta informaţiile necesare despre furnizorul de servicii;

- agresorul se prezintă la şedinţa de judecată, dar refuză să comunice instanţei datele privind furnizorul de servicii;

- alte situaţii în care instanţa nu poate identifica furnizorul de servicii, fără implicarea participanţilor la proces sau a altor autorităţi.

Sub alt aspect, potrivit art.278⁷ alin. (1) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003 (în continuare – Codul de procedură civilă), instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la recepţionarea cererii privind aplicarea măsurilor de protecţie, o încheiere prin care admite sau respinge cererea. Astfel, având în vedere termenul extrem de scurt, va fi şi îngreunată sarcina instanţei privind obligarea acesteia de a întreprinde măsuri suplimentare, în scopul identificării furnizorului de servicii care gestionează reţele de utilizate de agresor. Observaţiile în cauză urmează a fi reţinute şi în raport cu modificările propuse la alin.(5) art.15, precum şi în orice alte amendamente din proiectul de act normativ care impun o astfel de obligaţie pentru instanţa de judecată.

Prin urmare, se atenţionează asupra neclarităţilor şi dificultăţilor de aplicare în practică a prevederilor indicate în proiect, motiv pentru care urmează a se reflecta suplimentar asupra acestor aspecte.

La art.II (Legea nr.1069/2000 cu privire la informatică)

La pct.1, se propune completarea art.2 cu o nouă noţiune, şi anume "date informatice cu conţinut abuziv", avându-se în vedere acele informaţii discriminatorii, inclusiv sexiste, informaţii care incită la ură, imagini (fotografii/videoclipuri) cu conţinut sexual sau pornografic, mesaje ameninţătoare, obscene, calomnioase, defăimătoare ori ale mesaje ofensatoare. În raport cu noţiunea propusă spre completare în cuprinsul Legii nr.1069/2000 cu privire la informatică (în continuare – Legea nr.1069/2000), reiterăm incertitudine şi dificultatea definirii legale a noţiunii "date informatice cu conţinut abuziv", pentru că aceasta poate fi interpretată diferenţiat, fiind complicată determinarea tuturor categoriilor de date ce pot fi considerate drept informaţii cu conţinut abuziv.

Astfel, nu este clar de ce autorii proiectului, în contextul definirii noţiunii "date informatice cu conţinut abuziv", s-au limitat doar la enumerarea unor anumite categorii de informaţii. Spre exemplu, nu este clar de ce imaginile/videoclipurile care conţin secvenţe ale violenţei fizice sau sexuale nu s-ar include în noţiunea "date informatice cu conţinut abuziv".

Pe de altă parte, nu este clar prin ce se manifestă caracterul abuziv al "informaţiilor discriminatorii, inclusiv sexiste, informaţiilor care incită la ură, mesajelor obscene, calomnioase sau defăimătoare". Totodată, în raport cu "imaginile (fotografii/videoclipuri) cu conţinut sexual", urmează a fi concretizat caracterul neconsimţit al actului sexual captat în fotografii sau videoclipuri. Or, în ipoteza unui act sexul consimţit (atunci când acesta nu este viciat), imaginile în cauză nu pot fi considerate drept date informatice cu conţinut abuziv.

Având în vedere cele menţionate supra, se impune revizuirea cuprinsului noţiunii "date informatice cu conţinut abuziv" propusă în redacţia proiectului.

Potrivit pct.2, se propune completarea art.4 din Legea nr.1069/2000 cu alineatul (3¹) cu următorul cuprins: "Este interzisă şi se sancţionează conform legislaţiei producerea şi/sau răspândirea, prin reţele publice, a datelor informatice cu conţinut abuziv". În acest sens, se impune excluderea amendamentului indicat, dat fiind faptul că obiectul de reglementare a articolului respectiv ţine de protecţia datelor în reţele şi sisteme informatice. Totodată, urmează a fi revăzută necesitatea normei propuse la pct.2, având în vedere faptul că aceasta are mai mult caracter declarativ. În acelaşi timp, răspunderea contravenţională/penală pentru comiterea acţiunilor nominalizate (în speţă: producerea şi/sau răspândirea, prin reţele publice, a datelor informatice cu conţinut abuziv) va surveni doar în ipoteza înscrierii acestora în Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (în continuare – Codul contravenţional) sau Codul penal.

La art.III (Legea nr.284/2004 privind comerţul electronic)

Denumirea legii supuse amendării a fost modificată prin art.V din Legea nr.60/2023 pentru modificarea unor acte normative (stimularea comerţului electronic), motiv pentru care se impune ca textul "Legea nr.284/2004 privind comerţul electronic" să fie substituit cu textul "Legea nr.284/2004 privind serviciile societăţii informaţionale".

Potrivit art.III din proiect, se propune completarea listei componenţelor de infracţiuni prevăzute la alin.(1) art.25 din Legea nr.284/2004 privind comerţul electronic (în continuare – Legea nr.284/2004). La moment, potrivit art.25 alin.(1) din legea prenotată, "furnizorii care oferă servicii de acces la internet sau servicii de stocare permanentă a informaţiei au obligaţia de a pune la dispoziţia publicului un instrument (mijloc) uşor accesibil şi vizibil care să permită oricărei persoane să aducă la cunoştinţa furnizorilor de servicii respectivi informaţii privind desfăşurarea de către destinatarii serviciilor, prin intermediul acestor servicii, a activităţilor ce constituie infracţiuni prevăzute la art.140, 175¹, 208¹, 279² şi 346 din Codul penal. Furnizorii de servicii sunt obligaţi să comunice prompt autorităţii publice abilitate despre activităţile ilicite care sunt desfăşurate de către destinatarii serviciilor, prin intermediul acestor servicii, după ce asemenea informaţii le sunt semnalate".

Aşadar, în proiectul de lege, se propune completarea listei infracţiunilor indicate la art.25 alin.(1) cu următoarele componenţe de infracţiuni din Codul penal – art.173, 176 alin.(1) lit.c), 176 alin.(2), 176¹, 177 alin.(3), 177¹, 201¹ alin.(1) lit.b).

Cu referire la acest amendament, este necesară excluderea unor componenţe de infracţiuni propuse a fi incluse în cadrul art.25 alin.(1) din Legea nr.284/2004. Din analiza prevederilor actuale, se constată faptul că legiuitorul, la elaborarea prevederilor articolului prenotat, s-a ghidat de raţionamentul includerii unor componenţe de infracţiuni specifice, şi anume: posibilitatea comiterii acestora prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice. Din aceste considerente, se impune excluderea din proiectul de lege a art.176 alin.(1) lit.c) din Codul penal, dat fiind faptul că în latura obiectivă a componenţei indicate, nu se indică comiterea infracţiunii prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice.

În ceea ce priveşte art.176¹ din Codul penal, se consideră necesară concretizarea variantei-tip de infracţiuni ce sunt prevăzute la art.176¹. Astfel, din analiza prevederilor articolului prenotat, se consideră judicioasă completarea art.25 alin.(1) din Legea nr.284/2004 cu art.176¹ alin.(5) din Codul penal.

Având în vedere modificările propuse în proiect la cuprinsul alin.(1) art.201¹ (Art.X pct.14 din proiect), textul "201¹ alin. (1) lit.b)" din proiect se va substitui cu cifrele "201¹".

La art.IV (Legea nr.68/2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar)

Potrivit art.IV, se propune completarea art.75 din Legea nr.68/2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar (în continuare – Legea nr.68/2016) cu alin.(5²) cu următorul cuprins: "Costurile expertizelor judiciare, inclusiv expertizele medico-legale şi psihologice, efectuate pentru identificarea cazurilor de violenţă în familie şi a victimelor infracţiunilor contra vieţii, sănătăţii sau vieţii sexuale, vor fi suportate din bugetul de stat".

Iniţial, se consemnează asupra formulei defectuoase a dispoziţiei alin.(5²) pentru că este eronat să se menţioneze că expertizele judiciare (indiferent de tipul acestora) sunt efectuate "pentru identificarea cazurilor de violenţă în familie şi a victimelor infracţiunilor contra vieţii, sănătăţii sau vieţii sexuale" (a se vedea în acest sens noţiunea "expertiză judiciară" din cadrul art.2, precum şi art.12 alin.(1) şi (2) din Legea nr.68/2016).

Cu referire la propunerea achitării costurilor expertizelor judiciare din contul bugetului de stat, trebuie menţionate următoarele aspecte:

Potrivit regulii generale, costurile pentru efectuarea unei expertize judiciare în cadrul unui proces penal/contravenţional le suportă ordonatorul expertizei judiciare. Astfel, potrivit art.75 alin.(3) din Legea nr.68/2016, "în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.142 alin.(2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003", iar potrivit alin.(4) din cadrul aceluiaşi articol, "plata pentru expertiza judiciară dispusă în cauzele contravenţionale se achită din mijloacele bugetare ale ordonatorului expertizei".

Totodată, în sensul art.2 din aceeaşi lege, ordonator al expertizei judiciare poate fi organul de urmărire penală, instanţa de judecată sau un alt participant al unui proces derulat conform legislaţiei de procedură civilă, penală sau contravenţională (în continuare – legislaţie de procedură), care are dreptul de a dispune sau de a solicita în mod independent efectuarea unei expertize judiciare.

