BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.199 din 10.06.2022 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.06.2022

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare

a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova

nr. 199  din  10.06.2022

 (în vigoare 17.06.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.178-184 art. 709 din 17.06.2022

* * *

În temeiul art.75 alin.(3) lit.k) şi art.80 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.462-466, art.766), Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova (se anexează) (PRO (6) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, R. MIHALEVSCHI, E. RÎBCA şi L. TUREA).

2. Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (PRO (5) – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, R. MIHALEVSCHI şi L. TUREA; CONTRA (1) – E. RÎBCA).

Aprobat

prin Decizia Consiliului Audiovizualului

nr.199 din 10 iunie 2022

REGULAMENT

de organizare şi funcţionare a Consiliului

Audiovizualului al Republicii Moldova

DISPOZIŢII GENERALE

1. Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova (în continuare – Consiliul Audiovizualului) activează potrivit prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale nr.174/2018 (în continuare – CSMA), ale altor acte normative, ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi ale prezentului regulament.

2. Consiliul Audiovizualului are statut de persoană juridică de drept public, este autoritate publică autonomă, independentă din punct de vedere organizaţional faţă de orice altă entitate şi dispune de conturi trezoreriale, de ştampilă cu stema de stat şi cu denumirea sa.

3. Consiliul Audiovizualului are următorul sediu juridic: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chişinău, str. V. Pârcălab nr.46.

4. Consiliul Audiovizualului este responsabil pentru punerea în aplicare a legislaţiei privind serviciile media audiovizuale.

5. Consiliul Audiovizualului cooperează cu autorităţile de reglementare în domeniul audiovizualului din alte state şi cu organizaţiile internaţionale.

MISIUNEA ŞI ATRIBUŢIILE CONSILIULUI AUDIOVIZUALULUI

6. Misiunea Consiliului Audiovizualului este de a contribui la dezvoltarea serviciilor media audiovizuale în conformitate cu principiile comunicării audiovizuale prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale, cu normele, standardele şi cele mai bune practici internaţionale în domeniu.

7. Consiliul Audiovizualului îşi exercită atribuţiile în mod independent, cu respectarea principiilor de obiectivitate, imparţialitate, transparenţă şi nediscriminare.

8. Consiliul Audiovizualului exercită atribuţiile prevăzute în Codul serviciilor media audiovizuale.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII CONSILIULUI

AUDIOVIZUALULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Secţiunea 1

Structura şi personalul Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova

9. Consiliul Audiovizualului este independent în exercitarea atribuţiilor sale.

10. Membrii Consiliului Audiovizualului exercită funcţii de demnitate publică.

11. Aparatul Consiliului Audiovizualului este compus din funcţionari publici, personal de deservire tehnică, ce asigură funcţionarea autorităţii publice, şi personal auxiliar.

12. Structura organizatorică şi efectivul-limită includ membrii Consiliului Audiovizualului şi personalul aparatului Consiliului Audiovizualului, care se aprobă prin decizia Consiliului Audiovizualului la propunerea preşedintelui Consiliului Audiovizualului.

Secţiunea 2

Drepturile şi obligaţiile membrilor Consiliului Audiovizualului

13. În vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale, membrii Consiliului Audiovizualului au următoarele drepturi:

1) să propună spre examinare în şedinţa Consiliului Audiovizualului chestiuni ce ţin de competenţa Consiliului Audiovizualului;

2) să propună monitorizarea furnizorilor de servicii media privind posibila încălcare a dispoziţiilor Codului serviciilor media audiovizuale;

3) să propună iniţierea controlului furnizorilor de servicii media, al furnizorilor serviciilor de platformă de partajare a materialelor video şi al distribuitorilor de servicii media;

4) să delibereze în cadrul şedinţelor publice în conformitate cu atribuţiile legale;

5) să solicite opinia unei persoane (expert sau specialist) neimplicate în control pentru elucidarea unor aspecte ce au apărut în procesul de examinare a cazului care cer cunoştinţe speciale din sferele adiacente domeniului audiovizualului;

6) să reprezinte Consiliul Audiovizualului la evenimente publice (inclusiv la emisiuni), în cazul existenţei unei împuterniciri în formă scrisă din partea Preşedintelui Consiliului Audiovizualului.

14. Membrii Consiliului Audiovizualului au următoarele obligaţii:

1) să participe la şedinţele publice ale Consiliului Audiovizualului;

2) să-şi expună votul exprimat pro sau contra, deschis sau secret, fără a fi admisă abţinerea de la vot, cu excepţia cazului declarării şi argumentării unui conflict de interese;

3) să-şi expună argumentarea votului public, în cadrul şedinţei Consiliului Audiovizualului;

4) să informeze Preşedintele Consiliului Audiovizualului în cazul apariţiei unui conflict de interese în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la conflictul de interese;

5) să îndeplinească alte împuterniciri conform delegării Preşedintelui Consiliului Audiovizualului, cu acordul acestuia;

6) să participe la prezentarea raportului anual de activitate al Consiliul Audiovizualului în Parlamentul Republicii Moldova.

