Decizie nr.285 din 15.09.2023 cu privire la aprobarea Metodologiei privind constatarea şi evaluarea cazurilor de dezinformare în conţinuturile audiovizuale
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la aprobarea Metodologiei privind constatarea şi evaluarea
cazurilor de dezinformare în conţinuturile audiovizuale
nr. 285 din 15.09.2023
(în vigoare 15.09.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-369 art. 925l din 27.09.2023
* * *
În conformitate cu prevederile art.75 alin.(3) lit.h) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, Consiliul Audiovizualului elaborează, aprobă şi supraveghează punerea în aplicare a metodologiilor de monitorizare a conţinuturilor serviciilor media audiovizuale liniare şi neliniare, precum şi ale serviciilor de platformă de partajare a materialelor video.
La data de 21 iulie 2023, prin Decizia Consiliului Audiovizualului nr.219, au fost iniţiate consultările publice referitor la Metodologia privind constatarea şi evaluarea cazurilor de dezinformare în conţinuturile audiovizuale, fiind stabilită data-limită pentru prezentarea propunerilor 07 august 2023.
Astfel, Consiliul Audiovizualului a recepţionat propuneri din partea AO "Centrul Pentru Jurnalism Independent" şi AO "Asociaţia Presei Electronice".
În temeiul prevederilor art.29 şi 73-75 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, ale art.11 din Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional,
Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova
DECIDE:
1. Se aprobă Metodologia privind constatarea şi evaluarea cazurilor de dezinformare în conţinuturile audiovizuale (se anexează).
2. Controlul asupra executării prezentei decizii se pune în sarcina Direcţiei control servicii media audiovizuale şi Secţiei juridice.
3. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTĂ | Liliana VIŢU-EŞANU |
| Nr.285. Chişinău, 15 septembrie 2023. | |
Aprobată
prin Decizia Consiliului Audiovizualului
nr.285 din 15 septembrie 2023
Metodologia privind constatarea şi evaluarea
cazurilor de dezinformare în conţinuturile audiovizuale
INTRODUCERE
În ultimii ani, peste 50 de ţări din întreaga lume au adoptat legi împotriva dezinformării. Uniunea Europeană (UE) a fost foarte activă în această sferă, introducând un set de iniţiative în Planul de acţiune al UE împotriva dezinformării din 2018, inclusiv un Cod de practici de auto-reglementare convenit de Comisia Europeană, împreună cu principalele reţele de socializare şi cu agenţii de publicitate. Până în prezent, Codul, care a fost consolidat în 2022, a fost semnat de 38 de entităţi. Monitorizarea făcută de ERGA privind punerea în aplicare a acestuia stabileşte căi utile pentru autorităţile de reglementare din UE şi pentru alte autorităţi de reglementare cu privire la modul de abordare a dezinformării.
În octombrie 2022 a intrat în vigoare Legea UE privind serviciile digitale. Acest document a fost adoptat pentru a apropia legislaţiile naţionale divergente privind dezinformarea, situaţie care afectează negativ piaţa internă a UE. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legislaţii, în special a articolului 45, Codul de bune practici privind dezinformarea a devenit obligatoriu pentru semnatari.
Ulterior, Comisia Europeană a înaintat o propunere legislativă cu privire la Actul european privind libertatea presei (European Media Freedom Act), care stabileşte norme comune pentru buna funcţionare a pieţei interne a serviciilor mass-media. Aceste norme vizează, printre altele, independenţa furnizorilor de servicii media, libertatea editorială şi transparenţa proprietăţii. Textul urmează să fie adoptat de Parlamentul European şi de Consiliu până în septembrie 2023. Mai precis, EMFA împiedică autorităţile naţionale de reglementare să intervină sau să încerce să influenţeze în vreun fel, direct sau indirect, politicile şi deciziile editoriale ale furnizorilor de servicii mass-media (articolul 4).
