BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Decizia protocolară nr.20.18/2026 din 06.05.2026 \rAviz la proiectul Codului cu privire la organizarea şi funcţionarea Parlamentului (iniţiativa legislativă nr.110 din 6 aprilie 2026)

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
06.05.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

la proiectul Codului cu privire la organizarea şi funcţionarea Parlamentului

(iniţiativa legislativă nr.110 din 6 aprilie 2026)

nr. 20.18  din  06.05.2026

 (în vigoare 07.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 194-197 art. 63 din 07.05.2026

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 6 mai 2026

Decizia protocolară nr.20.18/2026

PRIM-MINISTRU  Alexandru MUNTEANU

Guvernul a examinat proiectul Codului cu privire la organizarea şi funcţionarea Parlamentului, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.110 din 6 aprilie 2026) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi prezintă poziţia consolidată ca urmare a recepţionării avizelor instituţiilor implicate.

Iniţiativa legislativă este înaintată în conformitate cu articolul 73 din Constituţia Republicii Moldova şi articolul 47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996.

Potrivit notei de fundamentare, elaborarea proiectului Codului cu privire la organizarea şi funcţionarea Parlamentului (în continuare – Cod) a fost determinată de necesitatea asigurării previzibilităţii şi transparenţei procesului legislativ, implementării standardelor europene în materie de fundamentare a legislaţiei şi exercitare a controlului parlamentar, consolidării procedurii legislative, înlăturării lacunelor şi neconcordanţelor din practica legislativă, precum şi de necesitatea reglementării raporturilor juridice dintre Parlament şi alţi subiecţi de drept.

Totodată, proiectul este elaborat în vederea îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene formulate în Rapoartele de extindere pentru anii 2023-2025 (2023 şi 2024: "Procesul de modificare a Regulamentului de procedură al Parlamentului ar trebui accelerat"; precum şi în 2025: "Moldova ar trebui să accelereze adoptarea Codului privind organizarea şi funcţionarea Parlamentului", precum şi "Este necesară o reglementare mai amplă a responsabilităţilor Parlamentului în ceea ce priveşte eforturile de integrare europeană, în special în ceea ce priveşte exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului". Adoptarea Codului reprezintă o opţiune normativă de aliniere la acquis-ul Uniunii Europene, fiind în Programul Naţional de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, la componenta Funcţionarea Instituţiilor Democratice, Anexa A, acţiunea Nr.d/o 5, precum şi în Foaia de parcurs privind Funcţionarea Instituţiilor Democratice, blocul tematic II. Funcţionarea Parlamentelor într-un sistem democratic (acţiunea 4.1) şi în Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2026, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.23/2026.

De regulă, codificarea normelor juridice ce aparţin unei ramuri distincte a dreptului oferă multiple avantaje, printre acestea: simplificarea şi corelarea legislaţiei în materie, reducerea numărului mare de reglementări existente în domeniu, crearea unui cadru legal general de referinţă, eliminarea paralelismelor, contradicţiilor şi necorelărilor legislaţiei.

Astfel, cu referire la titlul actului normativ transmis spre avizare, ca modalitate de sistematizare (codificare) a actelor normative, sugerăm examinarea suplimentară a prevederilor art.64 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova care reglementează că structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. În acest context, menţionăm că, în conformitate cu art.60 alin.(1) şi (2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative (în continuare – Legea nr.100/2017), codul este un act normativ adoptat de către Parlament, prin lege organică, care cuprinde într-un sistem unitar cele mai importante norme juridice dintr-o anumită ramură a dreptului, iar structura codului reflectă sistemul ramurii de drept respectiv.

În scopul respectării tehnicii legislative, opinăm pentru excluderea din textul proiectului Cod a expresiilor "trebuie să asigure" (art.5 alin.(2), art.20 alin.14)), "de regulă" (art.20 alin.(8), art.42 alin.(7), art.53 alin.(2), art.86 etc.), "pot" (art.20, art.33 alin.(1) etc.), precum şi alte expresii utilizate, care necesită a fi înlocuite prin formule specifice limbajului juridic al actului normativ, la forma afirmativă. Obiecţia respectivă este valabilă pentru întregul text al proiectului. De asemenea, pe tot parcursul textului, se impune utilizarea uniformă a noţiunilor, cum ar fi "şedinţe plenare a Parlamentului", "şedinţe plenare", " şedinţe ale plenului, "şedinţe publice plenare" (art.14, 25, 30, 54, 95), "Biroul permanent"/"Biroul permanent al Parlamentului" (art.20, 24, 39, 40, 190, 204, 230), fracţiuni parlamentară/fracţiuni (art.23).

Cu referire la conţinutul actului normativ vizat, comunicăm următoarele obiecţii şi propuneri.

În lipsa unei asemenea prevederi exprese, se creează premise pentru apariţia unor interpretări neunivoce în acest sens. Or, potrivit practicii existente, momentul expirării mandatului este raportat la data alegerilor parlamentare, deşi, potrivit normei constituţionale de la art.69 alin.(1), deputaţii aleşi intră efectiv în exerciţiul mandatului doar sub condiţia validării mandatelor acestora, care are loc la data confirmării de către Curtea Constituţională a alegerilor parlamentare.

Prin urmare, se impune ca actul normativ supus avizării să conţină prevederi exprese privind data începerii/expirării mandatului. O atare reglementare este necesară atât pentru stabilirea datei următoarelor alegeri parlamentare, cât şi pentru a asigura, în mod special, aplicarea corectă a prevederilor art.63 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova, potrivit cărora "mandatul Parlamentului se prelungeşte până la întrunirea legală a noii componenţe", perioadă în care Parlamentul are atribuţiile sale limitate.

La art.3:

La alin.(1) din proiect, după cuvintele "tratatele internaţionale" se propune introducerea cuvintelor "la care Republica Moldova este parte", or, în redacţia propusă de autor apare prezumţia legală că toate tratatele, indiferent de faptul dacă statul a aderat la ele sau nu, reglementează activitatea Parlamentului. Obiecţia în cauză este valabilă şi pentru art.65 alin.(3) din proiectul legii.

Formularea alin.(2), potrivit căruia "orice subiect ce ţine de activitatea Parlamentului şi nu este reglementat de prezentul cod sau de alte acte normative se soluţionează de către Parlament" este excesiv de largă şi poate legitima reguli ad-hoc, stabilite conjunctural de majoritatea parlamentară, în locul unor reguli prestabilite prin lege organică. Or, Curtea Constituţională a reţinut expres, în Hotărârea nr.20 din 4 iunie 2014, că autonomia parlamentară "nu poate fi absolutizată" şi că ea "nu legitimează instituirea unor reguli care încalcă litera şi spiritul Legii Supreme". În acelaşi sens, Curtea a subliniat că Parlamentul poate decide autonom numai în acele aspecte "în privinţa cărora Constituţia nu dispune", fără a putea eluda supremaţia Constituţiei şi exigenţele securităţii juridice. De aceea, la art.3, alin.(2) trebuie fie exclus, fie reformulat restrictiv, astfel încât să nu permită substituirea legii organice prin hotărâri, practici sau aranjamente procedurale de ocazie.

La art.4, se propune revizuirea denumirii "Funcţiile Parlamentului". În acest sens, relevăm că art.66 din Constituţia Republicii Moldova reglementează atribuţiile de bază ale Parlamentului, consacrând competenţele acestuia în calitate de autoritate legislativă supremă a statului. Or, utilizarea noţiunii "funcţii" poate genera confuzii conceptuale, întrucât Legea Supremă operează cu termenul de "atribuţii", care reflectă în mod exact sfera competenţelor juridice ale Parlamentului.

La art.4 lit.c), după cuvântul "control", se va introduce cuvântul "parlamentar". Astfel, potrivit art.66 lit.f) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul exercită controlul parlamentar, fapt ce impune utilizarea unei terminologii conforme cadrului constituţional.

La art.7, alin.(3) se va expune în următoarea redacţie:

"(3) Autonomia financiară prevede administrarea independentă a bugetului propriu în conformitate cu prevederile legale."

La art.8, alin.(2) se recomandă a se referi la stabilitatea reglementărilor juridice privind relaţiile sociale, dar nu la stabilitatea relaţiilor sociale.

La art.9:

Se atestă o neconcordanţă între prevederile alin.(1) şi cele de la art.11 alin.(1). Astfel, art.9 alin.(1) instituie caracterul public al activităţii Parlamentului ca regulă generală, art.11 introduce excepţii specifice pentru dezbaterile din cadrul organelor de lucru şi ale plenului. Prin urmare, se recomandă revizuirea acestor dispoziţii pentru corelarea lor.

La alin.(4), se consideră oportună reformularea normei în sensul consacrării unui principiu general, fără trimitere expresă la Legea nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public, având în vedere necesitatea asigurării tehnicii legislative corespunzătoare şi a evitării unor eventuale interpretări privind actul normativ indicat. De asemenea, se va atrage atenţia că anul adoptării Legii privind accesul la informaţiile de interes public este 2023, nu 2013.

La alin.(5) şi pe tot parcursul proiectului, se propune uniformizarea noţiunii utilizate pentru definirea participanţilor în procesul decizional parlamentar, în mod special a celor din partea societăţii civile, utilizându-se în acest sens noţiunea "parte interesată", ce presupune orice persoană fizică sau juridică care poate fi afectată de o decizie a autorităţilor publice sau care este interesată de a se implica în procesul decizional.

La art.10 alin.(2), termenul "traseism parlamentar" utilizat de autor nu este definit sau reglementat în niciun act normativ. Totodată, din conţinutul normei rezultă că se interzice deputaţilor să părăsească partidul politic pe lista căruia au candidat şi să se declare neafiliaţi sau să adere la o altă fracţiune pe durata mandatului parlamentar, cu scopul de a asigura realizarea promisiunilor asumate de partide în campania electorală. Sub acest aspect, prevederea în cauză contravine art.68 din Constituţia Republicii Moldova. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională e subliniat că, în virtutea mandatului reprezentativ, deputatul, odată intrat în exerciţiul mandatului, nu mai are obligaţia legală de a-şi susţine partidul sau deciziile fracţiunii sale în cadrul forului legislativ. Prin prisma principiilor constituţionale care resping orice formă de mandat imperativ, deputatului nu-i este interzisă schimbarea opţiunii politice (Decizia Curţii Constituţionale nr.6/2014 (constituirea fracţiunilor parlamentare), § 36).

"Deoarece nu sunt reprezentanţii unei fracţiuni a populaţiei, parlamentarii nu pot fi apărătorii unor interese particulare, ei sunt absolut liberi în exercitarea mandatului lor. Aleşii nu au obligaţia legală să-şi susţină partidul sau deciziile grupului lor în cadrul Parlamentului. Mai mult decât atât, în cazul în care deputatul, prin comportamentul său, provoacă daune acestuia, partidul sau grupul din care face parte poate să-1 excludă, însă această excludere nu antrenează pierderea mandatului parlamentar." (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.8/2012 (caracterul reprezentativ al mandatului de deputat), § 43).

Aceeaşi abordare este împărtăşită şi de Comisia de la Veneţia, care, în Raportul nr.CDL-AD(2009)027-e, a subliniat că mandatul parlamentar este unul reprezentativ, iar deputaţii trebuie să-şi poată exercita mandatul în mod liber, fără a fi supuşi unor presiunii care i-ar lega în mod rigid de un partid sau de un grup parlamentar.

Astfel, apartenenţa la un grup parlamentar nu poate prevala asupra statutului de reprezentant al poporului şi nu poate justifica limitarea libertăţii mandatului deputatului. Raţionamentele date sunt valabile şi pentru art.21 alin.(3) din proiect.

Adiţional, se atrage atenţia asupra cuvintelor "realizării programelor preelectorale". Noţiunea "preelectoral" este utilizată în raport cu perioada anterioară începerii perioadei electorale şi/sau a campaniei electorale. Cu toate acestea, precizăm că nici Legea nr.294/2007 privind partidele politice (în continuare – Legea nr.294/2007) şi nici Codul electoral nu definesc noţiunile de "program preelectoral" sau "program electoral". În acelaşi timp, art.8 alin.(1) din Legea nr.294/2007 instituie în sarcina partidelor politice obligaţia de a elabora şi a prezenta, în vederea înregistrării, programul partidului. La rândul său, Codul electoral cuprinde doar prevederi cu caracter general în privinţa programelor electorale, arătând la art.70 alin.(4) şi art.90 că acestea sunt supuse unor interdicţii şi restricţii ce vizează conţinutul, modalitatea de prezentare şi reflectare de către furnizorii de servicii media.

La art.12 alin.(1), în vederea evitării unor interpretări discreţionare, se consideră oportună reformularea textului după cum urmează: "Parlamentul este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, dispune de denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republica Moldova, de conturi trezoreriale, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite de legislaţie."

La art.16 alin.(3), textul "într-o singură circumscripţie electorală naţională" se va revizui. Conform art.1 din Codul electoral nr.325/2022, circumscripţie naţională este circumscripţie electorală de nivel naţional în care se organizează şi se desfăşoară alegerile parlamentare, cele prezidenţiale şi referendumurile republicane. Exclusivitatea circumscripţiei electorale naţionale se subînţelege, fără a fi specificată.

