BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.136 din 29.10.2010 cu privire la contestaţia reprezentantului PCRM la CEC privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 de către postul public de televiziune "Moldova 1"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.10.2010

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la contestaţia reprezentantului PCRM la CEC privind reflectarea

campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie

2010 de către postul public de televiziune "Moldova 1"

nr. 136  din  29.10.2010

 (în vigoare 19.11.2010) 

Monitorul Oficial nr.227-230 art.853 din 19.11.2010

* * *

Dl V.Moţarschi, reprezentantul PCRM la CEC, a adresat la 28.10.2010 Consiliului Coordonator al Audiovizualului o contestaţie vizînd emisiunea "Politica în direct" din 27 octombrie curent, la care au participat dnii Iurie Leancă, candidat la funcţia de deputat pe listele PLDM, Dan Dungaciu, consilier prezidenţial, şi Nicolae Negru, analist politic. În opinia sa, faptul că la emisiune a participat un singur candidat la funcţia de deputat, că toţi invitaţii au expus un singur punct de vedere asupra problemei abordate, contravine art.7 din Codul audiovizualului, art.46 alin.(1) şi (2), 461 (1) din Codul electoral, pct.1 şi 18 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 în mijloacele de informare în masă, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3614 din 8 octombrie 2010.

Monitorizarea emisiunii "Politica în direct" difuzată de postul public de televiziune "Moldova 1" la 27 octombrie curent a atestat că dl Iurie Leancă a fost invitat în calitatea sa de ministru al afacerilor externe şi integrării europene, şi nu în calitate de concurent electoral, fapt anunţat din start de către moderatoare. Tema a fost liberalizarea regimului de vize în spaţiul shenghen, liberalizarea pieţei europene pentru oamenii de afaceri din ţara noastră, aderarea Republicii Moldova la blocul european etc.

Juristul postului public de televiziune a declarat în cadrul şedinţei publice că "Moldova 1" nu a primit de la reprezentanţii PCRM nici o cerere de acordare a dreptului la replică vis-a-vis de emisiunea respectivă.

Reieşind din cele expuse, în rezultatul monitorizării secvenţei serviciului de programe al postului public de televiziune "Moldova 1", dezbaterilor publice, în baza prevederilor Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 în mijloacele de informare în masă, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3614 din 8 octombrie 2010, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE: