Decizie nr.3 din 18.10.2011 asupra expunerii redacţionale a Hotărîrii nr.17 din 20.09.2011
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
asupra expunerii redacţionale a Hotărîrii nr.17 din 20.09.2011
nr. 3 din 18.10.2011
(în vigoare 18.10.2011)
Monitorul Oficial nr.192-196 art.31 din 11.11.2011
* * *
Curtea Constituţională în componenţa:
| Alexandru TĂNASE | – preşedinte |
| Dumitru PULBERE | – judecător |
| Victor PUŞCAŞ | – judecător |
| Petru RAILEAN | – judecător |
| Elena SAFALERU | – judecător |
| Valeria ŞTERBEŢ | – judecător |
grefier – Dina Musteaţă, călăuzindu-se de prevederile art.73 din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară demersul unui judecător al Curţii Constituţionale privind corectarea unei inexactităţi în Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 20.09.2011 “Pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova”.
Examinînd materialele prezentate şi argumentele expuse de judecători, Curtea Constituţională
A CONSTATAT:
Prin Hotărîrea nr.17 din 20 septembrie 2011 Curtea Constituţională a efectuat interpretarea oficială a prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.166-169 din 7 octombrie 2011).
În procesul deliberărilor, judecătorii, cu majoritate de voturi, au decis să excludă din proiectul hotărîrii pentru interpretarea art.78 din Constituţie următorul text: “În contextul acestor enunţuri Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”, pe care l-au considerat ca neavînd relevanţă în aspectul cauzei examinate.
Fără a se exclude textul respectiv, hotărîrea adoptată a fost transmisă în secţia de redactare şi, nemaifiind discutată de plenul Curţii, a fost semnată şi expediată la Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Curtea consideră că s-a comis o greşeală tehnică, care poate fi corectată în condiţiile art.73 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Potrivit acestui articol, Curtea Constituţională are dreptul să corecteze, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, inexactităţile din denumiri, desemnări şi greşelile de redacţie. Corectarea inexactităţilor şi greşelilor de redacţie se face numai în şedinţa Curţii Constituţionale, cu pronunţarea deciziei respective.
În baza celor expuse, în conformitate cu art.64 şi art.73 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se exclude din punctul 4 alineatul 17 al Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.17 din 20.09.2011 “Pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova” următorul text: “În contextul acestor enunţuri Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”.
2. Prezenta decizie este definitivă, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE |
Chişinău, 18 octombrie 2011. |
|
| Nr.3. |