Aşadar, în ipoteza adoptării amendamentului la Legea nr.68/2016 în redacţia propusă de autori, costurile de efectuare a expertizelor judiciare, inclusiv a expertizelor medico-legale şi psihologice, efectuate în cadrul proceselor penale ce vizează comiterea infracţiunilor de violenţă în familie, infracţiunilor contra vieţii, sănătăţii sau vieţii sexuale, vor fi suportate din bugetul de stat, indiferent de calitatea procesuală a părţii care a solicitat efectuarea expertizei.

În al doilea rând, având în vedere redacţia dispoziţiei alin.(5²), se constată că, din contul bugetului de stat, urmează a fi suportate cheltuielile nu doar în raport cu expertizele medico-legale sau psihologice, dar cu referire la toate tipurile de expertiză ce vor fi efectuate în cadrul unui proces penal. În acest sens, se menţionează că, la etapa actuală, potrivit Nomenclatorului expertizelor judiciare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.195/2017, sunt prevăzute 30 de tipuri ale expertizelor judiciare.

În al treilea rând, din conţinutul normei propuse la alin.(5²), reiese faptul că, din contul bugetului de stat, se vor suporta toate cheltuielile aferente efectuării expertizelor judiciare ce au fost dispuse în cadrul unui proces penal ce vizează comiterea unei infracţiuni de violenţă în familie sau infracţiuni contra vieţii, sănătăţii sau vieţii sexuale. Astfel, se reţine că, potrivit Codului penal, numărul sumar al infracţiunilor în cauză (violenţa în familie, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii sau vieţii sexuale) este de 25.

Mai mult, din conţinutul normei, nu este clar dacă se face referire doar la componenţa de infracţiune prevăzute la art.201¹ din Codul penal sau şi la componenţa de contravenţie prevăzută la art.78¹ din Codul contravenţional.

Drept urmare, prin prisma celor invocate supra, se atenţionează asupra faptului că amendamentul formulat la art.IV din proiect va avea impact financiar asupra bugetului de stat, fiind necesară reanalizarea acestuia sub aspectul cuantificării indicării sursei de finanţare. Mai mult, acest aspect n-a fost elucidat în cadrul notei de fundamentare la pct.4.2 – "Impactul financiar şi argumentarea costurilor estimative".

Aşadar, se impune revizuirea dispoziţiei normei în raport cu următoarele aspecte:

1) concretizarea genului expertizelor judiciare, ale căror costuri de efectuare urmează a fi suportate de bugetul de stat (eventual, restrângerea categoriilor expertizelor judiciare);

2) clarificarea normei sub aspectul acoperirii costurilor pentru efectuarea expertizei judiciare din bugetul de stat, în funcţie de calitatea procesuală a părţii în proces, care are dreptul de a solicita efectuarea expertizei judiciare;

3) necesitatea revizuirii normei în raport cu categoriile cauzelor penale/contravenţionale, în cadrul cărora costurile pentru efectuarea expertizelor judiciare urmează a fi suportate din bugetul de stat.

În altă ordine de idei, cuvintele din cadrul dispoziţie alin.(5²) "vor fi suportate din bugetul de stat" nu oferă claritate privind subiectul efectiv care suportă costurile pentru expertizele judiciare.

În acest context, atenţionăm că deja există precedente de adresări (inclusiv din partea Cancelariei de stat) privind incertitudinea din bugetul cărei autorităţi urmează să fie suportate cheltuielile pentru serviciile de expertiză judiciară vizate de prevederile art.75 alin.(5¹) al aceleiaşi legi, deoarece atât ordonatorul (instanţa, OUP, procuratura etc.), cât şi instituţiile publice de expertiză judiciară sunt finanţate din bugetul de stat.

Astfel, dat fiind faptul că instituţiile publice de expertiză judiciară sunt în imposibilitate de a estima numărul de expertize judiciare ce vor fi dispuse pe marginea cauzelor de acest gen, respectiv, sumele necesare pentru planificarea bugetului la acest capitol, este logic şi eficient ca aceste costuri să fie planificate/suportate de către ordonatorii expertizelor judiciare.

Din motivele expuse, subliniem necesitatea revizuirii textului pct.IV din proiect, în scopul concretizării şi excluderii confuziilor în ceea ce priveşte identitatea exactă a subiectului care trebuie să suporte aceste costuri.¹

_________________________

¹A se vedea în acest sens avizul Centrului Naţional de Expertize Judiciare.

La art.V (Legea nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat)

Potrivit pct.1, se propune completarea art.19 alin.(1) din Legea nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat )în continuare – Legea nr.198/2007) cu lit.b²) cu următorul cuprins: "b²) au nevoie de asistenţă juridică în calitate de victime în procese contravenţionale pornite în temeiul art.54², 56¹, 65¹, 70², 70³, 71¹, 78¹, 78² şi 318¹ din Codul contravenţional".

Iniţial, se menţionează că, potrivit art.19 alin.(1¹) din Legea nr.198/2007, "au dreptul la asistenţă juridică calificată copiii victime ale infracţiunilor, victimele violenţei în familie, victimele infracţiunilor privind viaţa sexuală, indiferent de venituri". Drept urmare, victimele violenţei în familie (atât în cadrul cauzelor contravenţionale – art.78¹ din Codul contravenţional, cât şi în cadrul cauzelor penale art.201¹ din Codul penal), au deja dreptul la asistenţă juridică calificată, nefiind necesară includerea art.78¹ în cadrul lit.b²).

În altă ordine de idei, se menţionează că, în ipoteza implementării modificărilor indicate la art.V, va creşte considerabil numărul de beneficiari ai asistenţei juridice garantate de stat, fiind necesară şi creşterea cheltuielilor de remunerare a avocaţilor. O asemenea situaţie ar impune necesitatea operării anumitor rectificări bugetare.

Complementar, se recomandă excluderea următoarelor contravenţii propuse în cuprinsul lit.b²) alin.(1) art.19 din Legea nr.198/2007: art.54², 65¹, 70², 70³, 71¹, 78². Excluderea art.78² este necesară în contextul în care se doreşte incriminarea actelor de persecuţie în Codul penal. Totodată, în contextul intenţiei acordării dreptului la asistenţă juridică calificată pentru victimele contravenţiei prevăzute la art.318¹ – "Neexecutarea ordinului de restricţie de urgenţă", nu este clar de ce nu s-ar reglementa o garanţie similară şi pentru victimele infracţiunii prevăzute la art.320¹ din Codul penal – "Neexecutarea măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie". Având în vedere gravitatea şi caracterul penal al acţiunilor prevăzute la art.320¹, este raţională stabilirea primordială a garanţiei nominalizate pentru victimele infracţiunii de neexecutare a măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie.

Cu referire la recomandarea excluderii art.54², 65¹, 70², 70³, 71¹ din Codul contravenţional, se menţionează că obiectul juridic special al acestora, la care se atentează, nu se referă la relaţiile sociale aferente protecţiei victimelor violenţei în familie sau violenţei împotriva femeilor.

Prin urmare, în contextul amendamentelor propuse la art.V, este necesară realizarea unei analize a impactului financiar potrivit prevederilor Legii nr.100/2017 şi, respectiv, Metodologiei de analiză a impactului de reglementare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.574/2024.

Potrivit pct.2, se propune modificarea art.26 alin.(1) din Legea nr.198/2007. Astfel, la art.26 alin.(1), după textul "art.19 alin.(1) lit.a)" se propune introducerea textului "b²)" (litera b²) în redacţia propusă a pct.1 art.V din proiect).

Cu referire la acest amendament, se consideră inoportună operarea acestuia în cadrul art.26 alin.(1) din Legea nr.198/2007, deoarece prevederea respectivă reglementează procedura de înaintare a cererii de acordare a asistenţei juridice calificate în cauzele penale în situaţia când interesele justiţiei o cer, însă persoanele implicate în proces nu dispun de suficiente mijloace pentru a plăti serviciile de asistenţă juridică (art.19 alin.(1) lit.a) din Legea nr.198/2007).

Din considerentele indicate, cu titlu de soluţie alternativă, se va examina oportunitatea completării art.26 cu un alineat nou, dedicat reglementării procedurii de înaintare a solicitării de acordare a asistenţei juridice calificate în situaţiile prevăzute la lit.b²) din proiect.

La art.VII (Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova)

Potrivit art.VII, se propune completarea art.45 din Legea nr.200/2010 cu alineatul (8¹) cu următorul cuprins:

"(8¹) În cazul în care un străin a fost absent de pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă mai mare de 36 de luni consecutive, fără voinţa sa, ca urmare a unei căsătorii forţate, acestuia i se poate acorda dreptul la şedere permanentă fără a fi necesară o şedere provizorie legală şi continuă de 12 luni, dacă absenţa sa involuntară sau caracterul forţat al căsătoriei sunt constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-un act emis de o autoritate competentă".

Textul alineatului propus pentru completarea art.45 din legea menţionată, conţine mai multe neclarităţi care ar putea apărea în procesul de implementare a acestuia. De altfel, propunerea înaintată descrie situaţia unei căsătorii forţate care poate avea loc fie pe teritoriul Republicii Moldova, fie în afara teritoriului ţării, victima fiind o persoană străină. La fel, în acest context, nu este clar la ce hotărâre a instanţei de judecată sau act a autorităţii competente face referire autorul, a unei instanţe şi autorităţi naţionale sau din alt stat.

