Decizie nr.108 din 29.09.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.111a/2020 privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor - director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.111a/2020 privind controlul constituţionalităţii
Hotărârii Parlamentului nr. 1 din 7 februarie 2019 privind numirea în
funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director
general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor
nr. 108 din 29.09.2020
(în vigoare 29.09.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 279-284 art. 158 din 30.10.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 8 iulie 2020,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 29 septembrie 2020 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, depusă de către dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 8 iulie 2020, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.
A. Motivele sesizării
3. Motivele sesizării, aşa cum au fost formulate de către autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.
4. Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.
5. Autorul susţine că dl Anatolie Zagorodnîi a fost numit consilier pentru soluţionarea contestaţiilor, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a candida la această funcţie, i.e. fără a avea vechimea în muncă de trei ani în domeniul achiziţiilor publice.
6. Aşadar, autorul consideră că Parlamentul a îngrădit accesul la o funcţie publică al persoanelor care corespundeau tuturor cerinţelor prevăzute de lege pentru a candida şi a deţine funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor, fapt contrar articolelor 39 şi 54 alin.(2) din Constituţie.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 39
Dreptul la administrare
"(1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
(2) Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
[…]".
8. Prevederile relevante ale Hotărârii Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor sunt următoarele:
În temeiul articolului 81 din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice, Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1 – Se numeşte domnul Anatolie Zagorodnîi în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, pe un termen de 7 ani.
Articolul 2 – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului sesizării
9. În argumentarea sesizării, autorul menţionează că, potrivit articolului 81 alin.(5) lit.d) din Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice, poate pretinde la funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor persoana care are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum şi o experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul achiziţiilor publice.
10. Totodată, autorul sesizării consideră că dl Anatolie Zagorodnîi a fost numit consilier pentru soluţionarea contestaţiilor fără a avea vechimea în muncă de trei ani necesară în domeniul achiziţiilor publice.
11. De asemenea, autorul susţine că în iunie - iulie 2019, Comisia economie, buget şi finanţe a iniţiat procedura administrativă şi a cercetat, din oficiu, dosarul dlui Anatolie Zagorodnîi. Ca urmare a cercetării, s-a constatat că dl Anatolie Zagorodnîi nu îndeplineşte condiţiile de numire în funcţie, în special condiţia experienţei de trei ani în domeniul achiziţiilor publice. În consecinţă, dl Anatolie Zagorodnîi a fost revocat din funcţie de către Parlament prin Hotărârea nr.68 din 5 iulie 2019, însă această hotărâre a fost anulată de către instanţa de judecată.
12. Aşadar, autorul sesizării susţine că prin numirea dlui Anatolie Zagorodnîi în funcţia de consilier Parlamentul a îngrădit accesul la o funcţie publică al persoanelor care corespundeau tuturor cerinţelor prevăzute de lege pentru a candida şi pentru a deţine funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor.
13. Cu privire la aplicabilitatea Codului administrativ, autorul subliniază că la data adoptării Hotărârii contestate Codul nu era în vigoare. După intrarea în vigoare, acesta nu are un efect retroactiv pentru a se putea contesta Hotărârea în procedura contenciosului administrativ.
14. Prin urmare, autorul sesizării consideră că Hotărârea contestată este contrară articolelor 39 şi 54 alin.(2) din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
15. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
16. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.
17. Curtea reţine că obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.
18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
19. În acest sens, Curtea va verifica dacă are competenţa de a exercita controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019.
20. Curtea reţine că Hotărârea Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 reprezintă un act administrativ individual de numire a dlui Anatolie Zagorodnîi în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.
21. Curtea reaminteşte că a stabilit, în jurisprudenţa sa, că actele administrative cu caracter individual, adoptate de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit fac obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.10 din 16 aprilie 2010, § 6; HCC nr.18 din 4 aprilie 2011, § 20; HCC nr.8 din 20 mai 2013, § 29; HCC nr.22 din 16 iulie 2015, § 28; HCC nr.30 din 8 decembrie 2015, § 25; HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 35).
22. În Hotărârea nr.29 din 21 decembrie 2010 privind controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21 mai 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, Curtea a stabilit că actele cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, cu referire la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pe durata mandatului pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare (punctul 1, teza II din dispozitiv).
23. În speţă, Curtea observă că actul administrativ cu caracter individual emis de Parlament cu referire la funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor nu se regăseşte în hotărârea menţionată supra şi, deci, nu constituie obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.
24. De altfel, Curtea atestă că anterior intrării în vigoare a Codului administrativ (1 aprilie 2019) a exercitat controlul constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului cu caracter individual doar în privinţa persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pe durata mandatului, care, pe de o parte, erau exceptate de la controlul judecătoresc, fiind enumerate în mod exhaustiv în Anexa la Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2003, iar pe de altă parte, erau obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare, fiind prevăzute în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 21 decembrie 2010 (a se vedea § 22 supra).
25. De asemenea, Curtea observă că Parlamentul a adoptat Hotărârea nr.1 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor pe 7 februarie 2019, anterior intrării în vigoare a Codului administrativ [1 aprilie 2019] şi abrogării Legii contenciosului administrativ. Aşadar, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2003, Hotărârea Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019, nefiind exceptată de la controlul legalităţii în instanţele judecătoreşti, ar fi putut constitui obiect al acţiunii în procedura contenciosului administrativ.
26. Prin urmare, Curtea nu deţine competenţa de a exercita controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.
27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr.1 din 7 februarie 2019 privind numirea în funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor – director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, depusă de către dl Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.108. Chişinău, 29 septembrie 2020. | |