Decizia protocolară nr.40.28/2026 din 16.09.2026 \rAviz asupra amendamentului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice) (iniţiativa legislativă nr.261 din 22 iulie 2026)

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

asupra amendamentului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative

(consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice)

(iniţiativa legislativă nr.261 din 22 iulie 2026)

nr. 40.28 din 16.09.2026

(în vigoare 17.09.2026)

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 456-459 art. 138 din 17.09.2026

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 16 septembrie 2026

Decizia protocolară nr.40.28/2026

PRIM-MINISTRU Vasile TOFAN

Guvernul a examinat amendamentul nr.09/03-108 din 4 septembrie 2026 al domnului Igor Talmazan, deputat în Parlament, la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice), iniţiativa legislativă nr.261 din 22 iulie 2026, şi comunică următoarele.

La art.I pct.1, cu referire la art.73 alin.(3) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002 , se consideră nejustificată propunerea de substituire a cuvântului "nlocuieşte" cu cuvintele "poate înlocui".

Norma în cauză nu vizează individualizarea iniţială a pedepsei, ci stabileşte consecinţa neexecutării unei pedepse aplicate prin hotărâre judecătorească. Or, în situaţia în care persoana juridică continuă să desfăşoare activitatea pentru care i-a fost aplicată pedeapsa privării de dreptul de a exercita o anumită activitate, menţinerea aceleiaşi pedepse ar lipsi mecanismul sancţionator de efectivitate. În acest context, sancţiunile aplicate persoanelor juridice trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.

Instituirea posibilităţii instanţei de a decide asupra înlocuirii pedepsei ar permite, în lipsa unor criterii legale care să ghideze exercitarea acestei marje de apreciere, ca o pedeapsă a cărei neexecutare a fost constatată să rămână în continuare aplicabilă, fără producerea unei consecinţe juridice determinate.

Sub acest aspect, soluţia prevăzută de proiect este în concordanţă cu logica reglementării de la art.67 alin.(3) din Codul penal , care, în cazul eschivării de la executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, prevede în mod imperativ înlocuirea acesteia cu o pedeapsă mai severă. Caracterul imperativ al mecanismului de înlocuire urmăreşte să asigure executarea efectivă a pedepsei şi să excludă perpetuarea unei stări de neexecutare.

Totodată, caracterul obligatoriu al înlocuirii prevăzute la art.73 alin.(3) este confirmat şi de ansamblul modificărilor corelative propuse prin proiect. Astfel, art.III pct.2 prevede completarea art.285 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2024 cu alin.(7), potrivit căruia, în cazul constatării neexecutării pedepsei privării de dreptul de a exercita o anumită activitate, organul de probaţiune informează, în termen de cel mult 5 zile, instanţa de judecată "pentru a dispune înlocuirea pedepsei conform art.73 alin.(3) din Codul penal ".

În acelaşi sens, proiectul completează art.469 din Codul de procedură penală prin reglementarea expresă a chestiunii privind înlocuirea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice şi modificarea art.471 în vederea asigurării participării reprezentantului persoanei juridice condamnate la examinarea acestei chestiuni. Prin urmare, mecanismul instituit la art.73 alin.(3) constituie parte a unui cadru coerent de executare a pedepselor aplicate persoanelor juridice, iar nu o posibilitate suplimentară de individualizare a pedepsei, lăsată la discreţia instanţei.

La art.I, pct.2, cu referire la art.73 4 alin.(1) şi (3) din Codul penal , se expun următoarele consideraţii.

Cu referire la alin.(1), nu se susţine excluderea propoziţiei "Datele cu caracter personal ale altor persoane nu se dezvăluie". Pedeapsa afişării sau publicării sentinţei de condamnare urmăreşte producerea unui efect reputaţional asupra persoanei juridice condamnate şi informarea publicului cu privire la condamnarea acesteia, fără ca, prin executarea pedepsei, să fie afectate în mod nejustificat drepturile şi interesele altor persoane.

Potrivit notei de fundamentare, această sancţiune urmăreşte descurajarea prin publicitate, prin expunerea publică a condamnării persoanei juridice şi prin informarea clienţilor, partenerilor şi publicului larg cu privire la integritatea acesteia. Necesitatea menţinerii unei asemenea garanţii rezultă şi din abordarea consacrată la nivelul Uniunii Europene. Astfel, art.7 alin.(1) lit.(h) din Directiva (UE) 2024/1226 şi art.11 alin.(2) lit.(i) din Directiva (UE) 2026/1021 prevăd, printre sancţiunile aplicabile persoanelor juridice, publicarea integrală sau parţială a hotărârii judecătoreşti, atunci când există un interes public, fără a aduce atingere normelor privind viaţa privată şi protecţia datelor cu caracter personal. Prin urmare, caracterul public al acestei pedepse nu justifică divulgarea datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice care nu fac obiectul sancţiunii.

