Decizie nr.44 din 14.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.55g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 213 din Codul penal (încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate  a sesizării nr. 55g/2018  privind

excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din  articolul  213  din  Codul  penal

(încălcarea din neglijenţă a regulilor şi

metodelor de acordare a asistenţei medicale)

nr. 44  din  14.05.2018

 (în vigoare 14.05.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 267-275 art. 121 din 20.07.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 14 mai 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 14 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale” de la articolul 213 din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl avocat Dorin Popescu, în dosarul nr.1-246/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 14 mai 2018 de către dl judecător Octavian Dvornic de la Judecătoria Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 14 martie 2017, dl N. Şavga a fost pus sub învinuire pentru faptul că, pe 16 martie 2012, în calitate de angajat al instituţiei medico-sanitare publice a Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul ocrotirii sănătăţii mamei şi a copilului, a manifestat neglijenţă în efectuarea unei intervenţii chirurgicale, provocându-i dnei G. Plăcintă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Acţiunile dlui N. Şavga au fost încadrate de către procuror sub prevederile articolului 213 lit.a) din Codul penal [încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale care a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii]. Pe 27 martie 2017, cauza penală a ajuns la Judecătoria Chişinău, sediul central, pentru a fi examinată.

4. Pe 24 aprilie 2018, dl avocat Dorin Popescu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale” de la articolul 213 din Codul penal.

5. Prin încheierea din 4 mai 2018, instanţa de judecată a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

“Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

7. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 213

Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor

de acordare a asistenţei medicale

“Încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat:

a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

b) decesul pacientului,

se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.”

DREPT COMPARAT

8. La prezentarea legislaţiei altor state, Curtea va ţine cont de informaţiile din studiul “The legal status of Clinical Practice Guidelines. An international legal comparison between 11 EU-member states”, efectuat de către European research Network on Quality management in health care.

9. Astfel, Curtea observă că în unele state - Cehia, Finlanda, Danemarca, Germania, Ungaria, Lituania şi Slovacia - regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt aprobate de către instituţii publice cărora le este delegată această competenţă de către guvern. În acelaşi timp, în Polonia regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt aprobate şi actualizate de către asociaţiile medicale. În Italia asistenţa medicală este administrată la nivel regional, astfel încât modul de acordare a acesteia poate să difere de la o regiune la alta. În Olanda şi în Spania nu există instituţii publice care au competenţa de a aproba regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale.

10. Curtea constată că legislaţia Cehiei, Finlandei, Danemarcei, Spaniei şi Olandei nu conţine prevederi referitoare la regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale. În Germania, în Cartea a V-a din Codul social [§§ 135a (1), 137f, 139a (3)] există prevederi implicite referitoare la obligaţia instituţiei publice “Comisia Federală Unită” de a adopta regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale.

11. În Italia, Slovacia şi Lituania legile cu privire la sănătate conţin prevederi care reglementează dezvoltarea şi implementarea regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, acestea nefiind reglementate în mod separat printr-un act normativ. Doar în Polonia regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt publicate în Monitorul Oficial.

12. Curtea observă că folosirea ghidurilor medicale în instanţă pentru constatarea vinovăţiei medicului este acceptată în Polonia, Germania, Italia, Finlanda, Olanda, Spania şi Danemarca. În acelaşi timp, în Lituania, Cehia şi Slovacia ghidurile medicale nu sunt folosite în instanţă pentru constatarea vinovăţiei. Astfel, în Polonia lucrătorii medicali folosesc ghidurile medicale în instanţă pentru a demonstra că au acordat o asistenţă medicală corespunzătoare. În Germania ghidurile sunt folosite în instanţă pentru a putea stabili “standardul minim de acordare a asistenţei medicale”. În Italia atât părţile, cât şi expertul utilizează ghidurile pentru a determina “standardul minim de acordare a asistenţei medicale”. În Finlanda, ghidurile pot fi folosite în instanţă pentru constatarea vinovăţiei, acest lucru fiind condiţionat de interpretarea unui expert din domeniu. Pentru instanţele din Finlanda ghidurile nu constituie acte normative. În Olanda, unde sunt utilizate ghidurile, judecătorul poate ţine cont de originea şi “autoritatea” acestora. În Spania ghidurile sunt folosite pentru a se constata culpa persoanei, iar în Danemarca jurisprudenţa în acest sens variază.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale la care se referă prevederile articolului 213 din Codul penal nu corespund cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate a legii, deoarece acestea nu sunt reglementate printr-un act normativ, ci sunt prevăzute de protocoale instituţionale sau de ghiduri adoptate de către Ministerul Sănătăţii, care au un caracter de recomandare. Astfel, autorul excepţiei consideră că aplicarea textului de lege criticat prin raportare la anumite acte de recomandare, care, independent de autoritatea lor ştiinţifică, poate conduce la arbitrar, încălcându-se astfel principiul legalităţii. Prin urmare, autorul excepţiei susţine că textul “regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale” de la articolul 213 din Codul penal contravine dispoziţiilor articolelor 22 şi 23 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Dorin Popescu în dosarul nr.1-246/17, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul central, este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale” de la articolul 213 din Codul penal.