Totodată, cuvintele "sau printr-un act emis de o autoritate competentă" lasă loc de interpretare şi poate crea ambiguităţi. Această formulare nu specifică clar care autoritate este competentă să emită un astfel de act, precum şi ce tip de acte ar putea fi utilizate pentru a susţine cazurile de căsătorii forţate în cazul străinilor. Lipsa unui cadru precis poate duce la aplicarea incoerentă a legii, întrucât diferite instanţe sau autorităţi pot interpreta termenul "autoritate competentă" în moduri diferite. De asemenea, termenul "act emis" poate duce la interpretări privind tipul de document care ar putea să fie luat în considerare ca dovadă. Ar putea fi vorba de un certificat, un raport al unei autorităţi competente, un document oficial de protecţie emis de o organizaţie neguvernamentală sau alt tip de act.

Prin urmare, se propune excluderea cuvintelor "sau printr-un act emis de o autoritate competentă" şi clarificarea textului cu referire la hotărârea judecătorească, prin specificarea caracterului acesteia, ca fiind una naţională sau internaţională. În cazul unei hotărâri internaţionale, este important să fie specificată obligativitatea străinului de a o prezenta, la fel ca şi celelalte acte prevăzute de legislaţia în domeniu.

La art.IX (Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003)

La pct.1, cuvintele "Noţiunea "hărţuirea sexuală" va avea următorul cuprins: " se va exclude ca fiind lipsit de finalitate.

Potrivit pct.2, se propune completarea art.211¹ din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 (în continuare – Codul muncii) cu lit.f¹) cu următorul cuprins:

"f¹) acţiuni intenţionate de încălcare a demnităţii în muncă pe criteriul de sex, manifestate prin hărţuire, hărţuire sexuală sau persecutare, care nu întrunesc elementele constitutive ale unei contravenţii sau infracţiuni, dar care au afectat integritatea psihică a victimei, fapt constatat prin raport de evaluare psihologică."

Cu referire la această completare, se consideră necesară revăzuirea amendamentului din următoarele motive:

În primul rând, nu este clar de ce în cadrul textului normei s-a reţinut doar comiterea faptelor (hărţuire, hărţuire sexuală sau persecutare) bazate pe criteriul de sex. Dacă se are în vedere acţiunile de hărţuire, hărţuire sexuală sau persecutare în sensul Codului penal/contravenţional, se menţionează că, săvârşirea acestor fapte poate fi bazată pe diferite criterii, nu doar criteriul de sex. Spre exemplu, potrivit art.70² din Codul contravenţional, prin hărţuire se înţelege manifestarea unui comportament fizic, verbal, nonverbal sau a altor acţiuni care conduc la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, având drept scop sau efect lezarea demnităţii unei persoane pe baza criteriilor de rasă, culoare, origine naţională, etnică şi socială, statut social, cetăţenie, limbă, religie sau convingeri, vârstă, sex, identitate de gen, statut matrimonial, orientare sexuală, dizabilitate, stare de sănătate, statut HIV, opinie, apartenenţă politică, avere, naştere sau orice alt criteriu.

Mai mult decât atât, o asemenea abordare este contrară principiilor de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea. În acest sens, potrivit art.5 din lit.b) din Codul muncii, unul din principiile de bază ale raporturilor de muncă se relevă în interzicerea muncii forţate (obligatorii), a discriminării după orice criteriu şi a hărţuirii sexuale în domeniul raporturilor de muncă.

În al doilea rând, norma propusă la lit.f¹) nu corespunde standardului calităţii legii sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii. Astfel, nu este clar textul "acţiuni intenţionate […], manifestate prin hărţuire, hărţuire sexuală sau persecutare, dar care nu întrunesc elementele constitutive ale unei contravenţii sau infracţiuni, […];". Dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei de hărţuire – art.70² din Codul contravenţional, ale infracţiunii de hărţuire sexuală – art.173 din Codul penal şi, respectiv, ale contravenţiei de persecutare – art.78² din Codul contravenţional, atunci nu este clar care sunt acele alte acţiuni ce pot fi considerate drept încălcare gravă a obligaţiilor de muncă în sensul lit.f¹) din proiect.

La acest capitol, urmează a fi reţinute constatările Curţii Constituţionale, care, în Hotărârea nr.9/2023 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.280 din 4 octombrie 2023 (interdicţia de a candida la alegeri, aplicată unor persoane asociate partidelor politice declarate neconstituţionale [nr.2]), a statuat:

"73. Aşa cum prevede articolul 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi al libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor "prevăzute de lege". Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile (a se vedea HCC nr.9 din 11 aprilie 2023, § 66 şi jurisprudenţa citată acolo). Acest standard presupune că legea trebuie să fie suficient de clară şi previzibilă. Principiul previzibilităţii presupune că o persoană obişnuită trebuie să poată fi conştientă şi să prevadă, în orice moment şi într-o măsură rezonabilă, consecinţele care decurg din acţiunile sale, pentru a-şi reglementa astfel conduita (§ 19 din Opinia citată mai sus)."

Aspectele menţionate comportă o importanţă deosebită, în contextul în care, potrivit art.86 alin.(1) lit.p) din Codul muncii, încălcarea gravă, chiar şi o singură dată, a obligaţiilor de muncă poate servi drept temei pentru concedierea salariatului. Din aceste motive, formularea clară şi previzibilă a încălcărilor indicate la lit.f¹), este esenţială în scopul neadmiterii unor interpretări neuniforme sau aplicări abuzive, care ar putea avea drept consecinţă concedierea salariatului.

În al treilea rând, nu este clar la care "raport de evaluare psihologică" s-a referit autorul proiectului, pentru că legislaţia muncii nu operează cu asemenea noţiuni. Mai mult decât atât, nu este clar care va fi procedura întocmirii raportului dat: care sunt persoanele care pot întocmi raportul de evaluare psihologică; cine poate solicita efectuarea raportului; cum şi de către cine vor fi suportate cheltuielile în scopul întocmirii raportului de evaluare psihologică; în baza căror prevederi legale urmează a fi efectuat raportul şi ce trebuie să conţină.

În concluzie, menţionăm neclaritatea aplicării mecanismului de constatare a faptelor indicate la lit.f¹), fiind necesară detalierea acestuia prin prisma celor evidenţiate supra.

Mai mut decât atât, chiar şi în ipoteza clarificării problematicilor evidenţiate anterior, raportul de evaluare psihologică nu poate servi drept unic act/probă care se constate/demonstreze încălcările prevăzute la lit.f¹).

La art.X (Codul penal)

La pct.1, se propune completarea art.98 alin.(2) cu lit.b¹) – "măsuri de probaţiune". În raport cu modificarea respectivă, se consideră necesară excluderea acesteia din cadrul proiectului de lege, din următoarele considerente:

Iniţial, se remarcă faptul că nici Codul penal şi nici un alt act normativ nu defineşte noţiunea "măsuri de probaţiune". Totodată, nici în proiectul de lege nu se regăseşte o definiţie în acest sens.

În sensul art.2 din Legea nr.8/2008 cu privire la probaţiune (]n continuare – Legea nr.8/2008), prin noţiunea "probaţiune" se înţelege o evaluare psihosocială, controlul persoanelor aflate în conflict cu legea penală şi resocializarea lor, adaptarea persoanelor liberate din locurile de detenţie, pentru preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni.

Se poate concluziona că autorii proiectului, prin formula "măsuri de probaţiune", au conceptualizat un şir de activităţi în cadrul derulării programelor probaţionale pe care le poate aplica doar instanţa de judecată subiecţilor probaţiunii. Abordarea se consideră eronată pentru că, ţinând cont de prevederile Legii nr.8/2008 cu privire la probaţiune, precum şi de definiţia probaţiunii, prin "măsuri de probaţiune" se poate înţelege totalitatea activităţilor de evaluare psihosocială, de control al persoanelor aflate în conflict cu legea penală şi de resocializare a lor, precum şi de adaptare a persoanelor liberate din locurile de detenţie în scopul reintegrării lor în societate.

Astfel, măsurile de probaţiune sunt prevăzute de Legea nr.8/2008, unele fiind aplicate în exclusivitate prin hotărâre judecătorească, iar altele, în baza prevederilor actelor normative conexe.

De asemenea, se impune a fi revăzută completarea Codului penal cu art.104¹ –" Programe probaţionale" din următoarele considerente:

Potrivit art.2⁹ din Legea nr.8/2008, prin programe probaţionale se înţelege un complex de activităţi de corecţie a comportamentului social şi de reintegrare socială aplicate unei persoane liberate de pedeapsă sau de răspundere penală, care se desfăşoară individual şi/sau în grup, tipul acestora fiind stabilite de către consilierul de probaţiune, concluzie a evaluărilor efectuate.

Astfel, programele probaţionale nu reprezintă totalitatea măsurilor probaţionale, ci sunt o parte din spectrul de activităţi/măsuri de probaţiune aplicate făptuitorului/condamnatului. Mai mult decât atât, sunt concepte diferite şi cu sensuri distincte utilizate în propunerea de la art.98 (măsuri de probaţiune) şi cea de la 104¹ (programe probaţionale).

Sub alt aspect, introducerea art.104¹ în Codul penal se consideră inoportună, având în vedere că instituţia liberării de pedeapsă penală deja prevede posibilitatea obligării condamnatului de a participa la programe probaţionale. Astfel, în contextul aplicării condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fiind una din categoriile liberării de pedeapsă penală, potrivit art.90 alin.(6) din Codul penal, aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată îl obligă pe condamnat să îndeplinească una sau mai multe obligaţii prevăzute la lit.a)-h). Una dintre obligaţiile ce poate fi aplicată de către instanţa de judecată, poate fi obligarea de a participa la programe probaţionale – art.90 alin.(6) lit.g) din Codul penal. Totodată, potrivit art.90 alin.(6¹), în cazul condamnării minorului cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, participarea la programul probaţional este obligatorie.