La art.17:

Alin. (1), după cuvintele "După confirmarea" se va introduce cuvântul "rezultatelor". În scopul uniformizării terminologiei utilizate, recomandăm ca sintagma "confirmarea alegerilor", să fie reformulată în "confirmarea rezultatelor alegerilor", conform prevederilor art.125 din Codul electoral. Totodată, este necesară concretizarea autorităţii care confirmă rezultatele alegerilor şi validează mandatele deputaţilor aleşi, aşa cum este prevăzut la alin.(6). Aceeaşi remarcă pentru alin.(8), cu concretizarea "depunerii jurământului de către deputaţii aleşi". La alin.(4) se va face referire la "preşedintele şedinţei de constituire", iar în alin.(9) la "sesiune specială de constituire".

Alin. (3) se va revizui pornind de la prevederile alin.(2), în vederea asigurării coerenţei interne a normei. Astfel, dacă alin.(2) utilizează sintagma "cel mai în vârstă deputat" pentru a desemna persoana care prezidează şedinţa în lipsa Preşedintelui Parlamentului din legislatura precedentă, alin.(3) introduce noţiunea "decan de vârstă", fără ca aceasta să fie utilizată anterior în text.

Această diferenţă de terminologie este de natură să creeze incertitudine în aplicare, întrucât nu rezultă cu claritate dacă cele două noţiuni sunt echivalente sau dacă legiuitorul a avut în vedere situaţii distincte.

Alin. (7) propunem a fi revizuit, deoarece în textul normei ar fi necesar de precizat momentul/data constituirii legale a Parlamentului nou-ales, dar nu circumstanţele în care acesta se constituie. Or, această precizare ar fi necesară, în contextul normei prevăzute la art.69 din Constituţia Republicii Moldova, conform căreia calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie sau de deces. Se va ţine cont că pot fi situaţii când nu toţi deputaţii nou-aleşi depun în aceeaşi zi jurământul.

La art.18 alin.(1), în textul jurământului, după textul "şi legile ţării," se va completa cu textul "să respect şi să protejez drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,". Or, potrivit prevederilor art.21 alin.(3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat". Respectiv, protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este un principiu esenţial al democraţiei şi al statului de drept, iar jurământul de a respecta şi a proteja aceste drepturi subliniază angajamentul deputaţilor faţă de protecţia drepturilor omului, conform normelor internaţionale şi naţionale. Concomitent, se va examina oportunitatea completării textului jurământului cu referirea la respectarea democraţiei, suveranităţii, independenţei, precum şi a unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova prin prisma prevederilor art.79 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova şi art.32 alin.(1) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

Totodată, alin.(4) al aceluiaşi articol, care stabileşte că "refuzul depunerii jurământului duce la încetarea mandatului", urmează a fi revizuit prin prisma prevederilor art.69 din Legea Supremă, potrivit căruia deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării. Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces. Prin urmare, depunerea jurământului de către deputaţi, reprezintă un act ceremonial, fără consecinţe juridice.

La art.20:

La alin.(2) din proiect, se propune înlocuirea cuvintelor "listele electorale ale" cu cuvintele "lista de candidaţi a", iar la alin.(4), substituirea cuvântului "listele" cu cuvintele "lista de candidaţi a". În argumentarea propunerii, reţinem că, în cazul alegerilor parlamentare, potrivit art.111 alin.(2) din Codul electoral, partidul politic sau blocul electoral înaintează lista de candidaţi, având totodată dreptul de a o modifica în condiţiile art.115 din Cod. Tot în acest context, precizăm că, în conformitate cu prevederile art.61 alin.(1) din Codul electoral, listele electorale sunt documente autentificate de Comisie, care cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot care îşi au domiciliul ori reşedinţa temporară pe teritoriul unei secţii de votare.

Prevederile alin.(3) necesită a fi reexaminate sub aspectul sferei subiecţilor reglementaţi, întrucât acestea se referă exclusiv la deputaţii independenţi, omiţând deputaţii neafiliaţi. Or, în practică, pe lângă deputaţii aleşi în mod independent, există şi deputaţi care, deşi au fost aleşi pe listele unor partide sau blocuri electorale, ulterior dobândesc statutul de deputaţi neafiliaţi.

În lipsa unor raţiuni obiective şi rezonabile, excluderea acestei categorii de deputaţi de la posibilitatea constituirii unei fracţiuni parlamentare, ridică probleme din perspectiva principiului egalităţii exercitării mandatului parlamentar.

Alin. (6) care prevede că "fracţiunile parlamentare […] s-au reorganizat ori s-au transformat […] pot opera modificări în denumire" nu consacră un mecanism juridic autonom de reorganizare a fracţiunilor parlamentare. Analiza sistemică a proiectului Codului relevă că art.21 reglementează exclusiv schimbările în structura fracţiunii, limitate la pierderea calităţii de membru (demisie, excludere, încetarea mandatului etc.), iar art.22 reglementează încetarea existenţei fracţiunii, în condiţii expres prevăzute (scăderea sub pragul minim de membri sau decizia fracţiunii). Totodată, proiectul Codului nu defineşte noţiunea "reorganizare" a fracţiunii, nu stabileşte o procedură şi nici nu prevede condiţii sau efecte juridice ale unei asemenea reorganizări. În acest context, fracţiunea parlamentară poate doar să îşi adapteze denumirea şi să îşi ajusteze componenţa în limitele art.21, fără a exista un temei legal pentru o "reorganizare" în sens juridic veritabil.

În aceeaşi ordine de idei, la art.23 alin.(2) lit.i), se indică că "Regulamentul fracţiunii parlamentare va conţine, inclusiv modalitatea de reorganizare, încetare a fracţiunii etc.", însă, potrivit art.20 alin.(2) din proiectul de lege, fracţiunea parlamentară reprezintă o asociere benevolă a deputaţilor aleşi pe listele electorale ale unui partid politic sau ale unui bloc electoral, constituită din cel puţin 5 deputaţi. Această definiţie relevă că fracţiunea nu are personalitate juridică distinctă, ci constituie o formă de organizare parlamentară derivată din voinţa deputaţilor şi din afilierea politică.

În aceste condiţii, fracţiunea nu dispune de o structură juridică susceptibilă de transformare în sensul tehnic al reorganizării (fuziune, divizare, transformare), care presupune existenţa unei entităţi cu identitate juridică proprie şi continuitate juridică.

Prin urmare, fracţiunea parlamentară nu poate fi supusă unui proces juridic de reorganizare, iar eventualele modificări ţin doar de structura internă sau de componenţă. În lipsa condiţiilor legale de existenţă (inclusiv pragul minim de membri), fracţiunea nu se reorganizează, ci îşi încetează existenţa în condiţiile art.22.

La art.21:

Alin. (2) urmează a fi analizat în coroborare cu alin.(1), care enumeră cazurile de pierdere a calităţii de membru al fracţiunii parlamentare. Din această perspectivă, se constată că ipotezele reglementate la alin.(1) au o natură juridică diferită, incluzând atât situaţii imputabile deputatului, cât şi situaţii neimputabile acestuia, precum încetarea existenţei fracţiunii.

Or, alin.(2) instituie o consecinţă juridică unică şi automată pentru toate aceste ipoteze, stabilind că deputatul neafiliat poate activa doar în afara fracţiunilor parlamentare, fără a distinge după cauza pierderii calităţii de membru.

O asemenea abordare necesită a fi examinată prin prisma principiului proporţionalităţii, întrucât tratează în mod identic situaţii juridice diferite, şi a principiului libertăţii mandatului parlamentar, consacrat constituţional.

Prevederile alin.(3) necesită a fi reexaminate prin prisma art.20, care reglementează condiţiile de constituire a fracţiunilor parlamentare şi natura acestora. Astfel, fracţiunile parlamentare sunt definite ca asocieri ale deputaţilor aleşi pe listele electorale ale unui partid politic sau bloc electoral, ceea ce presupune existenţa unei reprezentări parlamentare rezultate în urma alegerilor.

În acest context, teza referitoare la interzicerea "creării de noi fracţiuni parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în Parlament" este formulată impropriu. Dacă s-a referit la situaţia în care un deputat s-a asociat ulterior cu un partid politic care nu a acces în Parlament, o asemenea asociere nu poate genera constituirea unei fracţiuni parlamentare a acelui partid.

La art.22, alin.(2) necesită a fi revizuit sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul pentru aderarea unui nou deputat, întrucât soluţia normativă propusă nu asigură claritatea şi previzibilitatea reglementării. Astfel, textul stabileşte că termenul de 10 zile curge de la data validării mandatului noului deputat, şi nu de la momentul micşorării numărului membrilor fracţiunii sub pragul minim de 5 deputaţi.

Or, situaţiile în care o fracţiune ajunge sub acest prag sunt diverse (a se vedea art.21 alin.(1) din proiect), iar corelarea termenului exclusiv cu validarea unui nou mandat introduce un element imprevizibil. Validarea unui mandat poate interveni la un interval de timp care nu este determinabil în mod rezonabil (a se vedea cazurile de încetare a calităţii de deputat din art.69 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova), ceea ce poate menţine fracţiunea într-un statut juridic incert pentru o perioadă îndelungată.

În aceste condiţii, soluţia legislativă nu corespunde exigenţelor de previzibilitate şi securitate juridică, întrucât nu stabileşte un reper temporal clar şi obiectiv pentru menţinerea existenţei fracţiunii. Prin urmare, se impune revizuirea normei în sensul stabilirii termenului de aderare prin raportare la momentul micşorării efective a numărului membrilor fracţiunii sub limita minimă, şi nu la data validării mandatului unui nou deputat.

La art.23 alin.(2), se va revedea numerotarea elementelor structurale însemnate cu litere, deoarece lit.b) şi c) se repetă.

La art.24, precum şi în conţinutul proiectului de lege, se recomandă revizuirea formulărilor "alte acte normative" şi "alte legi", întrucât acestea au un caracter general şi nu permit identificarea clară a cadrului normativ aplicabil, ceea ce poate afecta claritatea şi previzibilitatea normei juridice.

La art.26 alin.(4) şi (5), urmează a fi adusă o claritate referitor la scopul utilizării alocaţiilor bugetare repartizate fracţiunilor parlamentare. Or, cheltuielile dedicate "asigurării activităţii parlamentare" sunt prevăzute la alin.(1) şi includ "încăperi, rechizite şi alte servicii necesare pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente", fiind asigurate de către Secretariatul Parlamentului, care gestionează bugetul Parlamentului. În scopul asigurării transparenţei utilizării resurselor bugetare şi al asigurării unui proces de planificare bugetară bazat pe performanţe, normele respective urmează a fi completate cu destinaţia utilizării alocaţiilor bugetare repartizate fracţiunilor parlamentare sau alin.(4) şi (5) urmează a fi excluse.

La art.28 se va revizui alin.(2) şi (4), în sensul în care la alin.(1) se face referire şi la deputaţii neafiliaţi, iar la alin.(2) şi (4) doar la cei independenţi. În plus, la alin.(2) va fi revizuită corectitudinea noţiunii "alianţă majoritară", probabil" majoritate parlamentară", corelată, de asemenea, cu norma de la alin.(3), în care se face referire şi la "coaliţie".

Totodată, se constată că dispoziţiile art.28 utilizează în mod inconsecvent şi neclar noţiunile "alianţă" şi "coaliţie", fără a oferi o delimitare juridică între acestea, fapt ce contravine exigenţelor de claritate, previzibilitate şi coerenţă a normei juridice. Astfel, alin.(1) face referire la "alianţa/coaliţia fracţiunilor", alin.(2) utilizează exclusiv noţiunea "alianţă majoritară", iar în alin.(3) se utilizează formula "alianţei/coaliţiei".

Această alternanţă terminologică sugerează fie că termenii sunt consideraţi sinonimi, fie că desemnează instituţii distincte, însă lipsa unei definiţii legale sau a unei diferenţieri explicite generează incertitudine în interpretare şi aplicare. În acest context, considerăm oportună revizuirea dispoziţiilor art.28, în vederea uniformizării terminologiei sau a definirii exprese şi a delimitării noţiunilor "alianţă" şi "coaliţie".

La art.30 alin.(1) lit.c), se recomandă revizuirea utilizării cuvântului "chibzuit", întrucât acesta nu corespunde exigenţelor limbajului juridic normativ, fiind susceptibil de interpretări subiective. În acest sens, se propune substituirea cu un termen adecvat, cu conţinut juridic mai clar şi precis.

La art.32 alin.(7), se va revizui textul de la lit.a), potrivit căruia Comisia pentru efectuarea alegerii Preşedintelui Parlamentului are atribuţia de a aproba regulile şi procedura de vot, deoarece art.64 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova prevede expres că Preşedintele Parlamentului se alege prin vot secret, cu majoritatea voturilor deputaţilor aleşi, pe durata mandatului Parlamentului. Prin urmare, Comisia nu este în drept să aprobe procedura de vot.

Suplimentar, propunem reformularea temeiului de declarare a buletinului nevalabil stabilit la art.32 alin.(8) lit.e) din proiect. Formularea existentă creează incertitudine privind necesitatea identificării intenţiei votantului, precum şi a modalităţii de stabilire a acesteia, dat fiind faptul că votul este unul secret.

La art.33 alin.(9), pentru o expunere mai coerentă a textului, se propune substituirea cuvintelor "mai puţin de trei" cu cuvântul "doi". La alin.(12), se recomandă excluderea cuvântului "poate", întrucât practica pronunţării unui discurs inaugural este indispensabilă statutului funcţiei respective.

La art.35 alin.(3), pentru claritatea exprimării, propunem ca norma să fie expusă astfel:

"(3) Funcţia de Preşedinte al Parlamentului, devenită vacantă în timpul legislaturii, se ocupă cu respectarea dispoziţiilor prezentului cod."

