Decizie nr.15/95 din 04.07.2017 cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei în vigoare şi a condiţiilor la autorizaţia de retransmisie
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei
în vigoare şi a condiţiilor la autorizaţia de retransmisie
nr. 15/95 din 04.07.2017
(în vigoare 04.08.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 277-288 art. 1497 din 04.08.2017
* * *
Ca urmare a sesizărilor telefonice parvenite la Consiliul Coordonator al Audiovizualului cu referire la legalitatea activităţii unor companii de retransmisie a posturilor de televiziune, în perioada 4-5 mai 2017 a fost desfăşurată o acţiune de monitorizare.
În oraşul Orhei a fost depistată activitatea ilegală de retransmisie a posturilor TV de către "Metical" SRL. Întreprinderea respectivă a activat anterior în baza Autorizaţiei de retransmisie seria AB nr.000121 din 15.10.10, însă termenul de valabilitate al acesteia a expirat la 15.10.2016. Astfel, la momentul efectuării monitorizării, "Metical" SRL retransmitea 63 de posturi TV.
De asemenea, în satele Ivancea şi Trebujeni, r-nul Orhei, conform declaraţiilor unor abonaţi, există activitate ilegală de retransmisie a posturilor TV, care, la momentul verificării, era suspendată de câteva zile.
Prin scrisoarea nr.1944/06 din 30.06.2017, "Metical" SRL a informat CCA despre implicarea reprezentantului întreprinderii într-o şedinţă de judecată la Curtea de Apel Chişinău în ziua de 04.07.2017, ora 10.00, şi a solicitat amânarea examinării chestiunii pentru câteva ore mai târziu. Membrii CCA, prin consens, au acceptat solicitarea, aceasta fiind examinată în cadrul şedinţei publice a CCA din 04.07.2017, ora 14.00.
În temeiul celor constatate şi în conformitate cu art.28, 29, 37, 38, 40 din Codul audiovizualului şi art.36 alin.(2) din Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A aplica amendă în valoare de 15 000 de lei "Metical" SRL din oraşul Orhei pentru retransmisia serviciilor de programe fără autorizaţie de retransmisie, în conformitate cu prevederile art.38 alin.(5) lit.a) din Codul audiovizualului (PRO – (6) – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA şi C. DUCA; CONTRA – (1) – N. DAMASCHIN).
2. A obliga "Metical" SRL să stopeze, în termen de 3 zile de la data aducerii la cunoştinţă prin scrisoare recomandată а prezentei decizii, activitatea de retransmisie a posturilor de televiziune până la obţinerea tuturor actelor necesare eliberate de CCA pentru această activitate.
3. A sesiza organele competente, potrivit legislaţiei în vigoare, privind desfăşurarea activităţii ilegale (retransmisia posturilor TV) fără deţinerea autorizaţiei de retransmisie de către "Metical" SRL (PRO – (6) – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA şi C. DUCA; CONTRA – (1) – N. DAMASCHIN).
4. Direcţia control şi digitalizare va efectua o monitorizare repetată la întreprinderea menţionată privind executarea prezentei decizii.
5. Datele bancare pentru achitarea amenzii:
Cod fiscal: 1006601000037
Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Adresa băncii: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, 7.
IBAN: MDXXTR G AAA 143111 LLLL 0000
"XX" – codul de control, care se formează conform Anexei nr.4 la Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.157 din 1 august 2013 "Regulamentul cu privire la Transferul de credit" (cod numeric);
"LLLL" – cod ce descifrează codul localităţii conform CUATM (cod numeric).
6. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control şi digitalizare.
7. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(9) din Codul audiovizualului, prezenta decizie poate fi contestată direct în instanţa de judecată, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile.
8. Decizia respectivă este executorie de la data adoptării şi aducerii la cunoştinţă întreprinderii vizate prin scrisoare recomandată, cu publicarea ulterioară în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
9. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
Nr.15/95. Chişinău, 4 iulie 2017. |