BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.43/246A din 23.12.2021 cu privire la propunerea membrului Consiliului Audiovizualului, Eugeniu Rîbca

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.12.2021

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la propunerea membrului Consiliului

Audiovizualului, Eugeniu Rîbca

nr. 43/246A  din  23.12.2021

 (în vigoare 23.12.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.19-25 art. 46 din 21.01.2022

* * *

În contextul examinării, în cadrul şedinţei publice a Consiliului Audiovizualului din 23 decembrie 2021, a rezultatelor monitorizării furnizorilor naţionali: "Moldova-1", "Moldova-2", "Publika TV", "Prime", "Primul în Moldova", "TVR Moldova", "TV 6", "CANAL 2", "CANAL 3", "TV8", "NTV Moldova", "Jurnal TV" şi "PRO TV CHIŞINĂU", cu privire la difuzarea unui subiect despre o crimă din comuna Băcioi, şi dat fiind faptul că au fost atestate încălcări de la prevederilor legislaţiei audiovizuale în vigoare din partea a două posturi de televiziune: "PRO TV CHIŞINĂU" şi "TVR Moldova", prin difuzarea imaginilor care pot afecta emoţional, fără blurarea acestora, membrul Consiliului Audiovizualului, Eugeniu Rîbca, a venit cu anumite propuneri.

Astfel, Eugeniu Rîbca a declarat că în contextul acestui exerciţiu, Consiliul Audiovizualului a sesizat că pe lângă faptul că există televiziuni în Republica Moldova, mai există şi site-urile acestor televiziuni, respectiv, este vorba despre servicii media audiovizuale neliniare, care, pe alocuri, sunt chiar mai influente decât serviciile media liniare, adică televiziunile şi/sau radiourile.

În acest sens, Eugeniu Rîbca, făcând referinţă la imaginile difuzate pe site-urile posturilor de televiziune: "PRO TV CHIŞINĂU" şi "TVR Moldova" şi specificând faptul că serviciile media audiovizuale neliniare ţin de competenţa Consiliului Audiovizualului, a propus de a adopta o decizie cu următorul conţinut: "Se solicită furnizorilor de servicii media "PRO TV CHIŞINĂU" şi "TVR Moldova" să respecte, în serviciile media audiovizuale neliniare proprii, legislaţia în domeniul protecţiei minorilor, cu referire la cazul menţionat".

În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A solicita furnizorilor de servicii media "PRO TV CHIŞINĂU" şi "TVR Moldova" să respecte, în serviciile media audiovizuale neliniare proprii, legislaţia în domeniul protecţiei minorilor, cu referire la cazul menţionat (PRO (7) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI, E. RÎBCA şi L. TUREA).

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.

3. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.