La art.35 alin.(4), după cuvintele "sunt îndeplinite" se va introduce cuvântul "temporar".

La art.37, alin.(2) urmează a fi exclus. Norma ce se referă la fondul Preşedintelui Parlamentului este expusă în mod generalizat şi lipsit de garanţii suficiente de transparenţă şi control. Proiectul nu stabileşte în mod clar categoriile de cheltuieli pentru care pot fi utilizate mijloacele financiare din acest fond, ceea ce creează premisele unei utilizări discreţionare a resurselor publice. Totodată, se remarcă faptul că proiectul de lege şi nota de fundamentare nu oferă claritate referitor la necesitatea şi scopul "fondului", precum şi modul de gestionare a acestor alocaţii bugetare. În aceste condiţii, prevederea respectivă contravine principiilor de elaborare şi executare a bugetelor autorităţilor, în special principiului transparenţei, stabilite în Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014. După cum menţionează autorul adiţional, cadrul normativ aferent procesului bugetar nu prevede gestionarea "în mod autonom" a unor mijloace financiare din cadrul bugetelor/alocaţiilor autorităţilor bugetare, aprobate prin legea bugetară anuală.

Suplimentar, cuvintele "bugetul Parlamentului" se vor substitui cu cuvintele "bugetul Secretariatului Parlamentului" (observaţie valabilă în toate cazurile similare).

De asemenea, se va revizui norma stabilită la art.37 alin.(4) din proiect, or, potrivit art.8 alin.(62) din Legea nr.80/2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, numirea personalului în cabinetul secretarului general al Parlamentului se face prin ordinul acestuia. Subsecvent, art.9 alin.(3) al legii citate, prevede că eliberarea personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică se dispune prin actul administrativ al persoanei cu competenţă legală de numire în funcţie, specificată la art.8 din lege. Astfel, competenţa atribuită Preşedintelui Parlamentului de a angaja şi a elibera personalul din cabinetele persoanelor cu funcţii de demnitate publică nu este corelată cu prevederile actului normativ special menţionat.

Potrivit art.64 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova, "vicepreşedinţii se aleg la propunerea preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare". Astfel recomandăm revizuirea normei stabilite la art.38 alin.(1) din proiect, cu reformularea ei corespunzătoare, astfel încât vicepreşedinţii Parlamentului să fie aleşi la propunerea preşedintelui Parlamentului, nu "după", ci "cu" consultarea fracţiunilor parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Suplimentar, se va specifica prin ce fel de vot (secret sau deschis) se aleg vicepreşedinţii Parlamentului. Totodată, la alin.(5) se va face referinţa la "votul majorităţii deputaţilor aleşi".

Ţinând cont de eforturile depuse de Cancelaria de Stat în vederea fortificării instituţiei de Reprezentant al Guvernului în Parlament, cât şi a modificărilor în acest sens operate la cadrul normativ ce reglementează cooperarea dintre Guvern şi Parlament, considerăm justificată menţinerea abordării potrivit căreia Reprezentantul Guvernului în Parlament poate participa la dezbaterea ordinii de zi a şedinţelor de Parlament, cu înaintarea, după caz, a anumitor propuneri. În această ordine de idei, se impune completarea art.40, după alin.11), cu un alineat suplimentar, numerotat corespunzător, cu următorul cuprins: "La şedinţele Biroului permanent în care se dezbate ordinea de zi poate participa reprezentantul Guvernului în Parlament."

În acelaşi context, în scopul asigurării susţinerii în şedinţele Biroului Permanent al Parlamentului a priorităţilor Guvernului la întocmirea proiectului ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului se impune concretizarea normei care prevede competenţele reprezentantului Guvernului în acest sens. În această ordine de idei, propunem completarea alin.(4) al art.57 din proiect cu următoarea propoziţie: "În acelaşi termen, reprezentantul Guvernului în Parlament prezintă Biroului permanent al Parlamentului priorităţile Guvernului pentru a fi incluse în ordinea de zi a şedinţei Parlamentului."

La art.41, în textul normei propuse la lit.l), urmează a fi excluse cuvintele "de salarizare şi", având în vedere că condiţiile de salarizare şi regulile unice de retribuire a muncii angajaţilor din sectorul bugetar, sunt stabilite în Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar care constituie cadrul general ce cuprinde principiile, regulile şi procedurile de stabilire a drepturilor salariale în raport cu ierarhia funcţiilor. Astfel, instituirea unor condiţii specifice de salarizare pentru o categorie distinctă de personal, în afara cadrului general reglementat, în lipsa unei reglementări exprese şi clare la nivel de lege, este susceptibilă să contravină acestor principii. În acest context, acordarea competenţei de a stabili asemenea condiţii prin acte subsecvente sau prin reglementări speciale poate genera tratamente diferenţiate nejustificate, afectând coerenţa, unitatea şi previzibilitatea sistemului de salarizare în sectorul public.

Totodată, se impune clarificarea şi fundamentarea categoriilor de beneficiari (funcţionari publici şi alţi angajaţi) ai eventualelor compensaţii, în corelare cu statutul acestora, inclusiv din perspectiva incompatibilităţilor stabilite de actele normative speciale, precum şi a condiţiilor şi limitelor de acordare a compensaţiilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, pentru a evita instituirea unui tratament diferenţiat nejustificat.

La art.41 lit.m), se propune introducerea după cuvântul "Guvernului" a textului " , în termenul prevăzut de calendarul bugetar,". Lista atribuţiilor Biroului permanent se sugerează a fi completată cu o literă nouă cu următorul cuprins: "prezintă Parlamentului, după caz, obiecţiile la proiectul de buget aprobat de către Guvern pentru soluţionarea divergenţelor;".

În subsidiar, art.41 din proiect se propune a fi completat cu un alineat în următoarea redacţie:

"Hotărârile aprobate de către Biroul permanent al Parlamentului cu privire la condiţiile specifice de compensare a cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de serviciu pentru funcţionarii publici şi pentru alţi angajaţi din cadrul Secretariatului Parlamentului se publică pe site-ul web oficial al Parlamentului."

La art.42 se va revizui alin.(5), în sensul limitării numărului de comisii al căror membru supleant poate fi deputatul.

Adiţional, la art.42 se va revedea numerotarea alineatelor, deoarece alin.(7) se repetă (a se vedea în acest scop inclusiv art.83 alin.(3) din proiect).

La art.43 alin.(7) din proiect, se recomandă utilizarea noţiunii "lista părţilor interesate", care include atât asociaţiile înfiinţate în corespundere cu legea, cât şi cetăţeni, grupuri interesate, mediu privat, academic etc. Totodată, se va reţine că, pentru asigurarea transparenţei privind includerea în lista părţilor interesate, criteriile de eligibilitate a acestora urmează a fi făcute publice. Astfel, se recomandă a crea pe site-ul oficial al Parlamentului un instrument electronic (un formular-tip) de înscriere în lista părţilor interesate, inclusiv pe domeniile de competenţă ale comisiilor permanente, cu indicarea criteriilor menţionate. Decizia de includere în lista părţilor interesate îi aparţine, în cazul dat, comisiei parlamentare vizate. Actualizarea listei se va face permanent, în funcţie de solicitările parvenite şi de decizia Comisiei asupra acestora. Sugerăm utilitatea indicării unui termen maxim (de ex. 30 zile) pentru examinarea acestui gen de solicitări. Totodată, pot fi prevăzute şi anumite condiţii de excludere din Lista părţilor interesate, de exemplu nerespectarea normelor de dialog constructiv şi a ordinii publice etc.

La art.46 se recomandă revizuirea sub aspect redacţional a alin.(1), or, actul normativ reglementează prin normele sale raporturile sociale, dar nu domeniile. Similar la art.61 alin.(4). La art.49, în textul formulat pentru alin.(1), cuvintele "pot fi convocate doar în afara sesiunilor ordinare" necesită a fi substituite cu cuvintele "se convoacă exclusiv în intervalul dintre sesiunile ordinare" (a se vedea Hotărârea Curţii Constituţionale nr.23/1999).

La art.49 alin.(2), pentru corectitudinea normei de trimitere, textul "în condiţiile art.67" sugerăm a fi substituit cu textul "în condiţiile prevăzute la art.67 alin.(2)" (observaţie valabilă şi pentru art.50 alin.(3)).

La art.50 alin.(2) lit.a), pentru corectitudinea redactării, cuvântul "inaugurarea" se va substitui cu cuvântul "învestitura", iar la lit.b), cuvintele "numirea Guvernului" se vor substitui cu cuvintele "pentru aprobarea Programului de activitate al Guvernului şi acordarea votului de încredere Guvernului". Totodată, alin.(7) se va completa cu cuvintele "dacă Parlamentul nu a modificat sau aprobat o altă ordine de zi".

Având în vedere specificul domeniului apărării naţionale, precum şi necesitatea respectării cadrului normativ în ceea ce ţine de protecţia informaţiilor atribuite la secret de stat şi de obligaţiile statului privind protejarea intereselor de securitate şi apărare, se impune instituirea unor garanţii suplimentare care să asigure un echilibru adecvat între exercitarea controlului parlamentar, transparenţa activităţii parlamentare şi protecţia informaţiilor sensibile. Or, în lipsa unor asemenea garanţii, anumite prevederi ale proiectului pot genera riscuri de divulgare neautorizată a informaţiilor ce ţin de apărarea naţională.

În vederea eliminării eventualelor interpretări restrictive atunci când se discută subiecte sensibile militar, dar care nu sunt încadrate imediat, formal, sub noţiunea generală "siguranţă naţională", se propune completarea prevederilor privind şedinţele închise, prin includerea expresă a subiectelor ce ţin de apărarea naţională; securitatea militară; planificarea apărării; mobilizarea şi pregătirea pentru apărare; înzestrarea şi achiziţiile cu destinaţie specială; cooperarea militară internaţională.

În redacţia actuală a art.53, dreptul de a solicita desfăşurarea şedinţelor închise aparţine Preşedintelui Parlamentului şi fracţiunilor parlamentare. În considerarea specificului sectorului de securitate, necesitatea protejării informaţiei atribuite la secret de stat poate apărea şi la iniţiativa Guvernului, a ministerului de resort, a comisiei parlamentare de profil sau a altei autorităţi din sectorul de securitate. În acest mod, se propune extinderea sferei titularilor acestui drept, astfel încât şi Guvernul, prin membrul său responsabil de domeniu, atunci când obiectul dezbaterii conţine informaţii sensibile pentru apărare, să poată solicita desfăşurarea şedinţelor închise.

Ca urmare a celor menţionate, se propune completarea art.53 cu două alineate cu următorul cuprins:

"(2) Şedinţele închise pot fi dispuse şi în cazul examinării subiectelor ce ţin de apărarea naţională, securitatea militară, planificarea apărării, mobilizarea şi pregătirea pentru apărare, înzestrarea şi achiziţiile cu destinaţie specială şi cooperarea militară internaţională, în măsura în care divulgarea acestora este de natură să aducă atingere capacităţii de apărare, securităţii militare sau intereselor de securitate ale statului.

(3) Iniţierea procedurii de declarare a şedinţei închise poate fi solicitată, motivat, şi de către Guvern sau de către conducătorii autorităţilor publice centrale de specialitate, în cazul în care subiectele supuse examinării conţin informaţii a căror divulgare este susceptibilă să afecteze securitatea naţională sau apărarea statului."

Corespunzător, se propune expunerea alin.(6) de la art.79 în următoarea redacţie:

"(6) În vederea protejării informaţiei prevăzute la art.53 alin.(1) şi (2), comisia permanentă poate hotărî, la propunerea unuia dintre membrii săi, ca şedinţa comisiei să se desfăşoare în mod închis. La desfăşurarea şedinţelor închise ale comisiei permanente se aplică în mod corespunzător prevederile art.53 alin.(5)-(10)."

La art.54, se va vedea corectitudinea "în stenogramele dezbaterilor", corelat cu alin.(2). În plus, conform consecutivităţii logice a reglementării, acest articol ar urma să fie plasat la sfârşitul elementului structural.

Norma prevăzută la art.55 alin.(3), care condiţionează dezbaterea proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern prezenţa obligatorie a unui reprezentant al acestuia, trebuie analizată prin prisma funcţionalităţii instituţionale şi a principiului continuităţii activităţii executive.

Din perspectiva organizării administraţiei publice, Guvernul dispune de o structură ierarhică şi substituibilă, în cadrul căreia ministrul, secretarul de stat, secretarul general sau alte persoane împuternicite pot asigura reprezentarea instituţională. Prin urmare, participarea la şedinţele parlamentare nu depinde de o singură persoană determinată, ci de capacitatea Guvernului de a desemna un reprezentant competent.

În acest context, posibilitatea ca toţi potenţialii reprezentanţi ai Guvernului (ministru, secretar de stat, secretar general sau adjunct, precum şi reprezentantul Cancelariei de Stat) să fie simultan în imposibilitate de a se prezenta la şedinţă este, din punct de vedere juridic şi practic, extrem de redusă, de aceea se consideră oportună excluderea din conţinutul art.55 alin.(3) a ultimului enunţ: "În caz contrar, proiectul actului normativ se retrage de pe ordinea de zi."

Totodată, se va revedea expresia "sau al Cancelariei de Stat", or, Guvernul are secretar general, secretari de stat, secretari generali adjuncţi, dar nu Cancelaria de Stat.