Republica Moldova, în calitate de stat candidat la aderarea la UE, trebuie să transpună în practică acquis-ul comunitar, care include toate legislaţiile UE în vigoare, precum şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, Consiliul Audiovizualului (CA) trebuie să se asigure că legislaţia pe care o pune în aplicare este conformă cu legislaţia UE. În cazul în care nu este conformă, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene impune instanţelor naţionale să anuleze legislaţia naţională sau, dacă este posibil (Curtea de Justiţie, 1964, Costa v. ENEL, cauza 6/64), să interpreteze legislaţia naţională în lumina legislaţiei UE (Curtea de Justiţie, 1984, von Colson, cauza 14/83).
În consecinţă, atunci când pune în aplicare Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova (CSMA) în ceea ce priveşte lupta împotriva dezinformării, CA se asigură că punerea în aplicare este conformă cu legislaţia UE care prevede, pe de o parte, libertatea de exprimare şi, pe de altă parte, în special de îndată ce EMFA va intra în vigoare, libertatea editorială pentru furnizorii de servicii media.
Potrivit CSMA, "dezinformarea este răspândire intenţionată, pe orice cale, în spaţiul public, a informaţiilor al căror caracter fals sau înşelător poate fi verificat şi care sunt de natură să dăuneze securităţii naţionale".
EVALUAREA
Evaluarea unui potenţial caz de dezinformare începe, dacă este reclamat la CA, printr-o petiţie adresată de către oricine, inclusiv de membrii CA.
Evaluarea unui potenţial caz de dezinformare necesită o analiză în trei etape, după cum urmează:
1. examinarea preliminară a petiţiei;
2. descrierea contextului în care a apărut cazul;
3. aplicarea criteriilor de evaluare, pentru a determina dacă potenţialul caz constituie sau nu dezinformare şi, respectiv, dacă este sau nu încălcat CSMA.
1. Examinarea preliminară a petiţiei
1.1. Petiţia cu privire la un potenţial caz de dezinformare trebuie să conţină informaţiile prevăzute de Codul administrativ (art.75):
a) numele şi prenumele sau denumirea petiţionarului;
b) domiciliul sau sediul petiţionarului şi adresa de poştă electronică dacă se solicită răspuns pe această cale;
c) denumirea autorităţii publice;
d) obiectul petiţiei şi motivarea acesteia;
e) semnătura petiţionarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiţiei transmise în formă electronică – semnătura electronică.
1.2. La capitolul "obiectul petiţiei şi motivarea acesteia" petiţionarul:
a) va indica fidel mesajul susceptibil de a constitui dezinformare şi va arata exact unde (în ce serviciu media audiovizual) şi când (ziua/ora) a fost răspândit;
b) va prezenta o explicaţie şi o argumentare a caracterului fals sau înşelător al mesajului răspândit susceptibil de a constitui dezinformare, precum şi dauna pe care o poate aduce securităţii statului;
c) după caz, va demonstra că mesajul susceptibil de a constitui dezinformare a fost răspândit în spaţiul public de un furnizor sau de un distribuitor de servicii media.
1.3. Dacă petiţia nu corespunde cerinţelor prevăzute la pct.1.1. lit.c)-e) şi/sau nu conţine informaţiile de la pct.1.2, petiţionarului i se indică asupra neajunsurilor şi i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiţionarul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, petiţia nu se examinează (art.76 alin.(2) din Codul administrativ).
Nota Bene (NB)! Pentru o înţelegere corespunzătoare a noţiunii de securitate naţională, a consulta tabelul alăturat.
2. Descrierea contextului în care a apărut cazul
Descrierea contextului se referă la:
2.1. Informaţii despre proprietarul/beneficiarul final al serviciului media audiovizual care a răspândit mesajul susceptibil de a constitui dezinformare.
2.2. Naraţiune: detalii despre naraţiunea pe care o susţine mesajul susceptibil de a constitui dezinformare şi/sau despre contextul în care a fost difuzată/făcută (ce naraţiune este formulată şi cine o formulează; naraţiunea e originală/inedită sau cunoscută; dacă e cunoscută, de unde e preluată/inspirată; de ce naraţiunea a apărut anume în momentul dat; în legătură cu ce a fost făcută naraţiunea şi în ce circumstanţe; ce a precedat apariţia naraţiunii; prin ce fapte/argumente este susţinută naraţiunea etc.).
3. Aplicarea criteriilor de evaluare
3.1. La această etapă se stabileşte dacă mesajul constituie sau nu dezinformare, prin răspunsurile la un set de întrebări, după cum urmează:
• Se poate considera că mesajul conţine elemente de dezinformare?
• Informaţia din mesaj este falsă sau înşelătoare?
• În ce termeni, în ce cuvinte este exprimată informaţia falsă sau înşelătoare?
• Ce fapte contrazic informaţia falsă sau înşelătoare?
• Care sunt sursele primare ale faptelor ce contrazic informaţia falsă sau înşelătoare?
• Dacă nu există surse primare, care sunt sursele secundare ale faptelor ce contrazic informaţia falsă sau înşelătoare (de indicat, cel puţin, două surse secundare)?
• Sursele primare/secundare sunt suficiente pentru a dovedi că informaţia din mesaj constituie dezinformare?
Dacă răspunsurile la întrebările din sbp. 3.1. nu sunt afirmative şi/sau nu pot fi susţinute de dovezi incontestabile, atunci nu se atestată semne de încălcare a CSMA, fapt consemnat de persoana responsabila de examinarea petiţiei în raportul de control/monitorizare, care este prezentat membrilor CA si părţilor interesate spre examinare. Dacă, însă, este constatat caracterul fals sau înşelător al informaţiei din mesajul răspândit, analiza cazului continuă cu răspunsuri la următoarele întrebări:
• Organizaţiile de verificare a faptelor au publicat analize care dovedesc caracterul fals sau înşelător al informaţiei din mesajul răspândit?
• Dacă da, analizele respective au condus la aceleaşi concluzii ca şi ale CA?
NB: Caracterul fals al informaţiilor se referă la informaţiile contrare adevărului, mincinoase, neîntemeiate pe fapte, care au numai aparenţa adevărului, veridicităţii. Caracterul fals poate fi demonstrat prin verificare şi confruntare cu informaţiile disponibile în spaţiul public în momentul răspândirii mesajului, inclusiv cu cele din analizele efectuate de verificatorii de fapte profesionişti.
Caracterul înşelător al informaţiilor se referă la informaţiile care, prin formulări, accente, interpretări şi prezentare echivocă, ambiguă, confuză, induc în eroare publicul, abuzând de buna-credinţă a acestuia. Informaţiile înşelătoare creează în mintea omului o idee sau o impresie greşită despre fapte, iar răspândirea repetată a unor astfel de mesaje conduce în timp la crearea unei imagini greşite despre fapte şi fenomene, întărind stereotipuri şi perpetuând prejudecăţi.
3.2. Detalii care să demonstreze caracterul intenţionat al răspândirii informaţiei false sau înşelătoare:
• Informaţiile sunt răspândite accidental, ciclic sau pe termen lung?
O campanie de dezinformare intenţionată începe cu aruncarea accidentală în spaţiul public a unei idei bazate pe informaţii false sau înşelătoare cu referire la un subiect de interes public (vizând securitatea naţională, de exemplu). În cazul în care această informaţie nu este răspândită repetat de serviciul media audiovizual, este dezminţită şi nu se mai revine la ea, atunci difuzarea dezinformării este pusă pe seama unei greşeli jurnalistice, neintenţionate, a unei erori deontologice. Dacă, însă, informaţiile false sau înşelătoare sunt difuzate repetat, ciclic (în campaniile electorale, în preajma unor evenimente importante pentru stat şi cetăţeni) sau pe termen lung (sunt atacate periodic ideile privind vectorul extern al ţării, politicile publice în domenii-cheie, reformele în contextul parcursului european etc.), atunci este vorba despre o intenţie de a răspândi informaţii false şi înşelătoare cu scopul de a semăna neîncredere, de a eroda rezilienţa oamenilor şi încrederea lor în instituţiile statului, în sistemul de politici publice şi în valorile democratice. Intenţia care stă la baza răspândirii unor astfel de informaţii poate fi schimbarea cursului politic din ţară, creşterea numărului de opinii anti-stat şi a scepticismului cu privire la cursul adoptat de Guvernul legitim al ţării, şi chiar preluarea controlului asupra sferei politice şi a altor domenii-cheie din stat.
