Decizie nr.101 din 03.10.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.124g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia" conţinut în articolul 40 alin.(2) din Legea nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.124g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate

a textului “sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia” conţinut

în articolul 40 alin.(2) din Legea nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile

cu răspundere limitată

nr. 101  din  03.10.2019

 (în vigoare 03.10.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 320-325 art. 195 din 01.11.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 1 iulie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 3 octombrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia” conţinută în articolul 40 alin.(2) din Legea nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată, ridicată de către dl avocat Valeriu Bârcă, în dosarul nr.2ra-495/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 1 iulie 2019 de către Colegiul civil, comercial şi contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 2 ianuarie 2017, dna Marcela Roman a înaintat o acţiune împotriva S.C. “Poduri Prim” S.R.L., privind încasarea datoriei la achitarea părţii din profitul net, a dobânzii de întârziere, a prejudiciului efectiv cauzat de evoluţia indicelui preţurilor de consum şi a cheltuielilor de judecată.

4. În motivarea acţiunii reclamanta a menţionat că la adunarea generală a asociaţilor S.C. “Poduri Prim” S.R.L. din 11 decembrie 2012 s-a decis să se achite dividende asociatului Marcela Roman în mărime de 1600000 lei pe parcursul anului 2013, cu achitarea integrală până la 31 decembrie 2013.

5. Prin Hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, din 19 februarie 2018, cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

6. Prin decizia din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Chişinău s-a respins apelul declarat de dna Marcela Roman şi s-a menţinut hotărârea instanţei de fond.

7. Prin încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, recursul declarat de către dna Marcela Roman, reprezentată de dl avocat Valeriu Bârcă, a fost declarat admisibil.

8. Pe 19 martie 2019, dl avocat Valeriu Bârcă a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului “sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia” conţinut în articolul 40 alin.(2) din Legea nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată.

9. Prin încheierea din 12 iunie 2019, Curtea Supremă de Justiţie a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[…]”.

11. Prevederile relevante ale Legii nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată sunt următoarele:

[…]”.

Articolul 40

Limitarea distribuirii sau plăţii profitului net

(1) Societatea nu este în drept să adopte hotărâre privind distribuirea profitului net între asociaţi:

a) până la vărsarea integrală a aporturilor;

b) dacă, în urma distribuirii profitului net, valoarea activelor nete ale societăţii va deveni mai mică decât suma capitalului social şi capitalului de rezervă.

(2) Societatea nu este în drept să plătească asociaţilor profitul net a cărui distribuire s-a hotărât la adunarea generală a asociaţilor dacă, la momentul achitării, societatea este în stare de insolvabilitate sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia.

(3) În cazul încetării circumstanţelor menţionate la alin.(1) şi (2), societatea este obligată să plătească asociaţilor profitul net a cărui distribuire s-a hotărât la adunarea generală a asociaţilor.

(4) Profitul net plătit contrar reglementărilor stabilite la alin.(1) şi (2) se restituie societăţii.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorul excepţiei susţine că textul contestat nu asigură condiţiile de calitate a legii şi generează o situaţie de îngrădire arbitrară a exerciţiului dreptului de proprietate.

13. De asemenea, autorul consideră că i se încalcă dreptul de proprietate, deoarece acesta deţine o speranţă legitimă de a obţine un avantaj patrimonial, şi anume de a beneficia de dividendele profitului net al societăţii distribuite conform procesului-verbal al adunării fondatorilor.

14. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 9, 23 alin.(2), 46 şi 127 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii privind societăţile cu răspundere limitată, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Valeriu Bârcă, în dosarul nr.2ra-495/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia” conţinut în articolul 40 alin.(2) din Legea privind societăţile cu răspundere limitată.

19. Autorul sesizării consideră că textul legal contestat nu întruneşte condiţiile de claritate a legii şi constituie un obstacol în exercitarea dreptului de proprietate.

20. Curtea reţine că este de competenţa constituţională a legislatorului de a reglementa prin lege organică regimul juridic al proprietăţii (articolele 66 lit.a) şi 72 alin.(3) lit.i)), de a impune titularilor dreptului de proprietate respectarea anumitor sarcini (articolul 46 alin.(5)), de a asigura libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie (articolul 126 alin.(2) lit.b)) şi de a garanta realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii (articolul 127 alin.(2)).

21. În acord cu dispoziţiile constituţionale menţionate, legislatorul a adoptat Legea cu privire la societatea cu răspundere limitată care permite persoanelor fizice şi juridice să se asocieze în societăţi comerciale cu răspundere limitată pentru a desfăşura activitatea de întreprinzător, pentru a obţine şi împărţi între ei profitul.