La art.56 din proiect se vor corela prevederile alin.(1) cu prevederile alin.(3) în sensul obligativităţii înregistrării deputaţilor "care se alătură pe parcursul şedinţei în sistemul electronic de numărare a voturilor", ţinându-se cont şi de prevederile art.118 alin.(3) din proiect.

La titlul I capitolul II, secţiunea a 2-a se va redenumi astfel: "Ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului".

În sensul art.10 alin.(1) lit.j) şi k) din Legea integrităţii nr.82/2017, asigurarea transparenţei în procesul decizional şi a accesului la informaţii de interes public sunt măsuri care trebuie să fie aplicate de către toate entităţile publice în asigurarea integrităţii instituţionale. Conform art.3 alin.(2) din Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, Parlamentul este obligat să asigure transparenţa activităţii. Mai mult decât atât, în condiţiile art.11 alin.(3) din legea menţionată, pornind de la specificul activităţii, Legislativului i s-a stabilit obligaţia să-şi reglementeze procedurile pe care le aplică în procesul de consultare publică.

În Raportul de conformitate pentru Republica Moldova, adoptat de Grupul de State contra Corupţiei al Consiliului Europei (GRECO), la cea de-a 85-a reuniune plenară (Strasbourg, 21-25 septembrie 2020) a recomandat Republicii Moldova1 : (i) publicarea în timp oportun a tuturor proiectelor de acte legislative, a amendamentelor parvenite şi documentelor de însoţire, prevăzute de lege; (ii) respectarea termenelor adecvate pentru a permite consultarea publică şi dezbateri parlamentare veritabile, procedura de urgenţă nefiind utilizată decât în circumstanţe excepţionale şi corespunzător justificate. Este esenţial de remarcat că, deşi Republica Moldova a înregistrat progrese, Grupul GRECO, în Raportul de conformitate din anul 2026, pune un accent sporit pe calitatea şi predictibilitatea procesului de consultare. Dacă în evaluările anterioare, accentul era pus pe publicarea documentelor, Raportul de Conformitate din 2026 (Runda a V-a) subliniază necesitatea trecerii de la transparenţa pasivă la una activă şi responsabilă2. În acest sens, conform recomandărilor actualizate (pag. 7 din raportul menţionat), Republica Moldova trebuie să asigure că toate proiectele de acte legislative, amendamentele depuse (inclusiv cele de ultim moment) şi documentele de însoţire să fie accesibile publicului în timp util, asigurând o trasabilitate clară a deciziilor. Se reiterează faptul că termenele de consultare publică să fie realiste, permiţând o analiză de substanţă din partea societăţii civile. Utilizarea procedurii de urgenţă trebuie să rămână o excepţie strict justificată, evitându-se folosirea acesteia ca mecanism de eludare a dezbaterilor democratice. De asemenea, Raportul din 2026 pune un accent deosebit pe modul în care autorităţile răspund la contribuţiile primite. Consultarea nu se finalizează la recepţionarea sugestiilor, ci prin integrarea acestora într-un tabel de sinteză care să reflecte argumentat poziţia comisiei raportoare.

________________________

1 OURTH EVALUATION ROUND Corruption prevention in respect of members of parliament, judges and prosecutors SECOND COMPLIANCE REPORT REPUBLIC OF MOLDOVA Adopted by GRECO at its 85th Plenary Meeting (Strasbourg, 21-25 September 2020). Disponibil: https://rm.coe.int/fourth-evaluation-roundcorruption-prevention-in-respect-of-members-of/16809fec2b

2 GRECO, Al cincilea ciclu de evaluare: Prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii în cadrul guvernelor centrale (funcţiile executive de nivel înalt) şi al organelor de aplicare a legii. Raport de Conformitate Republica Moldova, 2026, pag. 7. Disponibil: https://rm.coe.int/grecorc5-2026-4-final-ron-compliance-report-moldovapub/48802b4124

În acest sens, se recomandă stabilirea unui termen-limită pentru publicarea ordinii de zi a şedinţelor Parlamentului, aprobat de Biroul permanent, până la desfăşurarea şedinţei plenare a Parlamentului. Aceeaşi recomandare se referă şi la publicarea ordinii de zi a şedinţelor comisiilor parlamentare (art.79 din proiectul codului).

Cu referire la capitolul III din proiect privind "Procedura legislativă", se recomandă reglementarea exactă a perioadei când poate avea loc consultarea publică a iniţiativei legislative, care sunt termenele de informare a părţilor interesate, precum şi modalităţile de înaintare a recomandărilor de către acestea. În această ordine de idei sugerăm a se ţine cont de necesitatea diversificării posibilităţilor de prezentare a recomandărilor din partea părţilor interesate: online, pe adresa poştală a Parlamentului etc., or limitarea acestora doar la expunerea verbală în şedinţele de consultare ale comisiilor limitează substanţial diversitatea opiniilor exprimate la subiecte ce pot avea un impact public sporit.

Totodată, pentru claritatea şi predictibilitatea procedurilor de participare publică se propune examinarea oportunităţii de a menţiona că, pentru iniţiativele legislative înaintate de Guvern, consultarea publică este asigurată în etapele de iniţiere a elaborării şi de consultare publică, în conformitate cu prevederile legale privind participarea publică în procesul decizional.

La art.65, se recomandă corelarea prevederilor alin.(1) cu dispoziţiile art.23 alin.(2) din Legea nr.100/2017, care prevede că subiecţii care pot iniţia elaborarea proiectelor de acte normative, în limitele competenţei şi în conformitate cu atribuţiile şi domeniul de activitate al acestora, sunt: a) deputaţii în Parlament; b) Preşedintele Republicii Moldova; c) Guvernul, inclusiv prin intermediul ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale; d) autorităţile administrative din subordinea ministerelor, prin intermediul acestora; e) autorităţile publice autonome; f) autorităţile unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special; g) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi şi al doilea; h) alţi subiecţi, în cazurile prevăzute de legislaţie.

La art.65 alin.(3), cuvintele "legislaţia în vigoare" se vor substitui cuvintele "în vigoare" – se vor exclude ca fiind inutile. Regula generală este că referinţele la actele normative reprezintă referinţa la legislaţia în vigoare şi doar pentru excepţiile de la regulă se va specifica dacă este vorba despre legislaţia aplicabilă la un anumit moment (observaţie valabilă în toate cazurile similare).

La art.65 alin.(6), art.66 alin.(2) şi art.69 alin.(1) se va indica anul corect al adoptării Legii nr.100 cu privire la actele normative "2017".

La art.67 se propune examinarea cerinţei privind prezentarea proiectului de act normativ "pe suport de hârtie", întrucât aceasta nu corespunde practicilor actuale de comunicare electronică între autorităţi şi poate genera dificultăţi de aplicare.

La art.69 alin.(5), se propune excluderea sintagmei "după caz" în raport cu Guvernul, pentru a asigura informarea sistematică a autorităţii executive cu privire la iniţiativele legislative. Această ajustare este necesară pentru a garanta un proces de consultare transparent şi o colaborare interinstituţională eficientă. Mai mult decât atât, la art.32 alin.(4) din Legea nr.100/2017 se stabileşte imperativ că proiectele actelor normative înaintate de Preşedintele Republicii Moldova, de deputaţii în Parlament sau de Adunarea Populară a UTA Găgăuzia se remit spre avizare Guvernului. Astfel, prin eliminarea caracterului opţional al transmiterii, norma propusă va fi pusă în concordanţă cu cadrul legal general aplicabil actelor normative.

La art.71 alin.(3) şi (4), se impune clarificarea noţiunii "procedură prioritară", inclusiv în raport cu prevederile art.73, întrucât aceasta nu este reglementată ca o procedură distinctă, ceea ce poate genera dificultăţi de aplicare.

Analiza hotărârilor Curţii Constituţionale (2020-2025) confirmă existenţa a multiple vicii de procedură, demonstrând o neglijenţă a exigenţelor constituţionale privind procedura legislativă şi un deficit de legitimitate a unor acte normative. Principalele abateri procedurale semnalate de Curte au vizat: adoptarea legilor într-o singură lectură, votarea în două lecturi în aceeaşi zi, lipsa dezbaterilor parlamentare reale, lipsa timpului rezonabil pentru depunerea amendamentelor3. Prin urmare, se propune completarea articolului cu criterii stricte de eligibilitate pentru a alinia legislaţia naţională la standardele GRECO.

________________________

3 HCC nr.14 din 20.06.2024, HCC nr.10 din 24 iulie 2025, HCC nr.9 din 26 martie 2024, HCC nr.14 din 27.04. 2021, HCC nr.17 din 10.06.2021, HCC nr.29 din 21.09.2021

La art.72 alin.(1), precum şi în tot cuprinsul textului, se va analiza necesitatea specificării termenului de "zile lucrătoare" întrucât, la art.70 alin.(1) din proiect, este menţionat următoarele: "Termenele din prezentul cod sunt calculate în zile lucrătoare, cu excepţia situaţiilor în care, conform legii, se prevede altfel."

La art.72 alin.(4) se recomandă uniformizarea terminologiei, prin utilizarea sintagmei "procedura de urgenţă", în loc de "regim de urgenţă".

Cu referire la continuitatea proiectelor de acte normative se constată o contradicţie între art.75 alin.(2) şi art.77 alin.(1).

Potrivit art.75 alin.(2), orice proiect înregistrat (indiferent de etapă) îşi continuă parcursul în noul Parlament, oferind comisiilor doar dreptul de a decide etapa de reluare, nu şi oportunitatea de a declara nulitatea.

Deoarece ambele norme vizează "proiectele înregistrate", nu se poate stabili care normă este specială şi care este generală. Această neclaritate lasă la discreţia politică a Biroului Permanent deciderea continuităţii unor proiecte, încălcând principiul ierarhiei normelor şi al clarităţii.

În partea ce vizează participarea la şedinţele comisiilor permanente a membrilor Guvernului şi a altor conducători ai organelor administraţiei publice, în scopul consolidării relaţiilor de colaborare a Cancelariei de Stat, în special a reprezentanţilor subdiviziunii responsabile de relaţiile cu Parlamentul, precum şi a înţelegerii comprehensive a proiectelor transmise spre avizare Guvernului, se consideră relevantă propunerea de a accepta ca reprezentanţii Cancelariei de Stat să asiste şi să aibă acces la lucrările comisiilor permanente. În această ordine de idei se propune completarea alin.(1) din art.83 al proiectului, după textul "reprezentanţii societăţii civile," cu textul " , reprezentanţii Cancelariei de Stat,".

Adiţional, se va atrage atenţia la numerotarea alineatelor, deoarece nu este consecutivă.

La art.82 alin.(1) şi (2), utilizarea sintagmei "în prealabil", precum şi instituirea obligaţiei de participare fără indicarea unui termen concret de notificare sunt susceptibile să genereze dificultăţi. În acest context, se recomandă stabilirea unui termen clar pentru comunicarea datei şi orei şedinţei, or, instituirea unui interval de timp rezonabil va contribui la asigurarea prezenţei persoanelor invitate şi, implicit, la îmbunătăţirea calităţii dezbaterilor în cadrul comisiilor permanente.

La art.83 alin.(1) din proiect se propune reformularea prevederii astfel încât aceasta să indice caracterul de deschidere faţă de participarea publică în activitatea Comisiilor permanente: "La invitaţia Comisiei, la şedinţele acesteia pot participa reprezentanţi ai părţilor interesate, specialişti din partea autorităţilor administraţiei publice, precum şi funcţionari din Direcţia general juridică a Secretariatului Parlamentului şi din secretariatele comisiilor parlamentare." De asemenea, se constată repetarea numerotării alin.(3).

La art.87 alin.(1), după cuvântul "Deputaţii" considerăm necesară introducerea cuvintelor "şi Guvernul în cazul în care iniţiativa nu-i aparţine". Totodată, enunţul care prevede decizia privind acceptarea comisiei sesizate în fond spre examinare a amendamentelor şi după expirarea termenului specificat la alin.(1) al aceluiaşi articol din motive întemeiate prezintă deficienţe din perspectiva exigenţelor de claritate şi previzibilitate, deoarece utilizează o noţiune juridică nedeterminată ("motive întemeiate") fără criterii de concretizare, lăsând o marjă largă de apreciere comisiei permanente sesizate în fond.

La art.87, se consideră oportună reformularea alin.(2) în vederea asigurării corelării cu Legea nr.100/2017. Enumerarea actuală a elementelor structurale susceptibile de a face obiectul amendamentelor este incompletă şi nu respectă ierarhia prevăzută la art.41, 53 şi 62 din Legea nr.100/2017.

La art.88 alin.(1) se consideră inoportună utilizarea sintagmei "dacă se consideră interesate", deoarece aceasta introduce un caracter facultativ în procesul de avizare. Această formulare contravine prevederilor art.42 alin.(9) din proiect, care stipulează că domeniile de activitate ale comisiilor permanente sunt stabilite prin hotărâre a Parlamentului. Prin urmare, competenţa unei comisii de a examina un proiect este o obligaţie funcţională derivată din domeniul său de activitate. Astfel, se propune reformularea textului astfel încât comisiile permanente să prezinte avize pe marginea proiectelor care se încadrează în domeniile lor de competenţă, conform rezoluţiei Biroului permanent sau a Preşedintelui Parlamentului.

Totodată, se consideră oportună indicarea termenului în care urmează a fi prezentat avizul la proiectul actului normativ comisiei sesizate în fond.

