Decizie nr.1/2 din 06.03.2006 cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere a Acordului de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE
D E C I Z I E
cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere a Acordului
de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale
la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense
nr.1/2 din 06.03.2006
(în vigoare 09.06.2006)
Monitorul Oficial nr.87-90 art.309 din 09.06.2006
* * *
|
Aprobat Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova _________________Zinaida GRECIANÎI Nr.1/2 din 6 martie 2006 |
Înregistrat Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova _______________________Victoria IFTODI Nr.449 din 30 mai 2006 |
În scopul asigurării executării prevederilor art.23 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi întru stimularea agenţilor economici,
Consiliul de Administraţie
DECIDE:
Se aprobă Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere a Acordului de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense, conform art.23 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006.
APROBAT
prin Decizia Consiliului de Administraţie al
Casei Naţionale de Asigurări Sociale a
Republicii Moldova
nr.1/2 din 6 martie 2006
REGULAMENT
cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere a Acordului de
aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale la fondul de
retribuire a muncii şi alte recompense
I. Dispoziţii generale
1. Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere a Acordului de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense, (în continuare - Regulament) este elaborat şi aprobat în conformitate cu prevederile art.23 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr.305-XVI din 1decembrie 2005.
2. Prezentul Regulament:
a) se extinde asupra agenţilor economici producători (în continuare - contribuabili), care în sumar îndeplinesc următoarele condiţii:
- la situaţia de 1 ianuarie 2006 nu au datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat;
- transferă integral şi în termen suma obligaţiilor curente din salariul calculat;
- suma contribuţiilor de asigurări sociale calculate conform tarifului acordat cu reducere este mai mare cu 10% decît suma contribuţiilor plătite în aceeaşi perioadă a anului precedent;
- păstrează numărul de personal angajat;
- creează noi locuri de muncă.
b) nu se extinde asupra proprietarilor de terenuri agricole şi persoanele care, prin contract, au luat în arendă sau folosinţă terenuri agricole, care achită 480 lei pentru asigurarea individuală a acestor persoane fizice, angajatorilor din sfera agricolă care achită 20% la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense, şi asupra contribuabililor care achită taxa fixă de 2013 lei anual.
3. Contribuabilii la bugetul asigurărilor sociale de stat, ce au încheiat acord de aprobare a tarifului redus, sînt obligaţi să indice în dispoziţiile de plată destinaţia sumelor plătite, tipul obligaţiei (plăţi de bază, contribuţii individuale) şi perioada pentru care este efectuată plata.
II. Noţiuni generale
4. Contribuabil - persoana juridică sau fizică care, conform legislaţiei, este obligată să calculeze şi/sau să achite, să reţină sau să perceapă de la altă persoană şi să achite sumele respective la bugetul asigurărilor sociale de stat.
5. Producător - agentul economic care în procesul activităţii sale creează bunuri materiale.
6. Contribuţii de asigurări sociale - suma datorată în mod obligatoriu de participant la sistemul public de asigurări sociale.
7. Tarif redus - tariful contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de 24% la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense atribuit contribuabililor ce îndeplinesc cerinţele art.23 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 şi au încheiat un acord de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale.
III. Modul de încheiere a Acordului de aprobare a tarifului redus
a contribuţiilor de asigurări sociale
8. Acordul de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale se încheie în baza cererii adresată Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Modelul cererii este expus în anexa 1, parte integrantă a prezentului Regulament.
9. Cererea se depune la Casa Teritorială de Asigurări Sociale unde contribuabilul este înregistrat ca plătitor.
10. Contribuabilul, pentru a întocmi Acord cu Casa Naţională de Asigurări Sociale, concomitent cu cererea menţionată în punctul 8 din prezentul regulament, prezintă Casei Teritoriale de Asigurări Sociale următorul set de documente, ce asigură veridicitatea datelor:
a) proiectul acordului conform anexei nr.2, parte integrată a prezentului Regulament;
b) copia dării de seamă 4-BAAS pe trimestrul IV 2005 semnată de Casa Teritorială de Asigurări Sociale;
c) copiile dărilor de seamă 4-BASS pentru trimestrele precedente ale anului 2006 pînă la momentul adresării şi pe perioada respectivă a anului 2005 semnate de Casa Teritorială de Asigurări Sociale, (pentru trimestrul I 2006 după prezentarea dării de seamă la Casa Teritorială de Asigurări Sociale);
d) copia bilanţului contabil şi raportul privind rezultatele financiare a întreprinderii anual 2005;
e) planul privind salarizarea personalului în anul 2006;
f) planul privind păstrarea locurilor de muncă şi crearea noilor locuri de muncă în anul 2006;
g) planul de producere a întreprinderii (suma în lei şi nominalizînd tipurile de produse);
h) copiile documentelor bancare ce confirmă achitarea contribuţiilor curente.
