Decizie nr.52 din 16.04.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.68g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi conţinute de articolul 68 din Codul de procedură civilă (dreptul intervenientului accesoriu de a declara recurs în mod independent)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.68g/2019 privind excepţia

de neconstituţionalitate a unor prevederi conţinute de

articolul 68 din  Codul de procedură civilă

(dreptul intervenientului accesoriu de a

declara recurs în mod independent)

nr. 52  din  16.04.2019

 (în vigoare 16.04.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 218-222 art. 139 din 05.07.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 8 aprilie 2019,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 16 aprilie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a” de la articolul 68 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, ridicată de către dl avocat Vladimir Grosu, în dosarul nr.3ra-12/2019, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 8 aprilie 2019 de către un complet de judecată din cadrul Curţii Supreme de Justiţie (format din dnii judecători Valeriu Doagă, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu şi Victor Burduh), în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 27 octombrie 2017, ministrul Justiţiei a emis ordinul nr.924 prin care l-a învestit pe dl executor judecătoresc Andrei Gosic cu împuterniciri de exercitare a activităţii de executare în circumscripţia municipiului Chişinău în legătură cu transferul acestuia din circumscripţia raionului Călăraşi.

4. Pe 3 ianuarie 2018, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, prin care a cerut anularea ordinului nr.924, deoarece acesta ar fi fost emis în lipsa propunerii Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, încălcându-se astfel prevederile articolului 14 alin.(6) din Legea nr.113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti. Dl Andrei Gosic a intervenit în proces în calitate de intervenient accesoriu, alăturându-se Ministerului Justiţiei.

5. Prin hotărârea din 19 februarie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat ordinul nr.924 din 27 octombrie 2017, pentru că pârâtul a emis ordinul în discuţie în lipsa propunerii Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

6. Împotriva hotărârii primei instanţe, atât pârâtul, cât şi intervenientul accesoriu au declarat apel, solicitând casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă cererea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

7. Prin decizia din 24 iulie 2018, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău a respins apelurile declarate şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

8. Pe 3 septembrie 2018, ministrul Justiţiei a emis ordinul nr.526, prin care a executat hotărârile judecătoreşti menţionate supra.

9. Totodată, pe 24 septembrie 2018, dl Andrei Gosic, în calitate de intervenient accesoriu, a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel.

10. Pe 19 martie 2019, dl Vladimir Grosu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a” de la articolul 68 din Codul de procedură civilă, în calitate de reprezentant al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

11. Prin încheierea din 3 aprilie 2019, instanţa de recurs a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 68

Drepturile şi obligaţiile procedurale ale intervenientului accesoriu

“Intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea silită a hotărârii, încheierii sau deciziei judecătoreşti.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul “intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a” de la articolul 68 din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece nu reglementează faptul că intervenientul accesoriu nu poate declara apel sau recurs dacă partea la care s-a alăturat nu exercită acest drept.

15. În acest sens, autorul excepţiei menţionează că intervenientul accesoriu în cadrul procesului civil trebuie să se subordoneze poziţiei adoptate de către partea la care s-a alăturat. Astfel, dacă ultima nu a declarat apel sau recurs, intervenientul accesoriu nu poate exercita această cale de atac în mod independent.

16. În susţinerea opiniei sale, autorul excepţiei face trimitere la legislaţia Franţei, a Germaniei şi a României, care prevăd că intervenientul accesoriu nu poate exercita căile de atac sau nu poate acţiona contrar intereselor părţii căreia i s-a alăturat. În fine, autorul excepţiei consideră că prin omisiunea legislatorului de a include dreptul de a declara apel sau recurs în rândul excepţiilor prevăzute de articolul 68 din Cod se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii.