Totodată, având în vedere natura informaţiilor care pot figura în dispozitivul unei sentinţe pronunţate în privinţa unei persoane juridică, se consideră oportun ca garanţia respectivă să nu fie limitată exclusiv la datele cu caracter personal. Executarea pedepsei nu trebuie să conducă la divulgarea unor informaţii a căror confidenţialitate este protejată de lege, inclusiv a celor care constituie secret comercial.

Sub acest aspect, terminologia utilizată în legislaţia naţională este cea de "secret comercial", regimul juridic al acestuia fiind stabilit prin Legea nr.384/2023 privind protecţia secretelor comerciale. Totodată, se relevă că art.7 alin.(1) lit.(h) din Directiva (UE) 2024/1226 şi art.11 alin.(2) lit.(i) din Directiva (UE) 2026/1021 se referă în mod expres la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal. Prin urmare, protecţia secretelor comerciale constituie o garanţie suplimentară, justificată prin prisma cadrului normativ naţional, şi nu o cerinţă expres prevăzută de dispoziţiile menţionate ale directivelor.

În acest sens, alin.(1) de la art.73 4 urmează să fie completat astfel încât să prevadă că, la afişarea sau publicarea dispozitivului sentinţei, nu se dezvăluie datele cu caracter personal ale altor persoane, informaţiile ce constituie secret comercial, precum şi alte informaţii a căror divulgare este interzisă sau limitată prin lege.

Modificarea propusă pentru alin.(3) nu se susţine, întrucât formularea "alte mijloace de comunicare audiovizuală" nu acoperă în mod suficient şi neechivoc toate modalităţile electronice prin care poate fi realizată publicarea.

În acest sens, Legea comunicaţiilor electronice nr.72/2025 utilizează noţiunile de "servicii de comunicaţii electronice" şi "servicii de comunicaţii interpersonale", inclusiv categoria serviciilor de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere. În funcţie de caracteristicile lor funcţionale, asemenea servicii pot include aplicaţii şi servicii de comunicare prin internet. Sintagma "mijloace de comunicare audiovizuală" are însă un caracter mai restrictiv, întrucât publicarea dispozitivului sentinţei poate fi realizată inclusiv sub formă textuală, inclusiv prin intermediul paginilor web, al platforme online sau al altor mijloace electronice.

Necesitatea utilizării unei formulări mai largi rezultă şi din mecanismul de executare prevăzut de proiect. Nota de fundamentare precizează în mod expres că publicarea poate fi realizată în mass-media sau pe alte platforme, inclusiv în presa scrisă, în mediul audiovizual ori pe o pagină web. În acelaşi sens, art.285 4 alin.(6) din Codul de executare , în redacţia propusă prin proiect, reglementează expres situaţia în care publicarea se realizează prin plasarea dispozitivului sentinţei pe o pagină web.

La art.II, pct.1:

În ceea ce priveşte art.192 1 alin.(2) pct.1) şi 2), nu se justifică intervenţia propusă, întrucât temeiul aplicării cauţiunii în privinţa persoanei juridice este reglementat, potrivit proiectului, la art.522 2 . Totodată, reglementarea de la art.192 1 constituie o continuitate a mecanismelor liberării provizorii pe cauţiune din arest, prevăzut la art.192 pentru persoana fizică, în timp ce norma specială aplicabilă persoanei juridice este prevăzută la art.522 2 .

Un prim aspect care urmează a fi soluţionat prin amendament vizează diferenţierea cuantumului cauţiunii aplicabile persoanei fizice de cel aplicabil persoanei juridice.

Un alt aspect care necesită o abordare unitară vizează condiţiile de aplicare a măsurii preventive. Aceasta trebuie să fie aceleaşi pe tot parcursul procesului penal, indiferent de faza în care se află procedura. Astfel, în cadrul aceleiaşi măsuri preventive nu se justifică stabilirea unor condiţii diferite pentru faza de judecată faţă de cele aplicabile în faza de urmărire penală. O asemenea abordare unitară este proprie regimului de aplicare a tuturor măsurilor preventive.

