Decizie nr.40 din 30.03.2021 de sistare a procesului privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.7 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020 (sesizările nr.215a/2020 şi nr.216a/2020)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de sistare a procesului privind controlul constituţionalităţii
unor prevederi din Anexa nr.7 la Legea bugetului de stat
pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020
(sesizările nr.215a/2020 şi nr.216a/2020)
nr. 40 din 30.03.2021
(în vigoare 30.03.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.108-110 art. 69 din 30.04.2021
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,
dlui Nicolae ROŞCA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
Având în vedere sesizările înregistrate pe 22 decembrie 2020,
Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 30 martie 2021 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituţională pe 22 decembrie 2020, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de dna Veronica Roşca şi dl Petru Frunze [sesizarea nr.215a/2020] şi, respectiv, de domnii Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Dumitru Diacov şi Igor Vremea [sesizarea nr.216a/2020], deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Autorii sesizărilor îi solicită Curţii să verifice constituţionalitatea unor prevederi ale Anexei nr.7 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020.
3. Autorii sesizărilor consideră că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 6, 7, 8, 64, 72, 73 şi 131 alineatele (4) şi (6) din Constituţie.
4. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor nr.215a/2020 şi nr.216a/2020, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Dosarului i-a fost atribuit numărul 215a/2020.
Motivele sesizărilor
5. Potrivit articolului 47 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, Guvernul aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare pe anul următor până la 15 octombrie, iar Parlamentul urmează să adopte legile bugetare anuale pe anul următor până la 1 decembrie.
6. Pe 30 noiembrie 2020, prin Hotărârea nr.843, Guvernul a aprobat şi a trimis Parlamentului proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021.
7. Pe 1 decembrie 2020, proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2021 a fost înregistrat în Parlament cu nr.475.
8. Pe 3 decembrie 2020, proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2021 a fost adoptat în prima lectură.
9. În perioada dintre 4 şi 11 decembrie 2020, la proiectul de lege nr.475 deputaţii au înaintat 138 de amendamente, dintre care 104 amendamente se referă la Anexa nr.7, i.e. la alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat destinate unităţilor administrativ-teritoriale "pentru cheltuieli capitale".
10. Pe 14 decembrie 2020, Guvernul a adoptat Hotărârea nr.892 cu privire la aprobarea Avizului asupra amendamentelor propuse la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021.
11. Pe 16 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Legea bugetului de stat pentru anul 2021 în lectura a doua.
Legislaţia pertinentă
12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
"[…]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sânt garantate."
Articolul 6
Separaţia şi colaborarea puterilor
"În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."
Articolul 131
Bugetul public naţional
"[…]
(4) Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.
[…]
(6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."
13. Prevederile relevante ale Legii bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020, sunt următoarele:
Art.4. – (1) În bugetul de stat se aprobă transferuri către alte bugete şi fonduri:
"[…]
c) la bugetele locale – în sumă totală de 14202474,4 mii de lei, din care din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului "Reforma învăţământului în Moldova" pentru procurarea utilajului şcolar şi mobilierului şcolar – 22889,0 mii de lei şi pentru dotarea laboratoarelor – 2500,0 mii de lei. Repartizarea transferurilor la bugetele locale se efectuează conform anexei nr.7.
14. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.892 din 14 decembrie 2020 cu privire la aprobarea Avizului asupra amendamentelor la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 sunt următoarele:
Guvernul a examinat amendamentele înaintate de către deputaţi şi avizele comisiilor permanente ale Parlamentului la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 (iniţiativa legislativă a Guvernului nr.475 din 1 decembrie 2020) şi comunică următoarele.
Amendamentele prezentate în temeiul prevederilor art.59 din Regulamentul Parlamentului, aprobat prin Legea nr.797/1996, prevăd modificarea veniturilor, cheltuielilor şi surselor de finanţare ale bugetului de stat şi, în mare parte, presupun majorări ale cheltuielilor, fără a indica sursa de finanţare a acestora, fiind astfel în contradicţie cu prevederile art.131 alin.(6) din Constituţia Republicii Moldova, care stipulează că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
Deputaţii în Parlament au înaintat 138 de amendamente, care prevăd cheltuieli suplimentare de circa 1,9 mld. lei, iar rezultatele examinării acestora se prezintă după cum urmează.