La art.90:

Cu referire la procedura de avizare de către Guvern a proiectelor de acte normative şi a amendamentelor cu impact bugetar, se constată faptul că reglementările prevăzute la art.90 şi art.104 din proiect se repetă.

La alin.(2) se propune excluderea cuvintelor ,,mai restrâns", întrucât termenul acordat pentru prezentarea avizului nu trebuie limitat exclusiv la posibilitatea reducerii acestuia, ci poate fi stabilit atât sub, cât şi peste durata de 30 de zile, în funcţie de complexitatea proiectului.

De asemenea, se consideră necesară examinarea suplimentară a prevederilor alin.(5), potrivit cărora, stabilirea termenului în care Guvernul urmează să prezinte avizul său, în cazul examinării proiectelor de acte normative în regim de urgenţă sau în mod prioritar, este lăsată la discreţia comisiei permanente sesizate în fond. Or, lipsa unui termen concret, minim stabilit prin lege, în articolele menţionate, ar putea afecta examinarea de calitate a reglementărilor supuse avizării, în special în cazul proiectelor de acte cu relevanţă UE sau a celor cu impact semnificativ asupra drepturilor fundamentale ale omului. Se remarcă, în acest context, necesitatea specificării exprese în lege că proiectele de acte normative care vizează drepturile fundamentale ale omului nu pot fi supuse examinării în procedură de urgenţă.

Având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.435/2006 privind descentralizarea administrativă, autorităţile administraţiei publice locale sunt consultate în procesul de elaborare, adoptare sau modificare a legilor sau a altor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, se impune completarea art.90 din proiect cu reglementări privind avizarea de către autorităţile administraţiei publice locale, după caz, asociaţiile reprezentative ale acestora a proiectelor de acte normative care vizează domeniile de competenţă şi modul de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice locale.

La art.92 alin.(2) lit.c), textul "bugetului consolidat general, inclusiv informaţia cu privire la venituri şi cheltuieli" de substituit cu textul "bugetelor componente ale bugetului public naţional, inclusiv sursele de acoperire a creşterii cheltuielilor bugetare sau, după caz, de reducere a veniturilor".

La art.93 alin.(2), se recomandă examinarea prevederii care stipulează că proiectele alternative nu se supun votului, întrucât aceasta poate afecta dreptul de iniţiativă legislativă.

La art.95 alin.(3), atragem atenţia că în conţinutul proiectului nu se regăsesc norme care să precizeze cvorumul legal necesar pentru desfăşurarea şedinţei plenare.

Se consideră oportună reexaminarea/detalierea prevederilor art.96 alin.(3), care se referă la "interzicerea intervenţiilor deputaţilor care conduc la obstrucţionarea activităţii Parlamentului sau a exercitării drepturilor altor deputaţi", întrucât norma juridică în cauză este vagă, riscând să afecteze dreptul la independenţa opiniilor deputatului consacrat în art.71 din Constituţia Republicii Moldova.

La art.97 alin.(1), propunem ca textul acesteia să fie reformulat în sensul de a prevedea posibilitatea înscrierii în lista vorbitorilor şi a membrilor Guvernului sau a reprezentanţilor Guvernului, pentru a lua cuvântul asupra proiectelor de acte legislative incluse în ordinea de zi.

Totodată, se va revizui redacţia art.101, astfel încât să fie posibil de a da cuvântul şi membrilor Guvernului sau reprezentanţilor Guvernului prezenţi la şedinţă.

Cu titlu general, la secţiunea a 7-a "Procedura de examinare a proiectelor de acte normative pe lecturi" se constată lipsa oricăror reglementări privind consultarea publică. În acest sens, pentru a asigura caracterul continuu privind consultarea părţilor interesate în procesul decizional legislativ, sugerăm încorporarea condiţiilor şi termenelor aferente consultărilor publice la această etapă.

O observaţie similară este şi pentru capitolul IV din proiect, ce reglementează "Procedura de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova", or, pentru această procedură, autorul proiectului ar putea pleda pentru formate de consultare publică în care doar sunt prezentate iniţiativele şi argumentele ce au stat la baza acestora. În acelaşi timp, ţinând cont de faptul că Legea Supremă are un impact public major, conform practicilor în domeniul participării publice, la modificarea acesteia informările şi consultările publice largi sunt cele mai recomandate.

La art.100, se recomandă expunerea alin.(4) în următoarea redacţie:

"(4) Proiectele de legi constituţionale, proiectele de legi organice complexe, cu impact asupra sustenabilităţii bugetelor, precum şi proiectele de legi de importanţă majoră, la decizia Parlamentului, pot fi supuse examinării şi în a treia lectură."

La art.102, se recomandă a se utiliza noţiunea "proiectul actului normativ".

La art.104 alin.(6), se consideră necesară revizuirea textului în vederea stabilirii unui termen concret pentru prezentarea avizului Guvernului asupra amendamentelor, chiar şi în cazul proiectelor examinate în regim de urgenţă sau prioritar. Aşadar, se propune completarea alineatului prin fixarea unui termen minim de cel puţin 5 zile lucrătoare, acesta fiind esenţial pentru a asigura calitatea procesului de avizare.

La alin.(12), norma respectivă limitează aria de competenţă a comisiei permanente responsabile de integrarea europeană doar la examinarea proiectelor de acte normative cu sigla UE, fără a lua în calcul proiectele de acte normative care vin să realizeze programul de aderare/agenda privind integrarea europeană.

La art.107 alin.(3) din proiect, în vederea asigurării unui echilibru între eficienţa procedurii parlamentare şi respectarea dreptului constituţional la exprimare al deputaţilor, se propune revizuirea prevederii privind limitarea timpului de prezentare a amendamentelor. Limitarea rigidă a timpului de intervenţie la 2 minute, indiferent de natura şi complexitatea amendamentului, riscă să afecteze caracterul efectiv al dreptului la exprimare al deputaţilor, garantat de Constituţia Republicii Moldova, precum şi exercitarea mandatului reprezentativ.

La art.115 alin.(1) din proiect, propunem substituirea cuvintelor "cererii depuse" cu cuvintele "obiecţiilor prezentate", or, şeful statului, prin scrisoare adresată Preşedintelui Parlamentului, prezintă obiecţii pe marginea legii adoptate.

La art.122 alin.(1) se propune revizuirea referinţei la "art.33", or, acesta reglementează doar procedura privind alegerea prin vot secret a preşedintelui Parlamentului, în timp ce proiectul distinge şi alte situaţii privind aplicarea "votului secret".

La art.127 alin.(2), norma propusă contravine principiului consacrat la art.142 din Constituţia Republicii Moldova. De altfel, textul constituţional instituie cel mai înalt nivel de protecţie juridică pentru dispoziţiile referitoare la caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi la neutralitatea permanentă a acestuia, stabilind că asemenea prevederi pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Astfel, desprindem din norma constituţională trei garanţii esenţiale, acestea fiind caracterul obligatoriu al referendumului, existenţa unui prag electoral calificat şi imposibilitatea Parlamentului de a decide autonom asupra rezultatului politic al revizuirii. Formularea propusă la art.127 alin.(2) din proiect, potrivit căreia respectivele dispoziţii "pot fi supuse revizuirii de către Parlament, cu aprobarea lor ulterioară prin referendum constituţional", modifică indirect sensul şi conţinutul normei constituţionale. În această redacţie, Parlamentul devine actorul central al procesului de revizuire, întrucât iniţiază şi adoptă modificarea anterior exprimării voinţei populare prin referendum. În consecinţă, poporul nu mai reprezintă filtrul decizional exclusiv şi primordial.

Totodată, eliminarea termenului "numai", utilizat la art.142 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, suprimă caracterul exclusiv al aprobării prin referendum, iar omiterea expresă a condiţiei privind votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale înlătură pragul constituţional expres prevăzut de Legea Supremă. Or, asemenea intervenţii afectează substanţa garanţiilor constituţionale existente.

Prin urmare, formularea propusă la art.127 alin.(2) nu poate fi susţinută, întrucât contravine dispoziţiilor constituţionale în vigoare. Eventuala modificare a regimului juridic instituit de art.142 din Constituţia Republicii Moldova poate fi realizată exclusiv prin procedura de revizuire constituţională şi nu prin lege organică, aşa cum este codul supus examinării. În plus, o normă juridică inferioară nu poate restrânge ori diminua garanţiile consacrate la nivel constituţional.

La art.128 alin.(3), se va revedea referinţa la art.70, deoarece nu se consideră corectă.

Pentru respectarea prevederilor constituţionale, art.129 alin.(1), după cuvintele "termenului de" se va completa cu cuvintele "cel puţin".

La art.135 alin.(2), trimiterea la art.113 şi 114 se va substitui cu referinţa la art.114 şi 115.

La art.139 din proiect se prevede procedura de învestire în funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova. Observăm că textul acestuia dublează şi contravine reglementărilor Legii nr.1073/1996 privind învestitura Preşedintelui Republicii Moldova. Or, o astfel de abordare tehnico-legislativă ar genera situaţii de interpretare echivocă. Având în vedere că Legea nr.1073/1996 privind învestitura Preşedintelui Republicii Moldova, potrivit titlului sugestiv, reglementează procedura de învestire în funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova şi că alte iniţiative legislative de modificare a legii nu există, considerăm inoportună reglementarea dublă în art.143 din proiect.

Mai mult decât atât, reglementări privind locul ceremoniei de învestire a Preşedintelui se regăsesc şi în art.12 alin.(4) din proiect, care prevede că, în cazul învestirii în funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova, sesiunea specială se desfăşoară în locul determinat de Preşedintele Republicii Moldova nou-ales, iar art.139 alin.(2) din proiect propune ca locul ceremoniei de învestire a Preşedintelui Republicii Moldova să fie stabilit de Parlament, luând în considerare solicitarea Preşedintelui nou-ales.

Potrivit art.139 alin.(1) şi (6) din proiect, învestirea în funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova se face în termen de 30 de zile de la alegeri, prin depunerea jurământului, însă, art.1 alin.(1) din Legea nr.1073/1996 prevede depunerea jurământului de către candidatul la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituţională, cel târziu la 45 de zile după alegeri. De asemenea, art.79 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova reglementează acelaşi termen de 45 de zile. În acest sens, evidenţiem că normele din proiect se dublează şi reglementează diferenţiat procedura de învestire a Preşedintelui Republicii Moldova.

La art.143 alin.(3), va fi revizuită corectitudinea utilizării noţiunii "majoritate parlamentară absolută" versus "majoritate parlamentară".

La art.151 alin.(4) din proiect, care statuează că neconvocarea Parlamentului pentru examinarea angajării răspunderii Guvernului echivalează cu respingerea solicitării, nu există o claritate suficientă la ce se are în vedere prin noţiunea "solicitare" şi care este efectul juridic al respingerii solicitării respective. În viziunea noastră, reglementarea în cauză urmează a fi examinată suplimentar prin prisma art.1061 din Constituţia Republicii Moldova, care oferă două soluţii juridice alternative în cazul aplicării de către Guvern a acestei proceduri constituţionale, fie Guvernul este demis, fie proiectul de lege se consideră adoptat.

La art.160 alin.(2), se va ţine cont că denumirea corectă este "Cancelaria de Stat", fără menţiunea că este a Guvernului.

La art.162, se vor substitui cuvintele "Biroului pentru Integrare Europeană" cu cuvintele "Viceprim-ministru pentru Integrare Europeană".

Totodată, cu referinţă la art.162, art.227 alin.(2) şi art.230 alin.(2) sugerăm revizuirea conceptuală a acestora, în vederea evitării unei poveri administrative care ar putea să afecteze flexibilitatea procesului decizional, în contextul unui proces deja caracterizat prin constrângeri de timp şi un nivel ridicat de complexitate procedurală. Redacţia propusă pentru art.163 din proiect cu referire la Raportul anual al Guvernului se consideră excesiv de îngustă şi se rezumă exclusiv la aspectele de integrare europeană. Această abordare eludează obligaţia esenţială a Guvernului de a raporta Parlamentului îndeplinirea Programului de activitate pe baza căruia a fost învestit, precum şi celelalte angajamente naţionale şi internaţionale asumate. În acest context se propune următoarea redacţie pentru alin.(1), (2) şi (3) ale articolului menţionat:

"(1) Anual, în luna aprilie, dar nu mai devreme de 10 luni de la data învestirii sale, Guvernul prezintă, în şedinţa plenară a Parlamentului, raportul anual al activităţii sale. Raportul reflectă îndeplinirea Programului de activitate aprobat de Parlament la data învestirii, precum şi progresul înregistrat în realizarea angajamentelor naţionale şi internaţionale asumate de Guvern.

(2) Un capitol distinct al raportului este rezervat procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, progreselor înregistrate şi priorităţilor trasate.

(3) Raportul anual al Guvernului trebuie să includă următoarele aspecte:

a) informaţii care să permită Parlamentului monitorizarea şi evaluarea procesului de integrare europeană, inclusiv a negocierilor şi tratatelor internaţionale cu Uniunea Europeană şi cu instituţiile acesteia;

b) detalii cu privire la proiectele de legi înaintate în Parlament în cursul anului calendaristic anterior, în scopul asigurării implementării rezultatelor negocierilor cu Uniunea Europeană;

c) date cu privire la proiectele de legi pe care Guvernul intenţionează să le prezinte Parlamentului în anul calendaristic curent, pentru a impulsiona negocierile sau tratatele internaţionale cu Uniunea Europeană;

d) informaţii cu privire la problemele şi deciziile de impact pentru Republica Moldova luate în cursul anului precedent, precum şi măsurile care au fost implementate de Guvern ca urmare a acestor decizii;

e) informaţii cu privire la împrumuturile, creditele sau fondurile primite de la Uniunea Europeană pe parcursul anului precedent sau acordurile privind astfel de împrumuturi, credite sau fonduri, precum şi privind modul în care au fost utilizate de Guvern;

f) informaţii cu privire la gradul de realizare a obiectivelor stabilite în capitolele Programului de activitate al Guvernului, precum şi la celelalte angajamente naţionale şi internaţionale asumate."