17. În fine, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 2 şi 20 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

18. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Vladimir Grosu în dosarul nr.3ra-12/2019, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

21. Deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat mai multe norme din Constituţie, Curtea reţine că aspectele de drept invocate în sesizare privesc o pretinsă încălcare a articolului 20 din Constituţie.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că articolul 68 din Codul de procedură civilă prevede că intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia o tranzacţie, de a înainta o acţiune reconvenţională sau de a cere executarea silită a hotărârii, a încheierii sau a deciziei judecătoreşti.

23. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale contestate sunt neconstituţionale pentru că îi permit intervenientului accesoriu să declare apel sau recurs chiar dacă partea căreia i s-a alăturat nu o face.

24. Curtea observă că dreptul de a declara apel sau recurs nu este inclus în lista excepţiilor prevăzute de articolul 68 din Cod. În acelaşi timp, legislaţia procesual-civilă nu conţine alte prevederi care ar condiţiona dreptul intervenientului accesoriu la exercitarea căilor de atac de faptul că partea căreia acesta i s-a alăturat îşi valorifică acelaşi drept.

25. Pe de o parte, autorul excepţiei consideră că, în lipsa unei asemenea condiţii, reclamantul nu poate beneficia de efectele hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat litigiul său cu pârâtul. Pe de altă parte, Curtea constată că soluţia instanţei asupra litigiului apărut între reclamant şi pârât poate afecta în mod substanţial interesele intervenientului accesoriu. Spre exemplu, în prezenta cauză, prin anularea ordinului ministrului Justiţiei nr.924 din 27 octombrie 2017, intervenientul accesoriu a fost lipsit de posibilitatea de a activa în calitate de executor judecătoresc în circumscripţia municipiului Chişinău, în legătură cu transferul din altă circumscripţie [a se vedea § 3–8 supra].

26. Sub acest aspect, Curtea reţine că articolul 20 alin.(1) din Constituţie prevede că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Prin textul “orice persoană” Constituţia nu face o delimitare dintre calitatea procesuală a părţilor sau a participanţilor la proces. Pentru a beneficia de garanţiile prevăzute de articolul 20 din Constituţie, care include şi dreptul de a exercita căile de atac, persoana trebuie să demonstreze că “actul” este în măsură să violeze drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

27. În prezenta cauză, Curtea reţine că simplul fapt că dispoziţiile contestate nu limitează dreptul intervenientului accesoriu la exercitarea căilor de atac nu presupune, în sine, că acestea sunt neconstituţionale. Dimpotrivă, Curtea reţine că în statele care stabilesc în legislaţia lor că intervenientul accesoriu nu poate contesta hotărârea instanţei dacă partea căreia i s-a alăturat nu o face (a se vedea § 67 din Codul de procedură civilă al Germaniei; articolul 76 alin.(2) din Codul de procedură civilă al Elveţiei; articolele 330 şi 609 din Codul de procedură civilă al Franţei; articolul 67 alin.(4) din Codul de procedură civilă al României etc.) acest principiu nu este absolut.

28. Astfel, în Hotărârea nr.4A-160/2016 din 1 septembrie 2016, § 2.3.4, Tribunalul Federal din Elveţia a trebuit să decidă dacă intervenientul accesoriu poate să conteste o hotărâre care îl afectează în mod substanţial în contextul în care părţile principale nu o contestă. Instanţa de apel a refuzat cererea de apel depusă de intervenientul accesoriu pentru că articolul 76 alin.(2) din Codul de procedură civilă îi interzice acestuia să declare apel, dacă partea căreia i s-a alăturat nu-l declară. Depunând recurs, intervenientul accesoriu a menţionat că hotărârea primei instanţe îl afectează în mod direct. Tribunalul Federal a reţinut că dispoziţiile articolului 76 alin.(2) din Codul de procedură civilă se aplică doar în cazul intervenienţilor accesorii care nu sunt afectaţi în mod direct de hotărârea pronunţată pe marginea litigiului dintre părţile principale, i. e. hotărârea nu se execută în privinţa lor, ci doar în privinţa părţilor principale. În cazul în care hotărârea instanţei are consecinţe directe în privinţa intervenienţilor accesorii, aceştia nu mai trebuie să se subordoneze părţii căreia i se alătură, deoarece devin independenţi (intervention accessoire indépendante), fapt care presupune că pot acţiona contrar intereselor acesteia. Tribunalul Federal a reţinut că efectul hotărârii judecătoreşti în privinţa situaţiei sale justifică dreptul intervenientului accesoriu de a acţiona în mod independent.