15. Pe lângă drepturile şi obligaţiile în calitate de membru al Consiliului Audiovizualului, Preşedintele Consiliului Audiovizualului:

1) organizează activitatea Consiliului Audiovizualului;

2) convoacă şi prezidează şedinţele Consiliului Audiovizualului;

3) semnează deciziile şi alte acte ale Consiliului Audiovizualului;

4) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public în conformitate cu principiile bunei guvernări;

5) emite ordine privind activitatea aparatului Consiliului Audiovizualului;

6) numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului Consiliului Audiovizualului;

7) prezintă Parlamentului Republicii Moldova raportul anual de activitate al Consiliului Audiovizualului;

8) reprezintă Consiliul Audiovizualului în relaţiile cu autorităţile publice, persoanele juridice şi fizice, instanţele de judecată, precum şi în relaţiile internaţionale;

9) reprezintă Republica Moldova în organizaţii internaţionale pe aspecte ce ţin de serviciile media audiovizuale;

10) asigură pregătirea şi instruirea profesională a angajaţilor Consiliului Audiovizualului;

11) asigură transmiterea pentru examinare a documentaţiei aferente ordinii de zi tuturor membrilor Consiliului Audiovizualului cu 72 de ore înainte de începerea şedinţei.

16. În absenţa preşedintelui Consiliului Audiovizualului, atribuţiile preşedintelui sunt exercitate de vicepreşedinte, în conformitate cu art.79 alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale.

Secţiunea 3

Organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Audiovizualului

17. Anunţul privind şedinţa publică se publică pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului cu cel puţin 5 zile înainte de desfăşurarea şedinţei.

18. Anunţul conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice, precum şi ordinea de zi.

19. Cu excepţia perioadei electorale, cu 10 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea şedinţei publice în cadrul căreia va fi examinată sesizarea sau petiţia, Consiliul Audiovizualului informează subiecţii interesaţi despre data, ora şi locul desfăşurării acesteia.

20. Şedinţele Consiliului Audiovizualului sunt deliberative cu prezenţa a cel puţin 5 membri. Consiliul Audiovizualului adoptă decizii cu votul a cel puţin 4 membri, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale. Votul exprimat de fiecare membru al Consiliului Audiovizualului este întotdeauna însoţit de argumentare.

21. Şedinţele Consiliului Audiovizualului pot fi desfăşurate şi în regim online, cu asigurarea transmisiei acesteia în regim live.

22. Consiliul Audiovizualului exercită controlul din oficiu, la sesizarea unei autorităţi publice sau ca urmare a petiţiei depuse de către persoane fizice sau juridice privind modul în care furnizorii de servicii media, furnizorii de servicii de platformă de partajare a materialelor video şi distribuitorii de servicii media îşi îndeplinesc obligaţiile asumate, conform Codului serviciilor media audiovizuale şi altor acte normative.

23. Cu excepţia perioadei electorale, circumstanţele de fapt constatate în urma controlului efectuat din oficiu, se expediază subiecţilor interesaţi cu cel puţin 24 ore înainte de desfăşurarea şedinţei publice.

24. Rezultatele controlului efectuat din oficiu se examinează în şedinţă publică, cu audierea subiecţilor interesaţi. Audierea poate fi făcută verbal sau în scris.

25. În cazul în care subiecţii interesaţi nu dau curs audierii, rezultatele controlului efectuat din oficiu vor fi examinate în lipsa lor.

26. În cazul în care şedinţa publică a Consiliului Audiovizualului stabilită pentru examinarea sesizării sau petiţiei, nu are loc din lipsa de cvorum, examinarea acestora vor fi în următoarea şedinţă deliberativă a Consiliului Audiovizualului.

Secţiunea 4

Transparenţa activităţii Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova

27. Şedinţele Consiliului Audiovizualului sunt publice şi sunt transmise în direct printr-o reţea de comunicaţii electronice accesibilă publicului.

28. Consiliul Audiovizualului publică pe pagina sa web oficială deciziile şi procesele-verbale ale şedinţelor în termen de 10 zile lucrătoare, de la data adoptării deciziilor respective, indicându-se denumirea completă a acestora.

29. În campaniile electorale, deciziile cu privire la examinarea contestaţiilor de către Consiliul Audiovizualului sunt publicate pe pagina web oficială în termen de 2 zile de la data adoptării deciziei.

30. Până la 1 martie, Consiliul Audiovizualului elaborează, aprobă şi publică pe pagina sa web oficială Planul de activitate pentru anul curent, cu stabilirea indicatorilor de performanţă.

31. Anual, până la 1 martie, Consiliul Audiovizualului depune la Comisia parlamentară de profil Raportul anual de activitate, precum şi îl publică pe pagina sa web oficială.

32. Consiliul Audiovizualului publică pe pagina web oficială rapoartele trimestriale de activitate.

33. Consiliul Audiovizualului publică pe pagina web oficială planul anual de achiziţii.

34. Consiliul Audiovizualului publică pe pagina web oficială următoarele acte:

1) registrul furnizorilor de servicii media;

2) registrul furnizorilor serviciilor de platformă de partajare a materialelor video;

3) registrul distribuitorilor de servicii media.

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

35. Orice modificare a cadrului normativ în domeniu determină în mod obligatoriu modificarea corespunzătoare a prezentului Regulament.

36. În termen de 6 luni din ziua intrării în vigoare a deciziei Consiliului Audiovizualului privind aprobarea structurii funcţionale a Consiliului Audiovizualului (organigramei), vor fi înaintate propuneri privind modificarea şi completarea prezentului regulament.