Potrivit art.90¹ alin. (5) din Codul penal, la liberarea persoanei pentru executarea părţii de pedeapsă suspendată condiţionat, pot fi aplicate obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6). Similar, potrivit art.91 alin.(2), aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl obligă pe condamnat să îndeplinească una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat.

În aceeaşi ordine de idei, în conformitate cu art.92 alin.(4), la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă, la care a fost condamnat, rămas neexecutat.

Complementar, este de precizat că programele probaţionale sunt inerente instituţiei liberării de răspundere penală (capitolul VI din Codul penal) şi, respectiv, instituţiei liberării de pedeapsă penală (capitolul IX din Codul penal). Totuşi, conform proiectului, se propune reglementarea măsurilor de probaţiune/programelor probaţionale drept măsuri de siguranţă, care sunt reglementate în cadrul capitolului X din Codul penal. Această abordare este eronată, întrucât scopul şi natura juridică a măsurilor de siguranţă în sensul Codului penal sunt diferite faţă de măsurile de probaţiune/programele probaţionale.

Mai mult decât atât, analizând cuprinsul prevederilor art.104¹ propus în proiect, programele probaţionale ar putea fi aplicate inclusiv faţă de condamnaţii care ispăşesc pedeapsa penală sub forma închisorii sau chiar şi în privinţa condamnaţilor la detenţiune pe viaţă, fapt care, de asemenea, nu poate fi acceptat. Astfel, se menţionează că programele probaţionale (în sensul Codului penal) se aplică exclusiv în situaţiile menţionate supra şi doar de anumiţi subiecţi, activitatea cărora nu are tangenţă cu executarea nemijlocită a pedepsei penale sub forma închisorii. Totodată, deşi în contextul ispăşirii pedepsei penale sub forma închisorii, conform art.11 din Legea nr.8/2008, este posibilă aplicarea unor programe de educaţie civică, etică şi morală, de instruire profesională, de muncă educativă, totuşi, acestea din urmă reprezintă o categorie distinctă de programe ce se încadrează în instituţia "probaţiunii penitenciare". Respectiv, urmează a fi apreciate drept instituţii distincte "probaţiunea penitenciară" în sensul art.11 din Legea nr.8/2008, pe de o parte, şi "programele probaţionale" în sensul Codului penal, pe de altă parte.

Prin urmare, pentru neadmiterea unor contradicţii dintre prevederile Codului penal indicate supra şi prevederile art.104¹ în redacţia proiectului, se impune excluderea propunerii de la pct.2 art.X din proiectul de act normativ.

În context, sunt relevante constatările Curţii Constituţionale în materia previzibilităţii şi clarităţii legii. Astfel, în Hotărârea nr.26/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă (notificarea debitorului ipotecar), Curtea a statuat:

"53. De asemenea, textul legislativ trebuie să corespundă principiului unităţii materiei legislative sau corelaţiei între textele regulatorii, pentru ca persoanele să-şi poată adapta comportamentul la reglementările existente, ce exclud interpretările contradictorii sau concurenţa între normele de drept aplicabile. Astfel, legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă să prevadă elementele ce disting particularităţile lor.

54. Curtea reţine că previzibilitatea şi claritatea constituie elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme, care în activitatea de legiferare acestea nicidecum nu pot fi omise."

În continuare, potrivit proiectului, se propune completarea Codului penal cu art.134²⁶ – "Motivele de ură faţă de femei". Astfel, potrivit normei propuse, prin motive de ură faţă de femei se înţelege sentimentul puternic de atitudine duşmănoasă faţă de femei.

În conexiune cu propunerea de completare a Codului penal cu art.134²⁶, în conformitate cu pct.3-10 din proiect, se propune completarea mai multor articole din Codul penal cu o nouă circumstanţă agravantă – "din motive de ură faţă de femei". În raport cu amendamentele în cauză, se impune excluderea acestora din proiect din următoarele considerente:

Prin Legea nr.111/2022 pentru modificarea unor acte normative, Codul penal a fost completat cu art.134²¹ – "Motive de prejudecată". Astfel, potrivit articolului menţionat, prin motive de prejudecată se înţeleg idei preconcepute ale făptuitorului bazate pe criterii de rasă, culoare, origine etnică, naţională sau socială, cetăţenie, sex, gen, limbă, religie sau convingeri religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate, vârstă, stare civilă, indiferent dacă fapta este comisă în privinţa persoanei care posedă astfel de caracteristici protejate, în privinţa bunurilor acesteia ori asociate cu aceasta sau în privinţa persoanei care acordă suport persoanelor ce posedă astfel de caracteristici protejate ori se asociază cu acestea, această asociere fiind reală sau percepută ca fiind reală.

Totodată, prin aceeaşi lege a fost modificat cuprinsul lit.d) alin.(1) art.77 din Codul penal. Prin urmare, circumstanţa agravantă prevăzută la art.77 alin.(1) lit.d) a fost expusă în următoarea formulă: "d) săvârşirea infracţiunii din motive de prejudecată".

Aşadar, având în vedere modificările operate la Codul penal prin Legea nr.111/2022 pentru modificarea unor acte normative, nu este necesară invocarea motivului urii faţă de femei ca circumstanţă agravantă distinctă în cadrul unor componenţe de infracţiuni, deoarece acesta se include în definiţia largă a motivelor de prejudecată prevăzută la art.134²¹. În caz contrar, se creează riscul dublării reglementărilor.

Mai mult decât atât, în ipoteza completării unor articole din partea specială a Codului penal cu circumstanţa agravantă concretizată în săvârşirea unei infracţiuni "din motive de ură faţă de femei", există riscul creării unor incertitudini în raport cu calificarea unor acţiuni. Spre exemplu, la art.145 alin.(2) lit.l), se incriminează omorul săvârşit din motive de prejudecată. Totodată, potrivit pct.3 din proiect, se propune completarea art.145 alin.(2) cu lit.l¹) – "din motive de ură faţă de femei". Astfel, în ipoteza completării Codului penal cu agravanta "din motive de ură faţă de femei", se creează riscul ca la calificarea unei fapte să fie reţinută atât agravanta prevăzută la lit.l) – "din motive de prejudecată", cât şi agravanta prevăzută la lit.l¹) – "din motive de ură faţă de femei". O asemenea soluţie este inadmisibilă, deoarece introducerea explicită a "motivului de ură faţă de femei" creează riscul ca una şi aceeaşi faptă să fie calificată prin reţinerea a două circumstanţe agravante similare, situaţie ce acordă faptei dublă valenţă juridică, creează paralelisme legislative şi afectează securitatea juridică.

În acelaşi timp, nu considerăm oportun defalcarea din conţinutul agravantei "din motive de prejudecată" a ipotezei "din motive de ură faţă de femei" ca fiind un caz special al "motivelor de prejudecată". Această defalcare nu este necesară. Este lipsit de logică ca în conţinutul unei norme de incriminare (în cadrul aceluiaşi alineat din acelaşi articol) să fie prevăzute două circumstanţe agravante unde una formează generalul, iar alta – specialul. Situaţia ar fi fost diferită în cazul în care ar fi lipsit în Codul penal circumstanţa agravantă "din motive de prejudecată". Amintim că instituirea noţiunii "din motive de prejudecată" în legea penală a Republicii Moldova a fost realizată după un efort legislativ îndelungat, cu implicarea mai multor experţi din domeniu. Mai mult decât atât, această novaţie legislativă (în vigoare din 2022) este în consonanţă cu standardele Uniunii Europene.

Totodată, subliniem că circumstanţa "din motive de prejudecată" reflectă deja gradul de pericol social ridicat al unei fapte penale comise din atare motive. Acest lucru e valabil şi în cazul în care fapta ilicită este comisă din motive de prejudecată, exprimate în ideile preconcepute ale făptuitorului, bazate pe considerente de sex.

În concluzie, în condiţiile existenţei în Codul penal a agravantei "din motive de prejudecată", folosită, de altfel, în mai mult de 35 de texte de incriminare, conchidem asupra inoportunităţii introducerii în legea penală a agravantei "din motive de ură faţă de femei".

Potrivit pct.11 din proiect, se propune completarea Codului penal cu art.167¹ cu următorul cuprins:

"Articolul 167¹. Căsătoria forţată

(1) Forţarea persoanei prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţă să se căsătorească sau se angajeze în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj), precum şi să rămână în astfel de relaţii se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 până la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite cu bună ştiinţă asupra unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani."

Din analiza laturii obiective a componenţei de infracţiune propuse la art.167¹, se recomandă revizuirea alin.(1) în redacţia proiectului şi expunerea acestuia în următoarea redacţie:

"(1) Forţarea persoanei de a se căsători sau de a se implica în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj), precum şi de a rămâne în astfel de relaţii, săvârşită prin aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei."

De precizat că art.37 din Convenţia de la Istanbul (articol care reglementează căsătoria forţată) stabileşte drept faptă ilicită "forţarea unui adult sau a unui copil de a încheia o căsătorie". Acelaşi lucru este prevăzut la art.4 din Directiva UE 2024/1385 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 mai 2024 privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Prin urmare, excluderea "înşelăciunii" din textul alin.(1) se motivează prin faptul că forţarea (constrângerea) implică aplicarea violenţei, ameninţărilor sau altor forme de presiune, aspecte care nu sunt caracteristice înşelăciunii. Astfel, înşelăciunea se bazează pe inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase şi nu pe exercitarea unei presiuni/constrângeri care să limiteze libertatea de acţionare a persoanei. Nu este exclus ca înşelăciunea să fie utilizată pentru înlesnirea comiterii infracţiunii prevăzute la art.167¹, însă aceasta nu poate fi apreciată drept modalitate directă de forţare/constrângere a persoanei.

