Decizia protocolară nr.7.11 din 25.02.2026 \rAviz la proiectul de lege pentru abrogarea Legii nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi modificarea unor acte normative (iniţiativa legislativă nr.371 din 25 noiembrie 2025)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
A V I Z
la proiectul de lege pentru abrogarea Legii nr.34/2024 privind
efectuarea decontărilor în numerar şi modificarea unor acte
normative (iniţiativa legislativă nr.371 din 25 noiembrie 2025)
nr. 7.11 din 25.02.2026
(în vigoare 26.02.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 96-99 art. 17 din 26.02.2026
* * *
Aprobat
în şedinţa Guvernului din 25 februarie 2026
Decizia protocolară nr.7.11/2026
PRIM-MINISTRU Alexandru MUNTEANU
Guvernul a examinat proiectul de lege pentru abrogarea Legii nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi modificarea unor acte normative, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.371 din 25 noiembrie 2025) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.
Iniţiativa legislativă prenotată este înaintată în conformitate cu art.73 din Constituţia Republicii Moldova şi art.47 din Regulamentul Parlamentului, aprobat prin Legea nr.797/1996, şi vizează abrogarea Legii nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi modificarea unor acte normative (în continuare – Legea nr.34/2024).
Totodată, proiectul de lege propus prevede modificări la Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, la Codul fiscal al Republicii Moldova nr.1163/1997 şi la Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008, prin readucerea intactă în actele normative menţionate a dispoziţiilor care erau aplicabile până la intrarea în vigoare a Legii nr.34/2024 şi care s-au abrogat odată cu intrarea în vigoare a acesteia.
În acest context, menţionăm că Legea nr.34/2024 a urmărit instituirea unui cadru normativ care să reglementeze normele de efectuare a tranzacţiilor în numerar şi să ofere posibilitatea de a pune în aplicare măsuri efective şi proporţionate în vederea diminuării riscurilor de comitere a încălcărilor cu utilizarea numerarului. De asemenea, reducerea numerarului şi orientarea spre efectuarea plăţilor prin intermediul instrumentelor de plată, definite conform Legii nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată şi monedă electronică, reprezintă o acţiune cu efecte pozitive asupra dezvoltării economice, asigurând creşterea transparenţei şi securităţii prin sporirea posibilităţilor de monitorizare şi de combatere a evaziunii fiscale, a riscurilor de spălare a banilor, precum şi combaterea factorului negativ de generare a concurenţei neloiale.
Din perspectivă fiscală, plafoanele specifice prevăzute în Legea nr.34/2024 pentru plăţile în numerar aferente predării deşeurilor, achiziţiei produselor agricole de la persoane fizice, activităţilor de intermediere în agricultură, relaţiilor cu contribuabilii din domeniile sănătăţii şi justiţiei, precum şi tranzacţiilor de valoare mare efectuate de persoane fizice vizează segmente cu risc fiscal ridicat. Respectiv, stabilirea acestor limite:
- reduce posibilitatea utilizării persoanelor fizice fictive şi a documentelor neautentice pentru generarea cheltuielilor fictive;
- diminuează riscul de majorare artificială a cheltuielilor deductibile şi de subdeclarare a veniturilor (salariu în plic, muncă la negru);
- limitează utilizarea tranzacţiilor în numerar ca mecanism de introducere în economia formală a fondurilor cu provenienţă ilicită şi de disimulare a proprietăţii asupra resurselor financiare.
Din perspectiva prevenirii şi combaterii spălării banilor, standardele Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (FATF) subliniază constant faptul că tranzacţiile în numerar de valoare mare reprezintă un factor de risc sporit, iar autorităţile statelor sunt încurajate să adopte măsuri legislative care să reducă expunerea la acest risc.
În acest sens, menţionăm că, la nivelul Uniunii Europene, actele care fortifică abordarea bazată pe risc şi promovează limitarea utilizării numerarului ca măsură de reducere a opacităţii financiare sunt Regulamentul (UE) 2024/1624 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului şi Directiva (UE) 2024/1640 privind mecanismele care trebuie instituite de către statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului (generic numite pachetul AML 6).
Prin urmare, având în vedere că pachetul AML 6 a fost adoptate la nivelul UE ulterior adoptării la nivel naţional a Legii nr.34/2024, conform Programului naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025, atragem atenţia asupra faptului că Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a revedea legislaţia naţională în sensul transpunerii actelor UE prenotate, termenul de realizare în acest sens fiind stabilit pentru decembrie 2026 (clusterul 2, capitolul 4 "Libera circulaţie a capitalului", anexa A, acţiunea normativă nr.15).
În altă ordine de idei, aferent modificărilor, propuse prin proiectul de lege înaintat, în Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, atenţionăm că majoritatea normelor din această lege sunt desuete, motiv din care în Guvern este înregistrat proiectul de lege cu privire la antreprenoriat (număr unic 345/MDED/2025), care prevede abrogarea integrală a legii date.
De asemenea, menţionăm că, chiar dacă abrogarea produce efecte din momentul adoptării legii de abrogare, revenirea la legislaţia anterioară poate afecta situaţii juridice în curs sau perturba proceduri administrative deja iniţiate conform legii actuale. Prin urmare, acest fenomen poate fi privit ca retroactivitate indirectă a legii şi poate genera efecte similare acesteia, contrar art.22 din Constituţia Republicii Moldova.