18. De asemenea, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile contestate sunt contrare prevederilor articolelor 22 şi 23 din Constituţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile articolului 213 din Codul penal sancţionează încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau a metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă acest fapt a provocat a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; sau b) decesul pacientului.

20. Curtea constată că problema abordată de către autorul excepţiei se rezumă la accesibilitatea şi previzibilitatea regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale pentru medic sau pentru un alt lucrător medical, atât timp cât acestea nu posedă un caracter normativ.

21. Sub aspectul necesităţii reglementării la nivel normativ a regulilor sau a metodelor de acordare a asistenţei medicale, Curtea observă că în prezent acestea sunt adoptate de către Ministerul Sănătăţii sub forma protocoalelor instituţionale, a ghidurilor, a standardelor medicale şi a altor acte de acest tip, care stabilesc în ansamblu standardul de calitate a serviciilor medicale. Această competenţă a Ministerului Sănătăţii este prevăzută de articolul 28 din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411 din 28 martie 1995, care prevede că în practica medicală sunt aplicate şi prescrise metodele de profilaxie, diagnostic şi tratament, şi medicamentele permise de Ministerul Sănătăţii [alin. (1)]. Modul de aplicare a unei noi metode de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi prescrierea de noi medicamente, fundamentate ştiinţific, însă neacceptate pentru implementarea lor generală, de asemenea este stabilit de Ministerul Sănătăţii [alin. (3)]. În această privinţă, Curtea constată că stabilirea acestor standarde de către Ministerul Sănătăţii sau de către alte instituţii publice din domeniul medical reprezintă o practică comună şi în alte state (a se vedea § 9 supra).

22. Mai mult, Curtea observă că, deşi prevederile articolului 213 din Codul penal sancţionează neglijenţa medicală care a condus la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau la decesul pacientului, acestea nu menţionează dacă regulile sau metodele de acordare a asistenţei medicale trebuie să fie stabilite printr-un act normativ. Nici prevederile articolului 28 din Legea ocrotirii sănătăţii nu conţin asemenea cerinţe. Prin urmare, Curtea reţine că sub acest aspect Ministerului Sănătăţii i s-a acordat o marjă de discreţie.

23. Curtea constată că legislaţia altor state nu reflectă un consens sub aspectul necesităţii reglementării la nivel normativ a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale. Dimpotrivă, legislaţia a patru state menţionează sumar despre standardele medicale. Această legislaţie conţine prevederi generale despre obligaţia respectării lor, iar în cinci state standardele medicale nu sunt prevăzute de lege. Doar în Polonia regulile sau metodele de acordare a asistenţei medicale sunt publicate în Monitorul Oficial (a se vedea §§ 10-11 supra). Totuşi, acest fapt nu este determinant pentru Curte.

24. Ceea ce determină Curtea să aprecieze dacă acest domeniu reclamă o reglementare normativă ţine de natura regulilor sau a metodelor de acordare a asistenţei medicale. În acest sens, Curtea observă că aceste reguli sau metode, la care se referă dispoziţiile articolului 213 din Codul penal, sunt rezultatul unui consens ştiinţific din domeniul medical. Având în vedere că ştiinţa medicală este în permanentă evoluţie, Curtea reţine că reglementarea normativă a regulilor sau a metodelor de acordare a asistenţei medicale nu ar fi cel mai eficient instrument de actualizare a standardului de calitate a serviciilor medicale.

25. În acest context, Curtea reţine că instrumentul în discuţie trebuie să corespundă ritmului de evoluţie al noilor tehnologii din domeniul medical, în caz contrar actualizarea standardului de calitate a serviciilor medicale ar deveni dificilă, fapt care poate avea repercusiuni negative la examinarea cauzelor de neglijenţă medicală. Aceste cauze trebuie analizate prin prisma standardelor medicale care există la momentul săvârşirii faptei, nu în baza unor standarde învechite.

26. Pe de altă parte, Curtea constată că în cauza Lopes de Sousa Fernandes v. Portugalia, [MC], 19 decembrie 2017, § 190, Curtea Europeană a menţionat că actele şi omisiunile autorităţilor din domeniul politicii de sănătate publică pot angaja, în anumite circumstanţe, răspunderea prin prisma aspectului material al articolului 2 din Convenţie.