Setul de documente se anexează la proiectul Acordului.
11. Cererea cu privire la încheierea Acordului de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale de stat urmează a fi examinată de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii la Casa Teritorială de Asigurări Sociale.
12. După examinarea setului de documente la comisia constituită prin ordinul Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Acordul se semnează de către Preşedintele CNAS şi tariful redus se atribuie de la începutul trimestrului în care a fost depusă cererea.
Notă: Pentru trimestrul I 2006 contribuabilul depune cerere, iar acordul va fi încheiat (sau nu) în baza analizei datelor dării de seamă forma 4-BASS pe trimestrul I 2006 şi pe trimestrul I 2005.
IV. Modul de întocmire şi executare a Acordului de aprobare
a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale
13. Formularul acordului este prezentat în anexa 2 la prezentul Regulament.
14. Acordul cuprinde următoarele capitole:
a) I. părţile Acordului;
b) II. obiectul Acordului;
c) III. obligaţiile părţilor;
d) IV. responsabilitatea părţilor;
e) V. termenul Acordului.
15. Acordul semnat de către contabilul şi conducătorul întreprinderii şi contrasemnat de Casa Teritorială de Asigurări Sociale se prezintă pentru examinare şi semnare Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova.
16. Acordul de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale pentru anul 2006 se semnează de către preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale în 3 exemplare, cîte unul pentru:
a) Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova;
b) Casa Teritorială de Asigurări Sociale;
c) contribuabil.
17. Casa Naţională de Asigurări Sociale prezintă Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pînă la data de 15 a lunii următoare trimestrului de gestiune lista contribuabililor care beneficiază de tarif redus.
18. La prezentarea dării de seamă trimestrială, Casa Teritorială de Asigurări Sociale efectuează analiza îndeplinirii acordului şi prezintă informaţie Casei Naţionale de Asigurări Sociale conform anexei 3, parte integrantă a prezentului Regulament.
V. Rezilierea Acordului de aprobare a tarifului
redus a contribuţiilor de asigurări sociale
19. În cazul cînd contribuabilul nu achită în termen contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, sau sumele contribuţiilor plătite nu corespund condiţiilor articolului 23(1) (nu sînt cu 10 la sută mai mari decît aceeaşi perioadă a anului precedent, reieşind din tariful acordat cu reducere), Casa Naţională de Asigurări Sociale în baza analizei prezentate de structurile ei teritoriale, anulează Acordul.
20. Casa Naţională de Asigurări Sociale, după verificarea trimestrială, informează contribuabilul, organele sale teritoriale în scris despre rezilierea acordului şi despre necesitatea de a efectua recalcularea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii conform tarifelor iniţiale prevăzute în prezenta lege, din data intrării în vigoare a acordului în baza art.23(3).
Anexa 1
la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere
a Acordului de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări
sociale la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense
Preşedintelui
Casei Naţionale de Asigurări Sociale
dnei___________________________
(numele, prenumele)
de la __________________________
(denumirea întreprinderii)
cod fiscal______________________
______________________________
(adresa juridică)
în persoana conducătorului_______
______________________________
(numele, prenumele)
CERERE
În baza prevederilor art.23 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 solicităm încheierea unui acord de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale la fondul de retribuire a muncii şi alte recompense.
Plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat se efectuează potrivit termenilor stabiliţi de legea nominalizată.
|
Anexă___ foi Conducătorul_________________ Contabil - şef_________________ Contrasemnat: Director CTAS________________ Şeful Direcţiei (secţiei) venituri_____________ |
____________________ L.Ş. (semnătura) ____________________ (semnătura) ____________________ L.Ş. (semnătura) ____________________ (semnătura) |
Anexa 2
la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, executare şi reziliere a
Acordului de aprobare a tarifului redus a contribuţiilor de asigurări sociale la
fondul de retribuire a muncii şi alte recompense
ACORD
privind aprobarea tarifului redus a contribuţiilor
de asigurări sociale de stat
"____" __________ 2006 mun.Chişinău
I. Părţile acordului
1.1. Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova în persoana Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale dnei _____________________, care activează în baza Statutului aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.739 din 25 iulie 2000, denumită în continuare "Casa Naţională", pe de o parte şi___________________________________________________________, în persoana directorului ___________________, care activează în baza statutului, denumită în continuare "contribuabil", au încheiat prezentul acord privind următoarele:
II. Obiectul acordului
2.1. Aprobarea tarifului redus contribuţiilor de asigurări sociale de stat la suma fondului de retribuire a muncii şi alte recompense ale contribuabilului în baza art.23 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr.305-XVI din 1 decembrie 2005.
III. Obligaţiile părţilor
3.1. Casa Naţională se obligă să reducă tariful contribuţiilor de asigurări sociale de stat de la 26% la 24% din suma fondului de retribuire a muncii şi alte recompense, la solicitarea agentului economic producător ce nu are datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat, la situaţia din 1 ianuarie 2006, transferă şi integral suma obligaţiilor curente din salariul calculat, majorează volumul contribuţiilor cu 10 la sută faţă de suma contribuţiilor plătite (transferate şi acceptate) în aceeaşi perioadă a anului precedent, reieşind din tariful acordat cu reducere, în condiţiile păstrării şi majorării locurilor de muncă.
3.2. Contribuabilul se obligă să prezinte Casei Naţionale de Asigurări Sociale darea de seamă 4 - BASS.
IV. Responsabilitatea părţilor
4.1. Părţile sînt responsabile pentru îndeplinirea condiţiilor stabilite de legislaţia în vigoare şi obligaţiilor asumate de părţi conform prezentului acord.
4.2. Prezentul acord poate fi reziliat de către Casa Naţională în mod unilateral în următoarele cazuri:
a) în caz de neachitare lunară de către contribuabil a salariilor şi contribuţiilor de asigurări sociale de stat;
b) în caz de nerespectare a condiţiilor majorării volumului contribuţiilor de asigurări sociale, păstrării şi majorării locurilor de muncă.
V. Termenul acordului
5.1. Tariful redus se atribuie de la data de_______________
5.2. Prezentul acord este valabil pînă la 31.12.2006 în caz de îndeplinire a condiţiilor stabilite de legislaţia în vigoare şi obligaţiilor asumate de părţi conform prezentului acord.
5.3. Acordul este alcătuit în 3 exemplare avînd aceiaşi forţă juridică. Schimbări sau modificări ale prezentului acord se efectuează cu consimţămîntul ambelor părţi în scris.
|
Casa Naţională de Asigurări Sociale Preşedinte _________________________________________ Director CTAS _________________________________________ Şeful Direcţiei (secţiei) venituri _________________________________________ L.Ş. |
Rechizitele contribuabilului ___________________________________ ___________________________________ ___________________________________ ___________________________________ Contrasemnat: Director____________________________ Contabil____________________________ L.Ş. |
Anexa 3
la Regulamentul cu privire la procedura
de încheiere, executare şi reziliere a
Acordului de aprobare a tarifului redus
a contribuţiilor de asigurări sociale la fondul
de retribuire a muncii şi alte recompense
Executarea
condiţiilor stipulate în acordul încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale,
conform articolului 23 al Legii bugetului asigurărilor de stat pe anul 2006
pe tr.______________2006.
|
________________ |
______________________________________________ |
______________ |
|
(raionul) |
(denumirea contribuabilului) |
(cod fiscal) |
|
N d/o |
Trimestrul |
Numărul mediu scriptic al lucrătorilor pe anul 2005 |
Fondul de retribuire a muncii pe anul 2005 (lei) |
Suma contribuţiilor calculate conform tarifului 27% în anul 2005 (lei) |
Suma contribuţiilor achitate în anul 2005 (lei) |
Data acceptării tarifului redus în mărime de 24% |
Fondul de remunerare a muncii calculat în anul 2006 |
Numărul mediu scriptic al lucrătorilor pentru anul 2006 |
Suma contribuţiilor calculate în an.2006 |
Raportul către anul 2005 (10/6) |
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
|
I |
||||||||||
|
II |
||||||||||
|
III |
||||||||||
|
IV |
||||||||||
|
Şeful Direcţiei (secţiei) venituri al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale |
______________ |
____________________ |
|
(semnătura) L.Ş. |
(numele, prenumele) |