• Proprietarul/beneficiarul final al serviciului media audiovizual este afiliat politic?
Afilierea politică poate fi un indicator pentru determinarea/argumentarea intenţiei de a răspândi informaţii cu un caracter fals sau înşelător. Dacă proprietarul este cunoscut pentru ideile sale cu referire la subiecte de interes public, inclusiv în ceea ce priveşte vectorul de dezvoltare a statului, politicile publice etc., probabilitatea ca aceste idei să se regăsească şi în conţinuturile difuzate de serviciul media audiovizual este mai mare.
• La determinarea intenţiei se va ţine cont şi de prevederile Codului penal al Republicii Moldova, care, la Articolul 17. Infracţiunea săvârşită cu intenţie, stipulează: "se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări".
3.3. Informaţia cu caracter fals sau înşelător răspândită a dăunat sau este în măsură să dăuneze securităţii naţionale?
Următoarele patru criterii de evaluare, exprimate prin patru întrebări, sunt cumulative, adică, dacă răspunsul măcar la una dintre aceste întrebări este negativ, înseamnă că nu există semne de încălcare a CSMA.
• Informaţia vizează securitatea naţională?
• Informaţia falsă sau înşelătoare vizează în mod intenţionat securitatea naţională?
• Informaţia falsă sau înşelătoare a adus deja sau este în măsură să aducă daune semnificative securităţii naţionale?
• Există o legătură cauzală directă între daune şi informaţiile false sau înşelătoare răspândite?
3.4. Gradul de răspândire a informaţiilor false sau înşelătoare.
Criteriul măsoară amploarea răspândirii informaţiilor false sau înşelătoare.
• Informaţiile false sau înşelătoare au fost răspândite prin intermediul unui singur mijloc – serviciul media audiovizual ce aparţine proprietarului/beneficiarului final respectiv.
• Informaţiile false sau înşelătoare au fost răspândite prin intermediul a mai multor mijloace: serviciul media audiovizual liniar, serviciul media audiovizual neliniar, reţelele de socializare, platformele de partajare a materialelor video etc. (de indicat exact).
3.5. Circumstanţele atenuante şi agravante.
Criteriul vizează comportamentul furnizorului serviciului media în cazul răspândirii informaţiilor false sau înşelătoare.
• Circumstanţe atenuante: circumstanţele în care sunt aplicate corespunzător normele deontologiei profesionale.
De exemplu: în cazul unei transmisiuni în direct cineva prezintă o informaţie falsă sau înşelătoare, iar moderatorul, în mod explicit, o dezminte în cadrul aceluiaşi program audiovizual ori se disociază de ea, sau, la scurt timp după transmisiunea în direct, furnizorul serviciului media difuzează un mesaj în care dezminte informaţia pe care o consideră falsă sau înşelătoare şi/sau se disociază explicit de aceasta.
• Circumstanţe agravante: circumstanţele în care serviciul media audiovizual a mai răspândit informaţii cu caracter fals sau înşelător.
De exemplu: CA a constatat că anterior furnizorul serviciului media a încălcat CSMA (art.17 sau art.13); CA a fost sesizat cu privire la aceeaşi informaţie sau la alte informaţii cu caracter fals sau înşelător răspândite de respectivul serviciu media audiovizual; CA a examinat anterior sesizări cu privire la această informaţie sau la alte informaţii cu caracter fals sau înşelător răspândite de respectivul serviciu media audiovizual.
Fiecare potenţial caz de dezinformare urmează să fie analizat conform criteriilor de evaluare şi luând în considerare toate elementele şi detaliile referitoare la caz, prevăzute în prezenta metodologie. Doar o analiză de conţinut complexă şi riguroasă este în măsură să determine caracterul fals sau înşelător al informaţiilor, răspândirea lor intenţionată, precum şi daunele sau probabilitatea daunelor pe care le pot aduce securităţii naţionale a Republicii Moldova. Metodologia indică CA să ţină cont de toate circumstanţele şi elementele în procesul de analiză a unui potenţial caz de dezinformare şi să decidă în funcţie de rezultatele analizei.