BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizie nr.42 din 27.11.2024 de blocare a fondurilor/resurselor economice

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
27.11.2024

SERVICIUL FISCAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

D E C I Z I E

de blocare a fondurilor/resurselor economice

nr. 42  din  27.11.2024

 (în vigoare 07.12.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 513-515 art. 971 din 07.12.2024

* * *

Eu, Olga GOLBAN, Director al Serviciului Fiscal de Stat, având la bază sesizarea B.C. "EuroCreditBank" S.A. (c/f 1002600020056) nr.020200-03/109/619 din 21.11.2024 cu privire la informarea despre existenţa contului bancar deschis, în privinţa cet. Parutenko Nelli Alexei (IDNP ____________), subiect al restricţiilor conform deciziilor unilaterale ale Statelor Unite ale Americii, ca urmare a modificărilor survenite la 13.09.2024 în Decizia (EO) nr.14024/2021, emisă de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile de destabilizare a Republicii Moldova, la care Republica Moldova s-a aliniat prin Decizia nr.8 din 22.11.2024 privind alinierea la măsurile restrictive internaţionale ale Statelor Unite ale Americii instituite împotriva activităţii dăunătoare în străinătate ale Guvernului Federaţiei Ruse (publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.490-493 (9428-9431) din 26.11.2024), în temeiul art.29 din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale,

DECID:

1. Se dispune blocarea contului bancar nr. ___________/MDL deschis la B.C. "EuroCreditBank" S.A., al cet. Parutenko Nelli Alexei, d.n. _____________ , IDNP ____________ .

2. În conformitate cu prevederile art.29 alin.(5) din Legea nr.25/2016, art.164 alin.(1) şi art.165 alin.(1) din Codul administrativ, prezenta decizie poate fi contestată la Serviciul Fiscal de Stat, pe adresa: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, nr.9, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

3. Prezenta decizie se remite pentru executare B.C. "EuroCreditBank" S.A.

4. Prezenta decizie se remite pentru informare Serviciului de Informaţii şi Securitate, Consiliului Interinstituţional de Supervizare, Băncii Naţionale a Moldovei şi cet. Parutenko Nelli Alexei.

5. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, cu depersonalizarea datelor cu caracter personal.