BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.34/210 din 13.11.2020 cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării postului de televiziune "NTV Moldova", urmare a sesizării Comunităţii pentru advocacy şi politici publice "WatchDog.MD"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.11.2020

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării postului de

televiziune "NTV Moldova", urmare a sesizării Comunităţii

pentru advocacy şi politici publice "WatchDog.MD"

nr. 34/210  din  13.11.2020

 (în vigoare 13.11.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 360-371 art. 1433 din 25.12.2020

* * *

Pe data de 10 noiembrie 2020, pe adresa Consiliului Audiovizualului a parvenit sesizarea f/nr.din aceeaşi dată din partea Comunităţii pentru advocacy şi politici publice "WatcDog.MD", care informează că la data de 06 noiembrie 2020, în cadrul buletinului informativ de la ora 19:00, postul de televiziune "NTV Moldova" a difuzat un subiect cu titlul "Maia Sandu, acuzată de trădare de patrie", în cadrul căruia au fost încălcate prevederile art.11 alin.(2) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale. Petiţionarul susţine că drept exemplu poate servi Declaraţia Consiliului Mişcării populare "Salvăm Moldova", care a declarat că "pentru Maia Sandu nu există istoria Moldovei, ea îl susţine pe complicele lui Hitler, Mareşalul Antonescu, la ordinul căruia în timpul marelui război pentru apărarea Patriei s-a scurs sângele a zeci de mii de oameni. Sandu a trădat ţara pe care vrea să o conducă. Dacă Maia Sandu va deveni preşedinte, ea va preda Republica Moldova României şi nu va cere părerea poporului".

Astfel, petiţionarul susţine că în cadrul ştirii nu a fost prezentată opinia deplină a părţii vizate (concurent electoral) din moment ce Maia Sandu a declarat anterior că "El (n. a. Antonescu) este criminal de război şi el a fost condamnat pentru aceasta. Îmi pare rău că nu m-am exprimat corect". Astfel, "WatchDog.MD" consideră că în cazul dat, "NTV Moldova" a încălcat prevederile art.13 alin.(1) lit.b) şi alin.(6) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale,

În contextul celor expuse, Comunitatea pentru advocacy şi politici publice "WatchDog.MD" solicită sancţionarea furnizorului de servicii media în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale, precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, prin scrisoarea nr.956 din 11.11.2020, Consiliul Audiovizualului a solicitat PP "Exclusiv Media" SRL, fondatoarea postului de televiziune "NTV Moldova", să-şi expună opinia referitor la cele invocate în sesizarea Comunităţii pentru advocacy şi politici publice "WatcDog.MD".

În conformitate cu prevederile art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.c) din Codul serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului a efectuat monitorizarea postului de televiziune "NTV Moldova" prin prisma celor invocate în sesizare.

Rezultatele monitorizării au atestat că la data de 06 noiembrie 2020, în cadrul buletinului informativ de la ora 19.00, postul de televiziune "NTV Moldova" a difuzat un subiect cu titlul "Maia Sandu, acuzată de trădare de patrie" (ora de difuzare: 19:25:55), în cadrul căruia se menţionează că Mişcarea Populară "Salvaţi Moldova" a declarat că "pentru Maia Sandu nu există istoria Moldovei, ea îl susţine pe complicele lui Hitler, Mareşalul Antonescu, la ordinul căruia în timpul marelui război pentru apărarea Patriei s-a scurs sângele a zeci de mii de oameni. Sandu a trădat ţara pe care vrea să o conducă. Dacă Maia Sandu va deveni preşedinte, ea va preda Republica Moldova României şi nu va cere părerea poporului". Reporterul menţionează că "reprezentanţii acestei structuri au amintit că poporul nu a uitat declaraţiile Maiei Sandu despre disponibilitatea de a vota pentru alipirea Moldovei la România la un eventual referendum în acest sens, ei făcut un apel la susţinătorii lui Renato Usatîi şi la toţi patrioţii Moldovei să nu-i permită candidatului distrugător Maia Sandu să ajungă în cea mai înaltă funcţie publică". La finalul reportajului se menţionează că "Maia Sandu nu a răspuns la telefon pentru a comenta aceste declaraţii".

Urmare a monitorizării postului de televiziune "NTV Moldova" prin prisma celor invocate de către Comunitatea pentru advocacy şi politici publice "WatchDog.MD", nu au fost atestate abateri de la Codul serviciilor media audiovizuale.

În temeiul celor constatate şi în conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A lua act de rezultatele monitorizării postului de televiziune "NTV Moldova" (PRO (7) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, A. URSU-ANTOCI şi L. VIZIRU).

2. A respinge sesizarea f/nr.din 10 noiembrie 2020, parvenită din partea Comunităţii pentru advocacy şi politici publice "WatchDog.MD" (PRO (7) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, A. URSU-ANTOCI şi L. VIZIRU).

3. Motivaţiile privind rezultatele votării sunt înscrise în Procesul-verbal al şedinţei Consiliului Audiovizualului din 13 noiembrie 2020, parte integrantă a prezentei decizii.

4. În conformitate cu art.72 alin.(3) din Codul Electoral, prezenta decizie poate fi contestată fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (MD-2043, mun. Chişinău, str. Teilor nr.4), în termen de 3 de zile calendaristice de la data adoptării prezentei decizii.

5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.

6. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.