Decizie nr.52 din 02.06.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.233g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a articolului 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002 (plata pentru serviciile comunale şi necomunale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.233g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe

şi a articolului 25 alin. (1) din Legea  serviciilor publice de

 gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002

(plata pentru serviciile comunale şi necomunale)

nr. 52  din  02.06.2020

 (în vigoare 02.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.194-197 art. 103 din 31.07.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 31 decembrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 2 iunie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a articolului 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002, ridicată de către dna Evghenia Papuc, parte în dosarul nr.2-10303/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Lorina Ciubotaru din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 30 mai 2019, S.A. "Termoelectrica", în interesele Cooperativei de Construcţie a Locuinţelor nr.84, a chemat în judecată pe locatarii Evghenia şi Mihail Papuc şi a solicitat încasarea de la ei, în mod solidar, a datoriei pentru energia termică.

4. În cadrul şedinţei de judecată din 20 decembrie 2019, dna Evghenia Papuc a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a articolului 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002.

5. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[…]

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

[...]."

7. Prevederile relevante ale Legii nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe sunt următoarele:

Articolul 51

Plata pentru serviciile comunale şi necomunale

"(1) Prestarea şi achitarea serviciilor comunale şi necomunale pentru proprietari sau locatari se efectuează în baza contractelor încheiate direct între prestatorii de servicii şi proprietari sau locatari. În cazul în care contractul, din motive tehnice, nu poate fi încheiat direct cu proprietarii/locatarii, acesta se încheie între prestatorii de servicii şi administrator (asociaţia de proprietari în condominiu), care, la rândul său, încheie contracte cu fiecare proprietar/locatar.

[...]

(4) Plata pentru serviciile prestate necontorizate în locuinţă se efectuează conform indicatorilor contoarelor instalate la bloc şi se repartizează de către administrator pentru fiecare locuinţă necontorizată în funcţie de suprafaţa ei totală. Plata pentru serviciile comunale şi necomunale utilizate în locurile de uz comun şi pentru funcţionarea ascensoarelor se efectuează în baza unui regulament aprobat de către Guvern."

8. Prevederile relevante ale Legii serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002 sunt următoarele:

Articolul 25

"(1) Persoanele fizice şi juridice care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat între operator şi consumator.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că articolul 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi articolul 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002 afectează dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie, deoarece obligă proprietarii de locuinţe să plătească pentru serviciile de energie termică de care efectiv nu beneficiază.

10. Autorul afirmă că textele contestate ignoră cu desăvârşire situaţia proprietarilor care au renunţat şi sunt debranşaţi de la serviciile centralizate de aprovizionare cu energie termică, instalându-şi în apartamente centrale termice autonome.

11. De asemenea, autorul susţine că prevederile contestate ar avea caracter rigid, neinstituind măsuri mai puţin intruzive, cum ar fi izolarea ţevilor cu apă caldă şi a conductelor de agent termic, fără a afecta prestarea acestor servicii către proprietarii apartamentelor învecinate care beneficiază de ele. Astfel, el consideră că legislatorul nu a avut în vedere această măsură mai puţin restrictivă, care realizează la fel de bine scopul legitim urmărit.

12. În opinia sa, prevederile contestate sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea unor măsuri alternative mai puţin intruzive în dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a Legii serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dna Evghenia Papuc, parte în dosarul nr.2-10303/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi articolul 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002.

17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri de chemare în judecată privind încasarea datoriei pentru energia termică. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile contestate în cauza pe care o examinează.

18. Curtea constată că prevederile criticate nu au făcut anterior obiect al examinării în instanţa de control constituţional.

19. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă din faţa instanţelor de drept comun. Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18; DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 19; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 18).

20. Autorul sesizării a invocat că prevederile contestate contravin articolului 46 [dreptul la proprietate privată] din Constituţie, deoarece ar pune asupra proprietarilor de apartamente o sarcină excesivă de plată a unor servicii comunale (în speţă livrare de energie termică) de care efectiv nu beneficiază. Curtea va examina aplicabilitatea acestei prevederi constituţionale.

21. Curtea reiterează că dispoziţiile articolului 46 din Constituţie obligă statul şi ceilalţi titulari ai puterii publice să respecte proprietatea şi să se abţină de la orice acţiune ce ar aduce atingere acestui drept (HCC nr.38 din 8 iulie 1999).

22. Dreptul la proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului (articolul 46 alin.(5) din Constituţie). Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii (articolul 127 alin.(2) din Constituţie). Aceste dispoziţii constituţionale permit Curţii să reţină că legislatorul deţine, în baza articolului 72 alin.(3) lit.i) din Constituţie, competenţa de a reglementa folosinţa bunurilor în acord cu interesul general, regimul juridic general al proprietăţii fiind stabilit prin lege organică.

23. Deşi dreptul de proprietate este garantat de Constituţie, Curtea relevă că acesta nu este un drept absolut, poate suporta anumite limitări şi este susceptibil de ingerinţe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Instituirea anumitor limite este impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general.

24. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că statul, ca şi în cazul altor drepturi materiale, garantate de Convenţie, poate restrânge exerciţiul dreptului de proprietate, poate lipsi persoana de proprietate în interesul societăţii, în condiţiile prevăzute de lege, şi poate să asigure adoptarea unor legi, pe care le consideră necesare pentru efectuarea controlului privind folosinţa proprietăţii în conformitate cu interesul general. De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că va respecta marja de discreţie a legislatorului în aprecierea interesului general, cu excepţia cazului în care marja respectivă este lipsită de o justificare rezonabilă (a se vedea, mutatis mutandis, James şi alţii v. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 21 februarie 1986, § 46; Hutten-Czapska v. Polonia, 19 iunie 2006, §§ 165-166; Lindheim şi alţii v. Norvegia, 12 iunie 2012, § 96; B. Tagliaferro & Sons Limited şi Coleiro Brothers Limited v. Malta, 11 septembrie 2018, § 67; Gauci şi alţii v. Malta, 8 octombrie 2019, § 64).

25. Curtea observă că normele contestate sunt încorporate în legi organice care reglementează, inter alia, şi relaţii privind dreptul de proprietate, respectiv Legea cu privire la locuinţe şi Legea serviciilor publice de gospodărie comunală trebuie să întrunească rigorile privind garantarea dreptului la proprietate prevăzut de articolul 46 din Constituţie.

26. Analiza sistemică a legislaţiei naţionale privind dreptul de proprietate asupra apartamentelor permite Curţii să constate natura complexă şi sensibilă a relaţiilor ce ţin nu atât de dobândirea şi transferul proprietăţii asupra acestei categorii de imobile, cât, în special, de folosinţa şi întreţinerea proprietăţii comune pe care blocurile cu mai multe apartamente le presupun, precum şi asigurarea cu servicii comunale a acestor apartamente, deoarece, privitor la asemenea situaţii, Curtea a fost sesizată de mai multe ori (DCC nr.1 din 14 iulie 2011; DCC nr.7 din 30 decembrie 2011; DCC nr.12 din 15 decembrie 2014; HCC nr.20 din 20 iulie 2016; DCC nr.16 din 9 februarie 2018).

27. Curtea reţine că normele contestate în ansamblul lor stabilesc modul de evidenţă şi de calcul al serviciilor comunale prestate în blocurile locative cu multe apartamente, în care proprietarii nu au contoare individuale, precum şi obligativitatea proprietarilor de apartamente să achite aceste servicii. În acest sens, legislatorul prevede că plata pentru serviciile prestate necontorizate în locuinţă se efectuează conform indicatorilor contoarelor instalate la bloc şi se repartizează de către administrator pentru fiecare locuinţă necontorizată în funcţie de suprafaţa ei totală. Plata pentru serviciile comunale şi necomunale utilizate în locurile de uz comun şi pentru funcţionarea ascensoarelor se efectuează în baza unui regulament aprobat de către Guvern (articolul 51 alin.(4) din Legea cu privire la locuinţe). De asemenea, persoanele fizice şi juridice care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat între operator şi consumator (articolul 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală).

28. Curtea observă că dispoziţiile menţionate supra se referă la toate tipurile de servicii comunale şi necomunale (servicii de asigurare cu apă potabilă şi apă menajeră, agent termic, evacuarea apelor uzate etc.), de care eventual beneficiază proprietarii sau locatarii de apartamente din blocurile locative în care nu sunt sau în care nu pot fi instalate contoare individuale.

29. Analiza coroborată a textului din prima teză a articolului 51 alin.(4) din Legea cu privire la locuinţe cu dispoziţia articolului 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală impune concluzia certă, potrivit căreia, doar persoanele care au beneficiat efectiv de serviciile prestate sunt obligate să achite contravaloarea lor. Prin urmare, din dispoziţiile menţionate Curtea nu a reţinut nici o ingerinţă în dreptul proprietarilor de apartamente debranşate, garantat de articolul 46 din Constituţie.

30. Analizând textul tezei a doua din articolul 51 alin.(4) din Legea cu privire la locuinţe, Curtea observă că aceasta cuprinde o normă de trimitere, stabilind că plata pentru serviciile comunale şi necomunale utilizate în locurile de uz comun şi pentru funcţionarea ascensoarelor se efectuează în baza unui regulament aprobat de către Guvern.

