Decizie nr.173 din 28.08.2025 de blocare a fondurilor/resurselor economice
SERVICIUL FISCAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR
D E C I Z I E
de blocare a fondurilor/resurselor economice
nr. 173 din 28.08.2025
(în vigoare 04.09.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 463-466 art. 778 din 04.09.2025
* * *
Eu, Olga GOLBAN, Directoare a Serviciului Fiscal de Stat, având la bază sesizarea SC "MMPS COM" SRL (c/f 1007600063621) nr.137-07/2025 din 24.07.2025 cu privire la iniţierea unei tranzacţii de plată a unei amenzi contravenţionale de către cet. Dumitru Chitoroagă, d.n. **********, IDNP **********, subiect al restricţiilor conform Deciziei Consiliului Interinstituţional de Supervizare nr.7 din 01.08.2024 privind punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale ale Uniunii Europene în vederea acţiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, în temeiul art.29 din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale,
DECID:
1. Se dispune blocarea fondurilor/resurselor economice ale cet. Dumitru Chitoroagă, d.n. *********, IDNP ***********, după cum urmează:
- tranzacţia de plată a amenzii contravenţionale în sumă de 160 MDL iniţiată prin intermediul terminalelor gestionate de SC "MMPS COM" SRL.
2. În conformitate cu prevederile art.29 alin.(5) din Legea nr.25/2016, art.164 alin.(1) şi art.165 alin.(1) din Codul administrativ, prezenta decizie poate fi contestată la Serviciul Fiscal de Stat, mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, nr.9, în termen de 30 zile de la data comunicării acesteia.
3. Prezenta decizie se remite pentru executare SC "MMPS COM" SRL.
4. Prezenta decizie se remite pentru informare: Serviciului de Informaţii şi Securitate, Consiliului Interinstituţional de Supervizare, Băncii Naţionale a Moldovei, cet. Dumitru Chitoroagă.
5. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, cu depersonalizarea datelor.
| DIRECTOARE | Olga GOLBAN |
| Nr.173. Chişinău, 28 august 2025. | |