BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizie nr.224 din 21.07.2023 cu privire la dispunerea controlului respectării prevederilor art.25 alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 de către furnizorul de servicii media "MEDIA PRO GROUP" SRL

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
21.07.2023

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la dispunerea controlului respectării prevederilor art.25

alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii

Moldova nr.174/2018 de către furnizorul de servicii

media "MEDIA PRO GROUP" SRL

nr. 224  din  21.07.2023

 (în vigoare 21.07.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 274-275 art. 738s din 28.07.2023

* * *

În temeiul art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, preşedinta Consiliului Audiovizualului (în continuare – CA), Liliana Viţu-Eşanu, în cadrul şedinţei publice din 21 iulie 2023, a menţionat că furnizorul de servicii media "MEDIA PRO GROUP" SRL, fondator al serviciului media audiovizual de televiziune "ITV", prin scrisorile din 30.06.2023 şi 06.07.2023, a informat CA despre modificarea componenţei asociaţilor, însă CA, în acest an, nu a adoptat vreo decizie prin care să-i fi oferit acordul pentru efectuarea acestor modificări. Prin urmare, preşedinta CA a propus iniţierea unui control privind respectarea de către furnizorul de servicii media "MEDIA PRO GROUP" SRL a art.25 alin.(5) din Cod, care prevede acordul CA pentru operarea modificărilor în componenţa asociaţilor.

În conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova

DECIDE:

1. Se dispune controlul respectării prevederilor art.25 alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 de către furnizorul de servicii media "MEDIA PRO GROUP" SRL.

2. Controlul asupra executării prezentei decizii se pune în sarcina Direcţiei licenţiere furnizori.

3. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului.