BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.27 din 25.02.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.33g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 30 alin.(2) din Codul contravenţional

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
25.02.2019

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.33g/2019 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului 30 alin.(2) din

Codul contravenţional

nr. 27  din  25.02.2019

 (în vigoare 25.02.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 185-191 art. 110 din 07.06.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 20 februarie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 februarie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 30 alin.(2) din Codul contravenţional, ridicată de către dl avocat Alexandru Prisac, în dosarul nr.4–899/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 20 februarie 2019, de către dl judecător Alexandru Negru de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza contravenţională de învinuire a dnei Viorica Negrei de comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 313 [Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu] din Codul contravenţional.

4. În şedinţa de judecată, dl avocat Alexandru Prisac a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 30 alin.(2) din Codul contravenţional. Aceste prevederi stabilesc faptul că termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de un an.

5. Prin încheierea din 13 februarie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20–24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

7. Prevederile relevante ale Codului contravenţional sunt următoarele:

Articolul 30

Prescripţia răspunderii contravenţionale

“(1) Prescripţia înlătură răspunderea contravenţională.

(2) Termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de un an.

[…].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a susţinut că dispoziţiile articolului 30 alin.(2) din Codul contravenţional, care prevăd că termenul general de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de un an, nu sunt necesare pentru bunăstarea economică şi pentru asigurarea ordinii publice.

9. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate sunt contrare dispoziţiilor articolului 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

10. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

11. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

12. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Alexandru Prisac, în dosarul nr.4–899/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani. Sesizarea este formulată de către un subiect căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 30 alin.(2) din Codul contravenţional, care stabileşte faptul că termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale este de un an.

14. Potrivit articolului 10 din Codul contravenţional, contravenţia reprezintă fapta ilicită (acţiune sau inacţiune) săvârşită cu vinovăţie, cu un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de Codul contravenţional şi este pasibilă de sancţionare contravenţională.

15. Având în vedere pericolul social mai redus al contravenţiei, legislatorul a instituit termenul general de prescripţie al răspunderii contravenţionale de un an, un termen suficient pentru ca autorităţile competente să sancţioneze contravenţiile.

16. Potrivit articolului 30 alin.(5) din Codul contravenţional, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la cauza contravenţională. În acest sens, Curtea menţionează că o eventuală incapacitate operaţională a autorităţilor de a examina cauza contravenţională din raţiuni administrative nu reprezintă o problemă de drept constituţional.

17. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a articolului 30 alin.(2) din Codul contravenţional, ridicată de către dl avocat Alexandru Prisac, în dosarul nr.4–899/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.