Decizie nr.18 din 26.02.2008 cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei, condiţiilor la licenţele de emisie
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei,
condiţiilor la licenţele de emisie
nr. 18 din 26.02.2008
(în vigoare 21.03.2008)
Monitorul Oficial nr.57-60 art.146 din 21.03.2008
* * *
Controlul privind activitatea întreprinderilor respective din domeniu a demonstrat următoarele:
I. "LN Disc" SRL (fondatoarea Studioului TV prin cablu "SGD" din s.Sărata Galbenă) nu respectă condiţiile la licenţa de emisie seria A MMII nr.003394 din 12.10.2004, (anexa nr.2), retransmite în afara listei de canale aprobată de CCA, 7 canale: Etno TV, Sport 1, Adjara TV, 1+1, Darial TV, Domaşnii şi CNL; prin decizia CCA nr.50 din 03.04.2007 a fost avertizată public.
II. S.C. "Lansica TV" SRL (fondatoarea Studioului TV prin cablu "Lansica TV" din s.Copceac) nu respectă condiţiile la licenţa de emisie seria A MMII nr.003349 din 18.05.2004 (anexa nr.2), retransmite în afara listei de canale aprobată de CCA 9 canale: RTR Planeta, Sport Rossia, NIT, Rossia, NTV, Muzical TV, TV 3, DTV şi Europa.
III. "Ghium-TV" SRL (fondatoarea Studioului TV prin cablu "CTV" din or.Ceadîr-Lunga) nu respectă condiţiile la licenţa de emisie seria A MMII nr.003289 din 08.07.2003, (anexa nr.2), retransmite în afara listei de canale aprobată de CCA 21 canale: TNT, India TV, Pervîi muzîcalinîi canal, Interesnoie TV, Planeta Sport, NTV, NGC, Soyuz, Mnogo TV, 365 Dnei, Euronews, GRT, Belarus TV, Auto +, Komedia TV, Discovery, Novoie Kino, Nikelodion, TV 3, Animal Planet şi ROSSIA; prin decizia CCA nr.50 din 03.04.2007 a fost avertizată public.
IV. Cooperativa de Producţie "Telex" (fondatoarea Studioului TV prin cablu "Telex" din or.Ceadîr-Lunga) nu respectă condiţiile la licenţa de emisie seria A MMII nr.003243 din 11.02.2003 (anexa nr.2), retransmite în afara listei de canale aprobată de CCA 4 canale: Mnogo TV, Soyuz, Discovery şi GRT; prin decizia CCA nr.50 din 03.04.2007 a fost avertizată public.
În temeiul celor constatate şi în conformitate cu art.28, 29, 37, 38 şi 40(3) ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. Pentru încălcarea repetată a art.18(3), 28, 29 ale Codului audiovizualului, art.36 al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie şi nerespectarea anexei nr.2 la licenţa de emisie seria A MMII nr.003394 din 12.10.2004 S.C. "LN Disc" SRL (fondatoarea Studioului TV prin cablu "SGD" din s.Sărata Galbenă), conform art.38, p.2, lit.b), e), p.3, lit.a) şi b), i se aplică o sancţiune sub formă de amendă în mărime de 1800 lei.
Întreprinderea S.C. "LN Disc" SRL se obligă să se conformeze prevederilor legale, să prezinte CCA, în termen de 15 zile, un raport privind executarea prezentei Decizii şi lichidarea încălcărilor depistate.
Art.2. Pentru încălcarea art.18(3), 28, 29 ale Codului audiovizualului, art.36 al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie şi nerespectarea anexei nr.2 la licenţa de emisie seria A MMII nr.003349 din 18.05.2004, S.C. "Lansica TV" SRL (fondatoarea Studioului TV prin cablu "Lansica TV" din s.Copceac) conform art.38, p.2, lit.b) şi e) se avertizează public.
Art.3. Pentru încălcarea repetată a art.18(3), 28, 29 ale Codului audiovizualului, art.36 al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie şi nerespectarea anexei nr.2 la licenţa de emisie seria A MMII nr.003289 din 08.07.2003, S.C. "Ghium-TV" SRL (fondatoarea Studioului TV prin cablu "CTV" din or.Ceadîr-Lunga) conform art.38, p.2, lit.b), e), p.3, lit.a) şi b) i se aplică o sancţiune sub formă de amendă în mărime de 1800 lei.
Întreprinderea "Ghium-TV" SRL se obligă să se conformeze prevederilor legale, să prezinte CCA, în termen de 15 zile, un raport privind executarea prezentei Decizii şi lichidarea încălcărilor depistate.
Art.4. Pentru încălcarea repetată a art.18(3), 28, 29 ale Codului audiovizualului, art.36 al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie şi nerespectarea anexei nr.2 la licenţa de emisie seria A MMII nr.003243 din 11.02.2003, Cooperativa de Producţie "Telex" (fondatoarea Studioului TV prin cablu "Telex" din or.Ceadîr-Lunga) conform art.38, p.2, lit.b), e), p.3, lit.a) şi b) i se aplică o sancţiune sub formă de amendă în mărime de 1800 lei.
Întreprinderea Cooperativa de Producţie "Telex" se obligă să se conformeze prevederilor legale, să prezinte CCA, în termen de 15 zile, un raport privind executarea prezentei Decizii şi lichidarea încălcărilor depistate.
Art.5. Amenda aplicată va fi achitată nu mai tîrziu de 15 zile din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial; dispoziţia de plată a amenzii se prezintă CCA.
Art.6. Decizia poate fi contestată în conformitate cu legislaţia contenciosului administrativ.
Art.7. Direcţia expertiză şi licenţiere va efectua un control repetat privind constatarea modului de executare a prezentei decizii.
Art.8. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia expertiză şi licenţiere.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Gheorghe GORINCIOI |
| Secretar | Constantin Bîrcă |
Chişinău, 26 februarie 2008. |
|
| Nr.18. |