22. Curtea menţionează că Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată este actul normativ menit să asigure, inter alia, reglementarea statutului societăţii cu răspundere limitată, a relaţiilor dintre societate şi asociaţii săi şi în contextul căreia trebuie determinată claritatea şi previzibilitatea expresiei contestate.

23. Conţinutul acestei legi evidenţiază grija deosebită a legislatorului faţă de modul de formare şi menţinere a capitalului societăţii cu răspundere limitată ca participant independent la circuitul civil. În acest sens, articolul 21 stabileşte că capitalul social “reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină societatea”. Potrivit articolului 40 alin.(1) lit.b), pentru a menţine activele în limitele valorii capitalului social declarat se interzice distribuirea profitului între asociaţi dacă, în urma distribuirii profitului net, valoarea activelor nete devin mai mici decât suma capitalului social şi a capitalului de rezervă. Acelaşi scop îl urmăreşte şi obligaţia din articolul 35 alin.(1), potrivit căreia în caz de reducere a activelor sub mărimea capitalului ei social, societatea trebuie să-şi reducă capitalul social până la valoarea activelor pe care le deţine, dacă, desigur, asociaţii nu acoperă pierderile survenite. Respectiv, în aceeaşi logică se încadrează şi interdicţia de repartizare a profitului sau de achitare a dividendelor prevăzută la articolul 40 alin.(2) dacă ca efect al acestor acţiuni societatea este sau urmează să devină insolvabilă.

24. Claritatea şi previzibilitatea normei contestate urmează a fi determinată în coroborare cu normele Legii cu privire la societăţile cu răspundere limitată, dar şi cu alte legi care se referă la protecţia intereselor participanţilor la circuitul civil, previn repartizarea arbitrară a activelor între asociaţi şi o eventuală insolvabilitate a societăţii comerciale.

25. Curtea reţine că norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să-i permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţe, consecinţele acestei conduite (DCC nr.142 din 22 noiembrie 2018, § 24).

26. În contextul menţionat, Curtea consideră că norma contestată este conformă cu articolul 23 din Constituţie, îndeplineşte exigenţa previzibilităţii, stabileşte cu suficientă claritate întinderea drepturilor şi obligaţiilor destinatarilor şi, ţinând cont de scopul legitim urmărit, oferă o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.

27. De asemenea, autorul susţine că prevederea contestată îi încalcă şi dreptul de proprietate, deoarece acesta are o speranţă legitimă de a primi o parte din profitul net al societăţii comerciale al cărei asociat este. Autorul menţionează că “speranţa legitimă” de a obţine un avantaj patrimonial constituie un bun în sensul Convenţiei Europene şi pretinde protecţia prevăzută de dispoziţia articolului 46 alin.(1) din Constituţie.

28. Legea cu privire la societăţile cu răspundere limitată instituie reguli speciale de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor de către persoanele asociate în raport cu societatea pe care au fondat-o, dar stabileşte şi drepturi şi obligaţii distincte ale societăţii comerciale înseşi, privită ca subiect al raporturilor juridice. Societatea cu răspundere limitată participă de sine-stătător la circuitul civil şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întregul patrimoniu. Pentru a realiza independenţa patrimonială a societăţii în raport cu asociaţii săi şi pentru a garanta securitatea raporturilor juridice la care participă, legislatorul a interzis ca societăţile să plătească dividende asociaţilor lor dacă, ca urmare a acestei plăţi societatea devine insolvabilă. Prin urmare, textul legal contestat nu afectează dreptul de proprietate al asociatului asupra părţii lui sociale şi nici asupra dividendelor repartizate, ci stabileşte doar condiţiile de exercitare a acestui drept.

29. Totodată, Curtea observă că legislatorul a prevăzut la alin.(3) al articolului 40 al Legii privind societăţile cu răspundere limitată că, în cazul încetării circumstanţelor menţionate la alin.(1) şi (2), societatea este obligată să plătească asociaţilor profitul net a cărui distribuire s-a hotărât la adunarea generală a asociaţilor. Prin urmare, echilibrul dintre interesele societăţii, pe de o parte, şi cele ale asociaţilor, pe de altă parte, a fost asigurat prin lege. Scopul urmărit prin suspendarea plăţii dividendelor profitului net al societăţii până la înlăturarea circumstanţelor prevăzute de lege reprezintă o modalitate de asigurare a continuităţii activităţii societăţii comerciale.

30. Astfel, normele contestate ale Legii privind societăţile cu răspundere limitată nu constituie o ingerinţă disproporţionată în raport cu scopul urmărit în exercitarea dreptului de proprietate.

31. În baza celor menţionate supra, Curtea consideră că sesizarea este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia” conţinută în articolul 40 alin.(2) din Legea nr.135 din 14 iunie 2007 privind societăţile cu răspundere limitată, ridicată de către dl Valeriu Bârcă, în dosarul nr.2ra-495/19, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.