Decizie nr.24 din 25.02.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.29g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 şi a articolului 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.29g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate

a punctului 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr. 124 din 15 februarie 2013

şi a articolului 4 alin.(18) din Legea nr. 1417 din 17 decembrie 1997

pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal

nr. 24  din  25.02.2019

 (în vigoare 25.02.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 178-184 art. 106 din 31.05.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 13 februarie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 februarie 2019 în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a punctului 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 şi a articolului 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal, ridicată de către dl Alexandru Ţugui şi dna Liubovi Denuşenco în dosarul nr.1-58/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 13 februarie 2019 de către dna judecător Djeta Chistol, de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a domnilor Alexandru Ţugui, Vitalii Calalb, a doamnelor Liubovi Denuşenco, Valentina Leşan şi a Combinatului Republican de Producţie şi de Instruire a Invalizilor “Bunătate” SRL de comiterea infracţiunii prevăzute de articolele 46 şi 244 alin.(2) lit.b) [Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, comisă de un grup criminal organizat] din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată, dl Alexandru Ţugui şi dna Liubovi Denuşenco au invocat excepţia de neconstituţionalitate a punctului 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 şi a articolului 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal.

5. Prin încheierea din 28 ianuarie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 58

Contribuţii financiare

“[…]

(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege.”

Articolul 72

Categorii de legi

“[…]

(3) Prin lege organică se reglementează:

[…]

r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice.”

Articolul 102

Actele Guvernului

“[…]

(2) Hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor.

[…]”

Articolul 132

Sistemul fiscal

“(1) Impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor raioanelor, oraşelor şi satelor se stabilesc, conform legii, de organele reprezentative respective.

(2) Orice alte prestări sunt interzise.”

7. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a unor categorii de facilităţi privind plata T.V.A. conform prevederilor articolului 103 alin.(7) din Codul fiscal şi ale articolului 4 alin.(18) literele a) şi b) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal (în continuare, Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013) au fost următoarele:

“1. Prezentul Regulament are drept scop stabilirea modului de examinare şi selectare a întreprinderilor penitenciarelor, organizaţiilor şi întreprinderilor societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor (în continuare – întreprinderi şi organizaţii) care beneficiază de scutirea de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie şi de scutirea de vărsarea la buget a TVA la livrarea mărfurilor produse şi la prestarea serviciilor.

[…]

4. Pentru a beneficia de scutirea de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor necesare procesului propriu de producţie şi/sau de scutirea de vărsarea la buget a TVA la livrarea mărfurilor produse şi la prestarea serviciilor, întreprinderile şi organizaţiile societăţilor orbilor, societăţilor surzilor şi/sau societăţilor invalizilor trebuie să întrunească cumulativ următoarele criterii:

[…]

8) pentru întreprinderile producătoare, costul materiei prime, materialelor, articolelor de completare şi accesoriilor autohtone şi/sau importate, utilizate în procesul propriu de producţie, nu depăşeşte 90% din consumurile de producţie. În componenţa consumurilor de producţie intră următoarele elemente: consumuri directe de materiale, consumuri directe privind retribuirea muncii şi consumuri indirecte de producţie cu excepţia pierderilor de materii prime şi materiale;”

[Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr.819 din 18 octombrie 2017]

8. Prevederile relevante ale Legii nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal sunt următoarele:

Articolul 1

Intrarea în vigoare

“Titlul III al Codului fiscal intră în vigoare la 1 iulie 1998.”

Articolul 4

Dispoziţii finale şi tranzitorii

“(18) Se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere materia primă, materialele, articolele de completare şi accesoriile necesare procesului propriu de producţie, importate de către organizaţiile şi întreprinderile societăţilor nevăzătorilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor, de asemenea se scutesc organizaţiile şi întreprinderile menţionate de la vărsarea la buget a sumei T.V.A. pentru mărfurile produse şi serviciile prestate, conform listei organizaţiilor şi întreprinderilor respective, aprobată de Guvern.

[Alineatul (18) a fost modificat prin Legea nr.288 din 15 decembrie 2017, în vigoare din 1 ianuarie 2018]

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că punctul 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 încălcă articolul 102 din Constituţie, care stabileşte condiţiile în care Guvernul poate adopta acte normative. Autorii excepţiei arată că prin articolul 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 Parlamentul a scutit întreprinderile fondate de către persoanele cu dizabilităţi, care respectă condiţiile stabilite în lege, de obligaţia plăţii de T.V.A. pentru mărfurile produse de acestea, lăsând însă în sarcina Guvernului aprobarea listei lor.

10. Autorii excepţiei menţionează că Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013, prin care s-a aprobat lista întreprinderilor care urmează să beneficieze de scutirea de la T.V.A., a stabilit mai multe cerinţe care nu se regăsesc în textul legii. Este cazul punctului 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013, care stabileşte limita de 90% din consumurile de producţie pentru întreprinderile producătoare, care doresc să beneficieze de scutire.

11. În continuare, autorii excepţiei susţin că punctul 4 subpct. 8) din Hotărârea menţionată nu corespunde exigenţelor clarităţii şi previzibilităţii legii. Ei arată că activitatea întreprinderii a fost verificată de două ori de către Serviciul Fiscal de Stat pe parcursul aceleiaşi perioade, fiind emise constatări contradictorii de către acesta. Astfel, autorii excepţiei invocă faptul că organul competent se află în incertitudine atunci când aplică dispoziţiile punctului 4 subpct. 8), fapt care lasă posibilitatea instituirii unor practici abuzive.