Totodată, utilizarea cuvântului "constrângere" în cadrul alin.(1) se consideră redundantă, pentru că "forţarea" deja implică un act de constrângere fizică sau psihică.

Cu referire la limitele pedepselor propuse pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.167¹ alin.(1) din redacţia proiectului, nu este clar care a fost raţionamentul stabilirii unor pedepse mai blânde în raport cu pedeapsa prevăzută la art.167 alin.(1), având în vedere că se propune defalcarea căsătoriei forţate din cuprinsul laturii obiective a infracţiunii de sclavie (art.167 alin.(1) din Codul penal) şi, respectiv, includerea acestor acţiuni într-o componenţă de infracţiune distinctă.

In concreto, alin.(1) art.167 din Codul penal prevede răspunderea penală pentru "Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie". Pentru comiterea acţiunilor indicate la alin.(1) (inclusiv căsătoria forţată), legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Per a contrario, autorii proiectului, pentru comiterea infracţiunii propuse la art.167¹ alin. (1) – "Căsătoria forţată", au propus stabilirea unei pedepse cu amendă în mărime de la 150 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

Aşadar, se constată că atât limita minimă a pedepsei cu închisoare, cât şi cea maximă au fost reduse substanţial, deşi se referă la acţiuni absolut similare, inclusiv ca gravitate a pericolului social.

Având în vedere cele menţionate supra, se recomandă ca, în contextul stabilirii pedepselor pentru comiterea infracţiunii propuse la art.167¹ alin.(1) în redacţia proiectului, să fie luate în considerare limitele pedepselor deja stabilite la art.167 alin.(1) din Codul penal, în sensul măririi. La fel, în ipoteza revizuirii pedepselor propuse la art.167¹ alin.(1), drept urmare, se recomandă şi modificarea limitelor pedepselor stabilite pentru comiterea infracţiunii propuse la art.167¹ alin.(2) în redacţia proiectului.

Dintr-o altă perspectivă, dat fiind faptul că, la etapa actuală, căsătoria forţată poate fi calificată conform art.167 din Codul penal – "Sclavia şi condiţiile similare sclaviei", în contextul intenţiei de completare a legii penale cu art.167¹, va fi necesară operarea unor modificări şi în cuprinsul dispoziţiei art.167alin. (1). Aşadar, se propune completarea art.X cu un punct nou, având următorul cuprins:

"La articolul 167 alineatul (1), textul "sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţa, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie" se exclude."

La pct.13, se propune completarea Codului penal cu art.177¹ cu următorul cuprins:

"Articolul 177¹. Acte de persecutare

Urmărirea continuă a unei persoane, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor electronice, care determină victima să se teamă pentru siguranţa sa sau a rudelor apropiate, se consideră act de persecutare şi se manifestă cel puţin prin una din următoarele fapte:

a) încercări repetate de a contacta victima prin orice mijloace sau aflarea premeditată în locuri frecventate de aceasta;

b) acţiuni de însoţire sau de supraveghere a victimei la domiciliu, la locul de muncă pe platforme online;

c) ameninţări de natură fizică, sexuală, psihologică sau economică, formulate într-o manieră intimidantă prin frecvenţă sau conţinut;

d) răspândirea neconsimţită a informaţiilor despre viaţa intimă a victimei, inclusiv imagini sau înregistrări, fără consimţământul acesteia;

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 5 ani."

Cu referire la propunerea de completare a Codului penal cu art.177¹ – "Acte de persecutare", se recomandă revizuirea cuprinsului normelor propuse, cu luarea în considerare a următoarelor observaţii şi recomandări:

Iniţial, se menţionează că, la etapa actuală, pentru comiterea actelor de persecuţie, este prevăzută răspunderea contravenţională conform art.78² din Codul contravenţional – "Acte de persecuţie". Astfel, având în vedere intenţia de a transfera actele de persecuţie din sfera contravenţionalului în cea a penalului, se impune completarea articolului XII din proiect cu un nou punct, prin care se va abroga art.78² din Codul contravenţional. În acelaşi timp, nu se susţine ideea sancţionării graduale a actelor de persecuţie, atât potrivit legii penale, cât şi conform celei contravenţionale.

Sub alt aspect, se consideră necesară excluderea modalităţilor normative alternative de exprimare a actelor de persecutare indicate la lit.c) şi d), căci ultimele exced semnificaţia fenomenului "persecuţie". În acest sens, urmează a fi reţinute prevederile art.34 din Convenţia de la Istanbul, denumit generic – "Urmărirea". Astfel, potrivit articolului prenotat, "părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a asigura faptul că este incriminat comportamentul intenţionat de angajare repetată într-un comportament ameninţător direcţionat către o altă persoană, determinând-o pe aceasta să se teamă pentru siguranţa sa".

În versiunea engleză a Convenţiei, este utilizat termenul de origine engleză "stalking", provenind de la verbul "to stalk", ceea ce, în traducere, semnifică "a urmări". Totodată, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin "persecuţie" se înţelege "urmărirea nedreaptă şi perseverentă a cuiva, cu intenţia de a-i provoca un rău, un neajuns". Prin urmare, conceptual vorbind, esenţa "actelor de persecuţie" este echivalentă cu esenţa "urmăririi" ("stalking-ului").

Aşadar, având în vedere cele menţionate supra, acţiunile manifestate în "ameninţări de natură fizică, sexuală, psihologică sau economică, formulate într-o manieră intimidantă prin frecvenţă sau conţinut" şi "răspândirea neconsimţită a informaţiilor despre viaţa intimă a victimei, inclusiv imagini sau înregistrări, fără consimţământul acesteia" nu pot fi considerate modalităţi normative de comitere a actelor de persecuţie. Esenţa actelor de persecuţie constă în urmărirea şi/sau contactarea repetată şi insistentă a victimei, provocându-i acesteia o stare de frică şi anxietate. Totodată, nu este exclus ca acţiunile prevăzute la lit.c) şi d) în redacţia proiectului să fi calificate, după caz, conform altor componenţe de infracţiuni din partea specială a Codului penal (ex., art.155 – "Ameninţarea cu omor ori cu vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii"; art.173 – "Hărţuirea sexuală"; art.177 – "Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale"). De altfel, notăm că norma de la art.177 alin.(3) din Codul penal deja prevede răspunderea pentru "răspândirea informaţiei cu caracter sexual, incluzând imagini şi înregistrări cu conţinut sexual, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale, în scop de răzbunare, ură, înjosire sau lezare a onoarei şi demnităţii persoanei".

În opoziţie, se apreciază mai reuşită formula componenţei de contravenţie utilizată la art.78². Astfel, potrivit articolului prenotat, este stabilită răspunderea contravenţională pentru "persecutarea în mod repetat a unei persoane căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranţa proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă să-şi modifice conduita de viaţă, săvârşită prin: a) urmărirea persoanei; şi/sau b) contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane".

Având în vedere cele menţionate supra, se propune incriminarea actelor de persecuţie prin utilizarea următoarei formule:

"169¹. Acte de persecuţie

(1) Persecutarea în mod repetat a unei persoane căreia i s-a cauzat o stare de anxietate, frică pentru siguranţa proprie ori a rudelor apropiate, fiind constrânsă să-şi modifice conduita de viaţă, săvârşită prin:

a) urmărirea persoanei, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau reţelelor de comunicaţii electronice;

b) supravegherea locuinţei persoanei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta;

c) contactarea sau încercarea de a contacta prin orice mijloc sau prin intermediul altei persoane;

d) expedierea sau oferirea de cadouri, obiecte sau alte materiale nedorite către persoană,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 650 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite asupra unui membru de familie,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 700 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani."

Deoarece prin săvârşirea actelor de persecuţie, de facto, se atentează asupra libertăţii psihice, se propune includerea componenţei de infracţiune în cadrul capitolului III din Partea specială a Codului penal – "Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei". Printre altele, se menţionează că, din perspectiva dreptului comparat, în Codul penal al României, componenţa de infracţiune care incriminează actele de persecuţie (art.208 – "Hărţuirea"), la fel a fost inclusă în capitolul privind infracţiunile contra libertăţii persoanei. Totodată, ţinând cont de politică punitivă actuală a statului, concretizată în protecţia sporită a victimelor violenţei în familie, se consideră oportună agravarea răspunderii pentru săvârşirea actelor de persecuţie în raport cu un membru de familie.

La pct.14, aferent modificării dispoziţiei alin.(1) art.201¹, se recomandă substituirea textului "după caz, " cu cuvintele "inclusiv prin". Totodată, cuvintele "care se manifestă prin" se vor substitui cu cuvintele "manifestată prin".

La art.XII (Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008)

La pct.1, se propune completarea art.37 din Codul contravenţional cu alin.(6¹) cu următorul cuprins:

"(6¹) În cazul în care persoana a fost reţinută, durata reţinerii se scade din sancţiunea stabilită cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se o zi de reţinere pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii."

În raport cu propunerea de la pct.1, urmează a fi revăzută oportunitatea şi necesitatea acesteia, din următoarele motive:

Potrivit art.435 alin.(1) din Codul contravenţional, "reţinerea nu poate depăşi 3 ore, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol." Totodată, în conformitate cu alin.(2) din cadrul aceluiaşi articol, reţinerea poate fi aplicată pe un termen mai mare decât cel indicat la alin.(1), cu autorizaţia judecătorului de instrucţie sau, în lipsa acesteia, în cazuri excepţionale, cu ulterioara autorizare, dar, în ambele cazuri, nu mai mult de 24 de ore: a) până la examinarea cauzei contravenţionale – persoanei suspectate de săvârşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional; b) pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei – persoanelor care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova, regimul frontierei de stat, regimul zonei de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat; c) dacă există unul din cazurile prevăzute la art.166 alin.(1) şi (3) din Codul de procedură penală nr.122/2003 şi persoana este suspectată de săvârşirea unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional.

Astfel, pentru că legislaţia contravenţională stabileşte un termen general al reţinerii de 3 ore şi, doar anumite cazuri speciale, posibilitatea reţinerii pe un termen de 24 de ore, probabilitatea aplicării prevederilor alin.(6¹), va fi una extrem de redusă. În plus, în ce mod ar urma să se deducă perioada reţinerii în cazul în care aceasta e până la 24 de ore (ex., persoana a fost reţinută 3 ore sau 2 ore)!?

La pct.2, se propune completarea dispoziţiei art.41 alin.(3) cu următorul enunţ: "În cazul contravenţiilor prevăzute la art.78¹ şi 318¹, instanţa de judecată obligă contravenientul să participe la programe probaţionale".

Deoarece componenţa de contravenţie prevăzută la art.78¹ este deja prevăzută în cadrul redacţiei în vigoare a art.41 alin.(3) din Codul contravenţional, judecătorul având discreţia de a obliga sau nu contravenientul la participarea în cadrul programelor probaţionale, se recomandă substituirea textului "art.78-78²" cu textul "art.78, art.78²".

Dintr-o altă perspectivă, este neclară abordarea neuniformă a autorilor proiectului privind stabilirea obligaţiei participării contravenientului la programe probaţionale, în ipoteza comiterii contravenţiei de violenţă în familie (art.78¹ din Codul contravenţional), pe de o parte, şi inexistenţa unei asemenea prevederi, în ipoteza comiterii infracţiunii de violenţă în familie (art.201¹ din Codul penal), pe de altă parte. Aşadar, se impune a fi revăzută intenţia autorilor în scopul respectării unei abordări uniforme şi raţionale, aferentă obligării persoanei de a participa la programe probaţionale, atât sub aspectul legii penale, cât şi al legii contravenţionale.

La pct.3, se propune o nouă denumire a art.64 din Codul contravenţional, având următoarea formulă: "Încălcarea deciziei autorităţii tutelare privind modul de realizare a dreptului de comunicare cu copilul". La moment, art.64 are următoarea denumire: "Împiedicarea exercitării dreptului de a comunica cu copilul şi de a-l educa". Nu este clară necesitatea, precum şi impactul pozitiv al acestei intervenţii legislative. Actualmenter, denumirea art.64 din Codul contravenţional înglobează efectiv atât componenţa de contravenţie prevăzută la alin.(1) – "Împiedicarea neîntemeiată a unuia dintre părinţi (a ambilor părinţi) să ia parte la educarea copilului", precum şi componenţa de contravenţie prevăzută la alin.(2) – "Încălcarea de către părinţi/reprezentanţi legali, bunici, fraţi sau surori ale copilului a deciziei autorităţii tutelare privind stabilirea modului de realizare a dreptului de comunicare cu copilul".

Prin urmare, urmează a fi revăzută necesitatea modificării propuse la pct.3.

La pct.4, în cadrul dispoziţiei alin.(3) art.378 din Codul contravenţional, se propune substituirea cuvintelor "persoanei pasibile de răspundere contravenţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător" cu textul "victimei şi persoanei pasibile de răspundere contravenţională dreptul lor la asistenţă juridică, în condiţiile legii".

În scopul îmbunătăţirii prevederii de modificare indicate la pct.4, se recomandă expunerea acesteia după următoarea formulă:

4. La articolul 378 alineatul (3), după cuvintele "răspundere contravenţională" se introduce textul "precum şi victimei, dacă există, ".

La art.XIII (Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003)

La pct.1, se propune completarea art.58 alin.(4) din Codul de procedură penală cu punctul 7) cu următorul cuprins:

"7) să fie informată fără întârzieri, atunci când persoana reţinută, aflată în arest sau condamnată este eliberată sau evadează din detenţie, cu explicaţii despre măsurile necesare de protecţie."

Cu referire la propunerea indicată la pct.1, deşi se consideră judicioasă crearea unui instrument de informare a victimelor infracţiunii, urmează a fi luate în considerare posibile problematici în implementarea unui mecanism ce ar permite realizarea în practică a obligaţiei de informare a victimei infracţiunii despre eliberarea persoanei din instituţia penitenciară. În acest sens, este necesară luarea în considerare a următoarelor aspecte:

În primul rând, se menţionează că, la etapa actuală, instituţiile penitenciare nu deţin şi nu prelucrează date cu caracter personal ce aparţin victimelor infracţiunii. Astfel, în scopul executării procedurii propuse de autorii proiectului, instituţiile de detenţie ar trebui să creeze un dosar separat al victimelor, care să conţină datele de contact ale acestora, fapt ce excede competenţa atribuită acestora prin lege.

Mai mult decât atât, propunerile ce ţin de informarea victimei despre eliberare persoanei din detenţie (reţinere, arest, ispăşirea pedepsei privative de libertate), inclusiv evadare, necesită a fi precizate prin descrierea mecanismului de executare, în funcţie de etapa procesuală (urmărire penală, etapa judecării cauzei, executarea pedepsei). În acest sens, se menţionează că, în scopul informării victimei despre eliberarea persoanei reţinute, aflate în arest sau condamnate, precum şi despre evadarea din detenţie, este necesar accesul efectiv la datele cu caracter personal din cadrul cauzei/dosarului penal. Astfel, la etapa de urmărire penală, accesul la datele victimei ce se conţin în dosar îl are doar organul de urmărire penală. În ipoteza transmiterii dosarului în instanţa de judecată, accesul efectiv la materialele dosarului revine instanţei de judecată.

Aşadar, se evidenţiază faptul că proiectul de lege nu conţine prevederi care să reglementeze particularităţile informării victimei despre eliberarea persoanei reţinute, aflate în arest sau condamnate, precum şi despre evadarea din detenţie, nefiind stabilit organul/organele responsabile în acest sens, atribuţiile acestora, mecanismul de informare a victimei etc. Prin urmare, se consideră necesară concretizarea aspectelor evidenţiate.

În al doilea rând, cuvintele "cu explicaţii despre măsurile necesare de protecţie" sunt neclare pentru că autorul proiectului n-a desfăşurat esenţa/tipul măsurilor necesare de protecţie, care urmează a fi luate de către victimă, în ipoteza în care persoana reţinută, aflată în arest sau condamnată este eliberată sau evadează din detenţie.

Având în vedere cele menţionate supra, măsura informării victimei infracţiuni despre eliberarea persoanei din instituţia penitenciară, la etapa actuală, se consideră complicată din perspectiva aplicării în practică, luând în considerare lipsa unui mecanism juridic care să reglementeze în detaliu aspectele evidenţiate mai sus.

La pct.3, aferent completării dispoziţiei art.138⁴ alin. (4) din Codul de procedură penală, având în vedere recomandările de incriminare a actelor de persecuţie expuse mai sus, textul "177¹, " se va substitui cu textul "169¹, ". Recomandarea este valabilă şi în raport cu pct.4 din proiect, aferent propunerii de modificare a dispoziţiei art.138⁵ alin. (3) din Codul de procedură penală.

Cu referire la pct.5, aferent propunerii de modificare a art.142 alin.(2) din Codul de procedură penală, aceasta nu poate fi susţinută în contextul observaţiilor şi argumentelor făcute în analiza art.IV din proiect.

În raport cu propunerile de modificare indicate la pct.8, cu excepţia propunerii de modificare a art.215¹ alin. (4) din Codul de procedură penală, acestea nu pot fi susţinute pornind de la observaţiile şi argumentele reţinute în contextul analizei pct.6 a art.I din proiect.

La pct.9, cu referire la propunerea de completare a Codului de procedură penală cu art.215² – "Sistarea accesului la date informatice cu conţinut abuziv", aceasta urmează a fi revăzută în contextul existenţei mecanismului de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului online la sursă, reglementat în Legea nr.20/2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice.

In concreto, potrivit art.4² alin. (1) lit.a) din Legea nr.20/2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, o pagină web poate fi considerată ca fiind destinată şi utilizată pentru pregătirea sau comiterea infracţiunilor în cazul în care informaţia publicată sau oferită în orice mod pe aceasta, inclusiv sub formă de linkuri, dacă afişarea sau distribuirea informaţiei respective reprezintă în sine o faptă infracţională prevăzută la art.173 – "Hărţuirea sexuală", 175¹ – "Ademenirea minorului în scopuri sexuale", 177 – "Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale", 178 – `Violarea dreptului la secretul corespondenţei", 186 – "Furtul", 189 – "Şantajul", 190 – "Escrocheria", 208<sup>1</sup> – "Pornografia infantilă", 237 – "Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de plată false", 245<sup>10</sup> – `Obţinerea ilegală şi/sau divulgarea informaţiilor ce constituie secret comercial, bancar sau fiscal~ sau 259–261¹ din Codul penal.

