BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.11/56 din 28.04.2015 cu privire la bilanţul Concursului pentru suplinirea funcţiilor de membru al Consiliului de Observatori al IPNA Compania "Teleradio-Moldova", anunţat prin Decizia CCA nr.5/30 din 17 martie 2015

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.04.2015

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la bilanţul Concursului pentru suplinirea funcţiilor de membru

al Consiliului de Observatori  al IPNA Compania "Teleradio-Moldova",

anunţat prin Decizia CCA nr.5/30 din 17 martie 2015

nr. 11/56  din  28.04.2015

 (în vigoare 08.05.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 110-114 art. 731 din 08.05.2015

* * *

În conformitate cu prevederile Codului audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, prin Decizia nr.5/30 din 17 martie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.74-77 din 27 martie 2015), a anunţat Concursul pentru suplinirea a două funcţii de membru al Consiliului de Observatori al IPNA Compania "Teleradio-Moldova".

La concursul nominalizat au depus dosarele 6 candidaţi: CIBOTARU Arhip, CIORICI Grigore, IACHIMOVSCHI Denis, ISPAS Iurie, TABUNŞCIC Vitalie şi ŢURCAN Marina.

Lista candidaturilor selectate (4 candidaţi) va fi propusă Parlamentului Republicii Moldova pentru numirea în funcţia de membru al CO al IPNA Compania "Teleradio-Moldova" (2 persoane).

În urma examinării actelor depuse, a dezbaterilor publice şi în temeiul rezultatelor votării deschise, membrii CCA au selectat un singur candidat, ceilalţi participanţi la concurs nu au întrunit numărul necesar de voturi:

1. CIBOTARU Arhip – 4 voturi;

2. CIORICI Grigore – 2 voturi;

3. IACHIMOVSCHI Denis – 0 voturi;

4. ISPAS Iurie – 0 voturi;

5. TABUNŞCIC Vitalie – 6 voturi (UNANIM);

6. ŢURCAN Marina – 3 voturi.

Astfel, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, a anunţat un nou concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante de membru al Consiliului de Observatori al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania "Teleradio-Moldova".

În conformitate cu prevederile art.39-41, 56-59 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 (Monitorul Oficial nr.131 din 18.08.2006), deciziilor CCA nr.5/30 din 17 martie 2015 şi nr.10 din 12 februarie 2008, examinării actelor depuse, dezbaterilor publice şi în temeiul rezultatelor votării deschise, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A declara învingător, în conformitate cu rezultatele votării deschise (PRO – (6) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, N. DAMASCHIN, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ), pe dl TABUNŞCIC Vitalie, pentru suplinirea funcţiei de membru al Consiliului de Observatori al IPNA Compania "Teleradio-Moldova".

2. A anunţa Concursul pentru suplinirea a două funcţii vacante de membru al Consiliului de Observatori al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania "Teleradio-Moldova", în cadrul căruia urmează a fi selectaţi 3 candidaţi (Condiţiile de participare la Concursul pentru suplinirea funcţiei de membru al Consiliului de Observatori al IPNA Compania "Teleradio-Moldova" – Anexa nr.1), (PRO – (6) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, N. DAMASCHIN, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ).

3. Motivaţiile privind rezultatele votării sînt înscrise în procesul-verbal nr.11 din 28 aprilie 2015, parte integrantă a prezentei decizii.

4. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.

5. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Anexa nr.1

Condiţiile de participare

la Concursul pentru suplinirea funcţiei de membru al Consiliului

de Observatori al IPNA Compania "Teleradio-Moldova"

Actele pentru concurs se recepţionează timp de 15 zile din momentul publicării anunţului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi de odihnă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.

La funcţia de membru al Consiliului de Observatori este în drept să candideze persoana care:

a) este cetăţean al Republicii Moldova;

b) are studii superioare în unul din următoarele domenii: cultură, artă, cinematografie, jurnalism, drept, gestiunea financiară şi gestiunea întreprinderii comerciale, relaţii cu publicul, relaţii internaţionale, domeniul academic, mass-media, inginerie;

c) cunoaşte limba de stat a Republicii Moldova;

d) nu are antecedente penale.

Funcţia de membru al Consiliului de Observatori este incompatibilă cu:

a) statutul de parlamentar, de membru al Guvernului, de membru al CCA;

b) calitatea de deţinător, direct sau indirect, de acţiuni sau părţi ale fondului statutar al societăţilor comerciale cu activităţi în domenii în care s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru al Consiliului de Observatori;

c) statutul de salariat al instituţiei publice a audiovizualului sau al altui post de radio ori televiziune;

d) calitatea de membru de partid.

Candidaţii vor depune la sediul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (str. Vlaicu Pîrcălab nr.46, mun. Chişinău) un dosar de participare la concurs care va cuprinde curriculum vitae, cazier judiciar şi o fotografie 3x4 (tel. 022 22 44 21).

Criteriile de selecţie a candidatului pentru funcţia de membru al Consiliului de Observatori al instituţiei publice a audiovizualului:

- experienţă de muncă de cel puţin 5 ani în domeniul din care provine;

- profesionalism;

- corectitudine.