Respectiv, potrivit § 108 al Hotărârii Curţii Constituţionale nr.13/2015 (instituirea Colegiului medicilor), "orice act normativ trebuie să respecte principiile şi normele constituţionale, precum şi exigenţele de tehnică legislativă menite să asigure claritatea, previzibilitatea, predictibilitatea şi accesibilitatea actului. Legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă, să prevadă elementele ce disting particularităţile lor". Astfel, frecvenţa modificărilor devine problematică atunci când afectează aceste standarde, ducând la viciile concrete recunoscute de Curte: ambiguitate, incoerenţă sau încălcarea drepturilor fundamentale.
Rezumând cele expuse, abrogarea regimului existent de utilizare a numerarului ar afecta coerenţa cadrului de prevenire şi combatere a spălării banilor, consolidat prin Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, şi ar crea o suprapunere inadecvată de norme prin introducerea unor reguli privind operaţiunile de plată în Legea nr.845/1992, lege care în curând urmează a fi abrogată. De asemenea, printre principalele riscuri generate de abrogarea Legii nr.34/2024 se evidenţiază:
- creşterea riscului de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Numerarul rămâne principalul instrument utilizat pentru disimularea originii fondurilor ilicite. Eliminarea limitelor legale ar facilita conversia, stratificarea şi integrarea fondurilor provenite din infracţiuni, reducând capacitatea autorităţilor de a detecta aceste operaţiuni;
- reducerea trasabilităţii şi a calităţii informaţiilor financiare. Lipsa constrângerilor privind decontările în numerar ar diminua volumul şi relevanţa datelor disponibile pentru entităţile raportoare, pentru autorităţile de supraveghere şi pentru Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor, afectând negativ analiza tranzacţională şi schimbul de informaţii;
- creşterea presiunii asupra sectorului financiar-bancar. În absenţa unor limite legale clare, instituţiile financiare ar fi nevoite să compenseze prin măsuri interne mai restrictive, generând costuri suplimentare de conformare, interpretări neuniforme şi posibile conflicte cu clienţii;
- amplificarea economiei tenebre şi a evaziunii fiscale. Tranzacţiile în numerar facilitează subdeclararea veniturilor, neplata impozitelor şi distorsionarea concurenţei. Abrogarea legii ar crea premise favorabile extinderii economiei informale, cu impact direct asupra veniturilor bugetare şi a echităţii fiscale;
- distorsionarea concurenţei între contribuabilii care operează preponderent prin transfer şi cei care utilizează numerarul, precum şi creşterea semnificativă a costurilor de control pentru administraţia fiscală;
- diminuarea incluziunii financiare. Excluderea limitelor de utilizare a numerarului ar frâna procesul de tranziţie către plăţi digitale, un obiectiv strategic stabilit prin Strategia de transformare digitală 2030;
- apariţia riscului reputaţional şi de conformitate internaţională. Retragerea unei reglementări menite să limiteze utilizarea numerarului poate fi interpretată de către partenerii externi, instituţiile financiare internaţionale şi organismele de evaluare ca un pas înapoi în angajamentul Republicii Moldova de a combate criminalitatea financiară, cu potenţiale consecinţe asupra cooperării internaţionale şi asupra evaluărilor de risc de ţară.
Suplimentar, ţinem să menţionăm că, în rezultatul iniţiativei legislative înaintate, Ministerul Finanţelor, de comun cu celelalte autorităţi responsabile de implementare, a iniţiat procesul de identificare a potenţialelor provocări şi constrângeri în aplicarea prevederilor Legii nr.34/2024 din momentul intrării în vigoare a acesteia, fiind solicitată inclusiv opinia mediului de afaceri la subiect.
Astfel, la momentul actual Ministerul Finanţelor este în proces de elaborare a unui proiect de lege de amendare a Legii nr.34/2024, urmând a fi luate în considerare practicile internaţionale la subiect, precum şi informaţiile şi opiniile prezentate de către părţile interesate cu referire la eventualele provocări întâmpinate în procesul de aplicare a legii menţionate, astfel încât cadrul de reglementare la subiectul numerarului să sporească claritatea, eficienţa şi aplicabilitatea acestuia în practică.
În aceeaşi ordine de idei, comunicăm că stimularea utilizării instrumentelor de plată fără numerar în rândul cetăţenilor şi a agenţilor economici reprezintă o prioritate pentru autorităţile naţionale, la momentul actual fiind în proces de elaborare proiectul unei strategii naţionale de incluziune financiară, viziunea căreia este de a construi şi de a fortifica, în următorii cinci ani, un ecosistem financiar incluziv, inovator şi de încredere, care să ofere tuturor cetăţenilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii din ţară posibilitatea de a utiliza activ servicii financiare accesibile, de înaltă calitate şi sigure, promovând o societate rezilientă şi prosperă, reducând inegalităţile economice şi sociale. Una dintre direcţiile prioritare de intervenţie conform proiectului strategiei prenotate este sistemul de plăţi, în special pe partea de:
- îmbunătăţire a infrastructurii de plăţi;
- extindere a accesului la servicii financiare digitale moderne, eficiente şi incluzive, cu accent pe zonele cu un grad scăzut de digitalizare;
- eliminare a barierelor în calea utilizării plăţilor digitale, ceea ce va creşte numărul de utilizatori ai serviciilor financiare sigure, rapide şi cu costuri reduse.
Respectiv, în contextul strategiei menţionate anterior, autorităţile naţionale urmează să vină cu un pachet de măsuri concrete menite să asigure incluziunea financiară a populaţiei şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi să stimuleze utilizarea instrumentelor de plată fără numerar.
Având în vedere cele expuse, precum şi ţinând cont de riscurile enumerate, iniţiativa în cauză nu poate fi susţinută.