De precizat că, în cadrul art.4² alin. (1) din Legea nr.20/2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, sunt prevăzute şi alte criterii care pot sta la baza sistării emiterii ordinului de sistare a accesului la o pagină web sau de eliminare a conţinutului la sursă, cum ar fi: b) informaţia respectivă este utilizată pentru determinarea potenţialei victime a infracţiunii să furnizeze anumite date sau să întreprindă alte acţiuni cu scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru o altă persoană; sau f) informaţia respectivă este utilizată pentru distribuirea, difuzarea, importarea, procurarea, schimbarea, folosirea sau păstrarea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai multor copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate într-o manieră lascivă sau obscenă.

Prin urmare, în scopul eliminării unor divergenţe şi neclarităţi dintre prevederile Codului de procedură penală şi, respectiv, prevederile Legii nr.20/2009 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, se consideră judicioasă excluderea pct.9 din art.XIII. Totodată, având în vedere obiectul conex al pct.10 şi 11 din acelaşi articol, se impune şi excluderea acestora.

Potrivit proiectului de lege, la art.259 alin.(3) din Codul de procedură penală, după textul "sau conexă actelor de corupţie, ", se propune introducerea textului "infracţiuni de violenţă în familie şi infracţiuni privind viaţa sexuală, ". La fel, în conformitate cu pct.12, o intervenţie similară se propune şi în raport cu art.345 alin.(1) din Codul de procedură penală.

Cu referire la propunerile legislative nominalizate supra, acestea urmează a fi revăzute, din următoarele considerente:

Iniţial, se remarcă faptul că cuprinsul dispoziţiilor art.259 alin.(3) şi, respectiv, art.345 alin.(1), se află în concordanţă cu prevederile generale ale Codului de procedură penală. Astfel, potrivit alin.(3) art.20 din Codul de procedură penală, "urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privind infracţiunile de corupţie, cele conexe actelor de corupţie, a cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest, precum şi minori se fac de urgenţă şi în mod prioritar".

În speţă, infracţiunile de violenţă în familie şi infracţiunile privind viaţa sexuală nu se regăsesc în textul art.20 alin.(3) din Codul de procedură penală.

Pe lângă aceasta, nota de fundamentare nu conţine argumente bazate pe o analiză multiaspectuală, care ar demonstra necesitatea desfăşurării urmăririi penale şi judecării cauzelor penale privind infracţiunile de violenţă în familie şi infracţiunile privind viaţa sexuală în regim de urgenţă şi în mod prioritar.

Mai mult decât atât, operarea unei asemenea modificări creează riscul unei discriminări în raport cu victimele altor infracţiuni (ex., traficul de fiinţe umane, tortura, tratamentul inuman sau degradant). Spre exemplu, nu este clară stabilirea judecării în regim de urgenţă şi, în mod prioritar, a unei cauze de violenţă în familie în raport cu o cauză penală privind traficul de fiinţe umane, infracţiune care nu este inclusă în art.20 alin.(3) din Codul de procedură penală.

Complementar, se impune precizarea că, potrivit regulii generale, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile (art.20 alin.(1) din Codul de procedură penală). Derogarea de la această regulă poate fi admisă doar în situaţii justificate, fiind bazată pe o analiză şi practică anterioară, care să demonstreze necesitatea desfăşurării urmăririi penale/judecării cauzei în regim de urgenţă şi în mod prioritar. Respectiv, nu este recomandată extinderea permanentă şi a listei cazurilor care urmează a fi examinate în regim de urgenţă.

Totodată, se atenţionează că extinderea cazurilor care urmează a fi examinate în regim de urgenţă şi în mod prioritar ar crea o supraîncărcare atât a organului de urmărire penală, cât şi a instanţei de judecată. Acest din urmă fapt va afecta inevitabil termenul rezonabil şi calitatea procesului penal.

Prin urmare, propunerile din proiectul de lege aferente art.259 alin.(3) şi art.345 alin.(1) urmează a fi excluse din proiectul de lege ca fiind contrare prevederilor art.9 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia, "toţi sunt egali în faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie".

La art.XIV (Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2004)

Cu referire la alin.(4) art.321¹ în redacţia proiectului, având în vedere argumentele şi observaţiile reţinute cu privire la art.I pct.6 din proiect, se recomandă excluderea prevederii nominalizate.

Prevederile propuse la art.321² al proiectului de lege trebuie reformulate şi incluse în art.278⁷ din Codul de procedură civilă şi în art.215¹ din Codul de procedură penală, cu excluderile de rigoare.

Astfel, organul de probaţiune nu asigură executarea măsurilor de protecţie stipulate la art.278⁷ alin.(2) lit.a)-d) din Codul de procedură civilă şi la art.215¹ alin.(3) lit.a)-d) din Codul de procedură penală, ci monitorizarea electronică a măsurilor de protecţie enunţate în actele legislative. Iar atribuirea spre executare a măsurilor de protecţie organului de probaţiune va genera imposibilitatea reală de executare efectivă.

De asemenea, menţionăm că există o abordare neclară în prevederile propuse la art.321² alin.(1) şi (2) în delimitarea de competenţă a organului de poliţie şi a organului de probaţiune la executarea măsurilor de protecţie, deoarece măsurile de protecţie stipulate la art.278⁷ alin.(2) lit.a)-d) din Codul de procedură civilă şi la art.215¹ alin.(3) lit.a)-d) din Codul de procedură penală, precum obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei; obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, excluzând şi orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea; interzicerea de a se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează, nu pot fi executate la modul practic de către organul de probaţiune deoarece necesită intervenţia promptă la faţa locului a organelor de poliţie, pentru asigurarea securităţii victimei sau pentru prevenirea unei infracţiuni.

Cu referire la prevederile propuse la art.321² alin. (3), se menţionează că mecanismul propus implică creşterea volumului de lucru şi extinderea numărului de consilieri de probaţiune.

Astfel, propunem completarea art.215¹ din Codul de procedură penală cu alineatul 5¹) cu următorul cuprins:

"5¹) Ordonanţa de protecţie privind aplicarea programului special de tratament sau de consiliere pentru reducerea sau dispariţia violenţei este expediată pentru executare organului de probaţiune de la locul aflării bănuitului, învinuitului, inculpatului."

Subsecvent, subliniem că nu este reglementat în proiect care este consecinţa juridică în cazul neexecutării măsurii de protecţie privind programul special sau al abandonării programului special de tratament sau de consiliere pentru reducerea sau dispariţia violenţei.

Potrivit prevederilor art.321² alin.(4), se propune ca executarea măsurilor de protecţie prevăzute la art.278⁷ alin.(2) lit.e) şi h) din Codul de procedura civilă (e) obligarea de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima şi h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori) să fie pusă pe seama autorităţii tutelare locale, astfel fiind instituită o atribuţie/obligaţie nouă pentru aceasta. Nu se susţine propunerea respectivă, deoarece executarea acestor măsuri trebuie să fie făcută de executorul judecătoresc, care deţine competenţele şi practica necesară pentru a asigura aplicarea acestora. Din nota de fundamentare nu este clar în ce măsură autoritatea tutelară locală ar putea asigura implementarea acestor două măsuri la modul practic şi de ce se propune revizuirea acesteia.

În raport cu norma propusă la art.321² alin. (5), ca urmare a observaţiilor din analiza aferentă propunerilor indicate la art.XIII pct.9 din proiect, se recomandă excluderea prevederii nominalizate. În aceeaşi ordine de idei, se impune excluderea din proiect a prevederii indicate la art.321³ alin.(4) şi, respectiv, art.321⁶ alin.(1) în redacţia proiectului.

La art.321³ alin.(2), se propune substituirea textului ,,procesul-verbal privind înmânarea copiei ordonanţei de protecţie" cu textul ,,proces-verbal privind informarea/înmânarea actului de procedură", ţinând cont de actele procesuale utilizate în prezent de către organele de drept.

În ceea ce priveşte prevederile din proiect referitoare la art.321⁶, cestea pot fi reformulate şi incluse în cadrul Hotărârii Guvernului nr.1322/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea electronică a persoanelor, iar prevederile art.321⁷ privind derularea programelor speciale pentru reducerea violenţei ca măsură de protecţie pot fi introduse în prevederile Regulamentul de planificare a probaţiunii, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.347/2019 şi actele normative interne.

Cu referire la art.321⁷ alin.(2), modificările se consideră a fi inoportune deoarece, potrivit art.199 alin.(3) din Codul de procedură penală, aducerea silită se efectuează în baza unei ordonanţe de aducere silită, eliberate de organul de urmărire penală sau a încheierii instanţei de judecată şi se referă la procesul de urmărire penală. În cadrul procesului contravenţional, instituţia aducerii silite este prevăzută în art.382 din Codul contravenţional, şi la fel se referă în exclusivitate la procedura contravenţională.

Concomitent, poate fi supusă aducerii silite persoana pentru care este obligatorie citarea în cadrul procesului penal sau contravenţional, ceea ce semnifică că este participant al procesului şi deţine statut procesual.

Astfel, modificările propuse în proiect pun în dificultate angajatul Poliţiei, impunând acţiuni de depăşire a atribuţiilor de serviciu.

Similar celor expuse supra, nu se susţin modificările propuse la art.321⁸ alin. (2).

La art.321⁸, urmează să fie corectată referinţa la "art.321³ alin. (5)", deoarece art.321³ în redacţia proiectului conţine doar 4 alineate.

Cu referire la cuprinsul alin.(1) şi (3) din cadrul art.321⁸ în redacţia proiectului, reiterăm că partea referitoare la executarea/monitorizarea executării măsurilor de ordonanţă de protecţie, ţine de competenţa executorului judecătoresc şi nu a autorităţii tutelare.