31. Totodată, Curtea reţine că pentru determinarea plaţilor serviciilor comunale şi necomunale utilizate în locurile de uz comun urmează să se ia în consideraţie şi alte reglementări adoptate de legislator în domeniu. În acest sens, bunuri proprietate comună din blocul locativ sunt încăperile şi spaţiile din blocul locativ care nu au statut de încăperi izolate, inclusiv încăperile destinate şi folosite pentru asigurarea tehnico-inginerească a apartamentelor şi a blocului locativ, locurile de uz comun, destinate şi folosite pentru trecerea în locuinţe; elementele constructive ale clădirii, echipamentele inginereşti destinate utilizării în comun, care sunt parte componentă a blocului [articolul 4 al Legii cu privire la locuinţe]; dreptul de proprietate în condominiu presupune că părţile comune, destinate folosinţei tuturor sau unora din proprietarii în condominiu, "fac obiectul dreptului de proprietate comună forţată şi perpetuă" [articolul 555 alin.(2) lit.b) teza II din Codul civil]; "cota-parte a fiecărui proprietar în bunurile imobiliare comune din condominiu este proporţională cotei constituite din suprafaţa totală (în metri pătraţi) a locuinţelor (încăperilor) ce îi aparţin în condominiu" [articolul 7 alin.(1) al Legii condominiului în fondul locativ nr.913 din 30 martie 2000]; proprietarii de locuinţe privatizate participă la cheltuielile comune de întreţinere a locurilor de uz comun, a terenurilor de pe lângă imobil, de reparaţie curentă şi capitală a imobilului, a sistemelor inginereşti interioare [articolul 21 din Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324 din 10 martie 1993]; proprietarii de locuinţe sau de încăperi cu altă destinaţie decât cea de locuinţă sunt obligaţi să participe cu cotă-parte la cheltuielile de întreţinere şi reparaţie a proprietăţii comune din blocul locativ prin finanţarea acestor lucrări, astfel încât această proprietate să fie întreţinută conform normelor tehnice şi regulilor de exploatare sigură stabilite [articolul 48 alin.(5) al Legii cu privire la locuinţe]; proprietarii participă la cheltuielile pentru întreţinerea şi reparaţia proprietăţii comune în condominiu în modul stabilit de lege şi de alte acte legislative şi normative. Nefolosirea de către proprietar a locuinţei (încăperii) sau refuzul de a folosi proprietatea comună nu constituie temei pentru a-l elibera, integral sau parţial, de cheltuielile comune pentru întreţinerea şi reparaţia proprietăţii comune în condominiu [articolul 12 alin.(4) şi (5) din Legea condominiului în fondul locativ nr.913 din 30 martie 2000].

32. În consecinţă, "coproprietarii vor partaja beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi" [articolul 548 din Codul civil], iar cota parte ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună determină cota acestuia în totalul plăţilor obligatorii pentru întreţinerea şi reparaţia bunurilor comune şi în alte cheltuieli comune (coroborare a articolelor 1 şi 7 alin.(1) din Legea condominiului în fondul locativ).

33. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că, în cazul unui imobil cu mai multe locuinţe, proprietarii de locuinţe individuale deţin inclusiv un drept de coproprietate comună şi forţată asupra spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă (HCC nr.20 din 20 iulie 2016, § 52). Curtea a subliniat că proprietarii apartamentelor (consumatorii) dispun de un drept de proprietate comună inclusiv asupra utilajului şi sistemelor inginereşti din interiorul sau exteriorul locuinţelor (încăperilor) care deservesc mai multe locuinţe (încăperi). Din aceste considerente, proprietarii de apartamente, având un drept de proprietate comună asupra reţelelor de apă şi canalizare, au obligaţia de a le întreţine în mod corespunzător şi, în caz de necesitate, de a contribui la repararea lor (DCC nr.12 din 15 decembrie 2014, § 38).

34. Autorul sesizării invocă restrângerea dreptului de proprietate al cetăţenilor asupra apartamentelor debranşate de la alimentarea centralizată cu energie termică, având în vedere că, totuşi, proprietarii respectivi sunt obligaţi să plătească pentru prezumata căldură emanată de conductele de energie termică ce tranzitează apartamentul lor.

35. Curtea observă că, aşa cum rezultă din articolul 25 alin.(1) al Legii nr.1402 din 24 octombrie 2002, persoanele fizice şi juridice proprietari de apartamente debranşate sau nedebranşate de la sistemul centralizat al serviciului public pot fi obligaţi să achite contravaloarea serviciilor comunale doar dacă efectiv "beneficiază de serviciile publice de gospodărire comunală", indiferent dacă aceste servicii sunt destinate întreţinerii spaţiului individual al proprietarului sau spaţiului aflat în proprietate comună forţată. Prin urmare, Curtea nu reţine în dispoziţiile contestate ingerinţe de natură să afecteze dreptul de proprietate garantat de prevederile constituţionale, aceste reglementări încadrându-se în limitele obligaţiei de asigurare a bunei vecinătăţi şi de respectare a altor sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului, stabilite în articolul 46 alin.(5) din Constituţie.

36. Curtea reţine că norme care se referă expres la plata parţială pentru energia termică impusă proprietarilor de apartamente care s-au deconectat de la sistemul centralizat de încălzire se regăsesc nu în dispoziţiile contestate, ci în punctele 8-8⁶ din Anexa nr.7 la Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.191 din 19 februarie 2002. Prevederile Regulamentului menţionat supra, care, potrivit articolului 102 alin.(2) din Constituţie, poate fi adoptat doar în executarea legilor, nu au fost contestate de către autorul sesizării şi nu constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.

37. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 51 alin.(4) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a articolului 25 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002, ridicată de către dna Evghenia Papuc, parte în dosarul nr.2-10303/19, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.