BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizie nr.18/107 din 14.07.2016 cu privire la anunţarea concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
14.07.2016

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la anunţarea concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio

nr. 18/107  din  14.07.2016

 (în vigoare 29.07.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 232-244 art. 1239 din 29.07.2016

* * *

În temeiul art.23 şi 40 lit.j) şi l) din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, a Statutului CCA, a Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie şi a avizelor Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor nr.01/807 din 20.06.2016 şi nr.01/908 din 08.07.2016, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A anunţa concursul pentru utilizarea frecvenţelor radio disponibile cu următorii parametri:

(PRO – (7) UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).

2. Condiţiile pentru prezentarea dosarelor de participare (nomenclatorul actelor pentru participarea la concurs):

1. Cererea de înscriere în concursul pentru obţinerea licenţei de emisie (conform modelului);

2. Copia documentului de constituire a solicitantului (copia extrasului din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor referitor la administratorul întreprinderii, genurile de activitate).

3. Concepţia generală a serviciului de programe (conform modelului), inclusiv varianta electronică;

4. Proiectul editorial al radiodifuzorului: scopurile; sarcinile; capitalul instituţiei, etapele de realizare a proiectului, sursele de finanţare, organigrama instituţiei, datele de identificare a proprietarului, conţinutul şi durata programelor propuse, orientarea programului, auditoriul consumator de programe, sursele de finanţare a serviciilor de programe, caracterizarea şi tematica emisiunilor realizate, rezultatele investigării interesului populaţiei faţă de proiectul ce urmează să fie realizat;

5. Grila de emisie săptămînală: denumirea emisiunilor, timpul de difuzare, tematica, limba de realizare şi/sau lista canalelor retransmise: denumirea, ţara de origine, limba de difuzare (conform modelului);

6. Planul de afaceri complet pentru perioada de acoperire a validităţii licenţei de emisie solicitate, informaţia referitoare la alte afaceri în domeniul mass-media.

7. Copia de pe contractul de procurare a tehnicii necesare sau de arendă a acestora, alte date care confirmă potenţialul tehnic al solicitantului.

8. Declaraţia privind participarea, directă sau indirectă, ori neparticiparea cu capital la fondurile statutare ale altor societăţi din domeniul audiovizualului (în procente);

9. Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii, însoţită de copia de pe actul de identitate al proprietarului beneficiar (conform modelului);

10. Denumirea radiodifuzorului, datele de identificare (înregistrarea semnalelor sonore ale postului de radio sau grafica siglei studioului TV).

Notă:

• Actele se prezintă în limba de stat a Republicii Moldova (culese la calculator), fiind semnate de administratorul întreprinderii sau persoana împuternicită.

• Materialele trebuie să fie semnate, ştampilate, indicîndu-se data perfectării lor.

• Documentele incluse în pct.1, 3-6 vor fi însoţite de 3 copii şi varianta scanată a documentelor.

• În temeiul unui singur dosar de participare la concurs, un solicitant poate aplica numai pentru o frecvenţă radio sau canal TV în aceeaşi localitate.

• Colaboratorul CCA care recepţionează documentele înmînează solicitantului recipisa respectivă.

3. Criterii de evaluare a ofertei solicitanţilor de frecvenţe anunţate în concurs, conform art.23 pct.3:

Licenţa de emisie se eliberează de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului potrivit următoarelor condiţii:

a) eliberarea licenţei de emisie va avea ca efect respectarea ulterioară a obiectivelor stabilite de Strategia de acoperire teritorială cu servicii de programe în concordanţă cu Planul naţional al frecvenţelor radioelectrice;

b) eliberarea licenţei de emisie va corespunde principiului de asigurare a pluralismului în domeniul audiovizualului, excluzîndu-se posibilitatea creării premiselor pentru instituirea monopolului şi concentrării proprietăţii în domeniul audiovizualului şi în domeniul mass-media în genere, ţinîndu-se cont de gradul în care radiodifuzorii licenţiaţi existenţi corespund deja acestei cerinţe;

c) decizia de eliberare a licenţei va fi luată doar ţinîndu-se cont de viabilitatea financiară reală a solicitantului, în măsura în care propunerile acestuia corespund posibilităţilor sale financiare;

d) la eliberarea licenţei de emisie, vor avea prioritate solicitanţii care oferă servicii de programe proprii, autohtone şi opere europene.

4. Valabilitatea licenţei de emisie pentru transmisia serviciilor de programe radio este de 7 ani (Codul audiovizualului, art.23 alin.(5)).

5. Taxa de stat pentru eliberarea licenţei de emisie constituie 3250 de lei.

6. Recepţionarea materialelor pentru participare la concurs şi remedierea neregularităţilor constatate se efectuează pe parcursul a 30 de zile din data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În această perioadă, solicitanţii beneficiază de consultaţiile necesare privind completarea corectă a dosarelor.

7. Ultimul termen de prezentare a materialelor pentru concurs este a 30-a zi din data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

8. Consiliul Coordonator al Audiovizualului va publica pe pagina sa web concepţia serviciilor de programe propuse, informaţiile şi documentele prevăzute la alin.(6) lit.g), precum şi datele actualizate conform alin.(71) sau menţiunea despre neprezentarea acestora.

9. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia licenţiere şi autorizare.

10. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.