La art.XIV (Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003)

Potrivit proiectului de lege, se propune abrogarea lit.h) din art.278⁷ alin. (2) din Codul de procedură civilă. În acest sens, se menţionează că la alin.(2) art.278⁷, sunt stabilite o serie de obligaţii/interdicţii ce pot fi aplicate în privinţa agresorului în ipoteza admiterii de către instanţa de judecată a cererii privind aplicarea măsurilor de protecţie şi, respectiv, a emiterii ordonanţei de protecţie. Astfel, la lit.h) din cadrul art.278⁷ alin. (2) este prevăzută posibilitatea stabilirii de către instanţa de judecată a unui regim temporar de vizitare de către agresor a copiilor săi minori.

Cu referire la propunerea de abrogare a unei asemenea prerogative din partea instanţei de judecată, concretizată în stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori, nu sunt clare raţionamentele care stau la baza acestei soluţii. Dacă s-a dorit excluderea legală a oricăror posibilităţi de vizitare de către agresor a copiilor săi minori, atunci se impune a fi evidenţiat că această măsură este deja posibilă, având în vedere existenţa interdicţiei stabilite la lit.c) din cadrul art.278⁷alin. (2). Astfel, potrivit normei prenotate, instanţa de judecată poate dispune interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea.

Scopul prevederii indicate la lit.h) din cadrul art.278⁷ alin. (2), rezidă în posibilitatea stabilirii de către instanţa de judecată a unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori, în cazul în care agresorul nu prezintă riscuri pentru victimă sau copiii săi. Mai mult decât atât, măsura nu este una obligatorie, stabilirea ei fiind la discreţia instanţei de judecată, pornind de la caracteristicile particulare ale cauzei.

Prin urmare, având în vedere cele menţionate supra, nu se consideră oportună abrogarea lit.h) din cadrul art.278⁷ alin.(2) din Codul de procedură civilă.

În continuare, cu referire la modificarea propusă la art.278⁷ alin.(2) lit.e), se recomandă revizuirea acesteia şi expunerea după cum urmează:

"la litera e), după cuvântul "obligarea" se introduce textul " , până la încetarea măsurilor de protecţie, "; ".⁷

În raport cu propunerile de completare a alin.(2) al art.278⁷ cu literele k), l) şi m) în redacţia proiectului, acestea nu pot fi susţinute şi, respectiv, se vor exclude din cadrul art.XIV. Sub acest aspect, urmează a fi reţinute argumentele şi observaţiile oferite cu ocazia analizei art.I pct.6 din proiectul de lege. Totodată, se exclude şi propunerea de completare a art.278⁷ cu alin.(4¹), având în vedere conexiunea propunerilor de completare a alin.(2) al art.278⁷ cu literele k), l) şi m).

Potrivit proiectului de lege, se propune completarea art.278⁷ cu alin.(2³) cu următorul cuprins:

"(2³) Măsurile de protecţie prevăzute la alin.(1) lit.b)-d), f), i), k), l), m) pot fi aplicate în cazul oricăror forme de violenţă împotriva femeilor, prevăzute de Convenţia de la Istanbul."

Cu referire la propunerea indicată mai sus, se atenţionează asupra faptului că, în ipoteza extinderii posibilităţii aplicării măsurilor de protecţie indicate la art.278⁷ alin. (1) şi în raport cu oricare formă de violenţă asupra femeilor prevăzute de Convenţia de Istanbul, s-ar crea o supraîncărcare a organelor statului. Această extindere presupune un efort suplimentar semnificativ din partea instituţiilor statului. Poliţia, instanţele judecătoreşti, serviciile de asistenţă socială şi alte structuri implicate trebuie să dispună de resurse umane suplimentare pentru monitorizarea cazurilor, pentru emiterea şi punerea în aplicare a obligaţiilor şi restricţiilor stabilite la art.278⁷ alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi pentru intervenţii în situaţii de nerespectare a acestora.

Astfel, se impune evaluarea obiectivă a capacităţilor statului, atât din punctul de vedere al resurselor financiare, cât şi al celor umane, în scopul capacitării şi gestionării eficiente a tuturor cazurilor în care se pot aplica anumite obligaţii sau restricţii faţă de persoanele care au comis anumite forme de violenţă împotriva femeilor şi care sunt prevăzute de Convenţia de la Istanbul.

Aşadar, se recomandă implementarea etapizată a intenţiei autorilor privind aplicarea măsurilor de protecţie indicate la art.278⁷ alin.(1) din Codul de procedură civilă în cazul oricăror forme de violenţă împotriva femeilor. Astfel, la etapa iniţială, poate fi analizată posibilitatea aplicării anumitor măsuri de protecţie doar în raport cu cazurile de violenţă sexuală împotriva femeilor. Ulterior, după o perioadă de timp, va putea fi analizată posibilitatea extinderii domeniului de a aplicare a măsurilor nominalizate.

La art.XV (Legea nr.713/2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope)

La pct.2, se propunea expunerea într-o nouă redacţie a dispoziţiei art.14 alin.(1) din Legea nr.713/2001, după cum urmează:

"(1) Trimiterea la examen medical în comisia necrologică conform art.13 se face de comisia pentru probleme sociale din raza domiciliului sau reşedinţei persoanei în timp de 24 de ore de la primirea demersului sau sesizări, la solicitarea rudelor acesteia, la iniţiativa instituţiilor medicale, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale enumerate la art.8 din Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie (în continuare – Legea nr.45/2007) sau din oficiu."

Cu referire la cuprinsul art.14 alin.(1) în redacţia proiectului, se solicită substituirea cuvântului "necrologică" cu cuvântul "narcologică".

Sub alt aspect, se impune a fi revăzută stabilirea unui termen de 24 de ore pentru trimiterea persoanei la examinare medicală în comisia narcologică. Termenul respectiv se consideră ca fiind foarte scurt, fiind creat riscul imposibilităţii respectării în practică a acestuia.

Complementar, se consideră inoportună stabilirea atribuţiei pentru autorităţile administraţiei publice centrale enumerate la art.8 din Legea nr.45/2007 (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei), de a trimite persoana la examinare medicală în comisia narcologică. Însă, atribuţia în cauză nu corespunde competenţelor stabilite pentru fiecare autoritate a administraţiei publice centrale în parte la art.8 din Legea nr.45/2007. În aceeaşi ordine de idei, urmează a fi revăzută şi necesitatea stabilirii atribuţiei pentru autorităţile administraţiei publice locale enumerate la art.8 din Legea nr.45/2007 de a trimite persoana la examinare medicală în comisia narcologică, căci reprezentanţii autorităţii publice locale deja fac parte din cadrul comisiei pentru problemele sociale.

În altă ordine de idei, proiectul de act normativ urmează a fi revizuit prin prisma normelor de tehnică legislativă.

Astfel, pentru exprimarea normativă a intenţiei de modificare a actului normativ se nominalizează expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia propriu-zisă se formulează utilizându-se formula "se modifică după cum urmează:", urmată de redarea modificărilor. În cazul expunerii în redacţie nouă a conţinutului unui element structural sau a unei părţi a acestuia ori în cazul operaţiunii de completare cu o nouă dispoziţie, se va utiliza formula "va avea următorul cuprins:", urmată de redarea noului text. Totodată, în contextul dispoziţiei introductive privind modificarea actului normativ, recomandăm să nu se dubleze această idee şi să nu se repete de fiecare dată că textul se modifică.

Cuvintele "se exclude" se utilizează pentru exprimarea normativă a intenţiei de excludere a unor cuvinte, sintagme, propoziţii, poziţii, iar cuvintele "se abrogă" se utilizează pentru exprimarea normativă a intenţiei de scoatere din vigoare a unor elemente structurale.

În conformitate cu uzanţele de tehnică legislativă, se va folosi cuvântul "textul" pentru individualizarea unor cuvinte şi cifre, cuvinte şi semne de punctuaţie, cifre şi semne de punctuaţie, iar în celelalte cazuri, pentru formularea dispoziţiilor de modificare, se vor utiliza termenii "cuvântul"/"cuvintele".

În subsidiar, se impune revizuirea numerotării elementelor structurale din cadrul proiectului de lege.

Cu referire la cuprinsul notei de fundamentare, potrivit Legii nr.100/2017 cu privire la actele normative, la compartimentul 4.2 ,,Impactul financiar şi argumentarea costurilor estimative", se descrie impactul financiar asupra bugetelor, cu indicarea costurilor necesare pentru punerea în aplicare a actelor normative, reflectate pe bugete componente ale bugetului public naţional şi pe ani bugetari, inclusiv a resurselor de la partenerii de dezvoltare, sau cu identificarea economiilor în cadrul bugetelor actuale care ar putea fi realocate în scopuri propuse şi, după caz, cu prezentarea informaţiilor privind veniturile generate/ratate în baza noilor reglementări.

Drept urmare, ţinând cont că prevederile proiectului de lege înaintat va condiţiona alocarea mijloacelor financiare suplimentare din bugetul de stat, este necesară completarea notei de fundamentare cu impactul financiar şi sursele de acoperire a costurilor necesare pentru punerea în aplicare a legii.

În contextul celor expuse mai sus, Guvernul comunică susţinerea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (iniţiativa legislativă nr.70 din 6 martie 2025), însă cu luarea în considerare a observaţiilor şi recomandărilor de completare şi de revizuire expuse în prezentul aviz.