[…]
Dat fiind faptul că solicitările de mijloace financiare destinate autorităţilor publice locale pentru cheltuieli capitale depăşesc posibilităţile financiare, precum şi că, în mare parte, acestea se atribuie dezvoltării infrastructurii drumurilor, au fost identificate posibilităţi de redirecţionare în aceste scopuri a mijloacelor financiare de la Programul de reparaţie a drumurilor publice naţionale, locale, comunale şi a străzilor, care urmau să fie repartizate prin hotărâre de Guvern - 203107,9 mii lei şi de la Acţiuni cu caracter general - 100000,0 mii lei. Repartizarea acestor mijloace financiare pe autorităţi publice locale şi pe obiecte concrete rămâne la latitudinea deputaţilor şi urmează a fi adoptate în plenul Parlamentului, fără depăşirea parametrilor generali ai bugetului de stat:
MC nr.63 din 01.12.2020; LA nr.365 din 02.12.2020; IG nr.157 din 02.12.2020; IG nr.158 din 02.12.2020; IG nr.159 din 02.12.2020; IG nr.161 din 02.12.2020; IG nr.162 din 02.12.2020; IG nr.163 din 02.12.2020; IuR nr.81 din 02.12.2020; VB nr.23 din 03.12.2020; VC nr.15 din 03.12.2020; AS nr.45 din 04.12.2020; AS nr.46 din 04.12.2020; AS nr.49 din 04.12.2020; AS nr.50 din 04.12.2020; AS nr.51 din 04.12.2020; AS nr.52 din 04.12.2020; FPDM-01 nr.21 din 07.12.2020; VN nr.187 din 07.12.2020; MC nr.64 din 07.12.2020; IM nr.49 din 07.12.2020; IM nr.50 din 07.12.2020; Di.P. nr.90 din 07.12.2020; Di.P. nr.91 din 07.12.2020; Di.P. nr.92 din 07.12.2020; Di.P. nr.93 din 07.12.2020; Di.P. nr.94 din 07.12.2020; Di.P. nr.95 din 07.12.2020; Di.P. nr.96 din 07.12.2020; Di.P. nr.101 din 07.12.2020; SM. nr.66 din 07.12.2020; SM. nr.67 din 07.12.2020; LV nr.242 din 07.12.2020; LV nr.243 din 07.12.2020; LV nr.244 din 07.12.2020; LV nr.245 din 07.12.2020; LV nr.246 din 07.12.2020; Ch.M nr.113 din 07.12.2020; Di.P. nr.102 din 08.12.2020; Di.P. nr.103 din 08.12.2020; AD nr.60 din 08.12.2020; AP nr.142 din 08.12.2020; IM nr.57 din 09.12.2020; VB-O nr.55 din 09.12.2020; AR nr.29 din 09.12.2020; IL nr.17 din 09.12.2020; IL nr.18 din 09.12.2020; OL nr.58 din 09.12.2020; OL nr.59 din 09.12.2020; EV nr.2 din 09.12.2020; EV nr.3 din 09.12.2020; AO nr.125 din 09.12.2020; AO nr.127 din 09.12.2020; AO nr.128 din 09.12.2020; AO nr.129 din 09.12.2020; MB-02 nr.36 din 09.12.2020; MB-02 nr.40 din 09.12.2020; MB-02 nr.41 din 09.12.2020; PB nr.07/12 din 09.12.2020; AJ nr.15 din 09.12.2020; AJ nr.16 din 09.12.2020; PP nr.3 din 09.12.2020; FG nr.31 din 09.12.2020; NP nr.112 din 09.12.2020; GN nr.24 din 09.12.2020; GN nr.25 din 09.12.2020; FPDM-01 nr.23 din 09.12.2020; AJ nr.16 din 09.12.2020; OS nr.44 din 09.12.2020; IG nr.03/38 din 09.12.2020; IG nr.03/42 din 09.12.2020; SA nr .1/35 din 09.12.2020; AS nr.57 din 09.12.2020; VM nr.9 din 10.12.2020; LA nr.380 din 10.12.2020; VG nr.27 din 10.12.2020; ES nr.1/4-05-2 din 10.12.2020; VB nr.325 din 10.12.2020; VA nr.10-1 din 10.12.2020; VO nr.590 din 10.12.2020; VO nr.591 din 10.12.2020; PB nr.08/12 din 10.12.2020; VB 2 nr.23 din 10.12.2020; VN nr.190 din 10.12.2020; AD nr.61 din 10.12.2020; AD nr.62 din 10.12.2020; AD nr.63 din 10.12.2020; Ch.M nr.116 din 10.12.2020; MP nr.3 din 10.12.2020; CF nr.5 din 10.12.2020; CT nr.15 din 10.12.2020; SS nr.108 din 10.12.2020; EB nr.29 din 10.12.2020; MT nr.30 din 10.12.2020; MT nr.31 din 10.12.2020; MT nr.29 din 10.12.2020; MT nr.32 din 10.12.2020; GB nr.9 din 10.12.2020; CP nr.42/1 din 11.12.2020; EG nr.10 din 11.12.2020; GR nr.18 din 11.12.2020; VF nr.7 din 11.12.2020; VV nr.28 din 11.12.2020; MC nr.68 din 11.12.2020.