La art.165, având în vedere prevederile art.51 alin.(2) din Legea nr.100/2017, potrivit cărora denumirea articolului exprimă succint obiectul de reglementare, fără a avea o semnificaţie proprie în conţinutul articolului, considerăm oportună revizuirea denumirii acestuia prin prisma prevederilor art.136 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, precum şi a obiectului de reglementare, expunând aceasta în următoarea redacţie: "Numirea judecătorilor la Curtea Constituţională". În plus, la alin.(1) se consideră necesară indicarea expresă a temeiului constituţional incident, respectiv art.136 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, pentru respectarea exigenţelor de claritate normativă.

În subsidiar, potrivit dispoziţiei din alin.(2) al articolului respectiv, modul de organizare şi desfăşurare a concursului de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător la Curtea Constituţională este reglementat de prevederile prezentului Cod, or art.178 din proiectul Codului conţine reglementări privind selectarea candidaţilor la funcţii publice.

La art.166 alin.(2), în vederea exprimării clare a normei de reglementare în corelare cu denumirea articolului, se consideră oportună reformularea acesteia în următoarea redacţie:

"(2) Exercitarea funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale începe de la data depunerii jurământului".

Referitor la art.167, se menţionează că, potrivit art.23 alin.(3) din Legea nr.74/2025 cu privire la Curtea Constituţională, procedura disciplinară în cazul abaterii disciplinare a judecătorului constituţional se iniţiază în baza unei sesizări scrise, depuse de autoritatea competentă să numească judecători la Curtea Constituţională. În acest sens, având în vedere competenţa Parlamentului de a numi doi judecători la Curtea Constituţională, stabilită în art.136 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, cuvintele "Subiecţii care au dreptul de a înainta candidaturi la funcţia de judecător la Curtea Constituţională pot" din alin.(1) al art.167 urmează a fi substituite cu cuvintele "Parlamentul poate".

Totodată, prin prisma art.23 din Legea nr.74/2025 urmează a fi revizuită şi reglementarea normativă din alin.(2) al art.167 din proiect, cu referire la atribuţia Preşedintelui Curţii Constituţionale de a dispune efectuarea controlului asupra sesizării, cu informarea Parlamentului, care reglementează expres modalitatea desfăşurării cercetării disciplinare şi nu stabileşte atribuţia Preşedintelui Curţii Constituţionale de a informa Parlamentul.

La art.168 alin.(4) din proiect, se recomandă indicarea termenului de 3 luni în care Comisiile responsabile informează Curtea Constituţională cu privire la executarea adreselor acesteia, în spiritul prevederilor art.44 alin.(3) din Legea nr.74/2025.

La art.169:

Potrivit prevederilor Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin expresiile "ratificare", "acceptare", "aprobare" şi "aderare" se înţelege, după caz, actul internaţional astfel denumit prin care un stat stabileşte, pe plan internaţional, consimţământul său de a fi legat printr-un tratat. Având în vedere că, potrivit legislaţiei în domeniu, consimţământul Republicii Moldova de a fi legat printr-un tratat prin semnare este autorizat doar în cazul tratatelor încheiate în formă simplificată (pct. 122 din Hotărârea Guvernului nr.442/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de încheiere, aplicare şi încetare a tratatelor internaţionale), se propune expunerea art.169 alin.(1) în următoarea redacţie:

"(1) Exercitarea controlului constituţionalităţii unui tratat internaţional poate interveni până la momentul exprimării consimţământului de către Republica Moldova, prin ratificare, acceptare, aprobare şi aderare, de a fi legată prin tratat pe plan internaţional."

Referitor la reglementările expuse în alin.(2) al art.169 privind termenul în care deputaţii şi fracţiunile parlamentare îşi pot exercita dreptul de a sesiza Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale, urmează a se ţine cont şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de exercitare a controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale.

Astfel, în Hotărârea nr.12/2020 pentru controlul constituţionalităţii Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, semnat pe 17 aprilie 2020, a Hotărârilor Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020 şi a Legii nr.57 din 23 aprilie 2020, Curtea Constituţională a statuat că tratatele internaţionale pot fi contestate în faţa ei de către subiectele cu drept de sesizare între momentul exprimării consimţământului Republicii Moldova de a fi legată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului (HCC nr.12/2020, §30, §84; HCC nr.24/2014, §29; DCC nr.17/2013, §50).

Prin urmare, prevederile expuse în alin.(2) din art.169 al proiectului examinat, restrâng nejustificat termenul în care subiecţii cu drept de sesizare pot solicita controlul constituţionalităţii unui tratat internaţional, urmând a fi revăzute prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale, art.24 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor şi art.18 alin.(1) din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova.

Cu referire la art.170 din proiect, menţionăm că prevederile alin.(1) al acestuia dublează dispoziţiile art.45 alin.(2) din Legea nr.74/2025, care stabilesc că Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale se plasează pe site-ul web oficial al Curţii Constituţionale şi se transmite autorităţilor competente de numirea judecătorilor la Curtea Constituţională.

Referitor la alin.(2) al aceluiaşi articol, nu sunt clare cuvintele "asigurarea constituţionalităţii" şi "remedierea situaţiilor", ca măsuri dispuse de Comisia de profil, or Raportul Curţii Constituţionale privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale reprezintă o relatare oficială sumativă asupra activităţii Curţii, cuprinzând informaţii analitice şi date statistice aferente procesului de exercitare a jurisdicţiei constituţionale, care poate include şi informaţii referitoare la neexecutarea unor hotărâri şi/sau adrese ale Curţii Constituţionale. În acest sens, propunem expunerea alin.(2) în următoarea redacţie:

"(2) Comisia de profil ia act de raportul anual al Curţii Constituţionale privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale şi dispune măsuri pentru asigurarea executării hotărârilor şi/sau adreselor Curţii Constituţionale".

Alineatele (4) şi (5) din art.171 referitoare la prezentarea Parlamentului rapoartelor anuale privind funcţionarea justiţiei şi asigurarea supremaţiei legii, precum şi a altor rapoarte ce ţin de domeniul justiţiei la solicitarea acestuia, urmează a fi revizuite prin prisma principiului independenţei Consiliului Superior al Magistraturii şi Consiliului Superior al Procurorilor. În acest sens, menţionăm dispoziţiile art.29 din Legea nr.947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte anual, până la data de 1 februarie, un raport referitor la activitatea sa, precum şi referitor la activitatea sistemului judecătoresc în anul precedent şi remite câte o copie a raportului Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului pentru informare şi prevederile art.72 lit.d) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, care stabileşte competenţa Preşedintelui Consiliului Superior al Procurorilor de a prezenta Adunării Generale a Procurorilor raportul anual de activitate al Consiliului Superior al Procurorilor.

Totodată, conform art.11 alin.(3) din Legea nr.3/2016, procurorul General prezintă Parlamentului anual, până în data de 31 martie a anului în curs, un raport despre activitatea Procuraturii în anul precedent.

La art.173 din proiect, ţinând cont de faptul că dreptul la iniţiative legislative o au şi deputaţii, fie individual sau în grup, se propune completarea normei cu posibilitatea organizării de către aceştia a consultărilor publice pe marginea proiectelor iniţiate.

Totodată, la art.174 din proiect, se propune extinderea spectrului părţilor interesate care pot înainta recomandări în procesul legislativ, or noţiunea "societate civilă" este mai largă decât "organizaţii ale societăţii civile" şi implică cetăţeni, grupuri informale de acţiune civică, reprezentanţi ai mediului academic etc.

La art.175 alin.(2) se propune revizuirea cuvintelor "se înregistrează conform legislaţiei" în scopul clarificării cadrului normativ aplicabil procedurii de înregistrare a recomandărilor, prin indicarea expresă a actului normativ relevant, fie prezentul cod, fie Codul administrativ nr.116/2018.

Pentru acelaşi articol, la alin.(7) se propune revizuirea normei, or, aceasta nu stabileşte criterii clare şi obiective pentru calificarea recomandărilor drept "vagi" sau "irelevante subiectului". Astfel, se propune ca orice recomandare să fie tratată conform prevederilor alin.(4) prin includerea acestora în tabelul de sinteză, iar acceptarea sau respingerea acestora să fie însoţită de o argumentare corespunzătoare.

La alin.(8) al aceluiaşi articol, având în vedere concluzia GRECO din raportul de conformitate (a cincea rundă de evaluare), în partea ce ţine de implementarea recomandării de a majora termenele legale minime pentru consultarea publică a proiectelor de acte (pct. 36 din GrecoRC5(2026)4), precum şi luând în considerare termenele stabilite, în acest sens, în proiectul de lege, iniţiat de Guvern, privind participarea publică în procesul decizional, care urmează să substituie Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, considerăm oportună extinderea termenului, de la 10 la 15 zile, în care societatea civilă va avea posibilitatea să prezinte propunerilor sale la proiectele de acte normative supuse consultării publice.

Adiţional, se recomandă revizuirea cuvintelor "alt termen rezonabil" întrucât aceasta este lipsită de criterii clare de determinare şi poate genera aplicări neuniforme. În acest sens, se propune completarea normei prin indicarea expresă a circumstanţelor în care se pot admite derogări de la termenul general, inclusiv în funcţie de complexitatea proiectului de act normativ, volumul acestuia, impactul social şi economic preconizat, precum şi necesitatea urgentării sau prioritizării examinării.

La art.176, după cuvintele "privind activitatea Parlamentului" se recomandă completarea cu textul "prevăzute la art.10 din Legea nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public", având în vedere că Legea nr.148/2023 prevede expres categoria informaţiilor care se publică pe paginile web oficiale ale autorităţilor publice, în funcţie de specificul activităţii. Considerăm că norma propusă de autor este destinată să restrângă şi să reducă din categoria informaţiilor ce urmează a fi publicate, care, însă, se consideră de interes public.

Se remarcă pe parcursul capitolului IX din proiect, utilizarea neuniformă a cuvintelor "funcţie publică" şi "funcţie". Menţionăm că Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, reglementează expres aspectele aferente funcţiei publice, fiind definită conform art.2 al actului normativ menţionat ca "ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor de putere publică".

Astfel, se recomandă clarificarea prevederilor stabilite pentru art.177-185, din proiect care se referă la numirea şi eliberarea în/din funcţia publică, or, Parlamentul în calitate de autoritate publică exercită competenţa de numire/eliberare a conducătorilor autorităţilor publice care au statut de funcţionari de demnitate publică, în conformitate cu Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

La art.181 alin.(1), în coroborare cu art.180 alin.(3), se impune clarificarea competenţei de înaintare a candidaturilor pentru numirea în funcţii publice, întrucât din prevederi rezultă o dublare a rolului de propunere între comisia permanentă şi subiecţii împuterniciţi cu drept de înaintare a candidaturilor, ceea ce poate genera neclarităţi de aplicare.

Denumirea capitolului X "AUTONOMIA BUGETARĂ A PARLAMENTULUI ŞI A ALTOR AUTORITĂŢI" se recomandă a fi substituit cu denumirea "BUGETUL SECRETARIATULUI".

La art.186, alin.(1) şi (2) se propune să fie expuse în următoarea redacţie:

"(1) Resursele financiare destinate realizării funcţiilor Parlamentului sunt prevăzute în bugetul Secretariatului Parlamentului.

(2) Bugetul Secretariatului Parlamentului se elaborează, se aprobă şi se administrează în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014."

La alin.(3), cuvântul "componentă" se va substitui cu cuvântul "integrantă", iar la alin.(5) considerăm necesară indicarea periodicităţii prezentării informaţiei respective.

La art.186 alin.(4), textul "examinării bugetelor autorităţilor/instituţiilor publice prevăzute la alin.(1)" se va substitui cu textul "examinării bugetului autorităţii/instituţiei publice independente/autonome şi, după caz, a obiecţiilor asupra acestuia, aprobat de Guvern", iar după cuvintele "legii anuale a bugetului de stat" se va introduce textul "ca urmare a examinării obiecţiilor autorităţii/instituţiei publice independente/autonome la proiectul bugetului acesteia aprobat de Guvern".

Concomitent, se atenţionează faptul că modul de elaborare şi aprobare a bugetului autorităţii bugetare independente/autonome, precum şi de soluţionare a divergenţelor este reglementat prin Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014. Astfel, considerăm necesară excluderea art.187 din proiectul legii.

La fel, este de menţionat că, pentru realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în special prin Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029 (Cluster 1, Cap. 32, pct.7), Agenda de reforme aferentă Planului de creştere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 (Pilonul 3, Guvernarea economică, Reforma 5, Etapa 14), este în derulare proiectul de lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.260/2017 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova. Acest proiect de lege stabileşte modul de aprobare a proiectului bugetului Curţii de Conturi care diferă de la principiile generale aplicabile în procesul de aprobare a proiectului bugetului autorităţilor/instituţiilor bugetare şi a altor autorităţi bugetare independente/autonome stabilite prin Legea nr.181/2014, asigurând independenţa financiară a Curţii de Conturi conform standardelor internaţionale şi a celor mai bune practici în domeniul auditului public (procedura de planificare şi aprobare a bugetului ISA). În acest context, considerăm inoportună expunerea normelor care nu pot fi aplicabile uniform în cazul tuturor autorităţilor bugetare independente/autonome.

