BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizia protocolară nr.35.24/2026 din 19.08.2026 \rAviz asupra amendamentului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (crearea premiselor pentru dezvoltare şi întreţinerea sistemelor de irigare şi/sau desecare) (iniţiativa legislativă nr.221 din 24 iunie 2026)

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
19.08.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

asupra amendamentului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative

 (crearea premiselor pentru dezvoltare şi întreţinerea sistemelor de irigare

şi/sau desecare) (iniţiativa legislativă nr.221 din 24 iunie 2026)

nr. 35.24  din  19.08.2026

 (în vigoare 20.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 382-385 art. 123 din 20.08.2026

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 19 august 2026

Decizia protocolară nr.35.24/2026

PRIM-MINISTRU  Vasile TOFAN

Guvernul a examinat amendamentul EQ nr.02/03-66 din 17 iunie 2026 la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (crearea premiselor pentru dezvoltare şi întreţinerea sistemelor de irigare şi/sau desecare), înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.221 din 24 iunie 2026) de către dna Ersilia Qatrawi, deputat în Parlament, şi, având în vedere necesitatea susţinerii sectorului agricol, precum şi importanţa dezvoltării şi modernizării infrastructurii aferente, inclusiv a creării premiselor pentru reabilitarea, dezvoltarea şi întreţinerea sistemelor centralizate de irigare, susţine amendamentul.

Totodată, ţinând cont de rigorile tehnicii legislative, asupra textului propriu-zis al proiectului se formulează următoarele observaţii.

Referinţa la Codul fiscal se va reda cu respectarea prevederilor art.55 alin.(5) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, potrivit cărora, la indicarea datei adoptării actului normativ, numărul de ordine, ca element de identificare, este urmat de anul în care actul a fost adoptat, aprobat sau emis, acestea fiind separate printr-o bară "/".

Întrucât Codul fiscal a fost republicat, între paranteze se va indica sursa republicării acestuia.

În consecinţă, partea introductivă a art.III va avea următorul cuprins: "Art.III. – Articolul 283 din Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se completează cu alin.(6) cu următorul cuprins:".

În conformitate cu art.51 alin.(6) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, alineatele se însemnează succesiv cu numere ordinare, exprimate prin cifre arabe, încadrate între paranteze rotunde. Prin urmare, în cuprinsul propus spre completare, textul "6)" se va substitui cu textul "(6)".

În vederea ajustării textului la prevederile Legii nr.436/2006 privind administraţia publică locală, cuvintele "autorităţile publice locale" se vor substitui cu cuvintele "autorităţilor administraţiei publice locale".

Ţinând cont din prevederile Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, cuvintele "în hotarul administrativ-teritorial ale cărora" se vor substitui cu cuvintele "în a cărei unitate administrativ-teritorială".

Totodată, la definitivarea proiectului, urmează a fi concretizaţi şi delimitaţi subiecţii şi obiectele impunerii care vor beneficia de scutirea respectivă, astfel încât prevederile propuse să asigure aplicarea clară şi univocă a cadrului normativ şi să excludă eventualele interpretări neuniforme.