12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile menţionate sunt contrare articolelor 23, 58 alin.(3), 72 alin.(3) lit.r), 102 alin.(2) şi 132 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor şi a hotărârilor de Guvern, în prezenta cauză a Legii nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal şi a Hotărârii Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl Alexandru Ţugui şi dna Liubovi Denuşenco, acuzaţi de comiterea unei fapte de evaziune fiscală, cauza penală fiind pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie punctul 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 şi articolul 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal. Deşi sunt contestate toate aceste prevederi, Curtea constată că, în realitate, autorii excepţiei pretind neconstituţionalitatea dispoziţiilor din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013. În continuare, Curtea va examina criticile autorilor excepţiei cu privire la acestea.

17. Curtea observă că autorii sesizării au invocat faptul că punctul 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 ar încălca articolele 58 alin.(3), 72 alin.(3) lit.r), 102 alin.(2) şi 132 din Constituţie. În susţinerea opiniei lor, autorii excepţiei au menţionat că dispoziţia în discuţie nu ar asigura executarea articolului 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997, ci ar contraveni acestuia. Aşadar, Curtea observă că autorii sesizării solicită, de fapt, un control al legalităţii Hotărârii Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013, şi nu unul al constituţionalităţii acesteia.

18. Curtea menţionează că hotărârile Guvernului sunt acte de reglementare secundară (secundum legem), care sunt emise în vederea executării legilor şi, prin urmare, trebuie să nu contravină acestora.

19. Totuşi, controlul legalităţii unei hotărâri a Guvernului excede rolului constituţional al Curţii Constituţionale. Controlul de legalitate al unor asemenea acte le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată. Această concluzie decurge din articolul 114 din Constituţie, potrivit căruia justiţia este înfăptuită în numele legii numai de instanţele judecătoreşti, dar şi din articolul 134 alin.(3) din Legea fundamentală, potrivit căruia Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei.

20. Mai mult, în ipoteza în care Curtea ar admite spre examinare în fond prezenta excepţie de neconstituţionalitate, ea şi-ar ignora propria jurisprudenţă (a se vedea DCC nr.1 din 14 iulie 2011; DCC nr.7 din 30 decembrie 2011, § 35; DCC nr.16 din 9 februarie 2018, § 21; DCC nr.27 din 29 martie 2018, § 24; DCC nr.101 din 6 septembrie 2018, § 32; DCC nr.11 din 29 ianuarie 2019, § 23-25; DCC nr.21 din 11 februarie 2019), în care a menţionat în mod constant că hotărârile Guvernului cu caracter normativ sunt susceptibile de controlul legalităţii, care ţine de competenţa instanţelor de judecată.

21. Cu privire la opinia autorilor excepţiei privind încălcarea exigenţelor clarităţii şi previzibilităţii legii, Curtea menţionează că existenţa unor practici neuniforme la nivelul autorităţii administrative abilitate cu punerea în aplicare a legii nu reprezintă un motiv pentru declararea ei drept neconstituţională. Curtea menţionează că existenţa unor disparităţi în materie de aplicare a unei legi reprezintă o consecinţă firească a transpunerii ei în circuitul socio-juridic, proces care implică un anumit grad de discreţie din partea destinatarului normei.

22. Din acest motiv, în jurisprudenţa sa în care a pus în discuţie problema clarităţii şi a previzibilităţii legii, Curtea a subliniat că aceste exigenţe nu trebuie interpretate ca având un caracter strict formal. Aşadar, având în vedere faptul că scopul legii este de a ordona relaţiile sociale pentru o perioadă nedeterminată de timp şi pentru o multitudine de situaţii, Curtea a evidenţiat că nu se poate pretinde o certitudine excesivă. Instanţelor de judecată le revine rolul de a înlătura dubiile care persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, în acest sens, DCC nr.126 din 15 noiembrie 2018).

23. Aşadar, în cazul existenţei unei practici neuniforme care pune în discuţie drepturi, libertăţi sau interese legitime protejate de lege, persoana lezată în interesele sale este în drept să invoce acest fapt în faţa instanţei de judecată, iar aceasta are sarcina de a verifica legalitatea actului contestat. Curtea observă aplicabilitatea acestei teorii inclusiv în dispoziţiile articolului 1 alin.(1) din Legea nr.793 din 10 februarie 2000 privind contenciosul administrativ, care menţionează că contenciosul administrativ, ca instituţie juridică, are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept.

24. De asemenea, despre rolul instanţelor de judecată de a veghea la respectarea ordinii de drept menţionează şi articolul 115 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii, iar în conformitate cu articolul 1 alin.(2) din Legea nr.789 din 26 martie 1996, Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti. În acest sens, şi Curtea Europeană a recunoscut, în cauza Baydar v. Olanda, 24 aprilie 2018, § 47, faptul că asigurarea aplicării uniforme şi a interpretării corecte a legilor de către instanţele supreme ale unui stat reprezintă un scop legitim compatibil cu Convenţia.

25. Aşadar, pornind de la aceste premise, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinarea sa în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 4 subpct. 8) din Hotărârea Guvernului nr.124 din 15 februarie 2013 şi a articolului 4 alin.(18) din Legea nr.1417 din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal, ridicată de către dl Alexandru Ţugui şi dna Liubovi Denuşenco în dosarul nr.1-58/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.