Referitor la modul de examinare a bugetelor autorităţilor bugetare independente/autonome de către comisia parlamentară de profil, se propune completarea Hotărârii Parlamentului nr.315/2025 cu normele respective.

La art.188, se va utiliza noţiunea de autorităţi/instituţii publice, în loc de instituţii de stat, organe de stat, organele centrale de specialitate ale statului, care se includ în noţiunea de autoritate publică (observaţie valabilă în toate cazurile similare).

Concomitent, se propune introducerea unei norme generale potrivit căreia exercitarea controlului parlamentar asupra autorităţilor publice autonome nu poate viza intervenţia în îndeplinirea atribuţiilor de reglementare, autorizare, supraveghere, sancţionare sau alte competenţe exercitate de către acestea, în mod independent, potrivit legii. Pentru autorităţile publice autonome cu atribuţii în domeniul de supraveghere financiară şi protecţie a consumatorilor de servicii financiare, asemenea garanţii sunt esenţiale, inclusiv din perspectiva standardelor europene privind independenţa supraveghetorilor.

Adiţional, având în vedere lansarea în procedură de avizare şi consultare publică a proiectului de lege privind modificarea Legii nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză (iniţiativa legislativă nr.122/2026 a unui grup de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova), prin care se instituie "controlul parlamentar al stării de urgenţă" se va examina măsura în care aceste propuneri pot fi integrate în titlul III "Controlul parlamentar", capitolul XI "Dispoziţii comune privind controlul parlamentar" din proiectul codului.

La art.191:

La alin.(1), se propune revizuirea cuvântului ,,utile", ţinând cont că o astfel de calificare a documentelor oficiale nu este definită şi nici reglementată în legislaţia naţională, fiind susceptibilă de interpretări.

Alin. (2), pentru indicarea evenimentului de la care începe a curge termenul de 30 de zile, se va completa cu cuvintele "din ziua recepţionării solicitării". Totodată, conform aceluiaşi principiu de reglementare prevăzut pentru întrebări, se impune şi la art.196 din proiect, stabilirea unui termen de examinare a interpelărilor.

În contextul instituirii obligaţiei autorităţilor publice şi a persoanelor invitate de a prezenta informaţii şi documente solicitate de Parlament, comisiile parlamentare sau comisiile de anchetă, se constată necesitatea consolidării garanţiilor privind protecţia informaţiilor atribuite la secret de stat şi a altor categorii de informaţii sensibile din domeniul apărării, informaţiile ce constituie secret profesional, comercial, bancar, precum şi datele cu caracter personal.

La art.192 se recomandă revizuirea alin.(1) sub aspectul propunerii de formulare a întrebărilor şi interpelărilor, precum şi a modalităţii de furnizare a răspunsurilor. Astfel, se consideră oportună instituirea unui principiu unitar, astfel încât, la întrebările şi interpelările formulate în scris de către deputaţi – Guvernul, miniştrii şi alţi conducători ai organelor administraţiei publice să răspundă, în aceeaşi formă, în scris. Totodată, pentru întrebările formulate oral, în şedinţa plenară sau în cadrul audierilor în comisii parlamentare, răspunsurile să fie furnizate sub aceeaşi formă.

La art.193 alin.(1), se consideră inutilă expunerea sensului întrebării care poate fi formulată de deputat. Menţionăm că deputatul este liber în exercitarea drepturilor sale, iar limitarea întrebării pe care o poate adresa la expunerea, în esenţă, exhaustivă a tipurilor de cereri reprezintă o abordare restrictivă.

La alin.(2) al aceluiaşi articol, propunem substituirea textului "În şedinţa plenară pot fi formulate două întrebări distincte", pentru claritate, cu textul "Fiecare deputat, în şedinţa plenară poate formula două întrebări distincte".

Se recomandă revizuirea art.198 alin.(1), care instituie un spectru limitativ al obiectului pe care îl poate avea o petiţie adresată Parlamentului. Sub acest aspect, evocăm prevederile art.52 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căruia dreptul la petiţionare este absolut, iar cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii. În acelaşi timp, art.9 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018, prevede expres că petiţia este orice cerere, sesizare sau propunere adresată unei autorităţi publice de către o persoană fizică sau juridică. Suplimentar, se propune revizuirea sintagmei "grupuri largi de cetăţeni", întrucât acesta este una vagă şi susceptibilă de interpretări neuniforme, ceea ce poate genera incertitudine în aplicare.

La alin.(2) al aceluiaşi articol, se propune autorului concretizarea sancţiunilor care survin, în eventualitatea în care petiţiile al căror obiect este altul decât cel prevăzut la alin.(1) se adresează totuşi Parlamentului, or Codul administrativ prevede expres, la art.74 instituţia readresării petiţiei.

La art.198 alin.(1) din proiect se propune revizuirea sintagmei "grupuri largi de cetăţeni", întrucât aceasta este una vagă şi susceptibilă de interpretări neuniforme, ceea ce poate genera incertitudine în aplicare. Totodată, atragem atenţia că dreptul de petiţionare este absolut potrivit Constituţiei Republicii Moldova (art.52), obiectul acestei nefiind specificat. În mod corespunzător, nici Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018 nu instituie condiţii în privinţa obiectului petiţiei. În subsidiar, la alin.(2) al aceluiaşi articol se propune substituirea cuvintelor "se adresează organelor sau persoanelor oficiale de a căror competenţă nemijlocită ţine soluţionarea lor" cu textul "se readresează, în condiţiile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018, la autorităţile şi instituţiile publice, organele de drept sau persoanele oficiale de a căror competenţă nemijlocită ţine soluţionarea lor."

Cu referire la alin.(4) al art.198, se propune ajustarea normei respective prin substituirea textului "adresei poştale," cu cuvintele "adresei poştale sau electronice" – cerinţă statuată expres în art.76 alin.(1) din Codului administrativ al Republicii Moldova. De asemenea, se recomandă revizuirea textului ,,cele fără sens, cu sens confuz, ilizibile şi cele care conţin limbaj necenzurat sau ofensator" prin prisma prevederilor art.76 din Codul administrativ, fie alinierea prevederilor ultimului, în scopul asigurării uniformităţii aplicabilităţii legislaţiei în domeniul petiţionării la nivel naţional. Or, se consideră că menţinerea redacţiei propuse ar crea un blocaj administrativ, inclusiv în cazurile în care alte autorităţi publice sunt sesizate cu petiţii al căror obiect ţine de competenţa Parlamentului, iar determinarea ,,sensului" sau a ,,sensului confuz" implică un grad de apreciere subiectivă, care nu se circumscrie în sfera de competenţă a autorităţilor sesizate prin petiţie.

La art.204, al doilea enunţ din alin.(9) se va expune în următoarea redacţie: "Serviciile experţilor independenţi se achită din bugetul Secretariatului Parlamentului, în limita alocaţiilor aprobate."

La art.205 alin.(4), se recomandă revizuirea normei în partea ce ţine de audierile de supraveghere privind performanţa funcţionarilor publici în gestionarea responsabilităţilor profesionale, or, potrivit art.6 lit.a) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern, în realizarea funcţiilor sale, Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. Conex, art.31 alin.(2) lit.a) din legea menţionată prevede că Cancelaria de Stat elaborează, coordonează, promovează şi monitorizează implementarea politicii statului în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici în administraţia publică. Subsecvent, conform art.11 din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, politica statului în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici este de competenţa Guvernului şi este realizată prin Cancelaria de Stat, respectiv activitatea de supraveghere a performanţei funcţionarilor publici în gestionarea responsabilităţilor profesionale ţine de competenţa Guvernului şi este realizată de Cancelaria de Stat.

De asemenea, se propune revizuirea alin.(4) şi (5), astfel încât să se precizeze expres că audierile parlamentare privind autorităţile publice autonome trebuie să vizeze exclusiv aspecte de ordin sistemic şi de politici publice, fără a include examinarea cazurilor individuale. O asemenea precizare este esenţială pentru asigurarea independenţei în exercitarea atribuţiilor şi împuternicirilor autorităţilor publice autonome, consacrată prin normele speciale aplicabile acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror ingerinţe în soluţionarea cauzelor concrete.

La art.211:

La alin.(2) lit.a), textul "Procuratura Generală" necesită a fi substituit cu sintagma "Procurorul General", ţinând cont de atribuţia funcţională pe care o exercită ultimul anual în raport cu Parlamentul, expres stipulată de art.11 alin.(3) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură. La fel, relevăm că o astfel de abordare se regăseşte şi în unele acte şi instrumente internaţionale. Astfel, Recomandarea (2000)19 a Comitetului de Miniştri către Statele membre privind rolul Procuraturii în sistemul de justiţie penală, în pct.11 teza a doua stabileşte că procurorul trebuie să dea socoteală în mod periodic şi public despre toate activităţilor sale şi mai ales despre cele prioritare. În acelaşi context, şi Comisia de la Veneţia a menţionat în Raportul "Privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar: Partea II – Organele de urmărire penală" CDL-AD(2010)040 că: "[...] 44. Unele instrumente specifice de responsabilitate par a fi necesare în special în cazurile în care Procuratura este independentă. Prezentarea de rapoarte publice de către Procurorul General ar putea fi un astfel de instrument. Prezentarea unor astfel de rapoarte către Parlament sau către autoritatea executivă ar putea depinde de cadrul legal în vigoare, precum şi de tradiţiile naţionale. [...]".

La alin.(2) lit.b) se propune substituirea textului "15 martie" cu textul "31 martie". Această modificarea fost propusă şi pentru proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Avocatului Poporului în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană), care se află spre examinare la Ministerul Justiţiei.

De regulă, multe instituţii publice îşi finalizează propriile rapoarte de activitate la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie, ceea ce lasă Oficiului Avocatului Poporului timp foarte scurt pentru a procesa date necesare, dacă termenul-limită rămâne 15 martie. Oferirea unui răgaz suplimentar până la sfârşitul lunii martie asigură faptul că raportul reflectă realităţile anului precedent, inclusiv oferind timp suficient pentru consultări cu societatea civilă şi partenerii internaţionali.

La art.212 lit.i), se va revizui termenul "funcţionar de demnitate publică", deoarece nu corespunde terminologiei din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

La art.216 alin.(10), textul "organelor relevante pentru pornirea unei anchete penale" se recomandă a fi înlocuit cu textul "Procuraturii Generale, pentru a decide în condiţiile legii,", ţinând cont de funcţiile şi atribuţiile Procuraturii Generale. Astfel de prevedere va contribui la asigurarea previzibilităţii şi clarităţii normei, inclusiv a armonizării cu cadrul normativ existent. Per a contrario, sintagmele "organelor relevante" şi "anchete penale" generează incertitudine şi insecuritate juridică, pot avea repercusiuni asupra principiului calităţii legii prin prisma previzibilităţii şi clarităţii acesteia, implicit nu-şi găsesc corespondenţa şi legătura logico-juridică cu restul normelor din Codul de procedură penală al Republicii Moldova 122/2003 şi Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, ţinând cont de subzistenţa termenilor şi expresiilor normative în vigoare – "organ de urmărire penală" şi "proces penal/urmărire penală". Mai mult decât atât, o asemenea abordare pare a afecta şi principiul constituţional al separaţiei şi colaborării puterilor, or cuvintele "pentru pornirea" incumbă obligaţia de a porni, prin automatism, urmărirea penală – situaţie-premisă ce ar afecta grav legalitatea şi oficialitatea procesului penal, implicit independenţa Procuraturii şi a organelor de urmărire penală. În acest context, cuvintele "pentru pornirea" echivalează cu o indicaţie voalată dată de către comisia de anchetă, organelor de urmărire penală, cu privire la începerea urmăririi penale, care, de fapt, va reprezenta o imixtiune în activitatea organelor de urmărire penală şi va afecta principiul echilibrului instituţional "checks and balances" – condiţie sine qua non a statului de drept, în care este deosebit de importantă existenţa unei justiţii independente, în sensul unui sistem de organe ce au menirea să înfăptuiască activitatea jurisdicţională, distinct de puterea legiuitoare şi de cea executivă, fiind capabil să se sustragă influenţelor acestora.

La art.217 alin.(l), textul "pentru prezentarea informaţiilor care ar putea prejudicia corectitudinea judecării cauzelor şi/sau confidenţialitatea urmăririi penale" urmează a fi exclus, ţinând cont de statuările antereferite, completate mutatis mutandis cu judecăţile de valoare propagate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, oferite cu ocazia pronunţării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.29 din 23.09.2013.

In concreto, potrivit standardelor internaţionale, afirmaţiile privind necesitatea asigurării independenţei judecătorilor sunt valabile şi pentru procurori.