Amendamentele susţinute implică modificări la textul proiectului de lege (art.2, art.3 şi art.4) şi în anexele nr.1, nr.3, nr.4 şi nr.7 corespunzător".
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor sesizărilor
15. Autorii sesizărilor consideră că prevederile articolului 131 alin.(6) din Constituţie impun stabilirea concomitentă a alocaţiei bugetare, care are semnificaţia unei cheltuieli, şi a sursei de finanţare, care are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Aşadar, norma constituţională nu se referă la existenţa concretă a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul că acea cheltuială trebuie prevăzută în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar şi, în plus, aceasta trebuie să fie eficientă.
16. Autorii au menţionat că Guvernul nu poate renunţa la un drept sau la o obligaţie constituţională, inclusiv de a-şi exprima acceptul sau refuzul în privinţa unor propuneri legislative sau amendamente cu impact bugetar. Lipsa acceptului Guvernului, exprimat clar şi cuantificat asupra fiecărui amendament al deputaţilor, constituie o omisiune, un rezultat al neexecutării prevederilor articolului 131 alin.(4) din Constituţie. Amendamentele referitoare la Anexa nr.7 au fost adoptate de către Parlament fără acceptul Guvernului, în forma stabilită de lege. Avizul Guvernului a fost adoptat în lipsa unui studiu complex privind impactul economico-financiar şi cuantumul estimativ al veniturilor bugetare pasibile de redirecţionare, în lipsa evaluării repercusiunilor asupra bugetului public naţional şi fără identificarea mijloacelor bugetare suplimentare necesare menţinerii echilibrului bugetar stabilit, astfel încălcându-se prevederile constituţionale extrinseci ale procedurii bugetare prevăzute la articolul 131 alin.(4) şi alin.(6) din Constituţie.
17. Autorii sesizărilor consideră că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 6, 7, 8, 64, 72, 73 şi 131 alin.(4) şi (6) din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
18. Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea constată următoarele.
19. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea bugetului de stat pentru anul 2021, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
21. Curtea a observat că obiectul sesizărilor îl constituie unele prevederi din Anexa nr.7 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020.
22. Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.
23. În procesul examinării cauzei, ca urmare a votării, s-a înregistrat o paritate de voturi. Din aceste considerente, în baza articolelor 60 lit.f) şi 66 alin.(5) din Codul jurisdicţiei constituţionale, examinarea constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.7 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020, se sistează.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 60 lit.f), 61 alin.(3), 64 şi 66 alin.(5) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se sistează procesul privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.7 la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, nr.258 din 16 decembrie 2020, solicitat de dna Veronica Roşca şi dl Petru Frunze şi, respectiv, de domnii Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Dumitru Diacov şi Igor Vremea, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | Liuba ŞOVA |
| Nr.40. Chişinău, 30 martie 2021. | |