29. Instituţia intervenientului accesoriu independent se regăseşte şi la § 69 din Codul de procedură civilă german. Astfel, în Decizia nr.VIII ZB96/15 din 23 august 2016, § 17–18, Curtea Supremă Federală a menţionat că, pentru a fi intervenient independent, este necesar ca hotărârea judecătorească pronunţată pe marginea litigiului dintre părţile principale să influenţeze în mod considerabil raporturile juridice dintre intervenient şi partea opusă. Dacă această cerinţă este îndeplinită, intervenientul devine independent, fapt care presupune că lui nu i se aplică restricţiile aplicabile intervenientului simplu, ci este liber să îndeplinească acţiuni procedurale contrare intereselor părţii căreia i s-a alăturat, inclusiv declararea unui apel.

30. De asemenea, Curtea constată că dreptul intervenientului de a declara apel sau recurs a fost examinat şi în jurisprudenţa Statelor Unite ale Americii. În Diamond v. Charles, 476 U.S. 54 (1986), un grup de medici a contestat la tribunalul federal Legea cu privire la avorturi a statului Illinois. Iniţial, statul susţinea constituţionalitatea legii. Totodată, un pediatru din Illinois a intervenit în proces alături de stat, declarându-şi obiecţia de conştiinţă împotriva avorturilor. Statul nu a declarat apel împotriva deciziilor pronunţate de tribunale. Totuşi, pediatrul – obiector de conştiinţă – a contestat deciziile tribunalelor, susţinând constituţionalitatea Legii. Problema de drept care a fost ridicată în faţa Curţii Supreme a SUA era dacă pediatrul, în calitatea sa de intervenient, putea declara apel atunci când nu o făcea statul. Curtea Supremă a SUA a menţionat că, deşi intervenienţii sunt consideraţi părţi care au dreptul, între altele, să solicite reexaminarea cauzei de către Curte, dreptul unui intervenient de a continua procesul în absenţa părţii pe lângă care a intervenit este condiţionat de demonstrarea îndeplinirii de către intervenient a cerinţelor articolului III din Constituţie. În cauza Lujan v. Defenders of Wildlife, 504 U.S. 555 (1992), Curtea Supremă a menţionat că cerinţele articolului III au la bază trei elemente: (1) reclamantul a suferit un prejudiciu concret; (2) prejudiciul se datorează acţiunilor pârâtului; şi (3) trebuie să fie probabil – nu o simplă speculaţie – ca prejudiciul să fie redresat printr-o decizie favorabilă. Examinând apelul depus de către pediatru, Curtea Supremă a SUA a reţinut că Legea declarată neconstituţională nu produce efecte directe în privinţa intervenientului şi, prin urmare, el nu are un interes concret pentru a declara apel.

31. Curtea reţine că Constituţia nu-i impune legislatorului să adopte un model special de reglementare a instituţiei intervenientului în cadrul procesului civil. Important este ca legea să le asigure intervenienţilor dreptul de a participa şi de a depune observaţii în cadrul proceselor de judecată, acolo unde se examinează chestiuni care le pot afecta drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Totodată, în cazul în care intervenientul este afectat în mod substanţial de soluţia instanţei, este firesc ca legea să prevadă o cale de atac. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile contestate asigură o cale de atac pentru intervenienţii accesorii care sunt afectaţi în mod direct de hotărârea pronunţată pe marginea litigiului dintre părţile principale, situaţie care nu este contrară articolului 20 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “intervenientul accesoriu are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a” de la articolul 68 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, ridicată de către dl avocat Vladimir Grosu, în dosarul nr.3ra-12/2019, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.