27. În acest sens, Curtea reţine că standardul de calitate a serviciilor medicale poate varia în timp, în funcţie de actualizarea efectuată de către Ministerul Sănătăţii. Astfel, răspunderea penală în baza articolului 213 din Codul penal intervine doar pentru încălcarea din neglijenţă a acelui standard care era valabil la momentul comiterii faptei.

28. Curtea reţine că, în cazul actualizării standardelor medicale pe calea reglementării normative, ar putea exista situaţii în care o faptă nu ar constitui o încălcare din neglijenţă a standardului adoptat, din simplul motiv că actualizarea acestuia a întârziat din cauza lentorii acestui proces, deşi, în baza noului standard propus de comunitatea medicilor pentru adoptare, aceasta faptă ar constitui o încălcare în sensul articolului 213 din Codul penal. Prin urmare, Curtea reţine că situaţia menţionată ar putea servi drept premisă pentru încălcarea articolului 2 din Convenţie.

29. Aşadar, Curtea consideră că raportarea regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale la actele adoptate de către Ministerul Sănătăţii sub formă de protocoale instituţionale, ghiduri, standarde medicale şi alte acte de acest tip corespunde necesităţii de garantare a posibilităţii de actualizare a standardului de calitate a serviciilor medicale într-un regim care ar corespunde dinamicii ştiinţei medicale.

30. Sub aspectul accesibilităţii regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, Curtea observă că Ministerul Sănătăţii a publicat protocoalele instituţionale, ghidurile şi standarde medicale pe pagina web a instituţiei. Chiar dacă nu au un caracter de lege, Curtea consideră că aceste acte corespund cerinţelor de accesibilitate (a se vedea Osmanoğlu şi Kocabaş v. Elveţia, 10 ianuarie 2017, § 53).

31. De asemenea, Curtea reţine că subiectul infracţiunii prevăzute de articolul 213 din Codul penal are o calitate specială, şi anume este medic sau alt lucrător medical. În acest sens, Curtea relevă că în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a menţionat că sfera de aplicare a conceptului de previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul pe care îl reglementează, precum şi de numărul şi statutul destinatarilor săi. Persoanele care au o activitate profesională trebuie să dea dovadă de o prudenţă mai mare în cadrul activităţii lor şi este de aşteptat ca aceştia să-şi asume riscurile inerente activităţii lor (Sekmadienis Ltd. v. Lituania, 30 ianuarie 2018, § 65; Satakunnan Markkinapörssi Oy şi Satamedia Oy v. Finlanda [MC], 27 iunie 2017, § 145).

32. Astfel, Curtea constată că una dintre obligaţiile profesionale ale medicului este să-şi perfecţioneze în permanenţă cunoştinţele profesionale [articolul 17 alin.(1) lit.b) din Legea nr.264 din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic]. Curtea consideră că medicul sau alt lucrător medical nu se poate prevala de necunoaşterea regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale adoptate de către Ministerul Sănătăţii, atât timp cât există o prezumţie legală în acest sens. De asemenea, subiecţii acestei infracţiuni nu pot invoca lipsa previzibilităţii, având în vedere că terminologia folosită la descrierea regulilor şi metodelor în discuţie este destinată profesioniştilor din domeniul medical.

33. În fine, Curtea menţionează că, deşi protocoalele instituţionale, ghidurile, standardele medicale şi alte acte sunt necesare pentru a se stabili care reguli şi metode de acordare a asistenţei medicale au fost încălcate, încălcările, în sensul articolului 213 din Codul penal, nu se stabilesc de către procuror sau de către instanţa de judecată prin identificarea şi aplicarea directă a regulilor şi metodelor stabilite de Ministerul Sănătăţii, deoarece ei nu dispun de cunoştinţe medicale şi nici nu pot aprecia acţiunile medicului sau ale altui lucrător medical fără consultanţa unui expert. Prin urmare, Curtea reţine că în cazul de faţă nu este atât de importantă forma de reglementare a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, pe cât expertiza oferită cu privire la încălcările invocate. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că, la evaluarea de către o instanţă a problemelor extrem de complexe referitoare la neglijenţa medicală, este foarte probabil ca rapoartele medicale ale experţilor să aibă o importanţă crucială, fapt care le conferă un rol deosebit în cadrul procedurii (Bajić v. Croaţia, 13 noiembrie 2012, § 95; Sara Lind Eggertsdóttir v. Islanda, 5 iulie 2007, §47).

34. Prin urmare, Curtea reţine că textul “regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale” de la articolul 213 din Codul penal corespunde cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate a legii, fiind conform cu prevederile articolelor 22 şi 23 din Constituţie.

35. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale” de la articolul 213 din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl avocat Dorin Popescu, în dosarul nr.1-246/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.