Cu referire la cuantumul cauţiunii, considerăm că limitele valorice stabilite în prezent pentru persoana fizică, de la 3000 la 100000 de unităţi convenţionale (de la 150000 la 5000000 de lei), sunt rezonabile, în special în condiţiile în care această măsură nu este, în prezent, valorificată suficient în practică. În cazul în care aplicarea cauţiunii va evolua, iar limitele respective se vor dovedi necorespunzătoare, acestea vor putea fi revizuite ulterior. La etapa actuală însă nu se constată temeiuri care să justifice majorarea lor, cu atât mai mult cu cât aceste limite au fost revizuite recent prin modificări legislative care au determinat o majorare considerabilă a cuantumului cauţiunii.

Mai mult decât atât, utilizarea cuvintelor "şi/sau" în formula potrivit căreia valoarea cauţiunii se determină în funcţie de starea materială a persoanei respective "şi/sau" de gravitatea infracţiunii este nejustificată.

În redacţia actuală a art.192 1 alin.(2), cele două criterii au caracter cumulativ, valoarea cauţiunii fiind determinată atât în funcţie de starea materială a persoanei, cât şi de gravitatea infracţiunii. Transformarea acestora în criterii alternative ar permite stabilirea cuantumului exclusiv în funcţie de situaţia patrimonială, fără luarea în considerare a gravităţii infracţiunii, sau, dimpotrivă, exclusiv în funcţie de gravitatea infracţiunii, fără evaluarea capacităţii patrimoniale a persoanei.

O asemenea abordare nu se justifică. Gravitatea infracţiunii trebuie să constituie, în toate cazurile, un criteriu obligatoriu de evaluare, întrucât asigură raportarea cuantumului cauţiunii la natura şi seriozitatea acuzaţiei. În acelaşi timp, situaţia patrimonială trebuie evaluată în mod obligatoriu, astfel încât cuantumul stabilit să constituie o garanţie efectivă, fără a fi excesiv ori, dimpotrivă, lipsit de efect constrângător. Prin urmare, cele două criterii urmează să fie apreciate cumulativ.

La art.II, pct.3, cu referire la modificarea art.522 2 alin.(2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003, propunerea se susţine. În cazul persoanei juridice, cuantumul cauţiunii trebuie să fie diferenţiat de cel aplicabil persoanei fizice, iar limitele cuprinse între 20000 şi 1000000 de unităţi convenţionale (între 1000000 şi 50000000 de lei) se consideră rezonabile pentru asigurarea conduitei procesuale corespunzătoare a persoanei juridice pe parcursul procesului penal. În consecinţă, la art.522 2 alin.(2), cuantumul minim al cauţiunii, stabilit în prezent la 1000 de unităţi convenţionale, urmează să fie majorat la 20000 de unităţi convenţionale.

În ceea ce priveşte amendamentele propuse la pct.4 şi 5, se consideră necesară reconsiderarea acestora, din următoarele considerente.

Se reţine că modificările propuse prin proiect la art.523 2 , 523 3 şi 523 5 urmăresc crearea unei abordări unitare, potrivit căreia încheierea acordului judiciar de interes public nu este condiţionată de recunoaşterea faptei sau a vinovăţiei de către persoana juridică. Astfel, proiectul prevede în mod expres că expunerea faptelor şi a circumstanţelor de către procuror nu constituie o recunoaştere din partea persoanei juridice, iar încheierea de confirmare a acordului nu implică recunoaşterea faptei ori a vinovăţiei acesteia. Aceste modificări sunt corelate cu noua redacţie propusă pentru art.523 1 alin.(1), din care este exclusă recunoaşterea faptului comiterii infracţiunii şi a încadrării juridice drept element definitoriu al acordului.

Or, excluderea modificărilor respective, astfel cum se propune la pct.4 şi 5 din amendament, ar determina menţinerea redacţiilor în vigoare ale art.523 2 alin.(3), art.523 3 şi art.523 5 alin.(4), concomitent cu păstrarea noii redacţii a art.523 1 alin.(1), ceea ce ar afecta coerenţa concepţiei promovate prin proiect cu privire la natura şi efectele acordului judiciar de interes public. Prin urmare, se consideră oportună menţinerea soluţiilor prevăzute de proiect.

Referitor la pct.6 din amendament, se comunică lipsa obiecţiilor.

În contextul celor expuse, Guvernul susţine amendamentul, cu luarea în considerare a observaţiilor şi recomandărilor expuse în prezentul aviz.