BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizie nr.175 din 09.06.2023 cu privire la dispunerea controlului respectării prevederilor art.4 alin.(3), (7), (9) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 de către serviciul media audiovizual de televiziune "ZONA M"

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
09.06.2023

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la dispunerea controlului respectării prevederilor art.4

alin.(3), (7), (9) din Codul serviciilor media audiovizuale al

Republicii Moldova nr.174/2018 de către serviciul media

audiovizual de televiziune "ZONA M"

nr. 175  din  09.06.2023

 (în vigoare 09.06.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 213-215 art. 616o din 26.06.2023

* * *

În temeiul prevederilor art.75 alin.(4) lit.a) şi ale art.83 alin.(3) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, membrul Consiliului Audiovizualului, Orest Dabija, în cadrul şedinţei publice din 9 iunie 2023, a solicitat dispunerea controlului, prin prisma art.4 alin.(3), (7) şi (9) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, de către serviciul media audiovizual de televiziune "ZONA M", în contextul în care în cadrul controlului precedent s-au constatat 0% programe locale în limba română.

În conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova

DECIDE:

1. Se dispune controlul respectării prevederilor art.4 alin.(3), (7) şi (9) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 de către serviciul media audiovizual "ZONA M".

2. Controlul asupra executării prezentei decizii se pune în sarcina Direcţiei control servicii media audiovizuale.

3. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului.