Decizie nr.32 din 14.06.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.52g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (competenţa instanţei de insolvabilitate)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 52g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi din articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

(competenţa instanţei de insolvabilitate)

nr. 32  din  14.06.2016

 (în vigoare 14.06.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 337 art. 76 din 27.09.2016

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 mai 2016,

înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 14 iunie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “în instanţa de insolvabilitate” din articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de Alexei Damaschin în dosarul nr.2ri-130/16, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 mai 2016 de către completul de judecată din cadrul Curţii Supreme de Justiţie (Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru, Tamara Chişca-Doneva şi Oleg Sternioală), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin hotărârea din 24 martie 2014, Curtea de Apel Chişinău a intentat procesul de insolvabilitate în privinţa SC “Proacvacom” SRL, în calitate de administrator fiind desemnată ÎI “Gîndea Anatolie”.

4. La 13 octombrie 2014, instanţa de insolvabilitate a dispus continuarea procesului de insolvabilitate în privinţa SC “Proacvacom” SRL, cu trecerea în procedura de faliment şi valorificarea, lichidarea masei debitoare.

5. La 18 iunie 2015, Alexei Damaschin a înaintat debitorului SC “Proacvacom” SRL o cerere de validare a unei creanţe, invocând contractul de prestări de servicii juridice din 25 august 2011 şi acordul adiţional la contract din 26 august 2011.

6. La 10 decembrie 2015, Anatolie Gîndea, lichidatorul SC “Proacvacom” SRL, a depus la Curtea de Apel Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexei Damaschin, prin care a solicitat anularea actelor juridice în cauză.

7. Prin hotărârea din 8 februarie 2016, Curtea de Apel Chişinău a declarat nul contractul de prestări de servicii juridice din 25 august 2011 şi acordul adiţional la contract din 26 august 2011.

8. La 22 martie 2016, Alexei Damaschin a declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 8 februarie 2016.

9. La 25 aprilie 2016, Alexei Damaschin a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei “în instanţa de insolvabilitate” din art.104 din Legea insolvabilităţii.

10. Prin încheierea din 27 aprilie 2016, Curtea Supremă de Justiţie a suspendat procesul şi a dispus transmiterea excepţiei de neconstituţionalitate Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“[...]

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“[...]

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

“Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

12. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (M.O., 2012, nr.193-197, art.663) sunt următoarele:

Articolul 5

Competenţa instanţei de judecată

“(1) Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se examinează de către instanţa de judecată (instanţa de insolvabilitate) în conformitate cu competenţa jurisdicţională stabilită în Codul de procedură civilă şi în prezenta lege.

(2) Instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă.

[...]

(5) Principalele competenţe ale instanţei de insolvabilitate în cadrul prezentei legi sînt:

[...]

g) judecarea acţiunilor introduse de administratorul insolvabilităţii/lichidator privind nulitatea actelor juridice încheiate de către debitor anterior intentării procesului;

[...]”

Articolul 104

Anularea unor acte juridice

“Pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare, administratorul/ lichidatorul poate introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni în vederea anulării următoarelor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului:

a) orice act juridic fictiv sau fraudulos încheiat de debitor în ultimii 3 ani precedenţi intentării procedurii de insolvabilitate, care a afectat drepturile creditorilor;

b) transferurile cu titlu gratuit din partea debitorului făcute în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii introductive, cu excepţia actelor de îndeplinire a unor obligaţii morale sau actelor pentru binele public (de sponsorizare), în care generozitatea donatorului este proporţională patrimoniului său;

c) tranzacţiile încheiate în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii introductive, în care prestaţia debitorului este vădit mai mare decît cea primită;

d) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, care au ca efect creşterea sumei pe care creditorul ar urma să o primească în cazul lichidării debitorului;

e) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, la care creditorul nu avea dreptul sau care nu ajunseră la scadenţă;

f) acordarea gratuită a unui gaj sau a unei ipoteci, a oricărei alte garanţii pentru o creanţă care era neasigurată în ultimele 4 luni anterioare înaintării cererii introductive sau pentru o creanţă a unui acţionar sau asociat al debitorului într-o perioadă similară, dacă aceste creanţe nu au ajuns la scadenţă pînă la data intentării procedurii de insolvabilitate;

g) orice acte încheiate şi garanţii acordate de către debitor după înaintarea cererii introductive.”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30 mai 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.130-134, art.415) sunt următoarele:

Articolul 355

Competenţa jurisdicţională a instanţelor

judecătoreşti în pricinile de declarare

a insolvabilităţii

“Cererea de declarare a insolvabilităţii se depune la curtea de apel de drept comun competentă în conformitate cu prevederile prezentului cod şi ale altor legi.”

Articolul 356

Examinarea cererii

“Cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei pretinde că norma contestată diferenţiază în mod nejustificat drepturile procesuale ale creditorului a cărui creanţă nu a fost validată şi ale lichidatorului, presupunând dreptul de a înainta acţiuni civile în instanţe judecătoreşti diferite, cu utilizarea căilor de atac diferite. Astfel, prevederea contestată stabileşte dreptul lichidatorului de a introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni în vederea anulării unor acte juridice, însă, în cazul înaintării unei acţiuni similare de către creditorul a cărui creanţă nu a fost validată, competenţa de examinare a acesteia revine instanţei de drept comun.

15. De asemenea, autorul susţine că recursul declarat împotriva unei hotărâri emise în condiţiile articolului 104 din Legea insolvabilităţii este ab initio lipsit de eficacitate, calea recursului fiind limitată prin condiţiile de admisibilitate (art.432 şi 433 din Codul de procedură civilă) şi limitele judecării lui (art.442 din Codul de procedură civilă).

16. Potrivit autorului excepţiei, prevederile contestate încălcă dispoziţiile articolelor 4 alin.(2), 20 alin.(2) şi 119 din Constituţie, precum şi articolul 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de Alexei Damaschin în dosarul nr.2ri-130/16, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

21. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma “în instanţa de insolvabilitate” din articolul 104 al Legii insolvabilităţii.

22. În opinia autorului excepţiei, norma criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.4 alin.(2) privind drepturile şi libertăţile omului, art.20 alin.(2) privind accesul liber la justiţie şi art.119 referitor la folosirea căilor de atac.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că textul de lege criticat stabileşte competenţa de judecare în instanţa de insolvabilitate a cererilor administratorului/lichidatorului în vederea anulării unor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului.

24. Curtea reţine că principiul constituţional al accesului liber la justiţie, garantat de art.20 din Constituţie, semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate.

25. În acelaşi timp, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, ci necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, care are o anumită marjă de apreciere în stabilirea unor limitări ale acestuia, atât timp cât nu aduce atingere înseşi esenţei acestui drept (Ashingdane v. Regatul Unit, hotărâre din 28 mai 1985, § 57; Buijen v. Germania, hotărârea din 1 aprilie 2010, § 59).

26. În acest sens, referindu-se la rolul statului în stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998, Curtea a statuat că:

“3. […] determinarea “instanţei judecătoreşti competente”, locului acesteia în ierarhia instanţelor judecătoreşti, gradului de jurisdicţie şi aplicării căilor de atac, stabilirea categoriilor de cauze ce ţin (sau ce nu ţin) de competenţa acestora sînt prerogative exclusive ale legiuitorului.

[…]”

27. Curtea observă că art.355 din Codul de procedură civilă stabileşte pentru curţile de apel de drept comun competenţa de judecare a cererilor de declarare a insolvabilităţii.

28. În acelaşi timp, art.5 alin.(2) din Legea insolvabilităţii prevede că instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. De asemenea, Curtea observă că în teza a doua a aceluiaşi alineat este specificat că atunci când partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă.

29. Curtea constată că dispoziţiile articolului 104 din Legea insolvabilităţii abilitează administratorul/lichidatorul de a introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni în vederea anulării unor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului. În acest context, Curtea menţionează că ad­ministratorul/lichidatorul are legitimare procesuală activă pentru a formula acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor.

30. Aşadar, instituirea prin lege a unei proceduri distincte de judecare a acţiunilor în vederea anulării unor acte juridice, încheiate de către debitor anterior intentării procesului de insolvabilitate, este justificată de preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod judicios aspectele ce ţin de procedura insolvenţei. De altfel, în cadrul procedurii falimentului, administratorul/lichidatorul are o poziţie şi o situaţie deosebită faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, nefiind parte în proces, ci participant la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele într-o măsură cât mai mare şi cât mai operativ.

31. Prin urmare, Curtea nu poate reţine că în cazul dat, prin stabilirea unor reguli de procedură speciale şi a unor căi de atac diferite, legiuitorul a adus atingere substanţei dreptului de acces liber la justiţie, garantat de art.20 din Constituţie. Or, creditorul poate valorifica acest drept în deplinătatea substanţei sale şi cu garanţiile prevăzute de lege, formulându-şi apărarea pe care o consideră pertinentă şi utilă cauzei.

32. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor articolului 119 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât nici o prevedere a Legii Supreme şi a Convenţiei Europene nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. De altfel, articolul 119 din Constituţie stabileşte că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate pot exercita căile de atac “în condiţiile legii”.

33. În lumina celor expuse, Curtea menţionează că sesizarea este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “în instanţa de insolvabilitate” din articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de Alexei Damaschin în dosarul nr.2ri-130/16, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.