Astfel, conform Linilor directoare ale ONU privind rolul procurorilor:

"4. Statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt capabili să îşi exercite atribuţiile profesionale, fără nicio intimidare, impediment, hărţuire, ingerinţe necorespunzătoare sau expunerea nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.". În acelaşi context şi Raportul Comisiei de la Veneţia "Privind standardele europene referitoare la independenţa sistemului judiciar: Partea II – Organele de urmărire penală", adoptat la cea de-a 85 sesiune plenară (17-18 decembrie 2010), prevede: "42. Trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune populistă în anumite cauze ce pot apărea în faţa Parlamentului, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui procuror care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru legislativ. Prin urmare, ar trebui exclusă responsabilitatea în faţa Parlamentului în cauze individuale cu privire la decizii de urmărire sau neurmărire penală." De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că singura cale legală de discutare în Parlament a activităţii Procuraturii, este examinarea raportului despre starea legalităţii şi ordinii de drept din ţară, precum şi despre măsurile întreprinse pentru redresarea ei, prezentat anual Parlamentului de către Procurorul General. Astfel, Curtea subliniază că orice dispoziţie regulamentară care implică posibilitatea citării unui judecător, procuror în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care statuează separaţia puterilor în stat, independenţa judecătorilor şi procurorilor şi supunerea lor numai legii.

Prin urmare, orice citare a judecătorilor, procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală, ofiţerilor de investigaţii, avocaţilor şi avocaţilor stagiari în faţa comisiilor de anchetă constituite de Parlament urmează a fi exclusă cu preeminenţă, exceptând doar cazurile prevăzute de art.211 alin.(2) lit.a) şi b) din proiect.

"În cazul în care raportul comisiei de anchetă conţine informaţii atribuite la secret de stat sau alte informaţii a căror divulgare ar putea afecta securitatea naţională sau apărarea statului, se întocmeşte o versiune publică a raportului, iar anexele sau compartimentele care conţin astfel de informaţii se prezintă cu respectarea regimului aplicabil şi a nivelului de secretizare stabilit de autoritatea emitentă."

La art.225 din proiect, competenţele care ar urma să fie atribuite Parlamentului depăşesc atribuţiile conferite prin Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia naţională privind tratatele internaţionale. Art.66 din Legea Supremă menţionează că organul legislativ al statului ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova. Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova detaliază aceste proceduri. Astfel, concluzionăm că încheierea unor tratate internaţionale nu poate reprezenta prerogativa Parlamentului.

Conform prevederilor art.46 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969, dacă un stat exprimă consimţământul de fi legat printr-un tratat cu violarea vădită a unei dispoziţii a dreptului său intern privitoare la competenţa de a încheia tratate, această circumstanţă poate fi invocată ca viciu de consimţământ.

Prin urmare, încheierea tratatelor interparlamentare se poate regăsi în noul act normativ doar sub rezerva că acestea nu vor reprezenta tratate internaţionale şi nu vor crea angajamente juridice internaţionale pentru Republica Moldova. O soluţie alternativă în acest sens ar fi substituirea cuvintelor "tratate interparlamentare" cu cuvintele "înţelegeri interparlamentare", precum şi includerea cuvintelor "în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu" în toate cele trei alineate, pentru a evita instituirea unor noi proceduri şi pentru a exclude caracterul interpretabil al normei.

Concomitent, la art.225 alin.(1), cuvintele "poate deveni membru al organizaţiilor internaţionale şi regionale" necesită a fi excluse. În cadrul organizaţiilor internaţionale, statutul de membru este conferit ţării, chiar dacă organizaţia realizează activităţi specifice anumitor structuri de stat concrete şi indiferent de nivelul participării. Astfel, conform procedurilor, pentru a deveni parte a unei organizaţii internaţionale, statele semnează/ratifică/aderă/acceptă/ acced la tratate internaţionale, or, din cele menţionate mai sus, aceasta depăşeşte atribuţiile forului legislativ. Respectiv, pentru a deveni parte în organizaţii internaţionale urmează a fi respectate procedurile Legii nr.595/1999.

La art.237 alin.(3), cuvintele "cont trezorerial" se vor substitui cu cuvintele "conturi trezoreriale".

La art.240, se sugerează expunerea lit.n) în următoarea redacţie:

"n) gestionarea alocaţiilor bugetare, evidenţa contabilă şi raportarea bugetului Secretariatului Parlamentului, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetare nr.181/2014 şi metodologiei conexe;".

La art.241 alin.(1) prevede intrarea în vigoare a Codului la 1 septembrie 2026, iar art.242 stabileşte că proiectele de acte normative examinate conform procedurii prevăzute de Regulamentul Parlamentului abrogat se vor examina în continuare în Parlament conform cerinţelor prezentului Cod, de la faza la care au rămas. În acest context, se constată că formularea "de la faza la care au rămas" este ambiguă şi susceptibilă de interpretări neuniforme. Astfel, în situaţia în care un proiect de act normativ se află între lectura I şi lectura II, acesta a fost deja examinat şi votat în prima lectură în temeiul unui regim juridic anterior. Aplicarea noilor reguli de procedură şi de formă asupra unor proiecte iniţiate şi parţial examinate sub imperiul reglementărilor anterioare poate avea caracter retroactiv şi este de natură să afecteze principiul securităţii juridice şi al previzibilităţii normei. Prin urmare, se recomandă clarificarea regimului tranzitoriu aplicabil acestor situaţii, inclusiv prin stabilirea unor reguli distincte pentru proiectele aflate în diferite etape ale procesului legislativ, în vederea evitării aplicării retroactive a noilor prevederi.

La art.241 alin.(2), se va indica sursa de publicare a actului normativ ce se propune a fi abrogat.

Subsecvent, se constată că sintagma "preşedintele şedinţei" este utilizată pe tot parcursul proiectului, fără a fi clar stabilită persoana care exercită această funcţie, motiv pentru care se recomandă clarificarea acesteia, în vederea delimitării faţă de alte funcţii prevăzute de proiect (Preşedintele Parlamentului, preşedinţii comisiilor).

La utilizarea abrevierilor se va ţine cont că, în conformitate cu art.54 alin.(1) lit.i) din Legea nr.100/2017, exprimarea prin abrevieri (prescurtări) a unor denumiri sau termeni se poate face numai după explicarea acestora în text, la prima folosire.

În cuprinsul proiectului se observă preluarea sau reformularea unor dispoziţii deja consacrate de Constituţia Republicii Moldova, de exemplu, prevederi referitoare la mandatul deputaţilor, exercitarea votului parlamentar sau cazurile de dizolvare a Parlamentului. În vederea respectării exigenţelor de claritate, coerenţă şi previzibilitate normativă, se recomandă substituirea dispoziţiilor cu caracter repetitiv prin norme de trimitere la dispoziţiile constituţionale incidente, în scopul evitării paralelismelor normative şi al eventualelor necorelări în cazul modificării ulterioare a cadrului constituţional.

Normele referitoare la raporturile Parlamentului cu autorităţile administraţiei publice centrale necesită completare cu garanţii procedurale clare privind solicitarea participării reprezentanţilor autorităţilor executive la şedinţele plenare sau ale comisiilor parlamentare.

Astfel, se consideră oportună reglementarea expresă a obligaţiei transmiterii invitaţiei oficiale într-un termen rezonabil, cu indicarea obiectului audierii, precum şi a posibilităţii desemnării unui reprezentant competent în cazul imposibilităţii participării conducătorului autorităţii vizate.

Totodată, urmează a fi prevăzute situaţiile obiective care pot împiedica participarea, inclusiv cazurile operative urgente sau alte circumstanţe justificate.

O asemenea intervenţie normativă este necesară pentru asigurarea echilibrului instituţional şi evitarea afectării nejustificate a activităţii autorităţilor executive, inclusiv a structurilor care exercită atribuţii permanente în domeniul ordinii publice, securităţii şi gestionării situaţiilor de urgenţă.

Dispoziţiile referitoare la şedinţele închise sau la examinarea informaţiilor sensibile necesită completare cu prevederi exprese privind respectarea regimului juridic al informaţiilor clasificate şi al altor categorii de informaţii protejate de lege.

Astfel, se consideră oportună reglementarea expresă a accesului limitat al persoanelor autorizate, a obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii asupra informaţiilor comunicate în cadrul acestor şedinţe, a interdicţiei divulgării datelor obţinute în exercitarea atribuţiilor funcţionale, precum şi a răspunderii în condiţiile legii pentru divulgarea neautorizată a acestora.

Având în vedere că în cadrul activităţii parlamentare pot fi examinate subiecte ce vizează securitatea statului, ordinea publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii ori gestionarea situaţiilor excepţionale, instituirea unor asemenea garanţii normative este necesară pentru protejarea interesului public şi prevenirea vulnerabilităţilor instituţionale.

Se consideră oportună completarea proiectului cu prevederi privind asigurarea continuităţii funcţionării Parlamentului în situaţii excepţionale, inclusiv în caz de stare de urgenţă, de asediu sau de război, crize majore de securitate sau alte circumstanţe care pot afecta desfăşurarea normală a activităţii instituţionale.

În acest sens, urmează a fi examinate soluţii normative referitoare la convocarea şi desfăşurarea şedinţelor prin mijloace securizate, exercitarea votului prin proceduri alternative prevăzute de lege, instituirea măsurilor de acces controlat, precum şi protejarea infrastructurii critice şi a sistemelor informaţionale utilizate în activitatea Parlamentului.

Proiectul urmează a fi analizat suplimentar sub aspectul compatibilităţii prevederilor propuse cu normele legale în vigoare care reglementează statutul, atribuţiile, competenţele şi modul de organizare a altor autorităţi publice aflate în raporturi instituţionale cu Parlamentul. În special, autorul proiectului urmează să argumenteze dacă obligaţiile noi instituite prin proiect se circumscriu competenţelor deja stabilite ale autorităţilor vizate sau dacă acestea presupun extinderea mandatului instituţional existent, situaţie în care se impune revizuirea corespunzătoare a cadrului normativ conex, în vederea asigurării coerenţei legislative şi evitării suprapunerilor de competenţă.

În măsura în care proiectul generează impact asupra structurii administrative, necesarului de personal, cheltuielilor bugetare sau mecanismelor logistice de funcţionare, aceste elemente urmează a fi reflectate distinct în nota de fundamentare, în conformitate cu exigenţele Legii nr.100/2017, cu indicarea costurilor estimative, a surselor de finanţare şi, după caz, a măsurilor administrative necesare pentru implementarea noilor reglementări.

În acelaşi timp, în vederea îmbunătăţirii textului proiectului de lege sugerăm examinarea suplimentară a oportunităţii completării acestuia cu reglementări ce vizează:

- regimul de lucru al Parlamentului (art.102 din Regulamentul Parlamentului, aprobat prin Legea nr.797/1996).

- ridicarea imunităţii parlamentare, care nu este consemnată în proiectul de lege, având o reglementare mult mai detaliată la titlul II capitolul 5 din Regulamentul Parlamentului, aprobat prin Legea nr.797/1996.

Sub acest aspect, se constată lipsa unor elemente esenţiale ale procedurii, precum modul de sesizare a Parlamentului de către Procurorul General, termenele de examinare, etapele procedurale în cadrul comisiei competente, garanţiile dreptului la apărare ale deputatului vizat, precum şi procedura de adoptare a hotărârii în plenul Parlamentului. Necesitatea reglementării acestor aspecte în cuprinsul Codului derivă din mai multe considerente.

În primul rând, procedura de ridicare a imunităţii parlamentare constituie o ingerinţă în statutul constituţional al deputatului şi, concomitent, o condiţie prealabilă pentru realizarea actului de justiţie penală. Prin urmare, aceasta trebuie să fie reglementată prin norme clare şi previzibile, care să asigure un just echilibru între independenţa mandatului parlamentar şi interesul public privind tragerea la răspundere penală.

În al doilea rând, în contextul în care proiectul Codului urmăreşte codificarea şi sistematizarea normelor procedurale parlamentare, omiterea unei proceduri de o asemenea importanţă contravine scopului actului normativ, generând fragmentare normativă şi dificultăţi de aplicare.

În al treilea rând, deşi Legea nr.39/1994 despre statutul deputatului în Parlament conţine anumite prevederi în materie, acestea au un caracter general şi nu acoperă exhaustiv procedura. Mai mult decât atât, proiectul prevede abrogarea Regulamentului Parlamentului (Legea nr.797/1996), act care dezvoltă în prezent această procedură, ceea ce creează riscul apariţiei unui vid legislativ.

În al patrulea rând, lipsa unei reglementări clare este susceptibilă să afecteze legalitatea actelor procesuale ulterioare, inclusiv sub aspectul respectării garanţiilor procesuale şi al evitării arbitrariului în examinarea demersurilor de ridicare a imunităţii.

Prin urmare, se impune completarea proiectului Codului cu un capitol distinct care să reglementeze detaliat procedura de ridicare a imunităţii parlamentare, incluzând cel puţin condiţiile şi modul de sesizare, competenţele comisiei de profil, termenele procedurale, drepturile deputatului vizat, precum şi mecanismul de adoptare a hotărârii de către plenul Parlamentului.

Conţinutul proiectului Codului cu privire la organizarea şi funcţionarea Parlamentului este susceptibil de îmbunătăţiri din punctul de vedere al redactării şi al normelor de tehnică legislativă. În subsidiar, învederăm că autorul proiectului urmează a se conforma prevederilor art.54 din Legea nr.100/2017 şi a expune conţinutul proiectului într-un limbaj simplu, clar şi concis, pentru a exclude orice echivoc, cu respectarea regulilor gramaticale, de ortografie şi de punctuaţie.

În contextul celor expuse, Guvernul comunică susţinerea proiectului Codului cu privire la organizarea şi funcţionarea Parlamentului, cu luarea în considerare a obiecţiilor şi recomandărilor menţionate în prezentul Aviz.